ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2014

Decizia nr. 2766/2014 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 200 din 10 septembrie 2013 Tribunalul Satu Mare, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 40 alin. (1) și art. 83 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., de cetățenie română, cu antecedente penale, căsătorit, cu doi copii majori, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, agricultor, fără loc de muncă, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu aplicarea art. 40 alin. (1) și art. 83 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 40 alin. (1) și art. 83 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 83 alin. (1) C. pen.

s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, prin Sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare și executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa mai sus aplicată, în final inculpatul A. urmând să execute, prin privare de libertate, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a 2-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 mai 2013 la data de 12 iulie 2013. În baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, dispusă prin Încheierea penală nr. 179 din 09 iulie 2013 a Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 507/R din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Oradea. În baza art. 357 raportat la art. 163 C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorului din data de 29 mai 2013. În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a cantității totale de 8.745 pachete de țigări marca X., cu marcaje fiscale Y., descoperite asupra inculpatului la data de 15 mai 2013, țigări ridicate și apoi indisponibilizate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen. a dispus confiscarea autoutilitarei marca "Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat și apoi indisponibilizat în cursul urmăririi penale. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul, la plata sumei totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize și TVA, către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere calculate de la data de 15 mai 2013 până la data plății efective, conform C. proc. fisc. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății pe care le stabilește în cuantum de 1.400 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis în Dosarul nr. x/P/2013 la data de 07 iunie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, în formă asimilată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, fapte comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare s-au reținut cu privire la starea de fapt următoarele: În data de 15 mai 2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul A. a fost oprit pentru control de către un echipaj al poliției de frontieră, în mun. Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de înmatriculare (...). În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că acesta prezenta unele modificări ale caroseriei în habitaclul de depozitare a mărfii, constând în construcția unui perete dublu în spatele scaunului șoferului.

După deschiderea acestui locaș special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X. de proveniență Y., pentru care persoana în cauză nu a putut să prezinte documente de proveniență sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele și accizele datorate bugetului general consolidat al statului român, creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului, în sumă de 91.140 lei. Din declarațiile inculpatului A. a reieșit că a închiriat autoutilitara de la proprietara acesteia în cursul lunii februarie 2013 folosind-o pentru transportul de legume și fructe din Ungaria pe care le valorifica ulterior în piețele din municipiul Satu Mare. Inculpatul a mai declarat că, de la momentul închirierii acesteia, a fost singura persoană care a utilizat autoutilitara și nu cunoaște împrejurările în care au fost ascunse țigările provenite din contrabandă în locașul special amenajat, respectiv nu cunoștea existența acestora.

Aceste aspecte nu se coroborează însă cu împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor (din procesul-verbal de control al autoutilitarei a rezultat că pe pachetele de țigări aflate în locul special amenajat se observau picături de apă, aspect ce a indicat faptul că acestea au fost introduse în acel locaș pe timp de ploaie - aceasta fiind starea vremii și la momentul opririi pentru control a autoutilitarei) și cu antecedentele penale ale inculpatului care a săvârșit infracțiuni similare pentru care a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Raportat la starea de fapt și la modalitatea concretă de comitere a faptelor, atitudinea inculpatului de nerecunoaștere, precum și apărările pe care a înțeles să le formuleze au fost contrazise prin probe.

În acest sens, s-a reținut că, în declarația dată în fața instanței, inculpatul A. a menționat că și în prezent folosește acel autoturism cu care a fost depistat anterior în comiterea de fapte similare și pentru care a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării, pe care îl folosea la transportul de legume, respectiv zarzavaturi, fiind proprietatea altei persoane. Cu toate că autoutilitara în interiorul căreia s-a descoperit cantitatea mare de țigări a fost închiriată de inculpat de mai bine de patru luni, acesta a declarat că nu cunoștea ca autoturismul să aibă modificări ori împrejurările în care acestea s-au efectuat. În aceste condiții, s-a apreciat că susținerea inculpatului conform căreia autoutilitara era folosită strict pentru deplasări în țara vecină, pentru drumuri de informare asupra pieței de legume, fără alt scop, nu poate fi primită ori acceptată în raport cu probele administrate.

Mai mult proprietara autoutilitarei, numita B., a declarat că a închiriat acest autoturism inculpatului în luna mai 2012, cu nouă luni înainte de data declarată de către acesta, fără a fi încheiat un contract de închiriere în formă scrisă. În cuprinsul actului de sesizare, s-a mai arătat că, prin Sentința penală nr. 211/2012 din data de 27 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/296/2011, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, faptă prevăzută și sancționată de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani și 6 luni, termen de încercare. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare. Alăturat acțiunii penale, instanța de fond a fost sesizată și cu soluționarea laturii civile a cauzei, în acest sens în rechizitoriu reținându-se că prejudiciul cauzat prin neplata taxelor - taxe vamale, accize și TVA - aferente importului ilegal al cantității de țigarete de mai sus este de 91.140 lei, sumă cu care D.R.A.O.V. Cluj s-a constituit parte civilă în cauză. Instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2012, aproximativ în luna mai, inculpatul A. s-a înțeles cu numita B. cu privire la închirierea unei autoutilitare marca Z., destinat transportului de marfă.

Înțelegerea a avut loc în piața de mașini din municipiul Satu Mare unde proprietara autoutilitarei se afla în scopul vânzării acesteia. În baza înțelegerii verbale, inculpatul A. a intrat în posesia mașinii în schimbul sumei de 500 de euro, care a reprezentat chiria pe un an de zile. Între părți nu a fost semnat vreun act scris, iar scopul declarat al închirierii autoutilitarei era folosirea acesteia de către inculpat la transportul legumelor și fructelor, activitate cu care acesta se ocupa în mod curent. Încă din cursul anului 2012, inculpatul A. s-a ocupat personal de modificarea caroseriei autoutilitarei prin amenajarea unui locaș ascuns în habitaclul de depozitare a mărfii, prin crearea unui perete dublu în spatele scaunului șoferului, cu scopul de a transporta bunuri interzise.

În luna mai a anului 2013, mai exact la data de 15 mai 2013, după o înțelegere prealabilă cu persoane rămase neidentificate, cetățeni ucraineni, inculpatul s-a deplasat cu această autoutilitară având numărul de înmatriculare (...), în piață, unde a preluat de la cetățenii ucraineni cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X., purtând marcaje fiscale Y., pe care l-a ascuns în locașul special amenajat al autoutilitarei, după care s-a întors în țară, trecând prin punctul de trecere al frontierei Petea. Scopul recunoscut de către inculpat al acestor operațiuni era revânzarea țigărilor în România la un preț mai mare decât cel plătit în Ungaria. În jurul orelor 08,00 inculpatul a fost oprit pentru control, de către un echipaj al poliției de frontieră, în mun.

Satu Mare, în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare (...). În urma controlului efectuat asupra autovehiculului și deschiderea lăcașului special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X., pentru care inculpatul nu a putut prezenta documente de proveniență sau alte documente din care să rezulte că ar fi achitat în avans taxele și accizele datorate bugetului de stat.

În drept, instanța de fond a reținut că faptele mai sus descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, contrabandă în forma asimilată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, faptă prevăzută și pedepsită de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003. În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a reținut că aceasta are o existență de sine stătătoare și constă în desfășurarea de operațiuni taxabile sau accizabile, fără a respecta regimul de autorizare specific.

În concret, prin desfășurarea de operațiuni cu produse accizabile, fără a declara acest lucru, inculpatul, persoană fizică, a ascuns sursa (activitatea și veniturile) taxabile sau accizabile, realizând astfel elementul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, chiar din declarația inculpatului rezultând că a achiziționat țigările de contrabandă din Ungaria, fără acte de proveniență, cu scopul de a le comercializa în țară clandestin, fără a avea intenția de a înregistra într-un fel această operațiune.

