ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin acțiunea înregistrată la data de 11

iunie 2012, pe rolul Tribunalului București, reclamanții G.C.T., reprezentat de

tutore G.C., G.T., G.A., G.C., F.M., F.M.M., V.N.D., V.D.N., V.V., M.V., C.A., C.I.,

C.O.C., V.O. și M.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.606.000

de euro (contravaloarea, în lei la data plății) cu titlu de daune pentru

prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale, la care se adaugă suma de 80.300 de

euro (contravaloarea în lei, la data plații) cu titlu de penalități.

În cauză a formulat

cerere de intervenție principală V.F., mama defunctului V.V., solicitând

obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri

materiale și morale, în contravaloare în lei la data plății, a penalităților de

0,2% pe zi de întârziere calculate din data de 18 iulie 2012, până la data

plății.

Prin Sentința civilă nr.

614 din 22 martie 2013 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în

parte cererea, a obligat pârâtul la plata următoarelor sume: 100.000 euro, cu

titlu de despăgubiri materiale, și 50.000 euro, despăgubiri morale, către

reclamantul G.T.C., câte 30.000 euro despăgubiri morale către reclamanții G.A.

și G.T., 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, 20.000 euro,

despăgubiri morale, plus penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi

pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 și penalități de 0,2%

pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către

reclamantul G.C.; 10.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și 30.000 euro,

despăgubiri morale către reclamanta F.M.; 20.000 euro, despăgubiri morale,

penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06

decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până

la data plății efective către reclamantele F.M.; 10.000 euro, cu titlu de

despăgubiri materiale și 30.000 euro, despăgubiri morale către reclamanții V.N.D.;

câte 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanții V.V., M.V., V.D.N.;

30.000 euro daune morale, penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi

pentru perioada 18 octombrie 2011 - 06 decembrie 2011 și penalități de 0,2%

pentru perioada de 06 decembrie 2011 până la data plății efective către

reclamanta V.F.; 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale și 30.000 euro,

cu titlu de despăgubiri morale către reclamanții C.A.; 30.000 euro, despăgubiri

morale către reclamantul C.I., 20.000 euro despăgubiri morale, penalități de

întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06

decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până

la data plății efective către reclamantul C.O.C.; 50.000 euro, cu titlu de

despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri morale și penalități de

întârziere în procent de 0,1% pe zi pentru perioada 18 octombrie 2011-06

decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011 până

la data plății efective către reclamantul V.O.; 20.000 euro, cu titlu de

despăgubiri materiale, 20.000 euro, despăgubiri-morale și penalități de

întârziere în procent de 0,1% pe zi, pentru perioada 18 octombrie 2011-06

decembrie 2011 și penalități de 0,2% pentru perioada de 06 decembrie 2011, până

la data plătii efective către reclamantul M.I.

Tribunalul a respins,

ca nefondate restul pretențiilor și a respins ca nefondată cererea de obligare

a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că la data de 20 octombrie 2009, pe DN 13 la km

57+ 400, pe raza localității Rupea Gară, a avut loc un accident rutier grav

soldat cu decesul victimelor G.L.E., G.C.T., C.A., V.V. și vătămarea corporală

gravă a reclamanților M.I. și V.O. În urma cercetărilor penale efectuate s-a

stabilit că vina în producerea acestui accident aparține în exclusivitate

conducătorului autoturismului, numitul I.C., decedat în acest accident, cu

privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform rezoluției din

1 iunie 2010 pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea, în Dosarul penal

nr. 820/P/2009, autoturismul marca P.B., implicat în accident, nefiind asigurat

RCA.

Față de această

situație, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008

pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii, obligația de despăgubire revine Fondului.

Tribunalul a avut în

vedere aceste norme adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările și

completările ulterioare, și puse în aplicare prin Ordinul președintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008.

În ceea ce privește

pretențiile reclamantului G.C.T., fiul defuncților G.L.E. și G.C.T., tribunalul

le-a apreciat întemeiate în parte.

Astfel, sub aspectul

daunelor materiale, tribunalul a constatat că, la data decesului părinților,

reclamantul era minor, în vârstă de 16 ani. Din probele administrate s-a

reținut că acesta a rămas în întreținerea reclamantului G.C., pe fondul vârstei

fiind în imposibilitate a-și asigura singur existența și de a-și continua

studiile. Față de cele reținute, Tribunalul a apreciat că suma de 100.000 euro

poate ajuta reclamantul în susținerea pe viitor a costurilor școlarizării și a

costurilor legate de întreținerea sa până la finalizarea studiilor, una din

condițiile reparării prejudiciului în condițiile art. 998-999 C. civ. de la

1864, se referă la faptul că prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Or, din

actele dosarului rezultă că reclamantul nu a primit alte sume de bani cu titlu

de daune materiale, acesta beneficiind de o pensie de urmaș de la asigurările

sociale, urmare decesului părinților.

În ceea ce privește

daunele morale pretinse de reclamantul G.C.T., tribunalul a apreciat că sunt

întrunite condițiile acordării acestora conform art. 998-999 C. civ. de la

1864, pentru prejudiciul moral determinat de decesul părinților săi, cauzat de

fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație.

În ceea ce privește

pretențiile reclamantului G.C., fratele defunctului G.C.T., din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declarația martorului C.T., tribunalul

a reținut că acesta s-a ocupat de înmormântarea defunctului și de pomenirile

ulterioare, din planșele fotografice depuse la dosar reieșind ca la eveniment a

participat un număr foarte mare de persoane, astfel încât suma de 10.000 euro

pretinsă de acesta este justificată în acoperirea prejudiciului material

determinat de decesul fratelui său. În ceea ce privește daunele morale,

tribunalul a reținut că reclamantul a rămas singurul sprijin, în calitate de

tutore al reclamantului G.C.T., precum și singurul sprijin al părinților săi,

reclamanții G.A. și G.T., grav afectați în plan moral urmare a pierderii

suferite, fiind nevoit să-și înăbușească durerea firească urmare a pierderii

singurului frate pentru a putea susține persoanele rămase în grija sa.

Tribunalul a apreciat că suma de 20.000 euro poate veni ca suport în reparația

prejudiciului moral suferit de reclamant.

În ceea ce privește

pretențiile reclamanților G.A. și T., părinții defunctului G.C.T., tribunalul a

reținut, din raportul de evaluare psihologică și declarația martorului, că aceștia

au fost devastați de pierderea fiului, starea de sănătate fiind agravată urmare

acestui eveniment. Tribunalul a apreciat că suma de 30.000 euro poate veni ca

suport în reparația prejudiciului moral suferit de reclamanți.

Pentru identitate de

rațiune, Tribunalul a acordat reclamantei F.M. suma de 30.000 euro, cu titlul

de daune morale precum și suma de 10.000 euro daune materiale, aceasta fiind

cea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctei G.L.E. De

asemenea, tribunalul a acordat reclamantei V.N.D. suma de 30.000 euro cu titlul

de daune morale precum și suma de 10.000 euro, aceasta fiind cea care a

suportat cheltuielile de înmormântare ale defunctului V.V.

În ce privește

pretenția reclamanților V.V., M.V., V.D.N., având în vedere că în urma

accidentului aceștia și-au pierdut tatăl într-un mod tragic, urmare culpei unei

alte persoane, criteriile acordării daunelor morale către frații celorlalți

defuncți subzistă, astfel încât tribunalul a obligat pârâtul la plata către

acești reclamanți a câte 20.000 euro despăgubiri morale.

În ce privește

pretenția reclamantului V.O., tribunalul a reținut că acesta a suferit

nenumărate intervenții chirurgicale, că are nevoie de însoțitor permanent care

să-l ajute în a se hrăni, spăla, administra medicația, soția acestuia fiind

nevoită a se pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică

necesitând pe viitor medicamente, deplasări la unități sanitare, ajutor

permanent din partea altei persoane, astfel că în baza art. 998-999 C. civ.,

prejudiciul creat se impune a fi reparat, tribunalul urmând a oblige pârâtul la

plata sumei de 50.000 euro daune materiale către reclamant. Față de suferințele

fizice urmare accidentului, intervențiilor medicale ulterioare, tribunalul a

apreciat că se justifică obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro cu

titlu de daune morale către reclamant.

În ce privește

pretenția reclamantului M.I., pentru aceleași considerente avute în vedere în

soluționarea pretenției reclamantului V.O., tribunalul a apreciat că se justifică

obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune materiale

și 20.000 euro cu titlu de daune morale către reclamant.

Tribunalul a avut în

vedere dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în

aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii și

dispozițiile art. 25

1

lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Cum accidentul s-a

produs pe teritoriul României, de un autovehicul fără asigurare R.C.A. și al

cărui conducător vinovat exclusiv de producerea accidentului și-a pierdut viața

în aceste împrejurări și având în vedere că avizarea de daună a avut loc în

data de 18 octombrie 2011 și văzând dispozițiile art. 35, 36, 37 din Ordinul nr.

5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit cărora persoana

prejudiciată are dreptul sa înainteze cererea de despăgubire către asiguratorul

R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A.,

potrivit prezentelor norme, sau către Asociația „Fondul de protecție a

victimelor străzii”, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond, că

despăgubirea se plătește de către asiguratorul R.C.A. în maximum 10 zile de la

data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și

cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la

care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la

suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, iar dacă asiguratorul

R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și

le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea,

la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurator, se aplică o

penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, tribunalul a

obligat pârâtul la plata către reclamanți a penalităților în cuantum de 1% pe

zi de întârziere pentru perioada 18 octombrie 2011-06 decembrie 2011, când a

intervenit aplicarea Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor ce reglementează aceeași situație și care stabilește un cuantum de

2 % ca penalitate pe zi de întârziere, astfel că după acest moment, pârâtul a

fost obligat la plata către reclamanți la plata unor penalități în acest

cuantum, până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului, modificarea în

parte a sentinței apelante, în sensul de a obliga pârâtul Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii la plata despăgubirilor morale în cuantumurile solicitate

prin precizarea la cererea de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași

decizii a declarat apel și pârâtul, solicitând desființarea în parte a

sentinței și rejudecarea cauzei, întrucât, instanța de judecată a acordat

despăgubiri sub forma penalităților de întârziere în mod nelegal, întrucât, pe

de o parte, a acordat penalități de întârziere reclamanților în temeiul unui

text de lege care a fost aplicat retroactiv, iar, pe de altă parte, a acordat

penalități de întârziere în mod netemeinic pentru că dispozițiile legale referitoare

la obligarea pârâtei la plata de penalități datorate în baza hotărârilor

judecătorești se aplică numai dacă acestea nu sunt achitate și sunt datorate în

baza unor hotărâri judecătorești definitive.

