ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2828/2014

Decizia nr. 2828/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând instanței, în principal, anularea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 și menținerea în plată a indemnizației suspendate în baza Legii nr. 283/2011 și în subsidiar, menținerea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 283/2011.

În motivarea acțiunii, reclamantul a afirmat că nici în Legea nr. 341/2004 și în nicio altă prevedere legala nu exista posibilitatea suspendării unui drept câștigat, afară dacă acesta ar fi dobândit fraudulos.

A susținut reclamantul că măsura privind suspendarea plății indemnizației, stabilită prin lege specială, aflată în plată la data introducerii Legii nr. 283/2011, nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, conform căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Decizia de suspendare a plății indemnizației conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, prevăzută prin Legea nr. 283/2011, art. 18 încalcă un principiu fundamental și anume: principiul drepturilor câștigate.

Reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 283/2011, față de art. 53 din Constituția României.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului și excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 8 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 6996 din 07 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Argeș - Pitești, în ceea ce privește solicitarea de anulare a art. 18 din Legea nr. 283/2011 și a respins ca neîntemeiată cererea de menținere în plată a indemnizației suspendate în baza art. 18 din Legea nr. 283/2011.

De asemenea, prin încheierea din 07 decembrie 2012 a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 față de prevederile art. 53 din Constituția României, invocată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că legea nu constituie nicidecum un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, fiind de observat că principala caracteristică a actului administrativ este aceea că este emis în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii.

Acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea unei dispoziții cuprinse într-un act normativ cu rang de lege sau ordonanță este inadmisibilă, instanța de judecată neavând căderea să dispună o atare măsură, căci altfel s-ar substitui autorității legiuitoare, unica în măsură să modifice sau să abroge o dispoziție legală, sau Curții Constituționale, autoritate îndrituită să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor legale sau din ordonanțele emise de Guvern.

Constatând inadmisibilitatea cererii având ca obiect anularea prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de a-i fi plătită această indemnizație, începând cu data de 01 ianuarie 2012, având în vedere că prin efectul dispozițiilor legale anterior menționate a fost suspendată plata indemnizațiilor cuvenite în temeiul Legii nr. 341/2004.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat, recurentul-reclamant reiterează motivele invocate în sprijinul pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar în completare invocă faptul că instanța nu a răspuns, respectiv nu a răspuns motivat la faptul „că nu există motiv și argument de suspendare a unei legi pe motive economice”.

Arată recurentul, în esență, că prin sentința pronunțată se încalcă Directiva a 3-a CEDO, privind un proces echitabil și corect, se suspendă un drept câștigat, îi este încălcat dreptul de proprietate, deoarece actul nu a fost anulat și paguba nu a fost recuperată, se încalcă principiul drepturilor câștigate.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței, cu scopul anulării actului administrativ și intrării sale în plată la Casa de Pensii Argeș.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat concursul instanței de contencios administrativ în vederea valorificării, în contradictoriu cu autoritățile pârâte Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Argeș, a pretențiilor sale constând în principal, în anularea aplicării prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011, iar, în subsidiar, în menținerea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 283/2011.

Raportat la petitul acțiunii și temeiul de drept invocat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al primelor două capete ale cererii introductive de instanță, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Înalta Curte constată, așadar, în acord cu hotărârea primei instanțe, că o astfel de cerere este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Legile nu pot fi contestate în justiție similar actelor administrative, atributul de legiferare revenind exclusiv Parlamentului, potrivit art. 73 și urm. din Constituția României.

Instanțele judecătorești nu sunt competente să cenzureze legile adoptate de puterea legislativă, întrucât se încalcă principiul separației puterilor în stat, puterea judecătorească având obligația doar de a veghea asupra aplicării corecte a acestora.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea de către instanța de fond a principiului drepturilor câștigate, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului de proprietate.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate și nu corespund realității criticile formulate de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii instanței de fond, reținând că instanța fondului a soluționat în mod corect cauza, ținând cont de dispozițiile legale incidente.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul strict al termenului, motivarea hotărârii judecătorești înseamnă precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 6996 din 07 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2014.