ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2618/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2618/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2618/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/228/201,

reclamanta SC A. SRL București, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B.

SRL Ploiești și SC C. SA Mediaș, revendicarea imobiliară a Sondei Balta Albă,

situată în localitatea Grădiștea, județul Brăila, proprietatea exclusivă a

reclamantei, obligarea pârâtelor de a-i fi lăsat în deplină proprietate și

liniștită posesie sonda, obligarea pârâtelor la debranșarea instalației de gaze

montată la Sonda Balta Albă, precum și obligarea pârâtelor la plata de daune

cominatorii și la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a

arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra Sondei Balta Albă de la

predecesoarea sa, D. București în anul 1991, ca urmare a încetării activității

de către această unitate economică de stat, iar activul și pasivul acesteia a

fost preluat de societatea reclamantă, societate nou înființată, însă pârâtele

folosesc Sonda Balta Albă, în mod abuziv pentru efectuarea operațiunii de

extracție a zăcământului de gaze din perimetrul Balta Albă, județul Buzău, fără

să dețină vreun titlu locativ legal, sau să opună vreun titlu pentru posesia și

folosința sondei în litigiu.

La 24 februarie 2011,

pârâta SN E. SA Mediaș a formulat întâmpinare, solicitând pe fondul cauzei

respingerea acțiunii, invocând excepția netimbrării acțiunii, și a

necompetenței materiale a Judecătoriei Făurei.

De asemenea, a

formulat întâmpinare și pârâta SN B. SRL Ploiești, prin care a solicitat pe

cale de excepție anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient

timbrată, a invocat excepțiile necompetenței materiale a Judecătoriei Făurei și

a prematurității cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei în

principal respingerea acțiunii ca lipsită de interes și în subsidiar

respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În ambele

întâmpinări, pârâtele au motivat, în esență, că reclamanta nu este proprietara

sondei, aceasta fiind abandonată în urma forajelor de exploatare, nefiind pusă

niciodată în exploatare de către societatea reclamantă.

Analizând actele și

lucrările dosarului prin prisma excepțiilor invocate, Judecătoria Făurei prin

sentința civilă nr. 482 din 24 aprilie 2012 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brăila, reținând că litigiul

vizează revendicarea imobiliară a Sondei Balta Albă, a cărei valoare este de

5.719.470 lei, motiv pentru care competența materială în temeiul art. 2, alin. (1),

lit. b) C. proc. civ., revine tribunalului.

Cauza a fost

înregistrată, după declinarea competenței materiale, la Tribunalul Brăila,

secția I civilă, sub nr. x/228/2011.

Prin sentința civilă nr.

275 din 27 februarie 2013, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins

excepțiile netimbrării și prematurității acțiunii, precum și, excepția lipsei

de interes în formularea acțiunii.

A fost admisă în

parte acțiunea înaintată de reclamanta SN A. SRL București, aflată în procedura

judiciară de reorganizare judiciară, prin administrator judiciar F. și

Asociații SPRL din București și, prin administrator special G., în

contradictoriu cu pârâtele SN E. SA, și SC B. SRL Ploiești și, în consecință,

au fost obligate pârâtele să-i lase reclamantei SN A. SRL București, în deplină

proprietate și posesie, Sonda Balta Albă, situată în localitatea Grădiștea,

județul Brăila. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere având ca

obiect obligarea pârâtelor la debranșarea instalației de gaze montată la Sonda

Balta Albă și, obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii. De asemenea

au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată

în sumă de 58.538 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 C.

proc. civ. au fost examinate mai întâi excepțiile invocate de pârâte prin

întâmpinările formulate.

S-a arătat că

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Făurei a fost soluționată prin

sentința civilă nr. 482 din 24 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/228/2011.

Excepția netimbrării

acțiunii, a fost respinsă având în vedere că reclamanta a achitat taxa

judiciară de timbru în sumă de 58.535 lei și timbru judiciar, conform chitanței

din 23 octombrie 2012.

Excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, a fost respinsă, întrucât

litigiul dedus judecății este de natură civilă, nefiind incidente dispozițiile art.

7201 C. proc. civ., privind concilierea prealabilă.

S-a constatat că,

acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect revendicarea unui bun imobil în

temeiul dispozițiilor art. 480 V.C.C., astfel că regimul juridic al acțiunii în

revendicare a unui bun imobil este cel reglementat de V.C.C. și, nu de C. com.,

fiind o excepție de la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

S-a apreciat că, este

neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea acțiunii de către

reclamantă, în raport de obiectul litigiului.

Reclamanta revendică

un bun imobil, pretinzând că este titularul dreptului de proprietate și,

solicită obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și posesie bunul

revendicat. Interesul legitim justificat de proprietarul neposesor în

promovarea acțiunii în revendicare, este acela de dobândire a posesiei de la

posesorul neproprietar. Mijlocul procedural de constrângere a posesorului

neproprietar pentru predarea posesiei, către proprietarul neposesor, este

acțiunea în revendicare.

Pe fondul cauzei,

instanța a analizat cauza în raport de condițiile de admisibilitate ale

acțiunii în revendicare și anume dreptul de proprietate al reclamantului ce

rezultă din titlul de proprietate; posesia exercitată de pârâți asupra bunului

revendicat și titlul în baza căruia exercită această posesie.

Astfel, în ce

privește dreptul de proprietate exercitat în baza unui titlu de proprietate

valabil, pe baza căruia reclamanta revendică Sonda Balta Albă, situată în

localitatea Grădiștea, județul Brăila, instanța de fond a constatat că reclamanta

a făcut această dovadă. S-a constatat că, reclamanta SC A. SA a luat ființă în

baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.R. nr. 1361 din 29 decembrie 1990, privind

înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie. La poziția nr. 16

din Anexa 1 la H.G.R. nr. 1361/1990, este menționată SC A. SA, Societate

Comercială pe Acțiuni cu sediul în București, sector 1, având ca obiect,

executarea de lucrări de prospecțiuni, explorări și exploatare pentru substanțe

minerale utile, ape potabile și geotermale; executarea de foraje de cercetare

hidrogeologică; elaborarea de documentații geologice, tehnico-economice și

expertize; executarea de construcții și amenajări în domeniul balneologiei și

turismului; confecționarea de echipamente, scule, dispozitive și piese de

schimb pentru utilaje specifice; executarea de operațiuni de comerț exterior.

