ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1564/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1564/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele;
Prin Sentința penală nr. 278 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus condamnarea inculpaților:
C.G.A. (fără antecedente penale), la pedepsele de 1 an închisoare pentru furt de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., faptă din perioada noiembrie 2005 - februarie 2008, părți civile N.C. și D.O., prejudiciu în sumă de 27.692 lei, precum și 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada septembrie 2005 - iulie 2006, prejudiciu în sumă de 41.623 lei.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
C.L.V. la pedepsele de 1 an închisoare pentru furt de arbori din fondul forestier național, prev. de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., faptă din perioada noiembrie 2005 - februarie 2008, părți civile N.C. și D.O. prejudiciu în sumă de 27.692 lei; 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada septembrie 2005 - iulie 2006, prejudiciu în sumă de 41.623 lei; 2 ani închisoare pentru tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, prev. de art. 32 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din O.G. nr. 96/1998 cu aplic. art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada noiembrie 2005 - decembrie 2006, prejudiciu în sumă de 512.999,95 lei precum și 3 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
C.M.E. (fostă B.), la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor rezultante de câte 2 ani închisoare aplicate inculpaților C.G.A. și C.L.V., precum și a pedepsei de 3 luni închisoare aplicate inculpatei C.M.E., pe durata termenelor de încercare de câte 4 ani, respectiv 2 ani și 3 luni, calculate conform art. 82 C. pen.
Totodată, s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare precum și în caz de neexecutare cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta sentință.
D.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, prev. de art. 32 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din O.G. nr. 96/1998 cu aplic. art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada noiembrie 2005 - decembrie 2006, prejudiciu în sumă de 512.999,95 lei.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicat prin Sentința penală nr. 81 din 17 martie 2005 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 416 din 13 mai 2005 a Tribunalului Prahova pentru infracțiunile prev. de art. 96 alin. (1) și (3), respectiv art. 98 alin. (1) și (3) din Legea nr. 26/1996, dispunându-se ca prin cumul aritmetic acesta să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În latură civilă, în baza art. 14, art. 15 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. comb. cu art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ. admițându-se acțiunea civilă exercitată în procesul penal s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților C.G.A., C.L.V. și D.V. la plata sumei de 42.714 lei despăgubiri civile către partea civilă MFP - ANAF București prin DGFP Prahova, plus dobânzile aferente până la stingerea sumei datorate bugetului general de stat (impozit pe profit, TVA și obligații cu reținere la sursă).
De asemenea, cei trei inculpați au fost obligați, în solidar, și la plata sumei de 27.692 lei către părțile civile D.O. și N.C., la care s-au adăugat dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea facturilor, chitanțelor și avizelor falsificate de inculpații C.L.V. și C.M.E., în cadrul activității infracționale stabilită în sarcină.
S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța din 07 mai 2008 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 1026/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților C.G.A. și C.M.E.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 08 mai 2005 între partea civilă N.V. în calitate de proprietar și inculpatul C.G.A. în calitate de cumpărător s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind suprafața de 10.950 mp teren pădure, situat în extravilanul comunei Ș., județul Prahova.
Cu aceeași ocazie, între părți s-a încheiat și o procură prin care secundul urma să depună toate diligentele în vederea perfectării convenției.
Ulterior, respectiv la data de 26 mai 2006, la solicitarea inculpatului C.G.A., cele două părți au încheiat un nou antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect aceeași suprafață de teren pădure.
De această dată, aceștia au încheiat o procură prin care inculpatul C.G.A. putea să exploateze și să vândă masa lemnoasă și să încheie orice alte acte necesare administrării terenului, precum și un proces-verbal olograf, de predare-primire a terenului în cauză.
Prin ultimul înscris se făcea precizarea că inculpatul C.G.A. poate valorifica masa lemnoasă care rezulta în urma diverselor acțiuni ilegale și mențiunea că la "data încheierii acestuia părțile contractante au luat la cunoștință de faptul că în perimetrul ce făcea obiectul vânzării s-au constatat tăieri ilegale de arbori, care au condus la crearea de prejudicii, urmând ca persoana ce a dobândit terenul să aibă posibilitatea valorificării masei lemnoase ramase pe picior.
Din declarația părții civile N.V. a rezultat că la data încheierii primului antecontract de vânzare-cumpărare secundul i-a comunicat faptul că dorește să înființeze o zonă turistică iar procesul-verbal de predare-primire a pădurii l-a semnat la cererea acestuia, sub justificarea că cetățeni de etnie rromă din zonă au tăiat fără drept foarte mulți arbori și trebuie să prezinte un atare înscris la Ocolul Silvic Câmpina, pentru a putea marca și ridica arborii.
La data de 22 iulie 2005 între martorii T.R. și T.M.M. în calitate de proprietari și SC C.P. SRL Breaza în calitate de cumpărător, reprezentată de inculpații C.G.A. și C.L.V. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 90.000 mp teren pădure, situat în extravilanul comuna Ș., județul Prahova.
Ca și în precedent, la data de 10 februarie 2006, la solicitarea inculpaților C.G.A. și C.M.E., în aceeași calitate, cei doi martori au încheiat cu secunda, un nou antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect suprafața de pădure menționată.
Ulterior, respectiv la 25 mai 2006, la cererea celor doi inculpați, martorii T.R. și T.M.M. au încheiat o procură notarială prin care inculpata C.M.E. putea să exploateze și să vândă masa lemnoasă și să încheie orice acte necesare administrării terenului.
Cu aceeași ocazie, s-a încheiat și un proces-verbal olograf de predare-primire a terenului în cauză, în care se făcea precizarea că aceasta din urmă putea să valorifice masa lemnoasă care rezulta în urma diverselor acțiuni ilegale precum și faptul că părțile contractante au luat la cunoștința că în perimetrul respectiv s-au constatat tăieri ilegale de arbori, care au condus la crearea de prejudicii urmând ca persoana ce a dobândit terenul să aibă posibilitatea valorificării masei lemnoase ramase pe picior.
