ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 9 ianuarie

2013, reclamanta SC C.A.A. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul

M.F.P. - O.P.C.P., să se dispună anularea Deciziei de soluționare a

contestației nr. 135 din 9 iulie 2012 și anularea în parte a Procesului-verbal

nr. 624.945 din 26 aprilie 2012, în sensul anulării corecției de 10% din

valoarea contractului nr. 04 "Reabilitarea paturi de uscare din incinta

stației de epurare a municipiului Arad" în cuantum de 44.767,85 euro,

radierii titlului de creanță contestat din Registrul debitorilor și obligării

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Nelegalitatea celor

două acte administrative a fost invocată de reclamantă pentru următoarele

motive:

- încălcarea

principiului neretroactivității legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2)

din Constituție, pentru că procedura de atribuire a Contractului de lucrări nr.

04 și executarea obligațiilor rezultate din acest contract au avut loc înainte

de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 și deci acest act normativ a fost

greșit aplicat în cauză, cu atât mai mult cu cât prevede sancțiuni mai dure

decât reglementarea anterioară - O.G. nr. 79/2003;

- încălcarea

principiului european al dreptului la apărare, pentru că Procesul-verbal de

constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 a fost întocmit fără analizarea

punctului de vedere comunicat de reclamantă cu Adresa nr. 6013 din 5 aprilie

2012, iar prin decizia dată în soluționarea contestației administrative nu s-a

răspuns, în mod argumentat, la apărările formulate;

- încălcarea

principiului securității juridice, pentru că reclamanta a respectat toate

regulile și exigențele legale, a luat toate măsurile rezonabile pentru a evita

încălcarea unei dispoziții în materie și utilizarea neconformă a fondurilor

publice, iar structurile Ministerului Finanțelor Publice au considerat că nu

există nici o încălcare a prevederilor legale cu ocazia finalizării

documentației de atribuire;

- lipsa motivelor de

fapt care au condus la constatarea neregulii, lipsa temeiurilor de drept

încălcate din legislația achizițiilor publice, incertitudinea valorii

procentuale a corecției aplicate și a valorii creanței bugetare, în condițiile

în care nu a existat o neregulă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu a fost încălcată nicio prevedere legală din

materia achizițiilor publice și nu a existat un prejudiciu efectiv, real.

La data de 28

februarie 2014, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Raportului

preliminar de audit nr. 50.115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R.,

care a stat la baza controlului finalizat prin Procesul-verbal de constatare

nr. 624.945 din 26 aprilie 2012.

de recurs

Prin Încheierea din

ședința publică de la 28 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de

nelegalitate, reținând ca analiza legalității și temeiniciei actelor

administrative atacate prin cererea principală nu depinde de raportul de audit,

dat fiind că, potrivit O.U.G. nr. 66/2011, emiterea procesului-verbal de

constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor este rezultatul

controlului exercitat, în mod independent, de autoritatea de management.

În consecință, s-a

constatat că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a

excepției de nelegalitate, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, respectiv aceea ca de actul administrativ atacat pe calea excepției

de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului pe fond.

Prin Sentința civilă

nr. 1.710 din 30 mai 2014, aceeași instanță a admis acțiunea formulată de

reclamantă, a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 135/627639 din 9

iulie 2012 emisă de M.F.P. - O.P.C.P., a anulat, în parte, Procesul-verbal de

constatare nr. 624.945 din 26 aprilie 2012 pentru corecția financiară aplicată

contractului nr. 04 "Reabilitarea pături de uscare din incinta stației de

epurare a municipiului Arad" în valoare de 44.464,61 euro, a admis, în

parte, cererea de cheltuieli de judecată și a obligat pârâtul să plătească

reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 22.012 RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a

stabilit nivelul corecției în baza prevederilor pct. 2.3 din anexa la O.U.G.

nr. 66/2011, în loc de pct. 1.7 din același act normativ, în condițiile în care

valoarea Contractului de lucrări nr. 04 încheiat între reclamantă și SC C. SA a

avut un preț convenit de 1.585.807,70 euro, peste pragul stabilit în legislația

națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Nelegalitatea actelor

administrative contestate a fost reținută și față de aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 119 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu motivarea că

reclamanta nu a folosit un factor de evaluare nelegal, întrucât termenul de

execuție al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, iar

prelungirea duratei de execuție a lucrărilor, convenită de părți, nu poate fi

încadrată în abaterile prevăzute la pct. 2.3. din anexa O.U.G. nr. 66/2011.

De altfel, acest

factor de evaluare nu a influențat rezultatul evaluării în procedura de

achiziție publică derulată de reclamantă întrucât, pe de o parte, toți cei trei

ofertanți au ofertat aceeași durată de execuție a lucrării - 3 luni, iar pe de

altă parte, oferta declarată câștigătoare a fost singura ofertă conformă.

Judecătorul fondului

a apreciat că dacă s-ar considera că reclamanta a săvârșit o abatere de la

legalitate sau regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuție

al contractului, aceasta ar constitui o împrejurare ulterioară atribuirii

contractului, atribuire care a avut loc cu respectarea legislației naționale și

comunitare privind achizițiile publice, iar anexa O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede

o astfel de abatere, în funcție de care să se poată aplica o corecție

financiară.

Motivul de

nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea principiului neretroactivității

legii civile a fost respins de prima instanță, constatându-se că nu se pun

probleme de drept intertemporal din perspectiva calificării și sancționării ca

nereguli a abaterilor de la prevederile legale referitoare la desfășurarea procedurilor

de achiziții publice, deoarece abaterile de la legalitate, regularitate și

conformitate în raport cu dispozițiile legale în materie de achiziții publice

constituie nereguli nu numai sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, ci și sub

imperiul O.G. nr. 79/2003, conform art. 2 lit. a) din acest ultim act normativ,

coroborat cu art. 1 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr.

79/2003, adoptate prin H.G. nr. 1.306/2007.

Motivul de

nelegalitate prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare al

reclamantei în procedurile administrative a fost respins de prima instanță, de

asemenea, ca nefondat, cu motivarea că, acesteia i s-a prezentat proiectul

procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare, fiind respectate prevederile art. 2 alin. (1), (4), (15) și (21) din

O.U.G. nr. 66/2011.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 1.710 din 30 mai 2014, au declarat recurs atât reclamanta SC C.A.A.

SA, cât și pârâtul M.F.E., reprezentat de M.F.P., în temeiul prevederilor art.

V din O.U.G. nr. 107/2013.

3.1. Recursul

declarat de reclamanta S.C. C.A.A. S.A.

Reclamanta a

solicitat ca, în baza prevederilor art. 312 alin. (3), art. 304 pct. 9 și art.

304

1

din C. proc. civ. din 1865, să fie modificate considerentele

sentinței atacate, în sensul completării acestora și admiterii tuturor

motivelor de nelegalitate invocate prin acțiune, deci inclusiv a celor

referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în cursul procedurii

administrative, la încălcarea principiului european al securității juridice, la

încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din

Constituție. Reclamanta a solicitat, de asemenea, modificarea soluției dată

excepției de nelegalitate a Raportului de audit preliminar nr. 50115/AP din 30

ianuarie 2012, în sensul admiterii acestei excepții de nelegalitate.

3.1.1. Încălcarea

dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul procedurii

administrative

Recurenta a susținut

că instanța de fond nu a analizat în raport cu legislația națională și

europeană argumentele sale privind nerespectarea dreptului la apărare, cu

precădere acelea prin care s-a susținut că:

- la termenul pentru

formularea unui punct de vedere util nu a fost suficient;

- partea nu a avut

acces la întregul dosar întocmit de organele de control;

- nu a avut loc o

audiere a reprezentanților companiei recurente;

- nu au fost

analizate, în mod efectiv, argumentele invocate în contestația administrativă.

Critica astfel

formulată s-a întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., art. 41

parag. 2 lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la dreptul

contribuabilului de a fi audiat și de o formula un punct de vedere într-un

termen rezonabil înainte de adoptarea oricărei decizii care îi aduce atingere

și cu atât mai mult, în cazul unei sancțiuni cu caracter penal (Hotărârea

pronunțată la 18 decembrie 2008 în Cauza C-349/2007 Sopropé, Hotărârea

pronunțată la 25 octombrie 2011 în Cauza C-109/10P, Solvay c. Comisa Europeană,

Hotărârea pronunțată la 5 iunie 2012 în Cauza C-489/10 Borda și Hotărârea

pronunțată la 26 februarie 2013 în Cauza C-617/10 Fransoon).

