ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2016

Decizia nr. 401

/2016

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 10 septembrie

2015

a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație

și Justiție recursul declarat de reclamanta SC A. SRL - prin

administrator special B. - împotriva Deciziei nr. 178/A din 31 martie 2015, pronunțată de pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 584 din 8 mai 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin rezoluția de la data de 14 septembrie 2015 Înalta Curte a dispus comunicarea cererii de recurs intimatele-reclamante SC C. SA prin

administrator special B. și administrator judiciar SC D. PURL

, precum și intimaților pârâți E. sector 1 și F., cu mențiunea de a formula întâmpinare.

Urmare comunicării recursului s-a formulat întâmpinare de către G. București, în reprezentarea Administrației sector 1 a Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat respingerea acestuia.

Prin rezoluția de ia data de 4 noiembrie 2015 s-a dispus întocmirea

raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, care a fost efectuat la dota de 10 decembrie 2015, reținându-se că recursul este inadmisibil.

Raportul a fost comunicat, așa cum rezultă de la

filele

30-40 din dosar,

însă părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la acesta.

Analizând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 483 alin. (2)

modificat prin art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 488 C. proc. civ.

, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 26 iulie 2013 reclamantele SC C. SA

și SC A. SRL, prin administrator special B.

și administrator judiciar SC D. IPURL, au chemat în

judecată pe intimateie-pârâte E. sector 1 București și F., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să efectueze radierea ipotecii

constituite asupra imobilului din com. Periș, județul ilfov, aparținând SC A. SRL, ca fiind rămasă rară obiect.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2344, 2397 și 2419 C. civ.

Cu referire la obiectul cererii deduse judecății Înalta Curte reține că în ședința publică de la 20 martie 2014 Tribunalul București, secția a V-a civilă, luând act de precizările formulate de reclamante in sensul că au solicitat în temeiul dreptului comun, radierea ipotecii constituite asupra imobilului situat în com. Periș, județul Ilfov în valoare de 1.061.616 lei, în limita sumei de

70,160 lei dintr-o creanță de 2.284.230 lei, s-a declarat competent material să

soluționeze în prima instanță în temeiul dispozițiilor art. 95 pct. 1 cu referire la art. 94 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 584 din 8 mai 2014 Tribunalul București a reținut ea nu a fost învestit cu verificarea modului în care au fost îndeplinite obligațiile asumate prin Decizia de acordare a amânării la plată nr. 1517476 din 22 iunie 2010.

La rândul său, instanța de apel a reținut prin decizia atacată cu recurs că

obiectul cererii de chemare în judecată este o cerere de radiere a ipotecii constituite asupra imobilului din comuna Periș, județul ilfov, aparținând SC A. SRL, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 1 C. civ.

din 1864, precum și prin art. 6 alin. (1) teza a ll-a C. civ. din 2009 se consacră principiul neretroactivitâții legii civile, regulă juridica potrivit căreia

o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ci în

vigoare, iar nu și situațiilor anterioare.

Conform art. 168 din Legea nr. 71/2011 „Ipotecile imobiliare constituite înainte de data intrării in vigoare a C. civ. sunt supuse, în ceea ce privește condițiile de valabilitate, dispozițiilor legale existente fa data constituirii lor", iar dispozițiile art. 76 din Legea nr. 71/2011 prevăd că „Dispozițiile art. 876 - 915 C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele si regimul înscrierilor in

cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, dupd caz,

săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ."

Rectificarea înscrierilor din cartea funciară este reglementată de N.C.C. prin dispozițiile art. 907, care, potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr.

71/2011, sunt aplicabile doar actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.

S-a reținut că prin Decizia de acordare a amânării la plată nr. 1517476 din 22

iunie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - E. sector 1 București, s-a acordai apelantei reclamante SC C. SA, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 92/2009, amânarea la plată a obligaților fiscale până ia data de 20 decembrie 2010, obligații datorate până la 31 mai 2010 și nestinse până ia eliberarea certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de 2.284.230 lei.

În scopul asigurării executării obligației de plată a sumei de 2.284.230 lei în privința căreia reclamantei i-a fost acordată amânarea la plată, prin actul de garanție imobiliară autentificat din 7 iulie 2010 de B.N.P., Asociați H. și I.,

a fost constituită în

favoarea Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală - E. sector 1 București o ipotecă de rangul 1, asupra terenului în suprafață de 3.709,31 mp situat în com. Periș, sat Bâltcni,

județul Ilfov, proprietatea apelantei reclamante garant ipotecar SC A. SRL, iar la data de 9

iulie

2010 această ipotecă a fost înscrisă în cartea funciară.

Așadar, atât data deciziei de acordare a amânării la plată eât și datele

încheierii actului de garanție imobiliară și înscrierii în cartea funciară a ipotecii se

situează anterior intrării în vigoare a dispozițiilor N.C.C., motiv pentru care aceste acte juridice sunt supuse vechilor reglementări.

Or, anterior N.C.C. radierea ipotecii era supusă prevederilor Legii nr. 7/1996 și Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care pretențiile apelantelor reclamante trebuie analizate, astfel cum în mod corect a procedat instanța de fond, prin raportare la dispozițiile legale cuprinse în aceste acte normative.

Astfel, potrivit art. 33 alin.

(1)

și (2) din Legea nr. 7/1996 „în cazul în care

cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridica

reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. Prin rectificare

se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol prevede că „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă".

Acțiunea în rectificarea conținutului cărții funciare reprezintă mijlocul cel mai eficace în a restabili concordanța între situația juridică reală și înscrierea efectuată în cartea funciară, astfel încât înscrierea să reflecte în mod constant situația juridica a imobilului. Prin intermediul acțiunii in rectificare se poate îndrepta orice înscriere din cartea funciara care nu mai corespunde realității.

Potrivii art. 34 din Legea nr. 7/1996 "orice persoană interesată poate cere

rectificarea unor înscrieri de carte funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul dintre cele patru cazuri prevăzute de lege, respectiv: "înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost

valabil dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia

s-a făcut înscrierea sau înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu

situația reală actuală a imobilului".

În cauză, apelanta-reclamantă nu se încadrează în nieiurta din ipotezele prevăzute de art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996, întrucât prin acțiune nu s-a susținut că actul de garanție imobiliara nu a fost valabil la momentul încheierii lui sau că obligația de garanție ar fi fost greșit calificată.

În ceea ce privește ipotezele prevăzute de ari.34 pct. 3 și 4 din Legea nr. 7/19%, nu s-a reținut că efectele contractului de ipotecă ar fi încetat în baza

Deciziei de comunicare a pierderii valabilității amânării la plată nr. 1517476 din 21

decembrie 2010.

Chiar în cuprinsul acestei decizii se precizează că ''potrivit prevederilor art. 5

alin. (3) din O.U.G. nr, 92/2009, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 363/2009, pierderea valabilității amânării la

plată atrage anularea acesteia, precum și începerea sau continuarea, după caz, a

executării silite."

În sensul acestei interpretări trebuie avut în vedere și faptul că obiectul Actului de garanție imobiliară, formulat clar șî precis în cuprinsul actului, La format „garantarea irevocabilă a obligației de rambursare a sumei de 2.284,230

lei", obiect al contractului de amânare ta plată. Totodată, prin contractul de ipotecă,

părțile au stipulat că obligațiile de garanție ce decurg din acesta încetează de drept numai în cazul în care debitoarea SC C. SA și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Decizia de acordare a amânării la plată nr.

1517476

din 22 iunie 2010.

Or, debitoarea nu șî-a îndeplinit obligațiile ce au iăcut obiectul amânării la plată, deci. nu se poate considera că ipoteca s-a stins prin plata datoriei principale, aceasta situație rezultând din faptul că, după ce a anulat "Decizia de acordare a amânării la plată", intimata parată E. sector 1

București a continuat executarea

silită

prin instituirea de popriri pe contul bancar ai

SC C. SA, în baza prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G.

nr. 92/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2009.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond, în raport de dispozițiile

legale arătate, că, în lipsa acordului părții adverse sau în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile, apelanta reclamanta nu a probat că ar fi incidemă în cauză vreuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 34 din Legea nr. 7/1996, pentru a proceda la radierea contractului de ipoteca înscris în cartea funciară.

Apelanta nu a prezentat instanței nici actul autentic din care să rezulte

consimțământul titularului dreptului de ipotecă la radierea acestui drept, pentru a ti

incidente dispozițiile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 7/1996.

Prin urmare, deducția logică în lipsa acestui consimțământ este aceea că

radierea dreptului real de ipotecă presupune negarea acestui drept. După ce a anulat

"Decizia de acordare a amânării la plată", intimata parată E. sector 1 a continuat executarea silită prin instituirea de popriri pe contul bancar al SC C. SA, în baza prevederilor act. 5 alin. (3) din O.U.G.

nr. 92/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 363/2009.

Față de natura pretenției deduse judecății, se reține că aceasta se circumscrie

cauzelor care intră în competența tribunalului de soluționare în primă instanță,

potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind

supusă doar apeiului, întrucât Ipoteca a fost constituită în limita sumei de 970.160 lei.

Potrivit art. 97 C. proc. civ.: „Înalta Curte de Casație și

Justiție

judecă; 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. Orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Conform art. 483

alin.

(2) modificat prin art. 18 alin. (2)

din

Lcgcti nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc.

civ.

nu sunt supuse recursului hotărârile date în cereri evaluabile în

bani, care au o valoare de până la 1.000.000 lei.

Așa fiind, remită că Decizia civilă nr. 178/A din 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs,

astfel că, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC A. SRL - prin administrator special D. împotriva Deciziei civile nr. 178/A din 31 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2016.