ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2016

Decizia nr. 1065/2016

Asupra contestației de față:

Prin sentința penală nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, s-au dispus următoarele:

S-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04 noiembrie 2015 de către autoritățile judiciare din Franța și predarea cetățeanului român A., către aceste autorități, în vederea punerii în executare a mandatului mai sus menționat.

Totodată, s-a dispus ca predarea să se facă cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca în caz de condamnare, persoana solicitată să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.

Deopotrivă, s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 august 2016 și până la data de 16 septembrie 2016.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută 24 de ore, începând cu data de 18 august 2016 și până la 19 septembrie 2016.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

În considerentele acestei hotărâți s-au reținut, în esență, următoarele:

Prin sesizarea din 18 august 2016, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Il-a penală, sub nr. x/2/2016 (nr. x/2016), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 4 noiembrie 2015 de instanțele judiciare franceze, față de cetățeanul român A., cercetat de autoritățile franceze pentru infracțiunile de furt agravat, furt în grup-reuniune, escrocherie și asociație de răufăcători, prevăzute și pedepsite de art. 311-1, 311-4, 311-13, 311-14, 313-1, 313-7, 313-8, 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii pe 24 ore, de la 18 august 2016, ora 0,30 până la 19 august 2016, ora 0,30 prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 99 din 18 august 2016.

Potrivit art. 103 alin. (3) din Legear. 302/2004, după primirea mandatului european de arestare, judecătorul i-a adus la cunoștință persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Cu ocazia audierii sale, persoana solicitată nu a recunoscut faptele care i se impută și nu a consimțit la predarea sa către autoritățile franceze.

Mandatul european de arestare a fost depus la dosarul cauzei și în limba română.

În urma examinării cererii cu care a fost învestită, instanța de fond a reținut că, la data de 6 noiembrie 2015, Biroul Sirene Național din Franța a introdus o semnalare pe numele cetățeanului român A., solicitând arestarea acestuia în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului semnalant.

Semnalarea a fost însoțită de mandatul european de arestare, în limba franceză.

Din cuprinsul acestuia rezultă că persoana solicitată A. este cercetată în Franța pentru săvârșirea infracțiunilor de furt agravat, furt în grup-reuniune, escrocherie și asociație de răufăcători, prevăzute și pedepsite de art. 311-1, 311-4, 311-13, 311-14, 313-1, 313-7, 313-8, 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez.

În fapt, se menționează în cuprinsul mandatului european de arestare că, la data de 6 mai 2015, Jandarmeria din Louhans a primit plângerea doamnei B., privind furtul cârdului bancar al acesteia, furt ce a avut loc în parcarea unui supermarket. Persoana vătămată a făcut opoziție la bancă, ocazie cu care a aflat că de pe cârdul său au fost retrase mai multe sume de bani și au fost făcute mai multe cumpărături. întrucât anchetatorii au aflat la scurt timp despre comiterea unor fapte similare, din investigații a rezultat că autorii faptelor comise au circulat cu un autoturism, aparținând numitului A. Totodată, camerele de supraveghere au permis identificarea a cinci autori, toți cetățeni români, din Chitila, printre aceștia aflându-se și A.

În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că infracțiunile pentru care cetățeanul român este cercetat de autoritățile franceze fac parte din categoria celor prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004 și pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Totodată, a constatat cu nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din lege și pentru care statul român poate refuza executarea mandatului european.

În consecință, apreciind îndeplinite toate condițiile legii pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond, în temeiul art., 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 și a dispozițiilor Deciziei-Cadru nr. 2002/5 84/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002, a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea persoanei solicitate pentru 30 de zile și predarea acesteia către autoritățile franceze, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca în caz de condamnare, acesta să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A. care, prin apărător desemnat din oficiu, a reiterat argumentele de opoziție la predarea sa către autoritățile franceze invocate în fața primei instanțe, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor care i se impută prin mandatul european de arestare întrucât s-a aflat pe teritoriul Franței numai 3 zile și nu este proprietarul automobilului ce se pretinde a fi fost folosit la săvârșirea faptelor.

În consecință, contestatorul persoană solicitată a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/5 84/J/AI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaționale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacționa prompt la stimulii infracționali în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

Din dispozițiile art. 85 si urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Investit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. In acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În cauză, prima instanță a pronunțat o hotărâre care respectă condițiile și cerințele stabilite prin procedura specială instituită de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu referire la instituția mandatului european de arestare.

Astfel, respectând rigorile legii, instanța de fond a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 4 noiembrie 2015 de Parchetul Chalon Sur Saone 71331 față de persoana solicitată A., constatând în mod just că acesta îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, în mod just, a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate intră în categoria faptelor prev. de art. 96 din Legea nr. 302/2004 care dau loc la predare tară îndeplinirea condiției dublei incriminări.

Totodată, în respectarea art. 103 din Legea nr. 302/2004, instanța a procedat la identificarea persoanei solicitate, aducându-i la cunoștință drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. întrucât persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare susținând că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale pe teritoriul Republicii Franceze, instanța făcut aplicarea art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedând la audierea părții în limitele prevăzute de textul de lege precitat.

Ulterior, procedând la examinarea situațiilor invocate de persoana solicitată ca și motive de refuz la predare, respectiv neimplicarea sa în săvârșirea faptelor care fac obiectul mandatului european de arestare, instanța a constatat corect că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de refuz al executării expres și limitativ prevăzute de art. 98 din Legea 302/2004.

În consecință, apreciind că nu există impedimente legale care să justifice respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 4 noiembrie 2015 de Parchetul Chalon Sur Saone 71331 față de persoana solicitată A. și constatând îndeplinite cerințele prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004, instanța a admis cererea cu care a fost investită și, în aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 30 de zile.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată nu a contestat argumentele instanței de fond privind soluția de admitere a propunerii parchetului și nici măsura arestării sale în vederea predării, limitându-sesia a reitera faptul că se opune predării sale către autoritățile judiciare franceze întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptelor ce fac obiectul mandatului european de arestare.

Or, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că invocarea de către persoana solicitată a nevinovăției sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul Franței la data săvârșirii faptei și că nu este proprietarul autoturismului ce se pretinde a fi fost folosit la săvârșirea acestora nu poate constitui motiv de refuz la predare întrucât nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Aceasta întrucât în cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În consecință, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte apreciază criticile formulate de contestatorul persoană solicitată ca neîntemeiate, hotărârea instanței de fond dovedindu-se a fi temeinică și legală.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 151/F din data de 18 august 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 septembrie2016.