Și în cazul martorilor T.R. și T.M.M. la data încheierii primului antecontract de vânzare-cumpărare, coinculpații C.G.A. și C.M.E. au afirmat că doresc să înființeze o zonă turistică și să împrejmuiască cu plasă proprietatea, fără a face vreo referire la tăieri de arbori, iar procesul-verbal de predare-primire s-a semnat la cererea celor doi inculpați.
Ca și în precedent, au justificat că cetățenii de etnie rromă din zonă au tăiat fără drept foarte mulți arbori și trebuie să prezinte acest proces-verbal la Ocolul Silvic Câmpina pentru a putea marca și ridica arborii. S-a stabilit că data încheierii menționată în cele două procese-verbale nu este aceea de 11 martie 2006 ci data de 25 mai 2006 când s-au încheiat procurile notariale în București, prin care inculpata C.M.E. putea să exploateze și să vândă masa lemnoasă.
Pe de altă parte, din declarația martorei T.R. a rezultat că la data de 22 iulie 2005 când s-a încheiat primul antecontract de vânzare-cumpărare, aceasta s-a deplasat împreună cu inculpatul C.G.A. în pădure pentru a-i arăta limitele proprietății, ocazie în care a constatat că aceasta era întreagă, exceptând un număr de 17 arbori inventariați de cei doi, tăiați cu toporul după aspectul neuniform al tăieturii.
Aceasta a învederat și faptul că ulterior datei încheierii celui de-al doilea antecontract a fost încunoștințată de coinculpații C.G.A. și C.M.E. că din pădurea respectivă se tăiaseră, fără drept, și alți arbori de către cetățenii de etnie rromă din zonă.
Continuând rezoluția infracțională luată în mai 2005, la data de 20 octombrie 2005 între martorul D.N. în calitate de proprietar și inculpatul C.G.A. în calitate de cumpărător s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 10.950 mp teren pădure situat tot în extravilanul comunei Ș., județul Prahova.
Ca și în precedent, cu aceeași ocazie, părțile au încheiat și o procură prin care inculpatul C.G.A. urma să depună toate diligențele în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în cauză, precum și un proces-verbal olograf de predare-primire a terenului.
În cuprinsul ultimului înscris s-a făcut precizarea că inculpatul C.G.A. poate să valorifice masa lemnoasă care rezulta în urma diverselor acțiuni ilegale precum și mențiunea că la data încheierii procesului-verbal părțile contractante au luat la cunoștință de faptul că, în perimetrul ce face obiectul vânzării s-au constatat tăieri ilegale de arbori, care au condus la crearea de prejudicii urmând ca persoana ce a dobândit terenul să aibă posibilitatea valorificării masei lemnoase rămase pe picior.
Și de această dată, inculpatul i-a spus martorului D.N. că dorește să înființeze o zonă turistică și de vânătoare și se va ocupa de paza pădurii, nefăcând însă vreo referire la tăierea de arbori.
De asemenea, s-a precizat că întocmirea și semnarea procesului-verbal este necesară pentru a-l prezenta ocolului silvic la scoaterea din pădure a arborilor tăiați.
În cursul anului 2006, tot la solicitarea inculpatului C.G.A., între părți s-a încheiat un nou antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de pădure menționată, condiții în care au încheiat și o procură prin care primul putea să exploateze și să vândă masa lemnoasă și să încheie orice acte necesare administrării terenului.
Față de înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale, tribunalul a reținut că în aceeași perioadă coinculpații C.G.A. și C.L.V. au încheiat astfel de antecontracte și cu martorele I.A. și S.L., pentru suprafețele de 15.000, respectiv de 10.000 mp pădure situată în comuna Ș., județul Prahova, cărora le-a promis că se vor ocupa ei de perfectarea actelor, ceea ce nu s-a întâmplat.
După semnarea convențiilor, martorul I.C. a mers pe teren cu inculpații, arătându-le limitele proprietății, astfel că ulterior aceștia au început să doboare arbori, acțiuni derulate până în luna februarie 2006, masa lemnoasă fiind depozitată în rampa amenajata în P.C.
Separat de aceasta, s-a reținut ca fiind dovedit și faptul că în cursul lunii august 2005 inculpații au contactat SC A. SRL Pitești, autorizată să desfășoare activități de întocmire a studiilor sumare de amenajare în domeniul silvic, solicitând reprezentanților acesteia, în numele proprietarilor N.V., T.R., T.M.M., D.N. și S.E., întocmirea unui studiu sumar de amenajare pentru suprafețele de pădure anterior menționate.
O atare conduită, s-a apreciat ca dovedind faptul că aceștia au dorit încă de la început să exploateze în regim silvic suprafețele pentru care au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare și că nu au avut niciodată intenția declarată de a înființa zone turistice și de vânătoare.
Drept consecință, după primirea formularelor obligatorii necesare avizării studiului, completate de martorul C.G., șef proiect lucrări de amenajare în cadrul societății, pe baza actelor de proprietate puse la dispoziție, fără a lua legătura cu proprietarii, inculpatul C.L.V. a procedat la restituirea lor, nu înainte de a le semna în numele acestora.
Mai mult, s-a stabilit că cererea depusă în vederea întocmirii studiului sumar de amenajare poartă data de 29 august 2005, dată la care între martorul D.N. în calitate de proprietar și inculpatul C.G.A. în calitate de cumpărător, nici nu se încheiase antecontractul de vânzare-cumpărare privind suprafața de 10.950 mp teren pădure, situat în extravilanul comunei Ș., județul Prahova, în realitate convenția realizându-se la 20 octombrie 2005.
Cu privire la dispunerea și întocmirea acestui studiu sumar de amenajare nici proprietarii N.V., T.R. și T.M.M., D.N. și S.E. nu au avut cunoștință de acest demers, întrucât nu au semnat cererile depuse în acest sens și nici procesul-verbal din data de 29 august 2005.
Astfel, avizându-se favorabil studiul sumar de amenajare solicitat (Ordinul nr. 2893 din 26 septembrie 2005), de către I.T.R.S.V. Ploiești, fără încunoștințarea martorilor proprietari ori părților civile N.V. și D.O., la data de 26 octombrie 2005 inculpata C.M.E. a completat, a semnat și depus în numele acestora o nouă cerere, înregistrată sub nr. 2883 prin care s-a solicitat marcarea arborilor și întocmirea actului de punere în valoare (a.p.v.) în vederea exploatării pădurii.
Drept consecință, la rândul său, prin adresa nr. 2893 din 31 octombrie 2005.T.R.S.V. Ploiești a solicitat Ocolului Silvic Câmpina întocmirea a.p.v. - ului pentru cele trei suprafețe de teren, motivând avizarea favorabilă a executării lucrărilor.
Corelativ, la data de 11 octombrie 2005, aceeași inculpată și în aceleași condiții a întocmit, semnat și depus în numele proprietarilor sus-menționați și cererea nr. 8055 la Ocolul Silvic Câmpina prin care a solicitat marcarea masei lemnoase, conform studiului sumar de amenajare, precizându-se că "masa lemnoasă (...) a fost vândută unei societăți comerciale cu specific de exploatare forestieră în baza unui contract de vânzare-cumpărare iar termenul de începere a exploatării este 10 octombrie 2005", aspecte nereale raportat la data încheierii a două dintre antecontractele menționate în precedente.
În aceste condiții, s-a dovedit că după încheierea convențiilor cu proprietarii, inculpații C.G.A. și C.L.V. au început exploatarea pădurii prin tăierea, fără drept, a arborilor în zona Cucuiatu-Măgura și transportul acestora la rampa de acces amenajată pe creasta dealului.
De aici erau încărcați în mijloace de transport proprii sau ale beneficiarilor, sens în care s-au întocmit documente de expediție, conținând date nereale, respectiv menționându-se ca punct de încărcare Ocolul Silvic Sita Buzăului unde anterior aceștia avuseseră anterior o exploatare forestieră.
Pentru a proceda în acest sens, fără a deține autorizație, aceștia au amenajat o cale de acces de la pădure la rampa de încărcare, folosindu-se avize de expediție aparținând SC C.P. SRL Breaza.
Mai mult, deși au cesionat părțile sociale deținute în cadrul acestei persoane juridice, în drept, unei terțe persoane, în fapt, inculpații C.G.A. și C.L.V. au păstrat documentele cu regim special, necesare pentru circulația masei lemnoase.
Activitatea ilicită desfășurată de aceștia a fost adusă la cunoștința I.T.R.S.V. Ploiești de către reprezentanții Ocolului Silvic Câmpina în mai multe rânduri, respectiv prin adresa nr. 9518 din 10 noiembrie 2005 în care se menționa că "(...) exploatarea se face de către, un anume C.V., patron la SC C.P. SRL, care a cumpărat pădurea de la alți proprietari și aproape zilnic transportă lemn din zonă, cu autovehiculele acestei societăți, fiind folosite avize de însoțire care atestau proveniența materialului lemnos, din alte parchete exploatate de pe raza Ocolului Silvic Sita Buzăului județul Covasna".
De asemenea, raportul nr. 8437 din 18 octombrie 2005 întocmit de pădurarii I.G.A. și N.A., titulari ai cantoanelor din zona menționa faptul că o firmă din localitatea Nistorești județul Prahova (unde figura depozitul de material lemnos al SC C.P. SRL) a amenajat un drum de acces, exploatează și transporta arbori care nu au fost puși în valoare, în aceleași condiții.
Și prin adresa nr. 1414 din 07 februarie 2006, reprezentanții Ocolului Silvic Câmpina au adus la cunoștința I.T.R.S.V. Ploiești faptul că SC C.P. SRL taie ilegal arbori nemarcați, aceștia fiind transportați cu avize ale altor exploatări forestiere.
Tribunalul a reținut și faptul că în perioada 2002 - decembrie 2005 martorul B.V. a lucrat ca și conducător auto pe autocamionul X1 aparținând SC C.P. SRL, din declarațiile acestuia rezultând că din toamna anului 2005 inculpații C.L.V. și C.G.A. au început exploatarea forestieră în comuna Ș.
În acest sens, pentru transportul materialului lemnos, de regulă esență fag, se înmânau șoferilor avize de expediție în care era trecută ca punct de încărcare localitatea Crasna de pe raza Ocolul Silvic Sita Buzăului, județul Covasna, unde exploatarea se terminase încă din primăvara anului 2005, nemaidesfășurându-se niciun fel de activitate.
A învederat totodată, că inculpatul C.L.V. i-a cerut ca în situația în care, este oprit de organele de poliție, să justifice avizele respective ca având punct de încărcare pe raza Ocolului Silvic Sita Buzăului, transport la sediul SC C.P. SRL din satul V., comuna Ș. și ulterior, deși în realitate transportul se realiza la gaterul din Nistorești.
Materialul lemnos a fost transportat de la domiciliul inculpatului C.L.V. către același gater, în împrejurările expuse, și de martorii O.V. și T.M.D., conducători auto pe autobasculanta X2, angajați fără contract de muncă.
Referitor la SC C.P. SRL Breaza s-a stabilit că inculpații C.G.A. și C.L.V., în calitate de asociați și administratori la data de 22 septembrie 2005 au cesionat, în drept, părțile sociale către martorul I.G.
Cu acea ocazie au stabilit sediul social al persoanei juridice la domiciliul acestuia, în fapt, profitându-se de lipsa de cunoștințe în domeniu a martorului, de starea precară de sănătate și că locuiește singur, l-au determinat să semneze actele de cesiune, păstrând documentele cu regim special, pe care le-au utilizat pentru transportul și comercializarea materialului lemnos tăiat ilegal.
Martorul I.G. a explicat că a semnat actele notariale la rugămintea celor doi inculpați, care sunt nepoți de soră, dar nu a desfășurat niciun fel de activitate în numele acestei societăți și nici nu s-a depozitat vreodată material lemnos la domiciliul său, ulterior, aceștia nerevenind pentru perfectarea actelor de cesiune și neîndeplinindu-și promisiunea de a-i da o mașină de lemne de foc dacă încheie convenția.
