Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2014

HOTĂRÂRE
15.01.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 334/R din 27 mai 2011 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.T. împotriva deciziei civile nr. 48 din 3 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea în contradictoriu cu pârâtul B.N., recurenta fiind obligată la 500 RON cheltuieli de judecată către intimat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.T. În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Una dintre regulile comune referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac. În caz contrar, excepția puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanță din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 334/R din 27 mai 2011 pronunțată de Curtea de Galați în recurs. Prin urmare, hotărârea curții de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Astfel, recurenta nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu pot fi acordate intimatului, pârât B.N. Se observă astfel că întâmpinarea formulată în cauză nu este semnată, iar avocat A.M.

nu are împuternicire. Ca atare, chitanța existentă la dosar, pentru încasare onorariu redactare întâmpinare, nu face dovada calității de reprezentant al părții cu atât mai mult cu cât nu face referire la prezentul dosar.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.T. împotriva deciziei nr. 334/R din 27 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B.N. de acordare a cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2015
Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 120/ R din 3 martie 2015 a respins recursul declarat de pârâtul J.V. împotriva Deciziei civile nr. 772 din 5 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj,
ÎCCJ 2015-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2290/2015
Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 283/R din 27 mai 2015 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ț.V. împotriva Deciziei civile nr. 113/R din 11 martie 2015 a
ÎCCJ 2018-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2018
Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 42 din 21 martie 2015 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F. și SC.G. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 2 din 9 i
ÎCCJ 2014-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2918/2014
Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1265 din 3 septembrie 2014 a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul H.C. împotriva sentinței civile nr. 1385 din 5 iunie 2014
ÎCCJ 2015-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2287/2015
Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia nr. 341 din 13 mai 2015 a constatat nul recursul promovat de reclamanta C.A. împotriva Deciziei civile nr. 383/AC din 3 noiembrie 2014 pronunțată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă