ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2766/2014

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 200 din 10

septembrie 2013 Tribunalul Satu Mare, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 40 alin. (1) și art. 83 C. pen.,

l-a condamnat pe inculpatul A., de cetățenie română, cu antecedente penale,

căsătorit, cu doi copii majori, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut,

agricultor, fără loc de muncă, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă,

în forma asimilată, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu aplicarea

art. 40 alin. (1) și art. 83 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat, pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara

antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor

accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori

cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, la pedeapsa de 1 an

închisoare.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 40 alin. (1) și art. 83

C. pen. l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite

pedepsele mai sus aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa

cea mai grea, de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 83 alin.

(1) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei

de 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, prin Sentința penală nr. 211

din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin

nerecurare și executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa

mai sus aplicată, în final inculpatul A. urmând să execute, prin privare de

libertate, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului

preventiv de la data de 15 mai 2013 la data de 12 iulie 2013.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a menținut măsura liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului, dispusă prin Încheierea penală nr. 179 din 09 iulie 2013 a

Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 507/R din 12

iulie 2013 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 357

raportat la art. 163 C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător

luată în cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorului din data de 29

mai 2013.

În baza art. 118

alin. (1) lit. f) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a cantității

totale de 8.745 pachete de țigări marca X., cu marcaje fiscale Y., descoperite

asupra inculpatului la data de 15 mai 2013, țigări ridicate și apoi

indisponibilizate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 118

alin. (1) lit. c) C. pen. a dispus confiscarea autoutilitarei marca

"Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat și apoi indisponibilizat în

cursul urmăririi penale.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul, la plata sumei

totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin

neplata de taxe vamale, accize și TVA, către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj,

precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere calculate de la data de

15 mai 2013 până la data plății efective, conform C. proc. fisc.

În baza art. 13 din

Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la

rămânerea definitivă, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru

efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății pe care le

stabilește în cuantum de 1.400 lei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis în Dosarul nr. x/P/2013 la

data de 07 iunie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă,

în formă asimilată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din

Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, evaziune fiscală, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și deținere de

către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul

României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate

necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003,

fapte comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzut de art. 33

lit. a) C. pen.

Prin actul de

sesizare s-au reținut cu privire la starea de fapt următoarele:

În data de 15 mai

2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul A. a fost oprit pentru control de către

un echipaj al poliției de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea

autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de înmatriculare (...).

În urma controlului

efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că acesta prezenta unele modificări

ale caroseriei în habitaclul de depozitare a mărfii, constând în construcția

unui perete dublu în spatele scaunului șoferului. După deschiderea acestui

locaș special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de

țigări marca X. de proveniență Y., pentru care persoana în cauză nu a putut să

prezinte documente de proveniență sau din care să rezulte că a achitat în avans

taxele și accizele datorate bugetului general consolidat al statului român,

creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului, în

sumă de 91.140 lei.

Din declarațiile

inculpatului A. a reieșit că a închiriat autoutilitara de la proprietara

acesteia în cursul lunii februarie 2013 folosind-o pentru transportul de legume

și fructe din Ungaria pe care le valorifica ulterior în piețele din municipiul

Satu Mare. Inculpatul a mai declarat că, de la momentul închirierii acesteia, a

fost singura persoană care a utilizat autoutilitara și nu cunoaște

împrejurările în care au fost ascunse țigările provenite din contrabandă în

locașul special amenajat, respectiv nu cunoștea existența acestora. Aceste

aspecte nu se coroborează însă cu împrejurările concrete ale săvârșirii

faptelor (din procesul-verbal de control al autoutilitarei a rezultat că pe

pachetele de țigări aflate în locul special amenajat se observau picături de

apă, aspect ce a indicat faptul că acestea au fost introduse în acel locaș pe

timp de ploaie - aceasta fiind starea vremii și la momentul opririi pentru

control a autoutilitarei) și cu antecedentele penale ale inculpatului care a

săvârșit infracțiuni similare pentru care a fost condamnat anterior la o

pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Raportat la starea de

fapt și la modalitatea concretă de comitere a faptelor, atitudinea inculpatului

de nerecunoaștere, precum și apărările pe care a înțeles să le formuleze au

fost contrazise prin probe. În acest sens, s-a reținut că, în declarația dată

în fața instanței, inculpatul A. a menționat că și în prezent folosește acel

autoturism cu care a fost depistat anterior în comiterea de fapte similare și

pentru care a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării,

pe care îl folosea la transportul de legume, respectiv zarzavaturi, fiind

proprietatea altei persoane.

Cu toate că

autoutilitara în interiorul căreia s-a descoperit cantitatea mare de țigări a

fost închiriată de inculpat de mai bine de patru luni, acesta a declarat că nu

cunoștea ca autoturismul să aibă modificări ori împrejurările în care acestea s-au

efectuat. În aceste condiții, s-a apreciat că susținerea inculpatului conform

căreia autoutilitara era folosită strict pentru deplasări în țara vecină,

pentru drumuri de informare asupra pieței de legume, fără alt scop, nu poate fi

primită ori acceptată în raport cu probele administrate.

Mai mult proprietara

autoutilitarei, numita B., a declarat că a închiriat acest autoturism

inculpatului în luna mai 2012, cu nouă luni înainte de data declarată de către

acesta, fără a fi încheiat un contract de închiriere în formă scrisă.

În cuprinsul actului

de sesizare, s-a mai arătat că, prin Sentința penală nr. 211/2012 din data de

27 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/296/2011, a fost condamnat

inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice

persoană în afara antrepozitului sau comercializarea pe teritoriul României a

produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate

sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000

țigarete, faptă prevăzută și sancționată de art. 296

1

alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003, la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în baza art.

81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani și 6 luni, termen de încercare.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare.

Alăturat acțiunii

penale, instanța de fond a fost sesizată și cu soluționarea laturii civile a

cauzei, în acest sens în rechizitoriu reținându-se că prejudiciul cauzat prin

neplata taxelor - taxe vamale, accize și TVA - aferente importului ilegal al

cantității de țigarete de mai sus este de 91.140 lei, sumă cu care D.R.A.O.V.

Cluj s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanța de fond a

reținut că, în cursul anului 2012, aproximativ în luna mai, inculpatul A. s-a

înțeles cu numita B. cu privire la închirierea unei autoutilitare marca Z.,

destinat transportului de marfă. Înțelegerea a avut loc în piața de mașini din

municipiul Satu Mare unde proprietara autoutilitarei se afla în scopul vânzării

acesteia.

În baza înțelegerii

verbale, inculpatul A. a intrat în posesia mașinii în schimbul sumei de 500 de

euro, care a reprezentat chiria pe un an de zile.

Între părți nu a fost

semnat vreun act scris, iar scopul declarat al închirierii autoutilitarei era

folosirea acesteia de către inculpat la transportul legumelor și fructelor,

activitate cu care acesta se ocupa în mod curent.

Încă din cursul

anului 2012, inculpatul A. s-a ocupat personal de modificarea caroseriei

autoutilitarei prin amenajarea unui locaș ascuns în habitaclul de depozitare a

mărfii, prin crearea unui perete dublu în spatele scaunului șoferului, cu

scopul de a transporta bunuri interzise.

În luna mai a anului

2013, mai exact la data de 15 mai 2013, după o înțelegere prealabilă cu

persoane rămase neidentificate, cetățeni ucraineni, inculpatul s-a deplasat cu

această autoutilitară având numărul de înmatriculare (...), în piață, unde a

preluat de la cetățenii ucraineni cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X.,

purtând marcaje fiscale Y., pe care l-a ascuns în locașul special amenajat al

autoutilitarei, după care s-a întors în țară, trecând prin punctul de trecere

al frontierei Petea. Scopul recunoscut de către inculpat al acestor operațiuni

era revânzarea țigărilor în România la un preț mai mare decât cel plătit în

Ungaria.

În jurul orelor 08,00

inculpatul a fost oprit pentru control, de către un echipaj al poliției de

frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de

înmatriculare (...).

În urma controlului

efectuat asupra autovehiculului și deschiderea lăcașului special amenajat, a

fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X., pentru care

inculpatul nu a putut prezenta documente de proveniență sau alte documente din

care să rezulte că ar fi achitat în avans taxele și accizele datorate bugetului

de stat.

În drept, instanța de

fond a reținut că faptele mai sus descrise întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, contrabandă în forma asimilată, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și deținere

de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe

teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate

sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000

țigarete, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296

1

alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește

infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, instanța de fond a reținut că aceasta are o existență de

sine stătătoare și constă în desfășurarea de operațiuni taxabile sau

accizabile, fără a respecta regimul de autorizare specific. În concret, prin

desfășurarea de operațiuni cu produse accizabile, fără a declara acest lucru,

inculpatul, persoană fizică, a ascuns sursa (activitatea și veniturile)

taxabile sau accizabile, realizând astfel elementul constitutiv al infracțiunii

de evaziune fiscală, chiar din declarația inculpatului rezultând că a

achiziționat țigările de contrabandă din Ungaria, fără acte de proveniență, cu

scopul de a le comercializa în țară clandestin, fără a avea intenția de a

înregistra într-un fel această operațiune.

De asemenea, instanța

de fond a mai constatat că, fapta aceluiași inculpat de a deține și transporta

la data de 15 mai 2013 cantitatea totală de 8.745 pachete de țigări de

proveniență ucraineană, marca X. cu timbru fiscal Y., care trebuiau plasate sub

un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată

prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

împrejurarea că acesta avea cunoștință despre faptul că țigările provin din

contrabandă rezultă din următoarele aspecte: inculpatul a deținut și

transportat țigările, folosindu-se de un autoturism care nu era înmatriculat pe

numele acestuia, mijloc prin care a încercat să evite confiscarea

autoutilitarei în cazul în care va fi prins, țigările fiind ascunse într-un

locaș special amenajat în caroseria autoturismului, creat pentru disimularea

țigărilor și a face neobservată marfa transportată, la un eventual control;

inculpatul avea cunoștință de existența acestui locaș cât timp el l-a

confecționat; inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte

asemănătoare, prin Sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei

Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare.

Astfel, față de cele

anterior expuse, instanța de fond a reținut că săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal este evidentă.

Totodată, s-a

constatat că săvârșirea acestor fapte de către inculpat, rezultă cu prisosință

din probele administrate atât în faza de urmărire penală (proces-verbal de

sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare întocmit de organele poliției

de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, raport agent constatator,

proces-verbal de identificare, declarațiile învinuitului, proces-verbal de

control amănunțit al autovehiculului, proces-verbal de constatare întocmit de

către organele vamale, dovada de ridicare de obiecte, declarația martorilor B.,

proces-verbal de recunoaștere după planșa foto), cât și din cele administrate

în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul A. nu a

recunoscut inițial săvârșirea faptelor, prezentând o stare de fapt neadevărată,

respectiv negând implicarea în transportul țigărilor de contrabandă. Abia în

cursul cercetării judecătorești, după trecerea la faza probatorie, inculpatul a

arătat, printr-o nouă declarație, adevărata stare de fapt care, de altfel,

rezulta și din mijloacele de probă administrate în cauză. În consecință, instanța

de fond a reținut comiterea de către inculpatul A., cu vinovăție, a

infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea sa la

pedepse cu închisoarea.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere

criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume,

dispozițiile părții generale a Codului penal cu privire la concursul de

infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 296

1

din Legea

nr. 571/2003, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 270 alin.

(3) din Legea nr. 86/2006, gradul de pericol social al faptelor comise,

persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea de

evaziune fiscală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea

unor drepturi.

Conform prevederilor

art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt asimilate infracțiunii de

contrabandă și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor

drepturi, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea,

depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care

trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă

sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Potrivit

dispozițiilor art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003,

constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani:

deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau

comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,

potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu

marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.

În ceea ce privește

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanța de fond a reținut că

este unul relativ ridicat în raport de modalitatea de săvârșire, respectiv

confecționarea unor modificări la caroseria autoutilitarei cu scopul ascunderii

bunurilor transportate și numărul mare de țigări de contrabandă manipulate, în

modalitatea mai sus descrisă.

