ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2015

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 60/CA

din 21 ianuarie 2014 Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București,

având în

vedere că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, iar art.

191

2

, art. 191

9

din acest act normativ stabilesc

competența de soluționare a cererilor de orice natură în favoarea curții de

apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

Pe rolul

Curții de Apel București cauza a fost înregistrată inițial la Secția a VIII-a

Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. 4621/85/CAF/2013, iar prin

încheierea de ședință din 08 aprilie 2014 s-a dispus scoaterea ei de pe rolul

Secției a VIII-a și înaintarea dosarului conducerii instanței pentru a fi

repartizat unei secții civile a Curții de Apel București.

Pe rolul

Secției a V-a Civilă a Curții de Apel București cauza a fost înregistrată sub nr.

2645/2/2014.

În ședința

publică din 03 iunie 2014 apărătorul reclamantei-contestatoare a invocat

principiul disponibilității părți și a susținut că societatea contestatoare nu

înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, ci își

întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 așa cum s-a arătat și în

cererea introductivă.

Față de

această susținere a apărătorului contestatoarei, Curtea a acordat termen la 17

iunie 2014 pentru ca partea să precizeze în mod expres, în scris, că nu

înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998.

La

termenul din 17 iunie 2014 reclamanta-contestatoare a depus la dosar o

precizare prin care, contrar susținerilor apărătorului de la termenul anterior,

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998.

La

același termen Curtea a stabilit că dispozițiile de procedură aplicabile în

cauză sunt cele ale Codului de procedură civilă din 1865 deoarece contestația

la executare era începută la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de

procedură civilă, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 25 alin.

(1) N.C.P.C.

De

asemenea, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației și

excepția tardivității formulării ei (excepțiile invocate de pârâtă prin

întâmpinarea depusă în fața Tribunalului Sibiu), reținând cauza în pronunțare

pe aceste excepții.

Prin

sentința civilă nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca nefondată, excepția

inadmisibilității contestației și a fost admisă excepția tardivității șipe cale

de consecință:

A fost

respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea SC C.S.E. SRL

Sibiu, ca tardiv formulată.

Pentru a

pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Referitor

la excepția inadmisibilității invocată de pârâta A.A.A.S. a fost respinsă ca

nefondată, în condițiile în care reclamanta-contestatoare și-a precizat temeiul

de drept al cererii ca fiind O.U.G. nr. 51/1998.

Prezenta

cerere de chemare în judecată având ca obiect „desființarea Ordinului nr. 5 din

30 ianuarie 2013 emis de pârâtă” m baza căruia s-a instituit poprirea . asupra

contului reclamantei, cu consecința ridicării popririi și restituirii sumei

poprite, are caracterul unei contestații la executare, căci acest Ordin nr. 5

din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. de înființare a popririi este un act

încheiat în faza de executare silită a creanțelor neperformante cesionate către

A.A.A.S.

Potrivit

art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului

de executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), litigiile în

legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S.

este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol

(capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de

procedură civilă.

Din

interpretarea logică a acestui articol rezultă că prevederile Capitolului 9 din

O.U.G. nr. 51/1998 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă

în cazul soluționării oricărui litigiu, inclusiv în cazul soluționării unei

cereri cu caracter de contestație la executare.

Conform art.

401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, contestația la executare se poate

face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de

actul de executare pe care-l contestă.

Cum în

cuprinsul capitolului 9 (de altfel în cuprinsul întregii O.U.G. nr. 51/1998) nu

există dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, în ceea ce

privește termenul în care poate fi introdusă contestația la executare, rezultă

că aceasta este guvernată de regula generală cuprinsă în Codul Procedură

Civilă.

Din

motivarea în fapt a prezentei cereri de chemare în de judecată și din adresa nr.

6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T. - Centrul Regional București, rezultă că

cel mai târziu la data de 04 aprilie 2013 contestatoarea a luat cunoștință atât

de înființarea popririi și existența Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a

cărui desființare o solicită, cât și de conținutul acestui ordin, el fiind

anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T.

Având în

vedere că instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea acestei cereri

la data de 18 iunie 2013, deși reclamanta avea cunoștință de înființarea

popririi în baza Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din

data de 04 aprilie 2013, în baza dispozițiilor legale menționate mai sus Curtea

va admite excepția tardivității, constatând că prezenta contestație la '

executare a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401

C. proc. civ. din 1865.

Curtea a

înlăturat susținerile reclamantei formulate prin precizarea depusă la termenul

din 17 iunie 2014, deoarece acestea nu au legătură cu tardivitatea formulării

contestației, art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementând instituția

prescripției dreptului la acțiune împotriva A.A.A.S. (instituție de drept

material), în timp ce art. 401 C. proc. civ. reglementează un termen de

decădere în interiorul căruia trebuie introdusă contestația la executare (mijloc

procedural supus acestui termen de decădere). Prin urmare, art. 401 C. proc.

civ. este aplicabil în soluționarea excepției tardivității invocată de pârâta A.A.A.S.,

art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nefiind normă specială în raport de art. 401 C.

proc. civ. (instituțiile reglementate de cele două texte de lege fiind

diferite).

Ca

urmare a admiterii excepției, instanța anterioară a constatat ca fiind tardiv

formulată contestația la executare.

împotriva

sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta

a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea

instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea

greșită a legii. Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, „Termenul

de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de 6 luni de la

data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care

se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii

faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.” Acest

act normativ care reglementează valorificarea unor active ale statului se

aplică cu prioritate față de dispozițiile generale C. proc. civ.

în

speță, atât termenul subiectiv de 6 luni, cât și cel obiectiv de 12 luni nu

erau împlinite la data introducerii acțiunii (18 iunie 2013), având în vedere

că reclamanta a luat la cunoștință de ordinul contestat la data de 04 aprilie 2013.

în mod

eronat curtea de apel a considerat că nu există dispoziții speciale derogatorii

de la dreptul comun în ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă

contestația la executare, atât timp cât prevederile art. 49 alin. (1) din

O.U.G. nr. 51/1998 se referă la toate acțiunile formulate în contradictoriu cu A.A.A.S.

(fost A.V.A.B.), fără a face vreo distincție.

în

consecința, recurenta opinează că. potrivit principiului „ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus”, dispozițiile legale speciale se

aplică și în cazul contestațiilor la executare. Invocă art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recursul

este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Fiind pe

tărâmul unei executări silite, în cazul de față cu o reglementare specială,

având ca obiect active bancare cesionate A.V.A.S. preluate la datoria publică,

dar care se completează cu dispozițiile de drept comun, debitorii garanți aveau

posibilitatea formulării contestației la executare în termen de 15 zile de la

data comunicării titlurilor executorii, iar în cadrul acesteia să invoce prescripția

dreptului de a cere executarea silită.

în mod

corect instanța anterioară a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 44

din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului de

executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), potrivit cărora

litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în

care A.A.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului

capitol (capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului

de procedură civilă.

Astfel,

având în vedere că nu există dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul

comun, în evocată ordonanță, în ceea ce privește termenul în care poate fi

introdusă contestația la executare, rezultă că aceasta este guvernată de regula

generală cuprinsă în Codul procedură civilă, respectiv a dispozițiilor art. 401

alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, care reglementează termenul de

promovarea a contestației la executare, adică contestația la executare se poate

face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de

actul de executare pe care-l contestă.

În cauză,

contestatoarea a luat cunoștință atât de înființarea popririi și existența

Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a cărui desființare o solicită, cât și de

conținutul acestui ordin, el fiind anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013

emisă de B.T.

Cum

contestatoarea a promovat prezenta contestație la exeuctare la data de 18 iunie

2013, iar reclamanta a avut cunoștință de înființarea popririi în baza

Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din data de 04

aprilie 2013, în baza dispozițiilor legale, în mod corect instanța de fond a

constatat că contestație la executare a fost formulată cu depășirea termenului

de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. din 1865.

Pentru

toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursul reclamantei este

nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins, menținându-se hotărârea instanței de fond, ca legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC C.S.E. SRL București

împotriva Sentinței civile nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.