ÎCCJ, decizie (scj.ro #127743)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Delapidare

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. pen.,

art. 295, art. 308

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Însușirea, de către persoana care are calitatea de administrator al unei asociații de proprietari, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează este incriminată în art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., constituind varianta atenuată a infracțiunii de delapidare și, în consecință, recursul în casație întemeiat pe cazul reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, este nefondat.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 83/RC din 6 martie 2015

Prin sentința nr. 97 din 5 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, Secția penală, în baza art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C. proc. pen. anterior, art. 346 C. proc. pen. anterior și art. 998 C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Asociația de Proprietari Bloc B., în sumă de 141.176,88 lei, daune materiale.

Prin decizia nr. 852 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 97 din 5 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, Secția penală.

S-a desființat sentința penală numai cu privire la latura civilă a cauzei și, în fond, în temeiul art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 C. civ. anterior, a fost obligat inculpatul A. la 85.796,40 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Asociația de Proprietari Bloc B.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva acestei decizii, la data de 29 iulie 2014, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casație formulat de inculpat vizează, în principal, achitarea inculpatului, cu referire la art. 295 C. pen. care prevede că subiectul activ al infracțiunii este funcționarul public, spre deosebire de art. 215

1

C. pen. anterior care prevedea că subiect activ al infracțiunii este un funcționar.

Prin încheierea nr. 34/RC din 23 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 852 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În speță, criticile recurentului inculpat vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzute în art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că inculpatul A. a deținut funcția de administrator al Asociației de Proprietari Bloc B. din data de 15 august 2006 până la data de 10 aprilie 2010, în această calitate inculpatul preluând mijloacele materiale și bănești ale asociației. S-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare a constat în însușirea în interes personal, de către inculpat, în perioada august 2006 - 8 aprilie 2010, a sumei de 141.176,88 lei din gestiunea asociației de proprietari. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate.

Prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea acestuia, cu referire la art. 295 C. pen. care prevede că subiectul activ al infracțiunii este funcționarul public, spre deosebire de art. 215

1

C. pen. anterior care prevedea că subiect activ al infracțiunii este un funcționar.

Cu referire la această critică, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 295 alin. (1) C. pen., însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, constituind infracțiunea de delapidare.

Deopotrivă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că art. 308 C. pen., cu denumirea marginală „infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”, are următorul conținut: „(1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Din analiza textelor de lege precitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, spre deosebire de dispozițiile art. 295 C. pen., textul art. 308 alin. (1) C. pen. conține o enumerare a infracțiunilor pentru a căror comitere nu este necesară calitatea de funcționar public a subiectului activ, inclusiv infracțiunea de delapidare, cu precizarea că dispozițiile acestor norme de incriminare se aplică și altor categorii de persoane, respectiv acelora care „exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Prin modalitatea de reglementare, dispozițiile art. 308 C. pen. nu definesc o infracțiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci se face trimitere la dispozițiile și pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care și cele prevăzute în art. 295 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în cazul dispoziției legale analizate, respectiv art. 308 C. pen., trimiterea pe care textul o face la dispoziția din art. 295 C. pen. are rolul de a extinde cadrul juridic al acestei ultime reglementări, astfel încât să devină aplicabilă nu doar funcționarilor publici, ci și „persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Așadar, dispozițiile art. 308 C. pen. reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C. pen.

Reglementarea din art. 308 C. pen. funcționează pe structura normei de incriminare prevăzute în art. 295 C. pen., pe care o extinde în ceea ce privește calitatea subiectului activ și, ca o consecință a acestei modificări, legiuitorul a adaptat limitele de pedeapsă la gradul de pericol social abstract rezultat din schimbarea intervenită cu privire la această infracțiune.

Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infracțiuni au trăsăturile constitutive ale infracțiunii de bază, la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracțiunii-tip.

Ca atare, art. 308 C. pen., așa cum s-a arătat, reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C. pen., prezentând un grad de pericol social generic mai redus în raport cu cel al infracțiunii-tip, în contextul în care fapta nu ar mai fi săvârșită de funcționarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Prin urmare, nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de delapidare prevăzută în dispozițiile art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, întrucât aceasta are corespondent în legislația nouă, regăsindu-se în dispozițiile art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii; infracțiunea prevăzută în art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior reținută în sarcina recurentului inculpat este prevăzută în noua legislație, iar din această perspectivă critica inculpatului este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 852 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.