ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2464/2014

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 346 de la 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 15227/63/011, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului C.E., din infracțiunea prev. de art. 264 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen și art. 264 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. ( studii 12 clase și școala de subofițeri, ajutor de șef de post la Postul de Poliție O., căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale) la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 264 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare; în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate anterior inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, iar potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen., mai puțin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv declarația dată de C.A.F.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (atât din faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul cu nr. 524/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost trimis în judecată inculpatul C.E. (în stare de libertate), pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prev. de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen și a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., constând în aceea că inculpatul are calitatea de ajutor de șef de post la Postul de Poliție al comunei Orodel, precum și calitatea de lucrător de poliție judiciară, dar și cea de polițist rutier.

În noaptea de 8/9 mai 2010, făptuitorul Ș.E.Ș. a fost implicat în producerea unui accident de circulație pe raza localității Cornu, com. Orodel. Acesta, fără a poseda permis de conducere și după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului martorului A.I.M., pe care l-a condus pe drumul public, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, intrând cu acesta în gardul martorului E.A., distrugând 3 stâlpi din beton și 6 plăci de gard, autoturismul oprindu-se în colțul casei acestui martor.

După producerea accidentului, E.A., precum și alți vecini alertați de zgomotul produs, au ieșit din locuințe și i-au găsit pe cei doi în autoturism, încercând să scoată mașina în afara curții și apoi să părăsească locul.

Despre producerea acestui accident a fost informat telefonic inculpatul C.E., aflat în serviciu, care s-a prezentat la locuința martorului E. în aproximativ 10 - 15 minute, lângă autoturism găsindu-i pe Ș.E.Ș. și A.V.M., pe membrii familiei E. și pe martorii C.P. și E.M. După ce a purtat o discuție scurtă cu cei doi tineri Ș. și A., despre modalitatea în care s-a produs accidentul, cu toate că aceștia s-au încurcat în explicații cu privire la identitatea persoanei care a condus autoturismul în momentul accidentului, fără a-i verifica cu aparatul etilotest, i-a condus la sediul Postului de Politie Orodel.

Acolo, inculpatul le-a luat celor doi câte o declarație cu privire la modalitatea în care s-a produs accidentul de circulație, declarațiile fiind consemnate personal de către cei doi.

Deși din conținutul acestor declarații rezulta neechivoc faptul că, anterior producerii accidentului rezultat cu avarierea gardului martorului E., la volanul autoturismului s-a aflat făptuitorul Ș. (acesta punând în funcțiune motorul autoturismului), inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu rezultate din metodologia privind constatarea și soluționarea accidentelor de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, metodologie aprobată de IGP, respectiv nu i-a solicitat conducătorului auto implicat în accident - Ș.E.Ș. - documentul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și nu a verificat autenticitatea acestor documente. Totodată, inculpatul nu i-a solicitat acestuia să completeze o declarație scrisă, pe un formular tipizat, cu privire la modalitățile concrete în care s-a produs accidentul, nu a identificat martorii oculari ai accidentului, nu i-a audiat și nici nu l-a testat alcoolscopic pe conducătorul auto.

Inculpatul C.E. a audiat, în noaptea de 8/9 mai 2010, pe făptuitorul Ș. și pe martorul A., iar în ziua următoare, făptuitorul Ș. l-a contactat telefonic pe un prieten al său, învinuitul C.A.F., căruia i-a cerut să meargă împreună cu el la Postul de Politie Orodel și să declare că, în momentul producerii accidentului, se afla la volanul autoturismului.

În data de 9 mai 2010, inculpatul C.E., fără a respecta atribuțiile prevăzute în metodologia sus-menționată, a eliberat autorizația de reparație a autoturismului cu seria 001 pe numele lui A.V.M., fără a respecta dispozițiile legale referitoare la eliberarea acesteia.

În data de 10 mai 2010, numitul C. s-a prezentat la Postul de Poliție al comunei Orodel, unde a completat declarația tip de producere a accidentului în care a fost implicat autoturismul lui A., pe acest formular tipizat, inculpatul C.E. completând datele referitoare la identitatea persoanei care declară, avariile existente la autoturism, precum și datele referitoare la autorizația de reparație emisă, falsificând data declarației (cu data de 09 mai 2010), pentru a justifica emiterea autorizației de reparație a autoturismului în data respectivă.

Deși din coroborarea tuturor declarațiilor date de C., A. și chiar Ș.E.Ș., a rezultat neechivoc faptul că, în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului s-a aflat făptuitorul Ș.E.Ș. și avea cunoștință de faptul că nu posedă permis de conducere, inculpatul C. nu a întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale și nu a înregistrat dosarul de cercetare penală privindu-l pe Ș.E.Ș., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deși avea această obligație, învinuitul având calitatea de polițist de politie judiciară.

Ulterior, urmare a unei sesizări făcute de martorul E.A., care a sesizat organele judiciare despre producerea accidentului rutier, au fost efectuate verificări de către Poliția Municipiului Băilești, care au concluzionat că, în perioada 8 mai 2010 - 8 iunie 2010, la Postul de Poliție Orodel, în registrele speciale nu a fost înregistrat niciun dosar penal pentru O.U.G. nr. 195/2002 și niciun proces-verbal de contravenție pentru încălcarea normelor rutiere.

