ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2433/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Maramureș, prin Sentința penală nr. 135 din 20 martie 2012, a condamnat pe inculpatul C.P. (fiul lui I. și M.), la 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 61 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 7 din Legea nr. 78/2008 s-a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se recolteze, de la inculpat, probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J.

Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 590,94 RON și dobânda legală părții civile S.M. Sighetu Marmației și, respectiv, 486,12 RON plus dobânda legală, părții civile S.J.A. Maramureș. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Inculpatul și soția sa, C.M., locuiau împreună și cu fiica lor, G.P. Spre după-amiaza zilei de 10 septembrie 2011, inculpatul a constatat că soția lui aflată într-o încăpere de la subsolul imobilului, consuma, dintr-un recipient de plastic, alcool sanitar, la acea vreme rămânând în respectivul ambalaj circa 200 ml. Iritat de acest fapt, inculpatul a apostrofat-o, femeia răspunzându-i că și ea muncește, și, deci, are dreptul să bea.

Spunându-i "lasă, că te ard", inculpatul i-a luat din mână recipientul, și deși a văzut că femeia s-a îndepărtat, i-a aruncat conținutul peste corp și cu o brichetă, a dat foc. Victima, pe trupul căreia hainele se aprinseseră, a reușit să iasă în curtea imobilului, s-a trântit la pământ și și-a îndepărtat astfel veștmintele, inculpatul neajutând-o în nici un fel. Strigătele de durere ale victimei au fost auzite de vecini și rude, acestea cerând sosirea ambulanței. Fiica celor doi, apelată de inculpat, a aflat de acesta că a "aprins-o pe maică-sa". La sosirea ambulanței, victima a relatat personalului medical că inculpatul a turnat pe ea "voniacică" (spirt) și a aprins-o cu bricheta. Diagnosticul pus victimei la internarea în S.M.

Sighetu Marmației, Secția Chirurgie, a fost arsuri de gradele II, III și IV hemitorace stâng anterior, lateral și posterior, hemitorace drept parasternal, precum și pe membrul superior stâng. Raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2011 a înscris că C.M. a prezentat arsuri de gradele II, III și IV în regiunea membrului superior stâng, hemitorace stâng anterior, lateral și posterior, cadrane supero și infero interne sân drept, arsuri de gradul II pe flancul abdominal stâng pe o întindere totală de aproximativ 40% din suprafața corpului. S-a mai reținut că cele constatate s-au produs prin stropirea cu spirt sanitar și ulterior, acționarea unei brichete cu care s-a dat foc, poziția agresor - victimă fiind față lateral stânga, ele puteau data de 10 septembrie 2011 și necesitau pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.

De asemenea, s-a mai înscris că arsurile se încadrează în procesul de sluțire, teritoriul ars și în special arsurile de gradele III și IV fiind periculoase pentru viață, șocul hipertermic cu deshidratare masivă constituind risc crescut de blocaj renal. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivat pe nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei în opinia lui aceasta fiind infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pe greșita individualizare a pedepsei, în sensul neacordării circumstanței atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cuantumul fiind prea sever, datele cauzei fiind favorabile și unei dispuneri a executării în condițiile prev. de art. 86 1 C. pen.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penale nr. 85/A din 27 aprilie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, în scris el cerând "luarea în considerare a sincerității cu care a colaborat cu organele de cercetare, deși pedeapsa este prea mare". La termenul de judecare a recursului, inculpatul personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, a cerut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și au fost invocate, astfel cum s-a mai arătat în prezenta, cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Referitor cererii inculpatului, de a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor (25 noiembrie 2010), sunt de relevat următoarele: textul procedural (art. 320 1 C. proc. pen.) prevede că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alin. (7) al textului prevede că dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Totodată, O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, în materia analizată, a stabilit că pot beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și cei pentru care, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 521/P/2011 din 5 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Instanța, la termenul de judecată 6 decembrie 2011 (dosar fond) a constatat că inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. întrucât infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare urmărirea penală, este pedepsită, alternativ, cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) (asupra soțului) și art. 176 lit. a) C. pen. (prin cruzimi). Astfel, consecința reținerii art. 320 1 C. proc. pen. respectiv aplicarea alin. (7), cauză de reducere a limitelor de pedeapsă legale, nu i se poate aplica, infracțiunea fiind pedepsită cu detențiune pe viață, art. 144 C. pen., referindu-se la înțelesul termenului "săvârșirea unei infracțiuni" prevede că acesta înseamnă săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă (art. 20 C. pen.), deci nu se ia în considerare, în raportarea aplicabilității concrete a cauzei de reducere, situația de atenuare a pedepsei, cum este starea de tentativă.

În ce privește cazurile de casare invocate în recurs, respectiv greșita încadrare juridică a faptei (pct. 17 art. 385 9 C. proc. pen. și greșita individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. - pct. 14 același text), acestea nu sunt incidente. Inculpatul și-a axat apărarea pe greșita încadrare juridică a faptei în sensul că aceasta ar fi infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., încă de la cercetarea judecătorească în fond și a reiterat-o în calea de atac ordinară a apelului. Considerentele de drept și de fapt care au fost motivate de ambele instanțe sunt valabile, legale, temeinice, instanța de recurs însușindu-și-le întru totul.

În plus, fapta inculpatului, în materialitatea astfel cum a fost probată, a demonstrat că el a acționat cu intenția manifestă de a ucide, intenția deducându-se și din împrejurarea că, după ce a aruncat substanța inflamabilă pe hainele și implicit corpul victimei, a acționat bricheta dând foc, el a spus martorilor "am scăpat de scroafă", "hai să vezi că am aprins-o pe scroafă", iar ulterior, nu a ajutat-o în niciun mod, mai mult, i-a cerut martorei C.M. să vină să vadă "cum arde" și s-a deplasat la un magazin. Împrejurarea că victima nu a decedat nu poate modifica poziția subiectivă a inculpatului, oprirea procesului evolutiv spre rezultatul letal fiind intervenția medicilor și tratamentelor medicale, deci independente de persoana inculpatului.

În ce privește pedeapsa aplicată, orientându-se la 7 ani și 6 luni închisoare, judecătorul fondului și instanța de apel respingând ca nefondat motivul ce a vizat netemeinicia tratamentului sancționator, au avut în vedere, în integralitate, criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., în fapt cuantumul menționat reprezentând jumătate din minimul prevăzut de textul incriminator, iar persoana inculpatului, nesincer, raportat la probatoriul administrat, nu a oferit date care să-i fie favorabile atenuării răspunderii penale. În altă ordine de idei, executarea pedepsei prin privare de libertate răspunde și scopului acesteia, astfel cum stipulează art. 52 C. pen. Ca atare, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza disp.

art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 22 septembrie 2011 la 18 iulie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2012. Procesat de GGC - AA