ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 936/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 936/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 149 din 30 mai 2013 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public și s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul A. prin rechizitoriu din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. a), i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 174 - 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada prevenției de la 7 februarie 2012 (data arestării în Marea Britanie în vederea predării către România în baza M.E.A.) la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 116 C. pen. s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în Municipiul Brașov pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, prelevare care se va realiza la eliberarea inculpatului din penitenciar.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 și 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpații B., C., D. și E. (cu datele de identificare din Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalului Brașov) să plătească părților civile F., G., H. sumele stabilite prin Sentința penală nr. 158/S din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 106/AP din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

S-a constatat că părțile vătămate I., J. și K. nu au pretenții de la inculpatul A.

S-a dispus restituirea către inculpat a autovehiculelor: marca B1 cu număr de înmatriculare X1, cu seria de șasiu pansonată pe amortizorul dreapta și cheia de contact tip B1, marca P1 cu număr de înmatriculare X2 având seria de șasiu pansonată pe grila din față a parbrizului, aflate în posesia Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 2 noiembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpaților B., C., D. și E. și a inculpatului A. în lipsă (fiind dat în urmărire internațională), pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. b) pentru inculpatul D.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că în data de 11 august 2011 în jurul orelor 19

00

cei 5 inculpați au agresat victima L., care a sosit din Italia cu autocarul împreună cu inculpatul B. în Autogara M. din municipiul Brașov, cu obiecte tăietor-înțepătoare (cuțite, bricege) și corpuri contondente (bâte, coș de gunoi tip scrumieră, pumni și picioare), cauzând multiple leziuni victimei și în final decesul acesteia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov cu nr. x/2011. Prin Încheierea de dezbateri de la termenul din 14 iunie 2012 raportat la adresele Interpol din care rezulta că inculpatul A. era la acel moment arestat în Marea Britanie în temeiul M.E.A. emis de Tribunalul Brașov, în baza art. 38 rap. la art. 33 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 314 C. pen. instanța a disjuns cauza față de acest inculpat, formându-se Dosarul penal nr. x/2012, cu primul termen de judecată la data de 25 iulie 2012.

Dosarul penal nr. x/2011 a fost soluționat, pronunțându-se Sentința penală nr. l58/S din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, modificată în apel prin Decizia penală nr. 106/AP din 9 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

Prin Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalul Brașov s-a dispus:

În baza art 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen. cu aplicarea articol 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat fiecare din cei 4 inculpați (B., C., D., și E.) la pedeapsa principală de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Pentru inculpatul D. s-a reținut și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive.

În baza art. 350 C. proc. pen. rap la art. 136, 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a fost menținută pentru fiecare inculpat arestarea preventivă.

S-a constatat că părțile vătămate K. (deținut în Penitenciarul Mărgineni), J. (deținut în Penitenciarul Mărgineni), N. și O. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii a bunurilor - corp delict utilizate la săvârșirea infracțiunii și ridicate de la inculpatul B. bunuri aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Brașov. Celelalte bunuri aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Brașov respectiv cele din coletele 1 - 3, 11, 12, 14 - 16, 18 - 68 și 74 - 78 s-a reținut că reprezintă mijloace materiale de probă și s-a stabilit să rămână atașate dosarului cauzei.

În baza articol 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către martorul P. a bunurilor ridicate respectiv: colet 69, colet 70, colet 71, colet 72, colet 73.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații B., C., D. și E. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, prelevare care se va realiza la eliberarea inculpaților din penitenciar.

În baza art. 191 alin. (1), (4) C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare.

Prin Decizia penală nr. 106/AP din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov s-a admis apelul declarat de Ministerul Public împotriva sentinței sus-menționate și în baza art. 116 C. pen., s-a aplicat inculpaților B., C., D. și E. măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în Municipiul Brașov pe o durată de 3 ani după executarea pedepselor principale. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998, 999 și 1003 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații B., C., D. și E. să plătească următoarele despăgubiri civile: părții civile I., suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale, părții civile F., suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale, părților civile minore G. și H., prin reprezentant legal F., câte 150.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost obligați în solidar inculpații B., C., D. și E. să plătească pentru fiecare dintre părțile civile minore, G. și H., câte 2.800 RON cu titlu de prestații periodice datorate pentru perioada 11 august 2011 până la data pronunțării prezentei hotărâri și în continuare câte 200 RON lunar începând cu luna noiembrie 2012 și până la majorat sau alte dispoziții ale instanței. Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate în cauză. S-a constatat că părțile vătămate K. (deținut în Penitenciarul Mărgineni), J. (deținut în Penitenciarul Ploiești), N. și O. nu s-au constituit părți civile. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate. S-a luat act de retragerea apelului formulat de partea vătămată J. Au fost respinse, ca nefondate apelurile formulate împotriva aceleiași sentințe de inculpații D., E., C., B. În baza art. 381 și 383 alin. (1) C. proc. pen., a fost adăugată la durata prevenției inculpaților C., B., E. și D. timpul scurs începând cu data de 20 iunie 2012 la zi și a fost menținută în continuare starea de arest a inculpaților.

La soluționarea prezentei cauze instanța de fond a avut în vedere atât probele administrate în faza de urmărire penală, cât și cele administrate în Dosarul penal nr. x/2011, precum și cele administrate în faza cercetării judecătorești desfășurate în prezentul dosar. Din faza de urmărire penală instanța a reținut următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de cercetare la fața locului și fotografii judiciare; concluziile raportului de constatare medico-legală autopsie din 12 august 2011, CD privind necropsia, fotografii judiciare și concluziile suplimentului la raportul de constatare medico-legală autopsie din 3 februarie 2011, proces-verbal examinare cadavru, ridicare obiecte îmbrăcăminte și fotografii judiciare, procese-verbale și fotografii judiciare, procese-verbale de ridicare imagini video, procese-verbale de vizualizare imagini video, foto judiciare stop cadru, 2 DVD-uri și 7 CD-uri cu imagini video, proces-verbal din 24 octombrie 2011, privind experimentul judiciar, fotografii judiciare și un CD, procese-verbale de ridicare probe materiale, examinare bagaje, ridicare bagaje, ridicare scrumiere exterioare, depistare și examinare și fotografii judiciare, procese-verbale de examinare criminalistică a autoturismelor B

1

și P

1

, fotografii judiciare și CD, procese-verbale de ridicare imagini video, vizualizare imagini și foto stop-cadru Autogara Brașov, R. și SC Q. din care rezultă vestimentația purtată de către inculpați și învinuiții inițiali astfel: foto 1 - martorul P., tricou culoare albă, pantaloni 3/4 culoare neagră, adidași albi; foto 2 - martora S., foto 3 - inculpatul C., bluză albă cu mâneci lungi, pantalon lung de culoare neagră, adidași albi, foto 4 - martorul C., tricou alb cu mânecă scurtă, inscripționat pe umărul drept cu cifra 3, pantalon tip bermude culoare bleu, pantofi sport culoare neagră, foto 5 - martorul Ș., tricou alb mânecă scurtă, pantaloni tip bermude de culoare albastră, pantofi sport culoare negru cu alb, foto 6 - inculpatul A., tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru închis, pantaloni tip bermude culoare albastru închis, șapcă și adidași de culoare albă, foto 7 - inculpatul D., bluză mânecă lungă cu glugă, de culoare neagră, tricou de culoare albă, pantalon lung de culoare albastră, pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă, foto 8 - inculpatul E., maieu de culoare roz, pantalon lung de culoare verde deschis, adidași albi, date privind percheziția informatică, 2 CD-uri și proces-verbal precum și harta relațională a apelurilor și SMS-urilor identificate prin percheziția informatică a aparatelor telefonice și a unei cartele SIM aparținând inculpatului C. În ceea ce privește probatoriul administrat în Dosarul penal nr. x/2011 instanța a constatat că se impune a fi avut în vedere la soluționarea cauzei, neexistând nici un motiv de nulitate absolută sau relativă care să împiedice recunoașterea valorii probatorii a mijloacelor de probă din acest dosar, întrucât inculpatul A. a fost reprezentat de avocat ales pe parcursul întregii cercetări judecătorești. Instanța învestită cu soluționarea cauzei după disjungere a dispus readministrarea probei testimoniale și a vizionat din nou imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din incinta autogării pentru a garanta în mod suplimentar exercițiul drepturilor procesuale ale inculpatului, raportat la prevederile art. 522

1

În fața instanței învestite cu soluționarea cauzei privindu-l pe inculpatul A. au fost audiați nemijlocit martorii B. - inculpat în dosarul disjuns, E. - inculpat în dosarul disjuns, C. - inculpat în dosarul disjuns, D. - inculpat în dosarul disjuns, S., AA., AB. și AC., și martorii audiați cu identitate protejată AD., AE., AF., AG., AH. și AI.. Martorii Ș. și P., s-au prevalat de dispozițiile art. 80 C. proc. pen. și nu au dat declarații fiind rude apropiate ale inculpatului. Cu privire la martorele oculare T. și U. s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., întrucât după citarea în mod repetat cu mandate de aducere cu executare efectivă și executarea mandatelor s-a constatat imposibilitatea administrării directe a probei. Au fost depuse planșele foto color existente la dosarul de urmărire penală și dosarul cu care instanța a fost inițial învestită din care rezultă vestimentația purtată de către inculpați și învinuiții inițiali și momentul deplasării spre locul comiterii infracțiunii a unei persoane purtând aceleași obiecte de vestimentație cu cele ale inculpatului A.

Inculpatul a fost audiat de instanță și a declarat că a condus autovehiculul marca B

1

cu care au venit la Brașov B., E., C. și, D., că din perspectiva lui a fost o plimbare făcută cu scopul de a-l aduce pe fratele lui B. acasă, că nu a cunoscut intenția de a aplica vreo corecție victimei L. și nu a participat în nici un fel la agresarea victimei, că la momentul agresiunii se afla în apropierea autovehiculului, la o distanță de 10 metri de acesta când i-a văzut venind în fugă dinspre autogara pe C. și B.; concomitent, dar din altă direcție i-a văzut venind pe E. și D. și cu toții au urcat în mașină și au pornit spre casă. Inculpatul a negat orice implicare în săvârșirea infracțiunii de omor calificat, iar cu prilejul dezbaterilor a fost de acord să-și asume cel mult comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. pentru ajutorul dat inculpaților B., E., C. și D., pe care i-a transportat cu autovehiculul personal.

Analizând cauza privindu-l pe inculpatul A. tribunalul a reținut următoarele:

Declarațiile date de cei patru inculpați condamnați prin Sentința penală nr. 158 din 20 iunie 2012 a Tribunalul Brașov și de martorii care le sunt rude conțin descrieri ale situației de fapt cu totul diferite de la o declarație la alta, practic în fiecare depoziție, în fiecare completare sau continuare este prezentată o altă versiune a evenimentelor. Instanța a reținut numai acele aspecte care prezintă caracter de constanță, și care se coroborează și cu declarațiile martorilor oculari obiectivi. Instanța a avut în vedere și faptul că cei patru inculpați au adoptat o poziție nesinceră în cadrul audierii lor nemijlocite în prezentul dosar, fiind influențați de sentința de condamnare, chiar nedefinitivă, pronunțată împotriva lor și cu scopul de a obține exonerarea de răspundere penală a inculpatului A., cu care o parte din ei împărțeau la momentul audierii aceeași celulă în penitenciar, au făcut declarații în mod evident contrare situației ce rezulta din ansamblul probelor administrate. Analizând coroborat ansamblul probator instanța reține în fapt următoarele:

În data de 10 august 2011 în același autocar au pornit din Italia (Padova) spre România: B. - inculpat în dosarul disjuns, împreună cu concubina sa T. și o parte din rudele acesteia, printre care se aflau și victima L. și fratele său J. Din primele declarații date de inculpații din dosarul disjuns și martorii care le sunt rude rezultă că între B. și rudele concubinei sale exista o stare conflictuală veche (în acest sens sunt, declarația olografă a martorului P., declarațiile martorului AJ. dată în Dosarul x/2011, toate declarațiile numitului B. declarația inculpatului A. dată în fața instanței); pe durata întregului drum spre casă, din Italia, care a durat două zile (10 - 11 august 2011), între victimă și B. au avut loc schimburi de replici care l-au deranjat pe B. Acesta a afirmat că a fost îmbrâncit, lovit și scuipat de victimă, care l-ar fi amenințat că în momentul în care autocarul va ajunge în Ploiești va fi bătut sau chiar omorât de familia sa. Existența unui conflict între B. și L. este confirmată de martorii T., U., AK., AL., V., însă amploarea conflictului este prezentată diferit de martori în funcție de gradul de rudenie cu părțile implicate sau posibilitățile martorilor de a percepe fiecare etapă a conflictului și conținutul discuțiilor dintre cei doi, având în vedere că aceste discuții nu s-au purtat în totalitate în limba română. Este evident, însă, că B. a fost deranjat de atitudinea victimei și a decis să apeleze la fratele său, C., pe care l-a contactat telefonic de mai multe ori, cerându-i să vină după el și să-l ducă spre casă înainte ca autocarul să ajungă în Ploiești. Din declarațiile martorului AL. rezultă și faptul că B. a proferat amenințări la adresa victimei ("las' că te fac eu"). Totodată B. l-a contactat și pe tatăl său, martorul P., care era la curent cu faptul că fiul său care se întorcea din Italia este implicat într-un conflict cu rudele concubinei sale și că și-a chemat fratele în ajutor. Deși inculpatul A. a negat împrejurarea că deplasarea sa spre Brașov avea drept scop aplicarea unei "corecții" victimei L., negând chiar că ar fi cunoscut conflictul care s-a desfășurat în drumul spre casă între B. și L., din probatoriul administrat la scurt timp după derularea evenimentelor rezultă cu evidență că inculpatul cunoștea scopul deplasării la Brașov și intenția de răzbunare a familiei inculpatului B. Astfel, probele relevă că după ce a fost contactat telefonic de fratele său B., C., (potrivit declarației lui P. din 16 septembrie 2011) "a plecat în țigănie să-și caute tovarăși de drum și a găsit pe A., D. și E.". Martorul P. arată în continuare: "când C. a venit cu cei trei, atunci m-am hotărât să merg și eu cu fiul meu T., cu soția mea și l-am luat și pe nepotul Ș. Am plecat așa de mulți în autoturismele spre Brașov pentru că așa obișnuim noi, țiganii, să mergem grupați". Același martor în declarația din 26 septembrie 2011 arată "după ce C. i-a adus din țigănie pe A., D. și E. și eu am aflat că vor să meargă la Brașov, ca la popasul autocarului să-l ia pe A. și să-l bată pe B., eu nu am fost de acord să-l bată pe B. și le-am spus că sunt de acord doar să-l ia pe A. și apoi să apelăm la judecata țigănească". În același sens sunt declarațiile martorului Ș. și ale martorei S., care a arătat în ultimele declarații din faza de urmărire penală și în declarația dată în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză că P. s-a certat cu cei care se deplasau cu autovehiculul marca B

1

, le-a cerut să se întoarcă acasă și a luat cuțitele de la A., D. și E.

Intenția inculpaților de a-l răzbuna pe B. pentru neplăcerile suferite în timpul drumului spre casă rezultă chiar din declarațiile inculpatului C. date în faza de urmărire penală în data de 19 septembrie 2011 când a arătat că în autovehiculul condus de A. s-a discutat în drum spre Brașov despre aplicarea "unei corecții" lui L. și J., și din declarațiile inculpatului E. date în prezenta cauză, acesta afirmând că știa de la P. că B. se certase cu cineva și în acest context au fost chemați atât el cât și ceilalți care s-au deplasat spre Brașov să îi însoțească pe C. și tatăl acestuia la Brașov. Atât inculpații cât și martorii au încercat să acrediteze ideea că s-au deplasat spre Brașov cu intenția de a vinde inele în țară, însă această susținere nu este credibilă, câtă vreme toate persoanele care au venit spre Brașov în cele două autoturisme deținute de inculpatul A. erau la curent cu incidentele din autocar și cu faptul că B. a solicitat ajutorul fratelui său atât pentru a fi adus acasă înainte ca victima să-și pună în executare amenințările, cât și pentru a se răzbuna. Deși au ajuns în autogara cu două ore înainte de sosirea autocarului în care se aflau B. și victima niciunul dintre inculpați sau martori este prezentat în înregistrările de pe camerele de supraveghere ca oferind spre vânzare inele. Însuși faptul că rudele lui B. au venit în număr atât de mare este o dovadă a intențiilor acestora de a impresiona și de a se manifesta agresiv. C. a arătat în declarația dată în acest dosar că a comunicat tuturor celor care l-au însoțit că se deplasează spre Brașov pentru a-l lua pe fratele său din autocar și a-l aduce acasă, arătând că a apelat la ei pentru că sunt neamuri și merg peste tot împreună. Prin urmare susținerile inculpaților în sensul că ar fi venit spre Brașov pentru a vinde inele sunt infirmate chiar prin declarațiile unora dintre ei. După ce a demarat ancheta penală inculpații și martorii care le sunt rude au încercat să prezinte evenimentele în așa fel încât să minimalizeze gradul de implicare și forma de vinovăție cu care a acționat fiecare, prezentând faptele ce nu au putut fi contestate în mod obiectiv, în mod distorsionat, însă contradicțiile dintre declarațiile date de fiecare, faptul că fiecare inculpat și martor și-a modificat propriile depoziții de mai multe ori nu poate fi interpretat decât ca încercare de a disimula realitatea; inclusiv susținerea potrivit căreia inculpații obișnuiesc să se deplaseze în grup pentru că sunt "neamuri" trădează o atmosferă de susținere în caz de conflict, o coeziune care se manifestă în scop de intimidare și descurajare a posibililor adversari. Intenția de a-i aplica victimei o "corecție" rezultă și din faptul că inculpații au avut asupra lor cuțite și bâte, instrumente care au și fost utilizate împotriva victimei. Negarea împrejurării că a existat o înțelegere între ocupanții celor două mașini care s-au deplasat spre Brașov, constituie o dovadă a lipsei de sinceritate a declarațiilor date. Este evident că nici faptul că au pornit din Mogoșoaia spre Brașov opt persoane și nici opririle, întâlnirile și discuțiile care au avut loc între ocupanții celor două mașini nu au fost întâmplătoare.

În Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalul Brașov se reține că S. a colectat la un moment dat toate instrumentele tăietor-înțepătoare de la membrii grupului care s-a deplasat spre Brașov. De asemenea s-a susținut în declarațiile martorilor S. și P., Ș. că P. s-ar fi opus continuării drumului spre Brașov de către ocupanții autoturismului B

1

, or o astfel de opoziție nu putea fi manifestată dacă nu ar fi existat intențiile agresive împotriva victimei.

În concluzie, instanța a reținut că în data de 11 august 2011 au pornit spre Brașov 8 persoane în două autovehicule: inculpatul A. conducea autoturismul B

1

în care se mai aflau C., D. și E., iar în celălalt autovehicul, marca P

1

, care aparținea tot inculpatului A., și era condus de P., se mai aflau S., Ș. și T. Inculpatul A. avea cu el un cuțit, aspect pe care nu l-a contestat, dar a precizat că briceagul era multifuncțional și era păstrat lângă mâncare. Au ajuns cu toții în Autogara M. cu aproximativ două ore înainte de sosirea autocarului în care se afla victima, timp în care s-au plimbat prin autogara, au cumpărat apă și produse alimentare. Autoturismul B

1

a fost parcat în zona autogării, în zona opusă complexului comercial din aceasta, iar inculpatul A. împreună cu C., D., E., a rămas prin autogara. Autoturismul P

1

condus de către martorul T. a fost parcat în benzinăria R., aflată vis-a-vis de autogară, în zona de ieșire din benzinărie și în acest autoturism au rămas acest martor împreună cu martorii P., S. și Ș. În jurul orei 19:00, autocarul în care se afla B. și victima L., a ajuns în autogara Brașov.

Victima a coborât din autocar și s-a îndreptat spre complexul de magazine, iar când a ajuns în fața acestuia a fost atacat de inculpatul B., care purta un tricou ca de marinar și bermude portocalii și care a dat cu cuțitul, cu pumnii și cu picioarele și imediat, de către inculpații A., care purta tricou cu mânecă scurtă de culoare albastru închis, pantaloni tip bermude (pantalonii erau lungi, însă erau ridicați și strânși cu un șiret sub genunchi) culoare albastru închis, șapcă și adidași de culoare albă, E., care purta maieu roz și pantaloni verzi și care a lovit cu bata și picioarele și D., ce purta bluză mânecă lungă cu glugă, de culoare neagră, tricou de culoare albă, pantalon lung de culoare albastră, acesta lovind cu cuțitul. Victima L. practic a fost înconjurat de cei 5 bărbați "toți dădeau odată în L., cu picioarele, cuțitele, bâte, mai rău decât într-un animal", agresorii tăbărând direct pe victimă fără ca înainte să existe vreo ceartă. Victima, la rândul ei, a avut propriul cuțit cu care a lovit și ea, încercând să se apere, pe inculpatul B. pe brațe și în zona abdomenului, dar a fost dezarmată de ceilalți inculpați și a fost lovită și cu propriul cuțit. Probele administrate au stabilit cu certitudine că nu victima a inițiat agresiunea, aceasta a încercat doar să se apere, însă în raportul de forțe inegal a fost învinsă. Inculpatul C. care purta o bluză albă cu mânecă lungă și pantalon lung negru, având în mână o bâtă de baseball inițial s-a dus spre toaletă cu intenția de a-i aplica o corecție martorului J., însă din eroare, confundând persoana l-a lovit cu pumnul fără nici un motiv și fără să îi spună nimic pe martorul AK., după care observându-l pe fratele său B. lovind victima, s-a apropiat și el în fugă și a lovit victima cu bâta în zona capului. Inculpații au mai folosit la agresarea victimei potrivit declarațiilor martorilor oculari bâte de baseball, o scrumieră exterioară (coș de gunoi metalic, tip scrumieră), pumnii și picioarele. Agresiunea concertată a celor 5 inculpați a durat foarte puțin, aproximativ 1 minut, fără o discuție, fără o ceartă, a avut loc mult mai în spatele autocarului parcat, cam la aproximativ 5 metri de la intrarea în magazin și în imediata apropiere a toaletei publice iar victima L. a căzut pe pavajul din fața complexului de magazine. Cei 5 inculpați au fugit imediat la autoturismul B

1

, inculpatul C. s-a întors și a mai aplicat o lovitură victimei peste picior, după care au părăsit municipiul Brașov, urmând ruta Pitești - București. Autoturismul P

1

a plecat primul, apoi s-a luat legătura cu cei din autoturismul B

1

care după un timp i-au urmat. Victima L. care rămăsese căzut pe jos, cu multiple leziuni sângerânde, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării îngrijirilor medicale, unde la scurt timp a decedat.

Conform raportului de constatare medico-legală, moartea numitului L. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiilor interne și externe consecutive multiplelor plăgi tăiate-înțepate cu leziuni de plămân stâng, colon transvers, mezenter și musculatură gambieră. Leziunile cu caracter tanatogenerator au fost plăgile tăiate-înțepate de pe hemitoracele stâng posterior și plăgile tăiate-înțepate de pe gamba dreaptă. Leziunile constatate la autopsie s-au putut produce prin loviri directe și repetate cu instrumente tăietoare-înțepătoare și loviri cu corpuri dure, aplicate de persoane diferite când victima era căzută pe plan dur. Sângele recoltat de la cadavru nu a conținut alcool. Potrivit concluziilor suplimentului la raportului de constatare medico-legală autopsie din 3 februarie 2011: - plăgile de pe regiunea parietală stângă au fost produse prin lovire cu lama de instrument tăietor-înțepător și sunt superficiale, plăgile de pe hemitoracele stâng posterior au fost produse prin lovire cu instrument tăietor-înțepător de tipul cuțit sau briceag, cu lățimea maximă a lamei de 2,1 cm, - plaga din hipocondrul stâng a fost produsă cu instrument tăietor înțepător de tipul cuțit sau briceag, cu lățimea lamei până la 3,8 cm, - plăgile de pe gamba dreaptă au fost produse prin lovire cu instrument tăietor-înțepător de tipul cuțit sau briceag, fără a se putea pronunța asupra lățimii lamei, - cu privire la lungimile lamelor instrumentelor tăietoare-înțepătoare, nu au fost suficiente elemente obiective pentru a fi stabilite, însă și plăgile toraco-abdominale și plăgile gambiere au pătruns cel puțin 5 - 7 cm în corpul victimei, - în ceea ce privește leziunile traumatice produse prin loviri cu corpuri dure, cu siguranță leziunile produse prin acestea nu au avut rol tanatogenerator. Potrivit adresei emisă de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București - Comisia de Avizare și Control, deși este deficitar din punct de vedere al descrierii, comisia a aprobat raportul medical de autopsie din 12 august 2011 și completarea la raport din 3 februarie 2012 efectuate de S.J.N. Brașov cu următoarele precizări: - nu există elemente cu valoare criteriologică medico-legală care să permită stabilirea poziției în care a fost lovită victima, cele menționate în raport având numai caracter de ipoteză, - în ceea ce privește dimensiunile propuse ale cuțitelor folosite niciodată nu se poate aprecia lățimea maximă ci numai lățimea minimă.

Inculpatul A. a negat aplicarea oricărei lovituri victimei, susținând că nu s-a aflat în imediata apropiere a acesteia, ci s-a aflat în momentul derulării agresiunii la o distanță de 10 metri de autovehiculul cu care inculpații au părăsit autogara.

Instanța de fond a reținut că prezența inculpatului A. în grupul persoanelor care au aplicat lovituri victimei rezultă din următoarele mijloace de probă:

- declarația inculpatului D. dată în Dosarul penal nr. x/2011 cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, în care arată că imediat după sosirea autocarului cu care trebuia să sosească A. a auzit țipete și apoi i-a văzut venind în fugă pe C., A. și B. și l-a auzit ulterior pe A. afirmând că "a dat și el";

- declarația inculpatului E. dată în Dosarul penal nr. x/2011 cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, în care acesta precizează că l-a auzit pe inculpatul A. spunând că a dat în L. și a arătat că a fost amenințat de B., A. și Ș. că "va dispărea din Mogoșoaia dacă va spune ceva";

- declarația inculpatului E. din 17 octombrie 2011 în care acesta arată că l-a văzut pe A. lovindu-l pe L. "cu pumnii în gură" și că "după ce l-a lovit A., L. a căzut"; cu același prilej inculpatul arată că atunci "când s-a plecat din Brașov, A. avea sânge pe adidași";

- declarația inculpatului D. din 26 septembrie 2011 în care arată că l-a auzit pe A. spunând că "a dat și el cu piciorul și cu pumnul" și declarația din 17 octombrie 2011 în care se arată "înainte de a veni C., A. l-a lovit pe L. cu ceva ce semăna coș de gunoi metalic, în zona capului, apoi a apărut C. și L. a căzut". "C., A. și B. au venit în fugă spre B

1

care era parcat dincolo de magazinul de haine, și ne-au zis și nouă haideți (...)";

- declarația inculpatului T. din 16 septembrie 2011 în care acesta arată că în drumul dinspre Brașov spre Mogoșoaia cele două mașini s-au oprit într-o benzinărie și atunci i-a auzit pe A., D. și E. spunând că "l-au lovit pe L. cu picioarele";

- declarația inculpatului C. din 19 septembrie 2011 în care se arată că după ce D. și E. au aplicat lovituri lui L., și "A. i-a dat un pumn în gură"; după încheierea incidentului i-a văzut pe B., D., E. și A. că fug și atunci a fugit și el; au ajuns cu toții la B

1

și "au plecat foarte repede de acolo".