Prin neîndeplinirea cu știință a atribuțiilor de serviciu care îi reveneau atât ca lucrător al poliției judiciare cât și ca polițist rutier, inculpatul C.E. l-a ajutat pe făptuitorul Ș.E.Ș. să scape de tragerea la răspundere penală pentru infracțiunea săvârșită (conducere fără permis).

Prin același act de inculpare, s-a mai reținut că, în vara anului 2009, inculpatul C.E. - care avea calitatea de ajutor de șef de post și cea de polițist de poliție judiciară la Postul de Poliție al comunei Orodel - a fost delegat să efectueze actele de cercetare penală într-o cauză privindu-i pe numiții B.A.V. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate S.G.S. Cu ocazia cercetărilor penale, inculpatul C.E. a procedat la audierea părții vătămate S.G.S., precum și a martorilor R.I.C. și S.L. Pe parcursul anchetei penale, inculpatul i-a determinat pe martorii R.I.C. și S.L. să declare că portmoneul - în care s-au aflat banii, documentele și cardul bancar al părții vătămate S.G.S. nu a fost sustras de către numiții B. și C., ci că aceste bunuri ar fi fost luate chiar de mama părții vătămate S.L. pentru a-l împiedica pe fiul său să cheltuie banii în mod nesăbuit.

Astfel pentru ca S.L. să poată recupera banii sustrași de la cei doi autori ai infracțiunii, i-a cerut acesteia să declare că banii fiului său nu au fost sustrași, ci că ea însăși s-a deplasat în noaptea furtului, împreună cu martorul R.I.C., la Craiova, unde a scos din bancomat banii de pe card, astfel că, în declarația dată de aceasta în fața inculpatului C. la data de 11 octombrie 2009, s-a consemnat acest aspect, care nu corespunde realității

Același lucru i l-a cerut inculpatul și martorului R.I.C., acesta declarând că, în primăvara anului 2010, când a fost chemat de inculpatul C. pentru a da declarații într-un dosar penal, acesta i-a cerut ca, în situația în care va depune mărturie în legătură cu furtul bunurilor aparținând părții vătămate S.G.S., să declare că bunurile, inclusiv cardul bancar, au fost luate de bunica acesteia și că nu i-au fost furate.

Cu ocazia audierii lor la parchet la datele de 7 februarie 2011 și respectiv 21 ianuarie 2011, martorii S.L., S.G.S. și R.I.C. au declarat că inculpatul C. le-a cerut să declare că banii reclamați de S.G.S. ar fi fost furați, în realitate nu au fost furați de B.A., ci că au fost luați de către mama lui S.G.S, numita S.L., aspect contrar realității.

În ședința din data de 27 iunie 2012, instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului dintr-o infracțiune prev. de art. 264 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 264 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu a fost săvârșită în data de 09 mai 2010, iar cea de la punctul 2 în data de 11 octombrie 2009, acestea având conținut diferit, astfel că inculpatul nu a păstrat aceeași rezoluție infracțională, fiind vorba despre persoane diferite și situații total diferite, așa încât nu s-a putut reține săvârșirea unei infracțiuni unice în formă continuată. În ceea ce privește fapta descrisă la punctul 2, având în vedere că, prin aceasta, s-a urmărit ajutarea a doi infractori - B.A. și C.M.-, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind evident că, în acest caz, este vorba de o rezoluție unică și de acțiuni identice care realizează fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Prin urmare, instanța de fond a constatat următoarea stare de fapt:

În data de 27 mai 2010, martorul E.A. a sesizat organele de poliție cu faptul că în noaptea de 8/9 mai 2010, un autoturism a intrat în gardul de beton ce-i împrejmuia locuința, distrugându-l pe o lungime de cea 10 m. Acesta a arătat că, în respectivul autoturism, se aflau doi tineri care încercau să fugă. Fiind sesizate organele de poliție cu accidentul, la fața locului a venit polițistul C., care după ce i-a identificat pe cei doi tineri, tineri ce nu posedau permise de conducere, i-a condus la postul de poliție. A treia zi, polițistul C. împreună cu cei doi tineri și o altă persoană au venit și au ridicat respectivul autoturism, deși martorul s-a opus, spunând că nu este de acord cu mutarea autoturismului înainte de repararea gardului distrus.

Polițistul i-a dat asigurări că-i va obliga să-i repare gardul, fapt care în realitate nu s-a întâmplat.

Fiind făcute verificări de către Poliția Municipiului Băilești, la Postul de Poliție Orodel s-a ajuns la concluzia că, în registrele speciale, în perioada 08 mai 2010 - 08 iunie 2010 nu apare înregistrat niciun dosar penal pentru O.U.G. nr. 195/2002 și niciun proces-verbal de contravenție pentru încălcarea normelor rutiere. Urmare a acestui fapt, au fost declanșate cercetări în cauză, din care a rezultat faptul că cei doi tineri aflați în autoturismul care a intrat în gardul de beton aparținând martorului E.A., se numesc Ș.E.Ș. și A.I.

Așa cum a reieșit din declarațiile martorilor Ș.E., A.I., E.A., C.P. și E.M., în noapte de 8/9 mai 2010, în jurul orelor 23.20, a avut loc un accident pe raza localității Cornu, comuna Orodel, autoturismul C., intrând cu acesta în gardul martorului E.A. Urmare a zgomotului deosebit produs de impact, imediat au ieșit afară să vadă ce s-a întâmplat martorul E., precum și vecinul său E.M. Cei doi au arătat că în momentul în care au ieșit din casă în autoturism se aflau 2 persoane, una dintre acestea încercând să scoată respectivul autoturism din curtea casei. Martorul E. a declarat că a mai văzut pe drum, în apropiere două fete, pe care nu le-a putut identifica și care au plecat de la fața locului în scurt timp. Martorul i-a spus bărbatului aflat la volan să nu mai încerce să scoată mașina pentru că este evident, dat fiind impactul suferit, că nu va reuși acest lucru.

La scurt timp după producerea accidentului, pe drum a trecut martorul C.P., care a fost rugat de E. să anunțe poliția, în cca 15 minute din momentul producerii accidentului, la fața locului venind inculpatul C. Inculpatul i-a întrebat pe cei doi bărbați aflați în autoturism cui îi aparține acesta, unul dintre aceștia recunoscând că este al său, și respectiv cine se afla la volan în momentul producerii accidentului, cei doi indicând o a treia persoană care ar fi părăsit locul.

Inculpatul i-a luat pe cei doi tineri în mașina sa și au mers la postul de poliție. Potrivit declarației inculpatului, cei doi martori au fost duși la sediul politiei, unde li s-au luat declarații cu privire la cele întâmplate.

Potrivit declarațiilor luate martorilor Ș.E.Ș. și A.I., în data de 9 mai 2010, cei doi ar fi venit în satul respectiv cu autoturismul proprietatea lui A., acesta fiind condus de numitul C.A., care ar fi plecat apoi în comuna Plenița, rămânând să se întoarcă să-i ia mai târziu. Fiind frig în mașină, au vrut să dea drumul la căldură, moment în care, deoarece mașina nu era în viteză, a început să se miște, intrând în gardul imobilului martorului E.A.

Inculpatul a susținut că, întrucât persoana vinovată de săvârșirea accidentului nu era prezentă, le-a dat drumul celor doi tineri fără a mai efectua cercetări suplimentare, urmând ca a doua zi, în termenul legal de 24 de ore, conducătorul autoturismului să se prezinte singur la poliție pentru a da declarație, fapt care s-a și întâmplat.

În data de 09 mai 2010, inculpatul a eliberat autorizația de reparații a autoturismului aparținând martorului A. Ulterior, după declanșarea cercetărilor, fiind reaudiați de organele de cercetare penală, apoi de către instanță, martorii A.I.M. și A.C. au susținut, contrar celor declarate inculpatului C., că în seara respectivă autoturismul a fost condus de către Ș.E.Ș., acesta fiind cel care a produs accidentul în momentul în care a vrut să-l parcheze.

De asemenea, cei doi au declarat că respectivul autoturism ar fi fost condus până în localitatea respectivă de numitul C.A., pentru a evita întocmirea unui dosar penal pe numele lui Ș., acesta neavând permis de conducere.

În vara anului 2009, inculpatul având calitatea de ajutor de șef de post și cea de polițist de poliție judiciară la Postul de Poliție al comunei Orodel a fost delegat să efectueze actele de cercetare penală într-o cauză privindu-i pe numiții B.A.V. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în dauna părții vătămate S.G.S. Inculpatul C.E. a procedat atât la audierea părții vătămate S.G.S., precum și a martorilor R.I.C. și S.L.

Inculpatul a declarat că, întrucât furtul privea atât o sumă de bani cât și un card bancar, a solicitat unității bancare imaginile înregistrate în noaptea respectivă identificând în imaginile respective trei persoane pe care le cunoștea respectiv B.A., B.A.V. și R.I.C. Fiind invitați spre audiere, s-a prezentat doar B.A. care a susținut că este adevărat că a scos bani de pe respectivul card, dar a făcut acest lucru la cererea mama părții vătămate S.L. Fiind citată, aceasta din urmă s-a prezentat și a recunoscut că le-a cerut celor trei să o ajute să scoată bani de pe un card pe care nu știa să-l folosească. După ce a audiat persoanele respective a declinat competența soluționării plângerii respective, întrucât folosirea fără drept a unui sistem electronic nu era de competența sa.

În ceea ce privește fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, instanța de fond a apreciat că aceasta îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului și respectiv de fals intelectual, infracțiuni aflate în concurs real.

