ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 15/2016

Prin Încheierea de ședință din 20 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 23.057/300/2014, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la "modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 371

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 ianuarie 2016 sub nr. 562/1/2016.

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

Art. 371

Art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 188/2000

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cu nr. 23.057/300/2014, contestatoarea S.C. Bancpost - S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc Tiberiu Ganea ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze actele de executare efectuate în Dosarul de executare nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 27 august 2014 în Dosarul nr. 17.712/300/2014, iar, în subsidiar, să anuleze în parte procesele-verbale din 6 iulie 2012 și din 27 martie 2014, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare, să diminueze cheltuielile de executare stabilite de Biroul Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion, prin încheierea din data de 15 septembrie 2014 și să dispună întoarcerea executării silite.

Judecătoria Sectorului 2 București - secția comună a pronunțat Sentința civilă nr. 1.807 din data de 16 februarie 2015, prin care a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației la executare, a admis cererea formulată de contestatoarea S.C. Bancpost - S.A., a anulat executarea silită efectuată în Dosarul de executare nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion și încheierea pronunțată la data de 27 august 2014 de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 17.712/300/2014, dispunând întoarcerea executării silite efectuate în Dosarul de executare nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion, sens în care a obligat intimatul să restituie contestatoarei suma de 5.328,93 lei rezultată din executarea silită.

Referitor la excepția tardivității contestației la executare, prima instanță a reținut că procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite la datele de 6 iulie 2012 și 27 martie 2014 nu reprezintă pentru creditoare simple acte de executare efectuate în Dosarul nr. 607/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Tiberiu Ganea, ci titluri care au stat la baza demarării unei proceduri de executare silită separate, în Dosarul nr. 436/2014, precum și faptul că niciunul dintre cele două procese-verbale nu a fost adresat direct creditoarei, executorul judecătoresc menționând expres că debitorul este cel ținut la plata cheltuielilor de executare, cu excepția cazurilor în care creditoarea a renunțat la executare. Creditoarea S.C. Bancpost - S.A. a fost înștiințată despre necesitatea achitării cheltuielilor printr-o simplă adresă, primită la data de 16 mai 2014, și nu prin vreun proces-verbal care să îi fie adresat direct.

Cererea prin care contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în Dosarul nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion, în baza titlurilor reprezentate de procesele- verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, înregistrată la data de 23 septembrie 2014 (în condițiile în care adresa de înștiințare a măsurii popririi a fost primită de contestatoare la data de 17 septembrie 2014), respectă termenul stabilit de art. 715 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă și este admisibilă.

În ceea ce privește legalitatea actelor de executare efectuate în Dosarul nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion și a încheierii de ședință pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, la data de 27 august 2014, în Dosarul nr. 17.712/300/2014, s-a reținut că părțile au convenit o anumită modalitate de suportare a cheltuielilor de executare (plata de către creditoare a unui avans, urmând ca diferența de cheltuieli de executare să fie recuperată de la debitor), iar contestatoarea a executat obligațiile de plată pe care și le-a asumat.

În condițiile în care raporturile dintre părți au fost reglementate convențional, iar executorul judecătoresc și-a asumat obligația de a efectua întreaga procedură de executare silită independent de suportarea de către creditoare, în întregime, a cheltuielilor de executare, condiționarea efectuării actelor de executare de plata în întregime a acestor cheltuieli sau punerea în executare silită împotriva creditoarei a procesului-verbal prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, cu motivarea că efectuarea actelor de executare a devenit prea costisitoare, constituie o ignorare a caracterului obligatoriu al contractului.

Art. 371

S-a apreciat că, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, punerea în executare a unui titlu executoriu care nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească poate fi condiționată de plata anticipată a onorariului, însă executorul judecătoresc are posibilitatea să renunțe la această condiționare, asumându-și obligația de a efectua actele de executare și în situația în care creditorul avansează doar o parte a cheltuielilor necesare executării.

Totodată, s-a arătat că normele legale referitoare la plata cheltuielilor de executare stabilite de Codul de procedură civilă de la 1865, Legea nr. 188/2000, Ordinul nr. 2.550/C/2006 și anexa nr. 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 19/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt de ordine publică, deoarece ocrotesc interesul personal al executorului judecătoresc, iar modalitatea de plată a cheltuielilor de executare convenită de părți nu este contrară legii și ordinii publice și nici nu constituie un mijloc pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.

Art. 371

Așadar, în Dosarul de executare nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion, intimatul a demarat procedura de executare silită în vederea realizării unei sume care, potrivit Contractului privind efectuarea activității de executare silită nr. 516A/4.732 din 15 mai 2012, modificat prin Actul adițional nr. 1 din 10 aprilie 2013, nu este datorată de către contestatoare și care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 663 din Codul de procedură civilă (nu este certă, lichidă și exigibilă), astfel că, în temeiul art. 719 alin. (1) și art. 711 raportat la art. 666 alin. (5) pct. 4 din Codul de procedură civilă, s-au anulat executarea silită efectuată în Dosarul de executare nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion și încheierea pronunțată la data de 27 august 2014 de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 17.712/300/2014.

Referitor la întoarcerea executării silite s-a apreciat, față de soluția de desființare a titlurilor executorii, că societatea contestatoare este îndreptățită să solicite restabilirea situației anterioare executării.

Împotriva acestei sentințe, intimatul Biroul Executorului Judecătoresc Tiberiu Ganea a declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, care, în cadrul soluționării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Prin încheierea de sesizare, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a reținut că problema de drept în litigiu privește interpretarea dispozițiilor art. 371

S-a arătat că această chestiune de drept este una nouă, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar, de modul de soluționare a acestei probleme de drept depinde soluționarea cauzei, ce reprezintă o contestație la executare întemeiată tocmai pe aceste considerente, respectiv faptul că procesul-verbal de cheltuieli de executare nu reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului (cu excepția situației în care creditorul a renunțat la executare), iar, dacă ar reprezenta, părțile au derogat prin convenție, care le este, pe deplin, opozabilă.

De asemenea, sub aspectul admisibilității, instanța de sesizare a reținut că problema de drept s-a ivit în soluționarea apelului formulat împotriva sentinței pronunțate în contestație la executare, soluția instanței învestite cu soluționarea apelului urmând a avea caracter definitiv.

Completul de judecată al Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, apreciază că interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 371

În ceea ce privește argumentul dedus din prevederile art. 371

Întrucât, în cadrul acestei opinii, s-a considerat că procesul-verbal de cheltuieli de executare nu este titlu executoriu împotriva creditorului (cu excepția situației în care acesta renunță la executare), s-a concluzionat că nu se pune problema caracterului imperativ sau dispozitiv al normei care ar stabili caracterul de titlu executoriu împotriva creditorului.

Apelantul Biroul Executorului Judecătoresc Tiberiu Ganea a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 371

Intimata S.C. BANCPOST - S.A., prin punctul de vedere depus la rapoartele întocmite de judecătorii-raportori desemnați, a apreciat că procesul-verbal de stabilire al cheltuielilor de executare nu reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului în alte situații decât aceea în care creditorul renunță la executare și, în măsura în care procesul-verbal reprezintă titlu executoriu și în alte situații, aceste prevederi legale nu au caracter imperativ.

Curțile de apel nu au o jurisprudență în materie, neavând competența soluționării unor astfel de litigii, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 240/C/485/III-5/2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului dosar.

Parte din tribunale au comunicat puncte de vedere, deduse din jurisprudența acestora, care nu vizează strict chestiunea de drept în discuție, ci aspecte adiacente acesteia [de exemplu, Tribunalul Covasna, care face referire la necesitatea avansării cheltuielilor referitoare la constituirea dosarului de executare; Tribunalul Satu Mare, care se referă la consemnarea cuantumului cheltuielilor de executare; Tribunalul Constanța - Secția I civilă, care face referire la nelegalitatea cheltuielilor de executare, sub motiv că, la dosar, nu se regăsesc dovezi ale achitării onorariului de avocat sau executor, dar faptul că nu au fost avansate în întregime, inițial, de către creditor, fiind plătite din creanța executată, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 371

Conform jurisprudenței dezvoltate la nivelul altor tribunale, respectiv cea care a fost valorificată în prezentul raport (iar nu opiniile exprimate de judecători, în cadrul unor dezbateri teoretice și a unor ședințe de lucru), față de dispozițiile art. 520 alin. (11), coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care face referire la soluțiile diferite date problemei de drept - a rezultat că, în practică, nu există o abordare unitară asupra acestei chestiuni.

O parte din soluțiile Tribunalului București (apreciată majoritară) este în sensul celei exprimate de completul care a sesizat cu întrebare prealabilă, iar parte din acestea, în sensul considerării procesului-verbal al executorului ca valorând titlu și împotriva creditorului și temei al executării silite.

Practica judiciară la nivelul Secției a II-a civile a Tribunalului Constanța este în sensul că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu împotriva debitorului, iar contra creditorului numai în situația în care acesta a renunțat la executare. Deși art. 371

Tribunalul Tulcea a arătat că sumele ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit - afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel, iar procesul-verbal prin care executorul judecătoresc stabilește cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite constituie titlu împotriva creditorului numai în situația în care acesta va renunța la executare. Este necesar a se face distincție între obligația de avansare a cheltuielilor de executare și obligația de suportare a acestora, cheltuielile avansate de partea care solicită îndeplinirea actului sau avansate de creditor în situația activităților dispuse din oficiu, fiind suportate finalmente de către debitor.

Tribunalul Sălaj apreciază că plata onorariului executorului judecătoresc este în sarcina exclusivă a debitorului urmărit, creditorul nefiind dator să avanseze sumele stabilite cu titlu de onorariu pentru executor, ci doar acele cheltuieli care sunt efectiv necesare pentru întocmirea actelor de executare și care nu intră în cuantumul onorariului datorat executorului pentru prestarea serviciilor sale. Încasarea efectivă a onorariului de către executorul judecătoresc se realizează prin executarea silită a debitorului, respectiv prin reținerea, cu prioritate, a sumei stabilite cu acest titlu, precum și a altor sume reprezentând cheltuieli de executare.

Tribunalul Suceava consideră că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 371

Tribunalul Arad apreciază, în jurisprudența sa, că procesul-verbal privind cheltuielile de executare reprezintă titlu executoriu doar împotriva debitorului, putând constitui titlu executoriu împotriva creditorului doar în situația în care acesta a renunțat la executare.

Potrivit opiniei Tribunalului Timiș, în ipoteza în care creditorul nu achită în avans onorariul de executare, executorul judecătoresc va proceda la efectuarea urmăririi silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare constituind titlu executoriu și putând să fundamenteze executarea silită ulterioară pentru sumele astfel datorate.

În urma verificărilor efectuate a fost identificată o decizie pronunțată de instanța supremă în materia titlurilor executorii reprezentate de procese-verbale întocmite de executor, dar care nu tranșează chestiunea de drept în dezbatere. Astfel, prin Decizia nr. 3.372 din 26 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 19.281/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a statuat în sensul că, potrivit art. 371

În ce privește jurisprudența Curții Constituționale s-a constatat că, în mai multe rânduri, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371

Reținând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în interpretarea dispozițiilor art. 371

Într-o a doua opinie s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că, în interpretarea dispozițiilor art. 371

Se constată, în primul rând, că dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă sunt incidente, din punct de vedere al aplicării legii în timp, așa cum rezultă din reglementarea dată de art. 24 din Codul de procedură civilă și art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 76/2012.

Potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012: "(1) Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată".

În speță, chestiunea de drept a fost invocată în cadrul unei contestații la executare promovate de S.C. Bancpost - S.A. la data de 23 septembrie 2014 și care a vizat o executare silită a cărei încuviințare s-a dispus prin încheierea din data de 27 august 2014 a Judecătoriei Sectorului 2, pronunțată în Dosarul nr. 17.712/300/2014 (ca urmare a cererii de executare silită înregistrată la biroul executorului judecătoresc la 8 august 2014).

Împrejurarea că unul dintre procesele-verbale de executare invocate ca titlu executoriu a fost emis în anul 2012 este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării legii noi în contextul în care acesta este valorificat ca titlu care justifică o altă executare silită, încuviințată ca atare, distinctă de cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 607/2012 (în cadrul căruia s-a emis respectivul proces-verbal).

Acest proces-verbal constituie cauza sau fundamentul dreptului de valorificat în noua executare încuviințată în anul 2014. Împrejurarea că el derivă dintr-o executare silită, anterioară noii reglementări, este lipsită de consecință, câtă vreme acestea se aplică, în termenii art. 24 din Codul de procedură civilă și art. 3 din Legea nr. 76/2012, proceselor și executărilor silite începute după 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă).

În acest sens, în doctrină, s-a arătat că "procesul de fond începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii [art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar executarea silită începe prin înregistrarea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc (art. 664 din Codul de procedură civilă). Legea nouă va guverna executările silite în întregul lor, inclusiv incidentele procedural ivite în cursul executării, fără să intereseze dacă titlul executoriu necesar pornirii executării silite este anterior sau ulterior legii noi".

De asemenea, potrivit art. 622 alin. (2) din Codul de procedură civilă, "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare", ceea ce dă expresie principiului disponibilității și în materia executării silite, care nu poate porni decât la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel [art. 663 alin. (1) din Codul de procedură civilă].

Or, în speță, acest act începător de executare se situează după data intrării în vigoare a legii noi de procedură (în contextul în care cererea de executare silită pe temeiul proceselor-verbale ale executorului a fost depusă la organul de executare la data de 8 august 2014, obținându-se încheierea de încuviințare din data de 27 august 2014), ceea ce face ca procedura declanșată să fie supusă noii reglementări, inclusiv sub aspectul mecanismelor referitoare la unificarea jurisprudențială care interesează în legătură cu întrebarea prealabilă ce a făcut obiectul învestirii instanței supreme.

Nu poate fi vorba despre o continuare a executării silite începute în anul 2012, pe considerentul că procesul-verbal invocat ca titlu a fost emis în respectivul dosar .

În realitate, contestația la executare care a ocazionat întrebarea prealabilă privește, cum s-a arătat, o altă executare silită, încuviințată ca atare în anul 2014, având un alt creditor (executorul judecătoresc) decât cel din dosarul anterior și de asemenea, un alt debitor (respectiv, creditorul inițial). Este vorba așadar, despre un alt raport juridic execuțional, având părți diferite, raport juridic supus legii procesuale în vigoare la data la care a fost dedus judecății.

De altfel, lămurind obiectul învestirii sale, instanța de executare a constatat că procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare nu reprezintă simple acte de executare întocmite în Dosarul execuțional nr. 607/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Tiberiu Ganea, ci titluri care au stat la baza demarării unei proceduri de executare silită separate, în Dosarul nr. 436/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Mihail Gheorghe Ion.

Fiind reținută aplicabilitatea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă sub aspectul acțiunii legii în timp și trecându-se la verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de acestea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, rezultă că acestea sunt îndeplinite, având în vedere următoarele:

Asupra dezlegării pe fond a chestiunilor de drept semnalate se reține că problema de drept a cărei dezlegare se solicită pune în discuție valoarea de titlu executoriu a procesului- verbal privind cheltuielile de executare întocmit de executorul judecătoresc împotriva creditorului din faza executării silite și valoarea (imperativă sau dispozitivă) a normelor care reglementează această materie.

Cu privire la valoarea de titlu executoriu a procesului- verbal întocmit de executorul judecătoresc împotriva creditorului executării silite, din perspectiva dispozițiilor art. 371

Aceasta, întrucât, așa cum s-a subliniat în doctrină, "realizarea activității de executare presupune anumite cheltuieli care, după distincțiile pe care legea le face, trebuie avansate de creditor sau, după caz, de către debitor. Chiar dacă la finele executării, ele sunt suportate de către debitor, imputându-se asupra patrimoniului acestuia, avansarea lor se constituie într-o sarcină distinctă de a cărei îndeplinire depinde, uneori chiar decisiv, efectuarea executării silite".

Astfel, cu privire la cheltuielile ce trebuie avansate pentru demararea executării silite, dispozițiile art. 371

Este vorba așadar despre consacrarea unui principiu de bază al executării silite, și anume, principiul avansării de către partea care recurge la serviciile unui organ de executare a cheltuielilor pe care le implică această etapă a realizării unei creanțe, recurgându-se la forța coercitivă a statului, ca urmare a neexecutării de bunăvoie de către debitor.