De asemenea, instanța de fond a mai constatat că, fapta aceluiași inculpat de a deține și transporta la data de 15 mai 2013 cantitatea totală de 8.745 pachete de țigări de proveniență ucraineană, marca X. cu timbru fiscal Y., care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

împrejurarea că acesta avea cunoștință despre faptul că țigările provin din contrabandă rezultă din următoarele aspecte: inculpatul a deținut și transportat țigările, folosindu-se de un autoturism care nu era înmatriculat pe numele acestuia, mijloc prin care a încercat să evite confiscarea autoutilitarei în cazul în care va fi prins, țigările fiind ascunse într-un locaș special amenajat în caroseria autoturismului, creat pentru disimularea țigărilor și a face neobservată marfa transportată, la un eventual control; inculpatul avea cunoștință de existența acestui locaș cât timp el l-a confecționat; inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte asemănătoare, prin Sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare.

Astfel, față de cele anterior expuse, instanța de fond a reținut că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este evidentă. Totodată, s-a constatat că săvârșirea acestor fapte de către inculpat, rezultă cu prisosință din probele administrate atât în faza de urmărire penală (proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare întocmit de organele poliției de frontieră din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, raport agent constatator, proces-verbal de identificare, declarațiile învinuitului, proces-verbal de control amănunțit al autovehiculului, proces-verbal de constatare întocmit de către organele vamale, dovada de ridicare de obiecte, declarația martorilor B., proces-verbal de recunoaștere după planșa foto), cât și din cele administrate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul A. nu a recunoscut inițial săvârșirea faptelor, prezentând o stare de fapt neadevărată, respectiv negând implicarea în transportul țigărilor de contrabandă. Abia în cursul cercetării judecătorești, după trecerea la faza probatorie, inculpatul a arătat, printr-o nouă declarație, adevărata stare de fapt care, de altfel, rezulta și din mijloacele de probă administrate în cauză. În consecință, instanța de fond a reținut comiterea de către inculpatul A., cu vinovăție, a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, dispunând condamnarea sa la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, dispozițiile părții generale a Codului penal cu privire la concursul de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 296 1 din Legea nr. 571/2003, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.

Conform prevederilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani: deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptelor săvârșite, instanța de fond a reținut că este unul relativ ridicat în raport de modalitatea de săvârșire, respectiv confecționarea unor modificări la caroseria autoutilitarei cu scopul ascunderii bunurilor transportate și numărul mare de țigări de contrabandă manipulate, în modalitatea mai sus descrisă.

Referitor la persoana inculpatului s-a constatat că, deși acesta are familie, respectiv soție și doi copii majori și desfășoară activități lucrative în sensul cultivării pământului cu legume, a mai fost implicat în activități infracționale asemănătoare privind regimul produselor accizabile (țigarete), fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru fapte comise în cursul lunii aprilie 2011. În ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul acestuia doar prin privare de liberate.

De altfel, s-a reținut că această modalitate de executare se impune având în vedere obligativitatea revocării unei pedepse anterioare cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În acest sens, prima instanță a arătat că sunt nefondate apărările inculpatului formulate prin apărător ales, prin care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea autoutilitarei marca "Z.", de culoare alb, ce a fost ridicat și apoi indisponibilizat încă din faza de urmărire penală. Pentru a dispune această măsură instanța de fond a avut în vedere în primul rând faptul că bunul (autoutilitara) a fost modificat și adaptat în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, fiind apoi utilizat în mod efectiv la săvârșirea acestei infracțiuni.

În al doilea rând s-a reținut că, deși autoutilitara nu a fost înmatriculată pe numele inculpatului A., acesta s-a comportat ca un adevărat proprietar. Astfel, încă din cursul lunii mai a anului 2012, inculpatul a intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani (suma de bani nu poate fi stabilită cu exactitate în lipsa unor dovezi certe în acest sens, între părți neîncheindu-se niciun înscris, iar suma a fost predată de la mână la mână, fără a fi prezent vreun martor), iar de la această dată a deținut în mod continuu autovehiculul și, mai mult decât atât, a efectuat activități de modificare substanțială a caroseriei acestuia, prin construirea unui perete dublu în habitaclul destinat depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes personal.

Pe de altă parte, numita B., "proprietara" doar în acte a autoutilitarei, a predat mașina inculpatului (cu cheile și documentele) cu un an înainte de săvârșirea faptelor, după care nu s-a mai întâlnit cu A. și nu a mai avut vreun control asupra mașinii. Nu a încheiat vreo asigurare a mașinii și nici nu a participat la obținerea unui nou număr de înmatriculare, la data de 23 iulie 2012, deși actele au fost întocmite în numele acesteia. De altfel, martora nici măcar nu mai avea numărul de telefon al inculpatului, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în piața de mașini. Prima instanță a arătat că se poate astfel concluziona că inculpatul A. era, la momentul săvârșirii faptelor, "proprietarul" autoutilitarei, iar netranscrierea pe numele său a fost un act premeditat, având ca scop sustragerea bunului de la măsura confiscării speciale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A. Prin Decizia nr. 139/A/2013 din 29 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 200 din 10 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a desființat-o în sensul că: A descontopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani, aplicată în prezenta cauză, și pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată urmare revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare rămasă definitivă prin nerecurare. A înlăturat prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și anume: pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen.; pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen. și pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen. A înlăturat dispoziția privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen.; la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 83 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen.

a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006; art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

A menținut dispoziția instanței de fond privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2012 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare, pe care a alăturat-o pedepsei aplicate în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A înlăturat obligarea inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj și pe cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată în cauză. A respins cererea formulată de numita B. privind restituirea autoturismului marca Z. cu nr. de înmatriculare (...). A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele: Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În fapt, s-a reținut că la data de 15 mai 2013, în jurul orelor 08.00, inculpatul a fost oprit pentru control de către un echipaj al poliției de frontieră, în mun.

Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul cu marca Z. de culoare albă, având numărul de înmatriculare (...). În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că acesta prezenta unele modificări ale caroseriei în habitaclul de depozitare a mărfii, constând în construcția unui perete dublu în spatele scaunului șoferului. După deschiderea acestui locaș special amenajat, a fost descoperită cantitatea de 8.745 pachete de țigări marca X. de proveniență Y., pentru care persoana în cauză nu a putut să prezinte documente de proveniență sau din care să rezulte că a achitat în avans taxele și accizele datorate bugetului general consolidat al statului român, creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului, în sumă de 91.140 lei.

În apel, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunile prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) C. vam.

Analizând reglementarea celor trei infracțiuni și având în vedere starea de fapt dovedită prin actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul ales este întemeiată din următoarele considerente: Potrivit art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate comiterii acesteia. În fapt, infracțiunea asimilată contrabandei este o formă de tăinuire a mărfurilor care provin din contrabandă, având același obiect juridic ca și infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006.

Atât infracțiunea de contrabandă, cât și cea asimilată acesteia, au ca obiect juridic atât colectarea taxelor și impozitelor, cât și protejarea frontierei de stat. Infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 are drept scop asigurarea colectării taxelor și impozitelor. Pe de altă parte, deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete constituie infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, infracțiune ce are drept obiect juridic asigurarea colectării taxelor și impozitelor, în fapt această infracțiune nefiind decât o formă specială de evaziune fiscală, o modalitate concretă de sustragere de la plata taxelor și impozitelor.

Infracțiunea de evaziune fiscală reglementează, la modul general, sustragerea de la plata taxelor și impozitelor, formularea din Legea nr. 241/2005 fiind una generală tocmai pentru a putea fi încadrate și sancționate în baza acestei legi diferite modalități de sustragere de la plata taxelor dar, în același timp, prin legi speciale, s-au incriminat modalitățile concrete de sustragere de la plata taxelor, infracțiunile prevăzute de aceste legi fiind forme specifice de evaziune fiscală. Curtea de apel a reținut că, din probele dosarului rezultă fără dubiu că infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost comisă în speță, deoarece inculpatul a deținut și transportat mărfuri care trebuia plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Prin urmare, a apreciat că în sarcina inculpatului apelant nu pot fi reținute toate cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, pentru că acesta ar fi sancționat de trei ori, pentru aceeași faptă. Infracțiunea prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 este o formă specifică a celei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar infracțiunea asimilată contrabandei este o infracțiune specială față de cea evaziune fiscală. Față de cele arătate, curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

La stabilirea pedepsei, precum și la individualizarea conținutului acesteia conform art. 72 C. pen., instanța de apel a avut în vedere limitele de pedeapsă, gravitatea efectivă a faptei comisă de inculpat concretizată în modul în care acesta a acționat, circumstanțele personale ale inculpatului, nu numai a celor care vizează comportamentul procesual care a fost unul oscilant, dar și a celor care vizează persoana acestuia, care în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 211/2012 a Judecătoriei Satu Mare pentru o faptă similară, a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză.

Totodată, curtea de apel a reținut că, simpla recunoaștere din fața instanței de fond a faptului că a achiziționat țigările de contrabandă din Ungaria fără acte de proveniență cu scopul de a le comercializa în țară clandestin în condițiile în care existau în dosar probe evidente care înlăturau orice dubiu, și aceasta după ce inițial inculpatul a negat săvârșirea faptei, nu echivalează cu o comportare sinceră în cursul procesului penal de natura circumstanței atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a constatat că art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 instituie ca regulă că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în țară, aspect rezultat și din interpretarea art. 223 primul parag.

lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2913 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar care prevede că datoria vamală se stinge, în cazul în care mărfurile pentru care a luat naștere o datorie vamală, în conformitate cu art. 202, sunt puse sub sechestru la introducerea neregulată și confiscate simultan sau ulterior. În condițiile în care bunurile, respectiv țigările care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, s-a reținut că inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale. De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, nu există un prejudiciu cert, lichid și exigibil, cel calculat de organele fiscale fiind unul prezumat a fi creat în situația în care cantitatea de țigări ar fi fost introdusă în circuitul civil.

Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză, prin înlăturarea obligării inculpatului A. la despăgubiri civile către A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj. Referitor la cererea formulată de numita B. de restituire a autoutilitarei marca Z. cu nr. de înmatriculare (...), curtea de apel a reținut următoarele: În speță, inculpatul a fost depistat în timp ce transporta țigările de contrabandă cu autoutilitara marca Z. cu nr. de înmatriculare (...), iar aceasta a fost adaptată pentru săvârșirea acestei fapte penale, astfel că s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale în temeiul art. 118 lit. c) C. pen., aceasta servind efectiv la realizarea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă.

Din actele dosarului, inclusiv declarația inculpatului a rezultat că acesta, în cursul lunii mai 2012, a intrat în posesia autovehiculului în schimbul unei sume de bani, sumă de bani care nu poate fi stabilită cu exactitate întrucât între părți nu a fost încheiat un contract, autovehiculul aparținând numitei B. De la această dată, inculpatul a deținut continuu autovehiculul, iar numita B., așa cum a și recunoscut, nu s-a mai interesat de mașină. Inculpatul a modificat și adaptat autovehiculul prin construirea unui perete dublu în habitatul destinat depozitării mărfurilor, după care l-a folosit în interes personal, comportându-se în toată această perioadă ca un adevărat proprietar.