Apelantul a

considerat că despăgubirile materiale pentru prejudicii patrimoniale au fost

acordate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, într-un cuantum

excesiv, iar valoarea acestora depășește cu mult media despăgubirilor acordate

de instanțele de judecată din România, fie că este vorba de reclamanți rude ale

persoanelor decedate, fie că este vorba de reclamanți vătămați corporal. A

invocat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea

obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al C.E.D.O.

Prin Decizia civilă nr.

62/ A din 20 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 41.425 euro -

despăgubiri materiale și 45.620 euro despăgubiri morale către G.C.T.; câte

20.000 euro - despăgubiri morale către G.A. și G.T.; 10.000 euro despăgubiri

morale către reclamantul G.C.; 20.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.;

10.000 euro despăgubiri morale către reclamanta F.M.M.; la 12.000 euro

despăgubiri morale către reclamanta V.N.D.; câte 10.000 euro despăgubiri morale

către reclamanții V.V., M.N. și V.D.; despăgubiri morale de 20.000 euro către

reclamanta V.F.; 20.000 euro daune morale către reclamanta C.A.; 20.000 euro

daune morale către reclamantul C.I.; 10.000 euro despăgubiri morale către

reclamantul C.O.C.; 42.000 euro despăgubiri materiale către reclamantul V.O.; -

despăgubiri morale în sumă de 15.000 euro către reclamantul M.I.; a menținut

dispozițiile privind cuantumul despăgubirilor materiale cu privire la

reclamanții G.C., F.M., V.N.D. și C.A., cât și cu privire la cuantumul

despăgubirilor morale în ceea ce îl privește pe V.O.; a menținut și

dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamanți a

penalităților de întârziere; a menținut dispoziția de respingere a cererii de

obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a reținut că existența

culpei pârâtului este datorată nerespectării termenelor referitoare la plata

despăgubirilor materiale, aflate în sarcina pârâtului, conform art. 36 din

Normele R.C.A.

Referitor la

reclamantul G.T.C., Curtea de Apel a reținut că, din daunele materiale

solicitate, acesta nu a dovedit decât daunele materiale reprezentând acoperirea

sumelor care ar fi fost în mod firesc susținut de către părinți, dacă aceștia

ar fi trăit, raportat atât la veniturile lor, cât și la procentul de ¼

prevăzut din punct de vedere legal, în vederea întreținerii copilului minor

până la împlinirea majoratului și ulterior, aflat în continuarea studiilor până

la împlinirea vârstei de 25 ani. Astfel, luând în considerare veniturile

părinților reclamantului G.T.C. și anume ale numiților G.C. și G.L., care sunt

atașate la filele 254-258 din dosarul C.A.B, Curtea a reținut că daunele

materiale cuvenite de pe urma părinților săi sunt de 95.333 lei și respectiv

91.080 lei, în total 186.413 lei, sume care în euro sunt de 21.185 euro și respectiv

20.240 euro, în total 41.425 euro.

Curtea a reținut că

reclamantul M.I.F. a solicitat daune materiale constând în proteza de cot

(10.000 euro) gimnastică medicală săptămânală pentru tot restul vieții (24.000

euro) ajutor în gospodărie pentru tot restul vieții (12.000 euro) însă nu a

depus la dosar niciun document justificativ în vederea dovedirii certe a

acestora ca și cuantum, astfel încât Curtea nu le-a acordat.

Referitor la daunele

materiale solicitate de reclamantul V.O., Curtea a reținut că acesta a reușit

să dovedească în mod cert, cu înscrisuri depuse la dosar, doar pierderea de

venit rezultată, respectiv diferența dintre salariul încasat anterior

accidentului și pensia pe care a primit-o ulterior. Din adeverința din 30

noiembrie 2011, eliberată de către M.A.D.R. (fila 269 din Vol. I al dosarului

C.A.B), Curtea a reținut că, în cursul anului 2009, V.O., ocupând funcția

publică de consilier superior la Serviciul Controale pe Teren, a beneficiat de

un salariu net mediu de 3.468 lei. De asemenea, din cuponul de pensie depus la

fila 272 din același dosar, (Vol. I C.A.B) rezultă că acesta are o pensie

stabilită în cuantum de 1.217 lei. Făcând diferența între venitul obținut în

mod cert anterior și cuantumul pensiei stabilit ulterior accidentului, Curtea a

reținut că aceasta este de 2.251 lei lunar, adică 500 euro lunar. Rezultă

astfel o diferență a veniturilor primite anual de 6.000 euro, iar pentru cei 7

ani, cât reclamantul ar mai fi câștigat veniturile cuvenite până la pensionare,

suma cuvenită ca daune materiale, sub acest aspect este de 42.000 euro.

Curtea a considerat

că, pentru reclamanții G.C., F.M., F.N.D., C.A., în mod corect s-a stabilit un

cuantum al daunelor materiale la suma de 10.000 euro. Aceste despăgubiri

constau în cheltuielile efectuate cu înmormântarea defuncților, și anume, cu

ridicarea de monumente funerare, cheltuielile de înmormântare propriu-zisă,

parastasele și pomenirile cuvenite, făcându-se dovada în acest sens cu

înscrisuri, proba testimonială și fotografii privind numărul foarte mare al

persoanelor participante la înmormântări, și, ca atare, a cheltuielilor

ocazionate.

Curtea a considerat

că este neîntemeiat al treilea motiv de apel, privind susținerea că ar exista o

neconcordanță între considerente și dispozitiv. Astfel, din dispozitivul

sentinței tribunalului reiese că instanța a obligat pârâta la plata a câte

30.000 euro despăgubiri morale către reclamanții G.A. și G.T. Din

considerentele referitoare la acest aspect, reținute pe parcursul filei 30 din

hotărârea tribunalului, s-a reținut, în stabilirea cuantumului daunelor morale

că „suma de 30.000 euro poate veni ca suport în reparația prejudiciului moral

suferit de reclamanți”. Curtea a constatat că, și fără folosirea adverbului „câte”

alături de aprecierea cuantumului de 30.000 euro, ca și prejudiciu moral,

reiese din context că această sumă este aferentă în cuantumul precizat pentru

fiecare dintre cei doi părinți, și nu pentru ambii la un loc.

În ceea ce privește

critica din ultimul motiv de apel, privind despăgubirile morale, Curtea a

reținut că, în sprijinul cuantificării cât mai obiective a cuantumului daunelor

morale, la dosar s-a atașat ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit

pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de

art. 14 al C.E.D.O, care cuprinde studiul privind practica națională și

europeană în materie, sinteza și recomandări pentru soluționarea daunelor

morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori

a decesului persoanelor produse prin accidente rutiere. Având în vedere numărul

impresionant de hotărâri judecătorești care au făcut obiectul acestui studiu (2.300)

care stă la baza ghidului, a reieșit că acest ghid are o probitate superioară

în stabilirea unitară și echitabilă a daunelor morale solicitate, față de

anumite hotărâri pronunțate în mod izolat de către anumite instanțe.

Din ghidul pentru

soluționarea daunelor morale atașat la dosar, Curtea a reținut că, valoarea

medie de despăgubire acordată la nivelul curților de apel din România pentru

rudele de gradul I ale persoanei decedate: pentru copilul minor - 51.324 lei,

pentru copilul major - 36.434 lei, pentru frate/ soră - 29.912 lei, pentru

părinte - 75.097 lei, pentru decesul soțului/ soției - 52.510 lei.

Concretizând, cu privire

la fiecare reclamant în parte, Curtea a ținut seama de sumele indicate în Ghid

pentru fiecare situație, pe care le-a majorat, în raport cu situația fiecărui

reclamant din speță, astfel cum a fost aceasta reținută din probele

administrate în cauză.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs atât reclamanții cât și pârâtul, iar prin Decizia civilă

nr. 2612 din 8 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat

nul recursul declarat de pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii; a

admis recursul declarat de reclamanții C.A., C.I., C.O.C., F.M.M., F.M., G.A., G.C.T.,

G.C., G.T., M.I.F., M.V., V.O., V.D.N., V.N.D., V.V. și V.F.; a casat decizia

recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că raportarea instanței de

apel în determinarea cuantumului prejudiciului moral la Ghidul pentru

soluționarea daunelor morale este nelegală, întrucât s-au ignorat dispozițiile

legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și

convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului

moral, reprezentat de consecințele „negative suferite pe plan fizic și moral,

avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care au fost

afectate”. Procedând la analiza pretențiilor reclamanților prin raportare doar

la studiul privind regularizarea pe cale amiabilă a pretențiilor de despăgubire

formulate de persoanele care au suferit prejudicii morale și, ținând cont și de

circumstanțele fiecărui caz concret în parte, în funcție de traumele psihice,

morale suferite, instanța a făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce impune

casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a

legii.

Înalta Curte de Casație

și Justiție a considerat că este fondată și critica privind greșita reducere a

cuantumului despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T. de la

100.000 euro, la 41.425 euro, prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam.

Potrivit principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile

acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a

pagubei, acestea neputând fi limitate prin raportare la dispozițiile art. 86 C.

fam. La repararea prejudiciului material, în condițiile art. 998 C. civ.,

singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii îl constituie întinderea

prejudiciului, iar nu potrivit cu posibilitățile materiale ale părții vătămate

sau ale persoanei vinovate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a considerat că este fondată și critica privind greșita

reducere a cuantumului despăgubirilor materiale pentru reclamanții V.O. și M.I.,

în considerarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010,

care condiționează acordarea despăgubirilor materiale de prezentarea de

documente justificative. Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011 a C.S.A., s-a

abrogat Ordinul nr. 5/2010, iar potrivit art. 26 din Norme, pretențiile

formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de probe.

Astfel, determinarea despăgubirilor materiale s-a făcut prin încălcarea legii

în vigoare, respectiv prin aplicarea unui text de lege abrogat.

Instanța supremă a

considerat că este nefondată critica formulată de reclamanți privind

nelegalitatea hotărârii din perspectiva pronunțării acesteia de alți judecători

decât cei care au luat parte la dezbaterea cauzei, întrucât legea cere numai ca

hotărârea să fie pronunțată de către judecătorii în fața cărora au avut loc

dezbaterile (concluziile părților, pe fond, după rezolvarea excepțiilor

procesuale și administrarea probelor). Constatându-se că în cauză au fost

depuse concluzii scrise în ce privește atât apelul propriu cât și apelul

pârâtei, în fața completului de judecată legal constituit, este evident că nu a

fost încălcat principiul continuității.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 21.405/3/2012

*

.

Prin Decizia nr. 164/

A din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții reclamanți și

apelantul pârât împotriva Sentinței civile nr. 614 din 22 martie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 21405/3/2012.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

daunele morale solicitate de reclamanți, prin decizia de casare, obligatorie în

privința problemelor de drept dezlegate, conform art. 315 C. proc. civ., s-a

stabilit că este nelegală raportarea instanței de apel, în determinarea

cuantumului prejudiciului moral, la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în

rejudecare, urmează a fi avute în vedere dispozițiile legale în materia

daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această

materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral, reprezentat de

consecințele „negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere

importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate”.

Referitor la

prejudiciul moral suferit de reclamantul G.T.C. a rezultat din faptul că

părinții săi, G.L. și G.T., au decedat în accidentul care a avut loc la data de

20 octombrie 2009, dată la care reclamantul avea vârsta de 16 ani. Din Raportul

psihologic întocmit de psihologul C.C.E., Curtea a reținut că acesta s-a aflat

în stare de șoc în momentul în care a aflat despre accident și decesul

părinților săi, această stare menținându-se și în perioada imediat următoare.

Suferința sa psihică și fizică a rezultat din schimbări majore intervenite în

viața sa, fiind nevoit să îndure dispariția părinților. Prin raport s-a

recomandat acestuia psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim

4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână, pentru a preveni

agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau

apariția unor afecțiuni de tip depresiv, precum și menținerea sub observație în

continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru

o perioadă de încă 2 ani.

Având în vedere

situația de fapt expusă mai sus, Curtea a considerat că în mod corect a

apreciat tribunalul că sunt întrunite condițiile acordării daunelor morale

către reclamantul G.T.C., conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, pentru

prejudiciul moral determinat de decesul părinților săi.

În ceea ce privește

stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, s-a apreciat că prima instanță a

respectat principiile reparatorii integrale și echității, cât și prudența ce

trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție

cu caracter compensatoriu, în așa fel încât dimensiunea reparării să fie pe cât

posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit, astfel cum s-a

arătat în decizia de casare pronunțată în cauză.

În privința

reclamantului G.T., tatăl defunctului G.C.T., Curtea a reținut că diagnosticul

pus acestuia de psiholog este acela de tulburare depresivă majoră, severă.

Simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită în urma

pierderii fiului și nurori sale și au persistat pe toată durata până în

prezent. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor

până în prezent. Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an

câte o lună într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie

de grup.

Pentru reclamanta G.A.,

mama lui G.C., care are diagnosticul de stres post-traumatic cronic, s-a

constatat că în urma accidentului are o reacție puternică, frică intensă și sentimente

de neputință, comportament agitat, amintiri recurente și intruzive. Simptomele

s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii fiului

și nurori sale și au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a

constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent.

Psihologul a recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună

într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Verificând

legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate prin raportare la criteriile

care trebuie avute în vedere la determinarea în concret a cuantumului

despăgubirilor morale, Curtea a constatat că sentința primei instanțe este

legală, aplicând criteriile indicate mai sus pentru a stabili suma acordată cu

titlul de daune morale și temeinică, raportându-se la probele administrate

pentru stabilirea prejudiciului.

Reclamantul G.C.,

fratele defunctului G.C.T., care s-a ocupat de toate cele necesare

înmormântării, a preluat toate grijile familiei, a obținut tutela nepotului

său, s-a ocupat de stingerea creditelor decedaților la bancă, de formalitățile

legate de relațiile de serviciu ale celor doi. Acesta a suportat o perioadă

extrem de dificilă, în care a fost nevoit să facă față multiplelor probleme

asumate. În ceea ce privește starea sa psihică, diagnosticul este acela de

stres post-traumatic cronic, reclamantul prezentând simptome persistente de

hipervigilitate, detresa psihologică intensă față de stimulii asociați cu

accidentul. Nu s-a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor

până în prezent. Psihologul a recomandat psihoterapie de orientare

psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3 ședințe pe

săptămână, precum și internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de

specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

Această situație de

fapt a fost analizată de prima instanță și avută în vedere la stabilirea

existenței prejudiciului moral cauzat acestui reclamant, sentința fiind

pronunțată cu aplicarea corectă a art. 998-999 C. civ. În stabilirea

cuantumului daunelor morale, prima instanță a avut în vedere consecințele

negative suferite de reclamant sub aspectul vieții familiale, importanța

valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, precum și intensitatea

cu care au fost percepute de reclamant.

În ceea ce privește

situația reclamantei F.M., mama defunctei G.L., văduvă, ce trăiește cu sora

decedatei, raportul psihologic a constatat dificultatea materială și emoțională

în care se va afla aceasta în viitor, ca urmare a traumei suferite.

Diagnosticul este de stres post-traumatic cronic, iar simptomele s-au instalat

imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii fiicei și ginerelui

său și au persistat pe toată durata până în prezent. Nu s-a constatat declinul

acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a

recomandat internarea periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de

specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup. Având în vedere

această situație de fapt, Curtea a apreciată că sentința primei instanțe este

legală și temeinică, aplicând criteriile indicate în decizia de casare raportat

la situația concretă a reclamantei astfel cum rezulta aceasta din probele

administrate în cauză, cuantumul daunelor morale acordate încadrându-se în

marja de apreciere de care dispune instanța.

Aceleași concluzii

s-au impus și în ceea ce o privește pe reclamanta F.M.M., al cărei diagnostic

este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele sale fiind instalate

imediat și ca reacție la trauma suferită în urma pierderii surorii și

cumnatului. Psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea

simptomelor până în prezent și a recomandat psihoterapie de orientare

psihodinamică cu durata de minim 3 ani și o frecvență de minim o ședință pe

săptămână, precum și internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de

specialitate unde să poată beneficia de o terapie de grup.

În ceea ce o privește

pe reclamanta V.N., soția victimei V.V., Curtea a constatat legalitatea și

temeinicia sentinței pronunțate prin raportare la criteriile care trebuie avute

în vedere la determinarea în concret a cuantumului despăgubirilor morale,

precum și la probele administrate pentru stabilirea prejudiciului. Astfel, în

urma traumei suferite, a slăbit considerabil, fiind necesar un tratament cu

anxiolitice pentru a face față durerii provocate de lipsa soțului, psihologul

remarcând dificultatea de a accepta cele întâmplate chiar și după doi ani de la

producerea accidentului. Îngustarea registrului afectiv și refularea gândurilor

și emoțiilor legate de moartea soțului sunt parte din tabloul simptomatic al

stresului post-traumatic pe care îl trăiește aceasta și care se va prelungi

până când va avea condițiile să se confrunte cu această pierdere, cel mai

probabil doar cu sprijin în cursul unei psihoterapii. Psihologul a recomandat

psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență

de minim o ședință pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe

termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip

depresiv.

În mod corect a fost

reținută de tribunal și existența unui prejudiciu moral cauzat reclamantei V.V.,

care, astfel cum rezultă din raport, a avut o relație privilegiată cu tatăl

său, a încercat să supraviețuiască pierderii, însă eforturile pentru a depăși

șocul suferit nu i-au lăsat timp și energie pentru a accepta noua realitate.

Diagnosticul este acela de stres post-traumatic cronic, simptomele fiind

instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și au persistat pe toată

durata până în prezent, fără ca psihologul să constate declinul acestor stări

sau ameliorarea simptomelor. În această situație, reclamanta are nevoie de

sprijin de specialitate în confruntarea cu pierderea tatălui, psihologul

recomandând psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și

o frecvență de minim 3 ședințe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau

cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor

afecțiuni de tip depresiv.

Situația reclamantei M.V.

a fost, de asemenea, corect reținută de prima instanță. Suferința psihică

cauzată de moartea tatălui său a produs o cădere atât psihică dar și fizică,

astfel încât a trebuit să se interneze, diagnosticul fiind anemie severă

necesitând o săptămână de spitalizare. Diagnosticul este acela de stres

post-traumatic cronic, psihologul constatând că aceasta încearcă să lupte cu

durerea utilizând mecanisme de apărare. Psihologul a recomandat psihoterapie de

orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 3

ședințe pe săptămână, pentru a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen

lung a simptomatologiei manifeste sau apariția unor afecțiuni de tip depresiv.

În ceea ce îl

privește pe reclamantul D.V., psihologul a constatat izolarea și preferința

pentru o suferință ascunsă de privirile celorlalți, dificultatea de a împărtăși

cu cei din familie durerea pierderii suferite. După decesul tatălui său,

reclamantul a preluat rolul și poziția tatălui, în familie și conducerea firmei

tatălui, un rol dificil pentru vârsta sa, acesta având 20 de ani la data

producerii accidentului. Psihologul a constatat premisele pentru o tulburare

depresivă majoră și a pus diagnosticul de tulburare depresivă majoră,

constatând că simptomele s-au instalat imediat și ca reacție la trauma suferită

și nu a avut loc declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în

prezent. În consecință, a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu

durata de minim 4 ani și o frecvență de minim 4 ședințe pe săptămână pentru a

preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum

și pentru a evita apariția unor afecțiuni de tip depresiv. S-a considerat

necesară menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de

consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani. Pentru

toți membrii familiei s-a recomandat internarea periodică de o lună pe an

într-o clinică de specialitate unde să poată beneficia împreună cu ceilalți

membri ai familiei de o terapie de grup.

În ceea ce o privește

pe reclamanta V.F., mama victimei V.V., s-a reținut că martorul E.P. a declarat

că familia defunctului a fost foarte afectată de cele întâmplate, că aceasta

nu-și va mai reveni niciodată după tragedie, că își petrec multă vreme la

cimitir, la mormântul defunctului, și s-au retras din viața socială. Având în

vedere această situație de fapt, astfel cum a fost reținută pe baza probelor

administrate în cauză, în mod corect tribunalul a constatat existența

prejudiciului moral cauzat reclamanților ca urmare a decesului lui V.V. și a

stabilit întinderea acestui prejudiciu prin aplicarea criteriilor indicate și

în decizia de casare, în raport de situația concretă a fiecărui reclamant.

În ceea ce îi

privește pe reclamanții C.I. și C.A., părinții victimei C.A.M., psihologul a

constatat că blocajul afectiv din acea împrejurare a fost mecanismul de apărare

prin care au evitat o prăbușire psihică completă, un eventual episod psihotic.

În ceea ce privește relația cu fiica lor, reclamanții erau mândri de reușita

acesteia în privința studiilor, întrucât aceasta terminase studiile economice și

urma o a doua facultate, la drept; în ziua precedentă morții obținuse postul de

Director Economic al Direcției Agricole Județene Bistrița Năsăud. Moartea sa a

părut neverosimilă pentru părinți, o realitate imposibil de acceptat; C.I. a

întreprins chiar o anchetă personală, încercând să discute cu cei care au

asistat la accident, demers care arată dificultatea sa de a accepta realitatea

pierderii fiicei sale, amploarea acestei tragedii pentru persoana sa.

Diagnosticul pus reclamantului C.I. este acela de tulburare depresivă majoră,

simptomele fiind instalate imediat și ca reacție la trauma suferită, iar

psihologul nu a constatat declinul acestor stări sau ameliorarea simptomelor

până în prezent, astfel încât a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică

cu durata de minim 4 ani și o frecvență de minim o ședință pe săptămână pentru

a preveni agravarea sau cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei

manifeste.