În ipoteza în care asemenea sume nu sunt avansate de către creditor, iar cheltuielile inițiale ale executării sunt suportate de către executor, acesta poate întocmi proces-verbal în care să le consemneze și care să aibă valoarea de titlu executoriu împotriva creditorului, având în vedere dispozițiile alin. 4 ale art. 371

Conform textului menționat, "pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu". Or, nedistingând dacă este vorba despre sume avansate pentru demararea executării silite (aflate în sarcina creditorului) ori sume ocazionate de efectuarea executării silite (alin. 2), este evident că sunt avute în vedere, deopotrivă, ambele categorii de cheltuieli după principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Așadar, spre deosebire de cheltuielile inițiale de executare care sunt în sarcina creditorului - și pe care acesta le va recupera ulterior de la debitor - toate celelalte cheltuieli efective de executare (prilejuite, de exemplu, de deplasarea executorului judecătoresc sau transportul bunurilor urmărite la locul stabilit pentru efectuarea vânzării la licitație ori de expedierea către creditor a sumelor de bani poprite) sunt în sarcina debitorului.

Dispoziția de exceptare cuprinsă în art. 371

În realitate, textul de lege are în vedere situația în care creditorul va suporta și cheltuielile cu efectuarea executării (deci, nu numai avansarea lor), ca o sancțiune a faptului că a demarat o executare de care s-a desistat ulterior.

În acest sens, în doctrină s-a arătat că de la regula conform căreia cheltuielile ocazionate cu efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit (aflat în culpă procesuală pentru neexecutarea de bunăvoie a obligațiilor impuse prin titlul executoriu) există două excepții importante: aceea a renunțării creditorului la executare și aceea în care legea ar dispune altfel. Deci, exceptarea vizează obligația de plată a cheltuielilor cu efectuarea executării, iar nu pe aceea de avansare a cheltuielilor de executare.

Tot astfel, prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, conform cărora "executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului", nu pot semnifica faptul că nu i-ar incumba creditorului avansarea cheltuielilor în vederea executării silite și că în cazul neplății acestora n-ar putea fi executat silit de către executorul judecătoresc care a avansat respectivele cheltuieli în locul creditorului.

În realitate, textul are un alt obiect de reglementare decât cel al art. 371

Semnificația dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 constă în aceea că executorul nu poate condiționa executarea silită de plata onorariului, legiuitorul fiind preocupat să înlăture, prin prevederea menționată, impedimentul în calea valorificării unei creanțe, dat de starea materială precară a creditorului, care nu ar putea, astfel, demara urmărirea silită a debitorului său rău-platnic.

În doctrină s-a subliniat că "în niciun caz dispoziția art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 nu poate însemna că, în sarcina creditorului, nu există obligația de plată în avans inclusiv a onorariului executorului, ci doar că, în anumite cauze, ținându-se seama de circumstanțe și de starea materială a creditorului, executorul poate efectua executarea silită fără ca onorariul să fie achitat cu anticipație, ca o expresie a principiului potrivit căruia executorul este ținut să îndeplinească un serviciu public".

În același timp, legiuitorul a exceptat onorariul executorului judecătoresc de la obligația plății în avans întrucât "acest onorariu se cuvine pentru activitatea prestată ca profesionist liberal, exceptarea neoperând și în privința cheltuielilor necesare actelor de executare inițiale, care sunt îndeplinite în cadrul serviciului public deservit, fiind de principiu că cel care apelează la un asemenea serviciu trebuie să suporte costurile intervenției solicitate".

De altfel, tranșând această controversă, a valorii de titlu executoriu a procesului-verbal de cheltuieli (act procedural denumit încheiere în noua reglementare), art. 670 din Codul de procedură civilă prevede expres că pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol - referitor la cheltuielile de executare - încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie (alin. 6).

Noile dispoziții procedurale reglementează expres așadar aspectul ce rezulta și din vechea reglementare, dar prin coroborarea unor prevederi legale, respectiv ale art. 371

În schimb, cealaltă categorie de cheltuieli, ocazionate de efectuarea executării silite [art. 371

Bineînțeles, și în ipoteza avansării cheltuielilor, creditorul le va recupera de la debitor, cu rezerva situației insolvabilității acestuia din urmă. Pentru o asemenea ipoteză, riscul insolvabilității nu poate fi în sarcina executorului, cel care, așa cum s-a arătat, nu este parte a raportului execuțional, ci participant, organul învestit cu realizarea executării. În schimb, creditorul va putea recupera cheltuielile de la debitor când se va modifica și va permite starea patrimonial