ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2778 pronunțată Ia 26 septembrie 2014 de Judecătoria Ploiești, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A.C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru fapta din data de 30 martie 2013.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare sus- menționat.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art 83 C. pen. anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel, inculpatul C.A.C. susținând că prima instanță, în mod greșit, a înlăturat concluziile raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei, solicitând admiterea apelului și achitarea, întrucât fapta comisă nu constituie infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. nefiind prevăzută de legea penală.

Prin Decizia penală nr. 1277 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.A.C. împotriva sentinței penale nr. 2778 pronunțată la 26 septembrie 2014 de Judecătoria Ploiești și a fost obligat inculpatul ia plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia penală mai sus menționată a fost modificată la 27 ianuarie 2015 prin încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia pronunțată, la data de 15 decembrie 2014. de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. 30626/281/2013, în sensul că numărul corect al acesteia este 1277, iar nu 1217, cum din eroare s-a consemnat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 25 februarie 2015 (data poștei), inculpatul C.A.C. a declarat recurs în casație, în termen legal, în conformitate cu art. 435 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casație se invocă cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală- susținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, apreciind că momentul față de care trebuia determinat nivelul îmbibației alcoolice era acela al opririi în trafic și nu momentul prelevării mostrelor biologice, cum au reținut instanțele de fond și de apel.

Totodată, inculpatul a precizat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, astfel că analiza îndeplinirii condițiilor pentru ca fapta să fie considerată infracțiune era momentul la care conducătorul auto era oprit în trafic de către organele de poliție.

În opinia Inculpatului, în viziunea N.C.P., legiuitorul a ales să sancționeze conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în funcție de nivelul îmbibației alcoolice de la momentul prelevării mostrelor biologice.

În susținerea cererii, a mai invocat dispozițiile Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din data de 27 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituțională a stabilit neconstituțională sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

În opinia apărării, declararea neconstituțională a sintagmei „la momentul prelevării", impune necesitatea recalculării alcoolemiei în cazul în care recoltarea a fost situată la un moment îndepărtat consumării faptei.

De asemenea, a apreciat că prin adăugarea la definiția infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată a unui element constitutiv al infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. s-ar creea o lex îerthi și singura probă în măsură să determine dacă fapta săvârșită de inculpat este sau nu infracțiune este raportul de expertiză medico-legală pentru calcuiui. retroactiv ai alcoolemiei care a stabilit că ia momentul conducerii autoturismului, inculpatul, ar li putut avea o alcoolemie teoretică de 0,50 %0 alcool pur în sânge» cu mult sub limita prevăzută de lege pentru, existența infracțiunii.

S-a precizat că, Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014 a statuat că „dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile", astfel că, odată stabilit că legea mai favorabilă este art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, analiza elementelor constitutive ale infracțiunii trebuie să se raporteze exclusiv la aceste prevederi.

În plus față de cele reținute, s-a făcut trimitere la principiul prezumției de nevinovăție consacrat de mai multe documente internaționale, fiind invocate art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană, precum șt de art. 23 alin. (1)

1

din Constituție, arătând că însăși instanța de apel a constatat că în cauză există un dubiu cu privire la valoarea îmbibațîei alcoolice rezultată din cele două probe administrate în cauză, respectiv analiza mostrelor biologice și calculul retroactiv. A considerat că trebuie dată valență principiului in dubio pro reo, în sensul că orice dubiu ce rezultă din administrarea probatoriului să fie interpretat în favoarea inculpatului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 1277 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, desființarea sentinței penale nr. 2778 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești și achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 185/MC, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 1277 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 27 ianuarie 2015 pronunțată în același dosar și a trimis cauza la Completul 10 în vederea soluționării.

Pentru a pronunța în acest sens, Înalta Curte a, reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen. și nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare invocat și motivele recursului în casație formulate.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul C.A.C., Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea temeiului sau cazului unic menționai (pct. 7 al art 438 C. proc. pen.) constată următoarele;

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv ai concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanța constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casație pentru următoarele motive:

Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., iară a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit cămia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate ii schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte constată în raport de motivele de recurs în casație că. în realitate, nu se invocă nclegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin rcaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Cu privire la starea de fapt. instanța de apel a reținut că, în noaptea de 30 martie 2013. În jurul orei 02.00, în timp ce conducea autoturismul în localitatea Bărcănești, inculpatul C.A.C. a fost depistat de organele de poliție cu ocazia unui control de rutină emanând halenă alcoolică și după ce a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind la ora 02.15 de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost condus la Spitalul Județean Ploiești unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei. rezultatul fund de 1,65 g/l alcool pur în sânge la ora 02.55 și de 1,35 g/l alcool pur In sânge la ora 03.53, conform buletinului de analiză toxicologică din data de 01 aprilie 2013.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează aplicarea legii penale mai favorabile ori reanalizarea situației de fapt sau reevaluarea materialului probator, chestiuni de fapt care nu pot fi valorificate în temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate verifica existența concordanței între starea de fapt reținută de instanță și conținutul mijloacelor de probă deoarece ar însemna să se realizeze o evaluare în fapt a cauzei, fiind obligatoriu a se raporta cazurile de casare prevăzute de lege numai Ia situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de fond în baza propriei interpretări a materialului probator.

Astfel, în cauză, nu există posibilitatea legală a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanța de apel care, în raport de întreg materialul probator a înlăturat raportul de expertiză medico-legală de recalculare retroactivă al alcoolemiei care stabilea o alcoolemie teoretică în creștere de circa 0,50 gr %o alcool pur în sânge, ta 30 martie 2013, ora 02,00 (...). rezultat condiționat de veridicitatea ultimei declarații de consum, pe care instanța de apel a considerat-o nesinceră, incompletă și în contradicție cu prima declarație de consum și buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei.

De asemenea, în prezenta cale extraordinară de atac nu este permis a se examina existența și suficiența probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare a recurentului-condamnat.

În acest context, nu este întemeiată susținerea recurentului că instanța de apel a creat o lex lerfici.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul C.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 1277 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin, 2 C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefbndat, recursul în casație declarat de inculpatul C.A.C. împotriva deciziei penale nr. 1277 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședinfă publică, azi 09 octombrie 2015.