ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2015

Decizia nr. 69/2015

Prin sentința penală nr. 94/PI/2013 din 26 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86

1

și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen., stabilindu-se ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și art. 86

5

C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea cabinetului medical situat în Satu Mare, str. C.V., înscris în CF nr. AA. Satu Mare, nr. cadastral BB., în cotă de 1/2 proprietatea inculpatului A. și a soției B.

În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen. a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra cabinetului medical supus confiscării.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, întocmit în Dosar nr. x/P/2010, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În data de 16 noiembrie 2009, Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, a sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, de către inculpatul A. - comisar în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și dare de mită de către învinuitul C. - fost președinte al Consiliului Județean Satu Mare.

Inculpatul A. este încadrat la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor, făcând parte din structura poliției judiciare conform Ordinului nr. 4140 din 11 aprilie 2005 și avizul procurorului nr. x/C/2005.

Martorul C. a îndeplinit în perioada 2004 - 2007 funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, fiind ales pe listele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

În cursul lunii iulie 2005 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical. Conform acrului normativ, consiliile județene au fost desemnate să gestioneze problema vânzării acestor spații medicale. În temeiul O.U.G. nr. 110/2005, Consiliul Județean Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 121/2005 privind aprobarea listei spațiilor proprietate privată a județului, cu destinația de cabinete medicale care urmau să fie vândute.

Inculpatului A. în cursul anului 2007, i s-au repartizat spre cercetare, dosarele penale x/P/2007 și x/P/2007, ambele privindu-l pe C. - președinte al Consiliului Județean Satu Mare la aceea dată, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual, uz de fals, respectiv infracțiunea prev. de art. 36 din Legea nr. 115/1996.

În aceste condiții, cu toate că inculpatul A. avea de îndeplinit acte de cercetare penală față de martorul C. în cele două dosare penale, în această perioadă, acesta s-a deplasat la sediul Consiliului Județean Satu Mare, unde i-a pretins martorului C., dreptul de a cumpăra un spațiu medical aflat pe lista aprobată de Consiliul Județean Satu Mare prin Hotărârea nr. 121/2005. Deși acest drept a fost pretins în nume personal, martorul C. a aflat că cel îndreptățit conform O.U.G. nr. 110/2005 să achiziționeze respectivul spațiul medical era martorul D. - medic stomatolog, a cărui asistentă medicală era numita B. - soția inculpatului A.

În realitate, dreptul de cumpărare a spațiul medical pretins de către inculpatul A. de la martorul C. era pentru soția lui, numita B., însă cum aceasta nu avea calitatea să emită pretenții la achiziționarea spațiului (interdicție stabilită prin O.U.G. nr. 110/2005), în baza unor acte false, a fost interpus numitul D. - medic stomatolog.

Pentru înțelegerea motivelor pentru care inculpatul A. a ajuns să pretindă acest spațiu medical pentru soția sa, prin interpunerea numitului D., pretindere care era în legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu, instanța de fond a prezentat un scurt istoric al acestui spațiu.

Astfel, conform listei spațiilor medicale propuse spre vânzare de către Consiliul Județean Satu Mare prin Hotărârea nr. 121/2005, s-au aflat și două spații medicale situate în Satu Mare, str. C.V., nr. 6, unul în suprafață de 14 m

2

(cabinet 24) și închiriat numitului D. - medic stomatolog și unul în suprafață de 15 m

2

(cabinet 23) închiriat numitului E. - medic stomatolog. Cele două spații medicale au funcționat până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 110/2005, ca două cabinete medicale distincte, cabinetul nr. 23 și cabinetul nr. 24 cu intrări separate din holul clădirii. Cabinetul nr. 23 a fost atribuit de către Spitalul Județean Satu Mare prin contract doctorilor stomatologi F. și G., iar cabinetul nr. 24 numitului D. Urmarea decesului numitului G., a intervenit un litigiu între văduva acestuia și numitul F., privind proprietatea aparaturii și instrumentarului, motiv pentru care instanța a dispus sigilarea cabinetului. Ulterior, acest spațiu (cabinetul nr. 23) a fost închiriat de către Spitalul Județean Satu Mare, doctorului stomatolog E. conform contractului din 2 august 2004.

În cursul anului 2005 Spitalul Județean Satu Mare a încheiat și cu numitul D., un contract de închiriere (din anul 2005) pentru cabinetul nr. 24, însă în cazul acestui doctor, s-au realizat două acte adiționale de prelungire a acestui contract, acte adiționale care au fost întocmite în fals. Aceste acte adiționale, purtând același din 22 august 2005 consemnau în fals că „camerele 23 și 24 fac parte integrantă a contractului de închiriere din anul 2005" și, cu toate că aveau același număr de înregistrare și aceeași dată, se prevedea prelungirea contractului de închiriere amintit, cu 1 an, dar și cu 10 ani. Falsul acestor acte, care au fost depuse la Consiliul Județean Satu Mare în vederea cumpărării spațiului medical, este observabil cu ușurință, având în vedere faptul că prin două acte adiționale cu același număr de înregistrare s-a atribuit pe perioade diferite de timp (1 an și 10 ani) două cabinete medicale (23 și 24) deși pentru cabinetul medical 23, la data de 29 iulie 2005 exista deja un act adițional din 29 iulie 2005 de prelungire a contractului de închiriere din 2 august 2004, deținut de numitul E. Prin consemnarea în fals că cele două cabinete, 23 și 24 fac parte integrantă din același cabinet stomatologic s-a anulat practic în mod abuziv, dreptul numitului E. asupra cabinetului 23, punându-l pe acesta în imposibilitate de a mai dobândi dreptul de cumpărare de la Consiliul Județean Satu Mare, în baza O.U.G. nr. 110/2005 a cabinetului pe care în mod legal îl avea în chirie.

Funcția de consilier juridic al Spitalului Județean Satu Mare era deținută de martorul H., prieten apropiat al inculpatului A. Împotriva acestuia, directorul general al Spitalului Județean Satu Mare de la aceea dată a depus la I.P.J. Satu Mare o sesizare în care se reclama faptul că de la sediul Spitalului Județean Satu Mare s-a sustras de către făptuitor actul adițional din 22 august 2005, de prelungire pe un an al contractului de închiriere din 2 august 2004 încheiat cu numitul D., act pe care nu l-a mai returnat. I.P.J. Satu Mare nu a dat deloc curs solicitării Spitalului Județean Satu Mare. S-a precizat că la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului A. au fost găsite copii ale actului adițional din 22 august 2005 la contract, precum și copii ale sesizării penale depuse de Spitalul Județean Satu Mare la I.P.J Satu Mare.

Începând cu anul 2005, după înființarea la nivelul Consiliului Județean Satu Mare a Comisiei pentru vânzarea spațiilor medicale, numita B. - soția inculpatului A., a început să depună la Consiliul Județean Satu Mare numeroase cereri și notificări, însoțite inclusiv de acte adiționale falsificate, despre care s-a făcut vorbire, prin care s-a solicitat în numele doctorului D., cumpărarea cabinetelor medicale 23 și 24. În cererea adresată Consiliului Județean Satu Mare înregistrată din 9 noiembrie 2005, făptuitoarea B. face următoarea precizare în numele doctorului D.: „Suprafața de 14 m aferentă inițial cabinetului 24 și 15,6 mp aferentă 23-ului nu sunt suprafețe de sine stătătoare ci formează un cabinet CMI dr. D. Această afirmație are la bază solicitarea scrisă în prealabil întocmirii contractului cât și a actului adițional încheiat în cauză. Având în vedere cele ce preced solicit Comisiei completarea pe listă a întregii suprafețe a CMI D., respectiv 29,6 mp”. Uzând de actele false întocmite de H., B. le-a depus la Consiliul Județean Satu Mare solicitând, contrar unei realități evidente, ca vânzarea de către Comisie să vizeze atât cabinetul 23 cât și cabinetul 24, în detrimentul și cu vătămarea intereselor numitului E. - doctor stomatolog.

La percheziția efectuată la domiciliul inculpatului A. au fost identificate un număr de 3 dosare, conținând toate actele legate de cabinetul medical 23, corespondența cu diferite instituții (Consiliul Județean, Spitalul Județean Satu Mare, Prefectura Satu Mare) precum și sesizări ale instanței sau intervenții în cauze civile care au avut ca obiect procesul intentat de doctorul E. Fără nicio excepție, toată corespondența a fost purtată de către B., în numele doctorului D., fapt ce denotă interesul ei a priori în achiziționarea cabinetului medical 23, cabinet care de drept, putea fi cumpărat doar de numitul E.

De altfel, această situație a fost sesizată și de către Consiliul Județean Satu Mare care, prin martorul C. i-a comunicat numitului D. (adresa din 24 ianuarie 2006) că „situația juridică a spațiilor pe care le dețineți nu este clarificată". Evidența corectă a acelor două cabinete medicale, 23 și 24, a fost avută în vedere de către Consiliul Județean Satu Mare și la momentul întocmirii listelor (Hotărârea nr. 121/2005, Anexa 2), unde cele două cabinete sunt individualizate separat, avându-i ca titulari ai contractelor de închiriere pe numiții D. (cabinetul 24) și E. (cabinetul 23).

Dacă până la momentul la care inculpatului A. i-au fost repartizate cele două dosare penale care-l vizau pe martorul C., atitudinea Consiliului Județean Satu Mare a fost constantă, de refuzare a întocmirii contractului de vânzare cumpărare pentru, cabinetele 23 și 24 ca un bun imobil unitar, după acest moment, ca urmare a poziției inculpatului A. - de ofițer anchetator, asupra martorului C. - persoană cercetată, s-a putut observa o schimbare de atitudine în recepționarea pretențiilor formulate de inculpatul A. și soția lui B.

Până la momentul sus amintit, numita B. s-a limitat să depună la registratura Consiliului Județean Satu Mare cereri și memorii în numele doctorului D., cereri prin care solicita achiziționarea cabinetelor 23 și 24 însă după repartizarea către inculpatul A., a dosarelor penale care-l vizau pe învinuitul C., demersul pretinderii cabinetelor medicale 23 și 24, a fost preluat, de pe o altă poziție, de către soțul ei.

De ordin practic, în perioada în care-l cerceta penal pe învinuitul C. — fost președinte al Consiliului Județean Satu Mare, inculpatul A. s-a prezentat împreună cu soția lui, la cabinetul acestuia, și i-a pretins să-i acorde dreptul numitului D. să achiziționeze cabinetele medicale 23 și 24 în modalitatea reclamată, adică contrar realității, ca un cabinet unic. Legat de momentul pretinderii acestui drept, învinuitul C. a declarat: „Este adevărat că, în aceeași perioadă, inculpatul A. — ofițer de poliție la I.P.J. Satu Mare, mă cerceta în două dosare penale, și tot în aceeași perioadă am fost citat de către învinuit în calitate de făptuitor în dosarele penale pe care le instrumenta. Declar că la momentul la care inculpatul A. a venit cu soția sa, și a pretins un presupus drept la cumpărarea spațiului medical, eu știam că el este ofițerul de politie care mă cercetează în cele două dosare penale.

