ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2014

Decizia nr. 1374/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106/PI din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2012, în temeiul art.  254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. precum și lit. c) respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică calitatea de funcționar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada reținerii si arestării preventive începând cu data de 20 iulie 2012 și până în data de 01 august 2012.

În temeiul art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor masuri: se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție; va anunța Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea; va comunica si va justifica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare a locului de muncă; va comunica orice informații de natura a putea fi controlate mijloace de existenta.

În temeiul art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 ore în cadrul Atelierului de Muncă in Folosul Comunității de pe lângă Serviciul de Probațiune Timiș.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni in interiorul termenului de încercare sau daca nu îndeplinește cu rea-credința masurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că prin ordonanța procurorului din data de 24 iulie 2013 suma de 400 euro a fost restituită denunțătorului B.

În temeiul art. 118

2

alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 19 545 euro care depășește valoarea veniturilor realizate de inculpat în mod licit.

În temeiul art. 190 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite in favoarea Biroului de Expertize Timiș pe numele expertului C. suma de 5.650 lei cu titlu de diferență onorariu expertiză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fot obligat inculpatul să achite in favoarea statului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut că prin rechizitoriul nr. x/P/2012 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara a fost trimis în judecată: A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere următoarea stare de fapt:

La data de 03 iulie 2012, la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, s-a prezentat numitul B. care a reclamat faptul că inculpatul A. în calitatea sa de inspector vamal în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara - Biroul Vamal Aeroport Timișoara, i-a pretins la data de 20 iunie 2012 suma de 400 euro pentru a-și îndeplini cu celeritate atribuțiunile de serviciu privind controlul vamal al unor mărfuri (telefoane mobile) importate de societatea reprezentată de denunțător, respectiv SC D. SRL Orșova, și astfel pentru a asigura reprezentantului societății posibilitatea de valorificare rapidă pe piața internă a acestora.

Astfel, în urma denunțului formulat de B. au fost efectuate demersurile în vederea obținerii de la instanța competentă, respectiv Tribunalul Timiș, a unor autorizații în conformitate cu prev. art. 91/1 și următoarele din C. proc. pen.

În urma punerii în aplicare a acestor autorizații și din coroborarea rezultatului acestora cu declarațiile denunțătorului a rezultat faptul că la data de 16 iunie 2012 martorul B., în calitate de asociat și administrator împuternicit al SC D. SRL Orșova, a inițiat demersurile pentru efectuarea unui import de telefoane mobile din Dubai, în valoare de 13.540 dolari SUA, cu T.V.A. Întrucât în data de 19 iunie 2012 telefoanele mobile sosiseră la Biroul Vamal Aeroport Timișoara, denunțătorul a apelat la firma de comisionariat vamal SC E. SRL, intrând în legătură cu un comisionar vamal, identificat ulterior în persoana martorului F. La data de 20 iunie 2012, după ce i-a înmânat în format electronic și pe suport de hârtie comisionarului vamal toate documentele necesare importului, denunțătorul a aflat de la acesta că până la intrarea efectivă în posesia telefoanelor ar putea trece o perioadă lungă de timp din cauza unor verificări amănunțite ce urmează a fi efectuate de organele vamale. Întrucât denunțătorul B. și-a exprimat îngrijorarea, având deja clienți doritori să cumpere marfa, martorul F. l-a pus în legătură pe acesta cu inspectorul vamal A., despre care cunoștea că se va ocupa de formalitățile vamale de import ale bunurilor.

Astfel, în aceeași zi, în incinta localului din Aeroportul Timișoara, în prezența unei persoane identificate ulterior ca fiind martorul G., denunțătorul B. și inculpatul A. au purtat o discuție referitoare la respectivul import și după ce denunțătorul i-a precizat inculpatului profitul pe care estima că îl va obține din vânzarea telefoanelor mobile (între 1.300-1.500 euro), inculpatul i-a pretins, în schimbul ajutorului pe care i-l va acorda cu ocazia îndeplinirii atribuțiunilor de serviciu referitoare la import, pentru sine, cu titlu de mită, suma de 400 euro.

Deși, denunțătorul i-a precizat inculpatului că i se pare că suma pretinsă este prea mare, acesta i-a lăsat să se înțeleagă că „dacă vrea să se conformeze cerinței sale, îi va fi bine, iar dacă nu, formalitățile vor dura o perioadă mai lungă de timp”.

Comportamentul inacceptabil al inculpatului A. l-a determinat pe B. să formuleze la data de 03 iulie 2012 la Direcția Națională Anticorupție Timișoara un denunț în care a arătat cele întâmplate.

În urma administrării de probe ca urmare a denunțului numitului B., a rezultat că faptele reclamate de denunțător s-au dovedit a fi conforme cu realitatea.

Astfel, s-a reținut că la data de 06 iulie 2012, cu ocazia unei întâlniri între denunțător și inculpat in incinta aeroportului din Timișoara, B. i-a adus la cunoștință inculpatului A. faptul că inițiase deja un al doilea import de telefoane mobile, de data acesta din SUA, în valoare mai mică, respectiv 2.250 dolari SUA plus T.V.A. Cu privire la acest aspect, inculpatul l-a întrebat pe denunțător, din proprie inițiativă, dacă dorește să vândă respectivele telefoane „la negru”, referindu-se prin aceasta că se oferă să își încalce atribuțiunile de serviciu în sensul de a insera în documentele oficiale o cantitate mai mică de telefoane, iar pentru restul denunțătorul să procedeze la vânzarea lor fără a emite documente legale. În urma refuzului categoric al denunțătorului de a accepta modalitatea nelegală propusă de inculpat, acesta i-a dat întâlnire pentru a mai discuta aceste probleme în ziua de luni 09 iulie 2012 la o cafenea din centrul orașului.

