ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 395/A/2017

Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 90/P din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen., în condițiile art. 80 C. pen., s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata A. și i s-a aplicat, conform art. 81 C. pen., „avertismentul”, pentru infracțiunea de refuz de recoltare de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. x/P/2014 emis la data de 31 martie 2016, fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice, prev. de art. 337 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 05 iulie 2014, la solicitarea organelor de poliție, a refuzat, în mod expres, să se supună prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Instanța de fond a constatat că, pe fondul unei stări psihice precare, generată de trecerea printr-un divorț după 20 ani căsnicie, la data de 05 iulie 2014, simțindu-se rău, inculpata B. s-a deplasat cu autoturismul, la Spitalul Municipal Mangalia și, ajungând în curtea unității sanitare, vis-a-vis de aceasta fiind situat imobilul martorilor C., a acroșat unul dintre autoturismele familiei C. și, în încercarea de a continua manevrele pentru a parca, a lovit și autoturismul martorului C. și poarta de acces, situație de fapt ce reiese din declarațiile inculpatei coroborate cu declarațiile martorului D. și C. care au declarat că “au auzit când a fost acroșat primul autoturism și, în timp ce martora D. s-a retras de la fereastră cu copilul, martorul C. a ieșit și a văzut când inculpata a lovit celălalt autoturism și poarta”. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, la solicitarea căruia inculpata a refuzat să i se recolteze sânge pentru stabilirea alcoolemiei, conform procesului-verbal de constatare din 07 iulie 2014, procesului-verbal de recoltare probe biologice cu fișa anexă privind examenul clinic, declarațiilor martorilor E., F., G., H., precum și declarațiile inculpatei, care recunoaște comiterea faptei, dar motivează că s-a temut de ace, având, pe fondul problemelor psihice, un episod puternic de “fobie de ace” sub stăpânirea căruia nu a putut să se supună obligației legale pentru determinarea gradului de alcoolemie în sânge.

Raportat la textul incriminator, a considerat că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prev. de art. 337 alin. (1) C. pen. constă în refuzul inculpatei B., la data de 05 iulie 2014, la solicitarea expresă a organelor de poliție de a se supune recoltării de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind surprinsă că a condus autoturismul, iar urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

În legătură cu latura subiectivă, s-a constatat că inculpata a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

A apreciat că apărarea inculpatei privind fobia de ace nu constituie o cauză justificativă care înlătură caracterul penal al faptei și, ca atare, cererea de achitare potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este admisibilă. Având în vedere declarațiile inculpatei privind această alergie, confirmată de actele medicale depuse în cauză și de declarațiile martorei I., medic primar psihiatru, care a precizat că inculpata era puternic depresivă, stare emoțională care a favorizat declanșarea episodului de fobie, rezultă că inculpata avea o fobie de ace care i-a generat refuzul de a se supune prelevării de probe biologice. Însă, în condițiile în care inculpata avea cunoștință de aceasta de mai mult timp, anterior conducerii autoturismului, asumându-și responsabilitatea în cazul în care i se solicita de către echipajul de poliție rutieră de a se conforma obligației de recoltare de probe biologice, fobia de ace nu justifică și nu constituie o cauză de neimputabilitate a faptei din 05 iulie 2014, de altfel nefiind invocat vreunul dintre cazurile prev. de art. 20, art. 24 și urm. C. pen. și, pe cale de consecință, neputându-se dispune achitarea.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv, fapta inculpatei de a refuza să se conformeze solicitării de recoltare a sângelui pe fondul unei stări psihice deosebite, fiind sub imperiul unei depresii îndelungate din cauza unei experiențe personale traumatizante, a episodului de fobie de ace, izolat, a adus o atingere minimă valorilor sociale protejate prin norma de incriminare, inculpata recunoscând comiterea faptei, fiind cooperantă cu autoritățile încă din momentul constatării, prezentându-se în fața organelor judiciare, a făcut dovada că este integrată în societate, are o profesie - notar public, la primul contact cu legea penală, sens în care s-a constatat incidența dispozițiilor art. 80 C. pen., aplicarea unei pedepse având efecte mult mai grave decât scopul preventiv, educativ prevăzut de legiuitor.