De altfel, ulterior acestui moment (n.n. pretinderea cabinetului medical), într-o zi după ce am fost audiat la sediul I.P.J. Satu Mare de către inculpatul A., la ieșirea din biroul lui, m-am dus la șeful I.P.J. Satu Mare, numitul I., și i-am spus acestuia că nu mi se pare firesc ca inculpatul A. să mă cerceteze în două dosare penale și tot el să vină și să pretindă un presupus drept la cumpărarea unui spațiu medical. Pentru acest motiv i-am cerut șefului I.P.J. Satu Mare să ia în calcul posibilitatea redistribuirii dosarelor la un alt polițist".

Poziția lui C., este susținută și de numita J. - secretar al Consiliului Județean Satu Mare la aceea dată, martora afirmând: „Legat de inculpatul A., ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Satu Mare, arăt că în perioada premergătoare vânzării cabinetului medical, C. —președinte al Consiliului Județean Satu Mare la aceea dată, mi-a spus nu o dată, că acest ofițer de politie, face presiuni nenumărate asupra lui, pentru a i se vinde cabinetul medical în cauză, doctorului D. Supărarea președintelui Consiliului Județean Satu Mare, C., venea din faptul că acest ofițer de poliție, inculpatul A., îl amenința cu un dosar penal care-l privea pe C. și care se afla în instrumentarea lui în aceea perioada”.

Prima instanță a considerat că rezultă fără echivoc, că inculpatul A. - comisar de poliție în cadrul I.P.J. Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind desemnat să efectueze cercetarea penală în două dosare penale față de martorul C. - președinte al Consiliului Județean Satu Mare la aceea dată, a pretins de la acesta, ca instituția pe care o conducea - Consiliul Județean Satu Mare, să-i vândă numitului D. un cabinet medical (în realitate două cabinete medicale), având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soția lui, B., pretinderea având legătură directă cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în cele două dosare penale.

Curtea de apel a preluat în hotărâre și considerentele din rechizitoriu pentru care nu a fost reținută săvârșirea infracțiunii de dare de mită în sarcina martorului C. Astfel, s-a arătat că deși acesta a recunoscut că i s-a pretins de către inculpatul A. dreptul de cumpărare a două cabinete medicale, probele existente la dosar nu au conturat vinovăția, martorul C. susținând în mod constant că a refuzat să fie de acord cu vânzarea celor două cabinete (transformate prin actele false indicate într-un singur cabinet), cerându-le angajaților Consiliului Județean Satu Mare să respecte legea.

Mai mult, nu a rezultat că C. s-ar fi implicat în vreun fel sau altul în vânzarea celor două cabinete către numitul D., cu toate că i s-a pretins acest lucru de către inculpatul A.

Cu toate acestea, în data de 23 octombrie 2007 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare între Consiliul Județean Satu Mare reprezentat de numitul K. - consilier județean U.D.M.R., președinte al Comisiei de vânzare a spațiilor medicale, pe de-o parte și numitul D. pe de altă parte, contractul având ca obiect vânzarea fostelor cabinete 23 și 24, transformate cu ajutorai actelor false obținute de martora B. de la martorul H. - consilier juridic la Spitalului Județean Satu Mare și prieten al inculpatului A., întru-un singur cabinet, prețul de vânzare fiind de 2423 euro.

Curtea a arătat că aceasta nu este singura încălcare a legii întrucât vânzarea cabinetelor s-a făcut la o dată la care O.U.G. nr. 105/2005 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 9 octombrie 2007, astfel încât vânzarea acestor spații medicale fusese declarată neconstituțională.

Mai mult, vânzarea s-a făcut la două zile după ce martorul C. și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare astfel încât nu s-a putut reține că acesta i-ar fi dispus numitului K. vânzarea cabinetelor medicale numitului D. Pentru vânzarea cabinetelor medicale cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, K. este cercetat în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, la data de 14 iunie 2011 întocmindu-se referatul cu propunere de trimitere în judecată a sus-numitului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

La scurt timp, după ce numitul D. a achiziționat cu încălcarea legii cele două cabinete, 23 și 24, în data de 21 decembrie 2007 a vândut suprafața corespunzătoare cabinetului 23, martorei B., demonstrându-se încă o dată că inculpatul A. a avut în momentele pretinderilor de la martorul C. a vânzării celor două cabinete în modalitatea frauduloasă descrisă, reprezentarea că soția sa, martora B. este cumpărătorul real al cabinetului 23.

Deși inculpatul A. i-a pretins martorului C. dreptul de cumpărare a două cabinete medicale de către numitul D. având reprezentarea că un cabinet îi va reveni soției lui, și cu toate că aceste cabinete au fost vândute cu încălcarea legii, nu s-a putut demonstra că acest lucru s-a realizat ca urmare a dispoziției date de către martorul C.

Instanța a reținut că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale se coroborează, cele mai relevante sub aspectul gravității infracțiunii cercetate fiind declarațiile martorilor dar și înscrisurile găsite cu ocazia percheziției domiciliare.

Inculpatul A., audiat și în cursul urmăririi penale și la ultimul termen de judecată, nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus, prima instanță apreciind că probele administrate în cauză demonstrează săvârșirea faptei în modalitatea pretinderii unui folos care nu i se cuvine, în scopul de a-și îndeplini îndatoririle sale de serviciu. Curtea de apel a constatat că apărarea inculpatului A., pornind de la negarea efectivă a infracțiunii până la aspecte colaterale, nu oferă decât o serie de neadevăruri, în flagrantă contradicție cu probele administrate în cauză.

Inculpatul A. a negat că în perioada în care efectua cercetarea penală în cele două dosare penale care-l vizau pe martorul C. - fost președinte al Consiliului Județean Satu Mare, s-ar fi deplasat la biroul acestuia pentru a-i pretinde în numele lui D. dreptul de achiziționare a două cabinete medicale. Instanța a constatat însă că declarația inculpatului A. este contrazisă de declarația martorului C., care a și reclamat acest aspect numitului I. - fost șef al I.PJ. Satu Mare.

Deși în instanță martorul C. a menționat că nu mai menține declarațiile în care îl indică ca autor al infracțiunii de luare de mită pe inculpat, arătând că soția inculpatului a intervenit pentru clarificarea situației de vânzare a cabinetului medical, această declarație nu a fost luată în considerare, martorul revenind în condiții nejustificate, în timp ce în declarația din timpul urmăririi penale arată în mod cert că „în cursul anului 2007 s-au prezentat la cabinetul meu în audientă inculpatul A. însoțit de soția lui, numita B. Cei doi au venit să reclame și să revendice un pretins drept asupra unui spațiu medical aflat pe lista de vânzare a Comisiei pentru vânzarea spațiilor proprietate privată a județului Satu Mare. Am aflat de la cei doi că deși pretindeau și revendicau dreptul asupra acestui spațiu medical, cel îndreptățit să solicite un drept asupra spațiului era numitul D.-medic stomatolog. (...) Este adevărat că în aceeași perioadă inculpatul A. —ofițer de poliție la IPJ Satu Mare mă cerceta în două dosare penale aflate în instrumentarea IPJ Satu Mare și tot în aceeași perioadă am fost citat de către inculpat în calitate de făptuitor în dosarele penale pe care le instrumenta. Declar că la momentul la care inculpatul A. a venit cu soția sa și a pretins un presupus drept la cumpărarea spațiului medical, eu știam că el este ofițerul de poliție care mă cercetează în cele două dosare penale. De altfel, ulterior acestui moment, într-o zi după ce am fost audiat la sediul I.P.J. Satu Mare de către inculpatul A. la ieșirea din biroul lui m-am dus la șeful I.P.J. Satu Mare, numitul I. și i-am spus acestuia că nu mi se pare firesc ca inculpatul A. să mă cerceteze în două dosare penale și tot el să vină și să pretindă un presupus drept la cumpărarea unui spațiu medical. Pentru acest motiv am cerut șefului I.P.J. Satu Mare de la acea dată să ia în calcul posibilitatea redistribuirii dosarelor la un alt polițist. În aceeași perioadă eram cercetat și într-un dosar penal de către DNA - Biroul Satu Mare, iar cu ocazia unei audieri în acel dosar i-am spus procurorului de caz de faptul că același ofițer de poliție-inculpatul A. care mă cercetează pretinde un drept la cumpărarea unui spațiu medical, fiind asigurat că ancheta va fi imparțială".

Instanța a constatat că declarația martorului C. se coroborează cu declarațiile martorilor J., L. și K., ultimii doi martori susținând că inculpatul A. s-a interesat personal de stadiul procesului de vânzare a cabinetelor, de mai multe ori, amenințându-i chiar pe cei doi martori că, dacă nu urgentează vânzarea, le va întocmi dosare penale. Celor doi martori, inculpatul A. și soția lui B. li s-au prezentat ca fiind persoanele care reprezintă interesele numitului D. În realitate, așa cum s-a arătat, prin acte false, inculpatul A. împreună cu soția lui, martora B. au urmărit, prin interpunerea numitului D., achiziționarea cabinetului medical 23, pe care în final l-au și obținut.

Apărările inculpatului A. au fost apreciate ca fiind contradictorii și mincinoase, nu doar cu privire la esența infracțiunii care a fost reținută în sarcina lui, ci și cu privire la unele aspecte colaterale acestei infracțiuni; instanța a reținut că declarațiile sale precum și toate înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătorești nu înlătură probele care îl indică ca fiind vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Din declarația martorului M. - avocat în cadrul Baroului Satu Mare a rezultat că a fost angajat de familia A. și B. pentru a reprezenta interesele numitului D. în litigiu aflat pe rolul instanțelor, cu numitul E., litigiu care avea ca obiect stabilirea încălcării legii, prin atribuirea a două cabinete numitului D.

Deși martorul M. a susținut în mod adevărat că onorariul i-a fost achitat de familia A. și B. și că nu l-a cunoscut pe numitul D., inculpatul A. a negat acest lucru, arătând că nu a avut nicio legătură cu litigiul civil aflat pe rolul instanțelor.

S-a constatat însă că susținerile inculpatului sunt contrazise de înscrisurile ridicate în copie de la dosarele instanțelor, înscrisuri care au fost redactate și semnate de martora B. în numele lui D., chiar la o dată la care nu mai era asistenta acestuia. De altfel, cu ocazia percheziției domiciliare, au fost identificate o serie de înscrisuri, toate redactate de martora B., în numele lui D., o parte din ele nefiind însușite de către acesta.

Curtea de apel a apreciat că este greu de acceptat că martora B. a fost mandatată să conducă toată corespondența și să se ocupe de toate demersurile legate de obținerea celor două cabinete medicale, iar numitul D. doar să semneze contractul de cumpărare a cabinetelor 23 și 24, iar, la scurt timp, cel de vânzare a cabinetului 23 către B. S-a arătat că toate probele de la dosar indică o preocupare activă a soților A. și B. în cumpărarea, cu încălcarea vădită a dispozițiilor legale, de către numitul D., a cabinetelor 23 și 24, în scopul obținerii în final de către aceștia, a cabinetului 23.

În demersul lor, cei doi s-au folosit nu doar de acte false, ci și de funcția inculpatului A., aceea de ofițer de poliție, „oportunitatea" ivindu-se atunci când două dosare care-l priveau pe martorul C. — conducătorul instituției desemnată prin lege să vândă cabinetele medicale, i-au fost repartizate spre cercetare, inculpatul A. folosindu-se de aceste dosare penale pentru a pretinde cumpărarea de la Consiliul Județean Satu Mare cu încălcarea legii, a celor două cabinete, de către numitul D.

Curtea a apreciat că probele directe și indirecte administrate în cauză, se coroborează și dovedesc pe deplin fapta de luare de mită, săvârșită în modalitatea pretinderii și primirii de către inculpatul A.

Din declarația martorei L., secretară a comisiei de atribuire a spațiilor medicale a rezultat că „a existat o cerere din partea medicului D. de atribuire a unui spațiu medical și a venit doamna B. care s-a interesat de dosar și a dorit să schimbe actele între ele. Eu i-am spus să-l trimită pe domnul D. sau să aducă o procură notarială. În legătură cu inculpatul arat că m-a oprit pe holul instituției și mi-a spus să fiu mai cooperantă că altfel voi avea de dat socoteală. Ulterior am aflat că spațiul respectiv era în litigiu. Nu mi s-apărut la locul lui ca un organ de poliție cum era inculpatul să vină să mă atenționeze. La începutul lunii octombrie 2007 inculpatul a fost primit la președintele C., eu am fost chemată cu dosarul și am prezentat acea sentință din care rezulta că medicul D. și medicul E. sunt în litigiu, președintele Consiliului Județean a spus că atâta vreme cât spațiul se află în litigiu nu se poate vorbi de atribuirea acestuia. În biroul președintelui C. erau inculpatul, domnul K. și eu. Nici secretara Consiliului J. cu care s-a luat legătura telefonic nu a fost de acord cu atribuirea spațiului până la soluționarea litigiului. Soția inculpatului nu a fost prezentă ci numai inculpatul A. Eu am adus sentința prin care s-a rezolvat litigiul dintre cei doi medici și am prezentat-o celor prezenți. Domnul C. l-a întrebat: ce mai vrei? Inculpatul și soția acestuia veneau zilnic pe scările instituțiilor și apreciez că nu veneau degeaba dar nu mi-a cerut să fac nimic ilegal, decât acea amenințare. După ce am ieșit din biroul președintelui Consiliului Județean eu nu știu, ce s-a întâmplat cu acel spațiu, după aproximativ 3-4 zile am primit contractul de vânzare autentificat la notariat pe care l-am arhivat cu celelalte contracte. Întâlnirea din biroul președintelui C. cu inculpatul a fost în jurul datei de 1 octombrie 2007. Din întreaga atitudine a inculpatului am dedus că era interesat atât el cât și soția sa în achiziționarea acelui spațiu la prețul de 48 euro/mp situat în centrul orașului. În data de 11 noiembrie 2010 când am fost audiată de polițist în acest dosar la I.P.J. Satu Mare de două ori inculpatul și-a băgat capul pe ușa biroului, ceea ce nu mi se pare firesc".

Instanța a reținut și declarația martorei J. care a arătat că a fost secretar în cadrul Comisiei pentru vânzarea spațiilor: „Eu nu îl cunosc personal pe domnul A. însă știu de la L. și de la domnul c. că a venit de nenumărate ori pentru a se vinde spațiul domnului D. Eu eram în delegație la Tulcea când am fost contactată telefonic de către L. care mi-a spus că insistă d-na B. să se vândă integral spațiul. Eu i-am replicat că este hotărât de comisie că nu se vinde spațiul în litigiu, respectiv extensia pe care a făcut-o domnul D. Domnul C. după ce și-a dat demisia mi-a spus că este cercetat de polițistul A. care îl presează cu un anumit dosar penal cu scopul de a i se vinde acel spațiu. C. mi-a spus că era stresat și tensionat de ce tot îl cheamă inculpatul A. pentru un dosar care este clar și că ar fi făcut mai bine dacă îl dădea afară din birou când insista pentru vânzarea spațiului".

De asemenea a fost reținută și declarația martorului K. care a susținut că „inculpatul A. i-a spus că reprezintă interesele lui D., soția fiind asistentă. Este adevărat că se interesa de vânzarea spațiului, nu mențin că în mod frecvent cum am arătat. Mențin că mi-a spus că dacă nu urgentez vânzarea spațiului numitul D. va face plângere penală", precum și a martorului E. care a arătat că își menține declarațiile date la D.N.A. susținând următoarele: „În urma unui concurs mi s-a repartizat cabinetul medical nr. 23 din incinta Policlinicii Satu Mare am înțeles de la medicul din tura inversă că mijloacele din cabinet erau în litigiu. Am aflat ulterior că domnul D. s-a extins și în cabinetul nr. 23. Ca să pot intra în spațiu am inițiat mai multe demersuri pentru a anula actele pe care le avea doctorul D. pe spațiul meu. Este adevărat că am depus cerere pentru cumpărarea cabinetului al cărui chiriaș eram și menționez că printr-o hotărâre s-a anulat actul adițional al contractului pe care îl avea doctorul D. însă Consiliul Județean a vândut către acesta întreg spațiul, respectiv atât cabinetul nr. 23 cât și nr. 24. Am depus cerere la Inspectoratul de stat în Construcții pentru a se înlătura neregulile prin spargerea peretelui despărțitor care a fost spart de doctorul D. Ulterior m-am întâlnit cu directoarea Inspectoratului care era revoltată de situație și de atitudinea doamnei B., care la rândul ei a fost la Inspectoratul în Construcții. Nu îl cunosc pe inculpat. Acum un an de zile d-na B. mi-a spus să-mi iau gândul de la atribuirea cabinetului 23 (...).

Relevantă a fost apreciată și depoziția martorului M. care a arătat că „este adevărat că am fost căutat la cabinet de către domnul A. care mi-a prezentat speța și a dorit să mă angajeze să îl reprezint pe doctorul D. într-o cauză civilă la Judecătoria Satu Mare. Menționez că am fost angajat în două cauze, una s-a judecat la Judecătoria Satu Mare și una la Curtea de Apel Oradea în reprezentarea doctorului D. Menționez că eu am întocmit contractul de asistență juridică l-am semnat. Am emis factură și chitanță pentru cabinetul medical dr. D. Banii au fost aduși la cabinet din câte îmi amintesc de inculpatul A."; instanța a reținut că cel interesat în achiziționarea spațiului a fost inculpatul A. care l-a angajat pe martorul M. ca avocat în cauze în numele dr. D.

În ce privește declarația martorului H. și B. - soția inculpatului Curtea de apel a constatat că aceștia au susținut că inculpatul nu a pretins un drept asupra cabinetului medical de la președintele Consiliului Județean, aspect care nu este în măsură să înlăture faptul pozitiv contrar dovedit acela al pretinderii și primirii de mită de către inculpat, astfel că ele au fost înlăturate, neexprimând adevărul.

Referitor la declarația inculpatului, prima instanță a apreciat-o ca nesinceră, dată doar în încercarea de a se sustrage de la răspundere penală. Acesta a arătat că martorii audiați de acuzare au fost cercetați în Dosar nr. x/P/2008 în care se efectuau cercetări fată de Comisia de vânzare a spațiilor, „fiind direct interesați în denaturarea adevărului în declarațiile date în prezentul dosar", însă, deși rezultă că toată comisia a fost cercetată, nu s-a dispus o soluție de trimitere în judecată, astfel cum a rezultat din declarația martorei J., secretara comisiei și, ca atare, această apărare a fost considerată ca lipsită de fundament nerezultând vreun interes în denaturarea adevărului în cauză cum arată inculpatul.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A., comisar de poliție; care în cursul anului 2007 a pretins de la martorul C., ce îndeplinea la acea dată funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, dreptul de cumpărare de la Consiliul Județean Satu Mare de către numitul D. a două cabinete medicale, având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soția lui B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în două dosare penale în care îl cerceta pe martorul C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește susținerea apărării, în sensul că în sarcina inculpatului s-ar putea reține, eventual, în raport de starea de fapt descrisă în rechizitoriu, infracțiunea de șantaj, Curtea a apreciat că aceasta nu este întemeiată, în cauză nefiind în prezența unei constrângeri prin violență sau amenințare.

Astfel, încă din declarațiile date în faza de urmărire penală, martorul C. a arătat că prezența inculpatului, împreună cu soția, în birou său, nu a fost de natură să creeze presiune asupra voinței sale și nici temere. C. l-a sesizat verbal pe șeful I.P.J. Satu Mare cu privire la o posibilă incompatibilitate a inculpatului care îl cerceta în două dosare penale, în raport de împrejurarea că acesta solicita atribuirea unui spațiu medical.

În niciuna din declarațiile date martorul C. nu a susținut că a fost amenințat de către inculpat or, latura obiectivă a infracțiunii de șantaj se realizează sub aspectul elementului material printr-o acțiune de violență sau de amenințare prin care inculpatul constrânge o persoană să dea, să facă sau să nu facă sau să sufere ceva.

Constatând vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86

1

C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, pericolul social concret, persoana inculpatului, fără antecedente penale, tânăr, căsătorit, cu un copil minor, funcția deținută de comisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare - Serviciul de Investigare a Fraudelor în exercitarea căreia a comis fapta, că nu a recunoscut fapta și a mai fost cercetat pentru același gen de infracțiune. Față de circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., nu este absolut necesară executarea pedepsei. Astfel, inculpatul a deținut funcția de comisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Satu Mare, condiții în care, în mod evident, procesul penal în sine a constituit pentru acesta un avertisment mai mult decât serios, iar împrejurarea că în sarcina acestuia s-au instituit măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art. 86

3

C. pen., a fost apreciată în măsură să ducă la atingerea scopului pedepsei, inclusiv a prevenției speciale. S-a arătat că, în raport de funcția pe care a deținut-o, inculpatul poate conștientiza gravitatea și consecințele faptei sale, iar supravegherea pe o durată de 6 ani poate avea un impact mult mai mare decât executarea unei fracții dintr-o eventuală pedeapsă cu executare.

Mai mult de atât, în mod evident, inculpatul își va pierde funcția deținută, iar impactul acestei pierderi, care va avea repercusiuni atât asupra poziției sociale a inculpatului, dar și a familiei sale, poate concura, la rândul său, la atingerea scopului pedepsei.

În ceea ce privește cabinetul medical, în prezent proprietatea inculpatului și a soției sale, Curtea a apreciat că este necesară confiscarea acestuia, în raport de împrejurarea că acesta a fost obținut ca urmare a comiterii de către inculpat a infracțiunii de luare de mită, starea de pericol subzistând atâta vreme cât acesta se va afla în patrimoniul inculpatului.

Câtă vreme cabinetul medical a făcut obiectul unei fapte penale și cum soția inculpatului, care este coproprietară, a avut cunoștință despre condițiile în care cabinetul a ajuns în proprietatea lor, neputându-se pune în discuție în aceste condiții buna sa credință, instanța a considerat că se impune confiscarea acestuia, și, totodată instituirea sechestrului asigurător în vederea executării măsurii.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 iulie 2013, având primul termen de judecată fixat pentru data de 21 ianuarie 2014.

După intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora „recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veghe nu prevedea calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel", prin încheierea de ședință din 04 martie 2014 Înalta Curte a calificat căile de atac declarate în cauză ca fiind apeluri.

Ministerul Public a criticat soluția primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modul de executare. în acest sens s-a arătat că, în cauză, calitatea deținută de inculpat, aceea de polițist constituie prin ea însăși un element de natură să imprime faptei un grad de pericol social ridicat, nejustificându-se aplicarea unei pedepse egală cu minimul prevăzut de lege; s-a făcut referire și la atitudinea constantă de negare a săvârșirii infracțiunii și la faptul că inculpatul nu a manifestat nici măcar formal o urmă de regret, condiții în care nu se justifică concluzia că o pedeapsă în regim suspensiv de executare este de natură să conducă la atingerea scopului prevăzut de lege.

