ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1809/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă

nr.

336 din

26 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr.

1091/54/2012,

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația

formulată de reclamanta SC A.I. SRL prin administrator judiciar C.C. IPURL, reprezentantă

legal de administrator special S.A., în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia din 11 aprilie 2012, a fost

soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare

a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat din 20

februarie 2012, titlu de creanță prin care a fost stabilită valoarea cheltuielilor

afectată de nereguli, în sumă de 6.765.873,02 RON, din care contribuția publică

este de 3.382.936,51 RON (contribuție UE în procent de 75%, în sumă de 2.537.202,38

RON și națională în procent de 25%, în sumă de 845.734,13 RON), diferența de 3.382.936,51

RON constituind contribuție privată.

Decizia din 11

aprilie 2012 intră sub incidența art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 și în condițiile

în care norma de procedură indică obiectul contestației judiciare ca fiind decizia

de soluționare a contestației administrative fiscale, iar în soluția pronunțată,

instanța de judecată, analizând legalitatea și temeinicia acestui act administrativ

fiscal, este ținută de soluțiile reglementate de art. 50 alin. (1) și alin. (4)

din O.U.G. 66/2011, curtea de apel a constatat că petitul contestației, astfel cum

este formulat în primă teză, nu ia în considerare limitele controlului judiciar

în contencios administrativ fiscal.

În aceste condiții, prima

instanță a analizat petitul formulat în teza a II-a, privind anularea deciziei din

11 aprilie 2012, cu consecința analizării actelor și operațiunilor administrativ-fiscale

anterioare emiterii acesteia, aflate în interdependență cauzală cu legalitatea și

temeinicia deciziei de soluționare a contestației administrative.

Având în vedere acest

petit, raportat la prima susținere a reclamantei, instanța de fond a reținut că

textul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează o normă derogatorie de la normele

de insolvență, această normă fiind elaborată în structură atipică (lipsind ipoteza

și sancțiunea normei, fiind individualizată doar dispoziția, conduita ce se cere

a fi urmată de către autoritățile publice ce intră în sfera de aplicare), iar ca

urmare a caracterului derogatoriu, textul este de strictă interpretare.

Urmărind conținutul normei

juridice, curtea de apel a constatat că în speță, este reglementată o obligație,

și respectiv, un termen de exercitare a obligației, fără ca terminologia normei

să imprime caracterul de termen de prescripție.

Totodată, observând și

faptul că prescripția este definită, în mod tradițional, ca fiind sancțiunea aplicabilă

creditorului, pentru neexercitarea dreptului material la acțiune, în cadrul unui

termen reglementat de lege, (pe când sancțiunea decăderii atrage pierderea dreptului

subiectiv), prima instanță a constatat că în structura art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011,

termenul de 15 zile prezintă caracterul unui termen imperativ, care privește realizarea

unei proceduri administrative.

S-a reținut astfel că,

în speță, nu se regăsesc elemente de reglementare care să conducă spre concluzia

existenței unui termen special de prescripție, iar nerespectarea termenului de 15

zile privind demararea activității de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare, este de natură să angajeze răspunderea administrativă a autorității

competente.

Examinând motivele de

netemeinicie formulate în cea de a doua teză a motivelor acțiunii, instanța de fond

a constatat că, deși reclamanta înțelege să susțină realitatea cererilor de ofertă

și a ofertelor depuse în procedura de achiziție publică, de către W.G.W.T. și W.

SP z.o.o, ulterior întocmirii actelor administrativ fiscale contestate, a fost pronunțată

sentința penală nr. 2193 din 9 octombrie 2013, în Dosarul nr. 20283/318/2012 al

Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 546 din 15

aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova.

Or, prin sentința nr.

2193/2013, rămasă definitivă, au fost anulate ofertele W.G.W.T. și W. SP z.o.o,

S.N., SC C. SRL, depuse în procedurile de achiziție publică, în exercițiul acțiunii

civile accesorii.

Ca atare, caracterul fals

al ofertelor depuse în procedura achiziției publice privind stația de epurare constituie

o chestiune stabilită, cu efecte de autoritate de lucru judecat, lipsind de fundament

motivele de netemeinicie ale actelor administrative, invocate prin cererea de chemare

în judecată.

Cu privire la greșita

interpretare a clauzelor contractului de finanțare nerambursabilă, invocată de către

reclamantă, curtea de apel a avut în vedere faptul că se invocă greșita interpretare

a art. 17 (3) din Anexa I a contractului de finanțare, clauză ce definește noțiunea

de neregularitate și reglementează efectele constatării neregularităților în executarea

contractului, fără a indica în categoria neregulilor, intrarea în insolvență a beneficiarului

de fonduri nerambursabile.

Prima instanță a reținut,

astfel, că existând obligația de menținere a criteriilor pe durata contractului,

prevederile art. 2 din contractul de finanțare din 18 iulie 2006, fac distincție

între durata de execuție a proiectului (și nu durata de execuție a contractului,

astfel indică reclamanta) și durata de valabilitate a contractului, care cuprinde

termenul contractului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcute de

către autoritatea contractantă.

Așadar, evaluând termenul

de menținere a criteriilor de eligibilitate și selecție, instanța de fond a apreciat

că acesta este termenul de valabilitate a contractului (termenul contractual la

care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți), pentru următoarele considerente:

În primul rând, din analiza

gramaticală a textului art. 3 din Anexa I, rezultă că obligația se menține pe durata

contractului și nu pe durata proiectului.

În al doilea rând, examinând

susținerea reclamantei privind echivalența între durata executării proiectului și

durata executării contractului, curtea de apel a reținut că această interpretare

se îndepărtează de la finalitatea acordării fondurilor nerambursabile, în condițiile

în care reglementarea termenului lung, de valabilitate a contractului, este justificată

de respectarea primului principiu al acordării fondurilor S.A.P.A.R.D., conform

acordului multianual ratificat prin Legea nr. 316/2001.

În ceea ce privește susținerile

privind caracterul dispozitiv al textului art. 17 alin. (3) din anexa nr. 1 a contractului,

rezultat din posibilitatea aplicării sancțiunilor, prima instanță a apreciat că

acest text, deși conferă un drept de apreciere mai larg al autorității competente,

totuși exercițiul dreptului de apreciere se raportează la elementele concrete ale

stabilirii neregulilor în executarea contractului.

Curtea de apel a reținut

că dubla nerespectare a obligațiilor contractuale (nerespectarea principiilor achizițiilor

publice, nuanțată de oferte constatate a fi false în cursul procesului penal și

respectiv, nerespectarea unui criteriu de eligibilitate și selecție pe durata contractului,

fapt ce pune în discuție cauza juridică a contractului), constituie încălcări suficient

de grave, sunt constatate atât de către organele judiciare penale, cât și prin înscrisurile

întocmite de către O.L.A.F. și D.L.A.F. în procedura de control asupra executării

contractului, astfel încât, stabilirea creanțelor bugetare prin procesul-verbal

prezintă, în speță, atât justificare în fapt, cât și în drept.

Cu privire la nelegalitatea

decurgând din nerespectarea dispozițiilor art. 21 alin. (1

4

), art. 21

alin. (4) și art. 21 alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond

a avut în vedere faptul că, din cuprinsul procesului-verbal de constatare, rezultă

în mod sintetic, dar explicit, reținerea a două categorii de nereguli constatate

de către organele de control.

În primul rând, se constată

încălcarea obligației de menținere a criteriilor de eligibilitate și selecție pe

durata de valabilitate a contractului, făcându-se mențiunea încălcării art. 36 din

O.U.G. nr. 66/ 2011, în cuprinsul pct. II, cu indicarea menținerii aspectelor reținute

în proiectul de proces-verbal, aceeași mențiune regăsindu-se și în capitolul 8 din

procesul-verbal.

În al doilea rând, se

constată încălcarea procedurilor de achiziție publică privind stația de epurare,

iar aspectele verificate sunt prezentate în capitolul 5 al procesului-verbal.

Totodată, cu privire la

susținerile privind inexistența temeiului în drept, prima instanță a reținut și

faptul că, în cuprinsul capitolului 7 se indică aplicarea anexelor I și IV ale contractului

de finanțare, în ceea ce privește această neregulă constatată, precum și aplicarea

art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în ceea ce privește prima neregulă constatată.

