ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2820/2014

Decizia nr. 2820/2014

Deliberând, asupra recursului din prezenta cauză, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 200/PI din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2012, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata A., la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat aceleiași inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentința penală nr. 200/PI din 22 mai 2013 era concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin Sentința penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosar nr. x/325/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiș.

În baza art. 86

5

raportat la art. 85 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosar nr. x/325/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiș.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința nr. 200/PI din 22 mai 2013 cu: pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 41 din 22 martie 2010 a Jud. Oravița, definitivă prin Decizia penală nr. 146 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 25 din 09 ianuarie 2012 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 545/R din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Timiș.

Inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare la care a fost aplicat un spor de 6 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa finală de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C. pen., a fost aplicată alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. au fost admise acțiunile civile exercitate de părțile civile SC R. SRL, SC O. SRL, SC S. SRL, SC Q. SRL și SC M. SA.

În temeiul art. 998 și urm C. civ. a fost obligată inculpata A. să achite următoarele sume: suma de 263.569 lei, în favoarea părții civile SC R. SRL Deva, suma de 156.886 lei, în favoarea părții civile SC O. SRL Târgu Mureș, suma de 129.234 lei, în favoarea părții civile SC S. SRL Craiova, suma de 41.454 lei, în favoarea SC M. SA Galați și suma de 107.975,13 lei, în favoarea părții civile SC Q. SRL Constanța.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 rap. la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, art. 73

1

din Legea nr. 31/1990 și art. 6 din Legea nr. 31/1990, a fost comunicată o copie a hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata să achite în favoarea statului suma de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a fost trimisă în judecată inculpata A., cercetată sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței a fost următoarea:

SC M. SRL l-a avut ca asociat și administrator pe numitul L. care, în cursul anului 2006, a împuternicit-o pe inculpata A. să administreze societatea. Inculpata A., în desfășurarea activității comerciale, a emis mai multe file CEC și bilete la ordin pentru a achita marfa achiziționată de SC M. SRL de la mai multe societăți comerciale, instrumente de plată care nu au fost decontate de către bancă, astfel: în data de 22 septembrie 2008 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC R. SRL Deva și SC M. SRL Timișoara, având ca obiect vânzare-cumpărare materiale metalurgice, stabilindu-se ca modalitate de plată fila CEC cu termen de plată ce va fi specificat în fiecare factură, contract semnat de numitul L. în calitate de reprezentant al SC M. SRL.

Pentru marfa livrată au fost întocmite de către SC R. SRL facturile fiscale nr. X din 23 septembrie 2008, în valoare de 75.124 lei, nr. X1 din 01 octombrie 2008, în valoare de 75.228 lei, nr. X2 din 02 octombrie 2008, în valoare de 70.260 lei și nr. X3 din 15 octombrie 2008, în valoare de 63.344.

SC M. SRL a emis 25 de file CEC pentru marfa achiziționată, conform facturilor susmenționate.

În data de 01 septembrie 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC O. SRL Târgu Mureș și SC M. SRL Timișoara, reprezentată de L., stabilindu-se ca termen de plată a produselor achiziționate 45 de zile de la emiterea facturii, termen ce urma a fi specificat în fiecare factură.

Pentru marfa livrată au fost întocmite facturile fiscale nr. Q din 08 septembrie 2008, în valoare de 79.206 lei, nr. Q1 din 14 septembrie 2008, în valoare de 77.339 lei și nr. Q2 din 16 octombrie 2008, în valoare de 60.340 lei.

SC M. SRL a emis 1 filă CEC și 10 bilete la ordin pentru marfa achiziționată, conform facturilor susmenționate.

SC S. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 156.886 lei.

În data de 05 iunie 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC M. SA Galați și SC M. SRL Timișoara - reprezentată de L., menționându-se că termenul de plată pentru marfa achiziționată va fi stabilit pentru fiecare comandă în parte.

Pentru marfa livrată a fost întocmită factura fiscală nr. S din 11 septembrie 2008, în valoare de 51.454 lei.

SC M. SRL a emis 4 file CEC și 3 bilete la ordin pentru marfa achiziționat, conform facturii susmenționate, care nu au fost decontate de bancă cu ocazia prezentării.

Numita M., angajată în funcția de șef serviciu financiar la SC M. Galați SA a declarat faptul că, urmare a încheierii contractului cu SC M. SRL, având ca obiect livrare de mărfuri, conform comenzilor efectuate ce urmau a fi achitate cu file cec, a fost livrată marfă în valoare totală de 51.454 lei, fiind emise 5 file cec, dintre care doar una, în valoare de 10.000 lei, a fost decontată, celelalte patru fiind refuzate la plată. Ulterior, inculpata A. a emis bilete la ordin pentru suma refuzată, dar nici acestea nu au fost decontate.

SC M. Galați SA s-a constituit parte civilă cu suma de 41.454,7 lei.

În data de 07 august 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC S. SRL Craiova și SC M. SRL Timișoara - reprezentată de A., stabilindu-se ca termen de plată pentru marfa achiziționată 30 de zile de la emiterea facturii, prin file CEC sau bilete la ordin.