Astfel, chiar în condițiile în care accidentul s-ar fi produs în modalitatea descrisă de Ș. și A., inculpatul avea obligația de a-i lua lui Ș.E.Ș. o declarație tip cu privire la producerea accidentului, acesta fiind persoana care se afla la volan în momentul producerii accidentului, neavând importanță într-o primă fază cine condusese respectivul autovehicul până acolo. Pe de altă parte, în condițiile în care ceilalți martori prezenți la fața locului i-au indicat o altă versiune cu privire la producerea accidentului, acesta avea obligație de a le lua și acestora declarații și de a verifica susținerile acestuia. Din observarea planșelor foto întocmite la fața locului a rezultat în mod evident că versiunea prezentată de către cei doi tineri găsiți în autoturism, nu era una reală. Astfel, pe de o parte se poate observa că locul în care susțin aceștia că ar fi. parcat mașina nu se află într-o pantă fiind aproape la același nivel cu drumul. Totodată, distanța din locul unde se susține că ar fi fost parcată și până la locul accidentului este suficient de mare, pentru ca în ipoteza în care aceasta ar fi. alunecat pe pantă să poată fi. oprită în timp util, fiind evident că aceasta nu se deplasa cu o viteză foarte mare. Nu în ultimul rând, având în vedere atât avariile produse la autovehicul, cât și la gardul martorului E. (fiind distruse trei plăci de gard, mașina oprindu-se lângă casă), era evident că aceasta a avut viteză mare cât și faptul că prin simpla "alunecare" din pantă, în condițiile în care nu era trasă frâna de mână, nu ar fi putut produce respectivele pagube.

În aceste condiții, este de netăgăduit că inculpatul, prin toate aceste acte omisive, l-a ajutat pe Ș.E.Ș. să nu fie sancționat penal (cel puțin pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu avea permis de conducere, deși din declarațiile martorilor reiese că acesta este posibil ca în momentul respectiv să de fi aflat și sub influența băuturilor alcoolice).

Și celelalte activități întreprinse ulterior de inculpat au fost în același sens. Astfel, acesta a acceptat să îl audieze pe presupusul șofer două zile mai târziu (pe data de 10 mai 2010), antedatând declarația acestuia, pentru a putea justifica autorizația de reparație eliberată pe data de 09 mai 2010. Chiar în ipoteza în care acesta aprecia că nu este vorba de o faptă penală, (potrivit susținerilor inculpatului acesta a apreciat că accidentul s-a produs în afara drumului public), acesta trebuia să încheie un proces-verbal de contravenție, lucru pe care acesta nu l-a făcut. Din observarea planșelor foto menționate mai sus, rezultă însă că inclusiv în varianta descrisă de Ș.E.Ș., autoturismul a traversat drumul public, neputând fi reținută deci apărarea inculpatului potrivit căruia nu se impune sancționarea acestuia deoarece autoturismul nu s-a aflat pe drumul public.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, prin faptele sale, săvârșite fără vreo înțelegere prealabilă între cei doi, inculpatul a îngreunat urmărirea penală cu privire la fapta săvârșită de către numitul Ș.E.Ș. În modul de desfășurare a evenimentelor, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat  cu intenție indirectă, acesta realizând că prin ajutorul dat acestuia se va îngreuna sau chiar zădărnici urmărirea penală a acestuia, prevăzând totodată că prin aceasta se va crea o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției urmare pe care dacă nu a dorit-o cel puțin a acceptat-o.

Pentru aceste motive, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește antedatarea declarației date de către martorul C.A., instanța de fond nu a putut reține apărarea inculpatului potrivit căruia ar fi vorba de o simplă eroare materială, fapta de a antedata declarația martorului C.A., denaturând astfel conținutul înscrisului oficial respectiv, săvârșită de acesta în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, realizând elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

În ceea ce privește fapta reținută la pct. 2 din rechizitoriu, instanța de fond a apreciat că și acesta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., din declarațiile martorilor S.L., R.I., care se coroborează cu declarația luată de către inculpat martorei S.L. în data de 11 octombrie 2009, precum și cu declarația numitului S.G.S., rezultând faptul că inculpatul C. a fost cel care a îndemnat-o pe martora S.L. să declare în mod fals că ea ar fi luat cardul aparținând fiului acesteia, card pe care apoi l-a dat numiților C. și B. pentru a scoate bani de pe el, sub promisiunea (de altfel reală) că astfel își va recupera suma sustrasă de pe respectivul card.

Prin urmare, inculpatul, prin fapta sa a urmărit zădărnicirea aflării adevărului cu privire la sustragerea banilor de pe cardul numitului S.G.S., prevăzând că prin aceasta se va crea o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, urmare pe care a urmărit-o.

Astfel, prima instanță a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul C.E., de a nu-și îndeplini cu știință sau a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în scopul exonerării de răspundere penală a numiților B.A. și C.M., întrunesc elemente constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat.

La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța de fond, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul în care acestea au fost comise, de atitudinea inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor, precum și datele privind persoana inculpatului, așa cum au rezultat din actele depuse de acesta în circumstanțiere, dar și din înscrisurile din care a reieșit că a mai fost anterior sancționat disciplinar de 4 ori pentru neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

În baza acestor criterii, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai îndepărtat de minimul special, pentru cele două infracțiuni de favorizare a infractorului, va fi apt să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a acestei pedepse, s-a considerat necesar ca executarea să se facă în regim de detenție, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor acestuia, dat de natura și importanța valorilor sociale încălcate, și anume relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați în exercitarea atribuțiilor lor de persoane care au influențe reale sau presupuse asupra lor, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare a condamnatului, dar și un mijloc de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art. 348 C. proc. pen., instanța de fond a dispus desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv declarația dată de C.A.F., aflată la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul C.E., solicitând desființarea sentinței și în rejudecare, achitarea sa pentru infracțiunile deduse judecății, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., motivând următoarele: pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și art. 264 C. pen., în legătură cu făptuitorul Ș.E.Ș., s-a arătat că inculpatul nu le-a comis, deoarece nu avea competența să exercite atribuții de polițist rutier, iar în cauză nu s-a dovedit că autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de această persoană; totodată, s-a arătat că declarația martorului C.A., a fost antedatată fără intenție, inculpatul având reprezentarea că nu s-a comis nicio infracțiune și că înscrisul respectiv va fi folosit pentru repararea autoturismului. S-a arătat de asemenea că nicio persoană nu a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni incriminate de O.U.G. nr. 195/2002, atât C.A. cât și Ș.E.Ș. fiind sancționați cu amendă contravențională, concluzionându-se că nu s-a dovedit vinovăția inculpatului. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., referitoare la făptuitorii B.A. și C.M., s-a arătat că situația de fapt a fost reținută eronat, exclusiv în temeiul declarației lui R.I., aflată cu relații conflictuale cu inculpatul, care a instrumentat mai multe dosare penale împotriva martorului; similar în cazul martorei S.L., s-a arătat că aceasta a sesizat comiterea unui furt, pe fondul însușirii sumei de bani care îi aparținea fiului său.

Prin Decizia penală nr. 306 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel a respins apelul formulat de inculpatul C.E.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Apelantul inculpat C.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea următoarelor fapte:

a) fapta de a fi efectuat verificări, în noaptea de 8/9 mai 2010 privitor la incidentul rutier produs pe raza satului Cornu, com. Orodel (Dolj), soldat cu avarierea gardului împrejmuitor al locuinței martorului E.A. (care a reclamat prejudiciul astfel produs), cercetările materializându-se în consemnarea declarațiilor numiților Ș.E.Ș. și A.I.M., date de aceștia în noaptea de 8/9 mai 2010; fapta de a fi audiat pe numitul C.A.F. ca autor al faptei de conducere a autoturismului care a avariat bunul lui E. la data de 10 mai 2010 și de a antedata declarația acestuia la 9 mai 2010, în scopul justificării autorizației de reparație a autoturismului cu seria 001 eliberată în 9 mai 2010; s-a reținut că aceste activități au împiedicat identificarea autorului real al incidentului rutier, în persoana lui Ș.E.Ș., consecință a comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere, incriminată de dispozițiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

b) în vara anului 2009, inculpatul a efectuat cercetări asupra faptei de furt a unui card bancar, din domiciliul părții vătămate S.G., faptă sesizată la data de 06 august 2009, iar cu ocazia audierii martorei S.L. la data de 11 octombrie 2009 a determinat-o să relateze aspecte contrare realității, respectiv că instrumentul de plată nu a fost furat, ci retragerile de bani s-au făcut în prezența martorei, de către persoane pe care aceasta le-a autorizat - făptuitorii B.A. și B.An.

Ori, din examinarea probatoriului administrat atât în faza cercetării judecătorești în primă instanța, cât și în faza de apel (interogarea inculpatului la termenul din 14 martie 2013 - dosar apel, reaudierea martorului A.I.M. la termenul 18 aprilie 2013, relații solicitate la Inspectoratul de Poliție Dolj referitor la calitatea de polițist rutier a inculpatului la data de 8/9 mai 2010, atașarea Sentinței penale nr. 49 din 10 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Băilești, prin care au fost condamnați inculpații B.A.V. și C.M. pentru furtul săvârșit în daune părții vătămate S.G.S.; atașarea Dosarului de urmărire penală nr. 907/P/2011 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești în care s-a emis ordonanța din 26 iulie 2012, de neîncepere a urmăririi penale a făptuitorului Ș.E.Ș. pentru inf. prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea unei amenzi administrative - copia ordonanței la dosarul de apel), Curtea a reținut că situația de fapt din cauză a fost corect stabilită de instanța de fond, apărările apelantului inculpat fiind nefondate, după cum urmează:

Pe de o parte, apelantul inculpat a recunoscut că, în seara de 8/9 mai 2010 a fost solicitat să efectueze investigații privitor la un eveniment rutier, intervenit pe raza localității Orodel, sat Cornu, în raza de competență derivată din calitatea sa de agent, ajutor șef de post, în cadrul Postului de Poliție Orodel, la locul incidentului inculpatul constatând că nu s-au produs decât pagube materiale, constând în deteriorarea parțială a gardului împrejmuitor a locuinței martorului E.A.