Cu privire la invocarea

de către reclamantă a nerespectării dispozițiile art. 21 alin. (1

4

) coroborat

cu alin. (4), în ceea ce privește comunicarea proiectului de proces-verbal către

beneficiarul controlat, cu lezarea dreptului de a-și expune punctul de vedere asupra

constatărilor cuprinse în titlul de creanță, instanța de fond a reținut că, deși

în mod corect reclamanta susține lipsa de identitate între proiectul de proces verbal

și titlul de creanță contestat, din cuprinsul procesului-verbal, rezultă că reclamanta

și-a exprimat punctul de vedere asupra celor două nereguli constatate (și nu numai

asupra încălcării regimului achizițiilor publice constatat în cuprinsul proiectului

de proces-verbal), prin adresa din 15 februarie 2012, înregistrată la A.P.D.R.P.

din 15 februarie 2012, acest punct de vedere fiind analizat de către echipa de verificare.

Ca atare, s-a apreciat că dispozițiile art. 21 alin. (1

4

) din O.U.G.

nr. 66/2011 reglementează o garanție, dar invocarea acestei garanții privind dreptul

la apărare este condiționată de existența unei vătămări, vătămare ce nu se regăsește

în speță.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 336 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator

judiciar C.C. IPURL și prin administrator special S.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recursul declarat de reclamantă

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a

solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiteți contestației, anulării

deciziei din 11 aprilie 2012, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și

de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 3 februarie 2012 și înregistrat

la A.P.D.R.P. în data de 20 februarie 2012 și a notificării privind constituirea

unui debit din 22 februarie 2012, cu consecința exonerării societății de la plata

sumei de 6.765.873,02 RON, reprezentând rambursare contravaloare sume plătite în

cadrul contractului de finanțare din 18 iulie 2006, compusă din 3.382.936,51 RON,

contribuție privată, 3.382.936,51 RON contribuție publică, din care: 2.537.202,38

RON contribuție UE și 845.734,13 RON contribuție publică națională, cu obligarea

intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, reclamanta a învederat că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită

a legii, pentru următoarele considerente:

este dată cu aplicarea greșită a art. 36 din O.U.G. nr. 36/2011, deoarece instanța

de fond, în mod greșit, a considerat că dreptul organului de control de constatare

a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare datorate de SC A.I. SRL, nu

este prescris.

Termenul de 15 zile prevăzut

de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, a început să curgă la data ele 30 iunie 2011

și s-a împlinit la data de 15 iulie 2011.

A.P.D.R.P. a cunoscut

starea de insolvență a debitoarei SC A.I. SRL, întrucât prin cererea din 31

martie 2011, a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor, pentru suma de 6.894.248,63

RON, din care 6.686.229,69 RON, în temeiul procesului-verbal de constatare din

8 decembrie 2010.

Ori, din conținutul procesului-verbal

de constatare din 20 februarie 2012, rezultă că activitatea de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul „Modernizare abator păsări

SC A.I. SRL Târgu-Jiu, cu o capacitate de 4000 capete pe oră”, a fost demarată la

data de 28 decembrie 2011, peste termenul de 15 zile de la data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 36/2011.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 3 parag. (3) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului din 18

decembrie 1995, privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene,

având în vedre că, pe de o parte, A.P.D.R.P. nu a încunoștințat SC A.I. SRL că pentru

neregulile reținute prin procesul-verbal de constatare din 20 februarie 2012, se

desfășurau cercetări de către D.L.A.F., iar pe de altă parte, dispozițiile legale

invocate de către organul de soluționare a contestației, se referă la cercetarea

sau urmărirea în justiție a abaterii.

aplicat greșit art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/ 2011 și art. 632 C. proc. civ.,

republicat, atunci când a apreciat că actele administrativ-fiscale anterioare emiterii

deciziei din 11 aprilie 2012, pot fi menținute pentru întreaga sumă, deși A.P.D.R.P.

deține împotriva societății două titluri executorii, pentru suma de 180.233,62 RON.

Procesul-verbal de constatare

din 20 februarie 2012 și notificarea privind constituirea unui debit din 22

februarie 2012, trebuiesc anulate pentru suma de 180.233,62 RON, cu consecința exonerării

SC A.I. SRL de la plata acestei, sume, deoarece pentru aceeași creanță, intimata

deține un alt titlu executoriu, respectiv, sentința penală nr. 2193 din 9

octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosarul nr. 20283/318/2012,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 546 din 15 aprilie 2014, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția penală, în Dosarul nr. 20283/318/2012.

mod greșit a interpretat dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, atunci când

a considerat că intrarea SC A.I. SRL în procedura insolvenței, constituie neregulă

ce dă dreptul A.F.I.R. la recuperarea întregii finanțări nerambursabile acordată

beneficiarului, în cadrul contractului de finanțare din 18 iulie 2006.

3.1. Sintagma „va înceta

executarea contractului”, prevăzută la 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale

la Contractul cadru de finanțare, presupune existența unui contract în derulare,

astfel că, este aplicabilă pe durata de execuție a proiectului și nu după expirarea

acesteia (respectiv, în perioada de monitorizare a contractului care presupune cei

5 ani de la data ultimei plăți făcute de autoritatea contractantă).

Durata de execuție a proiectului

este diferită de durata de valabilitate a contractului.

Astfel, la art. 2

alin. (2) din Contractul de finanțare s-a prevăzut că durata de execuție a proiectului,

așa cum se menționează în graficul de realizare a investiției din Studiul de fezabilitate

(pentru achiziții independente) sau Proiectul Tehnic (pentru achiziții complexe),

este de 24 de luni, iar durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada

de execuție a proiectului la care se adaugă 5 ani, de la data ultimei plăți făcută

de Autoritatea Contractantă.

Prin art. 17 alin.

(3) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul cadru, s-a precizat că, în cazul

încălcării de către beneficiar a contractului, va înceta executarea contractului

și nu valabilitatea contractului.

3.2. Sancțiunea prevăzută

de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul

cadru, nu are caracter imperativ, câtă vreme textul prevede că „poate aplica posibile

sancțiuni”.

Nerespectarea obligațiilor

contractuale constând în nerespectarea principiilor achizițiilor publice nuanțată

de oferte constatate a fi false în cursul procesului penal, nu poate avea drept

consecință recuperarea întregii finanțări, ci numai a sumei de 240.311,50 RON. Pentru

diferența până la concurența sumei de 6.765.873,02 RON, singura, presupusă, neregulă

vizează deschiderea procedurii de insolvență a SC A.I. SRL

În aceste condiții, recuperarea

întregii finanțări în cuantum de 6.765.873,02 RON, este o măsură disproporționată,

de natură să deturneze scopul finanțării, din contractul cadru din 18 iulie 2006.

Împrejurarea că pentru

o parte din fondurile nerambursabile s-a probat existența unor „neregularități”,

în sensul art. 17 din Contractul de finanțare, care ar putea atrage neeligibilitatea

cheltuielilor în valoare de 240.155,5 RON, nu poate constitui, un motiv de rambursare

și a sumei de 6.765.873,04 RON, respectiv, a întregii finanțări nerambursabile folosită

efectiv la executarea proiectului aprobat, deoarece s-ar încălca scopul finanțării,

dar și principiul proporționalității, consacrat în practica Curții Europene de Justiție.

3.3 Deschiderea procedurii

generale a insolvenței împotriva debitorului SC A.I. SRL, nu poate fi calificată

drept neregulă, în sensul de încălcare a clauzelor contractului de finanțare, câtă

vreme, din conținutul Contractului cadru de finanțare nu rezultă că o astfel de

obligație ar fi fost impusă beneficiarului pe durata valabilității contractului.

Sintagma „durata contractului”

prevăzută la art. 3 alin. (1) din Anexa I la contract, se referă la perioada de

execuție a proiectului și nu la durata de valabilitate a contractului, deoarece

în continuarea articolului menționat se precizează că pe o perioadă de 5 ani de

la ultima plată efectuată de A.P.R.D.P. (…) beneficiarul se obligă să nu modifice

substanțial proiectul.

Așadar, beneficiarul avea

obligația de a respecta criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea

de finanțare pe durata de execuție a proiectului, obligație pe care și-a respectat-o,

procedura insolvenței fiind deschisă ulterior.

3.4. Mai mult decât atât,

în cuprinsul contractului de finanțare, deschiderea procedurii generale de insolvență

împotriva beneficiarului finanțării, nu este prevăzută expres drept o neregularitate

și o cauză pentru pierderea eligibilității proiectului finanțat.

3.5. De altfel, art. 36

din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi interpretat în sensul că simpla deschidere a

procedurii insolvenței în perioada de 5 ani de la data ultimei plăți, ar constitui

de plano o neregulă.

În raport de considerentele

Deciziei nr. 342/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, simpla insolvență a

SC A.I. SRL, nu este de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene.

Ori, solicitând deschiderea

procedurii generale a insolvenței și exprimându-și intenția de reorganizare,

SC A.I. SRL a urmărit

tocmai obținerea unei posibilități de redresare a activității sale, iar nu o lichidare

a patrimoniului său.

Nu se poate reține nici

că insolvența îi este imputabilă

SC A.I. SRL, având în vedere cauzele și împrejurările

care au condus la încetarea de plăți, identificate de administratorul judiciar în

raportul amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția

stării de insolvență a debitoarei, din 26 aprilie 2011.

mod greșit a aplicat dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2001, atunci

când a apreciat că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare, înregistrat la

A.P.D.R.P. din 20 februarie 2012, îndeplinește

cerința înscrierii temeiului de drept în ceea ce privește intrarea în insolvență

a SC A.I. SRL.

Astfel, deși prin procesul-verbal

de constatare, structurile de control impută SC A.I. SRL suma de 6.765.873,02 RON,

reținând că intrarea în stare de insolvență a beneficiarului de fonduri reprezintă

încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale legii speciale în domeniu,

fiind stipulată sancțiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente

și declanșarea procedurii de constituire și recuperare de debit, potrivit legislației

aplicabile creanțelor bugetare, acestea nu indică temeiul de drept al sancțiunii

aplicate prin raportare la clauzele contractului de finanțare.

mod greșit a aplicat dispozițiile art. 21 alin. (1

4

) din O.U.G. nr. 66/2011,

apreciind că anterior emiterii procesului-verbal de constatare din 20 februarie

2012, structura de control a solicitat

SC A.I. SRL un punct de vedere cu privire la

constatările cuprinse în acest act.

Prin punctul de vedere

înaintat prin adresa din 15 februarie 2012,

SC A.I. SRL a invocat doar prescripția dreptului

organului de control de a constata neregulile și de a stabili creanțele bugetare

datorate de societate, raportat la momentul deschiderii procedurii insolvenței,

fără a face apărări raportat la o eventuală nerespectare a obligației de menținere

a criteriilor de eligibilitate și selecție pe durata de valabilitate a contractului,

prin intrarea în insolvență a SC A.I. SRL, în condițiile în care prin proiectul

de proces-verbal nu a fost constatată o astfel de neregulă.

Ori, în condițiile în

care în procedura emiterii titlului de creanță, art. 21 alin. (1

4

) din

O.U.G. nr. 66/2011 presupune și exprimarea unui punct de vedere al structurii verificate

față de proiectul de proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare, nu se poate aprecia că

SC A.I. SRL nu a fost vătămată prin nerespectarea

acestei proceduri, în condițiile în care i-a fost încălcat dreptul la apărare.

de intimata-pârâtă A.F.I.R.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimata-pârâtă A.F.I.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență,

apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Critica recurentei-reclamante

vizând prescrierea dreptului organului de control de a constata neregulile și de

a stabili creanțele bugetare datorate de societate, urmare a nerespectării termenului

de 15 zile prevăzut de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, este neîntemeiată.

Din interpretarea gramaticală

a conținutului art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că textul normativ în discuție

reglementează o obligație instituită în sarcina autorității publice, subsumată necesității

realizării procedurii administrative de control în cazul nerespectării de către

beneficiar a obligației contractuale de menținere a criteriilor de eligibilitate

și selecție pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare și corelativ,

un termen de 15 zile pentru exercitarea acestei obligații.

În raport de definiția

dată sancțiunii prescripției extinctive, în mod corect instanța de fond a apreciat

că termenul reglementat de norma analizată nu prezintă elementele unui termen special

de prescripție, ci are caracterul unui termen imperativ, prevăzut pentru demararea

activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nerespectarea

acestui termen atrăgând răspunderea administrativă a autorității publice.

Susținerile recurentei-reclamante

privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 43

lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecința menținerii actelor administrative

fiscale anterioare emiterii deciziei din 11 aprilie 2012, sunt nefondate.

Realizarea proiectului

finanțat prin Programul S.A.P.A.R.D. se face prin organizarea de către beneficiarul

sprijinului financiar nerambursabil a cererilor de oferte pentru achizițiile prevăzute

în proiect, cu respectarea instrucțiunilor din Anexa IV la contractul de finanțare,

în speță, reclamanta SC A.I. SRL având, în cadrul procedurii de achiziție publică,

calitatea de autoritate contractantă, în raport cu fiecare dintre ofertanții adjudecatari

și având obligația de a respecta dispozițiile Legii nr. 316/2001 și clauzele contractului

de finanțare.

Procesul-verbal de constatare

înregistrat la A.P.D.R.P. din 20 februarie 2012, constituie titlu de creanță întocmit

potrivit art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și Normelor metodologice de aplicare,

aprobate prin H.G. nr. 875/2011, în cuprinsul acestuia fiind consemnate neregulile

săvârșite de reclamantă în procedura de achiziție publică.

Deschiderea procedurii

generale a insolvenței împotriva recurentei-reclamante a fost menționată în cuprinsul

procesului-verbal de constatare dar motivul principal care a condus la emiterea

titlului de creanță l-au reprezentat neregulile constatate de O.L.A.F. și D.L.A.F.,

raportat strict la ofertele depuse în procedura de achiziție publică a stației de

epurare și valoarea finanțată a acesteia.

În conformitate cu prevederile

art. 3 parag. (3) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995

privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene, termenul de prescripție

în ceea ce privește întocmirea titlului de creanță, reglementat de art. 45 din O.U.G.

nr. 66/2011, a fost întrerupt de cercetările desfășurate de alte organisme de control

care monitorizează proiectele derulate de A.F.I.R., respectiv, O.L.A.F. și D.L.A.F.

Activitatea de control

desfășurată de pârâtă a fost reluată urmare a notei D.L.A.F. din 20 decembrie 2011,

care a concluzionat că în procedura de achiziție s-au folosit documente false sau

inexacte care au avut drept urmare obținerea de fonduri nerambursabile.

Având în vedere că reclamanta

a intrat în procedura de insolvență, intimata-pârâtă a extins valoarea debitului

la întreaga valoare decontată beneficiarului în cadrul contractului, întrucât starea

de insolvență constituie o neregulă care atrage recuperarea sumelor decontate către

beneficiari.

În cauză nu poate fi reținută

dubla impunere, respectiv, prin titlul de creanță și hotărârea penală, întrucât

procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare

a fost emis la 20 februarie 2012, dată la care nu se pronunțase instanța penală,

context în care, A.F.I.R. era obligată să ia măsurile necesare pentru recuperarea

debitului.

Susținerile recurentei-reclamante

potrivit cărora intrarea în procedura insolvenței nu reprezintă o neregulă, în sensul

art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanțare, sunt

neîntemeiate.

În baza prevederilor contractuale

și a dispozițiilor Legii nr. 316/2001 și ale O.U.G. nr. 66/2011, care reprezintă

cadrul normativ intern cu privire la activitatea de implementare a Programului S.A.P.A.R.D.,

eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei

de valabilitate a contractului de finanțare.

În raport de prevederile

art. 3 din Anexa I la contract, în mod judicios prima instanță a reținut că obligația

de menținere a criteriilor de eligibilitate și selecție subzistă pe durata de valabilitate

a contractului, care cuprinde termenul contractului, la care se adaugă 5 ani de

la data ultimei plăți făcută de autoritatea contractantă.

