ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3216/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3216/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. 330 din 20

iunie 2012 Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul A.N., pentru

săvârșirea infracțiunii de: tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev.

de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit.

a) teza a Ii-a C. pen, lit. b) a aceluiași articol C. pen.

În temeiul art. 65

C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzută la art.

64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 350

C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în

temeiul art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25 noiembrie

2011 la zi.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. a

obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă Spitalul

Municipal Sighetu Marmației, în cuantum de 2.256,04 lei plus dobânda legală

până la data plății efective.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

s-a confiscat corpul delict înregistrat la poziția 37/2011 în registrul de

corpuri delicte al Tribunalului Maramureș.

În temeiul art. 7 din Legea nr.

76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare

avansate de stat, din care 200 lei onorariul doamnei avocat F.M., din fondurile

Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Maramureș.

Pentru a pronunța această sentință

tribunalul a reținut

că

la data de

24 noiembrie 2011, după ce a

consumat toată ziua alcool, fiind cunoscut de altfel în localitate

ca și consumator de băuturi alcoolice, a avut în

jurul orelor 18

00

o ceartă cu partea

vătămată A.A., soția sa.

Inculpatul a început prin a adresa mai

multe reproșuri și cuvinte jignitoare părții vătămate care îi dădea de mâncare

fiicei lor minore imobilizată în scaun cu rotile și având un retard psihic

sever. În contextul acestor discuții inculpatul s-a enervat, a luat un cuțit de

pe masă și în momentul în care partea vătămată s-a ridicat și s-a îndreptat

înspre masă i-a aplicat acesteia o lovitură în regiunea abdominală, partea

stângă. In urma loviturii de cuțit ce i-a fost aplicată partea vătămată a

căzut, a început să tremure și i-a solicitat inculpatului să cheme pe cineva în

ajutor. Inculpatul

s-a deplasat imediat la

vecinul său, martorul M.V. spunându-i acestuia că

soția sa a căzut

împiedicându-se de un preș și s-a lovit într-un cuțit pe care îl avea în

mână. Martorul a apelat serviciul de urgență iar

partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal din

Sighetu Marmației fiind supusă unei intervenții

chirurgicale. Potrivit

raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată a

prezentat o "plagă înjunghiată toracică în regiunea flancului abdominal

stâng în 1/3 superior ., plăgi tăiate ale marii curburi gastrice ., secțiuni de

vase mari - ramuri din aorta abdominală, hemoperitoneu masiv, șoc

hemoragie". De asemenea, s-a concluzionat că leziunile au fost primejdioase

pentru viață.

În drept, fapta inculpatului A.N.,

care la data de 24 noiembrie 2011 pe fondul consumului de alcool i-a aplicat

soției sale, partea vătămată A.A., o lovitură cu cuțitul în zona abdominală,

cauzându-i leziuni corporale primejdioase pentru viață, constituie tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b)

C. pen., pentru care instanța ii va condamna pe inculpat la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Tribunalul a respins susținerile

inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând în mod

constant că nu a agresat-o pe partea vătămată ci aceasta

și-a cauzat singură leziunile căzând într-un

cuțit pe care îl avea în mână.

Instanța a apreciat că această apărare

făcută de inculpat nu este susținută de probațiunea administrată în cauză,

declarația sa necoroborându-se cu nici o altă

probă.

Dimpotrivă, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză (f

19-20 din dos. de u.p.) rezultă că partea vătămată A.A. a prezentat o

"plagă

înjunghiată-tăiată în regiunea

flancului abdominal stâng în 1/3 superior, penetrantă în

cavitatea

peritoneală cu secționare de peritoneu parietal, după plăgi tăiate transfixiante

ale marii curburi gastrice, secțiuni ale șorțului epiploic și secțiuni de vase

mari - ramuri din aorta abdominală, hemoperitoneu masiv, șoc hemoragie".

De asemenea,

medicul legist a precizat în cuprinsul raportului că leziunile sus­menționate

s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător-tăietor (lama unui

cuțit), poziția ipotetică a părții

vătămate și a agresorului a fost de față în față. Leziunile au fost produse la

nivelul unor organe cu caracter vital și au fost

primejdioase pentru viață, partea vătămată fiind în șoc hemoragie.

De altfel,

concluziile expertizei medico-legale se coroborează și cu declarațiile

părții vătămate, audiate atât în faza

urmăririi penale cât și în fața instanței, aceasta

descriind modalitatea în care a fost comisă fapta de către inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, tribunalul a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost

comisă infracțiunea, gradul de pericol social concret al acesteia determinat și

de modalitatea și mijloacele de săvârșire, inculpatul aplicând o lovitură cu

cuțitul în zona în care sunt situate organe vitale în timp ce partea vătămată

își hrănea copilul handicapat, dar faptul că inculpatul nu are antecedente

penale, acest ultim aspect fiind reținut în favoarea inculpatului ca și

circumstanță atenuantă, ceea ce a determinat ca pedepsele aplicate să fie

situate sub limita minimă specială prevăzută pentru fiecare infracțiune.