Totodată, inculpatul a procedat la strângerea de informații referitor la identitatea persoanei care a condus autoturismul găsit la locul evenimentului rutier, autovehicul ce prezenta avarii, investigațiile constând în ascultarea persoanelor prezente: E.A., A.I., C.P. și Ș.E.Ș. Ori, din analizarea conținutului declarațiilor acestor persoane, astfel cum au fost date în faza de urmărire penală, se constată că acestea au prezentat variante diferite, în sensul că: martorii E.A. și C.P. au susținut că autoturismul a fost condus de unul dintre cei care coborâseră din autoturism, respectiv de către Ș., în timp ce martorii A. și Ș. l-au indicat pe numitul C.A. drept persoana care a condus autoturismul până în acel loc, susținând că s-a speriat și a fugit de la locul incidentului.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul a procedat la audierea lui C.A. la data de 10 mai 2010, iar nu la data de 09 mai 2010, cum s-a consemnat pe declarațiile date de acest martor - declarația de eveniment rutier aparent redactată pe data de 09 mai 2010 - ora 14:00, din dosarul de urmărire penală; autorizația de reparație a autoturismului din 09 mai 2010 în care s-a consemnat că se eliberează conducătorului vehiculului, prezent, adică lui C.A., din probele testimoniale administrate (martorii R.I. și M.V.) rezultând în mod cert că, în data de 09 mai 2010, martorul C.A. s-a aflat în localitatea Straja, cu ocazia serbării banchetului și că a revenit în comuna Orodel, după ora 19:00.

În aceste condiții, s-a reținut că inculpatul a acționat conform atribuțiilor prevăzute de lege, preluate în fișa postului (cu nr. 71/411 din 05 februarie 2010 emisă de Inspectoratul de Poliție Dolj - Poliția mun. Băilești), respectiv de a desfășura activități informativ-operative pentru descoperirea autorilor de infracțiuni; astfel, dispozițiile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 18/2002 și ale art. 31 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, sunt neechivoce privitor la atribuțiile polițistului de a "desfășura, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și de a efectua cercetări în legătură cu acestea", "de a legitima și de a stabili identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale", prevederi care se coroborează cu dispozițiile art. 202 alin. (4) C. proc. pen. și ale art. 207 C. proc. pen., referitoare la obligațiile organului de urmărire penală de "a strânge date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunii, precum și orice alte date de natură să servească la soluționarea cauzei", competența organelor de cercetare ale poliției judiciare fiind una de ordin general (conform art. 207 C. proc. pen.).

Criticile formulate în apel de inculpat s-au referit la absența autorizării de a îndeplini atribuții de polițist rutier la data de 8/9 mai 2010, situație în care nu avea competenta de a investiga incidentul rutier, însă acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În raport de atribuțiile de serviciu indicate în fișa postului, pentru investigarea infracțiunilor și contravențiilor rutiere era necesar un aviz pentru funcționarea ca polițist rutier care, formal, consta într-un ordin de zi al conducerii Inspectoratului Județean de Poliție și care, la data faptelor din prezenta cauză nu a existat, după cum s-a comunicat prin Adresa nr. 21539 din 15 mai 2013 emisă de Inspectoratul de Poliție Dolj.

Într-o asemenea situație, inculpatul nu ar fi avut competența de a întreprinde cercetări conform Metodologiei de constatare și soluționare a accidentelor de circulație rutieră din care au rezultat numai pagube materiale, respectiv de a întocmi documente de constatare (proces-verbal de constatare avarii) și de a elibera autorizație de reparație a autoturismului implicat într-un asemenea incident rutier.

Ori, din probele cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, s-a constatat, pe de o parte, că inculpatul a întocmit un proces-verbal de constatare a avariilor datat 09 mai 2010, ora 14:00 în baza căruia a emis autorizația de reperării seria 001, în care a menționat avariile autoturismului proprietatea martorului A.I., pe care acesta a utilizat-o pentru reparația vehiculului; pe de altă parte, din procesul-verbal din 08 iunie 2010, a rezultat că, la verificarea Registrului pentru evidența proceselor-verbale de contravenție întocmit de lucrătorii Postului de Poliție Orodel, la pozițiile 37 - 57, care acoperă datele calendaristice de 08 mai și 09 mai 2010, nu există înregistrări referitoare la încălcări ale dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 și nici privitor la eliberarea autorizației de reparație, deși copia acesteia a fost descoperită în carnetul de evidență aflat la sediul Postului de Poliție (procesul-verbal din 08 iunie 2010, dosar penal).

Față de acestea, s-a reținut că inculpatul a antedatat declarația martorului C.A. pentru data de 09 mai 2010, în realitate, declarația, fiind dată pe 10 mai 2010, pentru a putea justifica eliberarea autorizației de reparație la data anterioară (09 mai 2010), totodată, consemnând în fals și împrejurarea că martorul C.A.F. a fost persoana care a condus autoturismul marca "C.", proprietatea numitului A.I., producând evenimentul rutier soldat cu pagube materiale.

Totodată, s-a constatat că, împotriva făptuitorului Ș.E.Ș. s-au efectuat cercetări pentru comiterea inf. prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 reținându-se declarația dată de acesta în fața inculpatului, în calitate de agent de poliție, din data de 09 mai 2010, prin care recunoștea că, în timp ce autoturismul era staționat pe drumul public, a pornit vehiculul care, din greșeală, a început să se deplaseze în spate și s-a oprit în gardul împrejmuitor de la locuința martorului E.A., aspecte confirmate și de martorul A.I.M.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, învestit cu această cauză, a emis Ordonanța nr. 907/P/2011 din 26 iulie 2012, prin care se confirma propunerea de neîncepere a urmăririi penale, cu aplicarea unei sancțiuni administrative, conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., reținându-se că, la data de 08 mai 2010, în jurul orei 22:00, făptuitorul Ș.E.Ș. a condus autoturismul marca "C." din comuna Plenița până în comuna Orodel sat Cornu, fără a poseda permis de conducere și, în aceste condiții, în jurul orei 0:30, a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

De asemenea, în cursul cercetării judecătorești în faza de apel, martorul A.I.M. a fost reaudiat, relatând că, în realitate, autoturismul a fost luat de către Ș.E.Ș., care a condus vehiculul pe drumul public și, în acest fel s-a produs incidentul rutier.

În consecință, inculpatul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, având reprezentarea și acceptând că, prin aceste activități, împiedică tragerea la răspundere penală a adevăratului autor al faptei, în persoana numitului Ș.E.Ș., fată de care datele obținute la locul evenimentului rutier constituiau indicii de săvârșire a unei infracțiuni incriminată de O.U.G. 195/2002. Ori, și în situația în care inculpatul, la data respectivă nu era autorizat să îndeplinească atribuții de polițist rutier, avea obligația de a înainta organelor de cercetare penală competente un referat asupra actelor premergătoare efectuate în regim de urgență.

În aceste condiții, Curtea a reținut că este certă săvârșirea faptei prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de către Ș.E.Ș., în raport de care activitățile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., corect reținută de prima instanță.

În ceea ce privește fapta de furt reclamată de partea vătămată S.G.S. la data de 06 august 2009, s-a constatat că inculpatul, în calitatea sa de organ de cercetare penală, a audiat pe partea vătămată, care reclama furtul, din autoturismul personal parcat în curtea locuinței și neasigurat, a unui portmoneu în care se aflau acte de identitate, sume de bani și un card bancar; de asemenea, în aceeași calitate profesională, inculpatul a procedat la audierea martorei S.L., mama părții vătămate la data  de 11 octombrie 2009, consemnând că aceasta a ridicat din autoturismul fiului său portmoneul, că în timpul nopții de 05/06 august 2009 s-a deplasat în Craiova împreună cu D.I.C., la locuința numitei B.A.D. și, împreună cu aceasta, s-a deplasat la bancomat și numita B. a extras suma de 2.900 lei, pe care i-a înmânat-o lui S.L.

Ori, din examinarea Sentinței penale nr. 49 din 10 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Băilești în Dosar nr. 4115/183/2010, a rezultat că, pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) g) și i) și alin. (2) lit. b) C. pen., reclamată de partea vătămată S.G.S. a fi fost săvârșită în noaptea de 05/06 august 2009, au fost condamnați inculpații B.A.V. (în calitate de autor) și C.M. (în calitate de complice), la pedepse privative de libertate, ca urmare a recunoașterii vinovăției și judecării lor în procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., hotărârea fiind definitivă prin Decizia penală nr. 2166/2011 a Curții de Apel Craiova.

Totodată, s-a constatat că, în această cauză, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, ca urmare a restituirii sumelor de bani sustrase, împrejurare care se coroborează cu declarațiile date de S.L. și S.G.S. în prezenta cauză, la datele de 27 august 2010 și 30 august 2010, aceștia relatând că furtul s-a comis în realitate, însă S.L. fost determinată de inculpat să declare aspecte neadevărate pentru a putea să recupereze prejudiciul de la familia B.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut corect fapta inculpatului de a consemna aspecte necorespunzătoare adevărului, în vederea exonerării de răspundere penală a făptuitorilor B.A. și C.A., condamnați definitiv pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate S.G., această activitate a inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse anterior, s-a reținut că toate criticile referitoare la incidența prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistența, sub aspect material, a faptelor deduse judecății), sunt nefondate; similar, în cauză nu a fost reținută nici incidența art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., deoarece calitatea profesională a inculpatului constituie un element de agravare a pericolului social concret al faptelor săvârșite, infracțiunile în raport de care s-au comis actele de favorizare fiind infracțiuni de pericol, dar și de rezultat, având urmări negative asupra patrimoniului unor persoane.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei, s-a reținut că instanța de fond a apreciat corespunzător datele reale și personale din cauză, că numai, modalitatea de executare în regim privativ de libertate este de natură a conduce la îndeplinirea scopului preventivo-educativ al pedepsei; astfel, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că inculpatului i-au fost aplicate mai multe sancțiuni disciplinare în perioada 2008 - 2010 (conform adresei din 02 martie 2011), pentru abateri precum: neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, comportare necorespunzătoare în societate, de natură a aduce atingere onoarei polițistului; aceeași conduită a fost adoptată de inculpat și în cursul anului 2011, când a primit o nouă sancțiune disciplinară pentru neglijență în îndeplinirea dispozițiilor primite de la autorități.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.E., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului, a considerat că se impune achitarea inculpatului, având în vedere că potrivit normei de incriminare, elementul material al laturii obiective presupune un ajutor dat unui infractor, ori în speță, numitul Ș.E.Ș., persoana pe care se presupune că ar fi favorizat-o, nu are calitatea de infractor. Față de acesta din urmă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei pedepse administrative, astfel încât fapta reținută în sarcina inculpatului nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului.

A invocat în acest sens, Decizia nr. 2345 din 02 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 2240 din 29 septembrie 1986 a Tribunalului Suprem.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., întrucât a fost vorba doar despre o simplă eroare materială.

Totodată, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece în mod greșit instanțele inferioare au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului și fals intelectual. Din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea faptelor de către inculpat.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare, reținerea art. 81 C. pen., considerând că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu este o pedeapsă care să corespundă principiului proporționalității.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul formulat în cauză, este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs invocat de inculpat, prin care arată că fapta reținută în sarcina sa, de favorizare a infractorului nu există având în vedere că potrivit normei de incriminare, elementul material al laturii obiective presupune un ajutor dat unui infractor, ori în speță, numitul Ș.E.Ș., persoana pe care se presupune că ar fi favorizat-o, nu are calitatea de infractor, față de acesta din urmă dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei pedepse administrative, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Norma de incriminare prevăzută de art. 264 C. pen. anterior folosește, pentru a determina elementele constitutive ale infracțiunii, termenul de infractor al cărui înțeles, deopotrivă semantic și juridic, este acela de persoană care a săvârșit o infracțiune, în accepțiunea art. 17 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că este lipsită de importanță împrejurarea că persoana favorizată a primit, în temeiul art. 18

1

C. pen., o sancțiune administrativă, atâta vreme cât s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de către această persoană, calitatea acesteia fiind asimilată noțiunii de "infractor", în accepțiunea termenului prevăzut de art. 264 C. pen.

Pentru a determina calitatea de infractor a unei persoane, instanța nu se raportează la sancțiunea aplicată, în speță de natură administrativă și nu penală, ci la întrunirea cumulativă a condițiilor privitoare la existența infracțiunii. Ori, în speță, în mod cert persoana favorizată a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

Față de acest aspect, Înalta Curte constată că fapta inculpatului de a nu își îndeplini cu știință sau a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în scopul exonerării de răspundere penală a numitului Ș.E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte constată că acestea vizează fie o reapreciere a situației de fapt, fie reindividualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia.

Înalta Curte amintește că aspectele care nu privesc legalitatea unei hotărâri, nu mai pot fi cenzurate în recurs, instanța de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, nu este permisă exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația de fapt", și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept". Astfel, împrejurarea că probatoriul administrat nu este suficient pentru a stabili vinovăția inculpatului, că acesta a săvârșit fapta de fals intelectual din eroare, că instanțele inferioare nu au reținut circumstanțe atenuante, nu sunt aspecte pe care instanța de recurs să le poată analiza și pe cale de consecință, să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului.

În consecință, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, motivele de recurs invocate nu permit stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este învestită și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o parte dacă și cum anume sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele inculpatului în legea nouă și apoi va compara sancțiunile prevăzute de legile speciale și noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. se regăsește și poate fi calificată în drept în conținutul art. 269 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) noul C. pen.; a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. în conținutul art. 321 alin. (1) C. pen.

Analiza acestui prim criteriu relevă și reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancțiunile prevăzute de dispozițiile legii penale noi pentru aceste infracțiuni și dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen. este de constatat că fapta adiacentă era pedepsită, la momentul comiterii sale, cu pedeapsa principală a închisorii de la 3 luni la 7 ani, pentru ca, pe parcursul derulării procesului penal să intervină Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., care pentru aceeași faptă și încadrare juridică să prevadă pedeapsa principală a închisorii de la unu la 5 ani sau cu amendă.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., se constată că potrivit vechii reglementări infracțiunea era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit legii noi cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Astfel deși sub aspect sancționator legea nouă prevede emite de pedeapsă mai reduse, în cazul infracțiunii de favorizare a infractorului, totuși Înalta Curte constată că nu se impune aplicarea dispozițiilor legii noi, legea penală mai favorabilă fiind legea veche. În situația aplicării globale a dispozițiilor legii noi, în considerarea celorlalte instituții incidente în cauză (infracțiunea continuată, concurs de infracțiuni), s-ar crea inculpatului o situație mai grea.

Înalta Curte amintește că, în materia căilor de atac exercitate de părți operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța de control judiciar, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.

Rațiunea acestui principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa const