ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 februarie 2013, sub nr. 1170/2/2013, reclamantul C.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție demolată și teren în suprafață de 2.277,63 m.p.

ce nu mai pot fi restituite în natură și care fac obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită prin Decizia nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în fața instanței de judecată. Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2013, având în vedere dispozițiile art. X și art. XXII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 13972/3/CA/2013.

Prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2014 a fost admisă excepția necompetenței funcționale, cauza fiind înaintată, spre competenta soluționare, secției civile a Tribunalului București. Au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013, respectiv art. 4, art. 33, art. 34 și art. 35 din lege. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 septembrie 2014, sub nr. 13972/3/2013**. Prin Sentința civilă nr. 1451 din 10 decembrie 2014, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă.

A reținut instanța că, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității,în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.” Prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin Dispoziția nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Galați s-a soluționat notificarea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat situat în Tecuci, str. 1 Decembrie 1938 nr. x, jud. Galați. Instanța a apreciat că, în condițiile în care imobilul ce face obiect al Dispoziției nr. 4448/2006 este situat în Tecuci, jud. Galați, iar Primăria Municipiului Craiova, care a emis dispoziție în baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, este unitate deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, revine Tribunalului Galați competența soluționării prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 16 martie 2015, sub nr. 13972/3/2013**, iar, în ședința publică din data de 05 mai 2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați. Prin Sentința civilă nr. 542 din 05 mai 2015. Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: În fapt, cererea reclamantului C.G.A. a fost înregistrată pe roiul Curții de Apel București la data de 12 februarie 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 201.3).

Potrivit art. 19 și art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (forma în vigoare la data înregistrată acțiunii), deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar competența de soluționare revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Conform art. X din Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of.

la data de 12 februarie 2013, în vigoare din data de 15 februarie 2013), art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va avea următorul conținut: „competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.” La data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, iar, potrivit art. 4 din actul normativ menționat, dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legai, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasia și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei, legi.

Este de remarcat că, așa cum a reținut și Secția a IX-a - Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului București, procedura de compensare instituită prin Legea nr. 165/2013 este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005. Față de considerentele de mai sus, instanța a reținut că întregul litigiu este guvernat de noile dispoziții ale Legii nr. 165/2013, așa cum au fost acestea cenzurate și interpretate prin deciziile Curții. Constituționale nr. 88/2014, nr. 210/2014 și nr. 269/2014, respectiv prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

Potrivit art. 34 din același act normativ, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, iar dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni, În sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.

Conform art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la. art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 Urni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. f) și lit. g) din Legea nr. 165/2013, în sensul legii, reprezintă entități învestite de lege - A.N.

R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Conform art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, printre atribuții, emiterea deciziilor de compensare a imobilelor. Date fiind considerentele de mai sus și, în special, dispozițiile art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 165/2013, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 4 din același act normativ, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., instanța a reținut ca, fiind reglementată prin norme imperative cuprinse într-o lege specială, competența teritorială în soluționarea cauzei nu poate fi înlăturată. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Regula generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 5 C. proc. civ., prevede că „Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”. Reiese deci, că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate. Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții speciale referitoare ia competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din același act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „In cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o norma de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entității învestite de lege, în sensul celor invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul ca au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: „a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999. republicată; b) entitatea învestită eu soluționarea notificării, în înțelesul H.G.

nr. 250/2007, ca modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii ” . Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea C.C.S.D.

să emită într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța a unei decizii de acordare a titlului de despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție demolată și teren în suprafață de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot ti restituite în natură și care fac obiectul Dispoziției nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită prin Decizia nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru construcția demolată și 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfășurată în fața instanței de judecată.

Întrucât, în cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. N.C.I. la emiterea unei decizii de acordare a titlului de despăgubire, în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități. Având în. vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății. În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publica, astăzi, J octombrie 2015.