ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2240/2015
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, A., judecător la Tribunalul Ilfov, a solicitat promovarea în funcție de execuție la Curtea de Apel București, secția I penală sau secția a II-a penală, prin valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor desfășurat la data de 01 iunie 2014.
Hotârârea supusă controlului judiciar
Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1144 din 06 noiembrie 2014, a fost respinsă cererea petentei A. de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 01 iunie 2014, formulată pentru Curtea de Apel București, secția I penală sau secția a II-a penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut următoarele:
Potrivit rezultatelor finale ale concursului, validate de către Plen la data de 18 iunie 2014, contestatoarea s-a clasat pe poziția a 8-a la secția I penală și pe poziția a 7-a la secția a II-a penală, obținând media generală 9,05 și note mai mari de 5 la toate materiile de concurs.
Pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel București au fost scoase la concurs 4 posturi, 2 posturi la secția I penală și 2 posturi la secția a II-a penală care au fost ocupate prin promovare de către candidații care s-au clasat pe primele 2 locuri la secția I penală, respectiv candidații care s-au clasat pe primele 2 locuri la secția a II-a penală.
La data de 01 septembrie 2014, au fost publicate ca fiind vacante 10 posturi de judecător, dintre care 4 posturi sub condiția publicării decretelor de eliberare din funcție prin pensionare.
În ședința din data de 16 septembrie 2014, au fost ocupate, prin transfer, 6 posturi din cele 10 vacante, de către judecători care au obținut gradul profesional de judecător de curte de apel anterior concursului desfășurat la data de 01 iunie 2014, în conformitate cu considerentele deciziei nr. 3834/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în acord cu hotărârea de principiu a Plenului nr. 814/2014 din 03 iulie 2014.
De asemenea, în ședința din 23 septembrie 2014, judecătorii care s-au clasat pe pozițiile 3, 4, 5 și 6 la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din 01 iunie 2014, au fost promovați, prin valorificarea rezultatelor pe cele 4 posturi rămase vacante la Curtea de Apel București, și anume 2 posturi la secția I penală și 2 posturi la secția a II-a penală.
În ceea ce privește concursul din 01 iunie 2014, rezultatele finale au fost validate la data de 18 iunie 2014, astfel că termenul de 3 luni privind valorificarea rezultatelor, prevăzut de art. 30 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006, s-a împlinit la data de 18 septembrie 2014.
Având în vedere argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul deciziilor nr. 1657 din 18 martie 2011 și nr. 2262 din 14 aprilie 2011, prin hotărârea nr. 926 bis din 13 decembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a statuat cu valoare de principiu că, pentru soluționarea cererilor de valorificare a rezultatelor concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, pot fi utilizate și posturile devenite vacante cu o dată ulterioară expirării termenului de valorificare, ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul acestui termen.
Astfel, la analizarea solicitărilor de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 01 iunie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere situația posturilor vacante sau care s-au vacantat ca urmare a unor măsuri dispuse până la data de 18 septembrie 2014, la instanțele și unitățile de parchet la care se solicită promovarea.
Plenul C.S.M. a reținut că petenta a solicitat amânarea discutării cererii sale de valorificare, în cazul în care, la data analizării solicitării nu sunt posturi de judecător vacante la Curtea de Apel București, secția I penală sau secția a II-a penală, motivat, în principal, de posibila vacantare a unor posturi la această instanță „ca urmare a unor măsuri dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii în interiorul termenului de valorificare și anume, ocuparea pe perioada nedeterminată a unor posturi de judecător temporar vacante la Curtea de Apel București în baza dispozițiilor art. 134
1
din Legea nr. 303/2004”.
Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1282 din 27 noiembrie 2014 s-a aprobat ocuparea, pe o perioadă nedeterminată, în condițiile art. 134
1
din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, a 9 posturi la Curtea de Apel București.
