ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.05.2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamanta Compania de Apă Arad S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Monitorizare: • anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 149 cu număr de înregistrare 632426, emisă la data de 10.12.2012 de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, • anularea în parte a titlului de creanță denumit "proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare" nr. x încheiat la data de 09.10.2012 de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, în sensul anulării: corecției de 10.502,88 Euro aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x "Continuare Asistența tehnica și supervizare" a criteriului "experiența experților" ca sub-factor de evaluare la atribuirea contractului și corecției de 4.794,64 €, ca parte din corecția totală contestată de 44.464,61 Euro, aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x "Reabilitare paturi de uscare din incinta stației de epurare a Municipiului Arad" ca factor de evaluare a duratei de execuție a lucrărilor pentru atribuirea contractului; • radierea din Registrul debitorilor a titlurilor de creanță contestate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 01.03.2013, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Raportului de Audit nr. x/30.01.2012 întocmit de Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4187 pronunțată în 21 decembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C Compania de Apă Arad S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit. A anulat decizia de soluționare a contestației nr. 149/10.12.2012 emisă de MFE-Oficiul de Plăți și Contractare PHARE. A anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/09.10.2012 încheiat de MFP-OPCP cu privire la corecția de 10.502,88 Euro aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x "Continuare asistență tehnică și supervizare" a criteriului "experiența experților" și a corecției de 4794,64 euro parte din corecția totală de 44.464,61 euro aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x "Reabilitare paturi de uscare din incinta stației de epurare a Municipiului Arad" ca factor de evaluare a duratei de execuție a lucrărilor pentru atribuirea contractului. A dispus radierea din registrul debitorilor a creanțelor sus-menționate. A obligat pârâta la plata sumei de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial diminuat) către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în ce privește criticile referitoare la corecția de 10.502,88 euro aplicată pentru utilizarea criteriului "experiența experților" în cadrul contractului nr. x ca sub-factor de evaluare la atribuirea contractului, Curtea găsește ca întemeiată susținerea reclamantului în sensul că prin utilizarea factorilor de evaluare privitor la experiența anterioară nu s-a anulat avantajul altor operatori economici participanți la procedură. Acest aspect a fost de altfel reținut și de Autoritatea de Audit prin Raportul nr. x/A.P/30.01.2012 în care se menționează că "utilizarea acestui sub-criteriu nu a influențat în nici un fel rezultatul evaluării". Or, în contextul în care nu a fost identificat nici un prejudiciu, abaterea de la legalitate săvârșită de către reclamantă nu poate fi calificată drept neregulă conform art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011. S-a mai arătat că, în privește criticile ce vizează corecția de 4.794,64 euro, parte din corecția totală de 44.464,61 euro aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x ca factor de evaluare a duratei execuției lucrărilor, Curtea reține că valoarea contractului încheiat între Compania de Apă Arad S.A. și Confort S.A. a avut un preț convenit de 1.585.807,70 euro, peste pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al UE, situație în care autoritatea în mod greșit a încadrat nivelul corecției în prevederile pct. 2.3 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011. De asemenea, potrivit art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție al lucrării constituie factor de evaluare a ofertelor, neputându-se reține că reclamanta a folosit un factor de evaluare nelegal. Nelegală ar putea fi considerată exclusiv prelungirea, ulterior derulării procedurii de achiziție publică, a duratei de execuție a lucrărilor, convenită prin actele adiționale la contract, raportat la împrejurarea că durata de execuție a constituit factor de evaluare și ținând seama de imperativul respectării documentației de atribuire în care s-a menționat că durata de execuție a contractului nu poate fi modificată. O astfel de împrejurare nu poate fi însă încadrată în abaterile prevăzute la pct. 2.3 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011 și nu poate fi considerată ca aplicare a unor factori de evaluare nelegali.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4187 pronunțată în 21 decembrie 2016 de către Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - instanța de fond reține ca intimata-reclamanta nu a uzat de un factor nelegal de evaluare în atribuirea ofertei deoarece potrivit art. 199 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de execuție al lucrării constituie un factor legal de evaluare a ofertelor. Instanța de fond deși admite ca prelungirea, ulterior derulării procedurii de achiziție publica a duratei de execuție a lucrărilor convenita prin actele adiționale la contract raportat la împrejurarea ca durata de execuție a constituit factor de evaluare este nelegala considera, spunem noi în mod greșit, ca nu s-a produs un prejudiciu, din perspectiva faptului ca aceasta abatere de la legalitate sau regularitate este o împrejurare ulterioara atribuirii contractului care a avut loc cu respectarea legislației naționale si comunitare. În mod eronat, instanța de fond concluzionează că autoritatea de control nu a încadrat corect sancțiunea aplicabilă neregulii săvârșite. În opinia instanței valoarea prețului convenit al contractului se situează peste pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al UE, situație în care este inexplicabilă încadrarea de către autoritate pentru stabilirea nivelului corecției în prevederile pct. 2.3 din anexa la O.U.G. nr. 66/20011 in loc de prevederile pct. 1.7 din aceeași anexa. - se critică hotărârea și raportat la obligația de plată a cheltuielilor de judecată care sunt exagerat de mari chiar și după cenzurarea acestora efectuată de instanța de fond. Când pretențiile ce formează obiectul acțiunii au fost admise doar parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecata suportate, proporțional cu pretențiile admise. De asemenea, în cazul în care acțiunea a avut mai multe capete de cerere din care numai unul a fost admis, iar celelalte au fost respinse, instanța trebuie să aprecieze în ce măsură fiecare dintre părți poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de cealaltă parte în tot cursul procesului.