- declarațiile inculpatului B. care arată în data de 12 august 2011: "după ce am coborât din autocar și din parcarea din fața peroanelor de garare a autocarelor a venit A., amândoi ne-am dus la L. A. nu avea nimic în mână. Când L. a căzut jos, A. i-a dat un picior în zona feței"; în declarația din 17 octombrie 2011 același inculpat declară: "când am ajuns la Brașov și autocarul a oprit în autogara, pe geam, lângă autocar l-am văzut pe A. care aștepta, iar A. avea pe cap o șapcă albă cu cozoroc, un bluzon negru cu mâneci scurte, în picioare avea adidași albi și bermude de culoarea bleumarin închis. I-am spus lui L., foarte repede și în țigănește care este problema mea cu L. După ce i-am spus lui A. ce probleme am cu neamurile nevestei, acesta, furios, a întrebat unde este L. Când noi vorbeam acolo, lângă noi a venit L. care nu îl cunoștea pe A., și acesta m-a întrebat de ce nu îi dau banii. Atunci L. a scos un briceag alb cu buton și m-a tăiat la mâini și la burtă. Atunci A. l-a lovit pe L. cu pumnul, i-a răsucit mâna și i-a luat cuțitul din mân, l-a lovit de mai multe ori cu cuțitul pe L., respectiv cu cuțitul acestuia". "A. a fugit primul spre locul unde era parcat B1. Pe aceeași direcție au fugit C., D și E. și bineînțeles, eu".

Instanța a constatat că deși în declarația dată în acest dosar inculpatul B. a prezentat cu totul altă versiune, întrebat fiind de ce dat declarații în faza de urmărire penală împotriva inculpatului A. a arătat că a fost convins de către concubina sa (martora oculară T.) să facă declarațiile împotriva inculpatului A., concubina amenințându-l că dacă nu spune adevărul nu va mai sta de vorbă cu el toată viața. Rezultă, deci, din cuprinsul declarației date în fața instanței că declarația care îl incriminează pe inculpatul A. reprezintă adevărul. Instanța a remarcat și faptul că susținerile din cadrul primei declarații în sensul că inculpatul A. s-a aflat lângă autocar chiar la momentul sosirii acestuia în autogara, acest inculpat fiind primul dintre cei sosiți de la Mogoșoaia care a ajuns la locul unde s-a desfășurat incidentul, se coroborează cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din autogară, care redau o persoană îmbrăcată cu obiectele de vestimentație identice cu cele ale inculpatului A. și de statura inculpatului îndreptându-se în fugă spre locul faptei și numai după câteva secunde sunt redate imagini cu alte persoane care se îndreaptă spre aceeași zonă, în grabă, printre acesta aflându-se și inculpatul C.;

- declarația martorei U., care l-a identificat pe inculpatul A. ca fiind una dintre cele 5 - 6 sau 7 persoane care l-au lovit pe L., după planșa fotografică, precizând că persoana în dreptul căreia este trecută cifra 6 este un alt agresor care a lovit victima;

- declarația martorei T. care arată atât în declarația din faza de urmărire penală cât și în cea dată în Dosarul nr. x/2011 că în grupul celor care l-au lovit pe L. se afla și o rudă a inculpatului B., A.;

- declarațiile martorelor oculare, Z., Y., care au arătat fie că l-au văzut pe inculpatul A. plecând în alergare de lângă victimă și urcând în autovehiculul marca B

1

, fie că l-au văzut pe inculpatul A. (pe care l-au identificat după obiectele de vestimentație și după planșele fotografice de la dosar ca fiind persoana în dreptul căreia este trecut numărul 6), printre agresorii victimei. Astfel martora Z. a arătat în faza de urmărire penală că a văzut un "grup de trei bărbați dintre care unul era lovit de ceilalți doi, astfel: bărbatul mic de statură, gras și brunet îl lovea pe un alt bărbat, mai înalt, în zona abdomenului. Inițial, înainte de a-l lovi cu pumnii, bărbatul mai mic de statură îl ținea cu mâinile pe cel lovit, de haine. În același timp un alt bărbat cu șapcă albă, mai înalt decât primul și care purta pantaloni negri trei sferturi îl lovea cu o bâtă pe același bărbat în care dădea și cel mic și gras". Aceeași martoră a mai arătat după ce bărbatul a căzut s-au adunat mai mulți oameni în jur și nu a putut observa derularea evenimentelor însă a precizat că cei doi care îl loviseră și când era în picioare au continuat să dea în el cu picioarele și după ce victima a căzut. Aceleași susțineri le-a reiterat martora și în cadrul audierii în fata instanței în Dosarul x/2011. Instanța a reținut că inculpatul A. purta pe cap o șapcă albă și pantaloni închiși la culoare trei sferturi și că această depoziție se coroborează cu prima declarație dată de B. care a arătat că inculpatul A. a fost prima persoană pe care a văzut-o din autocar și căreia i-a relatat problemele pe care le are cu L. și împreună cu care l-a agresat pe L. Martora Y. a declarat că a văzut prin geamul de sticlă al magazinului, pe pavajul din fața magazinului în care se afla, un bărbat căzut la pământ, iar lângă el erau alți 4 bărbați bruneți care îl loveau, unul dintre ei fiind "brunet, cu șapcă deschisă la culoare, posibil maiou alb sau tricou fără mâneci, pantaloni trei sferturi de culoare închisă, și în mână avea un cuțit cu care a lovit bărbatul căzut jos"; martora a arătat că nu știe de câte ori a dat, dar crede că l-a lovit în zona pieptului. În continuare arată că bătaia a durat foarte puțin și ulterior cei 4 au fugit spre partea dreaptă și a aflat de la alte persoane că au urmat într-o mașină cu numere străine. În declarația dată în Dosarul nr. x/2011 martora a arătat că a văzut că victima era lovită de 4 sau 5 bărbați, dintre care unul purta șapcă albă și că acesta lovea victima cu pumnii, dar a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală, când evenimentele îi erau mai proaspete în memorie.

- declarația martorei W. care a arătat că a văzut îndepărtându-se în alergare dinspre locul faptei spre un autoturism gri marca B

1

un număr de 4 - 5 persoane îmbrăcate sport, că a văzut cum acestea au urcat toate în mașină, care a demarat imediat, presupunerea martorei fiind aceea că șoferul era în mașină, întrucât pornirea acesteia a avut loc în timp foarte scurt;

- declarația martorului audiat nemijlocit în condițiile art. 86

1

Raportat la conținutul acestor mijloace de probă tribunalul a constatat că susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi făcut parte din grupul de agresori și că ar fi așteptat în mașină sau în apropierea acesteia întoarcerea celorlalți inculpați vor fi înlăturate.

Este adevărat că au existat martori care au declarat că în momentul în care ultimii doi bărbați cu bâte în mână s-ar fi apropiat de mașina cu care s-au îndepărtat de autogară, șoferul ar fi fost în mașină, însă tribunalul a constatat că aceste depoziții nu contrazic fundamental cele reținute mai sus, existând posibilitatea ca primii trei dintre inculpați să se fi deplasat spre autovehicul cu câteva secunde mai repede și în momentul în care ultimii doi au intrat în autovehicul, acesta să fi demarat imediat. În orice caz, așa cum am precizat mai sus, din vizionarea CD-ului care conține imaginile din momentul în care cronometrul indică 19 ianuarie 29 rezultă că inculpatul A. a fost primul care s-a deplasat spre locul unde a parcat autocarul cu care a sosit victima, fiind urmat la câteva secunde de inculpatul C., acesta din urmă recunoscând comiterea faptei, pe care a plasat-o în timp după o altă altercație avută cu martorul AK. pe care l-a confundat cu fratele victimei, martorul J. Această realitate obiectiv demonstrată contrazice susținerea inculpatului care arată că nu s-a apropiat de locul faptei și că nu a avut timp să ajungă în apropierea locului în care era agresată victima întrucât după ce a auzit țipete și s-a îndreptat spre acel loc i-a văzut pe ceilalți inculpați alergând spre el și spunându-i să se îndrepte spre mașină pentru că sunt urmăriți de rudele victimei. De altfel inculpatul A. a arătat în declarația dată în fața instanței că a ajuns la mașină în același timp cu B. și C. și aproape simultan s-au apropiat din altă direcție D. și E.

În drept instanța a constatat că faptele inculpatului A. care împreună cu C., D., E. a plecat din Mogoșoaia spre Brașov cu intenția de a se răzbuna prin acte de violență pe victima L. pentru neplăcerile create vărului său B., scop în care au fost aduse cuțite tip briceag și bâte de baseball și împreună cu cei patru sus enumerați a aplicat lovituri cu pumnii, picioarele, bâta și cuțitul victimei L., în incinta Autogării M. din Brașov, în prezența unui număr mare de persoane, cauzându-i leziuni care au determinat decesul acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Intenția de a suprima viața rezultă din faptul că cei cinci inculpați au acționat conjugat, prin lovituri repetate aplicate cu pumnii, picioarele, dar și din utilizarea de obiecte tăietor-înțepătoare (cel puțin două cuțite au fost folosite în agresiunea exercitată de inculpați: cel al victimei și cel al inculpatului B.) și obiecte contondente și din zonele corpului în care au fost aplicate loviturile: cap, zona toracică, gambe.

Datorită modului diferit în care au fost percepute evenimentele de către martorii audiați, datorită inconsecvențelor din declarațiile coinculpaților, datorită poziției procesuale nesincere adoptate de inculpatul A., instanța s-a găsit în imposibilitatea de a determina cu certitudine câte lovituri a aplicat acest inculpat victimei, care au fost zonele vizate și ce instrumente au fost utilizate de acest inculpat, însă tribunalul reține că sunt acte de coautorat loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracționale comune de suprimare a vieții unei persoane, chiar dacă nu toate au fost mortale. Acordând credibilitate sporită primelor declarații date de coinculpați și declarațiile martorilor oculari care nu se află în nici un fel de legături cu părțile din proces instanța reține că inculpatul A. a aplicat cu certitudine victimei lovituri cu pumnii în zona feței și cu picioarele în diferite părți ale corpului după ce victima a căzut la pământ. Există un grad mare de probabilitate ca inculpatul să fi aplicat și lovituri cu cuțitul în zona pieptului, ținând seama de primele declarații date de inculpatul B., dar și de declarațiile martorei C., care nu poate fi suspectată de subiectivitate. Acțiunile inculpatului, au contribuit, alături de acțiunile celorlalți inculpați la suprimarea vieții victimei.