Separat de aceasta, la controalele de fond efectuate de către inspectorii I.T.R.S.V. Ploiești, în cadrul parchetelor proprietate particulară, mai sus menționate, în datele de 28 martie 2006, 22 mai 2006 și 26 iulie 2006, s-a constatat că inculpații C.L.V. și D.V. au tăiat, fără drept, un număr de 556 arbori, totalizând cantitatea de 1071 mc material lemnos, în valoare de 465.778,95 RON.
De asemenea, s-a stabilit că tăierile fuseseră extinse și la pădurile învecinate din punctul Măgura, inclusiv aceea aparținând părților civile N.C. și D.O.
Aceștia din urmă dețineau suprafața de 10.000 mp teren-pădure în calitate de moștenitori ai defunctului N.G.G., dobândită în baza titlului de proprietate nr. 77011 din 07 iulie 2004 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Prahova și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 207 din 25 mai 2004 emis de Primăria comunei Ș., județul Prahova.
La data de 01 august 2006, partea civilă D.O. a semnalat tăierea a circa 20 de arbori de pe terenul proprietate personală și a solicitat efectuarea unui control, indicând ca autor o persoană numită C., iar cu ocazia cercetării la fața locului, s-au confirmat susținerile acesteia, fiind tăiați 21 arbori diverse esențe în volum de 60,45 mc evaluați la suma de 47.221 RON (conform inventarierii efectuate de reprezentanții I.T.R.S.V. Ploiești la data de 10 august 2006).
Întrucât parte din aceștia fuseseră valorificați, s-a reușit recuperarea cantității de 25 mc masă lemnoasă abandonată pe teren, situație în care acestea s-au constituit părți civile în procesul penal pentru diferența de 35,45 mc în valoare de 27.692 RON.
Controlului efectuat în data de 24 august 2006 la reședința martorului J.M. din comuna Ș. sat P.C. a identificat și un nr. de 7 piese lemn rotund molid, care nu prezentau marca silvică la niciunul din capete, acesta declarând că aparțin martorului B.C. din aceeași localitate, fiind aduse la 08 august 2006 pentru a fi prelucrate la instalația tip circular deținută.
La rândul său, acesta din urmă a susținut că materialul lemnos a fost cumpărat pentru suma de 800 lei, de la inculpatul C.L.V. și adus din rampa amenajată în punctul P.C., fără a i se înmâna vreun act de proveniență.
Ca urmare, în aceeași zi, după plecarea organelor de control, inculpatul C.L.V. a adus martorului B.C., documentele aferente, înscrisurile fiind emise de inculpata C.M.E., în numele PF C.M.E. și datate, nereal, ca fiind expediate la 31 iulie 2006.
Mai mult, în același timp, el a aplicat și marca înscrisă în actele respective, care la 25 august 2006 au fost prezentate fiind organelor de poliție, iar în urma comparării secțiunii cioatelor vândute cu cele rămase la fața locului, s-a concluzionat că acestea provin din pădurea proprietatea părților civile N.C. și D.O..
S-a primit drept concludentă pentru stabilirea situației de fapt și declarația martorului B.A., tafist angajat de inculpați, care a învederat că cei 7 bușteni esență molid nu au fost tăiați din pădurile dobândite de aceștia în baza antecontractelor menționate anterior, ci dintr-o altă pădure întrucât pe terenurile deținute legal, nu se aflau atari arbori.
Că inculpatul C.L.V. a executat acte de doborâre, fără drept a arborilor de pe picior, s-a considerat ca fiind,dovedit și prin declarațiile martorilor T.E., D.I., H.G. și S.C., din care a rezultat că primii au cumpărat lemne de foc de la martorul R.G., persoană care l-a ajutat la trasul lemnelor din pădure, plătind în schimb suma de 100 lei pe metru ster, fără a întocmi documente de livrare sau de încasare a contravalorii, ultimii doi în calitate de angajați executând transportul acestora fără acte de însoțire (terțul) și locuind în vagonul de dormit din rampa de încărcare.
La data de 26 iulie 2006 organele de poliție au oprit în trafic autocamionul cu nr. de înmatriculare X3 care transporta material lemnos și era condus de martorul B.A.I., constatându-se că nu avea asupra sa documente pentru a dovedi proveniența.
Drept consecință, la fața locului s-a prezentat inculpatul C.L.V., care i-a înmânat bonul de vânzare fiscal seria PHlda 3132551 și avizul de însoțire a mărfii seria PHlbb 0607701, ambele emise de PF C.M.E., înscrisuri purtând mențiunile nereale: numele de D.C. la rubrica "cumpărător", satul V. la rubrica "punct de încărcare" și "punct de descărcare" comuna Brebu.
Audiat fiind, martorul D.C. a declarat că nu a comandat și nici nu a primit o astfel de cantitate de lemne, dar nici nu cunoaște ceva despre întocmirea documentelor arătate, semnătura de primire nefiind realizată de acesta.
Pe de altă parte, din declarația martorului B.A.I. a rezultat că lemnele au fost încărcate la rampa din P.C. și nu din satul V., fiindu-i vândute de inculpatul C.L.V., pentru suma de 640 RON și fără a i se preda documente de însoțire, la rândul său urmând să le remită altei persoane, în contul unei datorii.
În același timp, pe baza probelor administrate, tribunalul a reținut că PF C.M.E. nu a deținut vreun punct de încărcare și nici exploatare pe raza comunei Ș., iar la sediul social declarat, respectiv orașul Breaza str. A.P., nu mai locuiește nimeni și nici nu s-a mai desfășurat vreo activitate din luna martie 2006.
S-a stabilit de asemenea că, pentru ascunderea provenienței ilicite a materialului lemnos, dar și pentru valorificarea cât mai rapidă a acestuia, inculpații C.L.V. și C.G.A. au transformat arborii doborâți în lemne de foc, al căror transport nu presupunea inventarierea piesă cu piesă și permitea utilizarea unui aviz în mai multe rânduri.
- Sub acest aspect s-au avut în vedere și concluziile raportului de expertiză nr. 13 din 27 februarie 2007 întocmit de Institutul Național al Lemnului București, potrivit cărora materialul lemnos provenit din Punctul P.C. era de calitate superioară (lemn rotund de fag pentru industrializare) și nu se impunea debitarea acestuia ca lemn de foc.
Totodată, s-a apreciat că arborii ridicați de la fața locului în luna februarie 2007, au fost tăiați cu cel mult trei luni în urmă, adică cel mai devreme în luna noiembrie a anului 2006.
Prin aceeași sentință, s-a reținut în fapt că SC C.P. SRL Breaza, a fost înființată în anul 2001 de inculpații C.L.V. și C.G.A., ambii având calitatea de asociați cu părți sociale egale (50%), dar, administrată de primul și având ca obiect principal de activitate prelucrarea brută a lemnului și impregnarea acestuia, ei desfășurând acțiuni de exploatare forestieră pe raza mai multor județe (Prahova, Buzău, Covasna).
Potrivit adresei nr. 11.105 din 06 noiembrie 2007 emisă de Direcția Silvică Ploiești, în aceste condiții cei doi inculpați au tăiat ilegal pe raza Ocolului Silvic Sinaia, cantitatea de 369,786 mc material lemnos, existând un debit neachitat în sumă de 30386,45 lei, calculat la data de 30 septembrie 2007.
Prin încheierea nr. 8698 din 03 octombrie 2005 a ORC de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus retragerea lor din societate, cesionându-se părțile sociale martorului I.G. din comuna Ș. sat V. nr. 58, unchiul acestora.
La aceeași dată s-a schimbat și sediul social al persoanei juridice, din orașul B. la domiciliul cesionarului I.G., prin declarația din 18 noiembrie 2005 inculpatul C.L.V. susținând că la momentul cesionării a predat noului administrator toate documentele contabile, cât și activul și pasivul acestuia.
Având în vedere faptul că la acel moment societatea menționată înregistra datorii către bugetul de stat de cca. 100.000 lei, prima instanță a reținut că cesiunea a avut scopul de sustragere de la plata acestora, iar în fapt, profitându-se de lipsa de cunoștințe în domeniu a martorului I.G. și starea precară de sănătate, inculpații C.L.V. și C.G.A., l-au determinat să semneze actele de cesiune, păstrând documentele cu regim special, care ulterior au fost utilizate pentru transportul și comercializarea materialului lemnos tăiat ilegal.
Astfel, prin declarațiile martorilor B.V. (conducător auto la SC C.P. SRL în perioada 2003 - decembrie 2005) și R.G. (administrator al SC R. SRL Breaza), s-a dovedit că pentru transportul și, respectiv achiziționarea materialului lemnos nu s-a discutat niciodată cu martorul I.G., nu s-au emis documente de însoțire de către acesta și nici nu s-a încărcat atare material de la adresa din localitatea V. nr. 58.
În plus, primul a explicat că în acest scop, un carnet avizier era ținut în autocamionul X1, aparținând SC C.P. SRL în autocamionul pe care îl conducea, avizele fiind completate de inculpatul C.L.V. (când era prezent la încărcare) sau de către el, la cererea secundului (când primul lipsea).
La rândul său, martorul R.G. a declarat că luna iunie 2006 achiziționarea materialului lemnos s-a realizat de la inculpatul C.L.V., în reprezentarea SC C.P. SRL, acesta din urmă înmânându-i factura aferentă, precum și chitanțele de încasare a contravalorii mărfii livrate.
Sub acest aspect s-au primit drept concludente și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 807.853 din 21 august 2008 întocmit de IPJ Prahova - Serviciul Criminalistic, prin care s-a stabilit că numai parte din avizele de însoțire a materialului lemnos, facturile și chitanțele fiscale, emise în numele SC C.P. SRL, au fost completate și semnate de către inculpații C.L.V. și C.M.E., respectiv scrisul de pe:
- avizele de însoțire material lemnos nr. 5098903 din 29 noiembrie 2005, nr. 5098847 din 13 decembrie 2005, nr. 5098927 din 16 ianuarie 2006, 5098948/2006, 5098694 din 10 iulie 2006, 5098693 din 04 iulie 2006, 50 98680 din 18 aprilie 2006, 5098688 din 06 mai 2006, 5098686 din 05 mai 2006, 5098681 din 18 aprilie 2006, 5093779 din 17 iunie 2006, 5098695 din 12 mai 2006; de pe facturile fiscale seriile PHWFA nr. 4054628 din 10 iulie 2006, 4054629 din 11 iulie 2006 și 4054632 din 12 iunie 2006 precum și de pe chitanțele fiscale seriile PHVOV nr. 1831666 din 13 iunie 2006, 1831668 din 15 iunie 2006, 1831672 din 19 iunie 2006, 1831671 din 18 iunie 2006, 1831670 din 17 iunie 2006, 1831669 din 13 iunie 2006 s-a executat de inculpatul C.L.V.;
- scrisul și semnătura de pe chitanțele fiscale seriile PHVPO cu nr. 1627057 - 1627058, s-au executat de inculpata C.M.E.
Ca urmare, s-a considerat că restul documentelor cu regim special emise în circumstanțele de fapt anterior menționate, au fost completate de șoferii care transportau material lemnos, sens în care aveau în autocamion un carnet de avize de însoțire a mărfii, pe care le completau când inculpatul C.L.V. nu era prezent la fața locului.
Cât privește pe inculpata C.M.E. s-a reținut și faptul că, în numele proprietarilor cu care coinculpații au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare, a depus cererea înregistrată sub nr. 2883 din 26 octombrie 2005 la I.T.R.S.V. Ploiești, prin care s-a solicitat marcarea arborilor și întocmirea actului de punere în valoare (a.p.v.), în vederea exploatării pădurii, în scris de care secunzii nu au avut cunoștință.
