ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 18/2015

Prin cererea înregistrată la data

de 18 martie 2014 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul A.G. a chemat în

judecată pe pârâta SC S.I. SRL Focșani, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se procedeze la exonerarea sa de la plata sumei totale de 2.000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la care a fost obligat

În Dosarele nr.

1255/44/2013, având ca obiect revizuire și nr. 1254/44/2013, contestație în

anulare.

Prin sentința

civilă nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I

civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.

În argumentarea

soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 109

C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane, trebuie să

facă o cerere înaintea instanței competente.

Așadar, pentru

exercitarea acțiunii civile și, implicit pentru a fi parte în proces, este

necesar ca o persoană să pretindă un drept subiectiv civil sau să se prevaleze

de o situație juridică pentru a cărei realizare, calea judecății este

obligatorie, deci să supună judecății o pretenție.

Or, în speță,

s-a apreciat că ceea ce pretinde reclamantul este, în realitate,

nerecunoașterea puterii de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești,

irevocabile, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost

obligat ca urmare a respingerii irevocabile a căilor extraordinare de atac

formulate, neputând fi asimilată dreptului subiectiv civil a cărui protecție

judiciară să o solicite pe calea unei noi judecăți.

Împotriva

sentinței civile nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, a declarat apel reclamantul A.G., cale de atac care în temeiul

dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., a fost recalificată drept recurs.

Prin memoriul

de recurs, reclamantul A.G. a criticat hotărârea atacată susținând greșita

aplicare a dispozițiilor art. 109 C. proc. civ., având în vedere că prin

cererea de chemare în judecată a pretins un drept, respectiv exonerarea de la

plata cheltuielilor de judecată, cerere pe care a adresat-o instanței

competente.

În ceea ce

privește excepția inadmisibilității, recurentul-reclamant a arătat că aceasta

nu poate fi primită deoarece, în opinia sa, ca titular al acțiunii a pretins un

drept subiectiv civil, prevalându-se de o situație juridică pentru a cărei

realizare calea judecății este obligatorie.

Pe fondul

cauzei, a arătat recurentul că a invocat nelegalitatea obligării prin cele două

decizii civile la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

având în vedere starea materială și de sănătate dar și lipsa culpei procesuale.

Totodată, a arătat recurentul că există contradictorialitate între

considerentele și dispozitivul hotărârilor, având în vedere că deși a formulat

cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare

de timbru, s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând

sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul

este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin memoriul

de recurs, deși nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată din

perspectiva greșitei soluționări a excepției inadmisibilității, în raport de

dispozițiile art. 109 același cod, reținute de instanță a fi incidente cauzei.

În baza

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304,

Înalta Curte, apreciind că susținerile recurentului pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.,

având în vedere că vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente

cauzei, le va cenzura din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Astfel, ca o

primă chestiune ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii, Înalta

Curte constată că, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată,

18 martie 2014, prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010 și nu de cele ale C. proc. civ. de la 1865.

Așa fiind, se

constată că în speță, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere

prin care a solicitat exonerarea sa de la plata sumei de 2.000 lei reprezentând

cheltuieli de judecată la care a fost obligat prin două decizii irevocabile ale

Curții de Apel Galați, în alți termeni, a solicitat să se constate inexistența

unui raport de creanță față de creditoarea SC S.I. SRL Focșani.

Astfel, prima

instanță, deși nu a făcut o calificare a obiectului cererii în raport de care

urma a-și verifica propria competență, a procedat la soluționarea acesteia, cu

încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1)

1

C. proc. civ., potrivit

cărora judecătoriile judecă în primă și ultimă instanță, procesele și cererile

privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei

inclusiv.

Pentru aceste considerente,

văzând și dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 312 și

313 același cod, Înalta Curte va admite recursul reclamantului A.G., va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei

Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinței civile nr. 55/F din 4 iunie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Focșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.