ÎCCJ, decizie (scj.ro #128535)

Teren aparținând fondului forestier. Proprietate publică. Acțiune în revendicare. Calitatea procesuală activă a Regiei Naționale a Pădurilor.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Părțile. Calitate procesuală activă.

Index alfabetic :

revendicare

-teren forestier

-drept de proprietate publică

NCC, art. 563

H.G. nr. 229/2009

Potrivit H.G. nr. 229/2009, Regia Națională a Pădurilor a fost creată ca instituție având ca obiect de activitate apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează conform art. 2 lit. a) pct. 1 din  Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, această instituție, creată pentru a acționa în numele statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, are dreptul de a apăra și asigura integritatea fondului forestier proprietatea statului, respectiv de a promova orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.

Astfel, în condițiile în care legea specială conferă un mandat special Regiei Naționale a Pădurilor de a reprezenta interesele statului în domeniul silviculturii, obligația de apărare și asigurare a integrității fondului funciar, proprietate a statului, trebuie interpretată în sens larg, și anume că Regia exercită în numele statului toate atributele dreptului de proprietate în legătură cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputând fi înțeles în mod restrictiv, ca incluzând doar usus și fructus, ci ca drept real în integralitatea atributelor sale, incluzând deci și dreptul de dispoziție (abusus) asupra bunurilor proprietate publică din domeniul său de activitate.

Prin urmare, dispozițiile speciale menționate conferă Regiei calitate procesuală activă în formularea acțiunii în revendicare promovate pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate, acțiune pe care a formulat-o nu în calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, ci în calitate de reprezentant al statului, în numele acestuia.

Secția I civilă, decizia nr.412 din 23 februarie 2016

Prin cererea formulată la data de 24.09.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Regia Națională a Pădurilor a solicitat instanței obligarea pârâților B., A., D., și C., ambele în calitate de moștenitoare ale pârâtului E., să lase în pașnică posesie și deplină proprietate publică a statului suprafața de 242,10 ha teren cu vegetație forestieră, înscris în Amenajamentul Silvic al subunității Ocolul Silvic V., unitatea de producție V I.

Reclamanta a solicitat, în condițiile art. 68 alin. (1) C.proc.civ., introducerea în cauză și a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român - titular al dreptului de proprietate -, reprezentant alături de Regia Naționala a Pădurilor.

Prin sentința nr.1231 din 27.11.2014, pronunțată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a respins cererea reclamantei privind introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de persoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta; s-a dispus obligarea reclamantei să achite pârâtului A. suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată și pârâtei C.I. suma de 500 lei cu același titlu.

Prin decizia nr. 219 din data de 28 mai 2015 a Curții de Apel Iași, Secția civilă s-a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de intimatul A.

S-a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 1231/2014, pronunțată de Tribunalul Vaslui.

S-a admis apelul declarat de Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică V. împotriva sentinței nr. 1231/2014 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului A. privind acordarea onorariului de avocat în sumă de 5.000 lei.

Au fost păstrate restul dispozițiilor hotărârii.

A fost respinsă cererea intimatului A. privind obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a apelantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în promovarea apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța a constatat că este neîntemeiată, raportat la motivele de apel formulate, care vizează atât calitatea procesuală a R.N.P. în promovarea acțiunii în revendicare, cât și dreptul de proprietate publică al Statului Român asupra terenului revendicat.

Cu privire la criticile apelantei R.N.P. referitoare la calitatea sa de titular al acțiunii în revendicare având ca obiect suprafața de 242,10 ha teren cuprinsă în titlu de proprietate emis pârâților în temeiul sentinței civile nr. 1211/2008, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

În speță, reclamanta însăși a afirmat că nu are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului revendicat (pe care o atribuie statului).

Or, din interpretarea art. 563 alin. (1) C.civ., rezultă că, în acțiunea în revendicare, calitate procesuală activă aparține proprietarului.

Instanța a constatat că dispozițiile art. 865 alin. (1) C.civ. nu sunt aplicabile în cauză și nu conferă calitate procesuală activă Regiei, care nu este titularul dreptului de proprietate, așa cum recunoaște prin cererea sa.

