ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3216/2012

Prin sentința penală nr. 330 din 20 iunie 2012 Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul A.N., pentru săvârșirea infracțiunii de: tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare. Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a Ii-a C. pen, lit. b) a aceluiași articol C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 noiembrie 2011 la zi. În temeiul art. 14 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în cuantum de 2.256,04 lei plus dobânda legală până la data plății efective. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat corpul delict înregistrat la poziția 37/2011 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Maramureș. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariul doamnei avocat F.M., din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Maramureș.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că la data de 24 noiembrie 2011, după ce a consumat toată ziua alcool, fiind cunoscut de altfel în localitate ca și consumator de băuturi alcoolice, a avut în jurul orelor 18 00 o ceartă cu partea vătămată A.A., soția sa. Inculpatul a început prin a adresa mai multe reproșuri și cuvinte jignitoare părții vătămate care îi dădea de mâncare fiicei lor minore imobilizată în scaun cu rotile și având un retard psihic sever. În contextul acestor discuții inculpatul s-a enervat, a luat un cuțit de pe masă și în momentul în care partea vătămată s-a ridicat și s-a îndreptat înspre masă i-a aplicat acesteia o lovitură în regiunea abdominală, partea stângă.

In urma loviturii de cuțit ce i-a fost aplicată partea vătămată a căzut, a început să tremure și i-a solicitat inculpatului să cheme pe cineva în ajutor. Inculpatul s-a deplasat imediat la vecinul său, martorul M.V. spunându-i acestuia că soția sa a căzut împiedicându-se de un preș și s-a lovit într-un cuțit pe care îl avea în mână. Martorul a apelat serviciul de urgență iar partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației fiind supusă unei intervenții chirurgicale. Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată a prezentat o "plagă înjunghiată toracică în regiunea flancului abdominal stâng în 1/3 superior ., plăgi tăiate ale marii curburi gastrice ., secțiuni de vase mari - ramuri din aorta abdominală, hemoperitoneu masiv, șoc hemoragie". De asemenea, s-a concluzionat că leziunile au fost primejdioase pentru viață.

În drept, fapta inculpatului A.N., care la data de 24 noiembrie 2011 pe fondul consumului de alcool i-a aplicat soției sale, partea vătămată A.A., o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, cauzându-i leziuni corporale primejdioase pentru viață, constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., pentru care instanța ii va condamna pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Tribunalul a respins susținerile inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând în mod constant că nu a agresat-o pe partea vătămată ci aceasta și-a cauzat singură leziunile căzând într-un cuțit pe care îl avea în mână.

Instanța a apreciat că această apărare făcută de inculpat nu este susținută de probațiunea administrată în cauză, declarația sa necoroborându-se cu nici o altă probă. Dimpotrivă, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză (f 19-20 din dos. de u.p.) rezultă că partea vătămată A.A. a prezentat o "plagă înjunghiată-tăiată în regiunea flancului abdominal stâng în 1/3 superior, penetrantă în cavitatea peritoneală cu secționare de peritoneu parietal, după plăgi tăiate transfixiante ale marii curburi gastrice, secțiuni ale șorțului epiploic și secțiuni de vase mari - ramuri din aorta abdominală, hemoperitoneu masiv, șoc hemoragie". De asemenea, medicul legist a precizat în cuprinsul raportului că leziunile sus­menționate s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător-tăietor (lama unui cuțit), poziția ipotetică a părții vătămate și a agresorului a fost de față în față.

Leziunile au fost produse la nivelul unor organe cu caracter vital și au fost primejdioase pentru viață, partea vătămată fiind în șoc hemoragie. De altfel, concluziile expertizei medico-legale se coroborează și cu declarațiile părții vătămate, audiate atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței, aceasta descriind modalitatea în care a fost comisă fapta de către inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social concret al acesteia determinat și de modalitatea și mijloacele de săvârșire, inculpatul aplicând o lovitură cu cuțitul în zona în care sunt situate organe vitale în timp ce partea vătămată își hrănea copilul handicapat, dar faptul că inculpatul nu are antecedente penale, acest ultim aspect fiind reținut în favoarea inculpatului ca și circumstanță atenuantă, ceea ce a determinat ca pedepsele aplicate să fie situate sub limita minimă specială prevăzută pentru fiecare infracțiune. Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat precum și împrejurările cauzei, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

și lit. b) a aceluiași articol C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 noiembrie 2011 la zi. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată A.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Având în vedere că partea vătămată A.A. a fost internată în spital în perioada 24 noiembrie 2011-2 decembrie 2011 la secția chirurgie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în temeiul art. 14 C. proc.

pen. inculpatul a fi obligat la plata de despăgubirilor civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate de instituția spitalicească, în sumă de 2256,04 lei plus dobânda legală până la data plății efective. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș solicitând desființarea hotărârii atacate și judecând, să se dispună înlăturarea disp. art. 74 lit. a) C. pen., reținută ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, întrucât aceasta nu se justifică, raportat la conduita avută de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, din probe rezultând că acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice și exercita acte de agresiune împotriva soției sale.

Inculpatul a declarat apel, solicitând desființarea hotărârii și judecând, să se dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că în afară de declarația părții vătămate, nu există alte probe, care să se coroboreze cu aceasta sau în subsidiar, să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în vătămare corporală, să se reducă pedeapsa aplicată și să se dispună suspendarea condiționată a acesteia. Prin decizia penală nr. 135/A/2012 din 1 august 2012, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, a fost desființată în parte sentința penală apelată, numai cu privire la greșita reținere a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.N. și judecând, a fost condamnat inculpatul la 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de 25 noiembrie 2011 la zi. Au fost menținute restul dispozițiilor din hotărârea atacată. A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de apel Cluj a reținut că prima instanță în urma administrării probelor și coroborându-le cu cele din faza de urmărire penale, a stabilit o corectă stare de fapt, în sensul că la data de 24 noiembrie 2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat soției sale, partea vătămată A.A., o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, cauzându-i leziuni corporale ce i-au pus în pericol viața. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că leziunile constatate de medicul legist se datorează unei autoaccidentări a părții vătămate, care s-ar fi împiedicat și a căzut în cuțitul pe care îl folosea în bucătărie.

Cu toate acestea, din declarația părții vătămate coroborată cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care a rezultat că leziunile suferite s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător tăietor iar poziția părții vătămate cu cea a agresorului a fost de față în față, precum și cu declarațiile martorilor B.A. și M.V., care au luat cunoștință de cele întâmplate, cea dintâi fiind informată de partea vătămată că a fost lovită de inculpat cu cuțitul, iar cel de-al doilea, că inculpatul i-a cerut să o transporte la spital pe soția sa, spunându-i că în timp ce își ungea o felie de pâine cu margarina s-a împiedicat și a căzut în cuțit, s-a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Apărările sale nu au fost luate în considerare, arătându-se că acestea sunt combătute de celelalte probe administrate. Inculpatul s-a aflat la domiciliu la momentul în care partea vătămată a suferit acele leziuni, în casă nu mai erau alte persoane, iar raportul de expertiză medico-legală stabilește că acestea au fost loviri active și s-au produs dintr-o poziție față în față dintre agresor și victimă și din punct de vedere obiectiv lovirea părții vătămate nu a putut avea loc în varianta prezentată de inculpat. Cu privire la încadrarea juridică dată faptei, art. 20 C. pen. rap.

la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. c) C. pen., s-a arătat că aceasta este corectă, neputându-se dispune schimbarea acesteia în infracțiunea de vătămare corporală, așa cum a solicitat inculpatul, din modalitatea de săvârșire a faptei și obiectul folosit rezultând intenția, cel puțin indirectă, de comitere a tentativei la infracțiunea de omor calificat, urmarea fiind aceea de punere în primejdie a vieții, după cum rezultă din actul medico-legal. În ceea ce privește pedeapsa aplicată și reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, s-a apreciat că și în situația lipsei antecedentelor penale, nu se poate considera că dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. pot fi apreciate ca circumstanțe atenuante, care să determine coborîrea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În acest sens, instanța de apel a învederat că, pe de o parte, art. 74 lit. a) C. pen. se referă la o conduită bună a infractorului indiferent de comiterea sau nu a unor infracțiuni, iar aceasta nu s-a dovedit în cauză, iar pe de altă parte, în raport de gravitatea deosebită a faptei, împrejurarea că este îndreptată împotriva unui membru al familiei și de comportamentul inculpatului pe parcursul procesului, reținerea unor circumstanțe atenuante facultative nu se justifică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.N. Deși prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat individualizarea pedepsei, solicitând reducerea acesteia având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, cu ocazia dezbaterilor apărătorul său din oficiu a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. arătând că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt întrucât leziunile victimei sunt consecința unei autoaccindentări și nu au fost provocate de către inculpat. Analizând hotărârea recurată din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat. Astfel, în ceea ce privește cazul de casare art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., înalta Curte reține că hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. în doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar.

Sfera de acțiune a instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor. În același sens s-a pronunțat și înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora. În acest sens, se reține că soluția de condamnare a inculpatului, se fundamentează pe declarația părții vătămate care a arătat că soțul său este cel care a lovit-o cu cuțitul în regiunea abdominală, pe declarațiile martorei B.A. care a susținut că partea vătămată i-a relatat cum a fost înjunghiată de soțul ei și că inițial nu a recunoscut, întrucât a fost îngrijorată se soarta fetiței sale minore, care este handicapată și imobilizată în cărucior, precum pe concluziile raportului de expertiză medico-legală care exclud variantă susținută de către inculpat.

Astfel, s-a stabilit că direcția leziunilor, care s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător tăietor, a fost de la stânga la dreapta, iar poziția ipotetică a victimei și a agresorului a fost de față în față. În acest context probator se susține concluzia că vătămarea integrității corporale a victimei A.A. nu este consecința unei autoaccidentări ci a acțiunii violente a inculpatului, criticile formulate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care se tinde la pronunțarea unei soluții întemeiate per dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind nefondate. Aceeași concluzie se impune și în raport de cererea inculpatului de achitare în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Astfel, deși susține că nu este autorul infracțiunii, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat prezența în locuința inculpatului și a victimei, la momentul incidentului, a altor persoane, în afara fiicei acestora care suferă de un handicap sever și era imobilizată într-un scaun cu rotile. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. nu este întemeiat. Astfel, în mod corect instanța de apel a înlăturat circumstanțele atenuante stabilite de către prima instanță, în condițiile în care, comportamentul inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu a fost unul de natură a-l caracteriza favorabil astfel încât să se justifice coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Dimpotrivă, înalta Curte reține că și anterior inculpatul a agresat-o pe victimă, martorul B.V. învederând faptul că a văzut-o pe sora sa cu vânătăi în zona ochilor, aspect confirmat și de martora B.A., care l-a caracterizat pe inculpat ca o persoană violentă atunci când se află sub influența băuturilor alcoolice. În raport de aceste date ce caracterizează persoana inculpatului, față de natura și gravitatea faptei, consecințele acesteia, constatând că în cauză nu există elemente de fapt care să justifice coborârea pedepsei, aceasta fiind, de altfel, orientată către minimul prevăzut de lege, înalta Curte apreciază că pedeapsa de 8 ani închisoare este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de considerentele anterioare, având în vedere și faptul că nu se constată incidența vreunui caz de casare care ar putea fi luat în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefundat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 135/A din 01 august 2012 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 25 noiembrie 2011 la 09 octombrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 09 octombrie 2012