ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2015

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de

competență, constată următoarele:

Prin cererea de înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data

de 12 februarie 2013, sub nr. 1170/2/2013, reclamantul C.G.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită

într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a

hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de

despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul

construcție demolată și teren în suprafață de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot fi

restituite în natură și care fac obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de

Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului

de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând

valoarea stabilită prin Decizia

nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv

763.432,90 lei pentru construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce

nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în

fața instanței de judecată.

Prin

încheierea de ședință din data de 20 februarie 2013,

având în vedere dispozițiile art. X și art. XXII alin. (3) din Legea nr. 2/2013,

cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă Tribunalului București,

secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 13972/3/CA/2013.

Prin încheierea

de ședință din data de 14 mai 2014 a fost admisă excepția necompetenței

funcționale, cauza fiind înaintată, spre competenta soluționare,

secției civile a Tribunalului

București.

Au fost avute în vedere dispozițiile

Legii nr. 165/2013, respectiv art. 4, art. 33, art. 34 și art. 35 din lege.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, la data de 29 septembrie 2014,

sub nr. 13972/3/2013**.

Prin Sentința civilă nr. 1451 din 10

decembrie 2014,

instanța

a admis excepția

necompetenței teritoriale

a Tribunalului București și a declinat competența de

soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă.

A reținut instanța că, potrivit art. 35

alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității,în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul

în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.

33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea

termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”

Prin entitate învestită de lege se au

în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor

preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea

sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin Dispoziția nr. 4448/2006 emisă de

Primăria Municipiului Galați s-a soluționat notificarea formulată de reclamant

în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat situat în Tecuci, str. 1

Decembrie 1938 nr. x, jud. Galați.

Instanța a apreciat că, în condițiile

în care imobilul ce face obiect al Dispoziției nr. 4448/2006 este situat în

Tecuci, jud. Galați, iar Primăria Municipiului Craiova, care a emis dispoziție

în baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, este unitate

deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și

completările ulterioare, revine Tribunalului Galați competența soluționării

prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați la data de 16 martie 2015, sub nr. 13972/3/2013**, iar, în

ședința publică din data de 05 mai 2015, instanța, din oficiu, a invocat

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

Prin Sentința civilă nr. 542 din 05

mai 2015. Tribunalul Galați

a

admis

excepția necompetenței teritoriale a

acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a

înaintat dosarul instanței supreme în vederea

pronunțării regulatorului

de competență.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut următoarele:

În fapt, cererea reclamantului C.G.A. a

fost înregistrată pe roiul Curții de Apel București la data de 12 februarie 2013,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 201.3).

Potrivit art. 19 și art. 20 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 (forma în vigoare la data înregistrată acțiunii),

deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,

reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar

competența de soluționare revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal

a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Conform art. X din

Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of. la

data

de 12 februarie 2013, în vigoare din data de 15 februarie 2013), art. 20 alin. (1)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va avea următorul conținut: „competența de

soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea

deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază

reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează

instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului

reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în

România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează

Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.”

La data de 20 mai 2013 a intrat în

vigoare Legea nr. 165/2013, iar, potrivit art. 4 din actul normativ menționat,

dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legai, la

entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,

aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene

a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie

2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasia și alții împotriva României, la data

intrării în vigoare a prezentei, legi.

Este de remarcat că, așa cum a reținut

și Secția a IX-a - Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului

București, procedura de compensare instituită prin Legea nr. 165/2013 este

fundamental diferită față

de cea de emitere

a titlurilor de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005.

Față de considerentele de mai sus,

instanța a reținut că întregul litigiu este guvernat de noile dispoziții ale

Legii nr. 165/2013, așa cum au fost acestea cenzurate și interpretate prin

deciziile Curții. Constituționale nr. 88/2014, nr. 210/2014 și nr. 269/2014,

respectiv prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din

Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa

cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a

acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile

învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de

cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile

învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și

5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile

învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

Potrivit art. 34 din același act

normativ, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în

termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care

vor fi soluționate în termen de

36 de luni, iar dosarele care vor fi

transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare

a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data

înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate

în termen de 36 de luni,

În sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr.

165/2013, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de

retrocedare.

Conform art. 35 alin. (1) și alin. (2)

din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și

34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30

de zile de la data

comunicării, iar în

cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele

prevăzute la. art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se

poate

adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 Urni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit.

f) și lit. g) din Legea nr. 165/2013, în

sensul

legii, reprezintă entități învestite de lege - A.N.

R.P., organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Conform art. 17 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură

sau, după caz, în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada

regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și

are, printre atribuții, emiterea deciziilor de compensare a imobilelor.

Date fiind considerentele de mai sus

și, în special, dispozițiile art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 165/2013,

raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 4 din același act normativ,

conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanța a reținut ca, fiind

reglementată prin norme imperative cuprinse într-o lege specială, competența

teritorială în soluționarea cauzei nu poate fi înlăturată.

Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele

considerente:

Regula generală privitoare la

competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 5 C. proc. civ.,

prevede că „Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”.

Reiese deci, că ori de câte ori

printr-o dispoziție legală specială se prevede alte reguli de stabilire a

competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate.

Actul normativ

incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține

dispoziții speciale referitoare ia

competența teritorială a instanțelor învestite

cu soluționarea deciziilor emise de entitățile învestite

de lege, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35

alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „In

cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele

prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate

adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.

Dispozițiile legale sus-menționate

instituie o norma de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența

de soluționare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entității

învestite de lege, în sensul celor invocate de reclamant prin cererea de

chemare în judecată.

Noțiunea de entitate învestită de lege

este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul ca

au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii:

„a) unitatea deținătoare, în înțelesul

H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și

completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999. republicată;

b) entitatea învestită eu soluționarea

notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, ca modificările și completările

ulterioare;

c)

comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești

și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare;

d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii

.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită

într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și

irevocabile a

hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de

despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul

construcție demolată și teren în

suprafață de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot ti restituite în natură și care fac

obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci,

decizie ce a stat la baza constituirii dosarului

de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită

prin Decizia

nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru

construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit

în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în fața instanței de

judecată.

Întrucât, în cauză, reclamantul a

solicitat obligarea pârâtei C.

N.C.I. la

emiterea unei decizii de acordare

a titlului de despăgubire, în

aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din

Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate

învestită de lege,

astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același

act normativ, competența de

soluționare a

cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

acestei

entități.

Având în. vedere că sediul C.N.C.I. se

află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publica, astăzi,

J octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2014
Decizia nr. 1951/2014 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contenc
ÎCCJ 2015-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2015
Decizia nr. 2443/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2014 pe rolul Tr
ÎCCJ 2013-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 12046/2012 din 25 iunie 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale
ÎCCJ 2015-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 40677/3/2013, reclamanții V.S. și Ș.S.G. au solicitat obligarea
ÎCCJ 2009-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul F.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței c
Sursă