Apărările potrivit cărora terenul revendicat ar aparține domeniului public și că nu respectă amplasamentul fostei proprietăți X. au fost înlăturate de instanța de judecată prin sentința civilă nr. 1812/2014 a Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Tribunalului Vaslui nr. 16/R/2015, constatările instanței cu privire la aceste aspecte intrând în puterea de lucru judecat și neputând fi repuse în discuție în prezenta cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (2) C.proc.civ.

Reținând faptul că în acțiunea în revendicare calitatea procesuală aparține proprietarului, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 563 alin. (1) C.civ., faptul că reclamanta nu este, la data introducerii acțiunii, titularul dreptului de proprietate (reclamanta însăși apreciind că o altă persoană ar fi titularul acestui drept), precum și împrejurarea că bunul revendicat se află în patrimoniul pârâților prin parcurgerea procedurii speciale prevăzute de lege, validată de sentințele judecătorești irevocabile arătate anterior, Curtea a constatat că în mod judicios instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Instanța a înlăturat ca nefiind întemeiate susținerile apelantei reclamante potrivit cu care prevederile H.G. nr. 229/2009 și ale Regulamentului privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor îi conferă reclamantei dreptul de a sta ca titular al acțiunii în revendicare, în numele statului.

Prin parcurgerea procedurii prevăzute de legea specială (Legea nr. 18/1991) și prin emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâților, terenul revendicat de reclamantă a ieșit din patrimoniul statului și a reintrat în patrimoniul pârâților, care au dobândit ulterior și posesia lui prin procesul-verbal de punere în posesie din 16.06.2012, încheiat - cu obiecțiuni - de Ocolul Silvic V., aflată în subordinea reclamantei.

În ce privește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15 din 17.10.2011, pronunțată în recursul în interesul legii, Curtea a reținut că aceasta este nerelevantă în prezenta cauză, recursul având ca obiect examinarea calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 și nu în cadrul acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun, cum este cazul în speța de față.

Instanța a respins, ca nefondată, și critica apelantei Regia Națională a Pădurilor referitoare la nelegalitatea soluției de respingere a cererii de introducere în cauza a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea reține că, în speță, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în temeiul dispozițiilor art. 68 C.proc.civ., care se referă la chemarea în judecată a altei persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

Astfel, Curtea a constatat că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins cererea de introducere în cauză a Statului Român, scopul acestei cereri, astfel cum a fost prevăzut de legiuitor, fiind acela de dovedire de către reclamant a existenței dreptului său și implicit a inexistenței dreptului terțului.

Or, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de introducere în proces a Statului Român, reclamanta nu a invocat existența unui drept propriu și inexistența dreptului terțului, ci faptul că acționează în numele Statului Român, fapt care exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 68 C.proc.civ.

Așa fiind, având în vedere și faptul că Statul Român nu a formulat cerere de intervenție prin care să pretindă pentru sine dreptul dedus judecății, în temeiul art. 61 C.proc.civ., Curtea a constatat corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii reclamantei de introducere în proces a Statului Român și de stabilire în favoarea acestuia a dreptului dedus judecății.

În ce privește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2011, Curtea a constatat că nu este aplicabilă în cauză întrucât se referă la terenurile necesare activității de cercetare - dezvoltare aflate în patrimoniul stațiunilor, institutelor și centrelor de cercetare ori al unităților de învățământ, terenuri între care nu se regăsește terenul cu vegetație forestieră în litigiu.

Instanța a reținut că nu poate primi nici criticile apelantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice referitoare la nelegalitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâților, motivat de regimul juridic al terenului și nerespectarea amplasamentului fostei proprietăți X.

Așa cum s-a arătat anterior, a reținut Curtea, aceste aspecte au fost deja analizate în cadrul proceselor anterioare, soluționate irevocabil prin sentința nr. 1211/2008, respectiv prin sentința civilă nr. 1812/2014, pronunțate de Judecătoria Vaslui și menținute de Tribunalul Vaslui, astfel că acestor critici li se opune efectul de lucru judecat al hotărârilor evocate, în temeiul art. 431 alin.(2) C.proc.civ., potrivit cu care oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, care are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Raportat la soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamante ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și la considerentele arătate mai sus, privitoare la caracteristicile cererii de chemare în judecată a altor persoane, întemeiate pe prevederile art. 68 C.proc.civ., Curtea a respins, ca neîntemeiate, criticile apelanților referitoare la faptul că instanța de fond trebuia să procedeze la compararea titlului statului cu cel al pârâților.

Instanța de apel a constatat însă întemeiată critica apelantei-reclamante referitoare la greșita acordare a onorariului de avocat, în sumă de 5.000 lei, pârâtului A.

Verificând dosarul de fond atașat, Curtea a constatat că pârâtul nu a făcut dovada avansării acestei sume, chitanța din dosar fiind emisă pe numele lui F., care nu are nici o calitate în prezentul dosar.

Reținând și că intimatul nu a formulat apărări în legătură cu acest aspect, pentru a putea fi verificată temeinicia cererii sale de acordare a onorariului de avocat, instanța a admis apelul reclamantei doar sub acest aspect și a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.(2) C.proc.civ., în sensul respingerii cererii pârâtului A. de acordare a acestei cereri.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.proc.civ., instanța a respins apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În temeiul dispozițiilor art. 249 și art. 451 C.proc.civ., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatului A. de obligare a apelantelor la plata onorariului de avocat, nefiind făcută dovada plății acestui onorariu de către intimat.

Împotriva deciziei nr. 219 din data de 28.05.2015 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârilor instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenta a invocat dispozițiile art. 483, art. 485, art. 496 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.

Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, reclamanta a susținut că bunul ce face obiectul acțiunii nu face parte din categoria bunurilor proprii ale Regiei Naționale a Pădurilor, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat fiind Statul Român.

Recurenta a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor și ale art. 865 C.civ. coroborate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, rezultă că atât R.N.P., cât și Ministerul Finanțelor Publice au competență să reprezinte statul în litigiile referitoare la dreptul de administrare a proprietății publice.

Recurenta a mai precizat că obligația de apărare și asigurare a integrității fondului forestier proprietate a statului, instituită prin legea specială, H.G. nr. 229/2009 ce stabilește obiectul de activitate al regiei, îi conferă calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în revendicare. În sprijinul acestei susțineri au fost invocate și dispozițiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, ale H.G. nr. 118/2010 și ale Ordinului nr. 105/2003, care prevăd dreptul regiei de a cumpăra în numele statului terenuri cu vegetație forestieră, dar și de a înstrăina asemenea terenuri. Prin urmare, a arătat că acest drept de administrare directă dat R.N.P. nu este privit doar ca usus și  fructus, ci și ca drept de dispoziție – abusus – asupra bunurilor proprietate publică.

Recurenta reclamantă a criticat decizia atacată și pentru nelegala respingere a cererii de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (1) C.proc.civ., deși în cauză această solicitare întrunea toate condițiile unei cereri de intervenție forțată.

Intimatul A. a invocat excepția nulității recursului, susținând că niciuna dintre criticile aduse de recurentă deciziei atacate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.proc.civ., cu atât mai puțin în ele prevăzute de art. 488 pct. 6 C.proc.civ.

Examinând cu prioritate excepția invocată de intimatul pârât, Înalta Curte urmează să o respingă.

Din dispozițiile  art. 489 alin. (1) C.proc.civ. rezultă că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C.proc.civ. și nu neapărat în acele cazuri de casare, dintre cele prevăzute în art. 488, care au fost indicate prin cererea de recurs.

Numai în ipoteza în care motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C.proc.civ. se poate aplica sancțiunea constatării nulității căii de atac.

Prin urmare, Curtea va constata că deși criticile invocate de recurent nu se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 6 C.proc.civ., la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii, acestea vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea acțiunii în revendicare.

Or, această  critică se circumscrie dispozițiilor art. 408 pct. 8 C.proc.civ.

Examinând criticile invocate de reclamanta recurentă raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ., căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:

Critica recurentei referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității sale procesuale active în formularea acțiunii este întemeiată.

Reclamanta a revendicat, în calitate de reprezentant al statului, suprafața de 242,10 ha teren cu vegetație forestieră, pretins a fi inclusă în mod eronat în titlul de proprietate emis pârâților pentru suprafața totală de 303 ha, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

În speță, reclamanta nu a formulat acțiunea în revendicare în calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în litigiu, calitate pe care nu o deține, astfel cum a precizat constant, ci în calitate de reprezentant al statului, în numele acestuia.