SC A. SA a preluat

patrimoniul fostei D. București, unitate care și-a încetat activitatea în baza

aceluiași act normativ, H.G. nr. 1361/1990. Așa cum rezultă din situația mijloacelor

fixe existente în patrimoniul reclamantei SC A. SA, mijlocul fix Sonda Balta

Albă, figurează în patrimoniul acesteia. Din înscrisurile întocmite cu ocazia

operațiunii de predare - primire a patrimoniului D. București către SC A. SA,

rezultă că mijlocul fix Sonda Balta Albă Gaze naturale, a fost trecută efectiv

în patrimoniul reclamantei și, aceasta a exercitat prerogativele de proprietar,

în limitele obiectului de activitate prevăzut în statutul de înființare a

societății.

Reclamanta SC A. SA,

este înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. x/1864

din 15 aprilie 1991, cu sediul în București, sector 1.

În ceea ce privește

dovada dreptului de proprietate asupra Sondei Balta Albă Gaze naturale, situată

în localitatea Grădiștea, județul Brăila, s-a reținut că titlul de proprietate

îl constituie în primul rând Anexa 1 la H.G. nr. 1361/1990.

Din Raportul privind

activitatea de cercetare geologică, desfășurată în anul 1989 și anexele la

acest raport, rezultă că din patrimoniul fostei D. București, a făcut parte

Structura Balta Albă - sondele Est, iar Sonda Balta Albă, se regăsește în fișa

mijloacelor fixe preluate de reclamanta SC A. SA București.

Din raportul de

expertiză judiciară efectuat în cauză, rezultă că Sonda Balta Albă a fost

executată de D. București, în baza Avizului din 11 iunie 1988, eliberat de

Centrala - Departament a Geologiei, a Proiectului de execuție din 1988 întocmit

de D. București ; procesul - verbal de avizare din 1988 aprobat de C.T.E. al D.

București cu privire la proiectul de execuție din 1988, pentru lucrările de

foraj la Sonda Balta Albă și Departamentului de Geologie pentru aprobarea

forajului la Sonda Balta Albă; Avizul din 17 noiembrie 1998 aprobat de Centrala

Departament a Geologiei București cu privire la lucrările de foraj la Sonda

Balta Albă.

Sonda Balta Albă a

fost înregistrată ca sondă geologică pentru gaze, care constituie și numărul de

ordine ca mijloc fix în fișa contabilă, din patrimoniul reclamantei. În

situația mijloacelor fixe la data de 31 octombrie 2004, întocmită de SC A. SA.

figurează Sonda Balta Albă, același număr de inventar, cu valoare de inventar

de 5.200.000 lei, datând din 25 iulie 1989, când era în proprietatea D.

București.

Astfel, s-a constatat

că acest mijloc fix se regăsește și la 31 decembrie 2005, la 31 iulie 2006, la

30 aprilie 2007, cu același număr de inventar și, aceleași elemente de

identificare, cu data de funcționare 25 iulie 1989. De asemenea, Sonda Balta

Albă, se regăsește în Situația Mijloacelor fixe, în evidența reclamantei în

anul 2011 și, respectiv, în anul 2012. Înscrisurile depuse la dosar privind

evidența mijloacelor fixe aparținând reclamantei, nu au fost contestate sau

anulate. Sonda a fost construită în localitatea Grădiștea, județul Brăila,

conform studiului topografic, iar lucrările au fost finalizate în luna martie

1990, conform Raportului geologic din luna martie 1990 întocmit de D.

București.

În perioada februarie

- martie 1990, fostul proprietar D. București, a efectuat probe asupra sondei

și, a constatat că acesta a dat rezultate asupra zăcământului de gaze naturale,

urmând a fi pusă în exploatare. Conform evidențelor întocmite la acea dată,

reperele de marcare și semnele de conservare la Sonda Balta Albă, au fost

realizate de D. București, motiv pentru care sonda a fost trecută în conservare

și, nu a fost abandonată. Instanța de fond a reținut că, fiind succesoarea D.

București, reclamanta SC A. SA, a preluat activul și pasivul acesteia, în activ

incluzându-se toate bunurile și lucrările de conservare a acestora, aflate în

patrimoniul unității care și-a încetat existența, astfel că, în cauză nu

operează dispozițiile art. 646 și art. 647 C. civ. vechi, invocate de pârâte,

deoarece bunul nu a rămas fără stăpân și, nu a intrat în proprietatea Statului

Român, nefiind un bun abandonat.

S-a apreciat că, așa

cum rezultă din înscrisurile de la dosar, Sonda Balta Albă nu a fost

abandonată, deoarece nu există nici o solicitare din partea reclamantei în

acest sens, cu atât mai mult cu cât declararea sondei ca fiind abandonată se

face de către proprietar în baza Legii petrolului nr. 238/2004, pe baza unui

proiect tehnic aprobat. Or, reclamanta nu a solicitat abandonul sondei și, nici

nu a întocmit un proiect tehnic de abandon, astfel cum prevăd dispozițiile

Legii petrolului nr. 238/2004 și Instrucțiunile de aplicare a acestei legi.

Potrivit prevederilor

din pct. 3.2 din Instrucțiuni, abandonarea sondelor de petrol se impune în

situația în care, lucrările de foraj nu mai pot fi continuate din motive

tehnice geologice sau economice, respectiv sonda a epuizat rezervele; sonda nu

mai poate fi repusă în producție din motive tehnice; debitele sondelor au

coborât sub limita de exploatare economică stabilită pentru zăcământ; titularul

nu o mai poate utiliza în alte scopuri și titularul renunță la concesiune.

S-a constatat că, din

actele de la dosar, rezultă că Sonda Balta Albă a fost executată de D.

București și a trecut în patrimoniul reclamantei, fiind lăsată în conservare,

neavând astfel regimul juridic civil al averilor vacante și fără stăpân, ca în

cazul persoanelor fizice fără succesori. Bunurile aflate în patrimoniul unor

unități economice rămân în proprietatea acestora până la lichidarea și radierea

lor ca persoane juridice și, prin urmare nu se poate reține că un bun aflat în

conservare a ieșit din patrimoniul societății respective. Dobândirea dreptului

de proprietate de către reclamantă s-a realizat ca efect al privatizării, pe

baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.R. nr. 1361/1990, pe baza cărora a luat ființă

societatea reclamantă.

S-a reținut că,

reclamanta este titularul dreptului de proprietate asupra Sondei Balta, situată

în localitatea Grădiștea, județul Brăila, în baza unui titlu valabil.

Prin răspunsurile

date la interogatoriu, reclamanta a precizat temeiul legal în baza căruia a

fost înființată, precum și cel pe baza căruia a preluat patrimoniul fostei D.

București, în care era inclusă și Sonda Balta Albă Gaze naturale, situată în

localitatea Grădiștea, județul Brăila.

Instanța de fond a

constatat că, susținerea pârâtelor cu privire la starea de abandon a Sondei

Balta Albă, este nefondată în condițiile în care din probele administrate în

cauză, (Raportul întocmit de D. București, în ce privește activitatea de

cercetare geologică) rezultă că Sonda Balta Albă, a fost trecută în conservare,

ceea ce nu echivalează cu starea de abandon.

Cum, obiectivul a

rămas în patrimoniul reclamantei, aceasta poate să îl revendice.

Cu privire la posesia

exercitată de pârâtele SC B. SRL Ploiești și SC C. SA Mediaș, în baza unui

titlu valabil, instanța de fond a constatat următoarele:

S-a reținut că, așa

cum a precizat H., Sonda 22 cu caracter de explorare, a fost stăpânită de D.

București (D. București); că SN E. SA și SC B. SRL, beneficiază de dreptul

exclusiv de a executa operațiuni petroliere în perimetrul Est Balta Albă, în

baza Acordului petrolier, iar Avizele H. de săpare a sondelor, abandonare și

ridicare a abandonării, au ca scop doar confirmarea că lucrările respective se

fac în baza unor acorduri petroliere întrunesc condițiile de oportunitate

geologică. Aceste avize nu au ca obiectiv reglementarea unor situații juridice

între titularii acordurilor petroliere și terți, în ce privește accesul la

terenuri, sau utilizarea unor bunuri.

Or, din cuprinsul

Acordurilor încheiate de pârâte cu H., rezultă că a fost concesionată

activitatea de explorare și exploatare și nu mijlocul fix, respectiv Sonda

Balta Albă, situată în localitatea Grădiștea, județul Brăila, aceasta figurând

în evidența contabilă și în patrimoniul reclamantei, fără ca aceasta să fie

parte în Acordurile de Concesiune încheiate.

Astfel, s-a constatat

că acordul de concesiune invocat de pârâte, are ca obiect exploatarea gazelor

naturale din perimetrul Balta Albă și, se referă numai la resursele de petrol

și gaze în acest perimetru, dar nu conferă un drept de folosință asupra

terenurilor și a construcțiilor existente în perimetrul concesionat. De

asemenea, Avizele și Acordul de concesiune încheiat de pârâte cu H., nu le

acordă un drept de folosință asupra Sondei Balta Albă, deoarece, H. nu

gestionează mijloace fixe și, nu are în proprietate sonda menționată.

S-a reținut că, în

conformitate cu Legea nr. 238/2004 și H.G. nr. 1419/2009, H. are atribuții în

ce privește gestionarea resurselor de petrol și minerale, precum și fondul geologic

național din proprietatea publică a statului, potrivit Legii nr. 85/2003. În

aceeași idee a constatat că, potrivit Legii nr. 238/2004, dreptul de folosință

asupra terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere, se dobândește

în condițiile legii, prin vânzarea - cumpărarea terenurilor și, după caz, a

construcțiilor situate pe acestea prin: schimbul de terenuri; închirierea

terenului pe durată determinată pe bază de contract; exproprierea pentru

utilitate publică; concesionarea terenurilor; asocierea cu proprietarul

terenului și alte proceduri prevăzute de lege.

S-a constatat că, în

situația în care pârâtele nu dețin un titlu de folosință asupra Sondei Balta

Albă, reclamanta SC A. SRL București, este în drept să solicite obligarea la

predarea, lăsarea în deplină proprietate și posesie a Sondei Balta Albă,

situată în localitatea Grădiștea, județul Brăila proprietatea exclusivă a

reclamantei, fiind incidente dispozițiile art. 480 și art. 481 V.C.C.

Cu privire la

obligarea pârâtelor la debranșarea instalației de gaze montată la Sonda Balta

Albă, instanța de fond a respins cererea având în vedere faptul că, acestea au

montat instalația de gaze pe baza unor avize acordate de H., ce nu au fost

revocate de autoritatea respectivă, sau anulate printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Activitatea de

exploatare desfășurată de pârâte are la bază aprobările date de reprezentantul

statului în temeiul Legii petrolului, or atât timp cât montarea instalației de

gaze s-a făcut pe baza avizelor legale, nu se poate dispune debranșarea

acesteia.

În precizările făcute

de H., se menționează natura juridică a avizelor de exploatare a resurselor

minerale precum și, faptul că avizele H. de săpare a sondelor, de abandonare și

de ridicare a abandonării, au ca scop doar confirmarea că lucrările respective

se fac în baza unor acorduri petroliere și întrunesc condițiile de oportunitate

geologică.

S-a reținut că,

reclamanta în calitate de proprietar, nu a solicitat retragerea avizelor H.

privind exploatarea Sondei Balta Albă date în favoarea pârâtelor, acestea fiind

încă în vigoare, astfel că, nu se poate dispune încetarea activității de

exploatare prin debranșarea instalațiilor montate la sonda în litigiu.

Concesionarea

activității de exploatare în beneficiul pârâtelor, are la bază acordul de

concesiune încheiat de pârâte cu o autoritate a Statului Român. Cum, acordul de

concesiune nu a fost atacat în instanță își produce efectele juridice.

Astfel, instanța de

fond a constatat că în condițiile în care pârâtele exploatează resursele

petroliere pe baza unor acorduri de concesiune și avize emise în temeiul legii,

nu se poate reține că pârâtele exercită în mod abuziv această activitate

concesionată.

În acest sens, s-a

apreciat că trebuie făcută distincția între posesia asupra bunului revendicat,

posesie care presupune un titlu de folosință sau de închiriere semnat de către

proprietarul bunului imobil și concesionarea unor activități din cadrul

perimetrului petrolier, în care este amplasată sonda în litigiu, întrucât

aceste noțiuni au regimuri juridice diferite. Astfel, posesia este atributul

proprietarului sondei și acesta nu poate fi lipsit de folosința bunului fără

acordul său, iar concesionarea unor activități legate de rezervele subsolului

ce aparțin statului, are cu totul alt regim juridic.