Pentru marfa livrată au fost întocmite facturile fiscale nr. S1 din 30 septembrie 2008, în valoare de 63.922,63 lei și nr. S2 din 17 octombrie 2008, în valoare de 65.311,72 lei.

SC M. SRL a emis 5 file CEC pentru marfa achiziționată, conform facturilor susmenționate, refuzate la plată.

Numitul B. a lucrat în calitate de reprezentant vânzări la SC S. SRL, ocazie cu care a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu SC M. SRL, reprezentată de inculpata A., în care s-a stabilit modalitatea și termenul de plată a produselor achiziționate. Inculpata a achitat contravaloarea primei facturi, iar pentru marfa achiziționată ulterior, conform facturilor susmenționate, a emis file CEC ca și instrument de plată.

Numitul C., administrator al SC S. SRL, a confirmat aspectele declarate de numitul B. și a mai precizat că a primit asigurări de la inculpata A. că nu vor fi probleme cu plata mărfurilor achiziționate, sens în care a și achitat contravaloarea primei facturi, solicitând din nou marfă.

SC S. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 129.234,35 lei.

În data de 18 august 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC Q. SRL Constanța și SC M. SRL, reprezentată de inculpata A.

Pentru marfa livrată SC Q. SRL Constanța a întocmit facturi fiscale, iar SC M. SRL a emis 1 filă CEC și 2 bilete la ordin refuzate la plată, refuz înregistrat în Centrala Incidentelor de Plată.

Numitul N., administrator la SC Q. SRL, a declarat faptul că relațiile comerciale cu SC M. SRL s-au desfășurat în baza contractului încheiat la data de 18 august 2008, firma fiind reprezentată de A. SC Q. SRL a livrat societății inculpatei două transporturi de fier beton. Pentru primul transport au fost emise trei file CEC completate integral de aceasta. Primele două file CEC au fost decontate de către bancă. Pentru cel de-al doilea transport, A. a emis două bilete la ordin completate integral de aceasta. În momentul în care a introdus la plată fila CEC și biletele la ordin, acestea au fost refuzate.

Reprezentanții SC Q. SRL Constanța au formulat plângere penală împotriva inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 C. pen., constituindu-se parte civilă cu suma de 107.975,13 lei.

Prin adresa nr. 33464 din 14 aprilie 2011, D. a depus la dosarul cauzei fișa specimenului de semnătură și extrasul de cont pentru anul 2008 a SC M. SRL, precizând că instrumente de plată (cecuri) au fost ridicate de L. în perioada 22 noiembrie 2007 - 25 august 2008 și A. la datele de 22 septembrie 2008 și 02 octombrie 2008.

Inculpata A. a avut specimen de semnătură în bancă.

Din lista de angajați emisă de I.T.M. Timiș a rezultat că inculpata A. a figurat ca și angajată a societății M. în funcția de secretară în perioada 21 mai 2007 - 30 octombrie 2009, iar din adresa O.R.C. Timiș a rezultat că aceasta a fost numită administrator conform Hotărârii nr. 3 din 13 noiembrie 2008.

B.N.R. - Centrala Incidentelor de Plată a comunicat faptul că SC M. SRL a figurat ca fiind în interdicție bancară de a emite cecuri, în perioada 27 octombrie 2008 - 12 decembrie 2009, având 46 incidente de plată cu cecuri și 187 cu bilete la ordin.

Din rulajul de cont pe lunile septembrie - decembrie 2008 au rezultat unele intrări și ieșiri de lichidități, acestea fiind mai reduse decât valoarea operațiunilor comerciale efectuate.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 93611 din 12 martie 2012, întocmit de I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic, a rezultat că semnăturile de la rubrica "semnătura trăgătorului" și "semnătura emitentului", din cuprinsul filelor CEC și biletelor la ordin menționate în cuprinsul și în concluziile raportului, au fost executate de inculpata A.

La instanța de fond, în cursul cercetării judecătorești, a fost audiată inculpata și martorii E., O., M., B., C., F. și L.

Inculpata recunoaște starea de fapt, respectiv emiterea documentelor de plată descrise în rechizitoriu, încheierea contractelor cu cele 5 părți civile, cantitățile de materiale achiziționate și existența prejudiciului.

Prin declarația de la dosar, a arătat că nu a avut intenția de a induce în eroare cele 5 părți civile. Motivul pentru care nu a putut să achite aceste creanțe a fost faptul că, la un moment dat, pe 24 octombrie 2008, de la același furnizor SC R., i-au intrat spre decontare 5 file CEC, care erau cu date distincte, și în ziua respectivă a reușit să plătească aproximativ 400 de milioane către această parte civilă, pe lângă alte sume care erau programate către alți furnizori. Inculpata a arătat că ea consideră că acest lucru demonstrează că nu a existat o intenție de inducere în eroare și că a avut lichidități la momentul respectiv. În favoarea sa, mai arată că suma datorată reprezintă contravaloarea a 4 facturi. Dacă ar fi dorit să înșele părțile civile, ar fi emis doar o filă CEC pentru o factură. Întrucât dorea să eșaloneze plata, a emis 25 de file CEC, tocmai pentru că a anticipat că va reuși să le achite.