Apărările intimatului Intimata-reclamantă S.C. Compania de Apă Arad S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă S.C. Compania de Apă Arad S.A. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Decizia de soluționare a contestației nr. 149/10.12.2012 emisă de MFE-Oficiul de Plăți și Contractare PHARE și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/09.10.2012 încheiat de MFP-OPCP. Soluționând cauza prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a anulat Decizia nr. 149/10.12.2012, a anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/09.10.2012 cu privire la corecția de 10.502,88 Euro și la corecția de 4794,64 euro parte din corecția totală de 44.464,61 euro, a dispus radierea din registrul debitorilor a creanțelor sus-menționate și a obligat pârâta la plata sumei de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial diminuat) către reclamantă. Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, din analiza recursului formulat, Înalta Curte reține că recurentul a criticat soluția instanței de fond doar sub două aspecte: cu privire la corecția financiară în valoare de 4.794,64 Euro aplicată în contractul nr. x (nr. 98/19.10.2010) și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță. Răspunzând punctual criticilor recurentului, se constată că prima critică vizează corecția de 4.794,64 euro, parte din corecția totală de 44.464,61 euro aplicată pentru utilizarea în cadrul contractului nr. x ca factor de evaluare a duratei execuției lucrărilor, atât sub aspectul existenței unui prejudiciu, cât și cu privire la încadrarea corectă a sancțiunii aplicabile neregulii săvârșite. Se impune a aminti că suma de 4.794,64 euro reprezintă corecția financiară dispusă în urma celui de-al doilea control al măsurii ISPA nr. 2000/RO/16/P/PE/011. Cu ocazia acestei noi verificări, reprezentanții OPCP au constatat că, la controlul anterior, corecția financiară pentru contractul nr. x în valoare de 44.767,85 euro a fost calculată eronat, cu aplicarea unui coeficient de calcul greșit și astfel OPCP a dispus recuperarea unei diferențe în valoare de 4.794,64 euro, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/09.10.2012, contestat în prezenta cauză. Actele administrative întocmite de OPCP cu ocazia primului control au fost contestate la Curtea de Apel București, formând obiectul dosarului nr. x/2013 În cadrul acestui dosar, prin sentința civilă nr. 1710/30.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, și menținută prin decizia civilă nr. 766/23.02.2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a anulat în mod definitiv corecția financiară pentru contractul nr. x în valoare de 44.767,85 euro. Întrucât suma de 4.794,64 euro reprezintă o diferență de corecție financiară a cărei cuantum a fost calculat eronat de către OPCP, cu ocazia primului control, dezlegarea dată de către instanțe în cadrul dosarului nr. x/2013 se impune cu titlu de autoritate de lucru judecat în prezentul dosar. Cea de a doua critică a recurentului vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatei reclamante de prima instanță. Sub acest aspect, prima instanță, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., a admis în parte cererea privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorari de avocat redus, sumă pe care a socotit-o suficientă în raport cu activitatea îndeplinită de apărător în cauză și cu valoarea pricinii. Prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii, statuând că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Față de interpretarea dată dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., critica recurentei cu privire la aprecierea primei instanțe asupra cheltuielilor de judecată apare ca inadmisibilă. Cum față de corecția de 10.502,88 euro, aplicată pentru utilizarea criteriului "experiența experților" în cadrul contractului nr. x ca sub-factor de evaluare la atribuirea contractului, nu s-au formulat critici în recurs, soluția primei instanțe de anulare a acesteia ca nelegală a devenit definitivă. Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. Cu privire la cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, se constată că în fața primei instanțe, reclamanta a depus factura fiscală nr. x/14.12.2015 în valoare de 23.002 RON și dovada ordinului de plată din 13.01.2016 acte cenzurate de către prima instanță din care s-a acordat suma de 9000 RON. Cheltuielile de judecată au fost solicitate în recurs în baza acelorași înscrisuri. Având în vedere că pe factură se menționează că reprezintă servicii juridice și reprezentare în dosar nr. x/2013 la Curtea de Apel București, în lipsa altor dovezi, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 452 și 453 din C. proc. civ., va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-reclamantă S.C. Compania de Apă Arad S. A.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 4187 din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,