ÎCCJ, decizie (scj.ro #130101)

Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Renunțarea la aplicarea pedepsei

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra siguranței publice

Indice alfabetic:

Drept penal

-

refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

-

renunțarea la aplicarea pedepsei

C. pen.,

art. 80, art. 337

În cazul infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 C. pen., judecată conform procedurii privind recunoașterea învinuirii, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, în ipoteza în care constată că săvârșirea infracțiunii constituie un act de conduită izolat, comis de o persoană tânără, care exercită o profesie și a cărei conduită anterioară demonstrează că este bine integrată în familie și în societate, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen. privind situațiile în care nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 481/A din 21 decembrie 2015

Prin sentința nr. 148/F din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în temeiul art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 1 an închisoare aplicată inculpatei pe o durată de 3 ani în condițiile art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpata A.

Prin motivele de apel, inculpata a criticat, în esență, greșita individualizare a pedepsei aplicate de către prima instanță, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune, față de aceasta, renunțarea la aplicarea pedepsei.

Analizând apelul declarat de inculpata A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpata A., de profesie avocat, după ce a consumat băuturi alcoolice cu suspectul B. la reședința inculpatei, sărbătorind achiziționarea unui autoturism de către aceasta, în jurul orei 02:30, cu autoturismul personal, nou achiziționat, s-a oferit să-l conducă pe suspect la domiciliul acestuia. Pe B-dul C., la schimbarea direcției de mers, spre dreapta, în momentul efectuării virajului, a acroșat autoturismul condus de martora D., care rula cu viteză redusă către semaforul din intersecție, întrucât avea culoarea roșie. Fapta inculpatei A. care, în data de 17 aprilie 2014, a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce, anterior, fusese implicată într-un accident rutier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 C. pen.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt pe baza probelor administrate.

De altfel, se constată că inculpata A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină,

de

plano

, soluționarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanță, că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv.

Însă, în ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare a criteriilor generale prevăzute în art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, conduita după săvârșirea faptei, vârsta, situația familială și socială.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român.

În lumina criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanța de apel în modificarea soluției aplicate de către instanța de fond.

Astfel, în privința inculpatei A. nu se poate ignora că aceasta este încadrată în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană tânără, regretând săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei atestă că infracțiunea pentru care este judecată, în prezent, inculpata constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea infracțiunii din prezentul dosar este reliefată prin lipsa antecedentelor penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.

Materialul probator administrat în cauză nu evidențiază că inculpata A. a mai fost confruntată cu infracțiuni de același gen; dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ținând de vârsta tânără a acesteia, ce demonstrează lipsa experienței de viață și nereprezentarea consecințelor nocive ce pot surveni pentru viața și libertatea sa.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că infracțiunea comisă de inculpata A. la 17 aprilie 2014 este un fapt izolat, fără șanse de revenire în câmpul infracțional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrată în familie și în societate, având un comportament adecvat și constatând faptul că în speță nu sunt regăsite niciuna dintre condițiile negative prevăzute în art. 80 alin. (2) C. pen., apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În consecință, va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei și, în baza art. 81 C. pen., va aplica inculpatei un avertisment și o va atenționa asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței nr. 148/F din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 80 - 82 C. pen., a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei și, în baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatei un avertisment pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.