Referitor la persoana

inculpatului s-a constatat că, deși acesta are familie, respectiv soție și doi

copii majori și desfășoară activități lucrative în sensul cultivării pământului

cu legume, a mai fost implicat în activități infracționale asemănătoare privind

regimul produselor accizabile (țigarete), fiind condamnat anterior la o

pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pentru fapte comise în cursul lunii aprilie 2011.

În ce privește

modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate

inculpatului, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și punitiv al

pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi

atins în cazul acestuia doar prin privare de liberate. De altfel, s-a reținut

că această modalitate de executare se impune având în vedere obligativitatea

revocării unei pedepse anterioare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În acest sens, prima instanță a arătat că sunt nefondate apărările inculpatului

formulate prin apărător ales, prin care a solicitat aplicarea unei pedepse cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul

dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea

autoutilitarei marca "Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat și apoi

indisponibilizat încă din faza de urmărire penală.

Pentru a dispune

această măsură instanța de fond a avut în vedere în primul rând faptul că bunul

(autoutilitara) a fost modificat și adaptat în scopul săvârșirii infracțiunilor

de contrabandă, fiind apoi utilizat în mod efectiv la săvârșirea acestei

infracțiuni. În al doilea rând s-a reținut că, deși autoutilitara nu a fost

înmatriculată pe numele inculpatului A., acesta s-a comportat ca un adevărat

proprietar. Astfel, încă din cursul lunii mai a anului 2012, inculpatul a

intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani (suma de bani

nu poate fi stabilită cu exactitate în lipsa unor dovezi certe în acest sens,

între părți neîncheindu-se niciun înscris, iar suma a fost predată de la mână

la mână, fără a fi prezent vreun martor), iar de la această dată a deținut în

mod continuu autovehiculul și, mai mult decât atât, a efectuat activități de modificare

substanțială a caroseriei acestuia, prin construirea unui perete dublu în

habitaclul destinat depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes

personal. Pe de altă parte, numita B., "proprietara" doar în acte a

autoutilitarei, a predat mașina inculpatului (cu cheile și documentele) cu un

an înainte de săvârșirea faptelor, după care nu s-a mai întâlnit cu A. și nu a

mai avut vreun control asupra mașinii. Nu a încheiat vreo asigurare a mașinii

și nici nu a participat la obținerea unui nou număr de înmatriculare, la data

de 23 iulie 2012, deși actele au fost întocmite în numele acesteia. De altfel,

martora nici măcar nu mai avea numărul de telefon al inculpatului, pe care l-a

întâlnit pentru prima dată în piața de mașini.

Prima instanță a arătat

că se poate astfel concluziona că inculpatul A. era, la momentul săvârșirii

faptelor, "proprietarul" autoutilitarei, iar netranscrierea pe numele

său a fost un act premeditat, având ca scop sustragerea bunului de la măsura

confiscării speciale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia nr.

139/A/2013 din 29 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 200 din

10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a desființat-o în

sensul că:

A descontopit

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani,

în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani, aplicată în prezenta cauză, și pedeapsa de 6 luni închisoare

aplicată urmare revocării beneficiului suspendării condiționate a executării

pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 211 din 27

februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă prin nerecurare.

A înlăturat

prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2

ani în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și

anume: pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr.

86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen.; pedeapsa de

1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen.

și art. 83 C. pen. și pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art.

83 C. pen.

A înlăturat

dispoziția privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C.

pen. și art. 83 C. pen.; la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din

Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen. și

la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului A. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006; art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006 l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de

2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

A menținut dispoziția

instanței de fond privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința

penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă

definitivă prin nerecurare, pe care a alăturat-o pedepsei aplicate în cauză, în

final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca

pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea

art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei.

A înlăturat obligarea

inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj și pe

cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată în cauză.

A respins cererea

formulată de numita B. privind restituirea autoturismului marca Z. cu nr. de

înmatriculare (...).

A menținut restul

dispozițiilor hotărârii atacate.

Pentru a dispune în

acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost

trimis în judecată pentru comiterea în concurs a infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, art.

