ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2015

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iunie 2012, pe rolul Tribunalului București, reclamanții G.C.T., reprezentat de tutore G.C., G.T., G.A., G.C., F.M., F.M.M., V.N.D., V.D.N., V.V., M.V., C.A., C.I., C.O.C., V.O. și M.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.606.000 de euro (contravaloarea, în lei la data plății) cu titlu de daune pentru prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale, la care se adaugă suma de 80.300 de euro (contravaloarea în lei, la data plații) cu titlu de penalități. În cauză a formulat cerere de intervenție principală V.F., mama defunctului V.V., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și morale, în contravaloare în lei la data plății, a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate din data de 18 iulie 2012, până la data plății.

Prin Sentința civilă nr. 614 din 22 martie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata următoarelor sume: 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, și 50.000 euro, despăgubiri morale, către reclamantul G.T.C., câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanții G.A.

și G.T., 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale, plus penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către reclamantul G.C.; 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamanta F.M.; 20.000 euro, despăgubiri morale, penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către reclamantele F.M.; 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale și 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamanții V.N.D.; câte 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanții V.V., M.V., V.D.N.; 30.000 euro daune morale, penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către reclamanta V.F.; 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale și 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale către reclamanții C.A.; 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamantul C.I., 20.000 euro despăgubiri morale,

penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către reclamantul C.O.C.; 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale și penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către reclamantul V.O.; 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri-morale și penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi, pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011, până la data plătii efective către reclamantul M.I.

Tribunalul a respins, ca nefondate restul pretențiilor și a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 20 octombrie 2009, pe DN 13 la km 57+ 400, pe raza localității Rupea Gară, a avut loc un accident rutier grav soldat cu decesul victimelor G.L.E., G.C.T., C.A., V.V. și vătămarea corporală gravă a reclamanților M.I. și V.O. În urma cercetărilor penale efectuate s-a stabilit că vina în producerea acestui accident aparține în exclusivitate conducătorului autoturismului, numitul I.C., decedat în acest accident, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform rezoluției din 1 iunie 2010 pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, în Dosarul penal nr. 820/P/2009, autoturismul marca P.B., implicat în accident, nefiind asigurat RCA.

Față de această situație, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, obligația de despăgubire revine Fondului. Tribunalul a avut în vedere aceste norme adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008. În ceea ce privește pretențiile reclamantului G.C.T., fiul defuncților G.L.E. și G.C.T., tribunalul le-a apreciat întemeiate în parte. Astfel, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a constatat că, la data decesului părinților, reclamantul era minor, în vârstă de 16 ani.

Din probele administrate s-a reținut că acesta a rămas în întreținerea reclamantului G.C., pe fondul vârstei fiind în imposibilitate a-și asigura singur existența și de a-și continua studiile. Față de cele reținute, Tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro poate ajuta reclamantul în susținerea pe viitor a costurilor școlarizării și a costurilor legate de întreținerea sa până la finalizarea studiilor, una din condițiile reparării prejudiciului în condițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Or, din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a primit alte sume de bani cu titlu de daune materiale, acesta beneficiind de o pensie de urmaș de la asigurările sociale, urmare decesului părinților.

În ceea ce privește daunele morale pretinse de reclamantul G.C.T., tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile acordării acestora conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinților săi, cauzat de fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație. În ceea ce privește pretențiile reclamantului G.C., fratele defunctului G.C.T., din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarația martorului C.T., tribunalul a reținut că acesta s-a ocupat de înmormântarea defunctului și de pomenirile ulterioare, din planșele fotografice depuse la dosar reieșind ca la eveniment a participat un număr foarte mare de persoane, astfel încât suma de 10.000 euro pretinsă de acesta este justificată în acoperirea prejudiciului material determinat de decesul fratelui său.

În ceea ce privește daunele morale, tribunalul a reținut că reclamantul a rămas singurul sprijin, în calitate de tutore al reclamantului G.C.T., precum și singurul sprijin al părinților săi, reclamanții G.A. și G.T., grav afectați în plan moral urmare a pierderii suferite, fiind nevoit să-și înăbușească durerea firească urmare a pierderii singurului frate pentru a putea susține persoanele rămase în grija sa. Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 euro poate veni ca suport în reparația prejudiciului moral suferit de reclamant. În ceea ce privește pretențiile reclamanților G.A. și T., părinții defunctului G.C.T., tribunalul a reținut, din raportul de evaluare psihologică și declarația martorului, că aceștia au fost devastați de pierderea fiului, starea de sănătate fiind agravată urmare acestui eveniment.