A constatat că nu se poate reține circumstanța invocată de către procuror privind conducerea autoturismului sub influența alcoolului și neconformarea din cauza aceasta, deoarece nu s-a dovedit că inculpata ar fi consumat cantități mari de alcool, cu excepția unui pahar de vin, potrivit declarației martorei J., așa încât nu se impune condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, conform art. 91 C. pen. Nici lovirea autoturismelor martorilor K., L., C. și D. s-a considerat că nu conduce la agravarea răspunderii, deoarece nu s-a probat că inculpata a acționat cu vinovăție și nu a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de distrugere sau vreo altă faptă penală, sens în care s-a avut în vedere că declarațiile martorilor au o oarecare doză de subiectivism, din cauza raporturilor conflictuale dintre soacra acestora și inculpată, mai ales că nu au sesizat momentul sosirii și producerii coliziunii între autoturisme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care a solicitat condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Motivele apelului au fost expuse, pe larg, în scris și în concluziile orale ale procurorului, redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin prisma motivelor invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a criticat sentința penală nr. 90/P din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, raportat la soluția de renunțare a pedepsei față de inculpata A., apreciind că instanța de fond a evaluat greșit gradul de pericol al faptei și persoana inculpatei.

În acest sens, a susținut că în mod greșit a fost reținută, ca și criteriu de individualizare, trecerea inculpatei A. printr-un episod de fobie de ace, apreciindu-se că, în raport de refuzul de a fi testată cu aparatul Drager, faptul că emana halenă alcoolică, derularea evenimentelor din noaptea de 4/5 iulie 2014, cunoștințele juridice deținute de inculpată prin prisma calității de notar public, declarațiile subiective ale acesteia, refuzul inculpatei de a se supune testării în vederea stabilirii concentrației alcoolice fiind total.

Apărarea a susținut că nu a contestat lipsa intenției ca palier al laturii subiective în comiterea faptei penale, astfel încât analiza elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. (1) C. pen., realizată de reprezentanții Ministerului Public în motivele de apel, nu este de natură a contrazice aprecierea instanței de fond sub acest aspect și că fobia de ace a inculpatei, ca element ce poate conduce la diminuarea răspunderii penale, este reală. Totodată, a menționat că în actul de sesizare al instanței și în motivele de apel s-a reținut că inculpata nu a consumat cantități mari de alcool, nu se afla în situația unei persoane care a comis o infracțiune având legătură cu calitatea de notar public, a recunoscut comiterea faptei și a avut o atitudine cooperantă cu autoritățile încă din momentul constatării.

Nici acuzarea, nici apărarea nu contestă constatarea instanței de fond cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 5 iulie 2014, inculpata A. a refuzat, în mod expres, să se supună prelevării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la solicitarea organelor de poliție, după ce se constatase anterior că emana halenă alcoolică și nu se supusese testului alcooltest, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție și-o însușește.

Divergențele de opinie privesc întrunirea condițiilor renunțării la aplicarea pedepsei, prin raportare la circumstanțele personale și reale în care a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 337 alin. (1) C. pen. de către inculpata A.

Contrar instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că refuzul inculpatei A. de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei nu poate fi pus exclusiv pe seama anxietății fobice, respectiv pe fobia de obiecte ascuțite, în condițiile în care, anterior, aceasta a refuzat să se supună și testării cu aparatul alcooltest, procedură care nu presupune folosirea vreunui obiect ascuțit, așa cum reiese din Ordonanța din 5 iulie 2014 a Poliției Municipiului Mangalia - Serviciul Rutier (fila 10 dup), acesta fiind și motivul pentru care a fost condusă de organele de poliție la Spitalul Municipal Mangalia, așa cum reiese din cererea de analiză din 5 iulie 2017 (fila 14 dup).

Totodată, reține că împrejurările reale ale săvârșirii faptei sunt parțial diferite de cele reținute prin sentința apelată, probele administrate în fața instanței de fond și de organele de urmărire penală relevând faptul că inculpata, deși a recunoscut săvârșirea faptei, a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală cu privire la unele dintre circumstanțele săvârșirii acesteia, cum ar fi motivul pentru care se afla la locul producerii accidentului.

Înalta Curte nu poate face abstracție, chiar în contextul clasării cauzei cu privire la infracțiunile de loviri sau alte violențe, amenințare, hărțuire, distrugere și tentativă de omor, de modalitatea în care inculpata A. disimulează împrejurările care au determinat prezența acesteia în zona Spitalului Municipal Mangalia, fapt ce denotă o încercare de zădărnicire a aflării adevărului cu privire la unele aspecte ce ar fi putut fi considerate relevante în individualizarea răspunderii sale penale.

Astfel, deși în fața organelor de constatare inculpata a declarat că s-a deplasat în str. x, la familia K. și L., deoarece a fost contactată telefonic de către aceștia pentru a se deplasa la domiciliul lor, conform procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 11 dup), în declarația de suspect din 15 iulie 2015 a susținut că „la un moment dat am avut o stare de rău, situație în care, cu autoturismul, m-am deplasat către Spitalul Mangalia”, împrejurări pe care le-a relevat și în fața instanței de fond, la data de 27 iunie 2017.

Or, raportat și la declarațiile martorilor Ion Caraulani, este evident că scopul prezenței inculpatei în zona Spitalului Municipal Mangalia nu era de a se deplasa la unitatea medicală, așa cum a reținut instanța de fond. Acestea, coroborate și cu faptul că inculpata a refuzat să semneze procesul verbal de constatare, fără a oferi vreo explicație în acest sens, denotă doar o colaborare parțială a inculpatei A. cu organele de urmărire penală pentru stabilirea adevărului în cauză și faptul că, dincolo de atitudinea de recunoaștere și regretul pe care îl manifestă referitor la săvârșirea faptei, nu a înțeles pe deplin gravitatea unui astfel de comportament.

Nu poate fi neglijat nici faptul că inculpata, conform propriei declarații, a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, chiar dacă gradul de alcoolemie nu a putut fi stabilit, circumstanță căreia nu i se poate conferi un caracter atenuat prin raportare la starea depresivă prin care trecea aceasta, generată de faptul că în acea perioadă trecea printr-un divorț după 20 de ani de căsnicie, împrejurare considerată a fi factorul declanșator al anxietății fobice.

Totodată, constată că sub aspectul răspunderii penale nu are nicio importanță faptul că inculpata a renunțat la dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, solicitând anularea permisului de conducere.

Astfel, având în vedere modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că renunțarea la aplicarea pedepsei nu se justifică în prezenta speță, motiv pentru care, raportat și la celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv atingerea redusă a valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, recunoașterea faptei, cooperarea cu autoritățile judiciare pe parcursul procesului penal, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, precum și circumstanțele personale ce o caracterizează, respectiv faptul că este o persoană educată și integrată în societate, care a depus efort în a depăși starea generată de situația familială prin care a trecut, apelând la ajutor de specialitate, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili pedeapsa închisorii

în cuantumul minimului special prevăzut de art. 337 C. pen. și o va condamna pe inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii

de refuz de recoltare de mostre biologice.

Totodată, va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi

prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii, precum și pedeapsa accesorie

a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pedepse ce se vor executa în condițiile prevăzute de art. 65- 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, raportat la criteriile de individualizare a pedepsei mai sus menționate și având în vedere

condițiile de aplicare a suspendării condiționate prevăzute de art. 91 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că reintegrarea socială a inculpatei A. poate fi realizată fără privarea de libertate a acesteia.

În consecință, Înalta Curte, va admite

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 90/P din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata A.

Va desființa, în parte, sentința penală menționată și, rejudecând:

În temeiul art. 337 alin. (1) C. pen. o va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice.

În conformitate cu art. 67 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen. va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. va suspenda executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 92 alin. (1) C. pen. care, potrivit art. 92 alin. (2) C. pen., se calculează de la data când hotărârea a rămas definitivă.

În conformitate cu disp. art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnata va respecta măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, după cum urmează:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune condamnatei să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probațiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la o entitate stabilită de Serviciul de Probațiune Constanța.

Va atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 96 și art. 93 alin. (5) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 90/P din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata A.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 337 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpata

A.

, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice.

În conformitate cu art. 67 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 65 C. pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 92 alin. (1) C. pen. care, potrivit art. 92 alin. (2) C. pen., se calculează de la data când hotărârea a rămas definitivă.

În conformitate cu disp. art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnata trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, după cum urmează:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune condamnatei să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probațiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la o entitate stabilită de Serviciul de Probațiune Constanța.

Atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 96 și art. 93 alin. (5) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 noiembrie 2017.