ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2016

Decizia nr. 761/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 4 februarie 2011, sub număr de Dosar nr. x/301/2011, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E. și F., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: revocarea tranzacției consfințite prin sentința civilă nr. 4941 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/94/2009, în privința imobilului situat în jud. Ilfov, com. Balotești, sat Săftica și a imobilului situat în București, sector 2; revocarea convenției autentificate din 27 aprilie 2010 de B.N.P., G. și H., în privința imobilului situat în București, sector 2; constatarea faptului că pârâtul C. trebuie să restituie către reclamanta B. suma de 46.500 euro și către reclamantul A. suma de 230.000 euro.

Pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 3 București, în raport de valoarea obiectului litigiului de 276.500 euro; excepția de insuficientă timbrare a acțiunii; excepția prematuri tații promovării cererii, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada începerii procedurii de executare silită împotriva pârâtului C. și nici a existenței vreunui titlu executoriu împotriva acestuia; excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând revocarea tranzacției judiciare; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., în raport de faptul că reclamanții nu au făcut dovada că ar fi titularii unei creanțe certe, lichide și exigibile, anterioare actului pe care-l atacă, tranzacția fiind încheiată în data de 22 octombrie 2009, anterior convenției din data de 03 noiembrie 2009. în ceea ce privește fondul cererii, pârâta a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Reclamanții au formulat cerere completatoare a acțiunii inițiale, solicitând în contradictoriu cu pârâții E., F., C. și I., revocarea actului de dezmembrare autentificat din 03 martie 2010 de B.N.P.A., J. și K., privind terenul situat în București, sector 2.

Pârâții E. și F. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au invocat nulitatea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 3542 din 24 februarie 2012, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la data de 21 martie 2012 pe rolul Tribunalului București, sub număr de Dosar nr. x/3/2012.

În ședința publică din data de 08 ianuarie 2013, reclamanții și-au precizat capătul al treilea de cerere în sensul că acesta constituie o acțiune în realizare, iar nu în constatare, tribunalul luând act în consecință în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

În aceeași ședință de judecată, tribunalul a luat act că pârâții nu mai susțin excepția insuficientei timbrări a cererii și a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, solicitarea pârâților E. și F. de disjungere a capătului al doilea de cerere, excepția prematurității acțiunii, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revocarea tranzacției cuprinse într-o hotărâre de expedient, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată.

În ședința publică din data de 07 ianuarie 2014, tribunalul a admis excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului C. la plata sumei de 46.500 euro către reclamanta B., prin raportare la art. 101 din Legea nr. 36/1995.

Prin sentința civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respins capătul de cerere astfel cum a fost precizat de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul C., având ca obiect plata sumei de 46.500 euro, ca lipsită de interes.

A fost respinsă cererea precizată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., E., F., I. și D., ca neîntemeiată.

Au fost obligați reclamanții la plata către D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe, a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că apelanții au fost legal citați pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2015 cu mențiunea achitării timbrajului aferent apelului (14.985 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar), iar, până la termenul de judecată acordat în acest sens, aceștia nu și-au îndeplinit obligația procesuală, cererea de ajutor public judiciar formulată în scris fiindu-le respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de Cameră de Consiliu pronunțată în ședință publică la 01 iulie 2015, iar cererea de reexaminare a acestei încheieri fiindu-le respinsă prin încheierea de Cameră de Consiliu pronunțată în ședință publică la 19 august 2015.

Dând eficiență dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pe apelanți să achite intimaților E. și F. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial avansat de intimați pentru apărarea prin avocat în apel redus corespunzător volumului de muncă al avocatului intimaților ce a depus întâmpinarea de apărare pe apel și s-a prezentat la două termene de judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții B. și A. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, după o scurtă prezentare a situației de fapt, reclamanții critică hotărârea atacată, sub următoarele aspecte: apelul a fost anulat în mod greșit, instanța de apel aplicând greșit legea, având în vedere că taxa de timbru indicată prin citație, nu este datorată conform legii; cererea de ajutor public judiciar și cererea de reexaminare au fost respinse în mod greșit, având în vedere că din documentele depuse la dosar rezultă lipsa veniturilor și a bunurilor apelanților; instanța de apel, în mod greșit a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru angajarea unui apărător câtă vreme din toate documentele aflate la dosar reiese că reclamanții sunt într-o situație financiara dificilă, dreptul la apărare fiindu-le astfel, nesocotit.

