ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3765/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Argeș: (i) în principal, anularea aplicării prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011, urmând ca indemnizația suspendata în baza Legii nr. 283/2011, art. 18, să-i fie menținută începând cu data de 01 ianuarie 2012 și în continuare. (ii) în subsidiar, menținerea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, privind aprobarea O.U.G. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

(iii) a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 283/2011. Prin Sentința civilă nr. 6918 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul H.R., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a arătat că o dispoziție dintr-o lege nu constituie un act administrativ și, ca urmare, nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Recunoașterea posibilității instanțelor judecătorești de a cenzura legile emise de Parlament ar echivala cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat, având în vedere că ar permite imixtiunea puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative.

În privința capătului de cerere subsidiar, Curtea a constatat că nici acesta nu este admisibil, având în vedere că solicitarea de "menținere" a unor dispoziții legale nu se circumscrie obiectului acțiunii în contencios administrativ, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în fața instanței de contencios administrativ, excepția de neconstituționalitate poate fi invocată numai atunci când privește dispoziții din ordonanțe ale guvernului, nu și dispoziții din lege, precum în prezenta cauză. Împotriva Sentinței civile nr. 6918 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul H.R., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale.

În motivarea cererii, recurentul a susținut, în esență, că instanța nu a răspuns la argumentele sale, că actul contestat încalcă directiva a 3-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de proprietate și principiul drepturilor câștigate și că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidentă în speță și susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. În speță, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, raportat la dispozițiile legale incidente.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Aceste dispoziții legale conturează cu strictețe cadrul procesual specific al acțiunii în contencios administrativ, în ceea ce privește actele ce pot face obiectul acesteia. Raportat la prevederile sus-menționate, este evident că legile sau dispozițiile din lege nu pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată, ci numai pe cale de excepție, posibilitatea cenzurării lor revenind exclusiv instanței de contencios constituțional. Solicitarea subsidiară a reclamantului-recurent excede, de asemenea, cadrului stabilit de legea contenciosului administrativ, așa cum a reținut, justificat, prima instanță.

Soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate invocată de reclamantul-recurent apare, de asemenea, justificată, raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care stabilesc condițiile în care instanța de contencios administrativ poate sesiza Curtea Constituțională, condiții care, în speță, nu au fost îndeplinite. În consecință, întrucât în mod corect a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție peremptorie de natură a face de prisos examinarea, pe fond, a susținerilor reclamantului-recurent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.R. împotriva Sentinței civile nr. 6918 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV