ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21 februarie 2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 257 din 28 august 2016 de soluționare a contestației și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/15 iulie 2016, emise de pârât;

(ii) anularea corecției financiare de 25%, aplicabilă la valoarea contractului verificat în sumă de 583.057,88 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 139.933,89 RON;

(iii) anularea titlului de creanță bugetară în cuantum de 167.729,90 RON, aferent cererilor de rambursare nr. x și nr. 6, precum și a măsurilor dispuse prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare;

(iv) radierea din registrul debitorilor a titlului de creanță contestat;

(v) obligarea pârâtului la rambursarea tuturor sumelor reținute cu titlu de corecție financiară.

Prin Sentința civilă nr. 166 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva Sentinței civile nr. 166 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut a fi eronate argumentele instanței de fond potrivit cărora lucrările suplimentare au fost determinate de circumstanțe imprevizibile, precum și cele prin care s-a reținut că nu s-a făcut dovada imposibilității anticipării situației care a determinat efectuarea lucrărilor suplimentare. A mai arătat recurenta-reclamantă că este greșită și constatarea instanței de fond în sensul că, din cuprinsul Memoriului justificativ din 20 iunie 2013, reiese că lucrările suplimentare nu sunt datorate unor evenimente imprevizibile.

În realitate, a susținut reclamanta, lucrările de modernizare au demarat la trei ani de la elaborarea studiului de fezabilitate și a studiilor care au stat la baza realizării acestuia și doar la începerea lucrărilor s-au constatat probleme în execuție, deoarece amplasamentul lucrării se situează într-o zonă unde alternanța de straturi permeabile permit ascensiunea apei freatice subterane în funcție de variațiile regimului precipitațiilor din zonă. De altfel, circumstanțele imprevizibile rezultă din adresa proiectantului lucrării din 28 februarie 2013, depusă la dosarul cauzei.

A arătat recurenta că, la momentul întocmirii Studiului geo-tehnic, pe baza căruia au fost elaborate, în anul 2009, Studiul de fezabilitate și, în anul 2010, Proiectul tehnic, nivelul apei subterane era situat la peste 4 metri adâncime, iar când au fost demarate lucrările, s-a constatat că pânza freatică este la 1,2 metri adâncime. Ca urmare a acestor circumstanțe imprevizibile, a fost necesară adoptarea unor soluții tehnice neprevăzute în proiectul inițial, respectiv ridicarea cotei radierului conductei între căminul CP24 și bazinul de retenție, reconfigurarea bazinului de retenție prin reducerea înălțimii acestuia și îmbunătățirea caracteristicilor terenului de fundare între km 2 + 400 și km 2 + 630.

Pentru realizarea lucrărilor suplimentare, a fost aleasă procedura de achiziție prin negocierea fără publicarea unui anunț de participare, fiind îndeplinite condițiile stipulate în cuprinsul art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv: contractul de lucrări suplimentare a fost atribuit contractantului inițial; lucrările suplimentare nu puteau fi separate, din punct de vedere tehnic și economic, de lucrările inițiale, fără apariția unor inconveniente majore; valoarea estimată a lucrărilor nu depășea 20% din valoarea totală a lucrărilor de reabilitare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 octombrie 2017, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât criticile de nelegalitate formulate de reclamantă prin cererea de recurs se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiunea vizând legalitatea Deciziei nr. 257 din 28 august 2016, prin care a fost soluționată contestația administrativă, precum și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/15 iulie 2016, emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Prin actele administrative contestate, autoritatea finanțatoare a aplicat reclamantei o corecție financiară de 25% din valoarea contractului verificat (respectiv din valoarea Actului adițional nr. x la Contractul de lucrări nr. x/22.08.2012), reținând că, ulterior semnării contractului inițial, a fost încheiat Actul adițional nr. x din 24 iulie 2013, prin care s-a atribuit aceluiași contractant realizarea unor lucrări suplimentare, procedura de atribuire aleasă fiind cea prevăzută de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv negociere fără publicarea unui anunț de participare. A apreciat pârâtul că nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii indicate, având în vedere că lucrările suplimentare nu au fost determinate de circumstanțe imprevizibile, necesitatea lor putând fi prevăzută de la momentul întocmirii documentației tehnice inițiale.

Contestând concluziile actului de control, reclamanta a susținut că lucrările suplimentare au fost determinate de circumstanțe imprevizibile. A arătat că, datorită perioadei mari de timp scurse de la momentul întocmirii studiului de fezabilitate și a studiului geo-tehnic până la data începerii lucrărilor, precum și datorită unei conformații geologice specifice a terenului pe care urmează a fi efectuate lucrările, soluția tehnică ce face obiectul lucrărilor suplimentare nu a putut fi prevăzută la momentul întocmirii documentației tehnice inițiale.

În acest context, Înalta Curte reține că, pentru o corectă soluționare a cauzei, chestiunea litigioasă principală ce se impune a fi analizată în speță se referă la caracterul imprevizibil al circumstanțelor care au impus executarea lucrărilor suplimentare ce fac obiectul Actului adițional nr. x/24 iulie 2013 la Contractul de lucrări nr. x/22.08.2012, împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actelor administrative atacate, din perspectiva procedurii de achiziție publică aplicată de autoritatea contractantă.

Înalta Curte apreciază că verificarea circumstanțelor imprevizibile s-a realizat de către instanța de fond prin administrarea unui probatoriu incomplet, care a lăsat nelămurite aspecte tehnice esențiale pentru soluționarea cauzei, ceea ce nu permite instanței de control judiciar să procedeze, la rândul său, la o analiză completă a criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă.

Cerința circumstanțelor imprevizibile trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă diligentă nu ar fi putut să prevadă, adică, în materia condițiilor tehnice, aceasta ar trebui să nu fi putut fi prevăzute în ciuda investigațiilor tehnice care au stat la baza proiectului și care au fost întreprinse în conformitate cu toate regulile aplicabile. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile.

În acest sens, Înalta Curte apreciază ca nu s-a clarificat dacă documentația tehnică inițială a fost pregătită neadecvat, astfel cum a apreciat prima instanță, respectiv dacă situația de fapt, constatată la nivelul anului 2012, și anume un alt nivel al pânzei freatice, putea fi stabilită încă de la data elaborării documentației tehnice a proiectului.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a susținut că lucrările suplimentare au fost determinate de o pregătire neadecvată a documentației tehnice inițiale, fără ca acest considerent să fie întemeiat pe concluziile unei lucrări de specialitate, așa cum impun împrejurările cauzei, ci doar pe opinia judecătorului, formată în urma analizării susținerilor părților și a înscrisurilor depuse de acestea, probatoriu pe care Înalta Curte îl apreciază a fi insuficient în stabilirea caracterului previzibil sau nu al circumstanțelor care au determinat contractarea lucrărilor suplimentare.

Întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea probei cu expertiză de specialitate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează să dispună administrarea probei cu expertiză tehnică, precum și orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei, în vederea lămuririi caracterului previzibil sau imprevizibil al circumstanțelor care au impus executarea lucrărilor suplimentare, urmând ca, în rejudecare, să fie avute în vedere și argumentele expuse de părțile cauzei în fața instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 166 din 30 mai 2017, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad, reprezentată prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 166 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - CL