Plenul a reținut că aceasta este o măsură luată după împlinirea termenului de valorificare, relevantă fiind data aprobării ocupării acestor posturi, iar nu data la care posturile au devenit vacante, și nici data la care instanța a solicitat aprobarea ocupării pe perioadă nedeterminată a acestor posturi. Or, o atare aprobare nu s-a decis în interiorul termenului de valorificare, ci după împlinirea acestuia.
Astfel, Plenul C.S.M. a apreciat că nu se impune amânarea cererii, ținând seama de faptul că pentru posturile de judecător de la Curtea de Apel București, avute în vedere de petentă, nu au fost dispuse măsuri în interiorul termenul de valorificare prevăzut de dispozițiile art. 30 alin. (1) din Regulament, de natură a le face susceptibile pentru ocupare prin procedura valorificării în condițiile Regulamentului și a Hotărârii nr. 814/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Concluzionând, Plenul a reținut că potrivit datelor existente la nivelul Direcției resurse umane și organizare, la Curtea de Apel București, secția I penală și secția a II-a penală, nu există posturi de judecător cu funcție de execuție vacante și nici posturi ce urmează a se vacanta ca urmare a unor măsuri dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii până la data de 18 septembrie 2014.
Contestația formulată
La data de 15 ianuarie 2015, împotriva Hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1144 din 06 noiembrie 2014, a formulat contestație A., invocând dispozițiile art. 30 din Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, solicitând anularea acesteia și promovarea sa la Curtea de Apel București, secția a II-a sau I penală, în această ordine.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 16 septembrie 2014, în interiorul termenului de valorificare, la Curtea de Apel București erau vacante 10 locuri. În cadrul sesiunii de transferuri care s-a derulat la acea dată nu s-a ținut seama de specializarea judecătorilor și nici de locul în care își vor desfășura efectiv activitatea judecătorii detașați la alte instituții (S.N.G., Institutul Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii), ajungându-se în situația că instanța să rămână în continuare cu un deficit de personal.
O altă critică a contestatoarei vizează refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a amâna soluționarea cererii ei de valorificare după rezolvarea solicitării Curții de Apel București de ocupare pe perioadă nedeterminată a mai multor posturi vacante temporar, contrar jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile nr. 1657 și 2262/2011).
Apărările Consiliului Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 martie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimatul a susținut că aspectele de nelegalitate invocate de contestatoare sunt simple susțineri care nu pot fi analizate prin raportare la vreun text legal. A subliniat că prin Hotărârea nr. 298/2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că cererile de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaților care au fost admiși pentru promovarea pe loc la același concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului. De asemenea, prin Hotărârea nr. 814 din 03 iulie 2014 Consiliul Superior al Magistraturii a statuat că cererile de transfer au prioritate față de cererile de valorificare atunci când dobândirea gradului profesional s-a realizat anterior concursului pentru care se solicită valorificarea rezultatelor, neexistând vreo condiționare legată de specializarea judecătorilor.
Referitor la momentul soluționării cererii de valorificare, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că acesta nu depindea de aprobarea solicitării Curții de Apel București de ocupare în condițiile art. 134
1
din Legea nr. 304/2004 a unor posturi, întrucât această măsură a fost dispusă ulterior expirării termenului în interiorul căruia puteau fi valorificate rezultatele concursului de promovare de către contestatoare.
Considerentele Înaltei Curți asupra contestației
Contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu o cerere de verificare a legalității Hotărârii nr. 1144 din 06 noiembrie 2014 (pct. 1) prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 1 iunie 2014, pentru Curtea de Apel București.
Situația de fapt nu este supusă contestării, ambele părți litigante invocând aceleași împrejurări relevante (conform celor redate la pct. 2 și 3 din această decizie).
În esență, sistematizând criticile prezentate de către contestatoare, Înalta Curte reține că actul administrativ este contestat sub două aspecte: nelegalitatea soluționării cererilor de transfer în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 16 septembrie 2014, respectiv neluarea în considerare a posturilor vacantate după expirarea termenului de valorificare, dar ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul acestuia.
Niciunul dintre motivele de nelegalitate nu este fondat.
În ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 16 septembrie 2014, în interiorul termenului de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție la care a participat contestatoarea, s-au admis cererile de ocupare prin transfer a 6 posturi, din cele 10 vacante la Curtea de Apel București, de către judecători care au a obținut gradul profesional de curte de apel anterior concursului desfășurat la data de 01 iunie 2014, intimatul făcând aplicarea prevederilor normative cuprinse în hotărârile sale nr. 298/1997 și nr. 814 din 03 iulie 2014, care acordă prioritate cererilor de transfer (conform celor arătate în întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii) și nu le condiționează de specializarea judecătorilor.
În aceste coordonate, Înalta Curte mai reține că autoarea contestației nu poate cenzura hotărârile prin care au fost admise cererile de transfer ale judecătorilor respectivi, acte administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.
Cât privește celelalte 4 posturi vacantate în interiorul termenului de 3 luni, acestea au fost ocupate de judecători care s-au poziționat pe locurile 3, 4, 5 și 6 la același concurs din 01 iunie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii hotărând în ședința plenului din 23 septembrie 2014 promovarea acestora prin valorificarea rezultatelor, și anume 2 la secția I penală și 2 la secția a II-a penală ale Curții de Apel București.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, „Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 3 luni de la data validării concursului”.
Având în vedere argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cuprinsul deciziilor nr. 1657 din 18 martie 2011 și nr. 2262 din 14 aprilie 2011, prin hotărârea nr. 926 bis din 13 decembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a statuat cu valoare de principiu că, pentru soluționarea cererilor de valorificare a rezultatelor concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, pot fi utilizate și posturile devenite vacante cu o dată ulterioară expirării termenului de valorificare, ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul acestui termen.
Astfel, la analizarea solicitărilor de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 01 iunie 2014, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere situația posturilor vacante în perioada 18 iunie - 18 septembrie 2014 sau care s-au vacantat ca urmare a unor măsuri dispuse până la data de 18 septembrie 2014, la instanțele la care se solicită promovarea.
În opinia contestatoarei, i s-ar fi cuvenit unul din cele 9 posturi vizate de Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1282 din 27 noiembrie 2014, prin care s-a aprobat ocuparea acestora, pe o perioadă nedeterminată, în condițiile art. 134
1
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, la Curtea de Apel București.
Pe aceeași linie, contestatoarea a considerat nelegală soluția plenului exprimată prin considerentele hotărârii atacate de a-i respinge solicitarea de „amânare a discutării cererii sale de valorificare” până la rezolvarea cererii formulate de Curtea de Apel București în temeiul art. 134
1
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Contrar poziției contestatoarei, Înalta Curte constată că posturile temporar vacante la care se referă Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1282 din 27 noiembrie 2014 nu pot fi considerate „posturi devenite vacante cu o dată ulterioară expirării termenului de valorificare, ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul acestui termen”, în sensul Hotărârii nr. 926 bis/2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În acord cu intimatul, și Înalta Curte reține că măsura privind ocuparea posturilor respective pe perioadă nedeterminată a fost dispusă abia la data de 27 noiembrie 2014, după expirarea termenului de valorificare, astfel încât ele nu erau eligibile la momentul pronunțării hotărârii atacate, 6 noiembrie 2014.
În altă ordine de idei, Înalta Curte notează că soluția din prezenta cauză este conformă cu jurisprudența sa în materie (e.g. Decizia nr. 6800/2013).
De asemenea, ia act de împrejurarea că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 344 din 29 aprilie 2015, pe baza rezultatelor obținute la Concursul de promovare din 29 martie 2015, A. a fost promovată efectiv la Curtea de Apel București, secția I penală, începând cu 01 iunie 2015.
Concluzionând, Înalta Curte constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și-a exercitat prerogativele în marja de apreciere ce i-a fost conferită prin lege, neexistând indicii care să susțină teza adoptării hotărârii atacate cu exces de putere, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și al art. 18 din Legea nr. 554/2004, contestația de față va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1144 din 06 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2015.