În ceea ce o privește

pe reclamanta C.A., psihologul a constatat starea acesteia de șoc, reacția de

refuz al acceptării pierderii, incapacitatea manifestării emoționale adecvate

și suport mental și afectiv; reclamanta a fost afectată fizic și emoțional de

trauma suferită și a urmat tratament medicamentos psihiatric cu anxiolitice și

antidepresive. Ulterior, reclamanta a manifestat insomnie cronică, coșmaruri,

scădere ponderală vizibilă, retragere și izolare socială. Diagnosticul

reclamantei este acela de tulburare depresivă majoră, simptomele fiind

instalate imediat și ca reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul

acestor stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul i-a

recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani și

o frecvență de minim trei ședințe pe săptămână pentru a preveni agravarea sau

cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste.

Fratele victimei C.A.M.,

C.O.C., a avut o relație bună cu sora sa, ajutându-se reciproc, astfel cum s-a

constatat în Raportul de evaluare psihologică. Chiar dacă la momentul evaluării

aștepta să devină tată, starea sa de spirit nu era optimistă, fiind afectat în

continuare de pierderea neașteptată a surorii sale și preocupat de suferința

părinților săi. Acesta manifestă o dispoziție depresivă în majoritatea

timpului, tulburarea ciclului somn/veghe și diminuarea plăcerii pe care o

constituiau înainte activitățile sociale și cele sportive. Diagnosticul acestui

reclamant este acela de stres postraumatic cronic, simptomele fiind instalate

imediat și ca reacție la trauma suferită fără a se constata declinul acestor

stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent, situație în care psihologul

a recomandat psihoterapie de orientare psihodinamică cu durata de minim 4 ani

și o frecvență de minim o ședință pe săptămână pentru a preveni agravarea sau

cronicizarea pe termen lung a simptomatologiei manifeste precum și pentru a

evita apariția unor afecțiuni de tip depresiv. Pentru toți membrii familiei C.,

psihologul a recomandat internarea periodică de o lună pe an într-o clinică de

specialitate unde să poată beneficia împreună de o terapie de grup.

La pronunțarea

soluției, prima instanță a avut în vedere situația de fapt expusă mai sus în

privința acestor reclamanți, stabilind în consecință existența și întinderea

prejudiciului moral cauzat acestora. Aplicând corect prevederile art. 998, 999 C.

civ. și criteriile pentru stabilirea cuantumului daunelor morale acordate,

indicate și în decizia de casare, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, în privința sumei acordate.

În ceea ce îl

privește pe reclamantul V.O., Curtea a reținut că acesta a suferit vătămări

corporale grave în accident, astfel încât necesită continuarea procedurilor de

recuperare și a tratamentului medical, psihoterapie pentru prevenirea

cronicizării stării depresive. În Raportul de evaluare psihologică s-a

constatat că efectele traumei suferite sunt de lungă durată, afectând imaginea

și stima de sine, dispoziția psihică și echilibrul psihic al pacientului.

Efectele devastatoare ale traumei suferite s-au manifestat și pe plan profesional.

Cu o zi înainte de accident, reclamantul a obținut postul de director al

Direcției Fitosanitare Bistrița Năsăud, ulterior s-a pensionat din octombrie

2010 pentru că starea de sănătate nu-i mai permitea nici munca de birou. După

externare, se reține condiția acestuia de dependență totală de soția sa pentru

orice activitate de auto-îngrijire, dată fiind incapacitatea sa de deplasare și

nevoia unei asistențe permanente pentru continuarea îngrijirilor medicale la

domiciliu, tratament medicamentos (19 tipuri de medicamente zilnic). În această

situație, soția sa s-a pensionat înainte de termen pentru a putea avea grijă de

soțul său. Diagnosticul reclamantul V.O. este acela de stres post traumatic

cronic și tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate imediat și ca

reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul acestor stări sau

ameliorarea simptomelor până în prezent. În consecință, psihologul a recomandat

psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 3 ani și o frecvență de minim

4 ședințe pe săptămână, considerând necesară și menținerea sub observație în

continuarea terapiei prin ședințe de consiliere psihologică săptămânală pentru

o perioadă de încă doi ani. Mai mult, psihologul a recomandat internarea

periodică de două ori pe an câte o lună într-o clinică de specialitate unde să

poată beneficia de o terapie de grup.

Reclamantul M.I.F. a

suferit, de asemenea, vătămări corporale grave în urma accidentului, în

Raportul de evaluare psihologică constatându-se că efectele traumei suferite

vor fi de lungă durată, afectând imaginea și stima de sine, dispoziția psihică

bazală și echilibrul psihic al pacientului. Diagnosticul este acela de stres

post traumatic cronic și tulburare depresivă majoră, simptomele fiind instalate

imediat și ca reacție la trauma suferită și nu s-a constatat declinul acestor

stări sau ameliorarea simptomelor până în prezent. Psihologul a recomandat

acestui reclamant psihoterapie de tip psihodinamic cu durata de minim 4 ani și

o frecvență de minim 4 ședințe pe săptămână, considerându-se, de asemenea,

necesară menținerea sub observație în continuarea terapiei prin ședințe de

consiliere psihologică săptămânală pentru o perioadă de încă doi ani.