Apărarea sa se bazează pe lipsa intenției specifice infracțiunii de înșelăciune, respectiv de inducere în eroare a părților civile. La baza acestor susțineri, a arătat inculpata, este, pe de o parte, faptul că, la momentul emiterii instrumentelor de plată părțile civile avea cunoștință despre lipsa disponibilului din conturile societății administrată de inculpată și nici măcar nu se așteptau la existența acestuia în condițiile în care speranțele acestora erau de a fi plătiți din încasările de care urma să beneficieze societatea. Al doilea motiv este faptul că, din documentele bancare privind rulajul conturilor, a rezultat că, practica societății sale era de a efectua plăți din încasări, la finalul fiecărei luni neexistând bani în cont. Mai mult, societatea a contractat un credit în perioada anterioară intrării în interdicție bancară, iar analiza financiară efectuată cu acest prilej a demonstrat că societatea era în creștere economică.

Având în vedere că a fost recunoscută starea de fapt, prima instanță nu a mai reluat elementele de fapt descrise, ale celor 5 acte materiale ce fac obiectul acuzării, însușindu-și expunerea faptică din rechizitoriu, mai sus arătată.

Tribunalul a analizat, însă, starea de fapt, prin coroborarea probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, și raportat la apărările inculpatei.

Astfel, a arătat că inculpata este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, reținându-se forma continuată a infracțiunii, deși se reproșează acesteia că a emis atât file CEC, cât și bilete la ordin către cele cinci părți civile.

Reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., față de existența acțiunilor ilicite specifice art. 215 alin. (4) C. pen., respectiv înșelăciunii prin filă CEC și art. 215 alin. (2), (3) C. pen., respectiv înșelăciunii în convenții prin emiterea unor bilete la ordin, este justificată.

Inculpata a săvârșit, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni care reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv înșelăciune, chiar dacă modalitatea de inducere în eroare este diferită.

Tribunalul a reținut că activitatea ilicită a început la data de 05 iunie 2008, data încheierii primului contract cu SC M. SRL Galați, și a continuat până în luna noiembrie 2008, data emiterii ultimului instrument de plată. în acest interval de timp, inculpata a încheiat contracte cu 5 societăți comerciale, a efectuat plăți parțiale, (de regulă la prima livrare), iar ulterior, a emis, fie file CEC, fie, în cazul părților civile SC M. SRL, SC S. SRL și SC Q. SRL, atât file CEC cât și bilete la ordin, pentru achitarea contravalorii acelorași facturi.

Această modalitate de operare justifică calificarea activității infracționale ca fiind o acțiune ilicită ce reprezintă conținutul unei infracțiuni unice de înșelăciune, având modalități alternative de săvârșire, care însă nu sunt de natură a sparge unitatea infracțională.

În ce privește acțiunea de inducere în eroare, prima instanță a observat următoarele:

Potrivit susținerilor martorilor, dar și inculpatei, în toate cele cinci cazuri, între societatea administrată de inculpată și părțile civile s-au încheiat contracte de furnizare materiale, care au fost urmate de livrarea materialelor din partea părților civile și emiterea de facturi, urmând ca plata să se facă la termenul indicat pe factură.

Reprezentanții părților civile audiați în instanță au relatat, în esență, că nu aveau cunoștință despre lipsa disponibilului în cont, că inculpata, fie a omis să le aducă la cunoștință acest lucru, fie le-a comunicat că la data scadenței va exista disponibil întrucât conturile sale vor fi alimentate.

Alte părți civile au arătat că s-au simțit înșelate față de modalitatea inculpatei de a emite pentru achitarea facturilor mai multe file CEC, pentru sume mai mici și scadente la date diferite, considerând acest mod de operare ca o manevră dolosivă.

Astfel, martorul E., reprezentant al SC R., a arătat că inculpata, în calitate de reprezentantă a societății M. SRL, a efectuat un număr de 10 comenzi față de societatea sa.

Colaborarea a fost pe durata a două luni, respectiv iulie - august. Modalitatea de desfășurarea a contractului consta în facturarea la fiecare transport, iar plata urma să se facă prin CEC-uri. Martorul a susținut că el ridica instrumentul de plată la momentul predării mărfii sau la 2 - 3 zile, însă plata se făcea peste 30 de zile. De la început, inculpata i-a spus că nu va avea la momentul scadenței o sumă atât de mare în cont și l-a rugat să accepte să se emită mai multe CEC-uri cu valoare mai mică, până la acoperirea întregii facturi, care aveau scadență în zile consecutive. A menționat că, la ultimele 3 facturi emise, a fost anunțat că societatea administrată de inculpată a intrat în incident de plată, dar, întrucât CEC-urile anterioare aveau scadență în zile consecutive, având în vedere că circuitul băncii era mai greoi, a aflat târziu acest lucru. La rândul său, a intrat în insolvență datorită acestor probleme, întrucât marfa pe care el a furnizat-o inculpatei, era achiziționată de la alți furnizori. După acest moment, el a venit la Timișoara să discute personal cu inculpata, însă a remarcat că nu mai avea marfa în depozit. Martorul crede că aceasta, datorită impasului financiar în care intrase, a vândut marfa cu un preț mai mic, pentru a acoperi creditele neachitate. Inculpata i-a spus cu acest prilej că nu are cum să îi achite sumele, întrucât ea la rândul ei are de primit sume de bani. Inculpata i-a spus că a investit o sumă de bani pentru a lua o casă. Martorul susține că a încercat să ia legătura, personal, cu inculpata, dar, la un moment dat, nu se mai afla la acea locație și nici nu i s-a mai răspuns la telefon. El a considerat că a fost înșelat și că inculpata era interesată să achiziționeze marfa și să o vândă cu un preț mai mic. Întrucât a lucrat cu mai multe persoane care execută lucrări cu material feros, a aflat, ulterior, că aceasta a vândut materialul cumpărat de la ei, la un preț mai mic cu 25%. Din punctul său de vedere, există un semn de întrebare cu privire la modul în care era vândut, întrucât, din punct de vedere legal, nu se putea trece pe factură un preț mai mic decât era pe factură.

