ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1169/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor penale de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 844 din data de 08 noiembrie 2011 a Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:
l. În baza art. 7 pct. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul E.T. la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 6 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 6 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, în final inculpatul E.T. având de executat 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior.
În baza art. 35 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus prevenția de la 17 decembrie 2007 la 6 februarie 2008 și de la 7 februarie 2008 la 24 aprilie 2008.
În baza art. 118 lit. b), e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul E.T. a sumei de 1235 lei ridicată de la inculpat prin procesul-verbal din 4 ianuarie 2008, telefoanele mobile, încărcătoarele și cartele telefonice ridicate și depuse la Camera de corpuri delicte conform dovezii și autoturismul depus în custodie conform dovezii.
În baza art. 7 pct. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.M.A., la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. anterior și 75 lit. a) C. pen. anterior, a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final, inculpatul I.M.A., având de executat pedeapsa de 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior.
În baza art. 35 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus prevenția de la 17 decembrie 2007 la 6 februarie 2008 și de la 7 februarie 2008 la 24 aprilie 2008.
În baza art. 118 lit. b) și e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 40 euro ridicată conform procesului-verbal din 08 ianuarie 2008 și unitatea centrală de calculator depusă în custodie conform dovezii din 08 februarie 2008.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul C.M., alias "D.", fără forme legale în mun. București, sector 6, la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 6 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului C.M. pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior.
În baza art. 35 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus prevenția de la 17 decembrie 2007 la 06 februarie 2008.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul H.M., la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. anterior, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatul H.M. pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior.
În baza art. 35 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat fiecare inculpat la câte 15.000 lei cheltuieli judiciare stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 23 martie 2004, în jurul orei 13:00, inculpatul H.M. a fost reținut în Punctul Vamal Nagylak din Ungaria, având disimulată în rezervorul autoturismului, de culoare galbenă, cantitatea de 10,5 kilograme heroină. Acesta transport de droguri a tranzitat, anterior capturării sale, teritoriul României.
Tribunalul a reținut că acest transport de heroină a fost organizat de către inculpatul I.M.A. sub a cărui directă îndrumare a acționat în cunoștință de cauză inculpatul H.M.
Mai exact, inculpatul I.M.A. a achiziționat, din târgul Vitan Bârzești, în data de 21 februarie 2004, autoturismul de la martorul V.F.V., în schimbul sumei de 6.000 de dolari. Rezervorul autoturismului a fost astfel modificat încât să permită ascunderea unui pachet de dimensiune medie, în acest fel fiind disimulat transportul cantității de heroină capturate de autoritățile ungare. Capacitatea de alimentare a rezervorului de combustibil a fost redusă de la 60 - 70 1 la 45 - 50 1. Spațiul rămas permițând ascunderea unui container de dimensiuni medii. Ascunderea drogurilor în compartimentul de benzină a urmărit și înșelarea câinelui folosit de poliția de frontieră.
Această situație de fapt rezultă din probatoriul administrat de autoritățile judiciare române, respectiv: declarațiile martorului V.F.V., interceptări de convorbiri telefonice și probele efectuate de autoritățile judiciare ungare, cu privire la inculpatul H.M., în cadrul procesului penal desfășurat împotriva acestuia, acte judiciare ce au fost înaintate organelor de urmărire penală române în baza unei cereri de asistență judiciară.
Tribunalul a reținut, așadar, declarațiile detaliate ale martorului V.F.V. care a relatat că în ziua de 21 februarie 2004, în jurul orei 17:00, trei bărbați s-au interesat de autoturismul pe care îl prezenta spre vânzare în târgul Vitan Bârzești și i-au oferit inițial suma de 5.000 dolari, în urma negocierii ajungându-se la o sumă de 6.000 dolari. Martorul a primit un avans de 100 dolari pentru care a încheiat o chitanță de mână pe care a notat numele inculpatului I.M.A. - unul dintre cumpărători - și numărul de telefon aparținând acestuia.
La data de 23 februarie 2004, în jurul orei 09:30, în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare martorul s-a întâlnit cu inculpatul I.M.A. în fața sediului Udriște, unde cel din urmă a remis martorului restul sumei și i l-a prezentat pe inculpatul H.M. ce a figurat pe actele de vânzare cumpărare.
Acest autoturism a fost transportat în Siria, modificarea rezervorului având loc cel mai probabil în această țară, după care a fost condus pe ruta Siria - Turcia -Bulgaria - România - Ungaria, destinația finală fiind Germania.
Tribunalul a reținut că din declarațiile date de inculpatul H.M. în fața autorităților judiciare ungare cu ocazia reținerii acestuia la trecerea punctului de frontieră, acest inculpat a relatat ca a efectuat drumul România - Ungaria la cererea inculpatului I.M.A., căruia i-a și remis autoturismul cu o zi înainte de plecare. In data de 21 martie 2004, inculpatul H.M. a primit autoturismul de la inculpatul I.M.A. care i-a cerut să plece a doua zi dimineață spre Spania unde inculpatul I.M. urma să ajungă cu avionul, după care conform planului stabilit cei doi trebuiau să parcurgă restul drumul împreună, în autoturism, până în Germania. Scopul călătoriei astfel cum a fost susținut de inculpatul H.M. ar fi fost deschiderea unei afaceri cu piese auto în Germania.
Aceste susțineri ale inculpatului au fost apreciate de Tribunal ca nereale, scopul călătoriei fiind dimpotrivă unul ilicit, și constând în transportul unei cantități de droguri de mare risc - cantitate de droguri ce a tranzitat și România.
Pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul a avut în vedere și materialul probator administrat și transmis de autoritățile judiciare ungare (rapoarte de expertiză, declarațiile inculpatului H.M.) în cadrul procesului penal desfășurat împotriva acestuia și finalizat prin pronunțarea unei sentințe penale definitive de condamnare împotriva acestuia pentru infracțiunea de trafic de droguri.
Tribunalul a reținut ca un fapt cert împrejurarea că autoturismul în cauză a fost modificat în vederea ascunderii de substanțe ilicite. Aceste împrejurări rezultă din rapoartele de expertiză tehnică efectuate de autoritățile ungare în cadrul procesului penal desfășurat împotriva inculpatului H.M. și din analiza declarațiilor date de acest inculpat în cadrul procesului penal din Ungaria.
Tribunalul a mai reținut că în cursul controlului de la frontieră asupra acestui autoturism s-a descoperit că rezervorul prezenta urme de transformări la care s-au făcut suduri, iar în portbagaj era un miros puternic de motorină. Volumul rezervorului montat de fabricant este de 70 litri, iar compartimentul rămas după modificare are o capacitate de 45-46 litri. Pentru a nu semnaliza că în rezervor intra o cantitate mai mica de combustibil, cablurile electrice au fost legate corespunzător la aparatura bordului autoturismului astfel încât să indice parametrii normali - ca și cum rezervorul ar avea o capacitate de 70 de litri. De asemenea, cu ocazia demontării rezervorului de la autoturism amplasat de fabricant sub portbagaj s-a constatat că, în spatele spetezei scaunelor din spate erau doua părți cu orificii libere, confecționate special, ca ascunzișuri, pentru introducerea drogurilor în rezervor. Aceeași expertiza a stabilit că modificările aduse rezervorului de combustibil au fost efectuate de către un lăcătuș de caroserie, iar urmele de montaj vizibile în dreptul locurilor de suspendare indică demontări și montări repetate ale rezervorului (vol. IX filele 187-193).
Împrejurarea că inculpatul H.M. cunoștea exact scopul modificării rezervorului și natura substanțelor transportate ilicit rezultă din următoarele elemente probatorii: astfel cum chiar inculpatul a declarat, acesta a parcurs o rută foarte lungă, Turcia - Bulgaria - România alimentând autoturismul cu cantități foarte mici de motorina - 40 - 50 litri, în condițiile în care rezervorul de combustibil avea o capacitate de 70 litri, făcând opriri foarte dese, condiții în care este logic imposibil ca Tribunalul să accepte că acest inculpat nu a cunoscut atât faptul că rezervorul a fost modificat cât și scopul acestei modificări. Reacția inculpatului în momentul în care autoritățile de frontiera ungare au început să cerceteze compartimentul rezervorului sunt incriminatorii și specifice - inculpatul a început să plângă înainte de a fi descoperită heroina (aspecte reținute în cuprinsul hotărârii de condamnare a acestui inculpat pronunțate de instanța ungară).
Implicarea inculpatului I.M.A. ca inițiator și coordonator al acestui transport rezultă din următoarele împrejurări de fapt: autoturismul a fost cumpărat din România și condus în Siria la inițiativa acestui inculpat, care a și plătit prețul pentru achiziționarea sa. Din declarațiile date de inculpatul H.M. rezultă că în mai multe rânduri autoturismul s-a aflat în posesia inculpatului Ismail H.M. Mai mult, acesta s-a interesat de traseul inculpatului H. pe tot parcursul călătoriei apelându-1 telefonic constant. Proprietarul autoturismului a fost schimbat în mai multe rânduri (au figurat ca proprietari H.M., prietena acestuia N.S. și I.M.A.) pentru inducerea în eroare a autorităților cu privire la persoanele ce au știut de existența cantității de droguri.
Susținerile inculpatului H., în sensul că autoturismul a fost dus în Siria pentru a fi reparat la un văr al inculpatului I.M.A., relevă în mod clar că cel din urmă a fost persoana ce a decis modificarea autoturismului, varianta conducerii autoturismului numai pentru reparații un traseu atât de lung neputând fi acceptată din punct de vedere logic.
De altfel, pe teritoriul României autoturismul a fost preluat în mai multe rânduri de inculpatul I.M.A. aspecte ce rezultă tot din declarațiile inculpatului H.M.. Acesta a relatat că autoturismul a fost luat în mai multe rânduri de către inculpatul I.M. din fața locuinței inculpatului H.M., unde era parcat, iar în noaptea anterioara plecării spre granița româno-ungară, fiind sâmbăta, același inculpat a luat din nou autoturismul din locul respectiv și l-a adus înapoi duminica, a doua zi.
Din declarațiile inculpatului H.M. date în fața autorităților judiciare ungare rezultă că la momentul controlului vamal efectuat la punctul de frontiera Nădlac, România, autoturismul a fost cercetat superficial (ciocănit la exterior, deschise ușile și portbagajul) împrejurări din care rezultă că drogurile au tranzitat nedepistate teritoriul României, fiind descoperite la intrarea în Ungaria la punctul de frontiera ungar Nagylak.