Or, obligarea

pârâtelor la debranșarea instalației de gaze montată la Sonda Balta Albă, este

o obligație de a face și are legătură cu activitatea acestora pe care o

desfășoară pe baza unor avize emise de H., în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004.

Până la revocarea acestor avize, nu se poate dispune debranșarea instalației de

gaze ce ar consemna încetarea activității societăților pârâte.

Ca atare, s-a

apreciat că instanța nu se poate substitui organului care a emis avizele de

exploatare în favoarea pârâtelor și, nici nu a fost investită cu analiza

legalității acestor avize. Până la rezolvarea de către reclamantă a aspectelor

ce țin de acordurile de concesiune și avizele de exploatare obținute cu privire

la Sonda Balta Albă, nu se poate dispune obligarea pârâtelor la debranșarea

instalațiilor montate la sonda în litigiu.

În ceea ce privește

obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii, acest capăt de cerere fiind

accesoriu celui având ca obiect obligarea pârâtelor la debranșarea instalației de

gaze montată la Sonda Balta Albă, s-a reținut că, în condițiile în care această

cerere a fost respinsă, accesoriul urmează soarta principalului.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat apel atât reclamanta SC A. SA București (în prezent SC I.

SA București) cât și pârâtele - SC B. SRL Ploiești și SN E. SA Mediaș,

criticând-o pentru netemeinicie.

Astfel, reclamanta SC

I. SA București a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei

respingeri a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la debranșarea

instalației de gaze naturale montată la Sonda Balta Albă și, a celui referitor

la obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 10.000 euro/zi de

întârziere în executarea hotărârii judecătorești ce urma să se pronunțe în

cauză. Se susține că, instanța de fond a admis capătul principal al acțiunii în

revendicare imobiliară, iar consecința ce se impunea, era și admiterea

capetelor de cerere vizând obligarea pârâtelor la debranșarea instalației de

gaze naturale montată la Sonda Balta Albă, precum și obligarea acelorași pârâte

la plata daunelor cominatorii de 10.000 euro/zi întârziere.

Reclamanta a arătat

că deși acțiunea în revendicare a fost admisă, nu se poate bucura de toate

prerogativele dreptului de proprietate, conform art. 480 C. civ.

În plus, susține

reclamanta, Acordul de concesiune invocat de pârâte, are ca obiectiv

exploatarea gazelor naturale din perimetrul Balta Albă și se referă la

resursele de petrol și gaze naturale în acest perimetru, însă nu le conferă

dreptul de folosință asupra terenurilor și construcțiilor existente în

perimetrul concesionat, aspect constatat corect de instanța de fond. Se mai

arată că, pentru extracția zăcământului de gaze din zona Grădiștea, jud.

Brăila, pârâtele „aveau obligația” de a săpa în nume propriu și pe cheltuiala

lor, sonde la o adâncime de aproximativ 2.400-2.800 m.

Pârâta S.C. SC B. SRL

Ploiești susține că, hotărârea instanței de fond este în parte netemeinică și

nelegală întrucât: reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate

asupra sondei; bunul revendicat, Sonda, nu era în administrarea D., ci a

Centralei; aceasta nu a emis nici un ordin prin care să „încredințeze” Sonda în

administrarea D.; nu se putea înregistra în contabilitate și amortiza Sonda,

întrucât aceasta nu constituia un mijloc fix, la data presupusei înregistrări,

nefiind pusă în exploatare(producție); D. nici nu ar fi putut înregistra „

Sonda 22” în contabilitate și să o administreze dacă ar fi avut doar un drept

de administrare asupra acesteia, nu și proprietatea; patrimoniul D. s-a

transmis către reclamantă fără a opera o transformare a naturii juridice a

drepturilor sale asupra bunurilor din patrimoniul transmis; D. nu putea

transmite reclamantei mai multe drepturi decât existau în patrimoniul ei.

Astfel, pârâta SC B.

SRL Ploiești, a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, în

sensul respingerii în totalitate a acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut,

dovada dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat. S-a mai

solicitat și respingerea capătului de cerere vizând obligarea la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 58.538 lei, reclamanta nefăcând vreo

cerere în acest sens, în fața instanței de fond.

Pârâta SN E. SA

Mediaș, a invocat prin motivele de apel, excepția lipsei de interes al

reclamantei în promovarea acțiunii în revendicare, interesul acestuia

neîntrunind condițiile ce justifică sesizarea instanței de judecată, respectiv

să fie legitim, personal și actual. Pe fondul cauzei, s-a invocat greșita

soluționare a capătului principal de cerere, respectiv al admiterii acțiunii în

revendicarea Sondei 22.

În argumentarea

acestei critici, similară celei invocate de pârâta SC B. SRL Ploiești, s-a

invocat faptul că greșit reține instanța de fond că acordul de concesiune și

avizele H. au ca scop „doar confirmarea că lucrările se fac în baza unui acord

și întrunesc condițiile de oportunitate geologică; greșit se reține că, din

cuprinsul acordului încheiat rezultă că a fost concesionată activitatea de

exploatare și, nu mijlocul fix, respectiv Sonda Balta Albă, iar acordul nu le

conferă pârâtelor un drept de folosință asupra sondei în cauză potrivit art. 2 alin.

(2) și art. 27 din Legea nr. 238/2004 a petrolului. Pe baza acordului de

concesiune, se concesionează titularului de acord, atât dreptul de executare a

operațiunilor petroliere pentru acest perimetru, cât și bunurile aflate în

proprietate publică, necesare realizării acestor operațiuni; art. 2 alin. (2)

definind „ acordul petrolier ca fiind actul juridic încheiat potrivit

prevederilor Legii nr. 238/2004, între autoritatea competentă și una sau mai

multe persoane juridice române sau străine, în vederea efectuării de operațiuni

petroliere și a concesiunii bunurilor necesare realizării acestora”.