Martora M. era șef la serviciul financiar din cadrul SC M. SA. Aceasta a susținut că în urmă cu 4 ani a primit o comandă de la firma SC M. SRL Timișoara, de oțel beton în valoare de aprox. 41.000 Lei. Această comandă a venit prin fax sau pe e-mail. Urmare a acestei comenzi, colegii săi au luat legătura telefonic cu inculpata. Martora susține că a înțeles că a fost încheiat și un contract și urma să colaboreze cu această societate. Plata se efectua la termen, respectiv 30 de zile de la momentul livrării, cu fila CEC. La scurt timp a fost trimis un transport marfă, respectiv acesta a fost însoțit de aviz de însoțire marfă. La momentul scadenței, fila CEC a fost introdusă în plată și a fost refuzată în totalitate. Martora susține că, în discuția cu inculpata, aceasta i-a relatat că nu a încasat de la furnizorii ei și din acest motiv nu a fost decontată fila CEC. Întrucât doreau să își recupereze prejudiciul, au acceptat propunerea inculpatei, de a emite bilete la ordin care aveau termene scadente diferite, respectiv între 2 și 3 luni. Cert este că, la momentul introducerii în bancă, și acestea au fost refuzate la plată.

Martorul F. a declarat că este administrator la societatea T. SRL și se ocupa cu comercializarea de oțel beton. Își aduce aminte că societatea M. SRL, prin inculpata A., a făcut o comandă telefonică, pentru 30 de tone. La momentul livrării comenzii, el a venit personal la Timișoara, însoțind TIR-ul cu transportul mărfii. Atunci a observat că societatea avea două depozite foarte mari. A semnat atunci un contract și s-au înțeles ca plata să se facă cu filă CEC, cu plata la termen. A primit cu acea ocazie 3 file CEC, cu date scadente diferite. Inculpata a motivat acest lucru prin faptul că acestea pot fi decontate pe măsură ce vor intra bani de la alți furnizori. Acesta susține că s-a bazat pe promisiunea inculpatei, că la momentul scadenței va avea suma necesară în cont și pe faptul că aceasta respecta reglementările. Susține că prima filă CEC a fost decontată, însă, imediat după achitarea acestei sume, inculpata l-a sunat și a mai comandat o cantitate de material la fel de mare. Martorul s-a bazat pe faptul că, solicitând din nou filă CEC, totul este sigur și a livrat încă un camion de marfă. Acesta a observat că la momentul introducerii filelor CEC acestea nu au mai fost decontate. A luat legătura telefonic cu inculpata, însă aceasta nu i-a răspuns. A fost nevoit să o sune de pe alte numere și a remarcat că aceasta a început să îl ironizeze, spunându-i că, oricum nu are ce să îi facă și că nu are nimic pe numele ei.

Martorul C. a declarat că a fost administrator la SC S. SRL, având ca obiect de activitate producție plase sudate pentru construcții. A cunoscut-o pe inculpata A. când aceasta a încheiat un contract cu agentul lor de vânzări. A încheiat un contract pe o perioadă de un an de zile, prin care firma se obliga să le furnizeze materiale, la cerere, cu plata la un termen stabilit de comun acord. Inițial, inculpata a comandat o cantitate de marfă cu plata la 30 de zile, a plătit marfa prin bancă, iar la o zi sau două, după plată, a făcut o nouă comandă, la care i s-a livrat marfa. La momentul la care ar fi trebuit să facă plata, a constatat că documentul de plată avea o greșeală de formă și banca nu l-a acceptat. Martorul E. s-a deplasat la Timișoara, s-a întâlnit cu inculpata să-i solicite să emită un alt document de plată, însă, cu acest prilej, inculpata a emis mai multe documente cu scadență mult mai îndepărtată, contrar înțelegerii lor și pentru sume mult mai mici. În aceste condiții, nu au fost decontate decât o parte din documente, restul fiind refuzate. Atunci când a întrebat-o pe inculpată, aceasta a relatat că nu avea suficiente lichidități și din acest motiv a procedat astfel. Martorul arată că se consideră înșelat de inculpată. Atunci când agentul său a contractat cu inculpata, depozitul societății sale era cu marfă și totul părea în regulă, iar la două luni când el a venit să discute cu aceasta, depozitul era gol și mai mulți creditori la ușa acesteia. Acesta consideră că neplata nu putea fi cauzată și de împrejurarea că era extrasezon, întrucât își aduce aminte că inculpata a comandat produse care nu se utilizau la momentul respectiv.

Martorul B., agent de vânzări la F. SRL, a arătat că a încheiat cu inculpata A. un contract de furnizare marfă. La momentul încheierii contractului a făcut verificări cu privire la această firmă și a constatat că era în regulă. Prima comandă a fost încheiată cu ajutorul său. La momentul încheierii, s-a stabilit că plata se va face cu filă CEC, în 30 de zile. Susține că prima factură a fost plătită, iar următoarea comandă s-a făcut după achitarea primei comenzi. Inculpata a completat instrumentul de plată în mod greșit, pentru că știa de la el despre faptul că ei nu emiteau o nouă factură dacă nu era achitată prima. În aceste condiții, a fost nevoie să se refacă acele instrumente de plată și au constatat că inculpata a emis mai multe CEC-uri cu sume mai mici și termen scadent mai mare. El a fost de față când a completat acele instrumente de plată și i-a relatat că procedează în acest mod pentru a-i fi mai ușor la plată.

Martorul O. a declarat că a avut calitatea de administrator la SC O. SRL. În 2008 a avut raporturi contractuale cu societatea administrată de inculpată. Aceasta a făcut comenzi, iar modalitatea de plată era prin instrumente de plată la 45 de zile de la primirea mărfii. Martorul susține că inculpata i-a propus să-i plătească cu sume mai mici. Acesta i-a cerut să îi plătească cu file CEC și a primit un număr mai mare de file CEC. Susține că în momentul în care se făceau plățile pentru primul transport, inculpata a făcut o comandă mult mai mare. Bazându-se pe faptul că o parte din instrumente erau în curs de achitare, el a efectuat această livrare și a constatat după efectuarea livrării că nu s-a mai decontat nicio filă CEC. Martorul a declarat că se consideră înșelat, că inculpata a folosit o manoperă de a-l induce în eroare, câștigându-i încrederea inițial, după care nu a mai răspuns la telefon. Ulterior i-au dat un bilet la ordin care nu a putut fi valorificat, i-au dat cărți de vizită cu numere de telefoane care nu erau corecte. Martorul a menționat că o dovadă a inducerii în eroare este faptul că s-au cumpărat 60 de tone de oțel beton, în condițiile în care inculpata i-a spus că nu poate achita nici măcar 20 de tone.

Având în vedere susținerile martorilor de mai sus, angajați sau reprezentanți ai părților civile, prima instanță a considerat că nu poate fi reținută apărarea inculpatei constând în aceea că părțile civile au avut cunoștință despre lipsa lichidităților. Se observă că majoritatea părților civile au fost asigurate de faptul că la momentul scadenței vor exista disponibilități în cont, iar pentru a le forma convingerea asupra acestei situații, inculpata a emis mai multe file CEC pentru sume de bani mai mici, cu date scadente diferite.

În cazul părții civile SC M. SA comanda a fost depusă prin fax, partea civilă nu a fost încunoștințată în niciun mod despre lipsa lichidităților la momentul livrării, s-au emis file CEC care la scadență au fost refuzate în totalitate, iar ulterior, deși cunoștea faptul că nu poate onora obligația de plată, fiind deja în interdicție bancară, inculpata a emis pentru aceeași creanță bilete la ordin, promițând părții civile că va face încasări și va putea plăti. Așa cum rezultă din susținerile părților civile, la momentul la care s-au deplasat la depozitul inculpatei s-a putut constata că marfa achiziționată nu mai exista, dar, în ciuda faptului că a fost vândută, furnizorii acesteia nu au primit prețul, iar sumele de bani încasate au fost folosite de inculpată î alte scopuri.

În cazul părții civile SC S. SRL, inculpata, nu numai că nu a adus la cunoștință părții civile despre lipsa lichidităților la scadență, dar a folosit un artificiu (o greșeală de formă) de natură să ducă la anularea primei file CEC emisă pentru întreaga valoare a mărfii și ulterior a emis alte file CEC pentru sume mai mici și cu date scadente diferite, deși nu a existat un acord al părții civile în acest sens.

Martorul B., agent de vânzări în cadrul acestei societăți, consideră că această acțiune a inculpatei a fost o manoperă de inducere în eroare și a fost necesară, întrucât, în timpul negocierilor cu inculpata, el i-a relatat că societatea sa nu livrează din nou marfă până nu se achită prima filă CEC. Procedând în acest mod, inculpata a determinat practic emiterea unor file CEC pentru sume mai mici, a fost în măsură să achite primele file CEC, să creeze aparența unui bun platnic, iar la interval scurt de timp a efectuat o altă comandă.

Și în cazul societății T. SRL, inculpata a emis 3 file CEC cu date scadente diferite, motivând că în acest mod va putea onora plata. Potrivit susținerilor reprezentantului părții civile, prima filă CEC a fost achitată și, la scurt timp, înainte de a se împlini termenul scadenței pentru celelalte două file CEC, inculpata a făcut o altă comandă foarte mare. Bazându-se pe faptul că a achitat prima filă CEC, partea civilă a livrat încă un camion de marfă pentru plata căruia inculpata a emis bilete la ordin. Nici filele CEC restante și nici biletele la ordin nu au fost achitate.