Având în vedere

natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat precum și

împrejurările cauzei, tribunalul a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. la art.

64 lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) a aceluiași articol C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art.

64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 350

C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în

temeiul art. 88 C. pen. deduce din

pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 25

noiembrie 2011 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată A.A. nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

Având în vedere

că partea vătămată A.A. a fost internată în spital în

perioada 24 noiembrie 2011-2 decembrie

2011 la secția chirurgie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în temeiul art.

14 C. proc. pen. inculpatul a fi obligat la plata de despăgubirilor civile,

reprezentând cheltuielile de spitalizare suportate de instituția spitalicească,

în sumă de 2256,04 lei plus dobânda legală până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș solicitând desființarea

hotărârii atacate și judecând, să se dispună înlăturarea disp.

art. 74 lit. a) C. pen., reținută ca circumstanță atenuantă în

favoarea inculpatului, întrucât aceasta nu se justifică, raportat la conduita

avută de inculpat anterior săvârșirii infracțiunii, din probe rezultând că

acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice și exercita acte de agresiune

împotriva soției sale.

Inculpatul a declarat apel, solicitând

desființarea hotărârii și judecând, să se

dispună

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

arătând că în

afară de declarația părții vătămate, nu există alte probe,

care să se coroboreze cu aceasta sau în subsidiar, să se dispună schimbarea

încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea

de omor calificat în vătămare corporală, să se reducă pedeapsa aplicată și

să

se dispună suspendarea condiționată a acesteia.

Prin decizia

penală nr. 135/A/2012 din 1 august 2012, a fost admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, a fost desființată în parte sentința

penală apelată, numai cu privire la greșita reținere a circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului A.N.

și judecând, a fost condamnat

inculpatul la 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a făcut

aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv

începând cu data de 25 noiembrie 2011 la zi.

Au fost

menținute restul dispozițiilor din hotărârea atacată.

A fost respins

ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de apel Cluj a reținut că prima

instanță

în urma administrării probelor și coroborându-le cu cele din faza de urmărire

penale, a stabilit o corectă stare de fapt, în sensul că la data de 24

noiembrie 2011, pe

fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat

soției sale, partea vătămată A.A., o lovitură cu cuțitul în zona abdominală,

cauzându-i leziuni corporale ce i-au pus în pericol viața.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei, arătând că leziunile constatate de medicul legist se datorează unei

autoaccidentări a părții vătămate, care s-ar fi împiedicat și a căzut în

cuțitul pe care îl folosea în bucătărie.

Cu toate acestea, din declarația

părții vătămate coroborată cu concluziile raportului de expertiză

medico-legală, din care a rezultat că leziunile suferite s-au produs prin

lovirea victimei cu un corp înțepător tăietor iar poziția părții vătămate cu

cea a agresorului a fost de față în față, precum și cu declarațiile martorilor B.A.

și M.V., care au luat cunoștință de cele întâmplate, cea dintâi fiind informată

de partea vătămată că a fost lovită de inculpat cu cuțitul, iar cel de-al

doilea, că inculpatul i-a cerut să o transporte la spital pe soția sa,

spunându-i că în timp ce își ungea o felie de pâine cu margarina s-a împiedicat

și a căzut în cuțit, s-a

concluzionat că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimis

în judecată.

Apărările sale nu au fost luate în

considerare, arătându-se că acestea sunt combătute de celelalte probe

administrate. Inculpatul s-a aflat la domiciliu la momentul în care partea

vătămată a suferit acele leziuni, în casă nu mai erau alte persoane, iar

raportul de expertiză medico-legală stabilește că acestea au fost loviri active

și s-au produs dintr-o poziție față în față dintre agresor și victimă și din

punct de vedere obiectiv lovirea părții vătămate nu a putut avea loc în

varianta prezentată de inculpat.

Cu privire la

încadrarea juridică dată faptei, art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și

art. 175 lit. c) C. pen., s-a arătat

că aceasta este corectă, neputându-se dispune schimbarea acesteia în

infracțiunea de vătămare corporală, așa cum a solicitat inculpatul, din

modalitatea de săvârșire a faptei și obiectul folosit rezultând intenția, cel

puțin indirectă, de comitere a tentativei la infracțiunea de omor calificat,

urmarea fiind aceea de punere în primejdie a vieții, după cum rezultă din actul

medico-legal.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată

și reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, s-a apreciat

că și în situația lipsei antecedentelor penale, nu se poate considera că

dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. pot fi apreciate ca circumstanțe

atenuante, care să determine coborîrea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege. În acest sens, instanța de apel a învederat că, pe de o parte, art. 74 lit.

a) C. pen. se referă la o conduită bună a infractorului indiferent de comiterea

sau nu a unor infracțiuni, iar aceasta nu s-a dovedit în cauză, iar pe de altă

parte, în raport de gravitatea deosebită a faptei, împrejurarea că este

îndreptată împotriva unui membru

al

familiei și de comportamentul inculpatului pe parcursul procesului, reținerea

unor

circumstanțe atenuante facultative nu se justifică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul A.N.

Deși

prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat individualizarea pedepsei,

solicitând reducerea acesteia având în vedere că nu este cunoscut cu

antecedente

penale, cu ocazia dezbaterilor

apărătorul său din oficiu a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. arătând că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt

întrucât leziunile victimei sunt consecința unei autoaccindentări și nu au fost

provocate

de către inculpat.

Analizând hotărârea recurată din

perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare prev. de art. 385 alin.

(1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. înalta Curte constată că recursul nu este

întemeiat.

Astfel, în ceea ce privește cazul de

casare art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., înalta Curte reține că

hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare. în doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie

vădit și controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acțiune a

instanței de recurs este

limitată, căci

aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele

administrate

se reflectă în soluția pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute

de instanță și conținutul real al probelor.

În același sens s-a pronunțat și

înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8

din 09 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

presupune o evidentă stabilire eronată a

faptelor în existența sau inexistența lor, în

natura

lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare

a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului

acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar, prin eroare de

fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în

sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există,

sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar

demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de

probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei

împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o

nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o

confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul

denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din

considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009,

dezvoltate anterior și de doctrină, înalta Curte constată că nu există

contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul

probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei

denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a

acestora.

În acest sens, se reține că soluția de

condamnare a inculpatului, se fundamentează pe declarația părții vătămate care

a arătat că soțul său este cel care a lovit-o cu cuțitul în regiunea

abdominală, pe declarațiile martorei B.A. care a susținut că partea vătămată

i-a relatat cum a fost înjunghiată de soțul ei și că inițial nu a recunoscut,

întrucât a fost îngrijorată se soarta fetiței sale minore, care este

handicapată și imobilizată în cărucior, precum pe

concluziile raportului de expertiză

medico-legală care exclud variantă

susținută de către inculpat. Astfel, s-a stabilit că direcția leziunilor, care

s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător tăietor, a fost de la

stânga la dreapta, iar poziția ipotetică a victimei și a agresorului a fost de

față în față.

În acest

context probator se susține concluzia că vătămarea integrității corporale a

victimei A.A. nu este consecința unei autoaccidentări ci a acțiunii violente a

inculpatului, criticile formulate din perspectiva cazului de casare prev. de art.

385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care se tinde la pronunțarea unei

soluții întemeiate per dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., fiind

nefondate.

Aceeași concluzie se impune și în

raport de cererea inculpatului de achitare în temeiul dispozițiilor art. 10 lit.

c) C. proc. pen. Astfel, deși susține că nu este autorul

infracțiunii, din probatoriul administrat în

cauză nu a rezultat prezența în locuința

inculpatului și a victimei, la

momentul incidentului, a altor persoane, în afara fiicei acestora care suferă

de un handicap sever și era imobilizată într-un scaun cu rotile.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs,

încadrat în cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.

nu este întemeiat. Astfel, în mod corect instanța de apel a înlăturat

circumstanțele atenuante stabilite de către prima instanță, în condițiile în

care, comportamentul inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu a fost

unul de natură a-l caracteriza favorabil astfel încât să se justifice coborârea

pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Dimpotrivă, înalta Curte reține că și

anterior inculpatul a agresat-o pe victimă, martorul B.V. învederând faptul că

a văzut-o pe sora sa cu vânătăi în zona ochilor, aspect confirmat și de martora

B.A., care l-a caracterizat pe inculpat ca o persoană violentă atunci când se

află sub influența băuturilor alcoolice.

În raport de aceste date ce

caracterizează persoana inculpatului, față de natura și gravitatea faptei,

consecințele acesteia, constatând că în cauză nu există elemente de fapt care

să justifice coborârea pedepsei, aceasta fiind, de altfel, orientată către

minimul prevăzut de lege, înalta Curte apreciază

că pedeapsa de 8 ani închisoare este

proporțională cu gravitatea faptei

și totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art.

52 C. pen.

Față de considerentele anterioare,

având în vedere și faptul că nu se constată incidența vreunui caz de casare

care ar putea fi luat în considerare din oficiu,

conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. înalta Curte va respinge

recursul inculpatului ca nefundat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va

fi obligat și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 135/A din 01 august

2012 a Curții de Apel Cluj - secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 25 noiembrie 2011

la 09 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 09 octombrie 2012