9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 și art. 296

1

alin. (1) lit.

l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În fapt, s-a reținut că la data

de 15 mai 2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul a fost oprit pentru control

de către un echipaj al poliției de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce

conducea autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de

înmatriculare (...). În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a

constatat că acesta prezenta unele modificări ale caroseriei în habitaclul de

depozitare a mărfii, constând în construcția unui perete dublu în spatele

scaunului șoferului. După deschiderea acestui locaș special amenajat, a fost

descoperită cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X. de proveniență Y.,

pentru care persoana în cauză nu a putut să prezinte documente de proveniență

sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele și accizele datorate

bugetului general consolidat al statului român, creând astfel un prejudiciu

cert bugetului general consolidat al statului, în sumă de 91.140 lei.

În apel, inculpatul,

prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor

reținute în sarcina sa din infracțiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) din

Legea nr. 86/2006, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 270

alin. (3) C. vam.

Analizând

reglementarea celor trei infracțiuni și având în vedere starea de fapt dovedită

prin actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul ales este

întemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracțiunii de contrabandă

colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,

predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie

plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt

destinate comiterii acesteia.

În fapt, infracțiunea

asimilată contrabandei este o formă de tăinuire a mărfurilor care provin din

contrabandă, având același obiect juridic ca și infracțiunea de contrabandă

prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006. Atât infracțiunea de

contrabandă, cât și cea asimilată acesteia, au ca obiect juridic atât

colectarea taxelor și impozitelor, cât și protejarea frontierei de stat.

Infracțiunea de

evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005 are drept scop asigurarea colectării taxelor și impozitelor.

Pe de altă parte,

deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor

accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori

cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete constituie infracțiunea

prevăzută de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003,

infracțiune ce are drept obiect juridic asigurarea colectării taxelor și

impozitelor, în fapt această infracțiune nefiind decât o formă specială de

evaziune fiscală, o modalitate concretă de sustragere de la plata taxelor și

impozitelor.

Infracțiunea de

evaziune fiscală reglementează, la modul general, sustragerea de la plata

taxelor și impozitelor, formularea din Legea nr. 241/2005 fiind una generală

tocmai pentru a putea fi încadrate și sancționate în baza acestei legi diferite

modalități de sustragere de la plata taxelor dar, în același timp, prin legi

speciale, s-au incriminat modalitățile concrete de sustragere de la plata

taxelor, infracțiunile prevăzute de aceste legi fiind forme specifice de

evaziune fiscală.

Curtea de apel a

reținut că, din probele dosarului rezultă fără dubiu că infracțiunea de

contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost comisă

în speță, deoarece inculpatul a deținut și transportat mărfuri care trebuia

plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau

sunt destinate săvârșirii acesteia.

Prin urmare, a

apreciat că în sarcina inculpatului apelant nu pot fi reținute toate cele trei

infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, pentru că

acesta ar fi sancționat de trei ori, pentru aceeași faptă. Infracțiunea

prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 este o formă

specifică a celei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, iar infracțiunea asimilată contrabandei este o infracțiune

specială față de cea evaziune fiscală.

Față de cele arătate,

curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului A. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3)

din Legea nr. 86/2006, art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr.

571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

La stabilirea

pedepsei, precum și la individualizarea conținutului acesteia conform art. 72

C. pen., instanța de apel a avut în vedere limitele de pedeapsă, gravitatea

efectivă a faptei comisă de inculpat concretizată în modul în care acesta a

acționat, circumstanțele personale ale inculpatului, nu numai a celor care

vizează comportamentul procesual care a fost unul oscilant, dar și a celor care

vizează persoana acestuia, care în cursul termenului de încercare al

suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată

prin Sentința penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Satu Mare pentru o faptă

similară, a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză.

Totodată, curtea de

apel a reținut că, simpla recunoaștere din fața instanței de fond a faptului că

a achiziționat țigările de contrabandă din Ungaria fără acte de proveniență cu

scopul de a le comercializa în țară clandestin în condițiile în care existau în

dosar probe evidente care înlăturau orice dubiu, și aceasta după ce inițial

inculpatul a negat săvârșirea faptei, nu echivalează cu o comportare sinceră în

cursul procesului penal de natura circumstanței atenuante prevăzute de

dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, instanța de apel a constatat că art. 256 alin. (1) din Legea nr.

86/2006 instituie ca regulă că datoria vamală se stinge prin confiscarea

bunurilor introduse ilegal în țară, aspect rezultat și din interpretarea art.

223 primul parag. lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913 al Consiliului din 12

octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar care prevede că datoria

vamală se stinge, în cazul în care mărfurile pentru care a luat naștere o

datorie vamală, în conformitate cu art. 202, sunt puse sub sechestru la

introducerea neregulată și confiscate simultan sau ulterior.

În condițiile în care

bunurile, respectiv țigările care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă

au fost ridicate în vederea confiscării, s-a reținut că inculpatul nu poate fi

obligat la plata taxelor vamale. De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, nu

există un prejudiciu cert, lichid și exigibil, cel calculat de organele fiscale

fiind unul prezumat a fi creat în situația în care cantitatea de țigări ar fi

fost introdusă în circuitul civil.

Pe cale de

consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză, prin

înlăturarea obligării inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin

D.R.A.O.V. Cluj.

Referitor la cererea

formulată de numita B. de restituire a autoutilitarei marca Z. cu nr. de

înmatriculare (...), curtea de apel a reținut următoarele:

În speță, inculpatul

a fost depistat în timp ce transporta țigările de contrabandă cu autoutilitara

marca Z. cu nr. de înmatriculare (...), iar aceasta a fost adaptată pentru

săvârșirea acestei fapte penale, astfel că s-a luat măsura de siguranță a

confiscării speciale în temeiul art. 118 lit. c) C. pen., aceasta servind

efectiv la realizarea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă.

Din actele dosarului,

inclusiv declarația inculpatului a rezultat că acesta, în cursul lunii mai

2012, a intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani, sumă

de bani care nu poate fi stabilită cu exactitate întrucât între părți nu a fost

încheiat un contract, autovehiculul aparținând numitei B. De la această dată,

inculpatul a deținut continuu autovehiculul, iar numita B., așa cum a și

recunoscut, nu s-a mai interesat de mașină. Inculpatul a modificat și adaptat

autovehiculul prin construirea unui perete dublu în habitatul destinat

depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes personal,

comportându-se în toată această perioadă ca un adevărat proprietar. Numita B. a

predat inculpatului atât autovehiculul, cât și cheile și documentele acestuia

după care, așa cum aceasta a declarat, nu a mai știut nimic de autoutilitară,

pierzând inclusiv numărul de telefon al inculpatului pe care l-a întâlnit în

piața de mașini unde, de altfel, a avut loc predarea.

Astfel, instanța de

apel a reținut că toate aceste elemente conduc la concluzia că adevăratul

proprietar era de fapt inculpatul A., ceea ce l-a și determinat pe acesta să

modifice substanțial și să adapteze autovehiculul în scopul săvârșirii

infracțiunii de contrabandă, utilizându-l la săvârșirea acesteia.

Față de aceste

aspecte, cererea formulată de numita B. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, părțile

civile A.N.V. prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Satu Mare și A.N.A.F. pentru Statul Român și inculpatul A.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, în motivele de recurs depuse la data de 07 ianuarie

2014, a susținut că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385

pct. 17 C. proc. pen. anterior și a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei penale atacate, iar după rejudecare, menținerea dispozițiilor

Sentinței penale nr. 200/2013 a Tribunalului Satu Mare în sensul obligării

inculpatului la plata sumei totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul

cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize și TVA, către

A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, precum și a dobânzilor și a penalităților de

întârziere calculate de la data de 15 mai 2013 până la data plății efective.

În esență, a susținut

că dispoziția prin care s-a înlăturat obligarea inculpatului A. la plata

despăgubirilor către partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj și, pe cale de consecință,

s-a respins acțiunea civilă formulată este nelegală. În acest sens, s-a arătat

că din conținutul normei de incriminare, respectiv dispozițiile art. 270 C.

vam. al României, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificările și

completările ulterioare, rezultă că în cazul infracțiunii de contrabandă,

urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal

și producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată și oricare din acțiunile ce

constituie elementul material al infracțiunii de contrabandă rezultă din însăși

materialitatea faptelor - ex re. Prin urmare, s-a apreciat că subzistă

problematica incidenței obiective a dispozițiilor legale referitoare la măsura

de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor care au făcut

obiectul infracțiunii de contrabandă, concomitent cu recuperarea prejudiciului

cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Potrivit

dispozițiilor art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la

import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României

a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Astfel, s-a apreciat

că, în cazul infracțiunii de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale,

ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie

cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile

reglementat prin dispozițiile art. 14 și 346 C. proc. pen.

Totodată, în opinia

Parchetului, nu poate fi reținut nici raționamentul potrivit căruia, în

condițiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infracțiunii

de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi

obligat la plata taxelor vamale, întrucât măsura de siguranță a confiscării

speciale, dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., este destinată

să înlăture anumite stări de pericol, în condițiile în care neperceperea

sumelor legale cuvenite statului pentru operațiunile de trecere a bunurilor sau

a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele

vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar și ca

măsuri protecționiste în plan economic.

De asemenea, s-a mai

precizat că, prin Hotărârea Veli Elshani din 2009, Curtea de Justiție a Uniunii

Europene a statuat că "pentru a determina stingerea datoriei vamale,

punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al

Comunității trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul

birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Astfel, având în

vedere decizia anterior menționată, art. 233 primul parag. lit. d) din

Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de

instituire a Codului Vamal Comunitar își găsește aplicarea ca mod de stingere a

datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de

primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene.

În ceea ce privește

argumentul Curții de apel privind inexistența prejudiciului, Ministerul Public

a apreciat că acesta este neîntemeiat, având în vedere că inculpatul a fost

condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de rezultat, prejudiciul fiind un

aspect care este de natura acestei infracțiuni, iar dacă instanța nu era de

acord cu modul de calcul susținut de partea civilă, avea datoria să stabilească

întinderea exactă a prejudiciului.

În opinia

Parchetului, acțiunea civilă trebuia admisă în tot, prejudiciul fiind corect

arătat de partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, care a calculat mai întâi

valoarea în vamă a întregii cantități de țigarete, iar la această valoare a

calculat taxa vamală (57% conform Tarifului Vamal de Import al Uniunii Europene

adoptat prin Regulamentul Consiliului CEE nr. 266/87 și Regulamentul CE nr.

1549/2006), apoi a calculat accizele, conform anexei nr. 6 din Codul Fiscal al

României, în raport de cantitatea de 174,9 mii fire țigarete și ulterior a

stabilit T.V.A. ca fiind 24% aplicat la valoarea în vamă plus cuantum taxă

vamală plus cuantum acciză. Astfel, a rezultat prejudiciul total de 91.140 lei,

sumă cu care Tribunalul Satu Mare, ca primă instanță, a fost de acord.

Inculpatul A., prin

apărător desemnat din oficiu, a depus la data de 08 mai 2014 motivele de

recurs, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

anterior.

În esență, a

solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d)

C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada intenției de a săvârși fapta, sub

aspectul laturii subiective.

De asemenea, a mai

susținut că nu există un prejudiciu cert, lichid și exigibil, cel calculat de

organele fiscale fiind unul prezumat a fi creat, în situația în care cantitatea

de țigări ar fi fost introdusă în circuitul civil, iar în condițiile în care

țigările au fost ridicate în vederea confiscării, plata taxelor vamale nu se

justifică.

La data de 31 iulie

2014, inculpatul a depus, prin apărător ales, motive de recurs, invocând

dispozițiile art. 385 pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

A susținut, în

esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în speță

impunându-se achitarea inculpatului pentru comiterea a două din cele trei

infracțiuni reținute în actul de învinuire [art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005 și art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003],

cu consecința aplicării unei pedepse mai blânde pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, singura infracțiune care

subzistă în cauză.

Referitor la

recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și A.N.A.F., a

solicitat respingerea acestora, apreciind că în mod corect s-a dispus

înlăturarea dispoziției privind obligarea la despăgubiri către A.N.V. prin

D.N.A.O.V. Cluj, art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și art. 233 primul

paragraf lit. d) din Regulamentul nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12

octombrie 1992 instituind ca regulă că datoria vamală se stinge prin

confiscarea bunurilor introduse ilegal în țară. Or, în opinia inculpatului, în

condițiile în care țigările care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă

au fost ridicate în vederea confiscării, nu mai poate fi obligat la plata

taxelor vamale.

