ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5816/2013

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâtului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.R.T. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „S.R.T.”) a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.A.”) solicitând anularea Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 și, implicit, a Deciziei nr. 401 din 02 iunie 2011, prin care a fost sancționată cu somație publică pentru încălcarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii în ceea ce privește Decizia de sancționare nr. 401 din 2 iunie 2011 și excepția inadmisibilității anulării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 1028 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis excepția tardivității contestării Deciziei nr. 401 din 02 iunie 2011 a pârâtului C.N.A. și a respins contestația formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune, ca tardiv formulată; - a admis excepția inadmisibilității contestării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 a pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului și a respins contestația privind această decizie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Raportat la împrejurarea că pârâtul C.N.A. a comunicat reclamantei Decizia de sancționare la data de 3 iunie 2011, instanța a reținut că, la data de 20 iunie 2011, a expirat termenul legal prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 în care putea fi introdusă contestația reclamantei împotriva Deciziei de sancționare nr. 401 din 2 iunie 2011. Reclamanta a depus contestația la poștă (conform plicului de la fila 14 din dosar) abia la 30 iunie 2010, după expirarea termenului legal de contestare, fiind înregistrată la instanță la 1 iulie 2011. În privința termenului de contestare a Deciziei de sancționare se aplică prevederile legii speciale, Legea nr. 504/2002, iar nu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, care are caracter de lege generală.

În atare situație formularea unei plângeri prealabile nu suspendă și nu întrerupe termenul legal în care putea fi introdusă la instanță acțiunea privind anularea Deciziei nr. 401/2011, iar reclamanta nu poate invoca în favoarea sa necunoașterea legii. În consecință, instanța a reținut că este întemeiată excepția tardivității acțiunii. Totodată, curtea de apel a reținut că cererea este tardiva și în ipoteza în care s-ar considera că reclamanta a luat la cunoștință de decizia contestată abia la 7 iunie 2011 când a fost înregistrată la C.N.A.

contestația sa, conform celor menționate în Decizia nr. 457 din 16 iunie 2011. Cu privire la excepția inadmisibilității contestării Deciziei nr. 457/2011, prima instanță a reținut că este întemeiată, deoarece, pe de o parte, decizia respectivă nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece Decizia care dă naștere unor raporturi juridice este Decizia nr. 401/2011, iar contestația împotriva acestei decizii este tardiv formulată, conform celor expuse anterior. Legea nr. 504/2002 nu prevede obligativitatea unei plângeri prealabile, astfel încât atunci când aceasta este făcută totuși, prin decizia de soluționare a plângerii prealabile, respectiv a contestației, nu se pot naște, nici modifica și nici stinge raporturi juridice.

Pe de altă parte, anularea deciziei nu poate produce niciun efect asupra deciziei de sancționare întrucât este tardivă contestația reclamantei în ceea ce privește această decizie. Chiar dacă s-ar admite că Decizia nr. 457/2011 este un act administrativ și poate fi contestat separat, atunci acțiunea reclamantei este inadmisibilă deoarece nu a fost formulată plângere prealabilă. 3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă susține că S.R.T. înțelege să conteste reglementarea de principiu, instituită prin menținerea Deciziei nr. 401/2011, și anume interdicția impusă S.R.T. de a splita/ fragmenta programele din propria grilă de emisiuni construită în interesul telespectatorului. Se arată că în mod greșit prima instanță a ignorat procedura plângerii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004, susținând că formularea din legea specială „fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile” nu echivalează cu exceptarea de la îndeplinirea procedurii prealabile, ci dă dreptul S.R.T. să opteze pentru această cale înainte de a se adresa instanței competente. Astfel, se susține că S.R.T. a respectat prevederile art. 7 și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, a dat dovadă de bună-credință și de diligență în demersul său de contestare a Deciziei nr. 401/2011.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că a primit Decizia nr. 401/2011 la data de 3 iunie 2011, a formulat plângere prealabilă la data de 7 iunie 2011, iar la data de 20 iunie 2011 i-a fost comunicată Decizia nr. 457 din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă și a sesizat instanța de contencios administrativ cu acțiune în anulare, respectând art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă expune argumente în susținerea acțiunii în anularea actelor contestate. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea următoarelor acte: - Decizia C.N.A. nr. 401 din 02 iunie 2011 privind somarea S.R.T., pentru postul de televiziune TVR1, pentru încălcarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002; - Decizia C.N.A. nr. 457 din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată de SRTv împotriva Deciziei C.N.A. nr. 401 din 02 iunie 2011. Prin Decizia nr. 401 din 02 iunie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A. a decis adresarea unei somații publică S.R.T.

pentru postul de televiziune T.V.R.1 și a dispus intrarea de îndată în legalitate, iar, potrivit dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, C.N.A. a prevăzut că S.R.T. are obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, cel puțin de 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principalele emisiuni de știri a unei mesaj referitor la sancțiunea aplicată. Conform art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate: „Art. 93. - (1) Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.

(2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data comunicării. (3) Actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora. (4) Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.” Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a admis excepția tardivității acțiunii, constatând că Decizia nr. 401/2011 a fost comunicată S.R.T.

la data de 3 iunie 2011, iar acțiunea în anulare, depusă la oficiul poștal la data de 30 iunie 2011, a fost promovată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002. Apărările recurentei-reclamante în sensul aplicabilității dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât prevederile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 reprezintă reglementarea specială în materia audiovizualului, aplicabilă cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Pentru aceleași considerente, sunt lipsite de relevanță sub aspectul tardivității acțiunii susținerile recurentei referitoare la admisibilitatea procedurii plângerii prealabile pe care a formulat-o împotriva deciziei de sancționare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

A admite teoria recurentei echivalează cu lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 care reglementează termenul de introducere a acțiunii în anularea actelor prin care C.N.A. aplică sancțiuni pentru încălcarea dispozițiilor legii. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.R.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R.T. împotriva Sentinței civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2013.