ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2537/2015

Asupra conflictului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 14 iulie 2014, reclamanții B.A., V.M., P.L.C., C.F.V., U.D.M., P. (R.) I., N.G.S., L.M., Ș.D., B.M.V., A.L., P.E., M.E., P.M. și M. (M.) V. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data pronunțării acestora și până la data plății efective. În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că prin neplata la scadență a drepturilor salariate recunoscute și prin hotărâre judecătorească, acestora li s-a creat un prejudiciu constând în lipsa de folosință, prejudiciu ce poate fi reparat prin acordarea dobânzii legale.

În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 5/2001, ale O.G. nr. 13/2011 și ale art. 1535 C. civ. Prin sentința nr. 32 din data de 12 ianuarie 2015 Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. În motivare, a reținut incidența art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". În speță, s-a arătat că reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Curții de Apel București, motiv pentru care aceștia au apreciat incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Instanța a reținut însă că cererea reclamanților este de competența tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar reclamanții nu își desfășoară activitatea la această instanță, ci în cadrul Curții de Apel București, așa încât s-a apreciat că nu pot fi invocate dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce nu se regăsește în speță.

Investit prin declinare, Tribunalul București, secția a VlII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat sentința nr. 8695 din 24 septembrie 2015, prin care a admis excepția necompetenței, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanți în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ de competența și a dispus înaintarea acestuia Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare. În motivare, tribunalul a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în calitate de personal auxiliar, în cadrul Curții de Apel București. Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Tribunalul a apreciat că, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) de la o instanță, trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a tăcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea. Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecata a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor". Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător la instanța competentă să judece cauza. Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive. În cauză, se reține că reclamanții au calitatea de grefieri la Curtea de Apel București, iar nu la Tribunalul București, care este instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este incidență ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc.

civ. Faptul că recursul s-ar putea judeca la Curtea de Apel București, în eventualitatea în care s-ar declara recurs împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București, nu este un argument suficient de natură a înlătura competența cu caracter general menționată în cuprinsul art. 210 din Legea nr. 62/2011. Înalta Curte amintește că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților. Prin urmare, față de prevederile legale invocate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2015. Cu opinia separată, în sensul: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Considerente opinie separată: Cu privire la conflictul negativ de competență: Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflat în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din calitățile enumerate în textul legal și care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate. Noțiunea de "instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc ia formularea de cereri de strămutare. Prin urmare, rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părților încât trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează efectiv reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță.

Legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în a cărei rază de activitate se află instanța unde se introduce cererea. Norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictării acestuia, adică în sensul în care necompetența teritorială absolută privește toate instanțele, indiferent că judecă în fond sau în caile de atac, aflate în circumscripția curții de apel a instanței la care reclamanții, în calitatea lor de magistrați sau grefieri, își desfășoară activitatea.

În speță, reclamanții au calitatea de grefieri la Curtea de Apei București în circumscripția căreia se află Tribunalul Municipiului București, ca instanță de drept comun competentă teritorial și material în soluționarea cauzelor având ca obiect drepturi bănești, cum este cazul în speță. Împrejurarea că reclamanții nu funcționează efectiv la instanța de fond, competentă material și teritorial în judecarea pricinii în primă instanță, respectiv Tribunalul Municipiului București, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ca dispoziții cu caracter special. Față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta pricină este Tribunalul Argeș, instanță pe care reclamanții au sesizat-o, ca una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel la care reclamanții își desfășoară activitatea.