Dispozițiile art. 36 din

O.U.G. nr. 66/2011 conțin norme de procedură și sunt de imediată aplicare, derogând

în mod expres de la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ceea ce implică înlăturarea

oricărui efect suspensiv incident în temeiul acestei legi asupra activității de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în condițiile prevăzute

de ordonanța de urgență menționată.

Conform prevederilor

art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanțare, „Beneficiarul se obligă

să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și selecție

înscrise în cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima

plată efectuată de A.P.D.R.P. - Program S.A.P.A.R.D., beneficiarul se obligă să

nu modifice substanțial proiectul conform art. 14 alin. (2) al prezentului contract.”

Art. 14 alin. (2) din

contractul cadru prevede că „Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii

Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială, pe perioada de valabilitate

a contractului”, modificările substanțiale la un proiect fiind și acelea care „afectează

natura și condițiile de implementare”.

Potrivit criteriilor de

eligibilitate înscrise în cererea de finanțare, beneficiarul trebuie să demonstreze

că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la nici

un risc desfășurarea normală a activității sale economice și că generează un venit

semnificativ.

De asemenea, beneficiarul

nu trebuie să aibă pierderi financiare sau datorii restante față de bugetul de stat

sau față de bugetul asigurărilor sociale (altele decât împrumuturile bancare pentru

care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declarații fiscale

sau altor declarații emise de administrațiile financiare.

În raport de considerentele

reținute în încheierea din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul

nr. 3106/95/2011, Înalta Curte apreciază că modificarea situației financiare a reclamantei

afectează natura și condițiile de implementare ale proiectului, în sensul art. 14

alin. (2) din contract, constituind o nerespectare a criteriilor de eligibilitate

îndeplinite la momentul finanțării.

În consecință, intrarea

societății reclamante sub incidența Legii nr. 85/2006, conduce la încălcarea prevederilor

contractuale și reprezintă o neregulă în derularea contractului de finanțare, în

sensul prevăzut de art. 17 alin. (1) din Anexa I la contract și art. 2 alin. (1)

lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care atrage aplicarea sancțiunii restituirii integrale

a ajutorului financiar acordat societății.

În contextul prezentat,

se reține că existența prejudiciului nu poate fi negată, în condițiile în care s-a

demonstrat că fondurile destinate realizării proiectului au fost defectuos folosite,

prin încălcarea de către recurenta-reclamantă a obligațiilor contractuale asumate.

În cauză, este aplicabilă

ipoteza a doua a pct. 5 A13 1b din secțiunea F din Acordul multianual de finanțare

dintre Guvernul României și Comisia Comunității Europene aprobat prin Legea nr.

316/2001, respectiv, a avut loc un efect (de prejudiciere) asupra unui punct nejustificat

de cheltuială.

Prejudiciul produs bugetului

Uniunii Europene poate fi efectiv sau potențial, materializându-se, în toate cazurile,

prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind evident că prin

adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția

legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor

structurale sunt strict limitate la agenții care respectă regulile fixate.

Această concluzie rezultă

dintr-o jurisprudență constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea

din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, hotărârea din 13 martie 2008,

Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06).

În acord cu opinia exprimată

de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că procesul-verbal de constatare

a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 20 februarie 2012, respectă

cerința prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, temeiul în drept

care a stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare este indicat atât în

Capitolul 2 - Baza legală a verificării, cât și în cuprinsul Capitolului 7 - Temeiul

de drept, unde se menționează aplicarea anexelor I și IV ale contractului de finanțare,

în ceea ce privește condițiile de eligibilitate a costurilor achiziției publice,

precum și aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, instanța

de control judiciar apreciază că în cauză au fost respectate prevederile art. 21

alin. (1

4

) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din cuprinsul adresei

din 15 februarie 2012, rezultă că recurenta-reclamanta și-a exprimat punctul de

vedere cu privire la ambele nereguli reținute prin procesul-verbal de constatare

20 februarie 2012, astfel încât, nu se poate reține existența unei vătămări a reclamantei,

cauzată de nerespectarea dreptului său la apărare.

Pentru considerentele

expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC A.I.

SRL, prin administrator judiciar C.C. IPURL și prin administrator special S.A.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C.C. IPURL și prin administrator

special S.A., împotriva sentinței civile nr. 336 din 26 septembrie 2014 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 mai 2015.