ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3241 din 5 iunie

2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, că în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată și de

dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr.

60/2005, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având în vedere că

pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Regia Autonomă

"Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și Agenția

Domeniilor Statului sunt autorități publice centrale, competența aparține

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă

nr. 833 din 12 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a

acțiunii formulată de reclamanta R.R.V., în contradictoriu cu pârâții Agenția

Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că, prin cererea precizatoare, aflată la dosarul

instanței de fond, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată,

din care rezultă că a cerut instanței de fond să analizeze modul de soluționare

a unor fapte de natură administrativ și financiară ale Agenției Domeniilor

Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

A mai reținut curtea

de apel că, potrivit art. 22 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public, în cazul în care o persoană se consideră

vătămată în drepturile sale, aceasta poate face plângere la secția de

contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază

sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției

publice, hotărârea fiind supusă recursului, decizia curții de apel fiind

definitivă și irevocabilă.

Cum reclamanta a ales

calea de învestire a Tribunalului București, și, în raport de cererea

precizatoare, potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în

forma în vigoare la acea dată, Curtea a admis cererea precizatoare a

reclamantei și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, arătând că nu se

impune învestirea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal față de cererea precizatoare a reclamantei.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 20725/3/2013*, iar prin Încheierea din 11

iunie 2014, tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

văzând și dispozițiile art. 21 și art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Prin cererea

precizatoare, aflată la Dosarul nr. 20725/3/2013 al Tribunalului București,

reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând instanței

de fond să analizeze modul de soluționare a unor fapte de natură administrativă

și financiară al Agenției Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Temeiul juridic

invocat de parte este Legea nr. 554/2004, modificată și republicată și nu Legea

nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, așa cum

în mod greșit a reținut curtea de apel.

Având în vedere cele

solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum

a fost precizată, precum și faptul că litigiul s-a născut din emiterea unor

acte administrative, în speță devin incidente dispozițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu

art. 1 din Legea nr. 554/2004 " Orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim

poate fi atât privat, cât și public".

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în

termenul legal.

În art. 2 alin. (1)

lit. b) este definită autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al

unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere

publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate

autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii,

au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică.

Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale este o autoritate publică centrală.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 60/2005, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat" se organizează și funcționează potrivit prevederilor

acestei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrității și protejării

bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor

publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera

Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională -, a

bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile

diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale

interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum

și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în

administrare.

Întrucât are în

administrare bunuri din domeniul public destinate asigurării unor servicii

publice de interes național, funcționând sub autoritatea Secretariatului

General al Guvernului, RA APPS este asimilată unei autorități publice centrale.

Conform art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 268/2001, Agenția Domeniilor Statului este o instituție

publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

fiind deci o autoritate publică centrală, nu locală.

În ceea ce privește

competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal devin

astfel incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, (forma

în vigoare la data formulării acțiunii), potrivit cărora: "Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței

instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al

actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte,

legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor

administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel).

Față de

considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în

judecată, astfel cum a fost precizat, precum și faptul că pârâții sunt

autorități publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză

competența de soluționare îi revine Curții de Apel București.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.R.V. și pe pârâții Agenția

Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV