ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3154/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința, penală nr. 34 din 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 835/104/2010, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnata S.L. împotriva sentinței penale nr. 58 pronunțată la data de 9 iunie 2008 de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3732/104/2007, definitivă prin decizia penală nr. 39 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3732/104/2007, și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 653 pronunțată la data de 19 februarie 2010, în dosarul nr. 3732/104/2007.

Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării pedepsei și a fost obligată revizuienta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 50 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu, va fi avansată Baroului Olt, conform delegației din 31 martie 2010. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, condamnata S.L. a exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii împotriva sentinței penale 58 pronunțată Ia data de 9 iunie 2008 de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3732/104/2007, definitivă prin decizia penală nr. 39 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3732/104/2007, și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 653 pronunțată la data de 19 februarie 2010, în Dosarul nr. 3732/104/2007 și, totodată, a mai solicitat suspendarea executării acestei hotărâri, până la soluționarea cererii de revizuire de față.

În motivarea cererii, s-a invocat drept temei cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe baza faptului că, în Dosarul penal nr. 4376/311/2009, s-a admis plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului nr. 4052/P/2008, s-a desființat această ordonanță și s-a reținut cauza pentru judecată în complet legal constituit, pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., punându-se în mișcare acțiunea penală pentru această infracțiune, pe temeiul comiterii de către martora S.A. a infracțiunii de mărturie mincinoasă care a constituit temei a hotărârii de condamnare a revizuientei și a condus la pronunțarea unei sentințe netemeinice.

În susținerea acestei cereri, condamnata a depus certificatul de grefă al Judecătoriei Slatina privind soluția dată cu privire la plângere, copia minutei și a hotărârii de condamnare a revizuientei și certificatul de grefă al Curții de Apel Craiova, privind decizia dată la data de 25 februarie 2010 în Dosarul nr. 3732/104/2007. De asemenea în vederea soluționării cererii de revizuire, instanța de fond a atașat dosarul de fond în care s-a pronunțat hotărârea ce se cere revizuită și a procedat la mai multe amânări ale cauzei, în vederea soluționării de pe fond a dosarului menționat anterior în care s-a pus în mișcare acțiunea penală de către Judecătoria Slatina, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., în primă instanță și în calea de atac a apelului. Sub aspectul competenței instanței de față, s-a reținut că este dată Tribunalului Olt de prevederile art. 401 C. proc. pen., întrucât acesta este instanța care a judecat cauza în fond în primă instanță. Instanța de fond a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire de față. Pentru această concluzie, s-a reținut că motivele de revizuire invocate în mod expres de către condamnată, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute în mod limitativ de prevederile art. 394 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În primul rând, s-a constatat că nu se poate reține pe această bază cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) raportat la alin. (2) C. proc.

pen., ce se referă la comiterea de către martora S.A. a infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art 260 alin. (1) C. pen. în cauza în care s-a dat sentința ce se cere revizuită. Argumentația se referă la faptul că, pentru a constitui cazul de revizuire menționat, trebuie îndeplinită o dublă condiție cu caracter cumulativ, pe de o parte, să se fi comis în cauza în care a fost condamnată revizuienta de către martoră infracțiunea de mărturie mincinoasă iar, pe de altă parte, ca acest caz de revizuire să poată constitui motiv de revizuire se impune și condiția ca acesta să fi dus Ia pronunțarea unei sentințe netemeinice, care în cauza noastră este una de condamnare a revizuientei. Ori, dacă raportat la prima condiție s-a putut constata că s-a pronunțat în primă instanță și s-a menținut de instanța de apel soluția de condamnare a martorei pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în ce privește cea de a doua condiție, nu s-a mai putut reține aceiași situație.

În concret, chiar dacă s-a ajuns la condamnarea martorei, hotărârea de condamnare pentru infracțiunea de tentativă de omor a revizuientei nu s-a putut aprecia ca netemeinică, deoarece rămân suficiente alte probe cu caracter concludent, privind comiterea de către revizuientă a acestei infracțiuni, dar și cu privire la calitatea sa de infractor în cadrul raportului de drept penal dedus judecății.

În speță, chiar dacă ca urmare a condamnării martorei se ajunge la înlăturarea probei directe privind observarea de către aceasta a actului material prin care revizuienta a aplicat o lovitură cu cuțitul în abdomenul victimei, totuși, rămân astfel de probe relevante pentru a dovedi în continuare temeinicia hotărârii de condamnare: cele din declarația părții vătămate din declarația martorei oculare S.E., care au relatări similare în același mod de producere de către revizuientă a leziunilor ce au urmărit, suprimarea vieții victimei, cele din certificatul medico-legal și raportul de constatare medico-legală, în care medicul legist arată că, pot data din ziua în care s-a declarat că a avut loc incidentul și că leziunile victimei au drept mecanism de producere lovirea cu un corp tăietor-înțepător, dar și din cea a martorei C.P., care a relatat că la scurt timp după incident a ajuns la fața locului și a găsit pe partea vătămată S.V.

întins pe jos, sângerând puternic în zona abdomenului, vorbind cu mare greutate, dar reușind să spună că a fost tăiat de nora sa, S.L., revizuientă de față. Nu în ultimul rând, instanța de fond a constatat că au caracter concludent relatările părții vătămate și ale celor două martore cu privire la mobilul actelor de agresiune ale înculpatei: reproșurile adresate de către martora S.E., soția părții vătămnate, fiului său, martorul I.V., cu privire la faptul că a adus-o din nou în locuința comună pe concubina sa S.L., revizuienta noastră care anterior Ie-a adresat amenințări cu moartea. S-a mai observat că acordarea unor noi termene dilatorii în cauza de față, în vederea constatării dacă în calea de atac a recursului, a fost menținută soluția de condamnare a martorei nu s-a mai justificat date fiind argumentele de mai sus privind neîndeplinirea condiției pretinsă de art. 394 alin. (2) C. proc.

pen. În al doilea rând, s-a constatat că motivele de revizuire invocate în mod expres de către revizuientă, deși se pot încadra de asemenea în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., totuși nu pot constitui, în raport de cerințele art. 394 alin. (2) C. proc. pen., motiv de revizuire a sentinței de condamnare. Argumentația este aceea că deși se poate accepta faptul că împrejurarea ca martora S.A. nu a observat direct incidentul în care revizuienta a agresat, în scopul uciderii, pe partea vătămată, are caracter de noutate, în sensul că nu a fost cunoscută de instanță cu ocazia soluționării cauzei, țotuși nu este îndeplinită condiția pretinsă de art. 394 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât nu conduce la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuientei, pentru același argumente expuse în alineatul precedent: acela că rămân suficiente alte probe concludente ce să justifice soluția de condamnare a acesteia. În al treilea rând, din examinarea motivelor de revizuire invocate, s-a reținut de prima instanță că acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire de la art. 394 alin. (1) lit. c), d) și e) C. proc. pen. În ai patrulea rând, s-a constatat că nici din examinarea din oficiu a dosarului cauzei, nu s-a putut, constata vreun alt caz de revizuire ce să constituie motive de revizuire a hotărârii de condamnare a revizuientei, pentru care să fie necesar să se aplice procedura prevăzută de art. 399 C. proc.

pen. privind actele de cercetare ce se efectuează de către procuror. În al cincilea rând, s-a reținut că, pentru instanță, există obligația în raport de prevederile art. 403 alin. (1) C. proc. pen., de a examina dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă probe suficiente pentru admiterea în principiu. Ori, sub aspectul acestor obligații, s-a apreciat că în raport de cele menționate mai sus, nu există date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, altfel zis că există starea de inadmisibilitate a cererii de revizuire. Pe de altă parte, în raport de motivele de mai sus, ce dovedesc inadmisibilitatea cererii de revizuire, a rezultat că este lipsită de temei concludent cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta S.L., apel care s-a apreciat că este tardiv formulat. Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelanta-revizuienta a lipsit cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la data de 21 februarie 2011, la instanța de fond, când s-a dispus amânarea pronunțării Ia data de 24 februarie 2011. De asemenea, s-a reținut că la data mai sus menționată, (21 februarie 2011), revizuienta se afla în stare de libertate și a beneficiat de asistența juridică a apărătorului său ales, care a reprezentant-o în fața instanței, astfel încât, conform dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului curge de la comunicarea hotărârii instanței de fond, respectiv de la data de 2 martie 2011, conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a sentinței pronunțate.

Ori, cererea de declarare a apelului a fost înregistrată la instanța de fond la data de 6 noiembrie 2012, deci după expirarea termenului legal de declarare a căii de atac. Întrucât, în speță nu s-a constatat că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare care să justifice o eventuală repunere în termen, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins apelul revizuientei, ca fiind tardiv introdus. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către s tat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta condamnată S.L., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 17 2 C. proc.

pen., susținând că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, cu consecința respingerii ca tardiv a apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 34 din 24 februarie 2011. Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate de revizuientă, cât și din oficiu potrivit art. 385 9 alin. ultim C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile vizând respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, Înalta Curte constată că într-adevăr, revizuienta a lipsit atât la dezbaterile care au avut loc în ședința publică de la data de 21 februarie 2011, la instanța de fond, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 24 februarie 2011, cât și la pronunțare, că la data pronunțării sentinței mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 58 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Olt, nu era pus în executare, revizuienta aflându-se în stare de libertate, că a fost asistată de apărător, ales, care a reprezentant-o în fața instanței, astfel încât, conform dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., termenul de declarare a apelului; curgea de la comunicarea hotărârii instanței de fond, respectiv de la data de 2 martie 2011, conform dovezii de primire a procesului-verbal de predare a sentinței pronunțate. În raport de această dată, ultima zi în care putea declara apel în termen, era 13 martie 2011. Din actele dosarului, rezultă însă că revizuenta a declarat apel la data de 6 noiembrie 2012, deci cu mult timp după expirarea termenului legal de declarare a căii de atac. Înalta Curte, reține că dispozițiile art. 365 C. proc.

pen., privind apelul peste termen, și potrivit cărora: „Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”, nu au incidență în cauză, întrucât revizuenta solicită repunerea în termenul de declarare a apelului formulat împotriva sentinței de revizuire, or, revizuenta nu se află în executarea sentinței pronunțată în calea extraordinară de atac a revizuirii (ceea ce nici nu ar fi posibil) ci, se află în executarea sentinței de condamnare, a cărei revizuire o solicită.

Împrejurarea că revizuenta a locuit din anul 2008 în Italia și nu a fost citată la noul domiciliu, nu poate fi imputată instanței, întrucât, astfel cum rezultă din procesele-verbale privind îndeplinirea procedurii de citare și de comunicare a actelor de procedură în cursul judecății, revizuenta a fost citată la adresa din comuna G., județul Olt, adresă indicată de aceasta în cererea de revizuire și unde s-a constatat, potrivit dovezii de comunicare că sentința a fost primită de o rudă a sa. De asemenea, localitatea susmenționată este adresa de domiciliu a revizuentei rezultată și din conținutul hotărârilor judecătorești de condamnare a acesteia, existente la dosar. Ca atare, în condițiile în care revizuenta nu și-a îndeplinit obligația legală de a înștiința autoritățile cu privire Ia noul domiciliu, organul judiciar a dispus, respectând dispozițiile legale, citarea și comunicarea sentinței la adresa din comuna G., județul Olt.

Rezultă așadar că prezenta cauză a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la citare și comunicarea actelor procedurale, astfel că în mod temeinic și legal apelul a fost respins ca tardiv. Față de cele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta condamnată S.L. împotriva deciziei penale nr. 23 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta revizuenta condamnată la piața sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta condamnată S.L. împotriva deciziei penale nr. 23 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentă revizuenta condamnată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.