Prin urmare, pârâta

SN E. SA Mediaș susține, pe de o parte, că în cadrul acordului de concesiune,

al căror titulari sunt cele 2 pârâte, H. face referire la Sonda Balta Albă,

dispunând astfel expres asupra posesiei și folosinței acesteia, iar, pe de altă

parte, că, în situația în care bunul respectiv ar fi aparținut unei alte

persoane, Statul Român, prin H., nu ar fi putut dispune asupra bunului

respectiv, nici în ceea ce privește folosința și posesia acestuia. În fine,

invocă aceeași pârâtă și faptul că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar

și a Anexei la H.G. nr. 1361/1990, nu rezultă, că reclamanta are un titlu de

proprietate asupra Sondei Balta Albă, anexa respectivă referindu-se strict și

sumar la capitalul social și obiectul de activitate al SC A. SA.

În opinia acestei

pârâte, a reținut greșit, instanța de fond a reținut greșit în motivarea

sentinței că, prin întâmpinarea formulată, ar fi făcut precizarea că H. ar fi

recunoscut că Sonda, cu caracter de exploatare a fost „stăpânită” de D.

București; în realitate H. preciza că Sonda respectivă a fost săpată de D.

București. Mai mult, sonda în cauză a fost forată în perioada anilor 1988-1989,

în temeiul Avizului din 11 iunie 1988 emis de Departamentul Central al

Geologiei, că ulterior datei de 25 martie 1990 (cum, de altfel, recunoaște și

reclamanta), sonda a fost abandonată de către aceasta; că sonda nici nu a fost

trecută în exploatare, neproductivitatea acestuia justificând decizia de

abandon. În anul 2008, H. a emis Avizul din 24 aprilie 2008, având ca obiect:

„Ridicarea abandonării sondei de exploatare 22 Balta Albă, situată în

perimetrul de exploatare Balta Albă” și, în urma a numeroase lucrări și

operații speciale executate la această sondă, la data de 08 octombrie 2009,

aceasta a fost pusă în producție potrivit Avizului H. din 04 februarie 2009.

După ce evidențiază

diferența dintre „Sonda de exploatare” și „Sonda de explorare” - prin raportare

la art. 2 alin. (1)-(4) și art. 15 din Legea nr. 284/2004 a petrolului,

pârâta SN E. SA Mediaș precizează că predecesoarea reclamantei, respectiv D.

București, potrivit H.C.M. nr. 294/1967, a executat doar lucrări de

prospecțiuni și explorări geologice, din fondurile publice acordate în baza

avizului Comitetului de Stat al Geologiei și aprobate de Consiliul de Miniștri.

Așadar, lucrările respective au putut fi executate de D. București, conform

cadrului legal existent, numai în calitate de antreprenor, așa cum rezultă din art.

44 și 45 din H.C.M. nr. 294/1967. Mai mult, antreprenorul era obligat să

colaboreze cu beneficiarul și proiectantul lucrărilor, beneficiarul

respectivului contract de antrepriză fiind, în fapt, Statul Român. Un argument

în plus în acest sens rezultă din prevederile menționate în conținutul Avizului

din 11 iunie 1988 al Centralei Departamentului de Geologie care, la rubrica

„obiect”, stipulează săparea sondelor de cercetare geologică Balta Albă în

execuția D. București.

În fine, subliniază

aceeași pârâtă, toate costurile lucrărilor de exploatare au fost suportate din

fondurile sau bugetul Statului Român, astfel încât nu poate fi primită apărarea

reclamantei, în sensul că sondele respective au aparținut D.

Mai mult, conform

Legii nr. 62/1968 privind amortizarea fondurilor fixe, sondele ce au rezultat

în urma executării lucrărilor de explorare geologică, nefiind puse în

funcțiune, nu s-au putut include în categoria „fondurilor fixe”, mai precis, a

mijloacelor fixe.

Ca atare, pârâta

arată că, D., neavând nici un titlu asupra acestui bun, nu putea, evident, să-l

transmită succesoarei sale, reclamanta în cauză. În urma eforturilor tehnice și

economice ale pârâtelor, titulare de acord, sonda a putut fi pusă în producție

după aproximativ un an de zile de la reluarea lucrărilor specifice, cu ajutorul

tehnicii petroliere evoluate în cei 20 de ani de la abandonul sondei, astfel că

productivitatea acesteia a transformat neglijența și pasivitatea reclamantei

într-un real interes, pretinzând că bunul respectiv îi aparține.

Pentru toate acestea,

s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul

respingerii, ca nefondat, și a capătului principal, ce vizează revendicarea

bunului în litigiu.

În cauză, la 29

ianuarie 2014, s-a formulat cerere de intervenție, în interesul pârâtei SN E.

SA Mediaș, de către Statul Român, prin J. București, pentru următoarele

considerente:

Sonda Balta Albă a

fost săpată de D., cu fonduri alocate de la bugetul de Stat, în perioada

1988-1999, dar nu a fost pusă în producție. După intrarea în vigoare a Legii nr.

135/1995, Institutul de foraj nu a solicitat concesionarea perimetrului

corespunzător Sondei, astfel că aceasta a fost dată în administrarea SN E. SA

Din informațiile furnizate de H., în prezent, Sonda este amplasată în

perimetrul de exploatare Balta Albă, aflat în concesionarea SN E. SA și SC B.

SRL, prin Acordul Petrolier de Concesionare aprobat prin H.G. nr. 764/2004.

Potrivit art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 238/2004, „Operațiunile petroliere, inclusiv bunurile

necesare realizării acestor operațiuni aflate în proprietate publică, se

concesionează în condițiile prezentei legi de către autoritatea competentă”.

Pentru aceste

considerente, intervenientul Statul Român, a arătat că se justifică admiterea,

în principiu, a cererii de intervenție formulată în interesul administratorului

bunului, pârât în cauză.

Prin întâmpinarea

formulată, reclamanta SC I. SA București a solicitat respingerea apelurilor

declarate de pârâtele SC B. SRL Ploiești și SN E. SA Mediaș.

Prin încheierea din

19 februarie 2015, instanța de apel a respins ca nefondată excepția netimbrării

cererii de apel, invocată de pârâte, având în vedere dispozițiile art. 77 alin.

(1) din Legea nr. 85/1996, față de procedura insolvenței în care se află

reclamanta, iar excepția lipsei de interes, a fost unită cu fondul cauzei.

Prin încheierea din

05 martie 2014, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de intervenție

formulată de Statul Român, prin J., în interesul pârâtei SN E. SA Mediaș,

conform dispozițiilor art. 51 C. proc. civ.

