Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2014

HOTĂRÂRE
26.06.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8286/30/2013, reclamanta M.E.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit reprezentată în teritoriu de Centrul Regional de Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei comisiei de soluționare a contestațiilor privitoare la hotărârea luata de aceștia, privind neeligibilitatea proiectului depus de aceasta în cadrul măsurii 112 sesiunea mai - iunie 2012 din Axa 1, hotărâre pe care o consideră nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe în conflict Prin Sentința civilă nr. 8352 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența privind soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe în conflict Prin Sentința civilă nr. 99 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența materială de soluționare a cererii, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza pentru soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a solicitat anularea Notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanțare din 04 martie 2013, emisă de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad.

Totodată, se constată că Notificarea nr. 2775 din 11 aprilie 2013, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă în procedura prealabilă sesizării instanței, este emisă de Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Dezvoltare Rurală și Pescuit Timișoara.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel". Deci, în privința competenței materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.

Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu rangul local sau central al autorității emitente, litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale și respectiv, instanței de contencios administrativ a Curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională. În cauză, actele administrative contestate au fost emise de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad, respectiv de Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Dezvoltare Rurală și Pescuit Timișoara.

Rezultă că emitenții actelor administrative contestate sunt autorității publice județene, astfel că, față de criteriul rangului autorității publice prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Timișoara a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - că, prin art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală, au fost atribuite în competența de primă instanță a curților de apel doar cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii europene, categorie în care nu poate fi inclusă notificarea din 04 martie 2013 emisă de Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad, căci prin aceasta nu s-a stabilit dreptul reclamantei la acordarea unor sume reprezentând finanțare nerambursabilă din fonduri europene, ci s-a respins proiectul prezentat de către societate, considerându-se că suma solicitată de aceasta este integral neeligibilă pentru finanțare.

Astfel fiind, Curtea conchide că actele administrative ce fac obiect al acțiunii în anulare de față nu se înscriu în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală, ci intră în competența tribunalelor, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din același act normativ. În consecință având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.E.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Dezvoltare Rurală și Pescuit reprezentată în teritoriu de Centrul Regional de Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 8287/30/2013, reclamantul P.E.C. a solicitat ca, în contradictoriu
ÎCCJ 2014-09-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. 8287/30/2013, reclamantul P.E.C. a solicitat ca, în contradictoriu
ÎCCJ 2014-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2014-04-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2014
ând trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Sentința nr. 8370 din 10 decembrie 2013, Tribuna
ÎCCJ 2014-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2014
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC A.R. SRL Pădureni, a solicitat în contra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă