ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3032/2013

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2309/62/2013,

printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia arestării preventive și s-a menținut starea de arest

a inculpatului F.O.G., arestat preventiv la 30 ianuarie 2013 de către Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, potrivit M.A.P. din 30

ianuarie 2013 în Dosarul nr. 1186/62/2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea

de apel a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov

din 26 februarie 2013 întocmit în Dosarul penal nr. 52/P/2013 a fost trimis în judecată,

alături de alți trei inculpați, inculpatul F.O.G., pentru comiterea infracțiunii

de tentativă de omor calificat, infracțiune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În

fapt, s-a reținut în esență că inculpatul F.O.G. împreună

cu ceilalți coinculpați printr-o acțiune conjugată la data de 29 ianuarie 2013,

în jurul orei 18:00-19:00, în public, respectiv în comuna L., sat L., județul Brașov,

pe stradă, în dreptul imobilului, i-au aplicat lui F.I. multiple lovituri cu corpuri

contondente cu potențial agresogen ridicat (F.B. lopată, F.O.G. hârleț), zona principal

vizată fiind capul (secundar trunchiul), rezultatul fiind punerea în primejdie a

vieții, leziunile necesitând 65-70 de zile de îngrijiri medicale.

S-a mai reținut că la arestarea inculpatului

F.O.G. au fost avute în vedere ca temeiuri prevederile art. 136, 143 și 148

lit. f) C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia arestării

preventive în baza art. 300

2

C. proc. pen., curtea de apel a reținut

că arestarea s-a realizat cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor instituite

de lege în favoarea inculpatului și temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

De asemenea s-a reținut că, materialul

probator administrat în faza de urmărire penală confirmă îndeplinirea condiției

prevăzute de art. 143 C. proc. pen. pentru menținerea măsurii arestului preventiv,

existând probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta

pentru care a fost trimis în judecată.

În

ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că își păstrează actualitatea, lăsarea în libertate

a inculpaților prezentând și în acest moment pericolul concret pentru ordinea publică.

Inculpații sunt acuzați de fapte comise cu violență, în public, prin utilizarea

de obiecte apte să producă leziuni grave sau chiar decesul persoanei asupra căreia

s-a acționat. Rezultatul produs de acțiunea concertată a inculpaților, care s-au

alăturat agresiunilor exercitate asupra aceleiași părți vătămate de inculpatul L.C.,

a fost punerea în primejdie a vieții victimei și necesitatea acordării de îngrijiri

medicale pe o perioadă de 60-70 de zile, iar de la momentul incidentului nu a trecut

un interval de timp care să justifice aprecierea că ecoul produs în comunitatea

restrânsă din care fac parte inculpații s-au diminuat până la nivelul la care să

justifice înlocuirea arestării cu o măsură mai blândă sau revocarea măsurii dispuse

(faptele au avut loc în urmă cu două luni). La incident au asistat multe persoane,

care, în ipoteza lăsării inculpaților în libertate ar putea avea impresia că organele

statului nu intervin eficient pentru limitarea violenței extreme, fiind astfel afectat

sentimentul de securitate ce trebuie să fie resimțit în rândul opiniei publice.

Instanța, a apreciat că nu s-au modificat

temeiurile arestării astfel încât nu se impune înlocuirea arestării cu măsura obligării

de a nu părăsi localitatea de domiciliu, condițiile impuse de art. 139 C. proc.

pen. nefiind întrunite.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul F.O.G.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu,

revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul

Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În

cauză, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile

de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și

curtea de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta,

între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea

comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții

ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În

ceea ce privește existența pericolului pe care l-ar reprezenta

lăsarea în libertate a inculpatului, se apreciază că fapta de a cărei comitere este

acuzat acesta, prin modul de săvârșire, prin urmările produse, justifică pe deplin

aprecierea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta pericol pentru ordinea publică,

în sensul în care ar diminua încrederea cetățenilor în aptitudinea justiției de

a sancționa faptele contrare ordinii de drept, dacă persoane suspectate de comiterea

unor fapte grave ar fi cercetate în libertate.

De altfel, în jurisprudența constantă a

C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

Astfel fiind, la acest moment procesual,

Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului,

ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea

de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă

fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de

săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 6

parag. 1 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

arestării preventive este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză,

s-a dispus prin sentința penală nr. 203 din 31 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul

Brașov, secția penală, condamnarea inculpatului F.O.G., hotărârea de condamnare,

apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare

nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția

de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul F.O.G. împotriva încheierii din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2309/62/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie

2013.