Tribunalul a apreciat că suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparația prejudiciului moral suferit de reclamanți. Pentru identitate de rațiune, Tribunalul a acordat reclamantei F.M. suma de 30.000 euro, cu titlul de daune morale precum și suma de 10.000 euro daune materiale, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei G.L.E. De asemenea, tribunalul a acordat reclamantei V.N.D. suma de 30.000 euro cu titlul de daune morale precum și suma de 10.000 euro, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctului V.V. În ce privește pretenția reclamanților V.V., M.V., V.D.N., având în vedere că în urma accidentului aceștia și-au pierdut tatăl într-un mod tragic, urmare culpei unei alte persoane, criteriile acordării daunelor morale către frații celorlalți defuncți subzistă, astfel încât tribunalul a obligat pârâtul la plata către acești reclamanți a câte 20.000 euro despăgubiri morale.

În ce privește pretenția reclamantului V.O., tribunalul a reținut că acesta a suferit nenumărate intervenții chirurgicale, că are nevoie de însoțitor permanent care să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicația, soția acestuia fiind nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unități sanitare, ajutor permanent din partea altei persoane, astfel că în baza art. 998-999 C. civ., prejudiciul creat se impune a fi reparat, tribunalul urmând a oblige pârâtul la plata sumei de 50.000 euro daune materiale către reclamant. Față de suferințele fizice urmare accidentului, intervențiilor medicale ulterioare, tribunalul a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant.

În ce privește pretenția reclamantului M.I., pentru aceleași considerente avute în vedere în soluționarea pretenției reclamantului V.O., tribunalul a apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune materiale și 20.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant. Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii și dispozițiile art. 25 1 lit. b) din Legea nr. 32/2000. Cum accidentul s-a produs pe teritoriul României, de un autovehicul fără asigurare R.C.A.

și al cărui conducător vinovat exclusiv de producerea accidentului și-a pierdut viața în aceste împrejurări și având în vedere că avizarea de daună a avut loc în data de 18 octombrie 2011 și văzând dispozițiile art. 35, 36, 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit cărora persoana prejudiciată are dreptul sa înainteze cererea de despăgubire către asiguratorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A., potrivit prezentelor norme, sau către Asociația „Fondul de protecție a victimelor străzii”, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, că despăgubirea se plătește de către asiguratorul R.C.A.

în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, iar dacă asiguratorul R.C.A.

nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurator, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanți a penalităților în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011, când a intervenit aplicarea Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ce reglementează aceeași situație și care stabilește un cuantum de 2 % ca penalitate pe zi de întârziere, astfel că după acest moment, pârâtul a fost obligat la plata către reclamanți la plata unor penalități în acest cuantum, până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelante, în sensul de a obliga pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata despăgubirilor morale în cuantumurile solicitate prin precizarea la cererea de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași decizii a declarat apel și pârâtul, solicitând desființarea în parte a sentinței și rejudecarea cauzei, întrucât, instanța de judecată a acordat despăgubiri sub forma penalităților de întârziere în mod nelegal, întrucât, pe de o parte, a acordat penalități de întârziere reclamanților în temeiul unui text de lege care a fost aplicat retroactiv, iar, pe de altă parte, a acordat penalități de întârziere în mod netemeinic pentru că dispozițiile legale referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalități datorate în baza hotărârilor judecătorești se aplică numai dacă acestea nu sunt achitate și sunt datorate în baza unor hotărâri judecătorești definitive.

Apelantul a considerat că despăgubirile materiale pentru prejudicii patrimoniale au fost acordate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, într-un cuantum excesiv, iar valoarea acestora depășește cu mult media despăgubirilor acordate de instanțele de judecată din România, fie că este vorba de reclamanți rude ale persoanelor decedate, fie că este vorba de reclamanți vătămați corporal. A invocat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al C.E.D.O. Prin Decizia civilă nr. 62/ A din 20 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 41.425 euro - despăgubiri materiale și 45.620 euro despăgubiri morale către G.C.T.; câte 20.000 euro - despăgubiri morale către G.A.

și G.T.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamantul G.C.; 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.M.; la 12.000 euro despăgubiri morale către reclamanta V.N.D.; câte 10.000 euro despăgubiri morale către reclamanții V.V., M.N. și V.D.; despăgubiri morale de 20.000 euro către reclamanta V.F.; 20.000 euro daune morale către reclamanta C.A.; 20.000 euro daune morale către reclamantul C.I.; 10.000 euro despăgubiri morale către reclamantul C.O.C.; 42.000 euro despăgubiri materiale către reclamantul V.O.; - despăgubiri morale în sumă de 15.000 euro către reclamantul M.I.; a menținut dispozițiile privind cuantumul despăgubirilor materiale cu privire la reclamanții G.C., F.M., V.N.D.

și C.A., cât și cu privire la cuantumul despăgubirilor morale în ceea ce îl privește pe V.O.; a menținut și dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamanți a penalităților de întârziere; a menținut dispoziția de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a reținut că existența culpei pârâtului este datorată nerespectării termenelor referitoare la plata despăgubirilor materiale, aflate în sarcina pârâtului, conform art. 36 din Normele R.C.A.

Referitor la reclamantul G.T.C., Curtea de Apel a reținut că, din daunele materiale solicitate, acesta nu a dovedit decât daunele materiale reprezentând acoperirea sumelor care ar fi fost în mod firesc susținut de către părinți, dacă aceștia ar fi trăit, raportat atât la veniturile lor, cât și la procentul de ¼ prevăzut din punct de vedere legal, în vederea întreținerii copilului minor până la împlinirea majoratului și ulterior, aflat în continuarea studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani. Astfel, luând în considerare veniturile părinților reclamantului G.T.C. și anume ale numiților G.C. și G.L., care sunt atașate la filele 254-258 din dosarul C.A.B, Curtea a reținut că daunele materiale cuvenite de pe urma părinților săi sunt de 95.333 lei și respectiv 91.080 lei, în total 186.413 lei, sume care în euro sunt de 21.185 euro și respectiv 20.240 euro, în total 41.425 euro.

Curtea a reținut că reclamantul M.I.F. a solicitat daune materiale constând în proteza de cot (10.000 euro) gimnastică medicală săptămânală pentru tot restul vieții (24.000 euro) ajutor în gospodărie pentru tot restul vieții (12.000 euro) însă nu a depus la dosar niciun document justificativ în vederea dovedirii certe a acestora ca și cuantum, astfel încât Curtea nu le-a acordat. Referitor la daunele materiale solicitate de reclamantul V.O., Curtea a reținut că acesta a reușit să dovedească în mod cert, cu înscrisuri depuse la dosar, doar pierderea de venit rezultată, respectiv diferența dintre salariul încasat anterior accidentului și pensia pe care a primit-o ulterior. Din adeverința din 30 noiembrie 2011, eliberată de către M.A.D.R.

(fila 269 din Vol. I al dosarului C.A.B), Curtea a reținut că, în cursul anului 2009, V.O., ocupând funcția publică de consilier superior la Serviciul Controale pe Teren, a beneficiat de un salariu net mediu de 3.468 lei. De asemenea, din cuponul de pensie depus la fila 272 din același dosar, (Vol. I C.A.B) rezultă că acesta are o pensie stabilită în cuantum de 1.217 lei. Făcând diferența între venitul obținut în mod cert anterior și cuantumul pensiei stabilit ulterior accidentului, Curtea a reținut că aceasta este de 2.251 lei lunar, adică 500 euro lunar. Rezultă astfel o diferență a veniturilor primite anual de 6.000 euro, iar pentru cei 7 ani, cât reclamantul ar mai fi câștigat veniturile cuvenite până la pensionare, suma cuvenită ca daune materiale, sub acest aspect este de 42.000 euro.

Curtea a considerat că, pentru reclamanții G.C., F.M., F.N.D., C.A., în mod corect s-a stabilit un cuantum al daunelor materiale la suma de 10.000 euro. Aceste despăgubiri constau în cheltuielile efectuate cu înmormântarea defuncților, și anume, cu ridicarea de monumente funerare, cheltuielile de înmormântare propriu-zisă, parastasele și pomenirile cuvenite, făcându-se dovada în acest sens cu înscrisuri, proba testimonială și fotografii privind numărul foarte mare al persoanelor participante la înmormântări, și, ca atare, a cheltuielilor ocazionate. Curtea a considerat că este neîntemeiat al treilea motiv de apel, privind susținerea că ar exista o neconcordanță între considerente și dispozitiv.