Prima instanță a avut

în vedere această situație de fapt și a considerat în mod corect că, în

privința acestor reclamanți, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998,

999 C. civ. pentru acordarea daunelor morale. Tribunalul a avut în vedere

consecințele negative suferite sub aspectul vieții familiale, importanța

valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori, intensitatea cu care au

fost percepute de fiecare reclamant, iar în privința cuantumului sumei

acordate, Curtea a apreciat că pentru toți reclamanții prima instanță s-a

încadrat în marja de apreciere de care dispune pentru stabilirea sumei acordate

și a respectat reperele de fapt și de drept expuse.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor materiale acordate reclamantului G.C.T., Curtea a

constatat că îndrumarea obligatorie făcută de Înalta Curte de Casație și

Justiție se referă la greșita reducere a despăgubirilor de la 100.000 euro, la

41.425 euro, prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam., întrucât, potrivit

principiului general ce rezultă din art. 998 C. civ., despăgubirile acordate

victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei,

acestea neputând fi limitate prin raportare la dispozițiile art. 86 C. fam.

Astfel, în aplicarea art.

998 C. civ. pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, Curtea a aplicat

singurul criteriu pentru determinarea despăgubirii prevăzut de acest text, și

anume, întinderea prejudiciului, constând atât din paguba suferită de partea

vătămată cât și beneficiul de care ea a fost lipsită, fără a se avea în vedere

posibilitățile materiale ale părții vătămate sau ale persoanei vinovate, astfel

încât apărările Fondului referitoare la acțiunea ulterioară în regres împotriva

moștenitorilor persoanei vinovate de producerea accidentului nu au fost

reținute.

Aplicând principiile

expuse mai sus în determinarea întinderii prejudiciului, Curtea a apreciat că

suma stabilită de prima instanță cu acest titlu, de 100.000 euro, acoperă atât

întreținerea reclamantului G.C. în vârstă de 16 ani la data decesului

părinților, cât și cheltuielile necesare pentru a-i asigura un nivel de

instrucție ridicat, asemănător celui avut anterior producerii accidentului,

prin pregătiri suplimentare bazate pe meditații, schimburi de experiență

școlară. Astfel, sentința tribunalului s-a constatat ca fiind legală și

temeinică sub acest aspect, aplicând corect art. 998 C. civ., și stabilind suma

datorată reclamantului cu titlul de daune materiale raportat la probele

administrate în cauză.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor materiale pentru reclamanții V.O. și M.I., Înalta

Curte de Casație și Justiție a stabilit că este greșită reducerea acestui

cuantum în considerarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) pct. 2 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, întrucât acest text a fost abrogat potrivit art. 1 din Ordinul nr. 14/2011

a C.S.A.

În consecință, pretențiile

formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloace de

probe, acordarea despăgubirilor nefiind condiționată de probarea acestora cu

documente justificative.

În această situație

s-a apreciat că în mod corect tribunalul a reținut drept criterii pentru

stabilirea prejudiciului material faptul că reclamantul a suferit nenumărate

intervenții chirurgicale, că are nevoie de însoțitor permanent care să-l ajute

în a se hrăni, spăla, administra medicația, soția acestuia fiind nevoită a se

pensiona pentru a-l îngriji, starea de sănătate posttraumatică necesitând pe

viitor medicamente, deplasări la unități sanitare, ajutor permanent din partea

altei persoane, diminuarea veniturilor ca urmare a pensionării din cauza stării

de sănătate. Având în vedere aceste criterii, prima instanță a aplicat corect art.

998-999 C. civ. și a determinat prejudiciul prin raportare la probele

testimoniale și înscrisurile administrate în cauză.

În ceea ce-l privește

pe reclamantul M.I., Curtea a reținut declarația martorului care a arătat că

reclamantul s-a împrumutat pentru a-și asigura tratamentul, s-a pensionat

pentru că nu mai putea lucra, urmând tratamente medicale, de recuperare, precum

și internări, efectuând cheltuieli cu medicamentele și deplasările.

În această situație

s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect criteriile pentru

stabilirea prejudiciului material cauzat acestui reclamant, având în vedere

intervenții chirurgicale suferite precum și necesitatea urmării tratamentului

în viitor, aplicând corect art. 998-999 C. civ. și determinând prejudiciul prin

raportare la probele testimoniale și înscrisurile administrate în cauză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat să

se aibă în vedere și dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit

cărora este nelegală o hotărâre în care instanța nu arată motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Astfel, s-a susținut

că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la primul motiv de

apel ce privește acordarea penalităților de întârziere, atât în sensul

reținerii criticilor formulate pe acest aspect cât și al motivării acestora.

Deși se menționează

în decizia apelată, că în fața primei instanțe de apel, pârâta Fondul de

proiecție a victimelor străzii a formulat critici cu privire la acordarea

penalităților de întârziere, în mod inexplicabil, acest aspect este omis cu

desăvârșire din motivare. Mai arată că deși prin notele scrise a învederat

instanței că s-a plătit părților o sumă de 385.000 lei, reprezentând despăgubiri

pentru daune morale, niciuna dintre instanțele de apel nu face nicio referire

cu privire la această plată voluntară și, în consecință, nici nu motivează de

ce este ignorat cu desăvârșire acest aspect.

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut,

referitor la penalitățile de întârziere, că pârâta Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii a fost obligată la plata acestor sume, încălcându-se în mod

clar dispozițiile prevăzute de Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 - privind Fondul de

protecție a victimelor străzii, modificat ulterior prin Ordinele C.S.A. nr. 5/2010

și 14/2011.

Consideră că în ceea

ce privește penalitățile, s-a efectuat o dublă încălcare a legii: instanța de

fond a încălcat legea atunci când a acordat aceste penalități, dar și când a

acordat penalități de întârziere de 0,1% pe zi