ÎCCJ, decizie (scj.ro #126143)

Acord de recunoaștere a vinovăției. Apel. Amânarea aplicării pedepsei

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

acord de recunoaștere a vinovăției

C. proc. pen.,

art. 478 - art. 488

În cazul în care instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, conform art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și a dispus amânarea aplicării pedepsei, inculpatul poate formula apel prin care să solicite renunțarea la aplicarea pedepsei sau înlăturarea obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) C. pen., dispuse de prima instanță în cadrul amânării aplicării pedepsei.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 343/A din 7 octombrie 2015

Prin sentința nr. 88/PI din 8 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (4) C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.D.

În baza art. 337 C. pen., s-a stabilit pedeapsa principală de 1 an închisoare față de inculpatul C.D., avocat în cadrul Baroului T., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 C. pen.

În baza art. 83 și art. 84 C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei principale și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 85 alin. (1) și art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., i s-a impus inculpatului obligația ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen. raportat la art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. referitoare la revocarea amânării.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 18 mai 2015 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, Secția penală, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.D.

În acord se menționează că, la data de 21 aprilie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 337 C. pen., constând în aceea că, în data de 21 noiembrie 2014, acesta a condus un autoturism pe strada D. din Timișoara, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La solicitarea organelor de poliție adresată conducătorului auto de a fi testat cu aparatul alcooltest, acesta a refuzat testarea, precum și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 21 aprilie 2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 337 C. pen.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în data de 21 noiembrie 2014, inculpatul a condus un autoturism pe strada D. din Timișoara, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice; la solicitarea organelor de poliție adresată conducătorului auto de a fi testat cu aparatul alcooltest, acesta a refuzat testarea, precum și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Analizând condițiile prevăzute în art. 480 - art. 482 C. proc. pen., necesar a fi întrunite pentru admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța a apreciat că în speță sunt îndeplinite toate cerințele legale.

Din analiza dosarului de urmărire penală a rezultat că în data de 21 noiembrie 2014 inculpatul C.D. a condus un autoturism pe strada D. din Timișoara, unde a fost oprit de către un echipaj de poliție. În fața echipajului de poliție, care i-a solicitat în mod expres să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a refuzat prelevarea.

S-a arătat că infracțiunea săvârșită de inculpat este prevăzută în art. 337 C. pen. și este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, nefiind depășită limita de 7 ani prevăzută în art. 480 alin. (1) C. proc. pen.

S-a menționat că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește toate cerințele de formă și de conținut prevăzute în art. 481 și art. 482 C. proc. pen., este avizat de procurorul ierarhic superior și este însoțit de dosarul de urmărire penală.

În ce privește individualizarea sancțiunii, instanța de fond a arătat că inculpatul, spre deosebire de înțelegerea negociată cu procurorul, a solicitat instanței fie să adopte o sancțiune mai blândă (renunțarea la aplicarea pedepsei), fie să înlăture cele două obligații suplimentare menționate în acord în legătură cu instituția amânării aplicării pedepsei (prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, respectiv interdicția de a conduce autovehicule).

Referitor la solicitarea de renunțare la aplicarea pedepsei, instanța a apreciat că împrejurările concrete ale comiterii faptei denotă că infracțiunea săvârșită de inculpat nu poate fi considerată ca având o gravitate redusă.

Astfel, instanța a arătat că din constatările personale ale celor doi agenți de poliție (martorii I.D. și B.I.) coroborate cu declarația martorului ocular C.C. rezultă că manifestările inculpatului (mai ales coordonarea fizică și atenția) erau puternic influențate de consumul de alcool.

Martorul ocular a precizat că inculpatul emana miros de alcool, se clătina puternic și nu putea să stea drept în picioare. Mai mult, martorul I.D. (agent de poliție) a menționat că inculpatul nu a fost capabil să coboare din autoturism, fiind ajutat în acest sens de către martor. De asemenea, dată fiind starea în care se afla inculpatul, agentul de poliție I.D. a fost cel care a mutat autoturismul inculpatului, pe care acesta îl lăsase la intrarea într-o parcare (blocând astfel intrarea în spațiul respectiv).

Prin urmare, instanța a arătat că există mijloace de probă care demonstrează că inculpatul se afla într-o stare fizică și psihică de natură să contribuie decisiv la producerea unui accident de circulație.

Comportamentul recalcitrant al inculpatului în momentul respectiv - faptul că a refuzat în mod repetat să se supună dispozițiilor organelor de poliție care constataseră fapta, împrejurarea că a fost necesară imobilizarea acestuia pentru a putea fi asigurată prezența sa la întocmirea actelor procedurale necesare constatării faptei - constituie, la rândul său, un element suplimentar în evaluarea gravității infracțiunii.

Nu trebuie omis că inculpatul avea în acel moment calitatea de avocat, în virtutea căreia avea cunoștință de prevederile legale referitoare la interdicția consumului de băuturi alcoolice, la obligațiile care incumbă conducătorului auto în momentul depistării în trafic și la comportamentul care trebuie adoptat față de organul constatator.

În concluzie, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută în art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel încât nu poate fi dispusă soluția renunțării la aplicarea pedepsei.

În ce privește înlăturarea celor două obligații suplimentare, instanța a apreciat că impunerea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității nu își găsește o justificare rezonabilă nici în raport cu natura infracțiunii (la regimul circulației pe drumurile publice) și nici în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (persoană integrată în societate, cu familie, loc de muncă, implicată în activități de ajutorare a membrilor comunității din care face parte), motiv pentru care nu va institui această obligație suplimentară în sarcina inculpatului.

Pe de altă parte, natura infracțiunii și împrejurările comiterii acesteia (în special starea fizică și psihică a inculpatului la momentul comiterii faptei) justifică, în opinia instanței, impunerea obligației de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Instanța a reținut că este posibil ca această interdicție să afecteze într-o anumită măsură activitățile cotidiene ale inculpatului, atât prin prisma profesiei cât și în raport cu viața de familie, însă adoptarea acestei măsuri este urmarea comportamentului ilegal asumat de inculpat și a riscului pe care îl prezintă acesta pentru siguranța circulației pe drumurile publice, risc evidențiat, după cum s-a menționat, de împrejurările comiterii faptei.

Împotriva aceste sentințe, inculpatul C.D. a declarat, în termen legal, apel.

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul a solicitat, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei, în temeiul prevederilor art. 485 alin. (1) lit. a), coroborate cu cele ale 396 alin. (3) C. proc. pen., raportate la cele ale art. 80 C. pen., iar în subsidiar, menținerea amânării aplicării pedepsei hotărâtă de instanța de fond, cu înlăturarea măsurii de supraveghere de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, prevăzută în art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., măsură pe care a apreciat-o ca excesivă și, deci, netemeinică.

Analizând apelul declarat de inculpatul C.D., atât potrivit susținerilor orale, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La data de 21 aprilie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice, infracțiune prevăzută în art. 337 C. pen.

Modul de a proceda al primei instanțe, de a fi admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, stabilindu-i o pedeapsă de 1 an închisoare, a cărei aplicare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, se învederează întru totul judicios, astfel încât cererea inculpatului de renunțare la aplicarea pedepsei se apreciază a fi nefondată.

Renunțarea la aplicarea pedepsei este o măsură de individualizare a pedepsei care poate fi dispusă de instanța de judecată atunci când constată că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată, soluția se dispune de instanță ținându-se seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor acesteia, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Renunțarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța la aplicarea unei pedepse persoanei găsite vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, de persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment.

Astfel reglementată, renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă o prelungire în faza de judecată a principiului oportunității urmăririi, oferind judecătorului posibilitatea nesancționării unor fapte de gravitate redusă.

Referitor la condițiile pozitive, oportunitatea aplicării instituției renunțării trebuie apreciată global, avându-se în vedere toate criteriile:

a) Infrac

țiunea săvârșită să prezinte o gravitate redusă, în raport cu natura și întinderea urmărilor produse, cu mijloacele folosite, cu modul și împrejurările în care a fost comisă, precum și cu motivul și scopul urmărit.

Gravitatea redusă a infracțiunii trebuie raportată atât la natura și întinderea urmărilor infracțiunii, la mijloacele folosite, la modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, cât și la motivul și scopul urmărit. Astfel, în raport cu această condiție, trebuie analizate atât elemente de factură obiectivă (precum modul, mijloacele de comitere), cât și elemente de factură subiectivă (scopul, motivul comiterii faptei). Aceste elemente trebuie apreciate în concret, în totalitatea lor, de către judecător și, dacă va considera suficientă și oportună aplicarea unui avertisment, va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Trebuie, de asemenea, precizat faptul că această condiție privește fapta efectiv comisă (condiție intrinsecă faptei) și nu comportamentul făptuitorului înainte sau după comiterea acesteia.

Analizând condițiile impuse de lege pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, chiar dacă formal acestea ar putea fi considerate îndeplinite în speța de față, cererea inculpatului nu poate fi admisă pentru următoarele considerente:

Fapta săvârșită de inculpatul C.D. reprezintă infracțiunea prevăzută în art. 337 C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Susținerea inculpatului, potrivit căreia infracțiunea săvârșită, aceea de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice, ar prezenta o gravitate redusă, nu poate fi împărtășită de instanță.

Așa cum reiese din procesul-verbal încheiat de agenții de poliție, inculpatul se deplasa la data de 21 noiembrie 2014 pe sensul opus de mers, punând în pericol siguranța participanților la traficul rutier. Un eventual accident rutier a fost împiedicat prin acțiunea echipajului de poliție, care a intervenit și a preîntâmpinat producerea unui eveniment rutier.

Așa cum reiese din declarația martorului I.D., datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, inculpatul nu a putut coborî din autoturism, martorul dându-i mâna și ajutându-l să coboare și, dată fiind starea în care se afla, martorul a fost cel care a eliberat intrarea în parcare, deoarece lăsase autoturismul într-o poziție care împiedica intrarea/ ieșirea din parcare.

În prezența martorilor asistenți, inculpatul a refuzat categoric să-i fie prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar după prezentarea acestuia la sediul de poliție, întrucât a refuzat să intre, a fost necesară imobilizarea cu cătușe.

Chiar dacă nu au fost victime sau pagube materiale, inculpatul, prin atitudinea sa, de a conduce autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, a pus în pericol pe ceilalți participanți la trafic, iar eventualitatea producerii unor consecințe nefaste era evidentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul deplasării - spre locuință - nu era de natură a-l determina pe inculpat, chiar dacă era noapte, să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice, acesta putând ajunge la domiciliu în orice alt mod.

b) Instan

ța să aprecieze că, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea urmărilor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi

inoportun

ă din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Aceasta este o condiție extrinsecă săvârșirii infracțiunii, care privește persoana făptuitorului și conduita pe care acesta a avut-o atât anterior, cât și ulterior săvârșirii infracțiunii. Combinarea elementelor care privesc săvârșirea faptei cu cele care privesc persoana autorului face posibilă evaluarea corectă a gravității infracțiunii și, în consecință, îi poate conferi judecătorului posibilitatea de a hotărî renunțarea la aplicarea pedepsei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși inculpatul nu are antecedente penale, la data săvârșirii faptei a avut un comportament recalcitrant, a refuzat în mod repetat să se supună dispozițiilor organelor de poliție care constataseră fapta, astfel încât a fost necesară imobilizarea lui pentru a putea fi asigurată prezența sa la întocmirea actelor procedurale necesare constatării faptei, toate acestea constituind, la rândul lor, elemente suplimentare în evaluarea gravității infracțiunii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul avea calitatea de avocat și, contrar celor susținute - că de 15 ani profesează în materie fiscală și comercială -, trebuia să cunoască rigorile legii și, totodată, obligațiile care incumbă oricărui conducător auto în momentul deplasării pe drumurile publice, și anume interdicția de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Nefondată se apreciază a fi și susținerea inculpatului apelant, potrivit cu care impunerea obligației prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. - de a nu conduce nicio categorie de autovehicule pe durata termenului de supraveghere - ar fi excesivă și deci netemeinică.

Sub acest aspect se constată că instanța și-a motivat convingător opțiunea aplicării acestei măsuri de supraveghere, sens în care s-a referit în mod adecvat în considerente la natura infracțiunii și împrejurările comiterii acesteia și, în special, la starea concretă fizică și psihică a inculpatului la acel moment, concluzionând, întru totul judicios, că impunerea acestei măsuri este urmarea inevitabilă a comportamentului vădit ilegal asumat de inculpat - un profesionist al dreptului - și a pericolului pe care îl prezintă acesta pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Oricum, inculpatul apelant are posibilitatea de a beneficia, în viitor, de prevederile art. 87 C. pen.

Astfel fiind și avându-se în vedere și faptul că, verificându-se sub toate aspectele de legalitate și temeinicie sentința atacată, nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la desființarea acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinței nr. 88/PI din 8 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală.