ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6790/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Brașov reclamanta B.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.:

-

admiterea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 60 din Decizia nr. 220/2011

privind Codul de reglementare a audiovizualului și ca o consecință: anularea

Deciziei nr. 8514, pronunțată de C.N.A. în ședința publică din 17 mai 2012 și

comunicată în 23 mai 2012 asupra plângerii formulată de reclamantă și

înregistrată de acesta sub nr. 6753 din 02 mai 2012;

- obligarea pârâtului

la reanalizarea plângerii înregistrată sub nr. 6753 din 02 mai 2012;

- cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

a arăt că, în urma unei emisiuni difuzate în data de 29 martie 2012 la postul

de televiziune M., reclamanta a solicitat, în temeiul art. 49 din Decizia nr. 220/2011

privind Codul de reglementare al audiovizualului, difuzarea unui drept la

replică.

Prin răspunsul nr. 67

din 19 aprilie 2012 s-a refuzat dreptul la replică pentru neîndeplinirea

condițiilor legale.

Împotriva acestui

răspuns, reclamanta a formulat reclamație la C.N.A., expediată cu poșta la data

de 26 aprilie 2012 și înregistrată la C.N.A. sub nr. 6753 din 02 mai 2012.

Prin Decizia nr. 8514

din 23 mai 2012, C.N.A. a considerat că solicitarea reclamantei a ieșit din

termenul prevăzut la art. 59 din Decizia nr. 220/2011, fiind tardivă.

În temeiul art. 4 din

Legea nr. 554/2004 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 60 din Decizia nr. 220/2011 întrucât sunt în contradicție cu dispozițiile

acestei legi care, conform art. 24 se completează cu dispozițiile Codului de

procedură civilă.

Astfel, conform art. 104

C. proc. civ. - legea organică: „Actele de procedură trimise prin poștă

instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost

predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui”.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Pârâtul

a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, întrucât art. 60

din Decizia nr. 220/2011 nu este susceptibil de a influența soluționare

fondului cauzei, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează acte

administrative cu caracter individual și nu normativ.

Pârâta a

mai invocat și excepția lipsei procedurii prealabile, în speță fiind incidente

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond,

a precizat că, la data emiterii Deciziei nr. 8514/2012, C.N.A. s-a pronunțat pe

baza documentelor avute la dispoziție, plicul cu data poștei neregăsindu-se

printre acestea.

c) Sentința

și considerentele primei instanțe

Prin

Sentința nr. 167/ F din 24 iulie 2012 Curtea de Apel Brașov a respins excepția

lipsei procedurii prealabile. A admis excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate și în consecință a respins constatarea nelegalității art. 60 din

Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Totodată,

a fost admisă acțiunea reclamantei B.D.G. în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.

și s-a dispus anularea Deciziei nr. 8514 din 17 mai 2012 a C.N.A. și trimisă plângerea

reclamantei către aceeași instituție, pentru soluționarea pe fond.

A fost

obligat pârâtul C.N.A. la plata sumei de 25.508,60 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată către reclamantă.

Pentru a

pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția

inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 60

din Decizia nr. 220/2011, este întemeiată.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 59: „Solicitantul căruia i s-a refuzat de către

radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului

în termen de maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs

lezarea”; art. 60: „Sesizarea, însoțită de întreaga documentație referitoare la

cererile de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, se

înregistrează la Registratura Consiliului.”

Aceste

două norme reglementează instituții diferite, respectiv, art. 59 reglementează

termenul în care poate fi sesizat Consiliul, iar art. 60 are în vedere modul de

înregistrare a sesizării.

Întrucât

prin decizia atacată, C.N.A. a precizat în mod expres dispozițiile art. 59 și a

respins pe motiv de tardivitate sesizarea pentru depășirea termenului prevăzut

de acest articol, Curtea constată că dispozițiile art. 60 referitoare la

înregistrarea sesizării nu au importanță în soluționarea cauzei și, pe cale de

consecință, de articolul în speță nu depinde soluționarea pricinii.

Pentru

aceste motive a fost admisă excepția de inadmisibilitate a invocării excepției

de nelegalitate.

Pe

fondul cauzei, instanța de fond a arătat că decizia atacată prin care s-a

respins sesizarea reclamantei pe motiv de tardivitate este greșită.

Astfel,

solicitantul avea la dispoziție, conform art. 59, un termen de 30 de zile

pentru sesizarea Consiliului în cazul în care acestuia i s-a refuzat dreptul la

replică, termen care curge de la data difuzării programului care a produs

lezarea.

Termenul

se calculează potrivit dreptului comun, pe zile libere și cu respectarea art. 104

C. proc. civ. conform căruia actele de procedură trimise prin poștă se socotesc

împlinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte

de împlinirea lui. Or, la filele 24 - 25 se regăsesc înscrisurile care atestă

predarea în termen la oficiul poștal (26 aprilie 2012) a sesizării Consiliului

Național al Audiovizualului și, implicit, formularea în termen a sesizării,

neavând nicio relevanță data înregistrării solicitării la registratura

Consiliului.

2.

Instanța de recurs

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.N.A.

a) Motivele

de recurs

În

motivele de recurs pârâtul a susținut că potrivit art. 59 din Decizia nr. 220/2011

solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori

la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de 30 de zile de la

difuzarea programului care a produs lezarea.

În

speță, s-a arătat că emisiunea reclamată a fost difuzată la data de 29 martie 2012,

iar solicitarea a fost înregistrată la C.N.A. la data de 2 mai 2012, astfel că

s-a depășit termenul de 30 de zile reglementat de art. 59 din Codul

audiovizualului, fără a fi depusă vreo dovadă că sesizarea s-a făcut înainte de

epuizarea termenului legal.

S-a

arătat că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă și că procedura în fața

Consiliului nu este una administrativ-jurisdicțională.

b) Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin

întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu

motivarea că nu are relevanță data înregistrării la Consiliu a solicitării, ci

data depunerii la poștă, așa cum rezultă din prevederile art. 104 C. proc. civ.

A

precizat recurenta că solicitarea s-a depus la poștă la data de 26 aprilie 2012,

adică în interiorul termenului reglementat de art. 59 din Codul

audiovizualului.

c) Analiza

motivelor de recurs

Înalta

Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația

aplicabilă și probele cauzei, constată că recursul este nefondat, potrivit

motivelor ce se vor expune în continuare.

Situația

de fapt

La data

de 29 martie 2012, postul de televiziune M. a difuzat o emisiune în care s-a

făcut vorbire despre reclamanta B.D.G. și clinica în cadrul căreia aceasta își

desfășoară activitatea.

Reclamanta

a cerut la data de 12 aprilie 2012 difuzarea unui drept la replică, însă cu

răspunsul nr. 67 din 19 aprilie 2012 i s-a comunicat că nu i se acordă dreptul

la replică întrucât cererea sa nu îndeplinește cerințele Deciziei nr. 220/2011,

astfel că la data de 26 aprilie 2012 a prezentat la oficiul poștal solicitarea

sa către C.N.A.

Legislația

aplicabilă

Decizia nr.

220/2011 - art. 59: Solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor

dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de

maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

Înalta

Curte arată că din redactarea art. 59 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul

audiovizualului se constată că solicitantul căruia i s-a refuzat de către

radiodifuzor dreptul la replică se poate adresa Consiliului în termen de 30 de

zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

C.N.A. a

respins cererea reclamantei cu motivarea că solicitarea nu a fost formulată în

termenul de 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

La

adoptarea acestei soluții, Consiliul nu a avut în vedere că cererea reclamantei

s-a înregistrat la 2 mai 2012, dar a fost expediată prin poștă la data de 26

aprilie 2012, așa cum rezultă din factura aflată la fila 24 dosar fond, situație

în raport de care în mod legal instanța de fond a apreciat că s-a respectat

termenul de 30 de zile de la data difuzării emisiunii care a produs lezarea.

Având în

vedere situația de fapt existentă și prevederile art. 59 din Decizia nr. 220/2011,

criticile formulate în recurs, sub acest aspect, sunt nefondate.

În ceea

ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, trebuie precizat că

în speță, nu se impune formularea plângerii prealabile, dat fiind refuzul

autorității publice de a soluționa cererea pe motiv de tardivitate.

În cazul

refuzului, care are caracter de act administrativ asimilat, nu mai este necesar

a fi îndeplinită procedura prealabilă.

Potrivit

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă, în cazul

acțiunilor care au ca obiect refuzul nejustificat de a rezolva o cerere

referitoare la un drept sau interes legitim nu este obligatorie.

Ipoteza

aflată în analiză se circumscrie acestei teze, astfel că respingerea excepției

lipsei procedurii prealabile de către prima instanță este întemeiată. Este

adevărat că motivarea, cu referire la actul administrativ jurisdicțional, este

greșită pentru că în speță nu s-a pronunțat un act administrativ

jurisdicțional.

Chiar

dacă s-ar fi emis o decizie de către C.N.A. actul respectiv are caracter de act

administrativ individual și nu act administrativ jurisdicțional, pentru că

potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ

jurisdicțional este actul emis de o autoritate administrativă investită prin

lege cu atribuții de jurisdicție administrativă, ale cărei caracteristici sunt

definite în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004.

În cazul

C.N.A., această autoritate nu are competență de jurisdicție administrativă,

astfel că nu poate emite acte administrative jurisdicționale.

Eroarea

de motivare săvârșită de prima instanță nu afectează legalitatea sentinței,

întrucât prin prezenta decizie s-a suplinit și înlocuit motivarea primei

instanțe.

Având în

vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.A. împotriva Sentinței nr. 167/ F din 24 iulie 2012 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2013.