Decizia nr. 766/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 9 ianuarie 2013, reclamanta SC C.A.A. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - O.P.C.P., să se dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 135 din 9 iulie 2012 și anularea în parte a Procesului-verbal nr. 624.945 din 26 aprilie 2012, în sensul anulării corecției de 10% din valoarea contractului nr. 04 "Reabilitarea paturi de uscare din incinta stației de epurare a municipiului Arad" în cuantum de 44.767,85 euro, radierii titlului de creanță contestat din Registrul debitorilor și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Nelegalitatea celor două acte administrative a fost invocată de reclamantă pentru următoarele motive: - încălcarea principiului neretroactivității legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție, pentru că procedura de atribuire a Contractului de lucrări nr. 04 și executarea obligațiilor rezultate din acest contract au avut loc înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 și deci acest act normativ a fost greșit aplicat în cauză, cu atât mai mult cu cât prevede sancțiuni mai dure decât reglementarea anterioară - O.G. nr. 79/2003; - încălcarea principiului european al dreptului la apărare, pentru că Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 a fost întocmit fără analizarea punctului de vedere comunicat de reclamantă cu Adresa nr. 6013 din 5 aprilie 2012, iar prin decizia dată în soluționarea contestației administrative nu s-a răspuns, în mod argumentat, la apărările formulate; - încălcarea principiului securității juridice, pentru că reclamanta a respectat toate regulile și exigențele legale, a luat toate măsurile rezonabile pentru a evita încălcarea unei dispoziții în materie și utilizarea neconformă a fondurilor publice, iar structurile Ministerului Finanțelor Publice au considerat că nu există nici o încălcare a prevederilor legale cu ocazia finalizării documentației de atribuire; - lipsa motivelor de fapt care au condus la constatarea neregulii, lipsa temeiurilor de drept încălcate din legislația achizițiilor publice, incertitudinea valorii procentuale a corecției aplicate și a valorii creanței bugetare, în condițiile în care nu a existat o neregulă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu a fost încălcată nicio prevedere legală din materia achizițiilor publice și nu a existat un prejudiciu efectiv, real. La data de 28 februarie 2014, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Raportului preliminar de audit nr. 50.115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R., care a stat la baza controlului finalizat prin Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012.

Soluția instanței de recurs Prin Încheierea din ședința publică de la 28 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, reținând ca analiza legalității și temeiniciei actelor administrative atacate prin cererea principală nu depinde de raportul de audit, dat fiind că, potrivit O.U.G. nr. 66/2011, emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor este rezultatul controlului exercitat, în mod independent, de autoritatea de management. În consecință, s-a constatat că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului pe fond. Prin Sentința civilă nr. 1.710 din 30 mai 2014, aceeași instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 135/627639 din 9 iulie 2012 emisă de M.F.P. - O.P.C.P., a anulat, în parte, Procesul-verbal de constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 pentru corecția financiară aplicată contractului nr. 04 "Reabilitarea pături de uscare din incinta stației de epurare a municipiului Arad" în valoare de 44.464,61 euro, a admis, în parte, cererea de cheltuieli de judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 22.012 RON. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a stabilit nivelul corecției în baza prevederilor pct. 2.3 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, în loc de pct. 1.7 din același act normativ, în condițiile în care valoarea Contractului de lucrări nr. 04 încheiat între reclamantă și SC C. SA a avut un preț convenit de 1.585.807,70 euro, peste pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Nelegalitatea actelor administrative contestate a fost reținută și față de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 119 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu motivarea că reclamanta nu a folosit un factor de evaluare nelegal, întrucât termenul de execuție al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, iar prelungirea duratei de execuție a lucrărilor, convenită de părți, nu poate fi încadrată în abaterile prevăzute la pct. 2.3. din anexa O.U.G. nr. 66/2011. De altfel, acest factor de evaluare nu a influențat rezultatul evaluării în procedura de achiziție publică derulată de reclamantă întrucât, pe de o parte, toți cei trei ofertanți au ofertat aceeași durată de execuție a lucrării - 3 luni, iar pe de altă parte, oferta declarată câștigătoare a fost singura ofertă conformă. Judecătorul fondului a apreciat că dacă s-ar considera că reclamanta a săvârșit o abatere de la legalitate sau regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuție al contractului, aceasta ar constitui o împrejurare ulterioară atribuirii contractului, atribuire care a avut loc cu respectarea legislației naționale și comunitare privind achizițiile publice, iar anexa O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o astfel de abatere, în funcție de care să se poată aplica o corecție financiară. Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii civile a fost respins de prima instanță, constatându-se că nu se pun probleme de drept intertemporal din perspectiva calificării și sancționării ca nereguli a abaterilor de la prevederile legale referitoare la desfășurarea procedurilor de achiziții publice, deoarece abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale în materie de achiziții publice constituie nereguli nu numai sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, ci și sub imperiul O.G. nr. 79/2003, conform art. 2 lit. a) din acest ultim act normativ, coroborat cu art. 1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, adoptate prin H.G. nr. 1.306/2007. Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare al reclamantei în procedurile administrative a fost respins de prima instanță, de asemenea, ca nefondat, cu motivarea că, acesteia i s-a prezentat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, fiind respectate prevederile art. 2 alin. (1), (4), (15) și (21) din O.U.G. nr. 66/2011.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 1.710 din 30 mai 2014, au declarat recurs atât reclamanta SC C.A.A. SA, cât și pârâtul M.F.E., reprezentat de M.F.P., în temeiul prevederilor art. V din O.U.G. nr. 107/2013. 3.1. Recursul declarat de reclamanta S.C. C.A.A. S.A. Reclamanta a solicitat ca, în baza prevederilor art. 312 alin. (3), art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. din 1865, să fie modificate considerentele sentinței atacate, în sensul completării acestora și admiterii tuturor motivelor de nelegalitate invocate prin acțiune, deci inclusiv a celor referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în cursul procedurii administrative, la încălcarea principiului european al securității juridice, la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Reclamanta a solicitat, de asemenea, modificarea soluției dată excepției de nelegalitate a Raportului de audit preliminar nr. 50115/AP din 30 ianuarie 2012, în sensul admiterii acestei excepții de nelegalitate. 3.1.1. Încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul procedurii administrative Recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat în raport cu legislația națională și europeană argumentele sale privind nerespectarea dreptului la apărare, cu precădere acelea prin care s-a susținut că: - la termenul pentru formularea unui punct de vedere util nu a fost suficient; - partea nu a avut acces la întregul dosar întocmit de organele de control; - nu a avut loc o audiere a reprezentanților companiei recurente; - nu au fost analizate, în mod efectiv, argumentele invocate în contestația administrativă. Critica astfel formulată s-a întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., art. 41 parag. 2 lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la dreptul contribuabilului de a fi audiat și de o formula un punct de vedere într-un termen rezonabil înainte de adoptarea oricărei decizii care îi aduce atingere și cu atât mai mult, în cazul unei sancțiuni cu caracter penal (Hotărârea pronunțată la 18 decembrie 2008 în Cauza C-349/2007 Sopropé, Hotărârea pronunțată la 25 octombrie 2011 în Cauza C-109/10P, Solvay c. Comisa Europeană, Hotărârea pronunțată la 5 iunie 2012 în Cauza C-489/10 Borda și Hotărârea pronunțată la 26 februarie 2013 în Cauza C-617/10 Fransoon). 3.1.2. Încălcarea principiului european al securității juridice Recurenta a susținut că, instanța de fond, nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea acestui principiu prin aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, concretizată prin sancționarea cu o corecție financiară în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data derulării procedurii de achiziție publică și de atribuire a contractului. Recurenta a învederat că, potrivit jurisprudenței comunitare, judecătorul european controlează compatibilitatea cu exigențele principiilor securității juridice și încrederii legitime a legislației europene și naționale retroactive și în cadrul acestui control, poate fi constatată compatibilitatea unei legislații retroactive cu principiul securității juridice doar dacă există cu adevărat circumstanțe excepționale care, în mod evident, nu se confundă cu ipoteza culpei grave a autorităților naționale, cum se constată în cauză, astfel că aplicarea retroactivă a unor sancțiuni financiare severe nu poate fi justificată prin incompetența și incapacitatea de reacție a autorităților naționale dintr-un stat membru (Hotărârea pronunțată la 25 ianuarie 1979 în Cauza 98/78 RacKer, parag. 20 și Hotărârea pronunțată la 30 septembrie 1982 în Cauza 108/81 Amylum, parag. 4). 3.1.3. Încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, confirmate la nivel comunitar de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene, care prevede că nicio sancțiune administrativă nu poate fi impusă în absența unor dispoziții în acest sens prevăzute într-un act comunitar emis anterior abaterii respective, iar în cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în normele comunitare, se aplică retroactiv dispozițiile favorabile. Încălcarea de către autoritatea intimată și ulterior, de către prima instanță a acestor prevederi naționale și comunitare a fost invocată cu motivarea că O.U.G. nr. 66/2011 se aplică numai în ceea ce privește procedura de efectuare a controlului și de valorificare a constatărilor, dar individualizarea abaterilor trebuie efectuată în conformitate cu cadrul normativ existent la momentul săvârșirii faptei - O.G. nr. 79/2003, chiar dacă efectele contractului de lucrări 2000/RO/16/P/PE/011 - 04, asupra căruia s-a aplicat corecția financiară, continuă să se producă sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011. În opinia recurentei, numai legea nouă - O.U.G. nr. 66/2011 reglementează pentru prima dată măsura administrativă de stabilire a corecțiilor financiare în cazul identificării unor nereguli în aplicarea prevederilor legale privind achizițiile publice, întrucât legea veche - O.G. nr. 79/2003 nu făcea trimitere la nereguli privind achizițiile publice și viza numai recuperarea sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă dacă fondurile comunitare sunt utilizate necorespunzător sau au fost obținute necuvenit. Așadar, corecțiile financiare prevăzute de art. 6 alin. (3) și art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt măsuri administrative cu caracter sancționator reglementate pentru prima dată prin acest act normativ, astfel că acestea nu pot fi aplicate faptelor anterioare intrării în vigoare a acestei legi. 3.1.

Încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție Recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea acestor prevederi constituționale de către structura de control, deși rezultă că prin emiterea procesului-verbal contestat s-a creat o discriminare vădită și nejustificată între persoanele care au săvârșit aceleași fapte și se găsesc în aceeași situație, adică discriminări între: - situația celui a cărui faptă a fost constatată la data intrării în vigoare a legii noi (O.U.G. nr. 66/2011), caz în care i se aplică sancțiunea prevăzută de legea veche (O.G. nr. 79/2003) și - situația celui care, deși a comis aceeași faptă, la aceeași dată, nu a fost descoperit de organul constatator spre a fi sancționat în baza legii vechi (O.G. nr. 79/2003), caz în care i se aplică sancțiunea prevăzută de legea nouă (O.U.G. nr. 66/2011). 3.1.

Încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin soluția de respingere a excepției de nelegalitate invocată cu privire la Raportul de Audit preliminar nr. 50115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R. Recurenta a susținut că, la pronunțarea acestei soluții, în mod greșit, s-a apreciat că soluționarea pe fond a litigiului nu depinde de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate, fără a fi fost avute în vedere următoarele aspecte: - constatările Raportului de Audit au fost obligatorii pentru autoritatea care a emis procesul-verbal contestat; - O.P.C.P. s-a conformat constatărilor din Raportul de Audit și activitatea de control este rezultatul direct al celor indicate în acest raport; - fapta constatată, temeiul juridic aplicabil și sancțiunea aplicată sunt cele indicate în Raportul de Audit. 3.2. Recursul declarat de pârâtul M.F.E. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în baza cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. 3.2.1. Nelegalitatea hotărârii prin care instanța de fond a anulat actele administrative atacate, constatând că, prin prelungirea duratei de execuție a lucrărilor nu s-a produs un prejudiciu și că autoritatea de control nu a încadrat corect sancțiunea aplicabilă neregulii săvârșite. Recurentul a criticat concluzia instanței de fond că intimata-reclamantă nu a utilizat un factor nelegal de evaluare în atribuirea ofertei, deoarece în sensul dispozițiilor art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor. În opinia recurentului, nu s-a avut în vedere că, potrivit Fișei de date a achiziției, durata de execuție ofertată va rămâne fixă și nu va putea fi modificată ulterior pe parcursul derulării contractului de lucrări și că, potrivit raportului preliminar de audit, durata de execuție a lucrărilor în baza Contractului nr. 2000/RO/16/PE/011 - 04, care a fost un factor de evaluare în atribuirea contractului, a fost modificată prin semnarea actelor adiționare nr. 2 și 3. De asemenea, s-a arătat că, deși se admite că în cauză s-a produs o abatere de la legalitate și regularitate, așadar o neregulă în sensul definiției dată în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond nu a constatat, în mod corelativ, și prejudiciul creat prin nerespectarea legislației în materie, cu atât mai mult cu cât neregula săvârșită a fost constatată și în Raportul Autorității de Audit. Recurentul a criticat și concluzia instanței de fond că, față de valoarea prețului convenit al contractului, stabilirea nivelului corecției trebuia să se încadreze în prevederile pct. 1.7 din anexa O.U.G. nr. 66/2011, în loc de prevederile pct. 2.3 din același act normativ, cum a procedat autoritatea de control. Raportat la valoarea estimată de 1.585.807,70 euro și la obiectul contractului de lucrări, s-a învederat că nu este obligatorie publicarea în JOUE, nefiind în situația premisă impusă de art. 55 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 și această situație este confirmată de Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică 011 - 04, în care se menționează, în mod clar, faptul că nu a fost publicat anunț de intenție și că anunțul de participare a fost publicat în SEAP sub nr. 106856 din 30 august 2010. 3.2.2. Nelegalitatea hotărârii prin care instanța de fond a stabilit obligația de plată pentru cheltuieli de judecată exagerat de mari în raport cu valoarea cauzei, amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat și faptul că pretențiile care formează obiectul acțiunii au fost admise doar parțial. Recurentul a susținut că se impunea reducerea cheltuielilor de judecată prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, care au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii, în mod vădit, disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Recurentul a precizat că nu i se pot imputa costurile legate de efectuarea raportului de expertiză, probă care, în opinia sa, nu era utilă în contextul în care înscrisurile depuse la dosar erau suficiente pentru a forma convingerea instanței de judecată, așa cum rezultă din hotărârea atacată, care nu a fost argumentată pe concluziile raportului de expertiză, ci numai pe înscrisurile emise de autoritatea de control. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente: II.1. Recursul declarat de reclamanta SC C.A.A. SA va fi respins, ca nefondat, constatându-se că nu se impune completarea considerentelor hotărârii atacate pentru motivele invocate în baza prevederi lor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. din 1865. II.1.1. Motivul privind încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul procedurii administrative este nefondat și instanța de fond a constatat, în mod corect, respectarea acestui drept de către autoritatea de control, atât sub aspectul termenului, cât și sub aspectul posibilităților de acces la dosar și implicit, de formulare a apărărilor cu privire la neregula reținută. Astfel, s-a avut în vedere că, în conformitate cu procedura reglementată în art. 21 alin. (11), (14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011, organul de control a prezentat recurentei-reclamante, ca structură verificată, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și aceasta și-a formulat propriile apărări, analizate cu ocazia soluționării contestației administrative. În baza probatoriului administrat în cauză, s-a constatat judicios în hotărârea atacată că actele deduse judecății au fost emise cu respectarea principiului european al dreptului la apărare prevăzut în art. 9 din C. proc. fisc. și art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. II.1.2. Motivul privind încălcarea principiului securității juridice a fost analizat de instanța de fond ca încadrându-se în apărările de fond în raport cu susținerile recurentei-reclamante privind respectarea tuturor regulilor și exigențelor legale și luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a evita încălcarea unei dispoziții în materie sau utilizarea neconformă a fondurilor publice. În consecință, se dovedește a fi neîntemeiată critica recurentei-reclamante privind omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la acest motiv de nelegalitate invocat prin acțiune numai pentru argumente legate de fondul litigiului, așa cum corect s-a reținut în hotărârea atacată și nu pentru aplicarea greșită în timp a legii, cum s-a pretins în dezvoltarea prezentului recurs. II.1.3. Motivul privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție a fost, de asemenea, analizat de către instanța de fond, constatându-se întemeiat respectarea acestui principiu de autoritatea de control față de conținutul normei de drept tranzitoriu cuprinsă în art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, din care rezultă că pentru activitățile de control inițiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ sunt aplicabile prevederile noii reglementări. Sub acest aspect, s-a apreciat corect că sunt lipsite de relevanță celelalte argumente susținute de recurenta-reclamantă în condițiile în care, atât sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, cât și sub imperiul O.G. nr. 79/2003, constituie nereguli abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale în materie de achiziții publice. II.1.4. Motivul privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată, fiind numai ca un argument suplimentar invocat prin completarea la acțiune depusă la 28 martie 2014 pentru aceleași considerente care au fost deja avute în vedere la analiza motivului de nelegalitate privind încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile. De altfel, aceste dispoziții constituționale nici nu sunt incidente în cauză, pentru că, pe de o parte, egalitatea în drepturi a cetățenilor nu poate fi extinsă și pentru alte subiecte de drept, iar pe de altă parte, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu reprezintă o discriminare a acestora. II.1.5. Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost corect interpretate și aplicate de instanța de fond la pronunțarea Încheierii din 28 martie 2014 prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă cu privire la Raportul preliminar de Audit nr. 50.115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R. Față de conținutul concret al acestui act administrativ atacat pe cale incidentă și de atribuțiile de control ale autorității intimate-pârâte exercitate, în mod independent, și finalizate prin actele administrative contestate pe calea acțiunii directe în anulare, instanța de fond a stabilit, în mod judicios, că, nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, respectiv aceea ca de actul astfel atacat să depindă soluționarea litigiului pe fond. II.2. Recursul declarat de pârâtul M.F.E. va fi respins, ca nefondat, constatându-se că nu se impune modificarea hotărârii atacate pentru motivele invocate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865. II.2.1. Nelegalitatea soluției pronunțată pe fondul cauzei de către prima instanță a fost neîntemeiat invocată în recursul ministerului pârât, constatându-se că anularea actelor administrative pe care acesta le-a întocmit în baza pct. 2.3. din O.U.G. nr. 66/2011 s-a justificat în circumstanțele concrete ale cauzei, din care rezultă că autoritatea contractantă a respectat legislația națională și comunitară privind achizițiile publice la atribuirea Contractului de lucrări nr. 2000/RO/16/P/PE/011 - 04, nefiind prejudiciat bugetul Uniunii Europene sau fondurile publice naționale aferente acestuia printr-o sumă plătită necuvenit. Reținând că, potrivit dispozițiilor art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, judecătorul fondului a considerat întemeiat ca neregula imputată societății reclamante pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor prin actele adiționale nr. 2 și 3 nu poate fi încadrată în prevederile pct. 2.3 din anexa O.U.G. nr. 66/2011, care sancționează "Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali", respectiv a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare care împiedică anumiți ofertanți potențiali să participe la procedura de atribuire din cauza restricțiilor stabilite în documentația de atribuire. Judecătorul fondului a reținut, de asemenea, în mod întemeiat că, prelungirea duratei de execuție nu a avut nici un impact asupra procedurii de achiziție publică și nu a alterat rezultatul procedurii de atribuire pentru a se reține un potențial prejudiciu, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Conform acestei reglementări, prin neregulă se înțelege "Orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". Susținerile din recursul ministerului pârât cu privire la existența prejudiciului sunt infirmate chiar de propriile precizări depuse la instanța de fond la termenul din 28 februarie 2014, din care rezultă că prin Nota de corecție nr. 3 la raportul final de verificare a fost modificat calculul corecției financiare la 5% din totalul cheltuielilor certificate, avându-se în vedere că, mărirea duratei de execuție a contractului (care a fost factor de evaluare) nu a avut impact asupra procedurii de achiziție publică și nu a influențat rezultatul evaluării. Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că reclamanta a săvârșit o abatere de la legalitate sau regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuție al lucrărilor, instanța de fond a calificat aceasta ca fiind o împrejurare ulterioară atribuirii contractului, care nu poate fi asimilată unei abateri prevăzute în anexa O.U.G. nr. 66/2011, pentru care să se poată aplica o corecție financiară și deci nu există un temei legal pentru corecția financiară aplicată de ministerul pârât. II.2.2. Nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată acordate societății reclamante a fost invocată neîntemeiat în recursul pârâtului, constatându-se că, printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în raport cu activitatea îndeplinită de apărător în cauză și cu valoarea pricinii. Împrejurarea că hotărârea primei instanțe nu a fost argumentată prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu justifică solicitarea pârâtului ca onorariul expertului să nu fie inclus în cheltuielile de judecată acordate reclamantei, în condițiile în care acesta nu a formulat obiecțiuni cu privire la încuviințarea și la administrarea acestei probe, la care de altfel a participat prin reprezentanții săi. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate. Cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs va fi respinsă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, dat fiind că propriul recurs va fi respins și nici nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte, în mod cert, cuantumul cheltuielilor suportate în calea de atac în baza contractului de asistență juridică indicat și la prima instanță. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, și va respinge cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.