3.1.2. Încălcarea

principiului european al securității juridice

Recurenta a susținut

că, instanța de fond, nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea acestui

principiu prin aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, concretizată prin

sancționarea cu o corecție financiară în baza unui act normativ care nu era în

vigoare la data derulării procedurii de achiziție publică și de atribuire a

contractului.

Recurenta a învederat

că, potrivit jurisprudenței comunitare, judecătorul european controlează

compatibilitatea cu exigențele principiilor securității juridice și încrederii

legitime a legislației europene și naționale retroactive și în cadrul acestui

control, poate fi constatată compatibilitatea unei legislații retroactive cu

principiul securității juridice doar dacă există cu adevărat circumstanțe

excepționale care, în mod evident, nu se confundă cu ipoteza culpei grave a

autorităților naționale, cum se constată în cauză, astfel că aplicarea

retroactivă a unor sancțiuni financiare severe nu poate fi justificată prin

incompetența și incapacitatea de reacție a autorităților naționale dintr-un

stat membru (Hotărârea pronunțată la 25 ianuarie 1979 în Cauza 98/78 RacKer,

parag. 20 și Hotărârea pronunțată la 30 septembrie 1982 în Cauza 108/81 Amylum,

parag. 4).

3.1.3. Încălcarea

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, confirmate la nivel comunitar

de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 din 18

decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunității

Europene, care prevede că nicio sancțiune administrativă nu poate fi impusă în

absența unor dispoziții în acest sens prevăzute într-un act comunitar emis

anterior abaterii respective, iar în cazul modificării ulterioare a

dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în

normele comunitare, se aplică retroactiv dispozițiile favorabile.

Încălcarea de către

autoritatea intimată și ulterior, de către prima instanță a acestor prevederi

naționale și comunitare a fost invocată cu motivarea că O.U.G. nr. 66/2011 se

aplică numai în ceea ce privește procedura de efectuare a controlului și de

valorificare a constatărilor, dar individualizarea abaterilor trebuie efectuată

în conformitate cu cadrul normativ existent la momentul săvârșirii faptei -

O.G. nr. 79/2003, chiar dacă efectele contractului de lucrări

2000/RO/16/P/PE/011 - 04, asupra căruia s-a aplicat corecția financiară,

continuă să se producă sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentei,

numai legea nouă - O.U.G. nr. 66/2011 reglementează pentru prima dată măsura

administrativă de stabilire a corecțiilor financiare în cazul identificării

unor nereguli în aplicarea prevederilor legale privind achizițiile publice,

întrucât legea veche - O.G. nr. 79/2003 nu făcea trimitere la nereguli privind

achizițiile publice și viza numai recuperarea sumelor plătite necuvenit din asistența

financiară nerambursabilă dacă fondurile comunitare sunt utilizate

necorespunzător sau au fost obținute necuvenit.

Așadar, corecțiile

financiare prevăzute de art. 6 alin. (3) și art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt

măsuri administrative cu caracter sancționator reglementate pentru prima dată

prin acest act normativ, astfel că acestea nu pot fi aplicate faptelor

anterioare intrării în vigoare a acestei legi.

3.1.4. Încălcarea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție

Recurenta a susținut

că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea acestor prevederi

constituționale de către structura de control, deși rezultă că prin emiterea

procesului-verbal contestat s-a creat o discriminare vădită și nejustificată

între persoanele care au săvârșit aceleași fapte și se găsesc în aceeași

situație, adică discriminări între:

- situația celui a

cărui faptă a fost constatată la data intrării în vigoare a legii noi (O.U.G.

nr. 66/2011), caz în care i se aplică sancțiunea prevăzută de legea veche (O.G.

nr. 79/2003) și

- situația celui

care, deși a comis aceeași faptă, la aceeași dată, nu a fost descoperit de

organul constatator spre a fi sancționat în baza legii vechi (O.G. nr.

79/2003), caz în care i se aplică sancțiunea prevăzută de legea nouă (O.U.G. nr.

66/2011).

3.1.5. Încălcarea

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin soluția de

respingere a excepției de nelegalitate invocată cu privire la Raportul de Audit

preliminar nr. 50115/AP din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R.

Recurenta a susținut

că, la pronunțarea acestei soluții, în mod greșit, s-a apreciat că soluționarea

pe fond a litigiului nu depinde de actul administrativ atacat pe calea

excepției de nelegalitate, fără a fi fost avute în vedere următoarele aspecte:

- constatările

Raportului de Audit au fost obligatorii pentru autoritatea care a emis

procesul-verbal contestat;

- O.P.C.P. s-a

conformat constatărilor din Raportul de Audit și activitatea de control este

rezultatul direct al celor indicate în acest raport;

- fapta constatată,

temeiul juridic aplicabil și sancțiunea aplicată sunt cele indicate în Raportul

de Audit.

3.2. Recursul

declarat de pârâtul M.F.E. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. din 1865, în baza cărora s-a solicitat modificarea hotărârii

atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

3.2.1. Nelegalitatea

hotărârii prin care instanța de fond a anulat actele administrative atacate,

constatând că, prin prelungirea duratei de execuție a lucrărilor nu s-a produs

un prejudiciu și că autoritatea de control nu a încadrat corect sancțiunea

aplicabilă neregulii săvârșite.

Recurentul a criticat

concluzia instanței de fond că intimata-reclamantă nu a utilizat un factor

nelegal de evaluare în atribuirea ofertei, deoarece în sensul dispozițiilor

art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție al lucrării

constituie un factor legal de evaluare a ofertelor.

În opinia

recurentului, nu s-a avut în vedere că, potrivit Fișei de date a achiziției,

durata de execuție ofertată va rămâne fixă și nu va putea fi modificată

ulterior pe parcursul derulării contractului de lucrări și că, potrivit

raportului preliminar de audit, durata de execuție a lucrărilor în baza

Contractului nr. 2000/RO/16/PE/011 - 04, care a fost un factor de evaluare în

atribuirea contractului, a fost modificată prin semnarea actelor adiționare nr.

2 și 3.

De asemenea, s-a

arătat că, deși se admite că în cauză s-a produs o abatere de la legalitate și

regularitate, așadar o neregulă în sensul definiției dată în art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond nu a constatat, în mod corelativ, și

prejudiciul creat prin nerespectarea legislației în materie, cu atât mai mult

cu cât neregula săvârșită a fost constatată și în Raportul Autorității de

Audit.

Recurentul a criticat

și concluzia instanței de fond că, față de valoarea prețului convenit al

contractului, stabilirea nivelului corecției trebuia să se încadreze în

prevederile pct. 1.7 din anexa O.U.G. nr. 66/2011, în loc de prevederile pct.

2.3 din același act normativ, cum a procedat autoritatea de control.

Raportat la valoarea

estimată de 1.585.807,70 euro și la obiectul contractului de lucrări, s-a

învederat că nu este obligatorie publicarea în JOUE, nefiind în situația

premisă impusă de art. 55 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 și această

situație este confirmată de Raportul procedurii de atribuire a contractului de

achiziție publică 011 - 04, în care se menționează, în mod clar, faptul că nu a

fost publicat anunț de intenție și că anunțul de participare a fost publicat în

SEAP sub nr. 106856 din 30 august 2010.

3.2.2. Nelegalitatea

hotărârii prin care instanța de fond a stabilit obligația de plată pentru

cheltuieli de judecată exagerat de mari în raport cu valoarea cauzei,

amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat și faptul că

pretențiile care formează obiectul acțiunii au fost admise doar parțial.

Recurentul a susținut

că se impunea reducerea cheltuielilor de judecată prin aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, care au menirea de a

sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin

convenirea între avocat și client a unor onorarii, în mod vădit,

disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe

care îl presupune pregătirea apărării.

Recurentul a precizat

că nu i se pot imputa costurile legate de efectuarea raportului de expertiză,

probă care, în opinia sa, nu era utilă în contextul în care înscrisurile depuse

la dosar erau suficiente pentru a forma convingerea instanței de judecată, așa

cum rezultă din hotărârea atacată, care nu a fost argumentată pe concluziile

raportului de expertiză, ci numai pe înscrisurile emise de autoritatea de

control.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate,

pentru următoarele considerente:

II.1. Recursul

declarat de reclamanta SC C.A.A. SA va fi respins, ca nefondat, constatându-se

că nu se impune completarea considerentelor hotărârii atacate pentru motivele

invocate în baza prevederi lor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ. din 1865.

II.1.1. Motivul

privind încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante în cursul

procedurii administrative este nefondat și instanța de fond a constatat, în mod

corect, respectarea acestui drept de către autoritatea de control, atât sub

aspectul termenului, cât și sub aspectul posibilităților de acces la dosar și

implicit, de formulare a apărărilor cu privire la neregula reținută.

Astfel, s-a avut în

vedere că, în conformitate cu procedura reglementată în art. 21 alin. (11),

(14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011, organul de control a prezentat

recurentei-reclamante, ca structură verificată, proiectul procesului-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și aceasta și-a

formulat propriile apărări, analizate cu ocazia soluționării contestației

administrative.

În baza probatoriului

administrat în cauză, s-a constatat judicios în hotărârea atacată că actele

deduse judecății au fost emise cu respectarea principiului european al

dreptului la apărare prevăzut în art. 9 din C. proc. fisc. și art. 41 alin. (2)

din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

II.1.2. Motivul

privind încălcarea principiului securității juridice a fost analizat de

instanța de fond ca încadrându-se în apărările de fond în raport cu susținerile

recurentei-reclamante privind respectarea tuturor regulilor și exigențelor

legale și luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a evita încălcarea unei

dispoziții în materie sau utilizarea neconformă a fondurilor publice.

În consecință, se

dovedește a fi neîntemeiată critica recurentei-reclamante privind omisiunea

primei instanțe de a se pronunța cu privire la acest motiv de nelegalitate

invocat prin acțiune numai pentru argumente legate de fondul litigiului, așa

cum corect s-a reținut în hotărârea atacată și nu pentru aplicarea greșită în

timp a legii, cum s-a pretins în dezvoltarea prezentului recurs.

II.1.3. Motivul

privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de

art. 15 alin. (2) din Constituție a fost, de asemenea, analizat de către

instanța de fond, constatându-se întemeiat respectarea acestui principiu de

autoritatea de control față de conținutul normei de drept tranzitoriu cuprinsă

în art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, din care rezultă că pentru activitățile de

control inițiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ sunt aplicabile

prevederile noii reglementări.

Sub acest aspect, s-a

apreciat corect că sunt lipsite de relevanță celelalte argumente susținute de

recurenta-reclamantă în condițiile în care, atât sub imperiul O.U.G. nr.

66/2011, cât și sub imperiul O.G. nr. 79/2003, constituie nereguli abaterile de

la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale în

materie de achiziții publice.

II.1.4. Motivul

privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție nu a

constituit obiectul cererii de chemare în judecată, fiind numai ca un argument

suplimentar invocat prin completarea la acțiune depusă la 28 martie 2014 pentru

aceleași considerente care au fost deja avute în vedere la analiza motivului de

nelegalitate privind încălcarea principiului constituțional al

neretroactivității legii civile.

De altfel, aceste

dispoziții constituționale nici nu sunt incidente în cauză, pentru că, pe de o

parte, egalitatea în drepturi a cetățenilor nu poate fi extinsă și pentru alte

subiecte de drept, iar pe de altă parte, situația diferită în care se află

cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus

regit actum nu reprezintă o discriminare a acestora.

II.1.5. Dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost corect interpretate și aplicate

de instanța de fond la pronunțarea Încheierii din 28 martie 2014 prin care a

respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de

recurenta-reclamantă cu privire la Raportul preliminar de Audit nr. 50.115/AP

din 30 ianuarie 2012 întocmit de A.A.C.C.R.

Față de conținutul

concret al acestui act administrativ atacat pe cale incidentă și de atribuțiile

de control ale autorității intimate-pârâte exercitate, în mod independent, și

finalizate prin actele administrative contestate pe calea acțiunii directe în

anulare, instanța de fond a stabilit, în mod judicios, că, nu este îndeplinită

una dintre condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, respectiv

aceea ca de actul astfel atacat să depindă soluționarea litigiului pe fond.

II.2. Recursul

declarat de pârâtul M.F.E. va fi respins, ca nefondat, constatându-se că nu se

impune modificarea hotărârii atacate pentru motivele invocate în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

II.2.1. Nelegalitatea

soluției pronunțată pe fondul cauzei de către prima instanță a fost neîntemeiat

invocată în recursul ministerului pârât, constatându-se că anularea actelor

administrative pe care acesta le-a întocmit în baza pct. 2.3. din O.U.G. nr.

66/2011 s-a justificat în circumstanțele concrete ale cauzei, din care rezultă

că autoritatea contractantă a respectat legislația națională și comunitară

privind achizițiile publice la atribuirea Contractului de lucrări nr.

2000/RO/16/P/PE/011 - 04, nefiind prejudiciat bugetul Uniunii Europene sau

fondurile publice naționale aferente acestuia printr-o sumă plătită necuvenit.

Reținând că, potrivit

dispozițiilor art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție

al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor, judecătorul

fondului a considerat întemeiat ca neregula imputată societății reclamante

pentru prelungirea duratei de execuție a lucrărilor prin actele adiționale nr.

2 și 3 nu poate fi încadrată în prevederile pct. 2.3 din anexa O.U.G. nr.

66/2011, care sancționează "Aplicarea unor criterii de calificare și

selecție sau a unor factori de evaluare nelegali", respectiv a unor

criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare care

împiedică anumiți ofertanți potențiali să participe la procedura de atribuire

din cauza restricțiilor stabilite în documentația de atribuire.

Judecătorul fondului

a reținut, de asemenea, în mod întemeiat că, prelungirea duratei de execuție nu

a avut nici un impact asupra procedurii de achiziție publică și nu a alterat

rezultatul procedurii de atribuire pentru a se reține un potențial prejudiciu,

astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin.

(1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform acestei

reglementări, prin neregulă se înțelege "Orice abatere de la legalitate,

regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau

europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal

încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune

a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor

europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii

Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice

naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Susținerile din

recursul ministerului pârât cu privire la existența prejudiciului sunt

infirmate chiar de propriile precizări depuse la instanța de fond la termenul

din 28 februarie 2014, din care rezultă că prin Nota de corecție nr. 3 la

raportul final de verificare a fost modificat calculul corecției financiare la

5% din totalul cheltuielilor certificate, avându-se în vedere că, mărirea

duratei de execuție a contractului (care a fost factor de evaluare) nu a avut

impact asupra procedurii de achiziție publică și nu a influențat rezultatul

evaluării.

Chiar și în ipoteza

în care s-ar considera că reclamanta a săvârșit o abatere de la legalitate sau

regularitate prin acceptarea extinderii termenului de execuție al lucrărilor,

instanța de fond a calificat aceasta ca fiind o împrejurare ulterioară

atribuirii contractului, care nu poate fi asimilată unei abateri prevăzute în

anexa O.U.G. nr. 66/2011, pentru care să se poată aplica o corecție financiară

și deci nu există un temei legal pentru corecția financiară aplicată de

ministerul pârât.

II.2.2. Nelegalitatea

soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată

acordate societății reclamante a fost invocată neîntemeiat în recursul

pârâtului, constatându-se că, printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ. din 1865, cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit

în raport cu activitatea îndeplinită de apărător în cauză și cu valoarea

pricinii.

Împrejurarea că

hotărârea primei instanțe nu a fost argumentată prin concluziile raportului de

expertiză efectuat în cauză nu justifică solicitarea pârâtului ca onorariul

expertului să nu fie inclus în cheltuielile de judecată acordate reclamantei,

în condițiile în care acesta nu a formulat obiecțiuni cu privire la

încuviințarea și la administrarea acestei probe, la care de altfel a participat

prin reprezentanții săi.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge ambele

recursuri ca nefondate.

Cererea

recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs va fi

respinsă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. din 1865, dat fiind că propriul recurs va fi respins și nici nu s-au

depus înscrisuri din care să rezulte, în mod cert, cuantumul cheltuielilor

suportate în calea de atac în baza contractului de asistență juridică indicat

și la prima instanță.

III. Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, și va respinge cererea

recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC C.A.A. SA și de M.F.E. împotriva Sentinței civile nr. 1710 din

30 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea

recurentei-reclamante SC C.A.A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată în

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2015.

Procesat de GGC - N