Actele comise au avut drept consecință emiterea de către persoana juridică a adresei nr. 2893 din 31 octombrie 2005, prin care s-a solicitat Ocolului Silvic Câmpina întocmirea a.p.v-ului pentru cele trei suprafețe de teren achiziționate de la martorii N.V., T.R., T.M.M. și D.N., motivându-se avizarea favorabilă a executării lucrărilor.
În aceleași condiții, corelativ, la data de 11 octombrie 2005, aceeași inculpată C. Elena Mihaela, a întocmit și depus în numele proprietarilor menționați și cererea înregistrată sub nr. 8055/2005 la Ocolul Silvic Câmpina, solicitându-se marcarea masei lemnoase conform studiului sumar de amenajare, în cuprinsul acesteia precizându-se că "masa lemnoasă (...) a fost vândută unei societăți comerciale cu specific de exploatare forestieră în baza unui contract de vânzare-cumpărare iar termenul de începere a exploatării este 10 octombrie 2005".
Față de cele ce preced, prima instanță a concluzionat că, după cesionarea în drept, a părților sociale ale SC C.P. SRL, inculpații C.L.V. și C.G.A., cu complicitatea inculpatei C.M.E., respectiv în perioada septembrie 2005 - iulie 2006, în fapt, au continuat să desfășoare operațiuni comerciale, fără să le înregistreze în contabilitatea persoanei juridice și fără să stabilească, să declare și să vireze la bugetul statului, obligațiile fiscale aferente.
Astfel prin raportul de inspecție fiscală efectuat în cauză s-a stabilit că în perioada indicată, aceștia au obținut venituri din vânzarea cantității de 1229,305 metri cubi material lemnos, tăiat și comercializat ilegal, către beneficiarii SC S.C.M. SRL Brazi, SC B.W. SRL Nehoiu, SC R. SRL Breaza și PF C.M.E., în sumă de 244.688 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 41.623 lei (nerecuperat).
Controlul fiscal efectuat, a reținut și faptul în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005, deși conform extraselor de cont depuse la dosarul cauzei, SC C.P. SRL a obținut venituri însemnate, în calitate de asociați ai persoanei juridice, inculpații C.L.V. și C.G.A. nu au achitat obligațiile bugetare cu stopaj la sursă, respectiv impozitul pe veniturile din salarii, CAS, asigurați, șomaj asigurați și CASS asigurați, în termenul legal de 30 zile, cauzând un prejudiciu în sumă de 1091 lei.
Pe de altă parte, martorul N.F., administrator al SC S.C.M. SRL Brazi sat Batești, a declarat că în anul 2005 l-a cunoscut pe inculpatul C.L.V., secundul propunându-i să-i vândă bușteni fără documente de proveniență, ofertă refuzată inițial.
Acesta a recunoscut însă, că ulterior, respectiv în perioada octombrie 2005 - iunie 2006, de la același inculpat și în mai multe rânduri, a achiziționat material lemnos, de regulă esență fag, transporturile efectuându-se cu autocamionul X1, proprietatea PF C.M.E. și însoțite de documente întocmite în numele SC C.P. SRL.
A precizat totodată, că la cererea inculpatului C.L.V., a achitat contravaloarea mărfii în numerar, emițându-i-se o chitanță, primul motivând că societatea reprezentată înregistrează debite restante, iar în situația în care plata s-ar fi făcut prin bancă ar fi fost în imposibilitate să intre în posesia acestor sume de bani.
În realitate, verificarea rulajului efectuat prin contul SC C.P. SRL, a scos în evidență faptul că, cei doi coinculpații au continuat să desfășoare activități în numele acestuia, deși cesionaseră părțile sociale martorului N.I. din localitatea V. județul Prahova.
Tribunalul a reținut ca fiind dovedit și faptul că livrările de material lemnos s-au efectuat și prin intermediul PF C.M.E., administrată de inculpata C.M.E., în relațiile comerciale, inculpatul C.L.V. motivând nereal că agentul economic îi aparține și a câștigat licitația de exploatare masa lemnoasă.
În aceste condiții, s-au făcut livrări către martorul N.F., care i-a achitat în numerar contravaloarea materialului lemnos achiziționat, primind chitanță, el declarând că prin conduita adoptată, acesta i-a creat reprezentarea că este administratorul SC C.P. SRL.
Convingerea i-a fost întărită și de faptul că în mai multe rânduri, ridicarea mărfii s-a realizat de la depozitul din punctul Nistorești, aparținând coinculpaților C.L.V. și C.G.A. iar facturile și chitanțele fiscale au fost emise în numele celor două societăți, actele fiindu-i înmânate de inculpata C.M.E..
La rândul lor, pentru ascunderea provenienței ilicite a materialului lemnos valorificat, inculpații C.L.V. și C.M.E. au făcut mențiuni false pe documentele de transport, emise beneficiarilor, întocmindu-le în numele SC C.P. SRL, punctele de încărcare: Ocolul Silvic Lăcusta Buzău - expeditor I.G.; comuna Ș. sat V. - expeditor I.G.; str. P. - Nistorești expeditor C.M. sau I.G.
Continuarea activității comerciale în numele societății cesionate, s-a reținut și pe baza faptului că din rulajul contului deschis de aceasta la BRD - Sucursala Câmpina a rezultat că după data de 03 octombrie 2005 și până la data de 03 iulie 2006, operațiunile bancare le-au derulat doar cei doi frați, inculpații C.L.V. și C.G.A., care aveau specimen de semnătură, rulându-se peste 85.000 lei, inclusiv achitarea contravalorii materialului lemnos recepționat de SC B.W. SRL Nehoiu.
Pe de altă parte, la data de 01 noiembrie 2006 un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Câmpina a depistat în trafic autocamionul nr. X1, condus de martorul G.G.T., care lucra pentru inculpatul C.L.V., constatându-se că transporta material lemnos fără documente justificative privind proveniența acestuia.
Din procesul-verbal întocmit a rezultat că la scurt timp, la fața locului, a sosit inculpatul C.L.V., care a prezentat avizul de însoțire nr. 0607780, astfel că existând suspiciunea asupra realității datelor completate, s-au fost efectuat cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 alin. (1) C. pen. (primul), respectiv de fals în înscrisuri sub semnătura privată, fapta prev. și ped. de art. 290 C. pen. (secundul).
Ca urmare, pe baza probelor administrate s-a stabilit că furnizorul SC S.I. SRL Brebu, menționat în avizul de expediție, nu a emis acest document și nu a livrat material lemnos către SC A.F.C. SRL Breaza, iar marfa a fost încărcată de inculpatul C.L.V. din rampa amenajată în punctul C-M din P.C. și nu, din comuna Ș., domiciliul martorului N.I., cum era precizat în cuprinsul acestuia, împrejurări confirmate și de conducătorul auto G.G.T.
De asemenea, la data de 19 februarie 2008, același inculpat a fost depistat din nou de către organele de poliție, pe DJ 227 în raza localității P.C. comuna Ș. jud. Prahova, în timp ce transporta material lemnos, pentru justificarea acestuia prezentând avizul de însoțire nr. 1676013, documentul nefiind completat conform realității.
Încărcarea mărfii în autoutilitara nr. X4 a fost observată și de martora B.A.G., domiciliată în aceeași localitate, aceasta învederând faptul că atari acte materiale s-au realizat în mai multe rânduri și modalitate, de pe rampa amenajată și anterior.
Față de cele ce preced, tribunalul a reținut că materialul lemnos transportat și comercializat în această perioadă, a fost încărcat din rampa amenajată de inculpații C.L.V. și C.G.A., în comuna Ș. sat P.C., lemnul provenind din tăierile ilegale de arbori efectuate în zonă.
De regulă, transporturile cu lemne de foc s-au efectuat de angajații celor doi inculpați, fără documente de însoțire și la cererea inculpatului C.L.V., iar dacă autovehiculul era oprit în trafic de organele de control secundul se deplasa la fața locului și prezenta un aviz de însoțire a mărfii, completat de el cu date nereale privind punctul de încărcare, emitentul, furnizorul și beneficiarul materialului lemnos.
S-a stabilit, că după epuizarea documentelor cu regim special aparținând SC C.P. SRL, (folosite până în cursul lunii iunie 2006); inculpații C.L.V. și C.G.A. au înființat SC A.F.C. SRL Breaza, prin care au continuat efectuarea activităților de transport și comercializare ilegală a materialului lemnos, folosindu-se de această dată avizele de însoțire ale noii persoane juridice.
Proveniența ilegală a materialului lemnos tăiat din comuna Ș., s-a justificat ca fiind achiziționat de persoana fizică C.L.V., de la Ocolul Silvic Câmpina, sub forma lemnului de foc, ulterior documentele de însoțire emise de secunda fiind falsificate, prin trecerea unor cantități mai mari și introduse în gestiunea SC A.F.C. SRL Breaza.
Modalitatea de operare s-a confirmat cu ocazia controlului efectuat la sediul acesteia, pe baza borderoului de achiziție nr. 5 din 09 octombrie 2006, constatându-se că la data de 29 ianuarie 2007, SC A.F.C. SRL Breaza a primit de la persoana fizică C.L.V., cantitatea de 5 metri cubi (8,05 metri steri) lemn de foc fag, pentru care s-a întocmit nota de recepție nr. 1 din 09 octombrie 2006.
Achiziția s-a efectuat, și în baza bonului, de vânzare fiscal seria PHlda 281617 din 30 septembrie 2006 și a avizului de însoțire seria PHlbb 0795322 din 30 septembrie 2006, în care era trecută cantitatea de 5,0 metri cubi lemn fag.
După verificarea exemplarului 2 aflat în gestiunea Ocolului Silvic Câmpina, s-a constatat că, în realitate, cantitatea vândută a fost de 0,5 m
3
, ceea ce a determinat concluzia că inculpatul C.L.V. a falsificat documentele de însoțire și proveniență menționate, urmărind să justifice stocul de material lemnos aflat în gestiunea SC A.F.C. SRL și provenit în parte din tăierile ilegale de arbori.
Mai mult, s-a dovedit că în perioada 2004 - 2007, aceștia au desfășurat activități ilicite de exploatare a materialului lemnos, cu toate că împotriva lor se efectuau acte de urmărire penală, obiect al prezentei cauze și se aflau în litigii cu diverse instituții și proprietari de păduri.
Cât privește persoanele care au doborât arborii în cauză, s-a stabilit că faptele au fost comise de inculpații D.V. și C.L.V., primul recunoscând atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, că a ajutat pe secundul să taie material lemnos de pe terenurile mai sus menționate.
Astfel, martorul B.V. conducător auto al autocamionului nr. X1, (ce a transportat material lemnos pentru inculpați în perioada 2003 - decembrie 2005), a declarat că în mai multe rânduri a văzut pe inculpatul D.V., plecând cu drujba în pădure iar atunci când în rampă nu erau lemne suficiente, l-a așteptat să doboare arbori din zona respectivă, pentru a încărca mașina pe care lucra.
Mai mult, acesta a învederat că a auzit când frații C. au cerut coinculpatului să meargă în pădure pentru a doborî arbori, iar buldozeristului să acopere cioatele tăiate de ei, el fiind de față și când inculpatul C.L.V. a procurat sodă caustică din magazin, a amestecat-o cu apă, în final turnând-o peste cioatele proaspete, (tăiate personal sau de inculpatul D.V.) pentru a părea vechi.
Doborârea copacilor, de pe picior, de către cei doi inculpați, s-a confirmat și de martorii T.M.D. și O.V., care angajați fiind au perceput direct actele materiale, secundul susținând că în perioada incriminată inculpatul D.V. era singurul drujbist care se pricepea să efectueze atari activități.
În drept, faptele inculpaților C.G.A. și C.L.V., constând în aceea că, deși în perioada septembrie 2005 - iulie 2006, nu mai dețineau calitatea de reprezentanți legali ai SC C.P. SRL, au continuat să desfășoare operațiuni comerciale, fără a evidenția veniturile obținute, (ascunzându-se obiectul impozabil), iar în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005 nu au achitat obligațiile bugetare cu stopaj la sursă, în termenul legal de 30 zile, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 41.623 lei, au fost încadrate în drept în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele acelorași inculpați, care în perioada noiembrie 2005 - februarie 2008, pe timp de zi, au sustras din pădurea proprietatea părților civile N.C. și D.O., situată în comuna Ș., sat P.C., județul Prahova, arbori esențe diferite în valoare 27.692 lei, depășindu-se de 401,33 ori prețul mediu al unui metru cub de material lemnos pe picior, au fost încadrate în furt de arbori care au fost tăiați, fără drept, din fondul forestier național în formă continuată, prev. de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen.
În ce privește faptele inculpaților C.L.V. și D.V., care în perioada noiembrie 2005 - decembrie 2006, pe timp de zi și împreună, au tăiat fără drept, din pădurea proprietatea părților civile N.C. și D.O., cât și din pădurile deținute în baza antecontractelor încheiate, situate în comuna Ș., județul Prahova, un număr de 577 arbori esențe diferite, în valoare de 512.999,95 lei, depășindu-se astfel, de 7434,78 ori prețul mediu al unui metru cub de material lemnos pe picior, s-a apreciat că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii silvice prev. și ped. de art. 32 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din O.G. nr. 96/1998, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, faptele inculpaților C.L.V. și C.M.E. care, pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale privind exploatarea masei lemnoase de pe terenurile menționate, în perioada 2006 - 2008 (primul), respectiv octombrie 2005 - mai 2006, au completat și semnat documente de însoțire a transporturilor livrate, respectiv antedatat procesele-verbale de primire-predare a suprafețelor de pădure, ori cererilor adresate autorităților silvice, au fost încadrate în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cât privește individualizarea pedepselor, tribunalul a ținut cont de criteriile înscrise sub art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, de persoana inculpaților, cât și de împrejurările concrete în care au săvârșit infracțiunile, astfel încât acestea să ducă la reeducarea lor și prevenirea săvârșirii de noi fapte.
S-a apreciat că scopul cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin dozarea cuantumului acestora spre limita minimă specială prevăzută de textele incriminatorii, iar în cazul inculpaților C.G.A. - C.L.V. și C.M.E. și prin suspendarea condiționată a executării pe durata termenelor de încercare calculate conform art. 81 - 82 C. pen., atrăgându-se atenția asupra consecințelor prev. de art. 83 și 84 din același cod.
În ce privește pe inculpatul D.V., s-a constatat că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin Sentința penală nr. 81 din 17 martie 2005 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 416 din 13 mai 2005 a Tribunalului Prahova, pentru infracțiunile prev. de art. 97 alin. (1) și (3), respectiv prev. de art. 98 alin. (1) și (3) din Legea nr. 26/1996.
Drept, consecință, nefiind întrunite cerințele art. 81 C. pen. s-a stabilit pedeapsa închisorii în regim privativ de libertate, iar conform art. 83 C. pen. s-a dispus și revocarea beneficiului acordat pentru pedeapsa de mai sus, în final, acesta urmând să execute prin cumul aritmetic, rezultanta de 4 ani închisoare.
Pe latura civilă tribunalul a constatat că în procesul penal pendinte au exercitat acțiunea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova pentru suma de 42.714 lei despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul adus bugetului general al statului (impozit pe profit, TVA și obligații cu reținere la sursă), precum și părțile civile D.O. și N.C. pentru suma de 27.692 lei reprezentând daune materiale.
Pe de altă parte, s-a apreciat că prin probele administrate s-a dovedit că inculpații C.G.A., C.L.V. și D.V. au săvârșit infracțiunile reținute în sarcină cu vinovăția cerută de lege, că prin acestea s-au produs prejudicii celor trei părți civile și că există legătură de cauzalitate între acestea și sumele solicitate cu titlu de despăgubiri civile, fiind întrunite deci, condițiile prev. de art. 14 - 15 rap. la art. 346 alin. (1). C. proc. pen., respectiv art. 998 - 999, 1000 alin. (3) C. civ. și art. 1003 C. civ.
Ca urmare, admițându-se acțiunile exercitate, s-a dispus obligarea celor trei coinculpați să plătească părții civile MFP- ANAF București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, suma de 42.714 lei despăgubiri civile plus dobânzile aferente până la data stingerii sumei datorate, reprezentând prejudiciul adus bugetului general de stat (impozit pe profit, TVA și obligații cu reținere la sursă).
De asemenea, inculpații C.G.A., C.L.V. și D.V. au fost obligați să plătească părților civile D.O. și N.C., suma de 27.692 lei despăgubiri civile, plus dobânzile aferente calculate până la data acoperirii integrale a acestora.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor, chitanțelor și avizelor falsificate, menționate în considerentele sentinței penale adoptate.
În fine, constatându-se că pentru recuperarea prejudiciului, prin ordonanța nr. 1026/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina la data de 7 mai 2008, s-a aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților C.G.A. și C.M.E. (teren în suprafață de 500,52 mp cu destinația construcție situat în intravilanul stațiunii Sinaia str. P.I. nr. 17, lot 6, nr. cadastral provizoriu 1413, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12624 din 09 septembrie 2003), tribunalul a menținut măsura dispusă în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și inculpații C.L.V., C.G.A., C.M.E. și D.V.
Prin calea de atac exercitată, partea civilă Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a criticat latura civilă a procesului penal, susținând că acțiunea civilă exercitată în cauză a fost rezolvată cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 14 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., rap. la art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ. (în vigoare la data comiterii faptelor) ce reglementează atragerea răspunderii comitentului pentru faptele prepusului, respectiv acordarea de despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită persoana păgubită prin infracțiune.
Astfel, s-a arătat că nesocotindu-se dispozițiile legale anterior menționate precum și jurisprudența în materie, inclusiv Decizia civilă nr. 1529/2008