ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5816/2013

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

apărările pârâtului

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.R.T. (denumită în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „S.R.T.”) a chemat în judecată pe

pârâtul C.N.A. (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.A.”)

solicitând anularea Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 și, implicit, a Deciziei

nr. 401 din 02 iunie 2011, prin care a fost sancționată cu somație publică

pentru încălcarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Pârâtul a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii în

ceea ce privește Decizia de sancționare nr. 401 din 2 iunie 2011 și excepția

inadmisibilității anulării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011, iar, pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

instanțe

Prin Sentința

nr. 1028 din 15 februarie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis excepția

tardivității contestării Deciziei nr. 401 din 02 iunie 2011 a pârâtului C.N.A.

și a respins contestația formulată de reclamanta Societatea Română de

Televiziune, ca tardiv formulată;

- a admis excepția

inadmisibilității contestării Deciziei nr. 457 din 16 iunie 2011 a pârâtului

Consiliul Național al Audiovizualului și a respins contestația privind această

decizie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

excepțiile invocate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Raportat la

împrejurarea că pârâtul C.N.A. a comunicat reclamantei Decizia de sancționare

la data de 3 iunie 2011, instanța a reținut că, la data de 20 iunie 2011, a

expirat termenul legal prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 în

care putea fi introdusă contestația reclamantei împotriva Deciziei de sancționare

nr. 401 din 2 iunie 2011.

Reclamanta a depus

contestația la poștă (conform plicului de la fila 14 din dosar) abia la 30

iunie 2010, după expirarea termenului legal de contestare, fiind înregistrată

la instanță la 1 iulie 2011.

În privința termenului

de contestare a Deciziei de sancționare se aplică prevederile legii speciale, Legea

nr. 504/2002, iar nu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, care are

caracter de lege generală.

În atare situație

formularea unei plângeri prealabile nu suspendă și nu întrerupe termenul legal în

care putea fi introdusă la instanță acțiunea privind anularea Deciziei nr. 401/2011,

iar reclamanta nu poate invoca în favoarea sa necunoașterea legii.

În consecință,

instanța a reținut că este întemeiată excepția tardivității acțiunii.

Totodată, curtea de

apel a reținut că cererea este tardiva și în ipoteza în care s-ar considera că

reclamanta a luat la cunoștință de decizia contestată abia la 7 iunie 2011 când

a fost înregistrată la C.N.A. contestația sa, conform celor menționate în Decizia

nr. 457 din 16 iunie 2011.

Cu privire la excepția

inadmisibilității contestării Deciziei nr. 457/2011, prima instanță a reținut

că este întemeiată, deoarece, pe de o parte, decizia respectivă nu este un act

administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece Decizia

care dă naștere unor raporturi juridice este Decizia nr. 401/2011, iar contestația

împotriva acestei decizii este tardiv formulată, conform celor expuse anterior.

Legea nr. 504/2002 nu

prevede obligativitatea unei plângeri prealabile, astfel încât atunci când

aceasta este făcută totuși, prin decizia de soluționare a plângerii prealabile,

respectiv a contestației, nu se pot naște, nici modifica și nici stinge

raporturi juridice.

Pe de altă parte, anularea

deciziei nu poate produce niciun efect asupra deciziei de sancționare întrucât

este tardivă contestația reclamantei în ceea ce privește această decizie.

Chiar dacă s-ar

admite că Decizia nr. 457/2011 este un act administrativ și poate fi contestat

separat, atunci acțiunea reclamantei este inadmisibilă deoarece nu a fost

formulată plângere prealabilă.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta

Societatea Română de Televiziune, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreunul dintre motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

susține că S.R.T.

înțelege să conteste reglementarea de principiu, instituită prin menținerea

Deciziei nr. 401/2011, și anume interdicția impusă S.R.T. de a splita/ fragmenta

programele din propria grilă de emisiuni construită în interesul

telespectatorului.

Se arată că în mod

greșit prima instanță a ignorat procedura plângerii prealabile prevăzută de

Legea nr. 554/2004, susținând că formularea din legea specială „fără a fi

necesară formularea unei plângeri prealabile” nu echivalează cu exceptarea de

la îndeplinirea procedurii prealabile, ci dă dreptul S.R.T. să opteze pentru

această cale înainte de a se adresa instanței competente. Astfel, se susține că

S.R.T. a respectat prevederile art. 7 și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

554/2004, a dat dovadă de bună-credință și de diligență în demersul său de

contestare a Deciziei nr. 401/2011.

Totodată, recurenta-reclamantă

arată că a primit Decizia nr. 401/2011 la data de 3 iunie 2011, a formulat

plângere prealabilă la data de 7 iunie 2011, iar la data de 20 iunie 2011 i-a

fost comunicată Decizia nr. 457 din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă

plângerea prealabilă și a sesizat instanța de contencios administrativ cu

acțiune în anulare, respectând art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă

expune argumente în susținerea acțiunii în anularea actelor contestate.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea următoarelor acte:

- Decizia C.N.A. nr. 401

din 02 iunie 2011 privind somarea S.R.T., pentru postul de televiziune TVR1,

pentru încălcarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea audiovizualului nr.

504/2002;

- Decizia C.N.A. nr. 457

din 16 iunie 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată de SRTv

împotriva Deciziei C.N.A. nr. 401 din 02 iunie 2011.

Prin Decizia nr. 401

din 02 iunie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 93

1

alin. (1) și

(2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare, C.N.A. a decis adresarea unei somații publică S.R.T. pentru postul

de televiziune T.V.R.1 și a dispus intrarea de îndată în legalitate, iar,

potrivit dispozițiilor art. 93

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, C.N.A.

a prevăzut că S.R.T. are obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de

la comunicare, sonor și vizual, cel puțin de 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00,

din care o dată în principalele emisiuni de știri a unei mesaj referitor la

sancțiunea aplicată.

Conform

art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - forma în vigoare la data emiterii

deciziilor contestate:

„Art. 93. -

(1)

Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte

emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și

Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate

împuternicit în acest scop.

(2)

Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art.

90 și 91 își produc efectele de la data comunicării.

(3)

Actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la

secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară

formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare;

termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.

(4)

Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin.

(3) constituie de drept titlu executoriu.”

Înalta Curte reține

că prima instanță în mod corect a admis excepția tardivității acțiunii,

constatând că Decizia nr. 401/2011 a fost comunicată S.R.T. la data de 3 iunie

2011, iar acțiunea în anulare, depusă la oficiul poștal la data de 30 iunie

2011, a fost promovată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 93 alin. (3)

din Legea nr. 504/2002.

Apărările recurentei-reclamante

în sensul aplicabilității dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004

nu pot fi primite, întrucât prevederile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002

reprezintă reglementarea specială în materia audiovizualului, aplicabilă cu

prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Pentru

aceleași considerente, sunt lipsite de relevanță sub aspectul tardivității

acțiunii susținerile recurentei referitoare la admisibilitatea procedurii

plângerii prealabile pe care a formulat-o împotriva deciziei de sancționare,

soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. A admite teoria recurentei

echivalează cu lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din

Legea nr. 504/2002 care reglementează termenul de introducere a acțiunii în

anularea actelor prin care C.N.A. aplică sancțiuni pentru încălcarea

dispozițiilor legii.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.R.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.R.T. împotriva Sentinței civile nr. 1028 din 15 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2013.