ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra conflictului negativ de
competență, constată următoarele:
Prin cererea de înregistrată pe rolul
Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data
de 12 februarie 2013, sub nr. 1170/2/2013, reclamantul C.G.A. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțarea
unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită
într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a
hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de
despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul
construcție demolată și teren în suprafață de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot fi
restituite în natură și care fac obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de
Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului
de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând
valoarea stabilită prin Decizia
nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv
763.432,90 lei pentru construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce
nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în
fața instanței de judecată.
Prin
încheierea de ședință din data de 20 februarie 2013,
având în vedere dispozițiile art. X și art. XXII alin. (3) din Legea nr. 2/2013,
cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă Tribunalului București,
secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 13972/3/CA/2013.
Prin încheierea
de ședință din data de 14 mai 2014 a fost admisă excepția necompetenței
funcționale, cauza fiind înaintată, spre competenta soluționare,
secției civile a Tribunalului
București.
Au fost avute în vedere dispozițiile
Legii nr. 165/2013, respectiv art. 4, art. 33, art. 34 și art. 35 din lege.
Dosarul a fost
înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a
civilă, la data de 29 septembrie 2014,
sub nr. 13972/3/2013**.
Prin Sentința civilă nr. 1451 din 10
decembrie 2014,
instanța
a admis excepția
necompetenței teritoriale
a Tribunalului București și a declinat competența de
soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă.
A reținut instanța că, potrivit art. 35
alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea
prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră
îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află
sediul entității,în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul
în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.
33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței
judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea
termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”
Prin entitate învestită de lege se au
în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor
preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea
sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
Prin Dispoziția nr. 4448/2006 emisă de
Primăria Municipiului Galați s-a soluționat notificarea formulată de reclamant
în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat situat în Tecuci, str. 1
Decembrie 1938 nr. x, jud. Galați.
Instanța a apreciat că, în condițiile
în care imobilul ce face obiect al Dispoziției nr. 4448/2006 este situat în
Tecuci, jud. Galați, iar Primăria Municipiului Craiova, care a emis dispoziție
în baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, este unitate
deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și
completările ulterioare, revine Tribunalului Galați competența soluționării
prezentei cauze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul
Tribunalului Galați la data de 16 martie 2015, sub nr. 13972/3/2013**, iar, în
ședința publică din data de 05 mai 2015, instanța, din oficiu, a invocat
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.
Prin Sentința civilă nr. 542 din 05
mai 2015. Tribunalul Galați
a
admis
excepția necompetenței teritoriale a
acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a
înaintat dosarul instanței supreme în vederea
pronunțării regulatorului
de competență.
Pentru a decide
astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt, cererea reclamantului C.G.A. a
fost înregistrată pe roiul Curții de Apel București la data de 12 februarie 2013,
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 201.3).
Potrivit art. 19 și art. 20 din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005 (forma în vigoare la data înregistrată acțiunii),
deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,
reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar
competența de soluționare revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal
a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Conform art. X din
Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of. la
data
de 12 februarie 2013, în vigoare din data de 15 februarie 2013), art. 20 alin. (1)
din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va avea următorul conținut: „competența de
soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea
deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios
administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază
reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează
instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului
reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în
România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează
Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.”
La data de 20 mai 2013 a intrat în
vigoare Legea nr. 165/2013, iar, potrivit art. 4 din actul normativ menționat,
dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legai, la
entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,
aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene
a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie
2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasia și alții împotriva României, la data
intrării în vigoare a prezentei, legi.
Este de remarcat că, așa cum a reținut
și Secția a IX-a - Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului
București, procedura de compensare instituită prin Legea nr. 165/2013 este
fundamental diferită față
de cea de emitere
a titlurilor de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Față de considerentele de mai sus,
instanța a reținut că întregul litigiu este guvernat de noile dispoziții ale
Legii nr. 165/2013, așa cum au fost acestea cenzurate și interpretate prin
deciziile Curții. Constituționale nr. 88/2014, nr. 210/2014 și nr. 269/2014,
respectiv prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 33 din
Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa
cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în
vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a
acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile
învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de
cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile
învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și
5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile
învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
Potrivit art. 34 din același act
normativ, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în
termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei
legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care
vor fi soluționate în termen de
36 de luni, iar dosarele care vor fi
transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare
a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data
înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate
în termen de 36 de luni,
În sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr.
165/2013, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de
retrocedare.
Conform art. 35 alin. (1) și alin. (2)
din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și
34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a
tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30
de zile de la data
comunicării, iar în
cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele
prevăzute la. art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se
poate
adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 Urni de la
expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit.
f) și lit. g) din Legea nr. 165/2013, în
sensul
legii, reprezintă entități învestite de lege - A.N.
R.P., organ de
specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art. 17 alin. (2) lit. b) din
Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură
sau, după caz, în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada
regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea
Imobilelor care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și
are, printre atribuții, emiterea deciziilor de compensare a imobilelor.
Date fiind considerentele de mai sus
și, în special, dispozițiile art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 165/2013,
raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 4 din același act normativ,
conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanța a reținut ca, fiind
reglementată prin norme imperative cuprinse într-o lege specială, competența
teritorială în soluționarea cauzei nu poate fi înlăturată.
Înalta Curte
va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, pentru următoarele
considerente:
Regula generală privitoare la
competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 5 C. proc. civ.,
prevede că „Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”.
Reiese deci, că ori de câte ori
printr-o dispoziție legală specială se prevede alte reguli de stabilire a
competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate.
Actul normativ
incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține
dispoziții speciale referitoare ia
competența teritorială a instanțelor învestite
cu soluționarea deciziilor emise de entitățile învestite
de lege, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35
alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art.
33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în
termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „In
cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele
prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate
adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la
expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.
Dispozițiile legale sus-menționate
instituie o norma de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului
în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența
de soluționare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entității
învestite de lege, în sensul celor invocate de reclamant prin cererea de
chemare în judecată.
Noțiunea de entitate învestită de lege
este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul ca
au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de
restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor
reparatorii:
„a) unitatea deținătoare, în înțelesul
H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și
completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999. republicată;
b) entitatea învestită eu soluționarea
notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, ca modificările și completările
ulterioare;
c)
comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești
și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
d) comisia județeană de fond funciar
sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în
temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a
unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților
cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;
f) A.N.R.P., organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Națională pentru
Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii
”
.
Prin cererea de chemare în judecată,
reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pronunțarea unei
hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită
într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și
irevocabile a
hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de
despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul
construcție demolată și teren în
suprafață de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot ti restituite în natură și care fac
obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci,
decizie ce a stat la baza constituirii dosarului
de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită
prin Decizia
nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru
construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit
în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în fața instanței de
judecată.
Întrucât, în cauză, reclamantul a
solicitat obligarea pârâtei C.
N.C.I. la
emiterea unei decizii de acordare
a titlului de despăgubire, în
aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din
Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate
învestită de lege,
astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același
act normativ, competența de
soluționare a
cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul
acestei
entități.
Având în. vedere că sediul C.N.C.I. se
află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă
teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
În consecință, Înalta Curte va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția
căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publica, astăzi,
J octombrie 2015.