Totodată, recurenții consideră că au fost prejudiciați, întrucât s-a adus atingere art. 6 alin. (1) din Conveție, care, garantează oricărei persoane dreptul de a deferi justiției orice cerere în legătură cu drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Astfel, dreptul de acces la justiție apare ca fiind intrinsec dreptului la un proces exchitabil.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, admiterea excepției invocate și, în consecință, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate cererea de recurs formulată de reclamanții B. și A. din perspectiva excepției nulității recursului, invocată de intimatul-pârât C. prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția nu este fondată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă, întrucât anumite critici ale recurenților pot fi încadrate în temeiul de drept al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat în cuprinsul cererii de recurs.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată și modificată, întrucât, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se achită anticipat, ca regulă, și numai prin excepție, când se poate pune în vedere achitarea până la primul termen de judecată.

În cauză, instanța a pus în vedere apelanților B. și A., legal citați pentru termenul din 23 septembrie 2015, să depună până la termenul de judecată acordat taxa de timbru aferentă căii de atac exercitate (filele 86, 87 dosar apel), motiv pentru care, aceștia nu se pot prevala în recurs de propria lor culpă constând în neonorarea obligației legale de a timbra, de propria pasivitate derivată din faptul că nu au efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanței lipsa de diligentă a părților.

Recurenții-reclamanți nu pot pretinde o încălcare a dreptului la apărare ori la un proces echitabil și nici nu pot reproșa instanței de apel că nu a admis cererea de amânare a judecării cauzei, întrucât, în ceea ce privește dispozițiile art. 156 C. proc. civ., se impune a se preciza caracterul dispozitiv al normelor conținute de acest text legal, respectiv faptul că instanța are posibilitatea, iar nu obligația, de a amâna judecarea cauzei în baza unei cereri temeinic motivate și că acordarea termenului presupune ca, în prealabil, să fie îndeplinită obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deoarece, în absența dovezii legalei timbrări, instanța nu poate fi considerată legal sesizată.

Astfel, accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturile Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13 iulie 1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Succinta relatare a situației de fapt, nemulțumirea părților cu privire la analizarea fondului, la modul de calcul al taxei judiciare de timbru, precum și la soluțiile date cererilor de ajutor public judiciar și de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanța de recurs a fost învestită prin prezenta cerere, reclamanții fiind ținuți să formuleze critici prin raportare la soluția pronunțată de instanța de control judiciar, respectiv de anulare a apelului

ca netimbrat, la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, în limitele în care aceasta s-a pronunțat.

În acest context, Înalta Curte reține că prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu de la 01 iulie 2015, în Dosarul nr. x/3/2012, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanții B. și A., iar prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu de la 19 august 2015, în Dosarul nr. x/3/2012/al, instanța a respins cererea de reexaminare a încheierii din 01 iulie 2015, prin procedura reexaminării analizându-se dacă în mod corect în baza actelor existente la dosar a fost sau nu respinsă sau admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

În recurs reclamanții aduc critici atât asupra încheirii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, deși aceștia au uzat de calea de atac prevăzută de O.G. nr. 51/2008, formulând cerere de reexaminare, cât și asupra încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare în condițiile în care această din urmă încheiere este o hotărâre irevocabilă, care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac, recurenții neputând astfel invoca critici împotriva modului în care s-a soluționat cererea de acordarea a ajutorului public judiciar ori cererea de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

Exercitarea și efecte căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.

Prin urmare, o extindere a limitelor competenței atribuite prin lege, pe care tind s-o obțină recurenții, nu este permisă, per a contrario ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Nu pot fi primite nici susținerile recurenților vizând un eventual calcul greșit al taxei de timbru, motivat de împrejurarea că sumele pretinse de reclamanți nu sunt echivalente, întrucât partea nemulțumită avea posibilitatea formulării unei cereri vizând modul de calcul al taxei de timbru, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, cerere pe care nu au înțeles să o promoveze.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și invocat de recurenți, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru toate considerentele anterior reținute, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurenților în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimaților-pârâți L. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării în solidar a recurenții-reclamanți B. și A. la plata sumei de 2572,87 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți E. și F., conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 60-62 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Obligă în solidar pe recurenții-reclamanți B. și A. la plata sumei de 2.572,87 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți E. și F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.