ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2015

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2014 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul A.G. a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SRL Focșani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se procedeze la exonerarea sa de la plata sumei totale de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la care a fost obligat În Dosarele nr. 1255/44/2013, având ca obiect revizuire și nr. 1254/44/2013, contestație în anulare. Prin sentința civilă nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane, trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.

Așadar, pentru exercitarea acțiunii civile și, implicit pentru a fi parte în proces, este necesar ca o persoană să pretindă un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situație juridică pentru a cărei realizare, calea judecății este obligatorie, deci să supună judecății o pretenție. Or, în speță, s-a apreciat că ceea ce pretinde reclamantul este, în realitate, nerecunoașterea puterii de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești, irevocabile, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat ca urmare a respingerii irevocabile a căilor extraordinare de atac formulate, neputând fi asimilată dreptului subiectiv civil a cărui protecție judiciară să o solicite pe calea unei noi judecăți.

Împotriva sentinței civile nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat apel reclamantul A.G., cale de atac care în temeiul dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., a fost recalificată drept recurs. Prin memoriul de recurs, reclamantul A.G. a criticat hotărârea atacată susținând greșita aplicare a dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de chemare în judecată a pretins un drept, respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, cerere pe care a adresat-o instanței competente. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurentul-reclamant a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece, în opinia sa, ca titular al acțiunii a pretins un drept subiectiv civil, prevalându-se de o situație juridică pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie.

Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că a invocat nelegalitatea obligării prin cele două decizii civile la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere starea materială și de sănătate dar și lipsa culpei procesuale. Totodată, a arătat recurentul că există contradictorialitate între considerentele și dispozitivul hotărârilor, având în vedere că deși a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prin memoriul de recurs, deși nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată din perspectiva greșitei soluționări a excepției inadmisibilității, în raport de dispozițiile art. 109 același cod, reținute de instanță a fi incidente cauzei. În baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte, apreciind că susținerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., având în vedere că vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, le va cenzura din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Astfel, ca o primă chestiune ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 18 martie 2014, prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și nu de cele ale C. proc. civ. de la 1865. Așa fiind, se constată că în speță, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat exonerarea sa de la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat prin două decizii irevocabile ale Curții de Apel Galați, în alți termeni, a solicitat să se constate inexistența unui raport de creanță față de creditoarea SC S.I.

SRL Focșani. Astfel, prima instanță, deși nu a făcut o calificare a obiectului cererii în raport de care urma a-și verifica propria competență, a procedat la soluționarea acesteia, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) 1 C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă în primă și ultimă instanță, procesele și cererile privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv. Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 312 și 313 același cod, Înalta Curte va admite recursul reclamantului A.G., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinței civile nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Focșani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.