ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 60/CA din 21 ianuarie 2014 Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, iar art. 191 2 , art. 191 9 din acest act normativ stabilesc competența de soluționare a cererilor de orice natură în favoarea curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

Pe rolul Curții de Apel București cauza a fost înregistrată inițial la Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. 4621/85/CAF/2013, iar prin încheierea de ședință din 08 aprilie 2014 s-a dispus scoaterea ei de pe rolul Secției a VIII-a și înaintarea dosarului conducerii instanței pentru a fi repartizat unei secții civile a Curții de Apel București. Pe rolul Secției a V-a Civilă a Curții de Apel București cauza a fost înregistrată sub nr. 2645/2/2014. În ședința publică din 03 iunie 2014 apărătorul reclamantei-contestatoare a invocat principiul disponibilității părți și a susținut că societatea contestatoare nu înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, ci își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 așa cum s-a arătat și în cererea introductivă.

Față de această susținere a apărătorului contestatoarei, Curtea a acordat termen la 17 iunie 2014 pentru ca partea să precizeze în mod expres, în scris, că nu înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998. La termenul din 17 iunie 2014 reclamanta-contestatoare a depus la dosar o precizare prin care, contrar susținerilor apărătorului de la termenul anterior, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998. La același termen Curtea a stabilit că dispozițiile de procedură aplicabile în cauză sunt cele ale Codului de procedură civilă din 1865 deoarece contestația la executare era începută la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 25 alin. (1) N.C.P.C.

De asemenea, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației și excepția tardivității formulării ei (excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața Tribunalului Sibiu), reținând cauza în pronunțare pe aceste excepții. Prin sentința civilă nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației și a fost admisă excepția tardivității șipe cale de consecință: A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea SC C.S.E. SRL Sibiu, ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâta A.A.A.S.

a fost respinsă ca nefondată, în condițiile în care reclamanta-contestatoare și-a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind O.U.G. nr. 51/1998. Prezenta cerere de chemare în judecată având ca obiect „desființarea Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de pârâtă” m baza căruia s-a instituit poprirea . asupra contului reclamantei, cu consecința ridicării popririi și restituirii sumei poprite, are caracterul unei contestații la executare, căci acest Ordin nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. de înființare a popririi este un act încheiat în faza de executare silită a creanțelor neperformante cesionate către A.A.A.S. Potrivit art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului de executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S.

este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol (capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Din interpretarea logică a acestui articol rezultă că prevederile Capitolului 9 din O.U.G. nr. 51/1998 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă în cazul soluționării oricărui litigiu, inclusiv în cazul soluționării unei cereri cu caracter de contestație la executare. Conform art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. Cum în cuprinsul capitolului 9 (de altfel în cuprinsul întregii O.U.G.

nr. 51/1998) nu există dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, în ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă contestația la executare, rezultă că aceasta este guvernată de regula generală cuprinsă în Codul Procedură Civilă. Din motivarea în fapt a prezentei cereri de chemare în de judecată și din adresa nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T. - Centrul Regional București, rezultă că cel mai târziu la data de 04 aprilie 2013 contestatoarea a luat cunoștință atât de înființarea popririi și existența Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a cărui desființare o solicită, cât și de conținutul acestui ordin, el fiind anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T.

Având în vedere că instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea acestei cereri la data de 18 iunie 2013, deși reclamanta avea cunoștință de înființarea popririi în baza Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din data de 04 aprilie 2013, în baza dispozițiilor legale menționate mai sus Curtea va admite excepția tardivității, constatând că prezenta contestație la ' executare a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. din 1865. Curtea a înlăturat susținerile reclamantei formulate prin precizarea depusă la termenul din 17 iunie 2014, deoarece acestea nu au legătură cu tardivitatea formulării contestației, art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementând instituția prescripției dreptului la acțiune împotriva A.A.A.S.

(instituție de drept material), în timp ce art. 401 C. proc. civ. reglementează un termen de decădere în interiorul căruia trebuie introdusă contestația la executare (mijloc procedural supus acestui termen de decădere). Prin urmare, art. 401 C. proc. civ. este aplicabil în soluționarea excepției tardivității invocată de pârâta A.A.A.S., art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nefiind normă specială în raport de art. 401 C. proc. civ. (instituțiile reglementate de cele două texte de lege fiind diferite). Ca urmare a admiterii excepției, instanța anterioară a constatat ca fiind tardiv formulată contestația la executare. împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a legii.

Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, „Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.” Acest act normativ care reglementează valorificarea unor active ale statului se aplică cu prioritate față de dispozițiile generale C. proc. civ.

în speță, atât termenul subiectiv de 6 luni, cât și cel obiectiv de 12 luni nu erau împlinite la data introducerii acțiunii (18 iunie 2013), având în vedere că reclamanta a luat la cunoștință de ordinul contestat la data de 04 aprilie 2013. în mod eronat curtea de apel a considerat că nu există dispoziții speciale derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă contestația la executare, atât timp cât prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 se referă la toate acțiunile formulate în contradictoriu cu A.A.A.S. (fost A.V.A.B.), fără a face vreo distincție. în consecința, recurenta opinează că. potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, dispozițiile legale speciale se aplică și în cazul contestațiilor la executare.

Invocă art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Fiind pe tărâmul unei executări silite, în cazul de față cu o reglementare specială, având ca obiect active bancare cesionate A.V.A.S. preluate la datoria publică, dar care se completează cu dispozițiile de drept comun, debitorii garanți aveau posibilitatea formulării contestației la executare în termen de 15 zile de la data comunicării titlurilor executorii, iar în cadrul acesteia să invoce prescripția dreptului de a cere executarea silită. în mod corect instanța anterioară a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului de executare contestat (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013), potrivit cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S.

este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol (capitolul 9), completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Astfel, având în vedere că nu există dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, în evocată ordonanță, în ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă contestația la executare, rezultă că aceasta este guvernată de regula generală cuprinsă în Codul procedură civilă, respectiv a dispozițiilor art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. din 1865, care reglementează termenul de promovarea a contestației la executare, adică contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

În cauză, contestatoarea a luat cunoștință atât de înființarea popririi și existența Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 a cărui desființare o solicită, cât și de conținutul acestui ordin, el fiind anexat adresei nr. 6522 din 04 aprilie 2013 emisă de B.T. Cum contestatoarea a promovat prezenta contestație la exeuctare la data de 18 iunie 2013, iar reclamanta a avut cunoștință de înființarea popririi în baza Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de A.A.A.S. încă din data de 04 aprilie 2013, în baza dispozițiilor legale, în mod corect instanța de fond a constatat că contestație la executare a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. din 1865. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de fond, ca legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC C.S.E. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 33/ F din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.