Premeditarea activității infracționale este dedusă din gruparea unui număr mare de persoane care s-au deplasat spre Brașov având asupra lor instrumente tăietor-înțepătoare și respectiv corpuri contondente cu care au pătruns în incinta autogării și din declarațiile martorilor indicați mai sus care au arătat că intenția expres exprimată de cei cinci inculpați a fost aceea de a-l bate pe L. și pe fratele acestuia J., precum și din maniera în care s-a desfășurat incidentul, fără existența unor discuții sau certuri, prin asaltarea și agresarea concertată a victimei, imediat ce aceasta a coborât din autocar.

Prin urmare, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în condițiile art. 334 C. proc.ă pen. s-a reținut și circumstanța agravantă a premeditării prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., cum de altfel s-a procedat și în cazul celorlalți 4 inculpați prin Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalului Brașov.

Condiția săvârșirii faptei în public este îndeplinită, prin raportare la prevederile art. 152 lit. a) și b) C. pen. întrucât autogara este un loc care prin natura și destinația sa este totdeauna accesibil publicului, iar fapta a fost comisă în prezența unui număr mare de persoane, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor oculari audiați în cauză.

Tribunalul a constatat că se impune și reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. "săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună", întrucât fapta a fost comisă de inculpatul A. împreună cu cei 4 inculpați condamnați prin Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalului Brașov: C., D., E. și B. Și această circumstanță a fost reținută prin schimbarea încadrării juridice a faptei potrivit art. 334 C. proc. pen.

Cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. a fost respinsă, întrucât instanța a reținut pe baza probelor administrate că inculpatul a săvârșit și acțiuni de lovire a victimei cu pumni, picioare și posibil bâtă sau cuțit, care alături de acțiunile celorlalți inculpați au contribuit la decesul victimei. Inculpatul nu a recunoscut această componentă a activității infracționale imputate prin rechizitoriu, însă probatoriul administrat a confirmat și acțiunile care au contribuit la suprimarea vieții victimei L. Prin urmare, nu se poate reține că inculpatul ar fi acordat ajutor autorilor infracțiunii de omor, câtă vreme s-a aflat el însuși printre coautori, situația în care acțiunile recunoscute de punere la dispoziție a mijlocului de transport spre locul faptei și ulterior de la locul faptei spre domiciliu și de conducere a autovehiculului B

1

cu care au plecat de la locul faptei inculpații C., D., E. și B.

,

sunt absorbite în infracțiunea consumată de omor calificat astfel cum s-a reținut în sarcina inculpatului A.

Fapta prevăzută de lege ca infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina inculpatului a fost comisă cu vinovăție sub forma intenției directe și prezintă pericolul social specific infracțiunii, urmând să atragă răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, pericolul social ridicat al faptei rezultat din modul concret în care a fost comisă, respectiv cu premeditare, de către 5 persoane împreună, prin utilizarea de lovituri repetate cu pumnii, picioarele, obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, raportat la contribuția acestui inculpat la comiterea faptei, constând în punerea la dispoziție a celor autovehicule pe care le deținea pentru deplasarea celor 8 persoane la Brașov, conducerea unuia dintre autovehicule, aplicarea de lovituri repetate și ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului (are 25 de ani - avea 23 la data comiterii faptei - fără studii, este necăsătorit, dar are o relație stabilă de concubinaj, din care au rezultat trei copii minori, nu are ocupație sau loc de muncă, nu are antecedente penale, a avut o poziție nesinceră) dar și de pedepsele aplicate celorlalți inculpați pentru aceeași faptă, instanța i-a aplicat aceeași pedeapsă inculpatului A.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale și față de acest inculpat, astfel că în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 și 1003 C. civ., instanța l-a obligat pe inculpatul A., în solidar cu inculpații B., C., D. și E. (cu datele de identificare din Sentința penală nr. 158/2012 a Tribunalului Brașov) să plătească părților civile F., G., H. sumele stabilite prin Sentința penală nr. 158/S din 20 iunie 2012 a Tribunalului Brașov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 106/AP din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov.

Întrucât autoturismele marca B

1

, de culoare gri metal cu număr de înmatriculare X1 și respectiv marca P

1

, de culoare negru cu număr de înmatriculare X2, au fost ridicate în cursul cercetărilor în vederea examinării lor din punct de vedere criminalistic, așa cum rezultă din înscrisurile de la volumul al doilea de urmărire penală, și în prezent, conform mențiunilor din rechizitoriu se găsesc în posesia Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, dar nu constituie nici mijloace materiale de probă și nici nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 118 C. pen. pentru confiscare, instanța a dispus restituirea acestora către inculpat. Nu există la dosar înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate (sau folosință) al inculpatului asupra autovehiculelor, însă martorul Ș. și inculpatul E. au confirmat faptul că acestea aparțin inculpatului, iar bunurile în discuție sunt bunuri mobile, care deși sunt supuse regimului de înmatriculare nu sunt înmatriculate în România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece probele administrate în cauză nu confirmă comiterea faptei și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. deoarece probele administrate duc la concluzia că nu a avut intenția de a săvârși infracțiunea de omor, ci doa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 511/2014
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 133 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Gorj, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor cali
ÎCCJ 2014-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1672/2014
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 383 din data de 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 7533/118/2013, s-a respins cererea de schimba
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 229 din 22 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1317/118/2012, Tribunalul Constanța a dispus: Respingerea cererii de schimbare a înca
ÎCCJ 2014-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1473/2014
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 181 din 19 septembrie 2013, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.N. la pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1983/2013
Asupra recursurilor declarate, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245/ P din data de 17 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea pr
Sursă