În opinia primei instanțe, acțiunea de inducerea în eroare există, chiar dacă inculpata a recunoscut că nu ar exista suficiente fonduri la momentul emiterii instrumentelor de plată, dar vor exista la momentul scadenței. O astfel de acțiune reprezintă tot o amăgire a părților civile și dobândește caracterul de mijloc fraudulos, cu atât mai mult cu cât inculpata cunoștea, la momentul emiterii instrumentelor de plată, că nu va avea disponibil în cont, că nu avea posibilitatea reală de a primi sumele necesare achitării mărfii de la un eventual debitor și că avea datorii față de mai mulți creditori.

Prima instanță nu a interpretat în favoarea inculpatei faptul că emis mai multe file CEC pentru achitarea facturilor, întrucât a considerat că, în această modalitate, inculpata, contrar înțelegerii cu părțile civile, a îndepărtat momentul scadenței instrumentelor de plată emise, a creat o stare de ambiguitate asupra momentului exigibilității plății, a afectat modul de derulare a relațiilor comerciale dintre părți și, implicit, a creat, artificial, aparența unei bune credințe față de părțile civile, fapt care a condus la continuarea livrărilor de materiale, deși, dacă părțile civile ar fi cunoscut realitatea, acest lucru nu s-ar fi întâmplat.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că, deși la data de 27 octombrie 2008, societatea administrată de inculpată a intrat în interdicție bancară, inculpata a continuat să emită instrumente de plată, după această dată, respectiv 04 noiembrie 2008, împrejurare care demonstrează atât intenția de a menține în eroare părțile civile, cât și lipsa de diligență cu privire la respectarea siguranței circuitului bancar.

Deși în fața instanței inculpata a arătat că blocajul financiar a fost cauzat de faptul că în data de 25 octombrie 2008 au intrat spre decontare un număr de 5 file CEC, cu date scadente diferite, de la partea civilă SC R., care au fost achitate, instanța a considerat că această motivație nu este de natură să o exonereze de răspundere, întrucât avea obligația de a menține în cont sumele necesare onorării tuturor instrumentelor de plată emise anterior sau limitarea comenzilor la întinderea fondurilor de care dispunea. Mai mult, din depoziția martorului E., din partea SC R., a rezultat că inculpata i-a relatat că nu dispune de lichidități, întrucât a efectuat o investiție la un imobil. Potrivit relatărilor inculpatei, în perioada anterioară, societatea a contractat un credit pentru construirea unei case și a efectuat investiții pentru finisaje din bani personali, neputându-și onora nici obligațiile față de bancă.

Instanța de fond a mai arătat că, efectuarea unor cheltuieli care depășeau veniturile realizate, nu reprezintă o motivație exoneratoare de răspundere față de acțiunea ilicită îndreptată împotriva patrimoniului părților civile, ci ar putea fi interpretată de instanță, eventual, ca o circumstanță atenuată în favoarea inculpatei.

Față de aspectele menționat, prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de art. 215 C. pen., respectiv cele prevăzute în alin. (1), (2), (3), (4), (5) ale acestei infracțiuni.

A avut loc o inducere în eroare a societăților comerciale prin ascunderea faptului că filele CEC și biletele la ordin sunt fără acoperire în cont, chiar și în situația în care spera că va încasa de la alți clienți învinuita nu a adus la cunoștință lipsa disponibilului în cont în momentul în care a cunoscut acest lucru și instrumentele de plată urmau să fie depuse la bancă.

Inculpata a emis un număr mare de file CEC și bilete la ordin, deși din 27 octombrie 2008 a intrat în interdicție bancară, iar din rulajul contului deschis la X. și Y. a rezultat că încasările erau destul de reduse pentru a se putea acoperi debitul existent, soldul la sfârșit de lună, în perioada august - decembrie, fiind aproape inexistent, de maxim 30 de lei, debitul și creditul pe o lună având valori apropiate, ceea ce demonstrează probabilitatea redusă de a fi onorate la plată filele CEC și biletele la ordin emise.

Fapta de înșelăciune, prin emiterea filelor cec, fără a avea disponibil în cont, a fost săvârșită cu scopul de a obține un folos material injust (contravaloarea mărfii care nu a fost achitată).

Prin emiterea biletelor la ordin în baza unor contracte de vânzare-cumpărare și care s-au dovedit a fi fără acoperire în cont la data scadenței, este demonstrată intenția de inducere în eroare.

Întrucât valoarea pagubei a fost de 699.119 lei, au fost îndeplinite și condițiile reținerii variantei agravante prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen., prin raportare la art. 146 C. pen., fapta având consecințe deosebit de grave.

Astfel fiind, prima instanță a pronunțat soluția mai sus arătată.

Împotriva Sentinței penale nr. 200/PI din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2012, a declarat apel inculpata A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 15 iulie 2013.

În motivele de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatei în cea prevăzută de Legea nr. 59/1934 sau achitarea inculpatei în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite în cauză nici latura obiectivă (inducerea în eroare) și nici latura subiectivă (intenția) a infracțiunii de înșelăciune. În acest sens, s-a arătat că toate societățile comerciale cu care firma inculpatei a desfășurat activități comerciale au cunoscut situația economică a SC M. SRL, întrucât, inculpata, la data emiterii CEC-urilor sau a biletelor la ordin, a adus la cunoștința reprezentanților firmelor faptul că nu are disponibil în cont și că marfa urmează să fie achitată eșalonat. Pe de altă parte, inculpata nu a folosit mijloace frauduloase în scopul inducerii în eroare a părților vătămate, întrucât CEC-urile sau biletele la ordin au fost folosite corect, conform convențiilor pe care le-a avut cu societățile comerciale de la care a achiziționat mărfuri, iar modul de folosire a acestor instrumente de plată a fost agreat de părțile vătămate. În ceea ce privește lipsa intenției, s-a arătat că inculpata nu a urmărit și nici obținut vreun folos material injust, dimpotrivă, prin aporturi proprii de numerar a încercat să achite contravaloarea mărfurilor achiziționate.

Prin Decizia penală nr. 234/A din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiș.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, potrivit art. 379 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză, din care reiese că în perioada august - noiembrie 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata A. a emis 36 de file CEC și 15 bilete la ordin, fără a avea disponibil în cont.

Inculpata a procedat, în calitate de administrator al SC M. SRL Timișoara, la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect materiale metalurgice cu diverse societăți comerciale, pentru marfa achiziționată de către SC M. SRL emițându-se de către inculpată instrumentele de plată la care s-a făcut mai sus referire și care nu au fost decontate de către bancă, din lipsa disponibilului.

S-a solicitat de către inculpată schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în cea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934, cu motivarea că filele CEC în alb, lăsate fără a exista garanție în cont, au fost predate reprezentanților societăților comerciale, cu care inculpata a intrat în asemenea raporturi, sub formă de garanție, neexistând dovada de prejudiciere a părților civile. S-a mai arătat că între reprezentanții părților civile și inculpată a existat o înțelegere, în sensul ca filele CEC să nu fie introduse la plată decât în momentul în care societatea reprezentată de inculpată va fi anunțată.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect a fost condamnată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, în varianta reglementată de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., întrucât, a avut loc o inducere în eroare a reprezentanților societăților comerciale, prin ascunderea lipsei disponibilului din cont și a faptului că filele CEC și biletele la ordin sunt fără acoperire în cont. împrejurarea că inculpata spera să obțină încasări de la alte societăți comerciale cu care derula raporturi comerciale, iar din aceste încasări să poată achita sumele de bani pentru care au fost emise filele CEC și biletele la ordin, nu duce la exonerarea acesteia de răspundere în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu atât mai mult cu cât, așa cum a rezultat din corespondența cu unitățile bancare din data de 27 octombrie 2008, societatea administrată de către inculpată a intrat în interdicție bancară. Mai mult decât atât, din verificarea extraselor de cont a rezultat, în mod clar, că încasările societății administrate de către inculpată erau reduse pentru a se putea acoperi sumele de bani datorate societăților comerciale pentru care au fost emise cele 36 de file CEC și 15 bilete la ordin, soldul la sfârșitul fiecărei luni din perioada august- decembrie fiind de aproximativ 30 de lei, astfel încât a rezultat în mod indubitabil posibilitatea redusă de a achita în întregime debitul datorat.

Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, oricine emite un CEC fără a avea la tras disponibil suficient constituie delict și se pedepsește cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 1 an. Conform art. 215 alin. (4) C. pen., emiterea unui CEC știind că pentru valorificarea lui nu există provizie sau acoperirea necesară în scopul prevăzut de alin. (1) și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului CEC-ului constituie o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune. S-a constatat, deci, existența unui concurs de texte sub aspectul elementului material al laturii obiective și anume emiterea unui CEC fără acoperire; ele se diferențiază, însă, prin cerința inexistentă în Legea nr. 59/1934 și prevăzută în art. 215 alin. (4) partea finală, ca fapta să fie comisă în scopul arătat în alin. (1) și anume de a obține pe această cale un folos material injust și să se fi pricinuită o pagubă posesorului CEC-ului. Ca atare, emiterea unui CEC fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dacă această situație a fost cunoscută și acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut prin inducerea în eroare a acestuia, în scopul obținerii unui folos material injust, și dacă s-a cauzat beneficiarului o pagubă, fapta constituie infracțiunea de Înșelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.

Intenția inculpatei de a înșela reprezentanții societăților cu care a derulat raporturi comerciale rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, elocventă fiind declarația martorului O. care vorbește despre manoperele dolosive ale inculpatei pe parcursul executării contractului încheiat, inculpata dorind achitarea pentru marfa achiziționată a unor sume de bani mai mici decât valora marfa în realitate, martorul solicitând ca plata să fie făcută prin file CEC. Același martor vorbește despre încercările repetate de contactare a inculpatei și refuzul acesteia de a răspunde solicitărilor, mai mult decât atât, inculpata i-a indicat martorului numere de telefon eronate la care să poată fi apelată, iar cu ocazia deplasării martorului în Timișoara s-a constatat imposibilitatea de a intra în contact cu inculpata.