Numita B. a predat inculpatului atât autovehiculul, cât și cheile și documentele acestuia după care, așa cum aceasta a declarat, nu a mai știut nimic de autoutilitară, pierzând inclusiv numărul de telefon al inculpatului pe care l-a întâlnit în piața de mașini unde, de altfel, a avut loc predarea. Astfel, instanța de apel a reținut că toate aceste elemente conduc la concluzia că adevăratul proprietar era de fapt inculpatul A., ceea ce l-a și determinat pe acesta să modifice substanțial și să adapteze autovehiculul în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, utilizându-l la săvârșirea acesteia. Față de aceste aspecte, cererea formulată de numita B. a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, părțile civile A.N.V.

prin D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și A.N.A.F. pentru Statul Român și inculpatul A. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în motivele de recurs depuse la data de 07 ianuarie 2014, a susținut că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, iar după rejudecare, menținerea dispozițiilor Sentinței penale nr. 200/2013 a Tribunalului Satu Mare în sensul obligării inculpatului la plata sumei totale de 91.140 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata de taxe vamale, accize și TVA, către A.N.V. prin D.R.A.O.V.

Cluj, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere calculate de la data de 15 mai 2013 până la data plății efective. În esență, a susținut că dispoziția prin care s-a înlăturat obligarea inculpatului A. la plata despăgubirilor către partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V. Cluj și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea civilă formulată este nelegală. În acest sens, s-a arătat că din conținutul normei de incriminare, respectiv dispozițiile art. 270 C. vam. al României, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că în cazul infracțiunii de contrabandă, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal și producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată și oricare din acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii de contrabandă rezultă din însăși materialitatea faptelor - ex re. Prin urmare, s-a apreciat că subzistă problematica incidenței obiective a dispozițiilor legale referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale. Potrivit dispozițiilor art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Astfel, s-a apreciat că, în cazul infracțiunii de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale, ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile reglementat prin dispozițiile art. 14 și 346 C. proc. pen.

Totodată, în opinia Parchetului, nu poate fi reținut nici raționamentul potrivit căruia, în condițiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale, întrucât măsura de siguranță a confiscării speciale, dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., este destinată să înlăture anumite stări de pericol, în condițiile în care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operațiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar și ca măsuri protecționiste în plan economic.

De asemenea, s-a mai precizat că, prin Hotărârea Veli Elshani din 2009, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că "pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Astfel, având în vedere decizia anterior menționată, art. 233 primul parag. lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar își găsește aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene.

În ceea ce privește argumentul Curții de apel privind inexistența prejudiciului, Ministerul Public a apreciat că acesta este neîntemeiat, având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de rezultat, prejudiciul fiind un aspect care este de natura acestei infracțiuni, iar dacă instanța nu era de acord cu modul de calcul susținut de partea civilă, avea datoria să stabilească întinderea exactă a prejudiciului. În opinia Parchetului, acțiunea civilă trebuia admisă în tot, prejudiciul fiind corect arătat de partea civilă A.N.V. prin D.R.A.O.V.

Cluj, care a calculat mai întâi valoarea în vamă a întregii cantități de țigarete, iar la această valoare a calculat taxa vamală (57% conform Tarifului Vamal de Import al Uniunii Europene adoptat prin Regulamentul Consiliului CEE nr. 266/87 și Regulamentul CE nr. 1549/2006), apoi a calculat accizele, conform anexei nr. 6 din Codul Fiscal al României, în raport de cantitatea de 174,9 mii fire țigarete și ulterior a stabilit T.V.A. ca fiind 24% aplicat la valoarea în vamă plus cuantum taxă vamală plus cuantum acciză. Astfel, a rezultat prejudiciul total de 91.140 lei, sumă cu care Tribunalul Satu Mare, ca primă instanță, a fost de acord. Inculpatul A., prin apărător desemnat din oficiu, a depus la data de 08 mai 2014 motivele de recurs, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. anterior. În esență, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada intenției de a săvârși fapta, sub aspectul laturii subiective. De asemenea, a mai susținut că nu există un prejudiciu cert, lichid și exigibil, cel calculat de organele fiscale fiind unul prezumat a fi creat, în situația în care cantitatea de țigări ar fi fost introdusă în circuitul civil, iar în condițiile în care țigările au fost ridicate în vederea confiscării, plata taxelor vamale nu se justifică. La data de 31 iulie 2014, inculpatul a depus, prin apărător ales, motive de recurs, invocând dispozițiile art. 385 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior.

A susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în speță impunându-se achitarea inculpatului pentru comiterea a două din cele trei infracțiuni reținute în actul de învinuire [art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003], cu consecința aplicării unei pedepse mai blânde pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, singura infracțiune care subzistă în cauză. Referitor la recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și A.N.A.F., a solicitat respingerea acestora, apreciind că în mod corect s-a dispus înlăturarea dispoziției privind obligarea la despăgubiri către A.N.V.

prin D.N.A.O.V. Cluj, art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 instituind ca regulă că datoria vamală se stinge prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în țară. Or, în opinia inculpatului, în condițiile în care țigările care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, nu mai poate fi obligat la plata taxelor vamale. Părțile civile nu au depus motive de recurs. Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele: În cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc.

pen. În ceea ce privește legea aplicabilă în speță, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs". Având în vedere data pronunțării deciziei recurate (29 noiembrie 2013), în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Se observă că Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanță dispozițiilor legale ce reglementează recursul ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict și bine delimitat, prin restrângerea cazurilor de casare și, implicit, a limitelor în care instanța de recurs poate examina cauza dedusă judecății.

Astfel, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea și reaprecierea probelor administrate, la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și cea de apel, în fața cărora cauza a devoluat integral. În ceea ce privește termenul în care trebuie motivat recursul, se observă că art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În speță, termenul de soluționare a recursului a fost stabilit în data de 13 mai 2014, când inculpatul A. a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător ales, iar instanța a încuviințat cererea formulată și a acordat un nou termen de judecată la data de 07 octombrie 2014. Având în vedere că inculpatul a fost citat încă din data de 22 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar) pentru termenul din 13 mai 2014, iar pe citație s-a făcut menține expresă referitor la disp. art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., care prevăd obligativitatea depunerii motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, dar și cu privire la sancțiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în cazul nerespectării acestui termen, Înalta Curte constată că nu a operat o prorogare a termenului de depunere a motivelor de recurs, pentru data de 07 octombrie 2014, inculpatul având suficient timp pentru pregătirea apărării și pentru depunerea motivelor de recurs, între momentul înștiințării și primul termen fixat în cauză existând un interval de timp de aproximativ 3 luni. Drept urmare, având în vedere că inculpatul nu a motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, iar cazurile de casare prev. de art 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc.

pen. (ce reglementează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii) nu pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta. Curte nu are posibilitatea de a analiza criticile invocate privind lipsa vinovăției la săvârșirea infracțiunii și greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor. În ceea ce privește cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385 9 pct. 1, 3 - 6, 13, 14 și 15 C. proc.

pen., instanța de recurs observă că acestea se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței de judecată, la incompatibilitate și la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezența apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat grațierea pedepsei. Or, Înalta Curte constată că, în speță, nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menționate.

Referitor la solicitarea inculpatului de aplicare a unei pedepse mai blânde, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept. În același sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 pct. 18 C. proc.

pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. Pe cale de consecință, Înalta Curte nu poate analiza modalitatea în care instanța de apel a procedat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului. Strict din perspectiva art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului prin decizia recurată se încadrează în limitele legale. În ceea ce privește recursul Parchetului, se observă că a fost motivat cu respectarea dispozițiilor art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., critica privind greșita aplicare a legii cu privire la soluționarea laturii civile se încadrează în cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. și este fondată, motiv pentru care se impune admiterea acestuia. Totodată, Înalta Curte constată că admiterea căii de atac exercitată de Ministerul Public det