ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.07.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2437/2012

HOTĂRÂRE
18.07.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2437/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147 din 15 martie 2009, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul B.E.M.,  fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a) "luare de mită în formă continuată", prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

b) "intermedierea și înlesnirea efectuării unor operațiuni financiare de către un agent economic privat pe care, în virtutea funcției, avea sarcina de a-l controla", prev. și ped de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

c) "intermedierea și înlesnirea efectuării unor operațiuni financiare de către un agent economic privat, săvârșită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcției, în virtutea căreia avea sarcina de a-l controla", prev. și ped. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

d) "fals în declarații", prev. de art. 52 din Legea nr. 144/2007, republicată, raportat la art. 292 C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, menționate mai sus la pct. 1, lit. a) - d), și a aplicat inculpatului B.E.M., pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 (șase) luni, pedeapsa finală de executat fiind de 4 (patru) ani închisoare.

În baza disp. art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, raportat la dispozițiile art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul B.E.M., a sumei de 62.159,18 RON.

În baza disp. art. 163 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B.E.M. până la concurența sumei totale de 62.159,18 RON, măsură asigurătorie ce este executorie de la momentul pronunțării prezentei sentințe și va fi dusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

În baza art. 14 și art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat "Declarație de avere", completat la data de 22 aprilie 2005 și depus la A.N.A.F. - A.N.V.

Prin Decizia penală nr. 152/2011 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași împotriva Sentinței penale nr. 147 din 15 martie 2010 a Tribunalului Iași, pronunțată în Dosarul nr. 7327/99/2008, ce a fost desființată în parte, în latură penală și rejudecând, s-a înlăturat aplicarea față de inculpatul B.E.M., a pedepsei complementare și accesorii privind interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.E.M., împotriva aceleiași hotărâri penale.

Prin Decizia nr. 2155 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași și inculpatul B.E.M. împotriva Deciziei penale nr. 152 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 12 la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul B.E.M. a formulat contestație în anulare invocând disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen., în sensul că în speță erau incidente prevederile art. 10 lit. i) C. proc. pen., deoarece a fost trimis în judecată și condamnat pentru o faptă care a fost incriminată și apoi dezincriminată, prin norme total nepredictibile, ceea ce demonstrează neimplicarea sa în nici o activitate ce ar fi putut fi circumscrisă sferei ilicitului penal.

Prin cererile depuse la dosar în datele de 12 iulie 12, respectiv 13 iulie 12, contestatorul B.E.M. a solicitat a se lua act de renunțarea la judecată, arătând că nici personal și nici prin reprezentant nu a formulat contestație în anulare, pe care nu și-o însușește.

Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că de vreme ce legiuitorul a prevăzut posibilitatea retragerii apelului, respectiv a recursului formulat, potrivit disp. art. 385

4

alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., în raport de care până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel sau recurs oricare dintre părți își poate retrage apelul, respectiv recursul declarat, pe cale de consecință poate fi retrasă și contestația în anulare, ca fiind o cerere formulată într-o cale extraordinară de atac.

Așa fiind, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință a contestatorului în sensul retragerii contestației în anulare formulată de contestatul B.E.M. împotriva Deciziei penale nr. 2155 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Ia act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatorul B.E.M. împotriva Deciziei penale nr. 2155 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2155/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 147 din 15 martie 2009, Tribunalul lași a condamnat pe inculpatul B.E.M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor
ÎCCJ 2009-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4259/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin Sentința penală nr. 50 din 28 ianuarie 2008, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a fapt
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2012
ii inculpați apelanți prezentând, în cadrul probei respective, și mai multe înscrisuri în circumstanțiere (atașate la filele 25-27 și 29-48, d.a.). Prin decizia penală nr. 54 din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, sec
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3327/2013
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89/P din 3 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul 525/103/2012 s-a dispus: Condamnarea inculpatului: B.V.E.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1265/2014
Deliberând asupra recursurilor de față. În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 440 din 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011, s-au dispus
Sursă