Din raportul de expertiză din 2004 întocmit de Institutul de expertizare penală și cercetare Budapesta rezultă că cele douăzeci de pachete în formă dreptunghiulară găsite în autoturismul condus de inculpatul H.M. se afla cantitatea netă de 9.887,7 grame ce conține heroină cu o puritate de 38,7% (vol. IX filele 237 și 277).
Tribunalul a reținut, în continuare că, la data de 19 februarie 2005, a fost capturat un nou transport de droguri, numitul A.J., fiind depistat în Punctul Vamal Kapitan Andreevo din Bulgaria, având cantitatea de 13,8 kilograme heroină ascunsă în rezervorul și în bara de protecție spate a autoturismului.
Analizând materialul probator, Tribunalul a constatat că acuzațiile parchetului sunt întemeiate, acest transport de heroina fiind organizat și coordonat de către inculpații E.T. și I.M.A.
La stabilirea acestei situații de fapt, Tribunalul a avut în vedere îndeosebi actele de urmărire penală efectuate de autoritățile judiciare bulgare cu ocazia și ulterior depistării acestui transport de heroină ce au fost solicitate și transmise de autoritățile judiciare bulgare organelor de urmărire penală române ca urmare a unei cereri de asistență judiciară.
Tribunalul a reținut că numitul A.J. era însoțit în al doilea autoturism de inculpatul E.T., soția sa E.L. și G.H., aceștia tranzitând granița bulgară prin același punct vamal cu o oră înaintea numitului A.J., în autoturism. La data de 19 februarie 2005, ora 08:30, autoturismul respectiv a fost identificat la granița bulgaro - româna, punctul de frontieră Ruse, cu ocazia percheziției fiind găsită o procură eliberată de numita E.L. pe numele lui A.J., pentru conducerea autoturismului în cauză, precum și bilete de avion pe numele lui I.M.A. și numitul D.G., din data de 29 aprilie 2004, pe traseul Istambul - Amsterdam - Madrid și retur.
Din actele procesuale de constatare întocmite de organele judiciare bulgare, s-a reținut că în autoturismul condus de A.J., în bara de protecție din spate, sub cele două corpuri posterioare pentru iluminat s-au descoperit goluri de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 14/11 centimetri în care erau introduse 10 pachete cu substanță pulverulentă de culoare bej, substanță care a reacționat la verificarea cu trusa narcotest, în sensul că este substanță narcotică, heroină. După demontarea rezervorului autoturismului s-a găsit în cupeul autoturismului un gol cu dimensiunile 38/21 centimetri, de formă dreptunghiulară tăiat cu ajutorul unui mijloc termo-tehnic, iar la înlăturarea capacului s-a descoperit un perete adaptat și montat suplimentar în rezervor care împarte rezervorul în două spații și în spațiul din stânga s-au descoperit 17 pachete de formă dreptunghiulară înfășurate cu folie metalică cu substanță pulverulentă care la fel a reacționat la verificarea cu trusa narcotest în sensul că această substanță era heroină. Cantitatea totală depistată a ajuns la 13,8 kg heroina. Din expertiza tehnico-auto întocmită de autoritățile bulgare mai rezultă căa stâlpul transversal din partea posterioara a autoturismului ce servește ca bază a barei de protecție a fost adaptat ca ascunzătoare prin tăierea a două bucăți și crearea golurilor dreptunghiulare, iar rezervorul de combustibil a fost adaptat ca ascunzătoare prin modificarea construcției. Aceste locuri special amenajate unde au fost ascunse cele 27 pachete de heroină au fost adaptate ca ascunzători, iar durata totală orientativă de timp pentru amplasarea pachetelor cu heroină în golurile celor doua ascunzători și mascarea lor este de ordinul a 50-70 minute. Volumul rezervorului, prin modificările aduse s-a redus cu aproximativ 15 litri din capacitatea totală de 60 litri (vol. X filele 71-81, 242-248).
In urma expertizei (raport de expertiză fizico-chimica din 19 aprilie 2005) efectuate asupra substanței pulverulente din cele 27 pachete cu o greutate brută de 13,8 kilograme s-a stabilit ca acestea conțineau o cantitate netă de 13,088 kilograme heroina cu o concentrație cuprinsă între 58% și 62% (vol. X filele 82-91, 249-253).
Din declarațiile date de conducătorul autoturismului în fața autorităților bulgare, a rezultat că acesta a cunoscut că autoturismul este modificat, că urma să transporte substanțe ilegale, însă știa că urma să transporte pastile viagra, pentru acest serviciu urmând a primi suma de 2.000 dolari. Din declarațiile numitului A.J. rezultă că pachetele (despre care acesta cunoștea că ar conține viagra) au fost introduse în autoturism, în locurile unde au fost descoperite de autorități, în prezenta sa, într-un garaj de la periferia Istanbulului, operația fiind efectuată de numitul M.M. împreuna cu alte două persoane. Acesta mai declară că persoanele ce au introdus aceste pachete în autoturism îl cunoșteau pe inculpatul E.T., despre care a auzit din mai multe surse că este capul rețelei de narcotraficanți, că este o persoana foarte periculoasă, de care se tem toți ceilalți.
Implicarea în calitate de coordonatori a inculpaților E.T. și I.M.A. în efectuarea acestui transport de heroină rezultă din declarațiile date de numitul A.J. în fața autorităților judiciare bulgare la data de 25 februarie 2005 ocazie cu care acesta a declarat că mașina pe care o conducea a primit-o de la inculpatul I.M.A., iar acesta împreună cu inculpatul E.T. sunt implicați în traficul ilicit de droguri, acest din urmă inculpat fiind conducătorul organizației iar la sosirea în România trebuia să-i predea mașina inculpatului I.M.A., despre care acesta cunoștea că este încărcata cu o substanță interzisă de lege, viagra. Deși în declarațiile anterioare numitul A.J. nu a făcut referiri directe la cei doi inculpați, a menționat însă în mai multe rânduri că persoanele ce au introdus pachetele în autoturismul în cauză sunt în legătura cu inculpatul E.T., pe care îl indică ca fiind capul rețelei. Aceste declarații se coroborează și cu împrejurarea că inculpatul E.T. a însoțit practic transportul într-un al doilea autoturism, actele aflate în cele două autoturisme cu ocazia perchezițiilor relevând că persoanele din ambele autoturisme făceau de fapt călătoria împreună - se au în vedere împuternicirea eliberată de numita E.L. pentru A.J. în vederea conducerii autoturismului, bilete de avion emise pentru I.M.A., un bilet aflat în autoturismul inculpatului E.T. pe care era notat un număr de telefon mobil, de la care în timpul călătoriei s-a sunat la numitul A.J. Relevant este și procesul verbal de constatare din care rezultă că în memoria telefonului numitului A.J. se aflau numerele de telefon ale inculpaților E.T. și I.M.A.
Din evidenta ieșirilor - intrărilor în Bulgaria ale numitului A.J., a rezultat că acesta îl cunoștea și pe inculpatul H.M., împreună cu care a ieșit din Bulgaria la data de 29 octombrie 2003 (vol. X filele 104-106, 259-260).
La data de 14 decembrie 2007, la Punctul de trecere a frontierei Ipsala din Turcia, situat la granița cu Grecia, autoritățile judiciare turce au capturat un transport de 57, 418 kg heroină aflat în autotrenul condus de numitul I.T., droguri ce urmau să tranziteze România cu direcția Germania și Olanda.
Tribunalul a reținut că acest transport a fost organizat și coordonat de inculpații E.T., I.M.A. și C.M. Are în vedere sub aspect probatoriu următoarele mijloace de probă:
În perioada 2004 - 2005, interceptările telefonice efectuate de autoritățile judiciare germane și turce au furnizat date în sensul că cei trei inculpați au pus la punct și coordonat transporturi internaționale de heroină, supravegherea inculpaților realizându-se prin colaborarea dintre autoritățile judiciare menționate, datele fiind comunicate și autoritarilor judiciare romane. In această perioadă autoritățile judiciare turce, bulgare și ungare au capturat trei transporturi de heroină.
Și ulterior inculpații s-au aflat în atenția organelor judiciare, materialul probator existent relevând că strângerea datelor cu privire și la ultimul act material ce face obiectul cauzei a avut la bază activități de cooperare judiciară între autoritățile române și cele turce.
Astfel cum rezultă din nota adresată organelor de urmărire penale la data 14 decembrie 2007 de către organele de cercetare din Turcia, din interceptările telefonice efectuate de aceste autorități a rezultat că în perioada precedenta acestei date, inculpatul E.T. a contactat telefonic în mai multe rânduri pe numiții L.S. și Y.G. care se aflau în provincia turceasca Van, - persoană cu privire la care tribunalul reține că exista cel puțin date și indicii temeinice relevate de actele de urmărire penala efectuate de organele judiciare germane și turce că au fost implicate alături de cei trei inculpați în realizarea de acte de trafic internațional de droguri în perioada 2004 - 2005 - pentru a achiziționa heroina din provincia Hakkari, numiții E.S. și E.S., frații inculpatului E.T. aflați la Istambul se ocupau de organizarea transportului de heroina, persoana de legătura dintre aceștia fiind inculpatul C.M. care s-a deplasat în acest scop de la București la Istambul.
În data de 14 decembrie 2007, autoritățile judiciare turce au depistat cu ocazia controlului vamal la punctul de frontiera Ipsala din Turcia, situat la granița cu Grecia, un transport de 57,418 g heroina. Drogurile au fost transportate în autotrenul înmatriculat, condus de numitul I.T.
Pentru a reține această situație de fapt, Tribunalul a avut în vedere conținutul convorbirilor telefonice interceptate de autoritățile judiciare turce și transmise organelor de cercetare penala romane ca urmare a cererii de asistență judiciară, convorbiri interceptate în perioada 20 martie 2007 - 13 decembrie 2007 (vol. II filele 22-240), de la terminalele telefonice folosite de inculpații E.T., I.M.A., C.M. și numiții E.O., și alte persoane, rezultă pregătirea și organizarea de către cei trei inculpați a unui transport de substanțe stupefiante pe ruta Turcia - Olanda, cu tranzitarea României. Inculpații folosesc anumiți termeni pentru a disimula sensul real al conversațiilor - terenuri, vopsea, marfa pentru droguri, pachete sau livra pentru sume determinate de bani (o mie de lire), problemele apărute cu organizarea transportului de droguri fiind denumite cu termeni precum rapoarte medicale, boli etc. Frecvența convorbirilor, perioada în care au fost efectuate, natura diferită a termenilor folosiți dar legătura evidentă între ei și de asemenea faptul că acești termeni nu își avea locul firesc în context relevă însă sensul real al convorbirilor telefonice dintre inculpați.
Tribunalul a reținut ca aspect circumstanțial că cei trei inculpați sunt cunoscuți ca și capi ai unei rețele de droguri, în acest sens fiind declarațiile martorului sub acoperire cu nume de cod P.A., care a dat detalii cu privire la mai multe operațiuni de transport, vânzări și cumpărări de droguri efectuate de acești inculpați. Acest martor a afirmat că inculpatul E.T. se ocupa de traficul de heroina din 1995, la grupare aderând în 1999 și inculpatul C.M., iar inculpatul I.A. - din 2003. Același martor îl indica și pe numitul A.J. ca fiind una dintre persoanele folosite de inculpați la transportul heroinei.
Și martorul cu nume de cod „P.I." a dat declarații similare, relatând că de aproximativ cinci ani inculpatul C.M. este implicat în activități de trafic de droguri, din care au obținut sume importante de bani.
Declarațiile inculpaților C.M., I.M.A. și E.T. sunt evazive, inculpații încercând să justifice contactele dintre ei sau cu alte persoane implicate în transportul cantităților de droguri capturate prin prisma unor pretinse legături de afaceri între ei. Tribunalul a înlăturat aceste susțineri, întrucât sunt infirmate de materialul probator efectuat în cauză și analizat anterior.
Inculpatul E.T. a declarat că îl cunoaște pe numitul I.T., că a vorbit cu acesta la telefon și s-a întâlnit cu el, fără însă să fie în măsura să precizeze motivul întâlnirii și subiectul discuțiilor, poziție ce constituie un alt indiciu în sensul nesincerității inculpatului.
În declarații succesive, inculpatul I.M.A. a arătat că inculpații E.T. și C.M. sunt implicați de mai multă vreme în traficul de droguri și că în vara anului 2007 inculpatul E.T. l-a sprijinit financiar pe C.M. pentru a se întâlni cu frații celui dintâi în scopul organizării uni transport de heroina din provincia Van, fiind cunoscut că în această zonă fac trafic de droguri rudele inculpatului E.T. și alte persoane. Același inculpat menționează și numele altor persoane identificate în urma interceptării telefoanelor inculpaților, ca fiind traficanți de heroina - mai exact, indica pe numitul E.O., persoană care apare frecvent în convorbirile telefonice purtate de inculpat, ca o persoană ce face trafic de heroină, și specifica faptul că înainte de a fi arestat în primăvara anului 2008 acesta i-a dat inculpatului E.T. o sumă de 40.000 dolari posibil provenind din astfel de tranzacții.
Inculpatul I.M.A. a negat, însă, orice implicare personală în activitatea de trafic de droguri și transportul cantității de 58 de kg heroină capturate la 14 decembrie 2007, declarațiile sale fiind însă infirmate de materialul probator analizat anterior. De altfel acest inculpat s-a ocupat în perioada imediat anterioară datei de 14 decembrie 2007 de cazarea în București în garsoniera martorei V.D. atât de cazarea inculpatului C.M. cât și a altei persoane menționata frecvent în convorbirile purtate de inculpați în scopul organizării transportului de heroină, numitul C.H. Inculpatul a efectuat în perioada imediat anterioară capturării transportului și o călătorie în Olanda, țara de destinație a transportului, împreuna cu această persoană, care, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate este unul dintre cărăușii importanți, susținerile acestuia - în sensul că scopul ar fi fost derularea unor afaceri, fiind apreciate de către Tribunal ca vădit nesincere în contextul materialului probator existent.
Tribunalul a constatat dovedite atât faptele inculpaților de trafic de droguri (în forma autoratului sau respectiv complicității), cât și inițierea, constituirea și respectiv aderarea la un grup infracțional organizat. In acest sens, s-a reținut că materialul probator existent relevă o activitate extrem de veche și constantă pe linia traficului de droguri - inculpatul C.M. se afla arestat preventiv în altă cauză pentru fapte similare, inculpatul E.T. la rândul său se află arestat în Turcia pentru infracțiuni similare - rețeaua creată de inculpatul E.T. cu sprijinul, ulterior, al inculpaților C.M. și I.A. implicând numeroase persoane, între care și rudele inculpatului E.T., a căror activitate era una extrem de elaborată, rolurile bine stabilite, statutul inculpatul E.T., de șef al rețelei, fiind recunoscut și acceptat de toți membrii, condiții în care Tribunalul apreciază că ne aflăm în prezența unui grup infracțional organizat, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni în privința inculpaților C.M., I.A. și E.T., mai puțin însă în cazul inculpatului H.M. cu privire la care nu există date certe că a avut o participare constantă în această activitate infracțională.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept:
Faptele inculpatului E.T. - de a iniția și constitui un grup organizat în scopul desfășurării activității de trafic ilicit de droguri de mare risc, în cadrul căruia a sprijinit alături de inculpații C.M. și I.M.A. efectuarea de transporturi de heroină din Turcia către țări din Europa de vest, droguri ce au fost capturate la datele de 19 februarie 2005 de către autoritățile bulgare (13,8 kilograme heroina) și 14 decembrie 2007 de către autoritățile turce (55,475 kilograme heroina) - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 pct. 1, 3 din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 6 C. pen. anterior
Dispozițiile art. 6 C. pen. anterior au fost reținute, fiind întrunite ambele condiții prevăzute de alin. (1) al art. 6 C. pen. anterior, respectiv condiția dublei incriminări și împrejurarea ca inculpatul E.T., care nu este cetățean român, avea la momentul faptelor reședința în România.
A fost reținuta - în cazul infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri -și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. anterior, întrucât în ambele cazuri faptele au fost comise împreuna cu mai mult de două alte persoane.
Faptele inculpatului I.M.A. - de a iniția și constitui un grup organizat în scopul desfășurării activității de trafic de droguri de mare risc și de a sprijini împreună cu inculpații E.T. și C.M. efectuarea transporturilor de heroină din Turcia către țări din Europa de vest, droguri ce au fost capturate la datele de 23 martie 2004 de către autoritățile ungare după ce au tranzitat România (cantitatea neta de 9.887,7 grame heroina) și 19 februarie 2005 de către autoritățile bulgare (13,8 kilograme heroina), precum și la data de 14 decembrie 2007 de către autoritățile turce (55,475 kilograme heroina), și de a ajuta la organizarea, coordonarea și finanțarea introducerii și scoaterii din România a drogurilor capturate de autoritățile ungare la 23 martie 2004 - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzuta de art. 7 pct. 1, 3 din Legea nr. 39/2003, ale infracțiunii de complicitate la organizarea, conducerea și finanțarea traficului internațional de droguri de mare risc, prevăzuta de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. anterior și a trei infracțiuni de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 4 C. pen. anterior
S-a arătat că dispozițiile art. 4 C. pen. anterior sunt aplicabile, întrucât inculpatul este cetățean român.
În cazul infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri, a fost reținută și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. anterior, întrucât în toate cazurile faptele au fost comise împreuna cu mai mult de două alte persoane.
Faptele inculpatului C.M. - de a adera și sprijini la un grup organizat în scopul desfășurării de activități de ilicit de droguri de mare risc și de a ajuta împreuna cu inculpații E.T. și I.M.A., la efectuarea transportului de heroina din Turcia către țări din Europa de Vest, droguri ce au fost capturate la data de 14 decembrie 2007 de către autoritățile turce (55,475 kilograme heroină) - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzuta de art. 7 pct. 1 și 3 din Legea nr. 3 9/2003, a unei infracțiuni de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzuta de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 6 C. pen. anterior
S-a arătat că dispozițiile art. 6 C. pen. anterior sunt incidente întrucât este îndeplinită atât condiția dublei incriminări cât și cea a reședinței inculpatului în România.
În cazul infracțiunii de complicitate la trafic de droguri, a fost reținută și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. anterior, întrucât fapta a fost comisa împreuna cu mai mult de două alte persoane.
Faptele inculpatului H.M. - de a transporta la începutul anului 2004 din Turcia până la intrarea în Ungaria cantitatea de 10,5 kilograme heroină și de a introduce, precum și de a scoate, din România această cantitate de droguri, cu care a fost depistat la data de 23 aprilie 2004 de către autoritățile ungare din Punctul vamal Nagylak, droguri ce erau ascunse în autoturismul, condus de acesta - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
În ceea ce privește condamnarea acestui inculpat prin sentința penală nr. 1/B/2005/45 din 10 ianuarie 2006 a Judecătoriei Orașului Mako la pedeapsa de 5 ani închisoare și la o pedeapsa complimentară de 8 ani de expulzare de pe teritoriul Republicii Ungare, Tribunalul a constatat ca aceasta condamnare a privit o altă faptă decât cea dedusă instanței române - și anume introducerea în Ungaria a cantității de droguri, în timp ce faptele ce fac obiectul acestei cauze privesc acțiunile ilicite ale inculpatului realizate pana la sosirea la frontiera ungara.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere în conformitate cu art. 72 C. pen. anterior, în prezența fiecăruia dintre ei, natura și modalitatea concretă de comitere, numărul faptelor reținute în privința fiecăruia, poziția procesuală nesinceră a inculpaților, în privința inculpatului H.M. reținând că s-a sustras atât urmăririi penale cât și cercetării judecătorești. Constată de asemenea că inculpatul C.M. este arestat preventiv în altă cauză pentru infracțiuni similare, împrejurare ce relevă în privința acestuia o periculozitate sporită. Aceleași concluzii sunt valabile și pentru inculpatul E.T., arestat în Turcia de asemenea pentru fapte similare. Are în vedere cantitățile impresionante de heroină ce au fost traficate, caracterul internațional al grupului infracțional organizat de inculpații E.T., I.A. și C.M., împrejurarea că acest grup era constituit dintr-un număr foarte mare de persoane, iar activitățile ilicite desfășurate de membrii grupării s-au extins pe teritoriul a aproximativ 10 state europene, destructurarea rețelei necesitând eforturi impresionante ale autorităților judiciare bulgare, ungare, germane, turce etc. In privința inculpatului H., va avea în vedere că nu avut un rol semnificativ în gruparea infracțională. Deși nu s-a reținut față de acest inculpat și art. 7 din legea nr. 39/2003, nu mai puțin datele cauzei relevă că acesta avea legături constante cu ceilalți membri ai grupării. Pentru toate aceste motive, Tribunalul a aplicat inculpaților pedepse mai ferme, orientate spre mediu, în vederea eficientizării scopurilor atât reeducativ cât și de exemplaritate al pedepsei.
În baza art. 118 lit. b), e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul E.T. a urmăroarelor: suma de 1.235 lei, ridicată de la inculpat prin procesul-verbal din 4 ianuarie 2008, telefoanele mobile, încărcătoarele și cartele telefonice ridicate și depuse la Camera de corpuri delicte conform dovezii și autoturismul depus în custodie conform dovezii, întrucât aceste bunuri au fost utilizate de inculpat la săvârșirea faptelor deduse judecății.
În baza art. 118 lit. b) și e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.M.A. a următoarelor: suma de 40 euro ridicată conform procesului-verbal din 08 ianuarie 2008 și unitatea centrală de calculator depusă în custodie conform dovezii din 08 februarie 2008, bunuri obținute din săvârșirea infracțiunilor deduse judecății sau folosite la comiterea lor.
S-a apreciat de către Tribunalul că, față de toți inculpații este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. anterior pe câte o anumită perioadă, după executarea pedepsei principale, apreciind că natura faptelor și gravitatea activității infracționale a inculpatului impun atât interzicerea dreptului de vot (activitatea inculpaților manifestându-se în mod vădit în contra unor principii esențiale ale societății), cât și drepturile părintești și asimilate, activitatea de trafic de droguri fiind incompatibilă cu principiile unei educații în interesul minorilor.
S-a avut în vedere și Decizia nr. 24/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii.
II. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații I.M.A., C.M., E.T. și H.M., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în raport de următoarele motive, respectiv:
a) procedura de citare neefectuată corespunzător dispozițiilor legale pentru inculpații I.M.A., C.M. și E.T.;
b) judecarea cauzei s-a făcut de către o instanță necompetentă în raport cu locul săvârșirii faptelor - Turcia, Ungaria, Bulgaria etc;
c) neadministrarea unor probe concludente din care să rezulte vinovăția inculpaților, în speță, martorii cu identitate protejată etc:
d) fapta reținut în sarcina inculpaților ca săvârșită pe teritoriul Turciei (14 decembrie 2007) constituie obiectul unui alt dosar penal pornit împotriva inculpatului E.T., de către autoritățile turce, situație ce face ca acesta să fie condamnat pentru aceeași faptă, de două instanțe penale, toate aceste încălcări conducând la rejudecarea cauzei de către instanța de fond;
Și apelantul inculpat H.M. solicită rejudecarea cauzei pentru aceleași considerente, iar în subsidiar, solicită achitarea sa de sub orice învinuire, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., considerând că nu sunt probe din care să rezulte că acesta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa;
În subsidiar, se solicită achitarea inculpaților - în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. (C.M. și E.T., întrucât nu există probe de natură a conduce la concluzia existenței vinovăției lor în săvârșirea infracțiunilor astfel reținute;
Tot astfel, apelanții-inculpați I.M.A., C.M. critică sentința instanței de fond și prin soluția dată vizând expulzarea lor, avându-se în vedere situațiile familiilor lor, faptul că și-au întemeiat familii în România, de peste 10 ani, au copii etc.
Prin decizia penală nr. 144 din 28 mai 2013, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.A., C.M. și E.T. împotriva sentinței penale nr. 844 din data de 08 noiembrie 2011 a Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 41180/01/3/2008, precum și apelul declarat peste termen al inculpatului H.M.
A dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 17 decembrie 2007 - 24 aprilie 2008 pentru inculpatul E.T. și inculpatul C.M. și de la 17 decembrie 2007 - 06 februarie 2008 pentru inculpatul C.M.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-au reținut următoarele:
Cu privire la apelul inculpaților I.A., C.M. și E.T., în cauză, rezultă că inculpatul I.M.A. a fost prezent în instanță și a beneficiat de apărător ales pe tot parcursul desfășurării cercetării judecătorești, inculpatul C.M. - arestat în altă cauză - a fost, de asemenea, asistat de avocat ales, inculpatul H.M. lipsă fiind pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a fost reprezentat de apărător din oficiu - inculpatul cunoscând despre existența procesului penal aflat în curs, iar inculpatul E.T. deținut de către autoritățile judiciare turce, față de care s-a efectuat procedura comisiei rogatorii, a fost reprezentat de apărător ales pe tot cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, situație față de care, Curtea a constatat acest motiv de apel ca nefondat și urmează l-a respins, întrucât, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile legale vizând citarea corespunzătoare a inculpaților, fiindu-le astfel, asigurate drepturile lor procesuale.
În ceea ce privește, judecarea și condamnarea de către o instanță necompetentă, față de împrejurarea că faptele pretins săvârșite s-au desfășurat pe teritoriul Bulgariei, Ungariei, respectiv Turciei, a reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., legea penală se aplică și acelor infracțiuni săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul țării, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită și făptuitorul se află în țară, aceasta fiind situația inculpaților C.M. și E.T.
În cazul inculpatului I.M.A., s-au reținut dispozițiile art. 4 C. pen., întrucât acesta, în calitate de cetățean român, a inițiat și constituit un grup organizat, în scopul desfășurării activității de trafic de droguri de mare risc și de a sprijini pe inculpații C.M. și E.T., în efectuarea de transporturi de heroină din Turcia, către țări din Europa de Vest, droguri ce au fost capturate la datele de: 23 noiembrie 2004 - 9.887,7 grame - Ungaria, după ce au tranzitat România; 14 decembrie 2007 - 55,475 kg heroină - Turcia și 19 noiembrie 2005 -13, 8 kg heroină - Bulgaria.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat și acest motiv de apel nefondat, întrucât activitatea infracțională a inculpaților - desfășurată atât pe teritoriul României (transportul din data de 23 noiembrie 2004 - Ungaria), cât și pe cel al Ungariei, Turciei, Bulgariei - este sancționabilă penal de legea penală română, conform principiului personalității legii penale (art. 4 C. pen. anterior), respectiv universalității legii penale (art. 6 cu referire la art. 5 C. pen. anterior).
Referitor la neadministrarea unor probe concludente din care să reiasă vinovăția inculpaților, a constatat că din actele și lucrările dosarului, rezultă că, în faza urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de investigații cu privire la drogurile depistate de autoritățile turcești la data de 14 decembrie 2007 și planșa anexă de la prinderea în flagrant a numitului I.T. (vol. I filele 64-132, 443-448, vol. VII fila 1); procese verbale de investigații cu privire la captura de către autoritățile din Ungaria a celor 13,8 kilograme heroină (vol. VIII filele 24-37, 121, 125-134, 140-146, 151, 191, 193-194); procese verbale de investigații referitoare la învinuitul H.M. (vol. VIII filele 201, 203-204, 207, 210, 212-214); procese verbale de investigații cu privire la cei trei inculpați și ceilalți membri ai rețelei de traficanți de droguri (vol. XIII filele 1-69); procese verbale de consemnare a datelor existente în memoria telefoanelor mobile și a cartelelor SIM ridicate de la inculpați (vol. VII filele 15-21, 87-93, 142-156); copiile pașapoartelor și a altor acte ridicate de la inculpați și celelalte persoane audiate în cauză (vol. VII filele 22-59, 84-86, 95-132, 158-253, vol. VIII filele 96-119, 158-184); chitanța întocmită de martorul V.F. cu privire la vânzarea autoturismului către inculpatul I.M.A. (vol. VIII filele 38); procese verbale de întocmire a planșelor foto și de recunoaștere de pe planșa foto a inculpatului I.M.A. și alții (vol. I filele 354-361, vol. VIII filele 47-54, 135-137, vol. XIII filele 70-89); procese verbale de redare în scris a comunicărilor telefonice interceptate în această cauză (vol. XII filele 2-311); procese verbale de percheziție (vol. VII filele 6-10, 13-14, 68-75, 77-82, 134-136, 138); declarațiile inculpatului E.T. (vol. I filele 168-175, 185-187, 197-200, 206-207, 209-210, 212-213); declarațiile inculpatului I.M.A. (vol. I filele 227-239, 249-250, 258, 267-270); declarațiile inculpatului C.M. (vol. I filele 288-307, 317-319, 322-323); declarațiile învinuitului H.M. (vol. VIII filele 220-226 și 229); declarațiile martorilor V.D., C.G., P.A. - nume de cod, P.I., V.F.V., H.L. (vol. I filele 324-329, 330-334, 338-346, 348-350, 351-353, 369-373, vol. VIII filele 39-46, 84-95); declarația numiților B.O., N.S., A.F., D.C., C.I. (vol. I filele 389-390, 392-394, 396-399, 400-405, 408-411, 412-423, vol. VIII filele 55-65, 68-83); actele efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaționale solicitată în Turcia, în limba turcă (vol. II filele 23-300, vol. IV filele 1-372) și traducerea acestora în limba română (vol. III filele 1-335, vol. V filele 1-305, vol. VI filele 1-416, vol. XIII filele 90-302); actele efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaționale solicitată în Ungaria, în limba maghiară (vol. IX filele 63-185, 243-284) și traducerea acestora în limba română (vol. IX filele 6-62, 186-242); actele efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaționale solicitată în Bulgaria, în limba bulgară (vol. X filele 194-315, vol. XI filele 224-405) și traducerea acestora în limba română (vol. X filele 7-193, vol. XI filele 12-223).
În faza de cercetare judecătorească, inculpații I.M.A. și C.M. s-au prevalat de dispozițiile art. 70 C. proc. pen., inculpatul E.T. a fost audiat prin comisie rogatorie, administrată de către autoritățile judiciare turce, iar inculpatul H.M. nu a putut fi audiat, acesta sustrăgându-se judecății.
De asemenea, au fost audiați martorii V.D., V.F.V. și L.L., deși s-au demersuri insistente pentru aducerea la audiere a martorilor sub acoperire - nume de cod „P.I.", respectiv nume de cod „P.A.", acest lucru nu a fost obiectiv realizabil, astfel că s-a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la actele de urmărire penală efectuate de către Parchet, în temeiul cooperării judiciare, de către autoritățile judiciare din alte state, Curtea a constatat că toate aceste mijloace de probă obținute de Parchet în această modalitate, sunt prevăzute de dispozițiile legale în materie, această situație obiectivând și caracterul specific al prezentei cauze.
Față de aceste co