Inculpatul A. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în subsidiar fiind invocate dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În susținerea criticilor formulate s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită atât din punct de vedere al laturii obiective cât și din punct de vedere al laturii subiective, fapta nefiind săvârșită în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

În esență s-a invocat o greșită apreciere a materialului probator, arătând-se că inculpatul nu a purtat discuții despre vânzarea spațiului înainte de încheierea contractului dintre Consiliul Județean Satu Mare și D., astfel că nu a pretins atribuirea spațiului niciunei persoane; că soția sa B. a devenit cumpărătorul spatului după ce mai multe persoane au refuzat să îl achiziționeze; că discuțiile avute ulterior cumpărării spațiului de către D. nu au avut nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului sau cu dosarele privindu-l pe C. care i-au fost acestuia repartizate pentru efectuarea de cercetări; că C. nici nu putea să îi atribuie vreun spațiu, întrucât acest lucru nu intra în atribuțiile sale de serviciu, iar consilierii din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, membrii ai Comisiei de atribuire a spațiilor cu destinație de cabinete medicale nu se aflau în relații de subordonare cu C.; că înscrisurile privind litigiul civil referitor la spațiul menționat, găsite cu ocazia percheziției domiciliare au fost înmânate martorei B. de către D., ulterior cumpărării de către acesta și înaintea vânzării către B. a cabinetului medical, pentru a verifica situația juridică a imobilului aflat în litigiu; că discuțiile cu avocatul M. au avut loc după cumpărarea spațiului de către D., astfel cum rezultă din contractul de asistență juridică încheiat la 27 august 2008; că „audiența" acordată inculpatului de către C. nu a avut loc și nici nu putea avea loc, astfel cum a declarat martora L., după vânzarea tuturor spațiilor de către medici, cu excepția lui D., întrucât C. s-a aflat în concediu medical începând cu 05 octombrie 2007; de asemenea s-a invocat faptul că instanța de fond a dispus confiscarea specială a cabinetului medical, deși a reținut că fapta ar fi fost comisă în varianta pretinderii.

În cadrul cercetării judecătorești în apel, Înalta Curte a procedat la ascultarea inculpatului A., încuviințând administrarea probei cu înscrisuri (încheierea din 4 martie 2014) precum și cea testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii C., K., B., N., O., I., P., L., J., Q.

Analizând sentința apelată, din perspectiva criticilor formulate dar și sub toate aspectule de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În raport de criticile formulate în calea de atac, vor fi verificate prioritar motivele de apel ale inculpatului prin care se tinde la pronunțarea unei soluții de achitare și care, în cazul în care sunt găsite întemeiate, lasă fără obiect apelul parchetului ce vizează individualizarea pedepsei.

În ceea ce privește apelul inculpatului A., Înalta Curte constată că, în esență, în sarcina acestuia s-a reținut prin actul de sesizare și de către instanța de fond, că, în calitate de comisar de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Serviciul de Investigare a Fraudelor, i-a pretins numitului C., președinte al Consiliului Județean Satu Mare, dreptul de cumpărare de la Consiliul Județean Satu Mare de către martorul D. a unui spațiu compus din două cabinete medicale, având reprezentarea că ulterior un cabinet medical va ajunge la soția lui, B., în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în două dosare în care îl cerceta de C.

Această solicitare a intervenit în contextul în care, comisia pentru vânzarea cabinetelor medicale amânase luarea unei decizii privind cererea formulată de către medicul stomatolog D. (a cărui asistentă era soția inculpatului, martora B.) de cumpărare a spațiului în care își desfășura activitatea, compus din două încăperi (care figurau ca un cabinet unic), pe motiv că, pentru unul dintre acestea se formulase o cerere similară și de către alt medic, martorul E. și exista un litigiu în instanță având acest obiect.

Apelantul contestă această situație de fapt, arătând că nu a fost în audiență la martorul C. și că martorii descriu un eveniment ce a avut loc ulterior aprobării comisiei și achitării prețului, când președintele Consiliului Județean Satu Mare era în concediu medical și nici nu mai exista vreun interes. De asemenea, se invocă adresa Consiliului Județean Satu Mare din 25 martie 2013, din care ar rezulta că nu a fost înscris în audiențele susținute de conducerea Consiliului Județean Satu Mare în perioada 2007-2013. Totodată s-a învederat existența unei relații de dușmănie între martoră și soția inculpatului, determinată de faptul că aceasta ar fi formulat propunerea de excludere a lui L. din cadrul Partidului Democrat Liberal, împrejurare confirmată și de martora P.

Referitor la acest din urmă aspect, Înalta Curte reține că martora L. neagă un conflict anterior cu B., arătând că și-a dat demisia din partid din motive personale și că nu cunoaște faptul că aceasta ar fi formulat o asemenea cerere. De asemenea, instanța de apel, evaluând declarația martorei în ansamblul întregului material probator nu constată contradicții care să evidențieze un eventual interes sau o atitudine subiectivă, care să determine înlăturarea depozițiilor.

Dimpotrivă, se constată că declarația martorei L. se coroborează cu cele ale martorilor C. și J., toate aceste probe demonstrând, dincolo de orice îndoială, prezența inculpatului A. în audiență la președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Astfel, martorul C. arată: „în anul 2007, nu rețin exact data am primit în audiență pe d-nul A. și soția sa B. care reclamau că comisia formată pentru atribuirea acestor spații nu dă curs cererii de cumpărare a doctorului D., la care am înțeles că doamna B. era asistentă. I-am ascultat, le-am spus că mă edific, înțelegând că pentru acest spațiu s-a depus încă o cerere de către un alt doctor"; „În cursul anului 2007, nu rețin exact data, s-a prezentat la cabinetul meu, în audiență, învinuitul A., însoțit de soția lui, numita B. Cei doi au venit să reclame și să revendice un pretins drept asupra unui spațiu medical aflat pe lisat de vânzare a comisiei susmenționate. Am aflat de la cei doi că, deși pretindeau și revendicau dreptul asupra aceștia spațiu medical, cel îndreptățit să solicite un drept asupra spațiului era numitul D. - medic stomatolog. Am înțeles din discuții că numita B. era asistenta medicală a aceștia doctor. Nu i-am întrebat pe cei doi de ce nu vine numitul D. să-și revendice spațiul, însă am chemat un membru al comisiei pentru a mă edifica asupra spațiului. Am aflat că spațiul era în litigiu, mai mult era depusă o cerere de revendicare de către un alt doctor (...), persoana care mi-a adus la cunoștință detaliile legate de vânzarea spațiului medical în cauză a fost numita L., secretara comisiei de vânzare a spațiilor medicale. Arăt că prezența învinuitului A. la mine în birou, alături de soția sa, precum și pretinderea unui presupus drept la cumpărarea unui spațiu medical aflat pe lista de vânzare nu a fost de natură să creeze presiune asupra voinței și deciziei mele și nici temere".

În fața instanței, martorul și-a nuanțat declarația, susținând că, deși în audiență s-au prezenta atât inculpatul A. cât și soția acestuia, numai B. a fost cea care a intervenit, arătând următoarele: „menționez că eu nu am înțeles atunci nuanța că este vorba de el ca persoană fizică sau este vorba e șotia acestuia. Menționez că intervenția a fost făcută de soția acestuia, inculpatul nu a scos nici un cuvânt. Doamna B. a venit și s-a interesat de acest dosar. Intervenția doamnei B. nu a fost nelegală. A venit domnișoara juristă care mi-a prezentat dosarul și mi-a spus că este un litigiu între două persoane care solicită același spațiu și eu am spus că așa va fi cum va hotărî instanța și vor primi spațiul dacă vor avea un drept legal. Discuția a durat 2-3 minute, după care au plecat. în afară de această întâlnire nu am mai discutat nici cu doamna și nici cu domnul A. problema spațiului".

În același sens este și depoziția martorului din fața instanței de apel, acesta susținând că în audiență au fost soții A. și B., iar doamna B. „a întrebat de ce nu se semnează contracția sau de ce nu se primește spațiul. A întrebat deoarece comisia era a consiliului județean. Nu am știut răspunsul și am chemat jurista care a spus că sunt în litigiu, iar până când nu se termină, comisia nu face nimic. Atunci am spus că dacă se termină litigiul rămâne să facem ce spune instanța de judecată". Fiind solicitat să explice diferențele față de cele declarate în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că: „în declarația de la DNA am spus că au fost împreună și s-au interesat. Doamna judecător de la tribunalul Oradea m-a întrebat dacă domnul sau doamna și atunci am răspuns la singular. Domnul nu s-a interesat și nu a scos nicio vorbă, iar doamna a întrebat de spațiu".

De asemenea, martora J. a arătat că C. i-a relatat faptul că inculpatul a fost în audiență în legătură cu vânzarea cabinetului medical către doctorul D. și că a fost contactată telefonic de către martora L. imediat după această întâlnire.

Prezența inculpatului este confirmată și de martora L., secretara comisiei, care descrie aceleași evenimente, susținând că, la începutul lunii octombrie 2007, inculpatul A. a fost primit de către președintele consiliului județean, „eu am fost chemată cu dosarul și am prezentat acea sentință din care rezulta că medicul D. și medicul E. sunt în litigiu, președintele consiliului a spus că, atâta vreme cât spațiul se află în litigiu, nu se poate vorbi de atribuirea lui".

Deși martora L. arată că la această audiență ar fi participat doar inculpatul A. și martorul K., nu și soția acestuia B., în raport de restul materialului probator administrat, respectiv declarația martorului C. (care face referire la ambii soți A. și B. și relatează aspectele învederate de martora B.), a martorului K. (care neagă că ar fi fost de față, aspect confirmat de C., care arată că „la acea audiență, în afară de juristă și soții A. și B. nu au mai fost alte persoane"), dar și declarația martorei J. (care a relatat că în aceeași zi a fost contactată telefonic de către martora L. care a susținut că „insistă doamna B. să se vândă integral spațiul"), Înalta Curte reține prezența ambilor soți, nu însă și a martorului K.

Ca atare, față de probatoriul expus anterior, simpla împrejurare că inculpatul și soția acestuia nu au fost menționați în registrul pentru audiențe devine fără relevanță și nu poate conduce la concluzia că aceasta nu ar fi avut loc, astfel cum susține apărarea.

În ceea ce privește obiectul discuției, martorul C., în cele patru declarații date pe parcursul procesului susține că soții A. și B. „reclamau că, comisia formată pentru atribuirea acestor spații nu dă curs cererii de cumpărare a doctorului D." (declarație din 12 octombrie 2010); „au venit să reclame și să revendice un pretins drept asupra unui spațiu medical aflat pe lisat de vânzare a comisiei susmenționate" (declarație din 20 decembrie 2011); „doamna B. a venit și s-a interesat de acest dosar. Intervenția doamnei B. nu a fost nelegală"; „a întrebat de ce nu se semnează contractul sau de ce nu se primește spațiul. A întrebat deoarece comisia era a consiliului județean. Nu am știut răspunsul și am chemat jurista care a spus că sunt în litigiu".

Deși instanța de fond reține că inculpatul i-a pretins martorului C. să-i acorde lui D. dreptul să achi