Și martorul B. vorbește despre modalitatea de derulare a raporturilor comerciale cu societatea administrată de către inculpată, în sensul că marfa achiziționată era plătită prin file CEC în termen de 30 de zile de la data emiterii acestora. Martorul vorbește despre modalitatea în care se proceda pentru plata mărfurilor ce făceau obiectul contractelor de vânzare cumpărare, în sensul că se onora o altă comandă doar după achitarea primei comenzi, cunoscând de la martor împrejurarea că societatea nu emitea o nouă factură dacă nu era achitată prima, ocazie cu care a constatat că inculpata a refăcut instrumentele de plată emițând mai multe facturi cu sume de bani mai mici decât cele datorate în realitate și cu termen scadent mai mare. Martorul arată că, fiind surprins de modalitatea în care proceda inculpata, aceasta i-a spus că procedează astfel pentru a-i fi mai ușor la plată, iar la deplasarea martorului în Timișoara, pentru a reglementa achitarea mărfii, a constatat că existau mai multe societăți comerciale în raport de care inculpata procedase asemănător. Despre această modalitate de acționare a inculpatei a făcut vorbire și martorul C., care a arătat că, de regulă, inculpata achita marfa prin virament bancar, un document de plată fiind refuzat de bancă pe motivul incorectitudinii completării, astfel că martorul a solicitat inculpatei refacerea documentului, moment în care inculpata a emis mai multe documente cu scadentă îndepărtată și cu sume mai mici decât cele datorate, explicația fiind aceea că nu are suficiente lichidități. Și acest martor a făcut vorbire despre contactarea inculpatei și despre propunerea făcută de aceasta ca, în schimbul sumelor de bani datorate, să îi predea o autoutilitară cu privire la care exista un contract de leasing.

Martorul F. reia aceiași stare de fapt prezentată de martorii mai sus menționați, evidențiindu-se aceiași modalitate de a proceda a inculpatei, fiind fără echivoc modalitatea prin care inculpata a înțeles să onoreze contractele încheiate, în sensul că în toate situațiile înțelegerea dintre aceasta și reprezentanții celorlalte societăți comerciale cu care a intrat în contact a fost ca plata să se efectueze prin instrumente bancare, astfel să susținerea inculpatei că filele CEC și biletele la ordin au fost emise drept garanție nu poate fi reținută.

Instanța de apel și-a însușit modalitatea de interpretare a depozițiilor martorilor audiați de către prima instanță cu completările mai sus efectuate, reținându-se că în mod corect s-a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din interpretarea probelor rezultând în mod indubitabil că reprezentanții celor 5 societăți comerciale au fost induși și menținuți în eroare cu prilejul executării contractului, prin prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în așa fel încât fără această eroare aceștia nu ar fi executat contractul. Emiterea CEC-urilor și biletelor la ordin s-a făcut de către inculpată în cunoștință de cauză în ceea ce privește lipsa disponibilului, intenția sa fiind aceea de a induce în eroare reprezentanții societăților comerciale cu care derula asemenea raporturi, cu scopul de a obține un folos material injust și cauzând o pagubă posesorului CEC-ului.

Instanța de fond a încadrat corect fapta săvârșită de către inculpată, întrucât, modalitatea concretă în care aceasta a procedat după ce reprezentanții celor 5 societăți comerciale au realizat insolvabilitatea acesteia, precum și neplata prețului pentru marfa furnizată, dovedește intenția de a induce în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea și credibilitatea sa financiară, iar emiterea în mod succesiv a filelor CEC cu valoare mai mică și cu un termen scadent mai îndepărtat, fără o previziune clară cu privire la posibilitatea de a avea disponibil în cont la data scadenței instrumentelor de plată, întărește reaua sa credință.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpată din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. în cea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934 și nici achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanța de apel a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei a ținut seama de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatei, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea acesteia și prevenirea comiterii de către aceasta a unei noi fapte antisociale.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect au fost reținute în sarcina inculpatei circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la recunoașterea parțială a faptelor comise și a prejudiciului produs și motivele care au determinat-o să procedeze astfel, respectiv contractarea unui credit pentru ridicarea unei construcții, achitarea unei sume importante de bani pentru o creanță, elemente care au fost apreciate de către instanța de fond ca stări de atenuare a pedepsei. Pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată de prima instanță denotă perseverența infracțională a inculpatei, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fiind în măsură să conducă la reeducarea acesteia și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale.

Deși în cuprinsul motivelor de apel nu a fost contestată modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, prejudiciul cauzat părților civile fiind recunoscut și însușit de către inculpată cu motivările efectuate, instanța de apel a apreciat că s-a dat eficiență principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, fiind întrunite condițiile art. 998, 999 C. civ.

Astfel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 200/PI din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiș.

Împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs, în termenul legal, inculpata A.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpata a solicitat instanței admiterea recursului, și, în aplicarea legii penale mai favorabile, care este legea nouă, să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că s-a împăcat cu toate părțile civile.

Examinând recursul declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurentei, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, data pronunțării deciziei atacate și dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că, cu ocazia dezbaterilor, inculpata nu a mai susținut motivele de recurs invocate în scris și oral și nu a mai invocat niciun caz de casare, solicitând doar aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere acest aspect și soluția dată, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs și a cazurilor de casare invocate în scris și oral de către inculpată, un asemenea demers fiind, practic, inutil.

Astfel fiind, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabile inculpatei, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului și ținând cont de decizia definitivă și general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, conform căreia, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecar