ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea
de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 120/ R din 3 martie 2015
a respins
recursul declarat de pârâtul J.V. împotriva Deciziei civile nr. 772
din 5 noiembrie
2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 4963/211/2013,
pe care a menținut-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs părând J.V.
În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte
constată că acesta nu
este admisibil,
urmând a fi respins ca atare în considerarea
argumentelor ce succed.
Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,
legiuitorul a impus în
sarcina
persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile,
ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a
sesiza jurisdicția
competentă,
în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați
în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei
cereri sau căi de atac
exercitate
în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea
procesuală.
Una dintre regulile comune referitoare la instituirea și
exercitarea căilor de
atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale -
aceasta înseamnă că nimănui nu-l este îngăduit de a uza de două ori de una și
aceeași cale de atac. În caz contrar, excepția puterii lucrului judecat va putea
fi invocată de cei interesat sau de instanță
din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.
Din dispozițiile Codului de procedura civilă rezultă că,
între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea
oricărei căi de atac, este și cea
privind
existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi
supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt
irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat
fondul pricinii.
Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac
a recursului împotriva
Deciziei
civile nr. 120/ R din 3 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în
recurs.
Prin
urmare, hotărârea curții de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată
din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea
„recursului la recurs, ceea ce nu a
fost în intenția legiuitorului.
Astfel, pârâtul nu s-a conformat unei condiții specifice
de admisibilitate a
recursului
în această materie.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât
cele prevăzute de legea
procesuală constituie o încălcare a principiului
legalității acestora, precum și a
principiului
constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest
motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Cum
recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca
inadmisibil și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul J.V.
împotriva
Deciziei nr. 120/ R din 3 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I
civilă.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie
2015.