Instanța de apel a

respins proba solicitată de pârâte, privind înscrierea în fals și a efectuării

unei expertize contabile, apreciind că nu sunt concludente și utile cauzei,

apărările invocate de pârâte, făcând de prisos administrarea acestora.

Astfel, instanța de

apel pronunțându-se mai întâi asupra excepțiilor lipsei de interes și a lipsei

calității procesuale pasive, conform art. 137 C. proc. civ., a reținut

următoarele:

Activitatea judiciară

nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes din partea

persoanei care solicită instanței de judecată soluționarea unei cereri. Codul

de procedură civilă nu prevede, în mod expres, interesul ca o condiție generală

pentru ca o persoană să poată deveni parte în procesul civil; condiția

interesului fiind prevăzută în vechiul C. proc. civ., doar în unele situații

particulare: în cazul intervenției art. 49 C. proc. civ. și al acțiunii în

constatare - art. 111 C. proc. civ.

S-a reținut că

literatura de specialitate și practica judiciară, sunt unanime în a recunoaște

că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie să fie îndeplinită în

cadrul oricărui proces civil. Ea trebuie întrunită nu doar cu prilejul

promovării acțiunii ci, și în momentul întocmirii altor acte procedurale.

Astfel, interesul

afirmat în justiție trebuie să fie legitim, personal, născut și actual.

Concluzionând,

instanța de apel a apreciat că se impune respingerea ca nefondată a acestei

excepții, întrucât reclamanta, prin acțiunea formulată a urmărit realizarea

unui folos practic, imediat, personal și direct.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC B. SRL

Ploiești, instanța de apel a apreciat-o ca nefondată, argumentele ce impun

soluția ca atare, suprapunându-se pe cele reținute în respingerea capetelor de

cerere vizând obligarea pârâtei la debranșarea instalației petroliere la Sondă

și respectiv la plata daunelor cominatorii. Calitatea procesuală pasivă fiind

justificată de încheierea Acordului de concesiune, ce avea ca obiect bunul

imobil revendicat.

Pe fond, instanța de

apel a apreciat că se impune respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de

reclamantă și admiterea apelurilor declarate de pârâtele SC B. SRL Ploiești și

SN E. SA Mediaș, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Promovând acțiunea în

revendicare imobiliară a Sondei Balta Albă situată în localitatea Grădiștea,

jud. Brăila, reclamanta SC I. SA București, în temeiul art. 480 și următ. C.

civ., motivează că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra acestui bun

imobiliar de la predecesoarea sa, D. București, în anul 1991, ca urmare a

încetării activității acestei unități economice de stat și preluării activului

și pasivului acesteia, invocând că cele două pârâte, în mod abuziv, efectuează

operațiuni de extracție a zăcământului de gaze din perimetrul Balta Albă, fără

a deține vreun titlu locativ legal ori titlu de posesie și folosință a sondei

în litigiu.

Instanța de apel a

constatat că de esență, în soluționarea judicioasă a cauzei, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în speță și a tuturor apărărilor și susținerilor

invocate de părți, precum și a probelor administrate în cauză, sunt următoarele

chestiuni: dacă predecesoarea reclamantei, respectiv D. București a fost

proprietara Sondei Balta Albă și astfel, a putut să o transmită reclamantei;

dacă aceasta se poate prevala, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și

societăți comerciale și a H.G. nr. 1361/1991, a anexei nr. 1, că a dobândit

dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu; dacă Sonda Balta Albă

a fost inițial forată de către predecesoarea reclamantei ca una de explorare

(nu de exploatare), dacă a fost sau nu abandonată și, respectiv dacă a fost

deschisă ulterior, prin avizele H.; efectul acordului de Concesiune încheiat

între H. și cele două pârâte, asupra soluționării capetelor de cerere accesorii

(debranșare și plata daunelor cominatorii) și implicit asupra soluționării

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL Ploiești și,

respectiv calitatea Statului Român, prin H., de proprietar asupra bunului

revendicat.

Instanța de apel a

constatat că potrivit H.C.M. nr. 294/1967, predecesoarea reclamantului, D.

București a executat lucrări de prospecțiuni și explorări geologice din

fondurile publice acordate în baza avizului Comitetului de Stat al Geologiei și

aprobate de Consiliul de Miniștri. Așadar, lucrările respective au fost

executate de către D. București, conform cadrului legal existent, în calitatea

sa de antreprenor și, în temeiul unui contract de execuție lucrări. Art. 44 din

H.C.M. nr. 294/1967 prevede expres că: „pentru executarea lucrărilor geologice,

organizația de Stat care execută lucrările, denumită în acest caz - antreprenor

- este obligată să încheie un contract de antrepriză cu beneficiarul lucrărilor

geologice”.

S-a reținut că,

articolul 45, din aceeași hotărâre, precizează că: „antreprenorul este obligat

să colaboreze cu beneficiarul și proiectantul lucrărilor pentru realizarea în

bune condiții a lucrărilor ce fac obiectul contractului”.

În acest sens,

instanța de apel a constatat că, în baza Avizului din 11 iunie 1988 a Centralei

Departamentului de Geologie, D. București, în calitate de antreprenor, a

început „săparea sondelor de cercetare geologică pentru Sondele Balta Albă, în

favoarea beneficiarului Statul Român. Din prevederile art. 54 din H.C.M. nr. 294/1967,

rezultă că decontările lucrărilor geologice, regularizarea plăților efectuate

pe decade se făcea lunar, trimestrial și anual, prin situații de plată

întocmite de antreprenor și acceptate de beneficiar, Statul Român.

Așadar, reține

instanța de apel, o primă concluzie ce se impune, este că predecesoarea

reclamantei, chiar și în ipoteza transmiterii activului și pasivului, nu putea

să-i transfere acestuia dreptul de proprietate asupra Sondei Est Balta Albă,

nefiind niciodată în prezența vreunui titlu de proprietate asupra bunului în

litigiu. Atât timp cât, prin Avizul din 24 aprilie 2008, H., reprezentant al

Statului Român, a dispus ridicarea abandonării sondei de explorare Balta Albă,

iar prin Avizul din 14 decembrie 2009 a dispus trecerea acestuia în exploatare

experimentală, pentru ca prin Avizul din 25 ianuarie 2010, să dispună trecerea

în exploatare definitivă, în mod eronat și cu ignorarea dispozițiilor Legii nr.

