ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâtul P.S.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 635 din data de 26 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a anulat, ca netimbrat, apelul, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a anulat apelul ca netimbrat atâta vreme cât pârâtul nu trebuia să timbreze în raport de împrejurarea că în fața instanței de fond reclamantul Spitalul județean de urgență Pitești a fost scutit de la plata taxei de timbru, chestiune pe care a invocat-o în apel - încălcându-se astfel dispozițiile art. 6 alin. (1) referitoare la dreptul la un proces echitabil și art. 8 C. proc. civ. privind egalitatea părților în exercițiul drepturilor procesuale. Cu referire la fondul litigiului, recurentul a arătat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 1000 alin. (3) și art. 998-999 C. civ. Intimatul reclamant Spitalul județean de urgență Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Înalta Curte a apreciat că recursul este admisibil, așa cum s-a arătat în raportul întocmit în cauză. Examinând hotărârea atacată în limita criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, precum și decizia pronunțată în interesul Legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că hotărârea instanței de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Ceea ce reclamă pârâtul P.S. prin recursul său, vizează soluția de anulare, ca netimbrat a apelului, acesta fiind nemulțumit de modalitatea de stabilire a taxei de timbru în sarcina sa.

În ședința publică din 10 aprilie 2014, instanța de apel a pus în vedere apelantului-pârât să achite o taxă de timbru în sumă de 7.595,47 lei, în raport de valoarea obiectului dedus judecății, dată la care pârâtul a formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru. Prin încheierea de ședință de la data de 30 aprilie 2014 s-a admis, în parte, cererea, în sensul că s-a dispus reducerea taxei de timbru la ½ din suma de 7.595,47 lei, respectiv la suma de 3.797,7 lei. Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2014, iar la termenul din 26 iunie 2014, când pârâtul a precizat că nu poate achita taxa de timbru stabilită pentru această fază procesuală, instanța de apel a aplicat sancțiunea anulării, ca netimbrat a apelului.

Problema de drept dedusă judecății vizând chestiunea timbrajului, respectiv căile procedurale de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru, a fost dezlegată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, în Dosarul nr. 4/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, publicată în M. Of., Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie s-a decis că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.” Reglementarea cuprinsă în art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este similară cu cea prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cu cea prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cum este cazul în speță, situație în care, mutatis mutandis, dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia pronunțată în interesul legii este valabilă și pentru soluționarea pricinilor vizând această problemă de drept ce a fost dedusă judecății. Prin această decizie s-a statuat că prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, conferă părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de timbrare o procedură clară, precisă și previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Argumentul contrar, bazat pe calificarea cererii de reexaminare ca fiind o cale de atac de retractare, care ar permite doar corectarea unor greșeli materiale cu caracter procedural sau înlăturarea unor erori în stabilirea situației de fapt, nu poate fi primit, deoarece criteriul de distincție între căile de atac de reformare și căile de atac de retractare rezidă în instanța competentă a se pronunța asupra căii de atac, nefiind de esența acestei clasificări criteriul motivelor care se circumscriu fiecărei categorii. Împrejurarea că, în cazul căii de atac reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul nu a făcut mențiunea că se poate face „numai” cerere de reexaminare, așa cum s-a procedat în situațiile reglementate de art. 1085 C. proc.

civ. art. 191 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă] și art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, nu poate duce la concluzia că partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru ar avea posibilitatea să exercite, cu privire la modul de stabilire a acestei taxe, atât calea de atac a reexaminării, cât și căile de atac de reformare, apelul și recursul. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru” în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) C. proc.

civ. că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului. O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

De altfel, problema pretinsei contrarietăți a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, a fost deja examinată de Curtea Constituțională, care a statuat în mod consecvent, prin numeroase decizii, că aceste prevederi legale nu sunt afectate de viciul neconstituționalității. Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, nu pot constitui suport logic și juridic pentru diminuarea sau înlăturarea în căile de atac a obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilite de instanțele de fond și de apel.

Textul legal menționat are în vedere situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, „taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal”, nicidecum situația în care partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată pretinde că nu datorează taxa de timbru sau că suma stabilită este prea mare. Singura soluție pe care instanța judecătorească superioară, învestită cu soluționarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menționat este aceea de obligare a părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/ stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Ca atare, prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare (a căror finalitate constă în obligarea părții la plata taxei de timbru aferente etapei procesuale anterioare, neachitate) nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanța de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligații.

În concluzie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.

Interpretarea dată de instanța supremă prin decizia în interesul legii dispozițiilor legale analizate, este valabilă mutatis mutandis și în cazul prevederilor art. 15 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care prevede că împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, alin. (3) dispunând în sensul că cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.

Cum recurentul pârât a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru,- taxă stabilită prin admiterea, în parte, a cererii de ajutor public - față și de considerentele anterior arătate, criticile referitoare la modul de stabilire a taxei de timbru și, respectiv a respingerii apelului, ca netimbrat, nu pot fi supuse controlului judiciar prin intermediul recursului. Celelalte critici referitoare la fondul litigiului nu pot face obiectul cenzurii în calea de atac a recursului, față de soluția dată în apel și dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - motivul neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.S.L. domiciliat în Pitești, str. 9 Mai, județul Argeș, împotriva Deciziei nr. 635 din data de 26 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu reclamantul Spitalul județean de urgență Pitești, cu sediul în Pitești, str. Aleea Spitalului, județul Argeș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.