Astfel, din dispozitivul sentinței tribunalului reiese că instanța a obligat pârâta la plata a câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanții G.A. și G.T. Din considerentele referitoare la acest aspect, reținute pe parcursul filei 30 din hotărârea tribunalului, s-a reținut, în stabilirea cuantumului daunelor morale că „suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparația prejudiciului moral suferit de reclamanți”. Curtea a constatat că, și fără folosirea adverbului „câte” alături de aprecierea cuantumului de 30.000 euro, ca și prejudiciu moral, reiese din context că această sumă este aferentă în cuantumul precizat pentru fiecare dintre cei doi părinți, și nu pentru ambii la un loc.

În ceea ce privește critica din ultimul motiv de apel, privind despăgubirile morale, Curtea a reținut că, în sprijinul cuantificării cât mai obiective a cuantumului daunelor morale, la dosar s-a atașat ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al C.E.D.O, care cuprinde studiul privind practica națională și europeană în materie, sinteza și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere. Având în vedere numărul impresionant de hotărâri judecătorești care au făcut obiectul acestui studiu (2.300) care stă la baza ghidului, a reieșit că acest ghid are o probitate superioară în stabilirea unitară și echitabilă a daunelor morale solicitate, față de anumite hotărâri pronunțate în mod izolat de către anumite instanțe.

Din ghidul pentru soluționarea daunelor morale atașat la dosar, Curtea a reținut că, valoarea medie de despăgubire acordată la nivelul curților de apel din România pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate: pentru copilul minor - 51.324 lei, pentru copilul major - 36.434 lei, pentru frate/ soră - 29.912 lei, pentru părinte - 75.097 lei, pentru decesul soțului/ soției - 52.510 lei. Concretizând, cu privire la fiecare reclamant în parte, Curtea a ținut seama de sumele indicate în Ghid pentru fiecare situație, pe care le-a majorat, în raport cu situația fiecărui reclamant din speță, astfel cum a fost aceasta reținută din probele administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanții cât și pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 2612 din 8 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii; a admis recursul declarat de reclamanții C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T., G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. și V.F.; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că raportarea instanței de apel în determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale este nelegală, întrucât s-au ignorat dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de consecințele „negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”.

Procedând la analiza pretențiilor reclamanților prin raportare doar la studiul privind regularizarea pe cale amiabilă a pretențiilor de despăgubire formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale și, ținând cont și de circumstanțele fiecărui caz concret în parte, în funcție de traumele psihice, morale suferite, instanța a făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a legii. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este fondată și critica privind greșita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T. de la 100.000 euro, la 41.425 euro, prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam.

Potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam. La repararea prejudiciului material, în condițiile art. 998 C. civ., singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii îl constituie întinderea prejudiciului, iar nu potrivit cu posibilitățile materiale ale părții vătămate sau ale persoanei vinovate. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este fondată și critica privind greșita reducere a cuantumului despăgubirilor materiale pentru reclamanții V.O. și M.I., în considerarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, care condiționează acordarea despăgubirilor materiale de prezentarea de documente justificative. Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A., s-a abrogat Ordinul nr. 5/2010, iar potrivit art. 26 din Norme, pretențiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe. Astfel, determinarea despăgubirilor materiale s-a făcut prin încălcarea legii în vigoare, respectiv prin aplicarea unui text de lege abrogat. Instanța supremă a considerat că este nefondată critica formulată de reclamanți privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva pronunțării acesteia de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea cauzei, întrucât legea cere numai ca hotărârea să fie pronunțată de către judecătorii în fața cărora au avut loc dezbaterile (concluziile părților, pe fond, după rezolvarea excepțiilor procesuale și administrarea probelor).

Constatându-se că în cauză au fost depuse concluzii scrise în ce privește atât apelul propriu cât și apelul pârâtei, în fața completului de judecată legal constituit, este evident că nu a fost încălcat principiul continuității. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 21.405/3/2012 * . Prin Decizia nr. 164/ A din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții reclamanți și apelantul pârât împotriva Sentinței civile nr. 614 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 21405/3/2012. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamanți, prin decizia de casare, obligatorie în privința problemelor de drept dezlegate, conform art. 315 C. proc.

civ., s-a stabilit că este nelegală raportarea instanței de apel, în determinarea cuantumului prejudiciului moral, la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în rejudecare, urmează a fi avute în vedere dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de consecințele „negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”. Referitor la prejudiciul moral suferit de reclamantul G.T.C. a rezultat din faptul că părinții săi, G.L. și G.T., au decedat în accidentul care a avut loc la data de 20 octombrie 2009, dată la care reclamantul avea vârsta de 16 ani.

Din Raportul psihologic întocmit de psihologul C.C.E., Curtea a reținut că acesta s-a aflat în stare de șoc în momentul în care a aflat despre accident și decesul părinților săi, această stare menținându-se și în perioada imediat următoare. Suferința sa psihică și fizică a rezultat din schimbări majore intervenite în viața sa, fiind nevoit să îndure dispariția părinților. Prin raport s-a recomandat acestuia psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip depresiv, precum și menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă 2 ani.

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, Curtea a considerat că în mod corect a apreciat tribunalul că sunt întrunite condițiile acordării daunelor morale către reclamantul G.T.C., conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinților săi. În ceea ce privește stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, s-a apreciat că prima instanță a respectat principiile reparatorii integrale și echității, cât și prudența ce trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, în așa fel încât dimensiunea reparării să fie pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit, astfel cum s-a arătat în decizia de casare pronunțată în cauză.

În privința reclamantului G.T., tatăl defunctului G.C.T., Curtea a reținut că diagnosticul pus acestuia de psiholog este acela de tulburare depresivă majoră, severă. Simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii fiului și nurori sale și au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup. Pentru reclamanta G.A., mama lui G.C., care are diagnosticul de stres post-traumatic cronic, s-a constatat că în urma accidentului are o reacție puternică, frică intensă și sentimente de neputință, comportament agitat, amintiri recurente și intruzive.

Simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii fiului și nurori sale și au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate prin raportare la criteriile care trebuie avute în vedere la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale, Curtea a constatat că sentința primei instanțe este legală, aplicând criteriile indicate mai sus pentru a stabili suma acordată cu titlul de daune morale și temeinică, raportându-se la probele administrate pentru stabilirea prejudiciului.

Reclamantul G.C., fratele defunctului G.C.T., care s-a ocupat de toate cele necesare înmormântării, a preluat toate grijile familiei, a obținut tutela nepotului său, s-a ocupat de stingerea creditelor decedaților la bancă, de formalitățile legate de relațiile de serviciu ale celor doi. Acesta a suportat o perioadă extrem de dificilă, în care a fost nevoit să facă față multiplelor probleme asumate. În ceea ce privește starea sa psihică, diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, reclamantul prezentând simptome persistente de hipervigilitate, detresa psihologică intensă față de stimulii asociați cu accidentul. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent.

Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână, precum și internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup. Această situație de fapt a fost analizată de prima instanță și avută în vedere la stabilirea existenței prejudiciului moral cauzat acestui reclamant, sentința fiind pronunțată cu aplicarea corectă a art. 998-999 C. civ. În stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanță a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant sub aspectul vieții familiale, importanța valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, precum și intensitatea cu care au fost percepute de reclamant.

În ceea ce privește situația reclamantei F.M., mama defunctei G.L., văduvă, ce trăiește cu sora decedatei, raportul psihologic a constatat dificultatea materială și emoțională în care se va afla aceasta în viitor, ca urmare a traumei suferite. Diagnosticul este de stres post-traumatic cronic, iar simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii fiicei și ginerelui său și au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Având în vedere această situație de fapt, Curtea a apreciată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, aplicând criteriile indicate în decizia de casare raportat la situația concretă a reclamantei astfel cum rezulta aceasta din probele administrate în cauză, cuantumul daunelor morale acordate încadrându-se în marja de apreciere de care dispune instanța. Aceleași concluzii s-au impus și în ceea ce o privește pe reclamanta F.M.M., al cărei diagnostic este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele sale fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii surorii și cumnatului. Psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent și a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 3 ani și o frecvență de minim o ședință pe săptămână, precum și internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

În ceea ce o privește pe reclamanta V.N., soția victimei V.V., Curtea a constatat legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate prin raportare la criteriile care trebuie avute în vedere la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale, precum și la probele administrate pentru stabilirea prejudiciului. Astfel, în urma traumei suferite, a slăbit considerabil, fiind necesar un tratament cu anxiolitice pentru a face față durerii provocate de lipsa soțului, psihologul remarcând dificultatea de a accepta cele întâmplate chiar și după doi ani de la producerea accidentului. Îngustarea registrului afectiv și refularea gândurilor și emoțiilor legate de moartea soțului sunt parte din tabloul simptomatic al stresului post-traumatic pe care îl trăiește aceasta și care se va prelungi până când va avea condițiile să se confrunte cu această pierdere, cel mai probabil doar cu sprijin în cursul unei psihoterapii.

Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim o ședință pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip depresiv. În mod corect a fost reținută de tribunal și existența unui prejudiciu moral cauzat reclamantei V.V., care, astfel cum rezultă din raport, a avut o relație privilegiată cu tatăl său, a încercat să supraviețuiască pierderii, însă eforturile pentru a depăși șocul suferit nu i-au lăsat timp și energie pentru a accepta noua realitate. Diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și au persistat pe toată durata până în prezent, fără ca psihologul să constate declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor.

În această situație, reclamanta are nevoie de sprijin de specialitate în confruntarea cu pierderea tatălui, psihologul recomandând psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip depresiv. Situația reclamantei M.V. a fost, de asemenea, corect reținută de prima instanță. Suferința psihică cauzată de moartea tatălui său a produs o cădere atât psihică dar și fizică, astfel încât a trebuit să se interneze, diagnosticul fiind anemie severă necesitând o săptămână de spitalizare. Diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, psihologul constatând că aceasta încearcă să lupte cu durerea utilizând mecanisme de apărare.

Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip depresiv. În ceea ce îl privește pe reclamantul D.V., psihologul a constatat izolarea și preferința pentru o suferință ascunsă de privirile celorlalți, dificultatea de a împărtăși cu cei din familie durerea pierderii suferite. După decesul tatălui său, reclamantul a preluat rolul și poziția tatălui, în familie și conducerea firmei tatălui, un rol dificil pentru vârsta sa, acesta având 20 de ani la data producerii accidentului. Psihologul a constatat premisele pentru o tulburare depresivă majoră și a pus diagnosticul de tulburare depresivă majoră, constatând că simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită și nu a avut loc declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent.

În consecință, a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 4 ședințe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum și pentru a evita apariția unor afecțiuni de tip depresiv. S-a considerat necesară menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani. Pentru toți membrii familiei s-a recomandat internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia împreună cu ceilalți membri ai familiei de o terapie de grup. În ceea ce o privește pe reclamanta V.F., mama victimei V.V., s-a reținut că martorul E.P.

a declarat că familia defunctului a fost foarte afectată de cele întâmplate, că aceasta nu-și va mai reveni niciodată după tragedie, că își petrec multă vreme la cimitir, la mormântul defunctului, și s-au retras din viața socială. Având în vedere această situație de fapt, astfel cum a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect tribunalul a constatat existența prejudiciului moral cauzat reclamanților ca urmare a decesului lui V.V. și a stabilit întinderea acestui prejudiciu prin aplicarea criteriilor indicate și în decizia de casare, în raport de situația concretă a fiecărui reclamant. În ceea ce îi privește pe reclamanții C.I. și C.A., părinții victimei C.A.M., psihologul a constatat că blocajul afectiv din acea împrejurare a fost mecanismul de apărare prin care au evitat o prăbușire psihică completă, un eventual episod psihotic.

În ceea ce privește relația cu fiica lor, reclamanții erau mândri de reușita acesteia în privința studiilor, întrucât aceasta terminase studiile economice și urma o a doua facultate, la drept; în ziua precedentă morții obținuse postul de Director Economic al Direcției Agricole Județene Bistrița Năsăud. Moartea sa a părut neverosimilă pentru părinți, o realitate imposibil de acceptat; C.I. a întreprins chiar o anchetă personală, încercând să discute cu cei care au asistat la accident, demers care arată dificultatea sa de a accepta realitatea pierderii fiicei sale, amploarea acestei tragedii pentru persoana sa. Diagnosticul pus reclamantului C.I.

este acela de tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită, iar psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent, astfel încât a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim o ședință pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste. În ceea ce o privește pe reclamanta C.A., psihologul a constatat starea acesteia de șoc, reacția de refuz al acceptării pierderii, incapacitatea manifestării emoționale adecvate și suport mental și afectiv; reclamanta a fost afectată fizic și emoțional de trauma suferită și a urmat tratament medicamentos psihiatric cu anxiolitice și antidepresive.

Ulterior, reclamanta a manifestat insomnie cronică, coșmaruri, scădere ponderală vizibilă, retragere și izolare socială. Diagnosticul reclamantei este acela de tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul i-a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim trei ședințe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste. Fratele victimei C.A.M., C.O.C., a avut o relație bună cu sora sa, ajutându-se reciproc, astfel cum s-a constatat în Raportul de evaluare psihologică.

Chiar dacă la momentul evaluării aștepta să devină tată, starea sa de spirit nu era optimistă, fiind afectat în continuare de pierderea neașteptată a surorii sale și preocupat de suferința părinților săi. Acesta manifestă o dispoziție depresivă în majoritatea timpului, tulburarea ciclului somn/veghe și diminuarea plăcerii pe care o constituiau înainte activitățile sociale și cele sportive. Diagnosticul acestui reclamant este acela de stres postraumatic cronic, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită fără a se constata declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent, situație în care psihologul a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim o ședință pe săptămână pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum și pentru a evita apariția unor afecțiuni de tip depresiv.

Pentru toți membrii familiei C., psihologul a recomandat internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia împreună de o terapie de grup. La pronunțarea soluției, prima instanță a avut în vedere situația de fapt expusă mai sus în privința acestor reclamanți, stabilind în consecință existența și întinderea prejudiciului moral cauzat acestora. Aplicând corect prevederile art. 998, 999 C. civ. și criteriile pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, indicate și în decizia de casare, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în privința sumei acordate. În ceea ce îl privește pe reclamantul V.O., Curtea a reținut că acesta a suferit vătămări corporale grave în accident, astfel încât necesită continuarea procedurilor de recuperare și a tratamentului medical, psihoterapie pentru prevenirea cronicizării stării depresive.

În Raportul de evaluare psihologică s-a constatat că efectele traumei suferite sunt de lungă durată, afectând imaginea și stima de sine, dispoziția psihică și echilibrul psihic al pacientului. Efectele devastatoare ale traumei suferite s-au manifestat și pe plan profesional. Cu o zi înainte de accident, reclamantul a obținut postul de director al Direcției Fitosanitare Bistrița Năsăud, ulterior s-a pensionat din octombrie 2010 pentru că starea de sănătate nu-i mai permitea nici munca de birou. După externare, se reține condiția acestuia de dependență totală de soția sa pentru orice activitate de auto-îngrijire, dată fiind incapacitatea sa de deplasare și nevoia unei asistențe permanente pentru continuarea îngrijirilor medicale la domiciliu, tratament medicamentos (19 tipuri de medicamente zilnic).

În această situație, soția sa s-a pensionat înainte de termen pentru a putea avea grijă de soțul său. Diagnosticul reclamantul V.O. este acela de stres post traumatic cronic și tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. În consecință, psihologul a recomandat psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 3 ani și o frecvență de minim 4 ședințe pe săptămână, considerând necesară și menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani. Mai mult, psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Reclamantul M.I.F. a suferit, de asemenea, vătămări corporale grave în urma accidentului, în Raportul de evaluare psihologică constatându-se că efectele traumei suferite vor fi de lungă durată, afectând imaginea și stima de sine, dispoziția psihică bazală și echilibrul psihic al pacientului. Diagnosticul este acela de stres post traumatic cronic și tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat acestui reclamant psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 4 ședințe pe săptămână, considerându-se, de asemenea, necesară menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani.

Prima instanță a avut în vedere această situație de fapt și a considerat în mod corect că, în privința acestor reclamanți, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. pentru acordarea daunelor morale. Tribunalul a avut în vedere consecințele negative suferite sub aspectul vieții familiale, importanța valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, intensitatea cu care au fost percepute de fiecare reclamant, iar în privința cuantumului sumei acordate, Curtea a apreciat că pentru toți reclamanții prima instanță s-a încadrat în marja de apreciere de care dispune pentru stabilirea sumei acordate și a respectat reperele de fapt și de drept expuse.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T., Curtea a constatat că îndrumarea obligatorie făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la greșita reducere a despăgubirilor de la 100.000 euro, la 41.425 euro, prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam., întrucât, potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam. Astfel, în aplicarea art. 998 C. civ.

pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, Curtea a aplicat singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii prevăzut de acest text, și anume, întinderea prejudiciului, constând atât din paguba suferită de partea vătămată cât și beneficiul de care ea a fost lipsită, fără a se avea în vedere posibilitățile materiale ale părții vătămate sau ale persoanei vinovate, astfel încât apărările Fondului referitoare la acțiunea ulterioară în regres împotriva moștenitorilor persoanei vinovate de producerea accidentului nu au fost reținute. Aplicând principiile expuse mai sus în determinarea întinderii prejudiciului, Curtea a apreciat că suma stabilită de prima instanță cu acest titlu, de 100.000 euro, acoperă atât întreținerea reclamantului G.C.

în vârstă de 16 ani la data decesului părinților, cât și cheltuielile necesare pentru a-i asigura un nivel de instrucție ridicat, asemănător celui avut anterior producerii accidentului, prin pregătiri suplimentare bazate pe meditații, schimburi de experiență școlară. Astfel, sentința tribunalului s-a constatat ca fiind legală și temeinică sub acest aspect, aplicând corect art. 998 C. civ., și stabilind suma datorată reclamantului cu titlul de daune materiale raportat la probele administrate în cauză. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale pentru reclamanții V.O. și M.I., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că este greșită reducerea acestui cuantum în considerarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, întrucât acest text a fost abrogat potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A. În consecință, pretențiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe, acordarea despăgubirilor nefiind condiționată de probarea acestora cu documente justificative. În această situație s-a apreciat că în mod corect tribunalul a reținut drept criterii pentru stabilirea prejudiciului material faptul că reclamantul a suferit nenumărate intervenții chirurgicale, că are nevoie de însoțitor permanent care să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicația, soția acestuia fiind nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unități sanitare, ajutor permanent din partea altei persoane, diminuarea veniturilor ca urmare a pensionării din cauza stării de sănătate.

Având în vedere aceste criterii, prima instanță a aplicat corect art. 998-999 C. civ. și a determinat prejudiciul prin raportare la probele testimoniale și înscrisurile administrate în cauză. În ceea ce-l privește pe reclamantul M.I., Curtea a reținut declarația martorului care a arătat că reclamantul s-a împrumutat pentru a-și asigura tratamentul, s-a pensionat pentru că nu mai putea lucra, urmând tratamente medicale, de recuperare, precum și internări, efectuând cheltuieli cu medicamentele și deplasările. În această situație s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect criteriile pentru stabilirea prejudiciului material cauzat acestui reclamant, având în vedere intervenții chirurgicale suferite precum și necesitatea urmării tratamentului în viitor, aplicând corect art. 998-999 C. civ.

și determinând prejudiciul prin raportare la probele testimoniale și înscrisurile administrate în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat să se aibă în vedere și dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora este nelegală o hotărâre în care instanța nu arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, s-a susținut că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la primul motiv de apel ce privește acordarea penalităților de întârziere, atât în sensul reținerii criticilor formulate pe acest aspect cât și al motivării acestora.

Deși se menționează în decizia apelată, că în fața primei instanțe de apel, pârâta Fondul de proiecție a victimelor străzii a formulat critici cu privire la acordarea penalităților de întârziere, în mod inexplicabil, acest aspect este omis cu desăvârșire din motivare. Mai arată că deși prin notele scrise a învederat instanței că s-a plătit părților o sumă de 385.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, niciuna dintre instanțele de apel nu face nicio referire cu privire la această plată voluntară și, în consecință, nici nu motivează de ce este ignorat cu desăvârșire acest aspect. 2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut, referitor la penalitățile de întârziere, că pârâta Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a fost obligată la plata acestor sume, încălcându-se în mod clar dispozițiile prevăzute de Ordinul C.S.A.

nr. 1/2008 - privind Fondul de protecție a victimelor străzii, modificat ulterior prin Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 și 14/2011. Consideră că în ceea ce privește penalitățile, s-a efectuat o dublă încălcare a legii: instanța de fond a încălcat legea atunci când a acordat aceste penalități, dar și când a acordat penalități de întârziere de 0,1% pe zi