Prin urmare, contrar argumentelor instanței de apel, se impunea să se verifice existența sau inexistența calității reclamantei de reprezentant legal al statului în cazul unei acțiuni în revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului.

Potrivit H.G. nr. 229/2009, astfel cum a fost modificată și completată, Regia Națională a Pădurilor a fost creată ca instituție având ca obiect de activitate apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează conform art. 2 lit. a) pct. 1 al Regulamentului privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, această instituție, creată pentru a acționa în numele statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, are dreptul de a apăra și asigura integritatea fondului forestier proprietatea acestuia (a statului), respectiv de a promova orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.

Curtea va reține că legea specială, H.G. nr. 229/2009, ce stabilește ca obiect de activitate al regiei, aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, instituie un mandat special dat Regiei Naționale a Pădurilor de a reprezenta interesele statului în domeniul silviculturii.

În consecință, se va constata că obligația de apărare și asigurare a integrității fondului funciar proprietate a statului, trebuie interpretată potrivit legii speciale în sens larg, în sensul că reclamanta exercită, în numele statului, toate atributele dreptului de proprietate în legătură cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputând fi înțeles în mod restrictiv, ca incluzând doar

usus

și

fructus

, ci ca drept real în integralitatea atributelor sale, incluzând deci și dreptul de dispoziție (abusus) asupra bunurilor proprietate publică din domeniul său de activitate.

Prin urmare, dispozițiile speciale menționate conferă regiei calitate procesuală activă în formularea acțiunii în revendicare promovate pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate.

Această interpretare a dispozițiilor legale menționate, în sensul existenței calității procesuale active a reclamantului în formularea acțiunii în revendicare este susținută și de alte argumente de ordin legal, ce se regăsesc în dispozițiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, H.G. nr. 118/2010 și Ordinul nr. 105/2003, care instituie dreptul reclamantei de a cumpăra în numele statului terenuri cu vegetație forestieră, dar și de a înstrăina asemenea terenuri, deci veritabile manifestări ale dreptului de dispoziție în legătură cu respectivele imobile.

Curtea va constata ca fiind întemeiată și critica recurentei reclamantei referitoare la greșita respingere a cererii sale de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 865 din Codul civil și ale art. 12 din Legea nr. 213/1998 rezultă că și Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant al statului în litigiile referitoare la dreptul de administrare a proprietății publice.

Invocând acest argument, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 68  alin. (1) C.proc.civ., introducerea în cauză și a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, titularul dreptului de proprietate, alături de Regia Națională a Pădurilor.

Cererea reclamantei îmbracă elementele caracteristice ale unei cereri de intervenție forțată, cu scopul de a atrage în proces terțul ce ar putea pretinde aceleași drepturi subiective ca și reclamantul, neavând relevanță dacă în mod efectiv le-a pretins sau nu pe cale extrajudiciară.

În speță, prin introducerea în proces a unui alt reprezentant al statului, pe calea prevăzută de art. 68 C.proc.civ., reclamanta a urmărit asigurarea opozabilității hotărârii și dovedirea existenței dreptului de proprietate publică al statului și, respectiv, a inexistenței dreptului pârâților.

Argumentul instanței în sensul că reclamanta nu a fost mandatată expres de către Statul Român să inițieze demersul judiciar nu are susținere, întrucât dispozițiile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice exclud orice prerogativă a acestuia în sensul de a mandata alte instituții publice din afara sistemului finanțelor publice.

În concluzie, Curtea va constata că interpretarea dată de instanțele de fond și apel dispozițiilor legale ce guvernează dreptul de proprietate publică în sensul că stabilirea de către legiuitor a obligației de a apăra în justiție dreptul de proprietate publică în sarcina unui alt subiect de drept este de natură să paralizeze demersul judiciar al oricărui alt subiect de drept legitimat prin prisma interesului pe care acesta îl justifică, vine în contradicție cu intenția legiuitorului în edictarea dispozițiilor art. 865 alin. (2) C.civ. și art. 870 C.civ.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis recursul reclamantei și, în temeiul dispozițiilor art. 497 C.proc.civ., constatând că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în art. 480 alin. (3) C.proc.civ., în sensul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, a casat decizia menționată, precum și sentința nr. 123/2014 a Tribunalului Vaslui, cu trimitere spre rejudecare în primă instanță la același tribunal.