62/1968 privind analizarea fondurilor fixe, a reținut instanța de fond că bunul

revendicat ar fi putut fi înregistrat ca atare în patrimoniul D. București,

pentru ca ulterior, acesta să fi putut fi transmis reclamantei. Tocmai prin prisma

acestui considerent, se impune și admiterea, în fond, a cererii de intervenție

formulate, Statul Român fiind singurul titular de drept al Sondei.

Așadar, reținând că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 480

și următoarele C. civ., instanța a apreciat ca fondate apelurile declarate de

pârâte.

În consecință, pentru

aceleași rațiuni, a fost respins apreciat ca nefondat apelul reclamantei,

soarta capetelor de cerere accesorii depinzând de soluția dată celui principal.

În plus, pârâtele desfășoară activitate de exploatare petrolieră la sondă în

baza Acordului de concesiune încheiat cu H., în calitate de mandatar al

Statului Român. În această privință, instanța de fond a reținut corect că nu se

poate pronunța în sensul obligării pârâtelor la debranșarea instalației

petroliere, aceasta având la bază tocmai Acordul de concesiune încheiat la data

de 23 decembrie 2002.

Instanța de apel a

mai constatat că în baza Legii nr. 238/2004 a petrolului și a H.G. nr. 1419/2009

privind organizarea și funcționarea H., această Agenție, în calitate de

reprezentant al Statului Român, conform art. 2 alin. (2) și art. 27, a

concesionat pârâtelor, dreptul de executare a operațiunilor petroliere pentru

perimetrul respectiv (incluzând și bunul imobil revendicat) precum și bunurile

aflate în proprietate publică, necesară realizării acestor operațiuni și, că în

acest Acord de concesiune, Anexa A, a fost menționată Sonda Balta Albă.

Faptul că acest bun a

fost menționat în Anexa la H.G. nr. 1361/1990, nu poate fi interpretat în

sensul dovedirii calității de proprietar al reclamantei, acesta fiind și

motivul pentru care instanța de control judiciar a respins cererea înscrierii

în fals, probă cerută de pârâtele în cauză.

Pentru aceste

considerente instanța de apel a schimbat, în parte, hotărârea instanței de

fond, cu consecința respingerii și a capătului principal, cel al revendicării

Sondei, menținând soluțiile date excepțiilor invocate și capetelor accesorii.

Totodată, față de soluția pronunțată în apel, a fost respins și capătul vizând

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cât privește cererea

pârâtelor privind plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de circa

10.000.000 lei, conform actelor depuse la dosar, respectiv facturile existente,

instanța de apel a apreciat că, dincolo de complexitatea cauzei și volumul mare

al lucrărilor desfășurate de apărătorii pârâtelor în cauză, cuantumul acestor

cheltuieli apare ca fiind unul excesiv, motiv pentru care în baza art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., a dispus reducerea cheltuielilor de judecată la 500.000 lei,

cuantum apreciat ca fiind rezonabil și suficient să acopere pretențiile

solicitate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I. SA.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

Se susține că

instanța de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor: art. 20

alin (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de

stat ca regii autonome si societăți comerciale, reclamanta SC I. SA fiind

societatea comerciala care a preluat activul, pasivul și personalul de la D.

București, fără a mai fi nevoie de întocmirea unui act ori de pronunțarea unei

hotărâri; dreptul de proprietate asupra activului preluat s-a născut original,

cu titlu gratuit și ope legis în patrimoniul reclamantei SC I. SA; a

dispozițiilor din H.G. nr. 1361/1991 privind înființarea de societăți

comerciale pe acțiuni în industrie, alături de Anexa nr. 1 la hotărâre, privind

Lista societăților comerciale care se înființează în baza Legii nr. 15/1990,

reclamanta SC A. SA figurează la poziția 16 din Anexa nr. 1, cu un capital

social inițial, conform bilanțului la data de 30 august 1990 de 1.084,2 mii

lei/(805,9 + 298,5); a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale, dispozițiilor Legii petrolului nr. 238/2004, în baza

căreia s-a încheiat Acordul de concesiune din 2004 între H. și concesionarele

SC C. SA și SC B. SRL.

Se reține că fiind o

acțiune în revendicare, instanța de apel nu a analizat comparativ titlurile de

proprietate a părților în proces, în baza materialului probator existent la

dosar.

O altă critică

vizează faptul că nu s-a ținut seama că numai reclamanta SC I. SA, deține un

titlu de proprietate asupra bunului revendicat, în condițiile în care a

dobândit dreptul de proprietate asupra Sondei Balta Albă de la predecesoarea sa

D. București în anul 1991, ca urmare a încetării activității, în calitate de

unitate economică de stat, iar activul și pasivul, inclusiv personalul acesteia

au fost preluate de societatea comercială nou înființată SC A. SA prin efectul

legii, conform dispozițiilor art. 20 alin (2) din Legea nr. 15/1990, fiind un

drept de proprietate dobândit ope legis reglementat de H.G. nr. 1361/1991

privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie, alături de

Anexa nr. 1 la hotărâre privind Lista societăților comerciale care se

înființează în baza Legii nr. 15/1990, reclamanta SC A. SA figurând la poziția

16 din Anexa nr. 1, cu un capital social inițial conform bilanțului la data de

30 august 1990 de 1.084,2 mii lei/(805,9 + 298,5), reglementat și de

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Se mai arată că, un

alt argument care conduce la aceeași concluzie este art. 53 din Legea nr. 15

din 1990 care reglementează destinația bunurilor care rămân în proprietatea

Statului. „Per a contrario”, înseamnă că restul bunurilor despre care se face

vorbire în Legea nr. 15 din 1990 sunt bunuri care au ieșit din proprietate

Statului, deci titlul cu care s-a făcut transferul de la întreprinderea

socialistă la societatea comercială este cel de proprietate (excepție fiind

doar situația când s-a prevăzut în mod expres altfel prin actul de

constituire).

Astfel, reclamanta

susține că reclamanta este îndreptățită să revendice Sonda Balta Albă de la

pârâte, fiind îndeplinită cerința legală, titlu de proprietate constituindu-l

în primul rând Anexa 1 la H.G.R. nr. 1361/1990, în care se menționează că

patrimoniul ce aparține fostei Întreprinderi de Foraj si Lucrări Geologice

Speciale București, unitate economică (întreprindere) care și-a încetat

activitatea în baza aceluiași act normativ H.G.R. nr. 1361/1990, a fost

transferat la data încetării acesteia ca întreprindere de stat în patrimoniul

reclamantei SC A. SA, ca persoană juridică, înființată în temeiul Legii 15/1990

și al Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

În aceeași idee se

arată că Sonda Balta Albă a fost săpată de D., în localitatea Grădiștea, jud.

Brăila (conform studiului topografic efectuat SC K. SRL), în baza următoarelor

documente: avizul din 11 iunie 1988, eliberat de Centrala - Departament a

Geologiei, pentru execuția sondei Balta Albă, de către de D. București, în

numele și pe seama D. București; proiectul de execuție din 1988, executat de D.

București pentru execuția Sondei Balta Albă, în numele și pe seama D.

București; procesul verbal de avizare din 1988, aprobat de C.T.E. al D. București,

cu privire la proiectul de execuție din 1988 pentru lucrările de foraj la Sonda

Balta Albă și înaintat Centralei Departament a Geologiei spre aprobare, în

numele și pe seama D. București; avizul din 17 noiembrie 1988, aprobat de

Centrala departament a Geologiei, privind avizarea proiectului de execuție din

1988, executat de D. București, cu privire la lucrările de foraj la Sonda Balta

Albă, în numele și pe seama D. București. Sonda Balta Albă a fost stăpânită în

mod continuu de reclamanta SC A. SA, așa cum rezultă din materialul probator

aflat la dosarul cauzei, iar dreptul de proprietate s-a născut original, cu

titlu gratuit și ope legis, Sonda Balta Albă fiind în patrimoniul reclamantei

SC A. SA ca aport în natură, întrucât D. București și-a încetat activitatea în

condițiile legii și, s-a transformat în SC A. SRL, care a preluat activul,

pasivul și personalul de la întreprinderea de stat care s-a desființat.

Reclamanta mai arată

că pârâtele nu au făcut dovada titlului de proprietate sau a unui titlu locativ

pentru posesia și folosința Sondei Balta Albă în sensul art. 6 din Legea

petrolului nr. 238/2004. Avizele și acordul de concesiune petrolier încheiat

între pârâte și H. nu reprezintă un titlu valabil de proprietate sau de

folosință asupra sondei revendicate, ele au ca obiect doar exploatarea gazelor

naturale din perimetrul Balta Albă si nu reglementează situația juridică cu

terții - proprietarii terenurilor și a construcțiilor aflate în perimetru

concesionat de pârâte, în sensul art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004.

Avizele și acordul de concesiune încheiat cu H. nu prevăd dreptul de folosința

asupra Sondei Balta Albă ce face obiectul prezentei acțiuni în revendicare,

întrucât H. nu are drept de a gestiona mijloace fixe - Sonda Balta Albă, în sensul

H.G. nr. 1429/2009.

Reclamanta a mai

învederat că, intimatele au calitate procesuală pasivă, întrucât n-au dovedit

calitatea de detentori precari; lucrarea științifică nu îndeplinește calitatea

de probă asupra Sondei Balta Albă; că SC B. SRL și SC C. SA nu au prezentat

niciun act juridic pe care l-ar fi încheiat cu SC I. SA, sau cu H. cu privire

la dreptul de folosință al Sondei Balta Albă; că în prezenta acțiune în

revendicare SC B. SRL și SC C. SA nu pot opune un drept de proprietate asupra

Sondei Balta Albă și nici un drept de folosință în sensul Legii petrolului nr. 238/2004

în baza căruia a fost încheiat Acordul petrolier.

O altă critică

vizează faptul că hotărârea instanței de apel este contradictorie și nu

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și motivele pentru care s-au înlăturat sau admis cererile părților.

În ceea ce privește

admiterea cererii intervenientului Statul Român prin J. în sprijinul pârâtei SC

C. SA, se susține că aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, întrucât intervenientul nu a făcut dovada celor

precizate în intervenția sa, în sensul art. 1169 V.C.C. După intrarea în

vigoare a Legii petrolului nr. 134/1995, D. nu a solicitat concesionarea perimetrului

corespunzător Sondei Balta Albă, iar acesta a fost dat in administrarea RA E.

SA se referă la perimetrul si nu la Sonda Balta Albă.

Reclamanta susține că

intervenientul nu a făcut dovada conform art. 1169 V.C.C., în ce privește

transmiterea sondei în administrarea SC C. SA de la reclamanta SC I. SA, că nu

a prezentat actul de dispoziție și procesul verbal de predare primire de la

reclamanta SC I. SA la SC C. SA și că cererea intervenientului s-a întemeiat pe

o afirmație nedovedită.

Fiind o cerere în

revendicare, instanța de apel nu a motivat în drept hotărârea cu privire la

titlul de proprietate a pârâților, a intervenientului și al reclamantei SC I.

SA.

Reclamanta a mai

arătat că instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept cererea de intervenție

formulată de J. pe aspectul că intervenientul are un interes legitim, născut și

actual, respectiv personal în favoarea lui SC C. SA, fiind consemnate în

hotărâre doar precizările intervenientului.

S-a mai reținut că în

ceea ce privește admiterea apelurilor formulate de pârâtele SC C. SA și SC B.

SRL, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, deoarece pârâtele nu au făcut dovada dreptului de

proprietate asupra Sondei Balta Albă, nu au făcut dovada dreptului de folosința

asupra sondei în sensul art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004, nu au făcut

dovada că sunt detentori precari în baza acordului petrolier și a avizelor date

de H., excepție respinsă de instanța de apel și cu toate acestea instanța de

apel admite apelurile pârâtelor reținând ca exploatează sonda în baza acordului

petrolier și a avizelor date de H.

În aceeași idee se

mai învederează că instanța de apel nu a motivat în drept susținerile legate de

faptul că Sonda a fost abandonată, este fără stăpân și că sonda se află în

domeniul public.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art.

30 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii în revendicare a fost analizată de instanța de

apel în mod corect în condițiile în care prin interes se înțelege folosul

practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.

Or, reclamanta prin

acțiunea în revendicare a urmărit realizarea unui folos practic, imediat,

personal, revendic