În data de 09 iulie 2012 denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul A. în locul stabilit, și cu acest prilej inculpatul i-a reamintit denunțătorului de înțelegerea referitoare la suma de 400 euro pe care acesta o pretinsese cu privire la primul import, afirmând că rămâne cum stabiliseră anterior și chiar atrăgând atenția denunțătorului să nu mai discute astfel de lucruri în preajma aparatelor sau telefoanelor mobile pe care le au asupra lor. În continuare inculpatul A. a adus în discuție și cel de al doilea import pe care urma să îl efectueze denunțătorul și cu privire la care știa că tot el va face formalitățile vamale necesare, pretinzându-i în mod expres, în schimbul îndeplinirii atribuțiunilor de serviciu cu celeritate, suma de 100 euro.

Din cuprinsul materialului rezultat ca urmare a înregistrării discuției în mediul ambiental în baza punerii în aplicare a autorizației din 04 iulie 2012 emisă de Tribunalul Timiș, s-a reținut că inculpatul A. nu numai că pretinde suma de 100 euro, dar și negociază cu privire la cuantumul acesteia întrebându-l pe denunțător dacă i se pare prea mult și făcând afirmații relative la împărțirea acestei sume cu un director, căreia nu îi dă numele, folosind expresia „trebuie să mănânce și acesta o ciorbă”. Mai mult decât atât, inculpatul A. i-a propus denunțătorului încheierea unei afaceri cu un cetățean italian căruia acesta să îi vândă telefoanele mobile, afacere din care să aibă de câștigat amândoi. La finalul acestei discuții, inculpatul A. l-a chemat pe denunțător a doua zi, 10 iulie 2012 la locul său de muncă din incinta aeroportului pentru a-i elibera telefoanele mobile aferente primului import.

Ca atare, în ziua de 10 iulie 2012 în jurul prânzului, după efectuarea tuturor formalităților relative la operațiunile vamale aferente importului telefoanelor mobile, inculpatul A. a ținut din nou să-i reamintească denunțătorului de faptul că trebuie să îi remită suma de 400 euro, și, dând dovadă de o precauție extremă, i-a șoptit acestuia să-i remită această sumă pentru el numitului G. (aceiași persoană ca cea prezentă în cafenea în data de 20 iunie 2012). Surprins, denunțătorul i-a replicat inculpatului că nu îl cunoaște pe G. și nu are numărul de telefon al acestuia, ocazie cu care inculpatul i-a dictat denunțătorului, direct din memorie, numărul de telefon mobil la care îl poate contacta pe G.

La scurt timp după ce a intrat în posesia mărfii și a părăsit aeroportul, denunțătorul B. a fost apelat pe telefonul mobil chiar de către G. Urmând instrucțiunile inculpatului A., la data de 10 iulie 2012, în jurul orei 17.00, la domiciliul numitului G. (identificat astfel cum am precizat mai sus în persoana martorului G.) denunțătorul i-a predat acestuia suma de 400 euro pentru ca acesta să o remită mai departe inculpatului A.

La scurt timp după ce a intrat în posesia sumei de 400 euro, G. a luat hotărârea de a încunoștința organele de urmărire penală despre ceea ce urmează să întreprindă, fiind cuprins de teamă, conform propriilor declarații existente la dosarul cauzei că, fiind folosit ca intermediar de către inculpatul A., ar putea avea probleme cu legea.

Din declarațiile martorului G. rezultă că, fiind prezent în incinta aeroportului pentru rezolvarea unor probleme personale în ziua de 10 iulie 2012, a fost abordat personal de către inculpatul A. - între cei doi existând o relație apropiată de încredere - care i-a adus la cunoștință faptul că urmează să i se remită pentru el de către o persoană, suma de 400 euro și i-a comunicat numărul de telefon al denunțătorului B. pentru a intra în legătură cu acesta.

În continuare, s-a reținut că în baza unei înțelegeri telefonice între martorul G. și inculpatul A., cei doi s-au întâlnit în seara zilei de 10 iulie 2012 din Timișoara, în apropierea domiciliului inculpatului, ocazie cu care G. i-a înmânat inculpatului A. suma de 400 euro reprezentând banii pretinși cu titlu de mită denunțătorului B. Suma de 400 euro a fost compusă din 8 bancnote în cupiură de câte 50 euro fiecare, fiind fixată ca atare în prealabil de către organul de urmărire penală prin consemnarea seriilor de identificare a bancnotelor.

S-a reținut că lecturarea conținutului materialului rezultat în urma înregistrării audio video în mediul ambiental a acestei întâlniri denotă fără nici o putință de tăgadă că inculpatul A. a pretins și a primit această sumă de bani cu titlu de mită.

În data de 18 iulie 2012, denunțătorul B. s-a deplasat din nou în incinta Aeroportului Timișoara în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul A. pentru a discuta cu acesta problema rezolvării celui de al doilea import de telefoane mobile cu privire la care inculpatul deja îi pretinsese încă din data de 09 iulie 2012 suma de 100 euro cu titlu de mită. Inculpatul A. s-a prezentat la întâlnirea fixată pe terasa localului din incinta Aeroportului Timișoara însoțit de un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist care l-a asistat pe inculpat pe tot parcursul discuției cu denunțătorul. Același polițist apare înregistrat și cu prilejul întâlnirii ce a avut loc în data de 09 iulie 2012 între inculpat și denunțător în zona centrală a mun. Timișoara, însă îmbrăcat în haine civile. Este vorba despre martorul H. - agent de poliție, care în declarația sa a confirmat prezența sa la întâlnirile inculpatului cu denunțătorul B., specificând că a fost prezent la solicitarea inculpatului A. Sub acest aspect urmărirea penală a stabilit că agentul de poliție nu a avut decât rolul de a-l intimida pe denunțător, rol atribuit de inculpat fără ca polițistul să cunoască adevăratele îndeletniciri ale inculpatului.

Cu ocazia acestei întâlniri, denunțătorul B. a readus în discuție intenția sa de a efectua în viitorul apropiat un nou import de telefoane mobile, în valoare de aprox. 50.000 euro. În prezența polițistului, inculpatul A. a făcut afirmații de ordin general cu privire la problema expusă de către denunțător, însă după despărțirea de acesta, când cei doi au avut posibilitatea de a rămâne singuri, inculpatul A. s-a arătat interesat de problema expusă de denunțător, solicitându-i timp de gândire și fixând o întâlnire cu acesta în dimineața zilei de 20 iulie 2012.

De asemenea, s-a reținut că în cursul discuției dintre cei doi, inculpatul A. a confirmat primirea sumei de 400 euro prin intermediul martorului G. și l-a asigurat pe denunțător că de această dată îl consideră de încredere și că alte sume pe care i le-ar pretinde și pe care ar urma să le primească de la acesta cu titlu de mită, le va încasa fără ajutorul vreunui intermediar.

În data de 20 iulie 2012 inculpatul A. s-a întâlnit din nou cu denunțătorul B., prilej cu care i-a reafirmat sprijinul său pentru simplificarea formalităților vamale la următoarele importuri de telefoane mobile, pretinzându-i din nou sume de bani al căror cuantum nu l-a precizat, lăsând la latitudinea denunțătorului să le stabilească. Potrivit declarației denunțătorului B., inculpatul i-a cerut ca aceste sume de bani ce le va remite în viitor ca mită, dacă nu le are, să nu le împrumute că el îl va aștepta.

Cu privire la suma de 100 euro pretinsă denunțătorului anterior, s-a reținut că inculpatul A. a precizat ca și în cazul sumei de 400 euro pe care a primit-o cu ocazia primului import că nu o dorește astăzi ci atunci când formalitățile vamale sunt finalizate. Conform propriei declarații a inculpatului, un alt motiv pentru care a refuzat primirea sumei de 100 euro a fost acela că începuse să bănuiască posibilitatea ca B. să-l denunțe, astfel încât a procedat ca atare din precauție.

Imediat după încheierea discuției mai sus menționate dintre inculpat și denunțător a avut loc intervenția organelor de urmărire penală.

S-a mai reținut că asupra inculpatului A., printre alte bunuri personale, a fost identificată suma de 800 euro compusă din 16 bancnote din cupiura de 50 euro, însă nici una dintre acestea nu prezenta seria de identificare ale vreunuia din cele 8 bancnote primite cu titlu de mită în seara de 10 iulie 2012 de către inculpat de la B. prin intermediul lui G. Suma de 800 euro găsită asupra inculpatului a fost indisponibilizată iar la data de 24 iulie 2012, prin ordonanță, din această sumă 400 euro a fost restituită denunțătorului B. în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., întrucât banii reprezentând mita remisă inculpatului proveneau din fondurile proprii ale acestuia, iar suma de 400 euro rămasă a fost restituită, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen. inculpatului A.

După intervenția organelor de urmărire penală din data de 20 iulie 2012, în baza autorizațiilor legale emise de Tribunalul Timiș au fost efectuate percheziții atât la domiciliul inculpatului cât și la biroul situat la locul de muncă al acestuia, în urma acestor activități procedurale nefiind identificate sume de bani, bunuri sau alte valori care să intereseze cauza.

Prin rezoluția din data de 11 iulie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

În data de 20 iulie 2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului fiind formulată propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă de către instanța de judecată, măsura privativă de libertate fiind înlocuită pe parcursul derulării procedurii.

Tribunalul Timiș a fost sesizat cu judecarea cauzei la data de 27 iulie 2012, iar la primul termen de judecată, înainte de etapa citirii actului de sesizare și inițierea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat instanței că înțelege să solicite aplicarea față de el a procedurii simplificate privind recunoașterea vinovăției. Concomitent a declarat in fața instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, cunoaște și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale, nu solicită administrarea de probe, cu excepția unor înscrisuri în circumstanțiere și că dorește ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, instanța de fond dispunând admiterea cererii ca urmare a constatării îndeplinirii acestor condiții și stabilind că, în ceea ce privește pe acest inculpat, există vocația de a beneficia de procedura specială reglementată de textul de mai sus, apreciind că nu se mai impune efectuarea unei cercetări judecătorești.

Prin aceeași încheiere instanța de fond a admis cererea acuzării privind declanșarea procedurii privind aplicarea măsurii de siguranță a confiscării extinse, întemeiată pe dispozițiile art. 118

2

C. pen., motiv pentru care a constatat că procedura de judecată nu poate fi încheiată, întrucât soluționarea cauzei sub aspectul aplicabilității unei măsuri de siguranță ca sancțiune de drept penal face parte din modul de soluționare a acțiunii penale și nu poate fi disjunsă și în consecință, instanța de fond a luat act opțiunea formulată de acest inculpat, valorificând-o la momentul soluționării fondului.

Prima instanță a reținut, ca situație de fapt, că inculpatul A., în calitate de inspector vamal în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara - Biroul Vamal Aeroport Timișoara, în data de 20 iunie 2012 a pretins de la denunțătorul B., administrator al SC D. SRL Orșova, suma de 400 euro pentru a își îndeplini cu celeritate atribuțiile de serviciu privind controlul vamal al mărfurilor de tip telefoane mobile ce erau importate de societatea de mai sus.

Întrucât telefoanele comandate de denunțător din Dubai au sosit la data de 19 iunie 2012 la Biroul Vamal Aeroport Timișoara, denunțătorul a apelat la serviciile societății de comisionariat vamal SC E. SRL, având ca reprezentant pe numitul F. în privința căruia s-a reținut că a declarat faptul că a început formalitățile de import, respectiv introducerea firmei în sistemul informatic al vămii, prezentarea facturii externe, traducerea acesteia, certificate de conformitate cu normele Uniunii Europene, acceptul de revânzare a telefoanelor de la firma exportatoare, dovada plății externe, mandat de reprezentare în vamă.

În urma obținerii acestor documente a întocmit declarația vamală pe care a depus-o la Biroul Vamal Timișoara Aeroport pentru efectuarea controlului documentar și fizic, iar după un timp, funcționarul vamal A., a respins documentația pe motiv că trebuie verificate sub aspectul contrafacerii.

Prima instanță a mai reținut că martorul i-a relatat denunțătorului că procedura de verificare este anevoioasă pentru că, fiind primul import, se impune o verificare amănunțită a fiecărui telefon de către anume instituții și ar putea trece mult timp până va intra în posesia telefoanelor, sugerându-i că îl poate pune în legătură cu inculpatul A., martorul susținând că personal l-a pus în legătură pe denunțător cu inculpatul A. pe care l-au căutat în incinta localului din Aeroportul Timișoara. La discuția dintre cei doi a fost de față și martorul G. Cu acest prilej cei doi au discutat despre posibilitatea urgentării acestor formalități, dar și plata unei sume de 400 euro. S-a constatat că existența discuției este confirmată de declarația denunțătorului, a martorului G., dar și a martorului F. care confirmă întâlnirea, deși nu a participat la ea.

Totodată, s-a reținut că existența acestei discuții rezultă din susținerile inculpatului care, uzitând de instituția reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., a recunoscut starea de fapt așa cum a fost descrisă de acuzare.

De asemenea, prima instanță a reținut că în mod indirect, discuția este confirmată și de notele de redare a convorbirilor telefonice efectuate la o dată ulterioară, care surprind discuțiile în mediul ambiental din data de 09 iulie 2012, fila 21-22 dup, și din cuprinsul cărora rezultă că, cei doi, în cadrul unei întâlniri ulterioare, înainte de finalizarea documentației, discută despre suma de bani ce va fi achitată inculpatului A. pentru serviciul făcut, din aceeași convorbire, rezultând și pretinderea de către inculpat a unei sume de 100 euro, pentru efectuarea formalităților legate de un transport mai mic de telefoane provenind de la alt producător care fusese deja inițiat de firma administrată de B.

Instanța de fond a mai observat din declarația aceluiași martor F., că, pentru punerea în aplicare a facilităților oferite denunțătorului, inculpatul a solicitat acestuia din urmă să efectueze activități care intrau în competența sa în calitate de inspector vamal, respectiv de a efectua verificări pentru obținerea acceptului de import de la firmele producătoare, activități pe care acesta din urmă nu le efectua în alte situații.

La data de 10 iulie 2012 au fost finalizate documentele, inculpatul A. a luat legătura cu martorul F. pentru a îl anunța pe denunțător, după care, procedându-se la verificarea noilor documente, aceștia s-au deplasat în depozit pentru a preda marfa, cu acel prilej inculpatul relatându-i lui B. că din punctul lui de vedere totul este gata, sugerându-i că pentru plată trebuie să se întâlnească cu numitul G., care se afla în același depozit și care este o persoană de încredere pentru inculpat. Cu acest scop inculpatul i-a dictat denunțătorului numărul de telefon al lui G.. Între denunțător și numitul G. au existat două discuții telefonice, prilej cu care au stabilit să se întâlnească în după amiaza aceleiași zile pentru a achita suma de 400 eurO pentru inculpatul A.

S-a constatat că întâlnirea dintre cei doi este redată prin înregistrările în mediul ambiental, fila 43 dup, întâlnire care s-a petrecut în data de 10 iulie 2012 la ora 18.00.

De asemenea, s-a constatat că plata acestei sume este confirmată de declarația denunțătorului, de martorul G., dar și de declarația martorului F., care relatează, pe de o parte, că l-a auzit pe inculpat dictându-i denunțătorului numărul de telefon al lui G., dar și faptul că, după predarea mărfii, inculpatul A. l-a sunat și l-a rugat să îl sune pe B., să îl întrebe dacă s-a întâlnit cu G. și dacă totul e ok, lucru pe care acesta din urmă l-a făcut.

De asemenea, s-a reținut că notele de redare a convorbirilor telefonice, fila 54-56 dup, confirmă existența acestor dialoguri între inculpatul A. și martorul F., în jurul orelor 18.00.

Prima instanță a reținut, faptul că martorul G. a plătit suma inculpatului A. rezultă din declarația acestui martor care se coroborează cu notele de redare a convorbirilor telefonice, ce evidențiază că numitul G. urma să se întâlnească în aceeași zi cu inculpatul A., dar și notele de redare a convorbirilor efectuate în mediul ambiental, fila 44 dup, care confirmă întâlnirea dintre cei doi la data de 10 iulie 2012, respectiv în aceeași zi, în jurul orei 20 00 și predarea către inculpatul A. a sumei de 400 euro, cu acest prilej inculpatul A. relatând care este motivul pentru care a apelat la mijlocirea acestuia martor, respectiv faptul că încă „nu îl cunoaște așa bine și nu poate să se îmbârlige cu el”, dar și faptul că numitul G. era o persoană de încredere cu care avea o colaborare mai veche și pe care îl consilia cu privire la modalitatea de întocmire a documentelor vamale de import pentru a fi „ mai acoperit”.

Tribunalul Timiș a constatat că pretinderea sumei de 100 euro de către inculpat de la același denunțător pentru efectuarea aceluiași serviciu cu privire la un alt transport de telefoane în data de 09 iulie 2012 rezultă din declarația denunțătorului care se coroborează cu notele de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, fila 39 dup, din conținutul cărora se poate remarca atât faptul că inculpatul a pretins această sumă, dar și disponibilitatea sa de a iniția o colaborare permanentă cu denunțătorul legat de importurile de telefoane.

De asemenea, s-a constatat că activitatea ilicită a fost recunoscută de inculpat care, uzitând de procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen. și-a însușit probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.

Pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și evaluat de instanță, tribunalul și-a formulat părerea că este demonstrată activitatea ilicită de pretindere în data de 20 iunie 2012 și primire prin intermediar a sumei de 400 euro cu scopul îndeplinirii cu celeritate a atribuțiilor privind efectuarea formalităților de import marfă.

De asemenea, s-a considerat că este demonstrată activitatea ilicită a inculpatului de pretindere a sumei de 100 euro la data de 09 iulie 2012, sumă care urma să fie achitată după efectuarea formalitățile de vămuire relativ la cel de-al doilea transport.

Totodată, s-a apreciat că notele de redare a discuțiilor telefonice și celor desfășurate in mediul ambiental, precum și depozițiile martorilor și denunțătorului, evidențiază faptul că inculpatul și-a arătat disponibilitatea de a-l ajuta pe denunțător în continuare să efectueze cu celeritate formalitățile vamale in schimbul unor sume stabilite de denunțător așa cum va dori el, dar și să introducă în țară bunuri „la negru” atunci când va dori acest lucru.

Cu privire la analiza prealabilă a declarației denunțătorului, tribunalul a analizat denunțul formulat de martor prin coroborare cu declarația de martor dată de acesta și declarațiile celorlalți martori, respectiv F., G. și H. (persoană care l-a însoțit pe inculpat la două întâlniri cu denunțătorul și care confirmă existența unor discuții fără a le putea preciza in detaliu) și înscrisurile de la dosar, constatând că nu există contradicții între aceste declarații iar inculpatul a recunoscut în fața instanței săvârșirea faptelor. De asemenea, s-a considerat că introducerea denunțătorului pentru a demasca activitatea ilicită a inculpatului, având calitatea de funcționar public cu atribuții de control, nu poate fi interpretată ca o provocare, neexistând motive de a reține că fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția denunțătorului.

S-a considerat că probele arătate mai sus, demonstrează că pretinderea sumei de bani a fost anterioară momentului formulării denunțului iar repetarea acestui tip de conduită rezultă cu prisosință din materialul probator expus mai sus. Mai mult, s-a arătat că modalitatea de operare, faptul că inculpatul a apelat la intermediari în care avea încredere lăsând să se înțeleagă că aceștia, la rândul lor, au beneficiat de același sprijin din partea inculpatului, îndrăzneala cu care acesta, având o funcție publică propune persoanelor care apelează la serviciul public pe care îl reprezintă modalități de eludare a legii, au întărit convingerea instanței de fond că cele două acte materiale nu reprezintă un act izolat, inculpatul dezvoltându-și un mod de operare specific de natură a conduce la obținerea de foloase materiale prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Relevantă în acest sens a fost considerată convorbirea din data de 06 iulie 2012, fila 35 dup, în care inculpatul, în cadrul unei discuții pe care o poartă cu denunțătorul, în prezența martorului F., arată că el este prieten cu intermediarul din acest dosar, martorul G. pe care îl ajută de 12 ani,” dar tot așa „ în limita legii” făcând trimitere la un caz de corupție de notorietate în rândul vameșilor, respectiv cazul Moravița și încercând să inducă ideea că trebuie mai multă prudență la săvârșirea acestor fapte. Totodată inculpatul relatează că, astfel de practici erau folosite în urmă cu 7-8 ani.

Tribunalul a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în modalitatea pretinderii și primirii sumei de 400 euro, dar și pretinderii sumei de 100 euro care urma să fie remisă după finalizarea documentelor de vămuire, acțiune care a fost săvârșită de inculpat cu intenție directă și în realizarea aceluiași scop și anume îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în alte condiții decât cele uzuale și obținerea de foloase materiale.

S-a reținut că inculpatul are calitatea de inspector vamal principal 3 iar potrivit fișei postului, fila 133 dup, are atribuții de constatare și sancționare a abaterilor de la reglementărilor vamale, precum și de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul săvârșirii unor infracțiuni, fiind astfel întrunite condițiile de aplicabilitate ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, la individualizarea pedepsei, prima instanță având în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Limitele de pedeapsă stabilite în partea specială au fost reduse cu o treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a considerat că acest cuantum exprimă o pedeapsă justă, corectă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate prin săvârșirea infracțiunii, cât și din punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului, apărând firesc faptul că, dată fiind calitatea inculpatului, conduita sa procesuală, o reeducare apare realizabilă într-un interval scurt de timp.

S-a reținut că gradul de pericol social al faptei săvârșite

rezultă din pericolul social generic al infracțiunilor de corupție raportat la dimensiunile fenomenului de corupție în raport cu sistemul de valori acceptat de societate privitor la acest tip de infracțiuni. Tribunalul a reținut că, în conștiința publică s-a acreditat ideea că acest tip de infracțiuni nu pot fi prevenite și au afectat multe din structurile publice, element care poate constitui, în fapt, o încurajare pentru persoanele având calitatea de funcționari publici, iar faptul că au fost depistate și trimise in judecată mai multe persoane având calitatea de funcționari vamali pentru același tip de infracțiune demonstrează acest aspect, precum și faptul că, în rândul unor persoane care ar trebui să aplice legea nu a fost conștientizată însemnătatea respectării valorilor sociale protejate de textul art. 254 C. pen. S-a mai reținut că, deși în aceeași perioadă era în derulare un caz cunoscut privitor la fapte de corupție în zona de vest și nu numai, cazul Moravița, deși a făcut referire în discuțiile sale cu denunțătorul la acest caz, inculpatul nu numai că nu a renunțat la acest comportament, dar da dat de înțeles că activitatea ilicită de corupție poate continua dar diversificând metodele.

Prima instanță a constatat că gradul de pericol social rezultă de asemenea din împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv inculpatul, deși cunoștea care sunt consecințele penale, disciplinare dar și prejudiciul adus prin astfel de fapte atât instituției la care lucrează cât și statului, prin acțiunea sa nu numai că a repetat o conduită ilicită dar a contribuit astfel la crearea în rândul persoanelor care intră în contact cu autoritatea vamală a unui sentiment de impunitate pe motiv că orice problemă cu privire la importuri sau exporturi de marfă poate fi rezolvată prin mituirea funcționarului vamal, element care, pe termen lung, poate afecta toate domeniile de activitate.

S-a mai reținut că inculpatul a avut capacitatea de a reprezenta consecințele faptei sale, iar acest lucru a rezultat din modalitatea de a consilia pe denunțător, din faptul că, inițial a ales să pretindă mită printr-un intermediar cu care colabora de foarte mult timp și în care avea încredere, pentru ca ulterior, după primirea primei sumei, să stabilească un mod de cooperarea directă cu denunțătorul, din faptul că inculpatul nu numai că a pretins sume de bani pentru serviciul oferit dar a încercat să îi sugereze denunțătorului să aducă marfă fără a o evidenția complet in documentele fiscale, oferindu-și concursul, pe viitor, să-l ajute prin săvârșirea de falsuri, respectiv prin contrafacerea actelor oficiale în sensul indicării unui număr mai mic de produse, conduită apreciată de instanță ca fiind de o gravitate sporită raportat la calitatea și atribuțiile acestuia.

La stabilirea acestei pedepse instanța de fond a mai avut în vedere persoana inculpatului, nivelul de instrucție a acestuia, având atât calitatea de funcționar vamal cât și cadru universitar, vârsta acestuia, faptul că are un copil în întreținere și o familie organizată, considerându-se că pedeapsa aplicată este pe măsura tulburării pe care fapta a produs-o în mediul social și poate asigura scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Față de prevederile art. 254 alin. (2) C. pen., care prevăd aplicarea alături de pedeapsa principală aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat precum și lit. c), respectiv dreptul de a ocupa funcția de funcționar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Întrucât s-a constatat că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de inspector vamal la săvârșirea infracțiunilor de mai sus, dar totodată a arătat o reală disponibilitate pentru a consilia pe denunțător și alte persoane, precum martorul G. în vederea identificării de metode mai puțin licite pentru a eluda legislația fiscală, tribunalul l-a considerat nedemn de a mai exercita orice funcție publică o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Pentru interzicerea drepturilor civile, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală aplicată duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor civile indicate mai sus. Luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura și durata pedepsei principale aplicate, s-a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporțională cu situația care a determinat-o.

Ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii, a fost aplicată și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută în art. 71 alin. (2) C. pen.

Întrucât s-a constatat că inculpatul a fost trimis in judecată in starea de arest preventiv, fiind pus in libertate la data de 01 august 2012, prima instanță a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv, din data de 20 iulie 2012 și până în data de 01 august 2012.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a considerat că în cazul acestui inculpat este justificată alegerea modalității suspendării sub supraveghere, observându-se că sunt îndeplinite condițiile impuse de textul normativ al art. 86

1

C. pen., raportat la cuantumul pedepsei, la lipsa antecedentelor penale. Totodată, instanța de fond, din motivele arătate la individualizarea pedepsei, precum și analizând conduita inculpatului pe parcursul procesului, vârsta acestuia și-a format părerea că simpla condamnare va constitui un avertisment suficient pentru îndreptare, nejustificându-se privarea de libertate.

Deși, s-a reținut că suma de bani care a constituit obiectul mitei nu este o sumă mare, s-a considerat că acest aspect nu este de natură să denote un pericol social scăzut al faptei sau inculpatului, tribunalul opinând că, în cazul acestui tip de infracțiuni întinderea prejudiciului nu poate fi privită ca unic element de individualizare și nici într-un caz ca o circumstanță atenuantă. În speță, coroborând cu elemente de fapt care au zugrăvit atitudinea inculpatului față de faptă și urmările acesteia, tribunalul a opinat că este necesară, totuși, o supraveghere a inculpatului în vederea schimbării unei mentalități eronate și reintegrării în societate în sensul însușirii regulilor de conviețuire socială întemeiate pe criterii corecte și pe principiul respectării unor reguli.

Pentru a face o evaluare corectă a persoanei inculpatului, prima instanță a avut o bază mai largă de informații cu privire la persoana acestuia pentru a-și formula o opinie. Astfel, s-a reținut că declarațiile de martori, declarația denunțătorului, fotografiile judiciare care reliefează că acesta s-a prezentat la întâlnirea cu denunțătorul însoțit de o persoană având calitatea de agent de poliție, notele de redare a convorbirilor telefonice, dar și conduita acestuia pe parcursul soluționării procesului mai exact faptul că, inițial, în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut săvârșirea faptei, că ulterior în fața instanței a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., însă la concluziile pe fond, deși a susținut această poziție, a încercat să arate că, de fapt, nu au fost identificați și nu este demonstrată fapta, au relevat elemente de natură a caracteriza persoana inculpatului ca fiind inconsecventă și au format opinia instanței de fond că este necesară o supraveghere, întrucât acesta nu conștientizează pe deplin consecințele negative produse prin săvârșirea faptei sa diminuează însemnătatea lor și în consecință, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, dispunându-se, totodată, ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor dispuse de instanță.

Tocmai pornind de la disponibilitatea inculpatului pentru încălcarea valorilor sociale de o însemnătate deosebită, precum relații de serviciu în calitatea sa de funcționar public, profitând de cunoștințele sale și folosind aceste realități pentru a obține foloase materiale injuste, instanța de fond a considerat că se impune stabilirea unei obligații în plus și anume efectuarea unei activități lucrative în folosul comunității, alegerea acestei obligații fiind de natură a constitui un avertisment și totodată o modalitatea de orientare spre asimilarea respectului pentru valori esențiale în societate precum prestarea unei munci licite și interes pentru respectarea unor reguli de muncă impuse de terțe persoane, în cadrul unor ateliere de lucru și fără obținerea unui beneficiu personal.

Tribunalul Timiș a constatat că, prin ordonanța procurorului din data de 24 iulie 2013, suma de 400 euro a fost restituită denunțătorului B., la termenul din 17 septembrie 2012, fiind acceptată cererea acuzării de inițiere a acestei proceduri, instanța considerând admisibilă procedura de verificare a averii inculpatului față de împrejurarea că era trimis în judecată la data de 27 iulie 2012 pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în luna iulie 2012, dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 118 indice 2 introduse prin Legea nr. 63/2012, infracțiunea pentru care acesta este judecat face parte din cele susceptibile a fi supuse acestui tip de sancțiunea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege se încadrează in limitele cerute de text.

În ce privește evaluarea temeiniciei acestei cererii, în procesul de administrate a probelor cu privire la bunurile dobândite și veniturile realizate, instanța de fond a dispus efectuarea de verificări, pe bază de adrese, la unitățile bancare, la administrațiile financiare, la locul de muncă a inculpatului și a soției acesteia. Totodată s-a reținut că inculpatul a depus la dosar înscrisuri de natură a proba cheltuielile efectuate pentru construcția casei, înstrăinări și cumpărări de bunuri imobile și mobile, a propus audierea unui martor pentru a demonstra data finalizării construcției cu destinația casă de locuit.

Din declarația inculpatul A., aflată la fila 148, s-a reținut că acesta a menționat că în anul 2007 a dobândit o casă la periferia Reșiței, iar tot în același an a vândut un teren situat în loc. Sînandrei cu suma de 50.000 de euro, sumă folosită pentru finisajele casei situată în Timișoara a cărei construcție a început în Inculpatul mai arată că, în anul 2007 a dobândit o suprafață de 1,9 ha teren agricol la 8 km de Reșița de la părinții săi. În anul 2008 a mai cumpărat 1 ha de teren de la Sînandrei și a înstrăinat un autoturism la data de 19 octombrie 2008. Acesta mai susține că autoturismul l-a cumpărat în anul 2010 cu suma de 11.000 euro, însă l-a achitat abia în anul 2011, după ce a vândut apartamentul din Timișoara. Inculpatul susține că din suma obținută pe apartament, a plătit contravaloarea mașinii, iar restul sumei a rămas în casă, fiind vorba despre suma de bani identificată la percheziție. Acesta a mai susținut că a trecut în declarația de avere aferentă anului 2011 suma datorată de 13.000 de euro, în loc de aproximativ 11.000 de euro, reprezentând contravaloarea autoturismului ca fiind credit luat de la o persoană fizică. Totodată a arătat că valoarea autoturismului a fost achitată abia în anul 2011, după vânzarea apartamentului întrucât vânzătorul autoturismului a fost de acord să îl aștepte de bani, din acest motiv a trecut suma la capitolul datorii în declarați sa de avere.

Din declarația martorei I., soția inculpatului, s-a reținut că aceasta a dobândit de la părinții soțului său, casa de la Reșița și un teren. Tot în acea perioadă a înstrăinat un teren, banii rezultați din vânzarea terenului de la Sânandrei au fost utilizați, în parte, pentru finisările casei, tot din acești bani a cumpărat un alt teren în 2008, respectiv cu 3000 euro. Susține că in 2007 ea avea venituri de aproximativ 6,7 mii lei. În anul 2008 a cumpărat un teren și a dobândit unul. Aceasta a susținut că în 2008 veniturile sale au fost asemănătoare cu cele din 2007, iar din 2009 s-a întreținut din salariul soțului și dintr-o sumă anuală primită de la soacra sa, respectiv 10.000 lei pe an și nu a făcut cheltuieli pe bunuri alimentare, întrucât le primea de la părinți. Susține că in 2010 a înstrăinat un autoturism cu suma de 2 800 - 3.000 euro, care a fost plătit, atât în 2010, cât și în 2011 și că în 2010 a cumpărat un autoturism cu prețul de 11.000 euro, sumă pe care a achitat-o în 2011, după vânzarea apartamentului, deși factura a încheiat-o în 18 decembrie 2010 pentru că vânzătorul era o societate comercială. Aceasta a mai adăugat că toate investițiile care au fost făcute la casă, reies din vânzarea terenului, aceste investiții ajungând la suma de 30.000 de euro, arătând că manopera pentru finisaje nu a fost achitată, întrucât toate lucrările au fost făcute de rude.

Din declarația martorul Iștoc Ioan, prima instanță a reținut că acesta s-a întors din Spania în 2005, pentru că a acceptat propunerea de a executa lucrări la locuința inculpatului, deoarece soția inculpatului este nepoata lui. În primăvara anului 2006 au început lucrările la instalația electrică și sanitară, iar în vara anului 2007 a început execuția la instalația de încălzire. Acesta susține că nu a luat bani pentru manoperă, ci doar pentru combustibil, iar materialele au fost achiziționate de inculpat.

Cu privire la bunurile dobândite de inculpat și familia, s-a constatat că există la dosarul cauzei înscrisurile redate mai sus, care evidențiază faptul că în perioada iulie 2007 - iulie 2012 aceștia au deținut următoarele bunuri: casa plus teren situat Timișoara din care, terenul în suprafață 720 mp a fost dobândit în 2000, iar casa, în suprafață de 212 mp este construită în regie proprie în perioada - 2004 - 2007 potrivit susținerilor inculpatului.

De asemenea, s-a reținut că valoarea reală a construcției nu a fost determinată, părțile acceptând valoare estimată, care rezultă din autorizația de construcție - 280 000 lei.

Prima instanță a mai constatat că inculpatul a dobândit în anul 2006 o casă în Reșița în suprafață de 112 mp prin cumpărarea de la mama sa și, în februarie 2007, 1,2 ha, tot în Reșița. Aceste bunuri au fost deci achiziționate anterior perioadei supusă analizei. Cei doi au deținut în localitatea Sânandrei 3 ha teren. Au dobândit în anul 2004 un ha teren în Sânandrei, cu prețul de 21.000.000 lei vechi pe care l-au vândut în ianuarie 2007 cu suma de 50.000 euro. Ulterior au achiziționat 1 ha teren tot în loc Sânandrei, evidențiat prin contractul de vânzare cumpărare din 01 februarie 2008 cu prețul de 13.020 lei. In decembrie 2010 inculpatul a achiziționat un autoturism de la SC J. SRL Timișoara. Prețul cumpărării, respectiv suma de 47.875,28 lei este evidențiat în factura din 18 decembrie 2010 a acestei societăți și achitat cu chitanța din 18 decembrie 2010, existente la dosarul cauzei.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul a susținut că valoarea reală a autoturismului este de 11.000 euro și că această sumă nu a fost achitată în 2010 ci în 2011, întrucât a solicitat administratorului firmei vânzătoare să accepte achitarea ulterioară a prețului. Cu privire la această plată inculpatul a mai arătat că patronul societății a fost de acord să il aștepte de bani și că acesta a emis factura pentru anul 2010 fără să încaseze prețul datorită înțelegerii dintre ei. Privitor la acest bun a arătat că a consemnat în declarația de avere aferentă anului 2011, la capitolul datorii, un credit față de o persoană fizică în cuantum de 13.000 euro, reprezentând o sumă mai mare de plată, potrivit înțelegerii cu vânzătorul.

Totodată, s-a reținut că martora I., soția inculpatului, a confirmat aceste susținerii, arătând că, din câte își amintește ar fi existat un act de mână care să demonstreze o astfel de înțelegere.

De asemenea, s-a reținut că în luna noiembrie 2011 familia A. a vândut un apartament situat în Timișoara, la dosar existând contractul de vânzare-cumpărare din 09 septembrie 2011. Prețul vânzării a fost de de 55.000 euro, iar potrivit susținerilor inculpatului, suma de aproximativ 35.000 euro (36.800 euro) identificată la locuința sa cu prilejul percheziției domiciliare efectuată de organele de urmărire penală, ar proveni din această sumă. In data de 02 noiembrie 2011, I. a vândut un autoturism cu suma de 3.000 euro.

Cu privire la celelalte venituri obținute în această perioadă de inculpat și soția sa, prima instanță a reținut că acestea rezultă din fișele fiscale existente la dosar, declarațiile inculpaților și înscrisurile depuse de aceștia la dosar.

S-a mai reținut că martora I. a relatat că a avut calitatea de angajat până în anul 2009 și în această perioadă s-a întreținut din salariul soțului și dintr-o donație de 10.000 lei pe an primită de la soacra sa, în perioada 2009-2012. În dovedirea acestor aspecte a depus la dosar sentința civilă nr. 3359 din 02 decembrie 2005 a Tribunalului Caraș Severin și acte de executare silită din care rezultă că K., bunica inculpatului, a fost somată să ridice suma de 92.382,11 lei în luna iunie 2008, sumă reprezentând despăgubiri pentru expropriere.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, prima instanță a reținut că s-a efectuat un calcul al veniturilor realizate, bunurilor dobândite și cheltuielilor efectuate de inculpat și familia acestuia în perioada iulie 2007 - iulie 2012, în ce privește cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor, expertul având în vedere datele statistice editate de Institutul Național de Statistică, iar cheltuielile privind consumul de energie, gaz și cablu T.V. au fost stabilite pe baza informațiilor obținute de la unitățile furnizoare a acestor servicii.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C., prima instanță a reținut că la capitolul concluzii s-au arătat următoarele: „În perioada anilor 2007 (din luna iulie) - 2009 veniturile realizate de inculpat si familia sa sunt mai mari decât valoarea bunurilor cumpărate, a cheltuielilor efectuate cu 8.462 lei. În perioada anului 2010 valoarea bunurilor cumpărate, a cheltuielilor de inculpat și familia sa sunt mai mari decât veniturile realizate cu 44.433 lei, iar din iulie 2007 pana la sfârșitul anului 2010, plățil