Părțile civile nu au

depus motive de recurs.

Examinând cauza în

temeiul art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată

următoarele:

În cursul

soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen.

În ceea ce privește

legea aplicabilă în speță, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că "recursurile în curs de

judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs".

Având în vedere data

pronunțării deciziei recurate (29 noiembrie 2013), în speță sunt aplicabile

prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013.

Se observă că Legea

nr. 2/2013 a adus o modificare de substanță dispozițiilor legale ce

reglementează recursul ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor

penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict și bine delimitat, prin

restrângerea cazurilor de casare și, implicit, a limitelor în care instanța de

recurs poate examina cauza dedusă judecății.

Astfel, instanța de

recurs nu poate proceda la examinarea și reaprecierea probelor administrate, la

stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de

fond și cea de apel, în fața cărora cauza a devoluat integral.

În ceea ce privește

termenul în care trebuie motivat recursul, se observă că art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate

examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În speță, termenul de

soluționare a recursului a fost stabilit în data de 13 mai 2014, când

inculpatul A. a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales,

iar instanța a încuviințat cererea formulată și a acordat un nou termen de

judecată la data de 07 octombrie 2014. Având în vedere că inculpatul a fost

citat încă din data de 22 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de

citare aflată la dosar) pentru termenul din 13 mai 2014, iar pe citație s-a

făcut menține expresă referitor la disp. art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., care prevăd obligativitatea depunerii motivelor de recurs cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, dar și cu privire la

sancțiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în

vedere din oficiu, în cazul nerespectării acestui termen, Înalta Curte constată

că nu a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs,

pentru data de 07 octombrie 2014, inculpatul având suficient timp pentru

pregătirea apărării și pentru depunerea motivelor de recurs, între momentul

înștiințării și primul termen fixat în cauză existând un interval de timp de

aproximativ 3 luni.

Drept urmare, având

în vedere că inculpatul nu a motivat calea de atac în termenul prevăzut de

lege, iar cazurile de casare prev. de art 385

9

pct. 12 și 17

2

C. proc. pen. (ce reglementează situațiile în care nu sunt întrunite elementele

constitutive ale unei infracțiuni, respectiv hotărârea este contrară legii sau

când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii) nu pot fi avute în

vedere din oficiu, Înalta. Curte nu are posibilitatea de a analiza criticile

invocate privind lipsa vinovăției la săvârșirea infracțiunii și greșita

schimbare a încadrării juridice a faptelor.

În ceea ce privește

cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv cele

prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 3 - 6, 13, 14 și 15 C. proc. pen.,

instanța de recurs observă că acestea se referă la nerespectarea dispozițiilor

privind competența după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea

dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței de judecată, la

incompatibilitate și la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea

dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată, participarea

procurorului sau a inculpatului, prezența apărătorului în cazurile în care

acestea sunt obligatorii, la situația în care inculpatul a fost condamnat

pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în

alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat grațierea

pedepsei.

Or, Înalta Curte

constată că, în speță, nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare

anterior menționate.

Referitor la

solicitarea inculpatului de aplicare a unei pedepse mai blânde, se constată că

modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data

pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel,

după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în

ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Abrogarea dispoziției

referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare,

decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept. În

același sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 pct. 18

C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia

faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință

strict legată de aplicarea legii.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte nu poate analiza modalitatea în care instanța de apel

a procedat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Strict din

perspectiva art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa

aplicată inculpatului prin decizia recurată se încadrează în limitele legale.

În ceea ce privește

recursul Parchetului, se observă că a fost motivat cu respectarea dispozițiilor

art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., critica privind greșita

aplicare a legii cu privire la soluționarea laturii civile se încadrează în

cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. și este fondată, motiv pentru care se impune admiterea acestuia.

Totodată, Înalta

Curte constată că admiterea căii de atac exercitată de Ministerul Public

det