ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 88/PI din data de 8 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (4) C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.D.

În baza art. 337 alin. (1) C. pen. s-a stabilit pedeapsa principală de 1 an închisoare față de inculpatul C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 C. pen.

În baza art. 83 și 84 C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei principale și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 85 alin. (1) și art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe Serviciului de probatiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. i s-a impus inculpatului obligația ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen. raportat la art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. referitoare la revocarea amânării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 300 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală și la judecata în primă instanță.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în suma de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 18 mai 2015, sub nr. de dosar 694/59/2015, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.D. în dosarul de urmărire penală nr. 558/P/2015.

În acord se menționează că, la data de 21 aprilie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., constând în aceea că, în data de 21 noiembrie 2014, acesta a condus autoturismul marca A. pe str. Daliei din Timișoara, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La solicitarea organelor de poliție adresată conducătorului auto de a fi testat cu aparatul alcooltest, acesta a refuzat testarea, precum și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prin ordonanța nr. 558/P/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 21 aprilie 2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în data de 21 noiembrie 2014 acesta a condus autoturismul marca A. pe str. Daliei din Timișoara, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice; la solicitarea organelor de poliție adresată conducătorului auto de a fi testat cu aparatul alcooltest, acesta a refuzat testarea precum și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Analizând condițiile prevăzute de art. 480 - 482 C. proc. pen., necesar a fi întrunite pentru admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța a apreciat că în speță sunt îndeplinite toate cerințele legale.

Din analiza dosarului de urmărire penală (cu referire la probele relevante: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile martorilor l.D. și B.I.C.; declarația inculpatului de recunoaștere a faptei) a rezultat că în data de 21 noiembrie 2014, ora 04

30

, inculpatul C.D. a condus autoturismul marca A. pe strada Daliei din Timișoara unde a fost oprit de către un echipaj de poliție din cadrul secției 2 Timișoara în fața unui echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, Biroul Rutier, care i-a solicitat în mod expres să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a refuzat prelevarea.

S-a arătat că infracțiunea săvârșită de inculpat este prevăzută de art. 337 alin. (1) C. pen. și este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, nefiind depășită limita de 7 ani prevăzută de art. 480 alin. (1) C. proc. pen.

S-a menționat că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește toate cerințele de formă și de conținut prevăzute de art. 481 și 482 C. proc. pen., este avizat de procurorul ierarhic superior și este însoțit de dosarul de urmărire penală.

În ce privește individualizarea sancțiunii, instanța de fond a arătat că inculpatul, spre deosebire de înțelegerea negociată cu procurorul, a solicitat instanței fie să adopte o sancțiune mai blândă (renunțarea la aplicarea pedepsei), fie să înlăture cele două obligații suplimentare menționate în acord în legătură cu instituția amânării aplicării pedepsei (prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, respectiv interdicția de a conduce autovehicule).

Referitor la solicitarea de renunțare la aplicarea pedepsei, instanța a apreciat că împrejurările concrete ale comiterii faptei denotă că infracțiunea săvârșită de inculpat nu poate fi considerată ca având o gravitate redusă.

Astfel, instanța a arătat că din constatările personale ale celor doi agenți de poliție (martorii l.D. și B.I.C.) coroborate cu declarația martorului ocular C.C.M.) rezultă că manifestările inculpatului (mai ales coordonarea fizică și atenția) erau puternic influențate de consumul de alcool.

Martorul ocular a precizat că inculpatul emana miros de alcool, se clătina puternic și nu putea să stea drept în picioare. Mai mult, martorul l.D. (agent de poliție) a menționat că inculpatul nu a fost capabil să coboare din autoturism, fiind ajutat în acest sens de către martor. De asemenea, dată fiind starea în care se afla inculpatul, agentul de poliție l.D. a fost cel care a mutat autoturismul inculpatului, pe care acesta îl lăsase la intrarea într-o parcare (blocând astfel intrarea în spațiul respectiv).

Prin urmare, instanța a arătat că există mijloace de probă care demonstrează că inculpatul se afla într-o stare fizică și psihică de natură să contribuie decisiv la producerea unui accident de circulație. .

Comportamentul recalcitrant al inculpatului în momentul respectiv - faptul că a refuzat în mod repetat să se supună dispozițiilor organelor de poliție care constataseră fapta; împrejurarea că a fost necesară imobilizarea acestuia pentru a putea fi asigurată prezența sa la întocmirea actelor procedurale necesare constatării faptei - constituie, la rândul său, un element suplimentar în evaluarea gravității infracțiunii.

Nu trebuie omis că inculpatul avea în acel moment calitatea de avocat, în virtutea căreia avea cunoștință de prevederile legale referitoare la interdicția consumului de băuturi alcoolice, la obligațiile care incumbă conducătorului auto în momentul depistării în trafic și la comportamentul care trebuie adoptat față de organul constatator.

În concluzie instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel încât nu poate fi dispusă soluția renunțării la aplicarea pedepsei.

În ce privește înlăturarea celor două obligații suplimentare, instanța a apreciat că impunerea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității nu își găsește o justificare rezonabilă nici în raport de natura infracțiunii (la regimul circulației pe drumurile publice) și nici în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului (persoană integrată în societate, cu familie, loc de muncă, implicată în activități de ajutorare a membrilor comunității din care face parte), motiv pentru care nu va institui această obligație suplimentară în sarcina inculpatului.

Pe de altă parte, natura infracțiunii și împrejurările comiterii acesteia (în special starea fizică și psihică a inculpatului la momentul comiterii faptei) justifică în opinia instanței impunerea obligației de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de încercare.

Instanța a reținut că este posibil ca această interdicție să afecteze într-o anumită măsură activitățile cotidiene ale inculpatului, atât prin prisma profesiei cât și în raport cu viața de familie, însă adoptarea acestei măsuri este urmarea comportamentului ilegal asumat de inculpat și a riscului pe care îl prezintă acesta pentru siguranța circulației pe drumurile publice, risc evidențiat, după cum s-a menționat, de împrejurările comiterii faptei.

Cu privire la solicitarea Parchetului de aplicare a dispozițiilor de interzicere a dreptului prevăzut în art. 64 lit. c) C. pen. inculpatului, Curtea a constatat că instanța de apel în mod corect a procedat la înlăturarea art. 64 lit. c) C. pen.

Astfel, între restrângerea exercițiului unor drepturi și situația care a determinat-o, trebuie să existe o proportionalitate, care se regăsește în individualizarea pedepselor, ținându-se seama de pericolul social al faptei săvârșite, de purtarea infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, conform art. 72 C. pen., care se impune a fi aplicat și pentru pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

Împotriva aceste sentințe, inculpatul C.D. a declarat, în termen legal, apelul de față.

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul a solicitat, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei, în temeiul prevederilor art. 485 alin. (1) lit. a), coroborate cu cele ale 396 alin. (3) C. proc. pen., raportate la cele ale art. 80 C. pen., iar în subsidiar, menținerea amânării aplicării pedepsei hotărâtă de instanța de fond, cu înlăturarea măsurii de supraveghere de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., măsură pe care a apreciat-o ca excesivă și, deci, netemeinică.

S-a arătat că, în speță, sunt îndeplinite cu prisosință prevederile art. 80 C. pen. pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, deoarece infracțiunea este una de o gravitate redusă, a avut un caracter conjunctural, datorită unor divergențe verbale cu organul constatator; și nu au fost cauzate prejudicii.

Inculpatul a susținut că sunt îndeplinite toate criteriile evocate de legiuitor în cuprinsul art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că nu există urmări, fapta nu a avut niciun fel de consecințe prejudiciabile, nu s-a produs vreun accident, nu există victime umane sau daune materiale, nu au existat mijloace utilizate sau preconstituite pentru pretinsa faptă de a refuza recoltarea probelor biologice, iar împrejurările au fost circumstanțiale, datorându-se unor divergențe verbale cu agenții de poliție rutieră, divergențe cu caracter conjuntural, care nu obiectivează nicio rezoluție infracțională și nici pregătiri de orice natură pentru comiterea pretinsei fapte, neexistând niciun motiv sau scop infracțional, apreciind că prima instanță a valorificat în mod netemeinic și nelegal depozițiile agenților de poliție.

Referitor la refuzul de recoltare a probelor biologice, inculpatul a arătat că nu i s-a solicitat decât proba cu etilotestul, fără a se i se solicita consimțământul scris pentru examinarea fizică, prevăzut de art. 190 alin. (1) C. proc. pen., și nici deplasarea la laboratorul medico-legal, neexistând niciun refuz constatat în fața medicului de specialitate și nicio încheiere prevăzută de art. 190 alin. (2) C. proc. pen. a judecătorului de drepturi și libertăți, în urma căreia să se procedeze la examinarea fizică și să fie stabilită existența consumului de alcool, așa încât nu pot fi validate considerentele primei instanțe din această perspectivă pentru argumentarea soluției sale de a dispune nu renunțarea Ia aplicarea pedepsei, ci amânarea aplicării pedepsei.

Referitor la calitatea de avocat, inculpatul a arătat că prima instanță a apreciat-o și a valorificat-o numai în defavoarea lui, omițând cu totul să o valorizeze în favoarea sa, cu consecința adoptării soluției, mai favorabile, de renunțare la aplicarea pedepsei, care s-ar fi justificat pe deplin în raport cu circumstanțele sale personale și conduita anterioară comiterii pretinsei fapte, așa cum impun în mod expres dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la conduita sa anterioară în calitate de conducător auto, a arătat că în aproape 20 de ani de când conduce autovehicule, a avut, așa cum rezultă din cazierul rutier existent la dosarul de urmărire penală, 6 contravenții nesemnificative, 3 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 3 pentru depășirea vitezei legale cu puțin, respectiv cu până la 30 km/h față de viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, că nu a fost vreodată implicat într-un accident rutier, că nu i-a fost niciodată suspendat dreptul de conducere pentru niciun fel de contravenție și nu a comis nicio infracțiune.

Cu privire obligația de a nu conduce nici un fel de autovehicule pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a arătat că nu se poate reține că ar fi necesară impunerea acestei obligații, deoarece nu prezint niciun fel de pericol social pentru circulația pe drumurile publice și nu a cauzat nimănui niciun prejudiciu, de nicio natură, iar avertismentul asupra conduitei sale viitoare este suficient, cu observarea caracterului circumstanțial și singular al faptei ce se impută.

Pe de altă parte, impunerea unei asemenea obligații ar impieta și asupra îndeplinirii obligațiilor de creștere și educare a fetiței în vârstă 8 ani, deoarece nu mai poate merge să o ia de la școală și nu mai poate să se deplaseze la activitățile ei curiculare și extracuriculare (tenis, dans, desen etc) cu autoturismul personal.

Analizând apelul declarat de inculpatul C.D., atât potrivit susținerilor orale, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

La data de 21 aprilie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice, infracțiune prevăzută de art. 337 C. pen., constând în aceea că, în data de 21 noiembrie 2014, acesta a condus autoturismul marca A., pe str. Daliei din Timișoara, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Modul de procedare al primei instanțe, de a fi admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, stabilindu-i o pedeapsă de 1 an închisoare, a cărei aplicare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani, se învederează întrutotul judicios, încât cererea inculpatului de renunțare la aplicarea pedepsei se apreciază a fi nefondată.

Renunțarea la aplicarea pedepsei

este o măsură de individualizare a pedepsei care poate fi dispusă de instanța de judecată atunci când constată că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată, soluția se dispune de instanță ținându-se seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor acesteia, precum și de posibilitățile de îndreptare a autorului, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Renunțarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța la aplicarea unei pedepse persoanei găsite vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, unei pedepse, chiar cu amânarea aplicării sau cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Astfel reglementată, renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă o prelungire în faza de judecată a principiului oportunității urmăririi, oferind judecătorului posibilitatea nesancționării unor fapte ca infracțiuni de gravitate redusă, pentru care acțiunea penală nu ar fi trebuit exercitată încă din faza de urmărire penală.

Se conferă așadar, instanței de judecată posibilitatea de a renunța la aplicarea pedepsei, chiar dacă o persoană este vinovată de comiterea unei infracțiuni, rațiunea de a-l feri pe inculpat de nocivitatea pedepsei fiind mult mai puternică și, din acest motiv, pentru reeducarea lui se găsesc alte mijloace, neprivative de libertate.

Referitor la condițiile pozitive, oportunitatea aplicării instituției renunțării trebuie apreciată global, avându-se în vedere toate criteriile:

a) Infracțiunea săvârșită să prezinte o gravitate redusă, în raport cu natura și întinderea urmărilor produse, cu mijloacele folosite, cu modul și împrejurările în care a fost comisă, precum și cu motivul și scopul urmărit.

Gravitatea redusă a infracțiunii trebuie raportată atât la natura și întinderea urmărilor infracțiunii, la mijloacele folosite, la modul și împrejurările în care a fost comisă fapta cât și la motivul și scopul urmărit. Astfel, în raport de această condiție, trebuie analizate atât elemente de factură obiectivă (precum modul, mijloacele de comitere) cât și elemente de factură subiectivă (scopul, motivul comiterii faptei). Aceste elemente trebuie apreciate în concret, în totalitatea lor, de către judecător și, dacă va considera suficientă și oportună aplicarea doar a unui avertisment, va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Trebuie, de asemenea, precizat faptul că această condiție privește fapta efectiv comisă (condiție intrinsecă faptei) și nu comportamentul făptuitorului înainte sau după comiterea acesteia.

Analizând condițiile impuse de lege pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că, chiar dacă, formal, acestea ar putea fi considerate îndeplinite în speța de față, cererea inculpatului nu poate fi admisă pentru următoarele considerente:

Fapta săvârșită de inculpatul C.D. reprezintă infracțiunea prevăzută de art. 337 C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Contrar susținerii inculpatului, potrivit cu care infracțiunea săvârșită, aceea de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice, ar prezenta o gravitate redusă nu poate fi împărtășită de instanță.

Așa cum reiese din procesul - verbal încheiat de agenții de poliție, inculpatul se deplasa la data de 21 noiembrie 2014, în jurul orei 4

30

, pe sensul opus de mers punând în pericol siguranța participanților la traficul rutier. Un eventual accident rutier a fost împiedicat prin acțiunea echipajului de poliție , care a intervenit și a preîntâmpinat producerea unui eveniment rutier.

Așa cum reiese din declarația martorului l.D. „datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, inculpatul nu a putut coborî din autoturism, eu dându-i mâna și ajutându-l să coboare" și „dată fiind starea în care se afla, eu am fost cel care am eliberat intrarea în parcare, deoarece lăsase autoturismul într-o poziție care împiedica intrarea/ieșirea din parcare".

În prezența martorilor asistenți, inculpatul a refuzat categoric să-i fie prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, iar după prezentarea acestuia la sediul secție nr. 2 de Poliție, întrucât a refuzat să intre, „am fost nevoiți să-l imobilizăm cu cătușele", iar acesta, sfidând orice regulă de drept, a refuzat categoric să dea orice declarație.

Chiar dacă nu au fost victime sau pagube materiale, inculpatul, prin atitudinea sa, de a conduce autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, a pus în pericol pe ceilalți participanți la trafic, iar eventualitatea producerii unor consecințe nefaste era evidentă.

Motivul și scopul urmărit constituie elementul subiectiv pe care instanțele judecătorești trebuie să îl aibă în vedere atunci când se pronunță asupra renunțării la aplicarea pedepsei.

La interpelarea Înaltei Curți, (încheierea de dezbateri), în sensul de a preciza unde dorea să se deplaseze la acel moment, inculpatul a menționat că se îndrepta spre domiciliu.

Înalta Curte constată că motivul deplasării - spre locuință - nu era de natură a-l determina pe inculpat chiar dacă era noapte, să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice, acesta putând ajungă la domiciliu în orice alt mod.

b) Instanța să aprecieze că, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea urmărilor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi

inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

Aceasta este o condiție extrinsecă săvârșirii infracțiunii, care privește persoana făptuitorului și conduita pe care acesta a avut-o atât anterior cât și ulterior săvârșirii infracțiunii. Combinarea elementelor care privesc săvârșirea faptei cu cele care privesc persoana autorului face posibilă evaluarea corectă a gravității infracțiunii și în consecință, îi poate conferi judecătorului posibilitatea de a hotărî renunțarea la aplicarea pedepsei.

Cu toate acestea, și în situația în care sunt îndeplinite condițiile privitoare la faptă și chiar unele condiții privitoare la persoana făptuitorului (de exemplu, acesta a avut o bună conduită anterior săvârșirii faptei), instanța poate să respingă cererea acestuia de a renunța la aplicarea unei pedepse dacă își formează convingerea că inculpatul nu inspiră încrederea necesară că se va îndrepta fără aplicarea unei pedepse (cu sau fără executare efectivă).

Înalta Curte constată că, deși inculpatul nu are antecedente penale, la data săvârșirii faptei a avut un comportament recalcitrant, a refuzat în mod repetat să se supună dispozițiilor organelor de poliție care constataseră fapta, încât a fost necesară imobilizarea lui pentru a putea fi asigurată prezența sa la întocmirea actelor procedurale necesare constatării faptei toate acestea constituind, la rândul lor, elemente suplimentare în evaluarea gravității infracțiunii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că inculpatul avea calitatea de avocat și, contrar celor susținute - că de 15 ani profesează în materie fiscală și comercială - trebuia să cunoască rigorile legii și totodată obligațiile care incumbă oricărui conducător auto în momentul deplasării pe drumurile publice, și anume, interdicția de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Nefondată se apreciază a fi și susținerea inculpatului apelant, potrivit cu care impunerea obligației prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. - de a nu conduce nici o categorie de autovehicule pe durata termenului de supraveghere - ar fi excesivă și deci netemeinică.

Sub acest aspect se constată că instanța și-a motivat convingător opțiunea aplicării acestei măsuri de supraveghere, sens în care s-a referit în mod adecvat în considerente la natura infracțiunii și împrejurările comiterii acesteia și, în special, la starea concretă fizică și psihică a inculpatului la acel moment, concluzionând, întru totul judicios, că impunerea acestei măsuri este urmarea inevitabilă a comportamentului vădit ilegal asumat de inculpat - un profesionist al dreptului - și a pericolului pe care îl prezintă acesta pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Oricum, inculpatul apelant are posibilitatea de a beneficia, în viitor, de prevederile art. 87 C. pen.

Astfel fiind și avându-se în vedere și faptul că, verificându-se sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, sentința atacată, nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la desființarea acesteia, urmează ca apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinței penale nr. 88/PI din data de 8 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, să fie respins ca nefondat.

În baza 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinței penale nr. 88/PI din data de 8 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2015.