ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3241 din 5 iunie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată și de dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 60/2005, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, având în vedere că pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și Agenția Domeniilor Statului sunt autorități publice centrale, competența aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința civilă nr. 833 din 12 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta R.R.V., în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin cererea precizatoare, aflată la dosarul instanței de fond, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, din care rezultă că a cerut instanței de fond să analizeze modul de soluționare a unor fapte de natură administrativ și financiară ale Agenției Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A mai reținut curtea de apel că, potrivit art. 22 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, hotărârea fiind supusă recursului, decizia curții de apel fiind definitivă și irevocabilă.

Cum reclamanta a ales calea de învestire a Tribunalului București, și, în raport de cererea precizatoare, potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la acea dată, Curtea a admis cererea precizatoare a reclamantei și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, arătând că nu se impune învestirea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal față de cererea precizatoare a reclamantei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 20725/3/2013*, iar prin Încheierea din 11 iunie 2014, tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 21 și art. 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin cererea precizatoare, aflată la Dosarul nr. 20725/3/2013 al Tribunalului București, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând instanței de fond să analizeze modul de soluționare a unor fapte de natură administrativă și financiară al Agenției Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S.

București și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Temeiul juridic invocat de parte este Legea nr. 554/2004, modificată și republicată și nu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, așa cum în mod greșit a reținut curtea de apel. Având în vedere cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, precum și faptul că litigiul s-a născut din emiterea unor acte administrative, în speță devin incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 " Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În art. 2 alin. (1) lit. b) este definită autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este o autoritate publică centrală. Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 60/2005, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se organizează și funcționează potrivit prevederilor acestei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrității și protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională -, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare.

Întrucât are în administrare bunuri din domeniul public destinate asigurării unor servicii publice de interes național, funcționând sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, RA APPS este asimilată unei autorități publice centrale. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, Agenția Domeniilor Statului este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind deci o autoritate publică centrală, nu locală.

În ceea ce privește competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal devin astfel incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, (forma în vigoare la data formulării acțiunii), potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Față de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat, precum și faptul că pârâții sunt autorități publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența de soluționare îi revine Curții de Apel București. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.R.V. și pe pârâții Agenția Domeniilor Statului, R.A - A.P.P.S. București și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV