ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2015

Obiectul acțiunilor deduse judecății și procedura derulată de prima instanță 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2651/2/2013, reclamanta SC "A." SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 123 din 19 martie 2013 emisă de pârât. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia contestată este lovită de nulitate, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Pe fondul cauzei, partea a susținut că nu este vinovată de săvârșirea celor două fapte contravenționale descrise în decizie, respectiv informarea publicului în mod incorect și fără obiectivitate, precum și nesolicitarea și neprezentarea punctului de vedere al persoanei căreia, în cadrul emisiunilor sale, i-au fost aduse acuzații. Petenta SC "B." SA a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului prin care a solicitat, în primul rând, conexarea celor două cauze, iar în al doilea rând, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2.655/2/2013, reclamanta SC "C." SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 124 din 19 martie 2013 emisă de pârât. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce atrage sancțiunea nulității sale. De asemenea, partea a prezentat argumentele pentru care consideră că nu este vinovată de săvârșirea celor două fapte contravenționale nominalizate în actul administrativ de sancționare dedus controlului de legalitate al instanței specializate. Petenta SC "B." SA a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului prin care a solicitat, în primul rând, conexarea celor două cauze, iar în al doilea rând, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2013, Curtea a admis excepția de conexitate și, în consecință, a dispus conexarea dosarului nr. 2.655/2/2013 la dosarul x/2/2013; totodată, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de SC "B." SA 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4.192 din 30 decembrie 2013, a respins acțiunea principală și cererea conexă, ca neîntemeiate, și a admis cererile de intervenție formulate de intervenienta SC "B." SA în favoarea pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului.

Recursul declarat de reclamantele SC "C." SA și SC "A." SA În recursul lor, reclamantele au solicitat casarea hotărârii și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunilor astfel cum au fost formulate. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurente critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. - Prima instanță a soluționat greșit excepția nulității deciziilor atacate, urmarea încălcării prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001. Este profund criticabilă motivarea conform căreia dreptul comun nu este aplicabil, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit acest lucru, ar fi stipulat prin lege. În condițiile în care Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificată, nu conține nicio normă derogatorie de la dispozițiile generale cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că obligația reglementată de art. 10 mai sus enunțat revine și intimatului Consiliul Național al Audiovizualului în cadrul activității sale de sancționare. - Judecătorul fondului a consacrat faptul că informarea corectă a publicului de către un post de televiziune este indisolubil legată de gradul de detaliere a informațiilor care sunt prezentate. Cum însă detalierea unei informații este un aspect pur subiectiv, rezultă că instanța a interpretat și a aplicat legea într-o manieră contrară dreptului fundamental la libera exprimare și informare. Ceea ce rezultă din considerentele sentinței este faptul că, indiferent dacă informația este corectă sau nu, în măsura în care un anumit grad de detaliere al informației (care nu este însă precizat în lege) lipsește din cadrul demersului jurnalistic, atunci aceasta poate fi considerată dezinformare. Acest punct de vedere nu poate fi primit, dat fiind că obligația unei corecte informări este în mod necircumstanțiat prevăzută de lege, așa încât nu se poate distinge cu privire la veridicitatea informației în baza unor criterii care nu sunt reglementate de norma legală. Dincolo de circumstanța constând în absența comunicării către telespectatori a detaliilor raporturilor comerciale dintre recurente și intervenientă, instanța de fond nu a prezentat în considerentele hotărârii critici din care să reiasă faptul că informațiile furnizate de recurente ar fi lipsite de veridicitate și, prin urmare, ar fi susceptibile să dezinformeze publicul. - Atâta timp cât între părți a existat un dialog cu privire la retransmisia posturilor tv. aflate în discuție, ocazie cu care SC "B." SA și-a prezentat punctul de vedere, nu se poate reține încălcarea obligației difuzorului pe acest aspect.

Apărările formulate în cauză 4.1. În întâmpinările depuse la dosar, intimatul Consiliul Național al Audiovizualului și intimata SC "B." SA au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 11 martie 2015, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentele-reclamante SC "A." SA și SC "C." SA au dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, deciziile nr. 123 din 19 martie 2013 și nr. 124 din 19 martie 2013 prin care intimatul Consiliul Național al Audiovizualului le-a sancționat cu somație publică pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificată, art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 66 alin. (1) și (2) și art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea principală și cererea conexă, ca neîntemeiate și a admis cererile de intervenție formulate de intervenienta SC "B." SA în favoarea pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului. Soluția Curții de Apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual la criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Cu privire la nulitatea celor două decizii contestate, Recurentele susțin faptul că O.G. nr. 2/2001 este incidentă în cauza de față, în condițiile în care Legea audiovizualului nu prevede în mod expres inaplicabilitatea dreptului comun în materie contravențională, ci conține doar anumite norme derogatorii punctuale. În acord cu cele statuate de prima instanță, Înalta Curte constată că deciziile de sancționare contravențională analizate au fost emise în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, modificată, lege specială ale cărei dispoziții derogă de la dreptul comun în materie, respectiv O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea logică (argumentul de interpretare logică per a contrario) și teleologică a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 90 alin. (4), art. 93 alin. (3) și art. 94 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificată, rezultă că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică numai contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, iar nu și celor constatate de Consiliul Național al Audiovizualului. Această soluție este în concordanță cu jurisprudența consolidată a Înaltei Curți care a recunoscut caracterul derogatoriu al regimului contravențional reglementat prin Legea audiovizualului față de cel prevăzut prin O.G. nr. 2/2001 (e.g. Decizia nr. 3.844 din 16 octombrie 2014, Decizia nr. 4.034 din 29 octombrie 2014). Ca atare, deciziile administrative aflate în discuție nu pot fi considerate nule, deoarece au fost emise cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 504/2002. 6.2. Cu privire la faptele reținute prin deciziile atacate Prin actele administrative deduse judecății s-a reținut în sarcina recurentelor faptul că posturile de televiziune deținute de acestea - D. și A. - au prezentat în perioada 20 - 22 aprilie 2012, în cadrul unor ediții de știri și emisiuni de dezbateri, informații și comentarii referitoare la aspectul că distribuitorul de servicii SC "B." SA a încetat abuziv retransmisia prin satelit (platforma O.) a programelor posturilor de televiziune aparținând companiei E. (D., F., A., G. și H.). Față de aceste aspecte, s-a constatat că radiodifuzorii nu au asigurat publicului telespectator o informație corectă, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, întrucât i-au indus ideea că distribuitorul de servicii SC "B." SA nu respectă principiul must carry, reglementat de art. 82 din Legea audiovizualului, când, în realitate, SC "B." SA nu retransmitea posturile trustului E. prin platforma O. pentru că legiuitorul a instituit o excepție de la aplicarea principiului anterior menționat, prin art. 12 alin. (3) din Decizia nr. 72/2012 privind condițiile de eliberare și modificare a avizului de retransmisie. De asemenea, s-a menționat și faptul că, deși informațiile prezentate erau de interes public, radiodifuzorii nu au solicitat și punctul de vedere al reprezentanților distribuitorului de servicii SC "B." SA pentru ca informația să fie echilibrată, imparțială și pentru a favoriza formarea opiniilor cu privire la subiectul abordat, după cum impun prevederile art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului. Totodată, autoritatea emitentă a actelor administrative contestate a mai reținut și faptul că radiodifuzorii au prezentat informațiile analizate fără respectarea principiului bunei-credințe și fără a asigura o distincție clară între fapte și opinii, potrivit dispozițiilor art. 67 din Codul audiovizualului. Prima instanță a confirmat punctul de vedere al autorității intimate și a apreciat că situațiile de fapt descrise în cele două decizii contestate în cauză sunt reale, iar reclamantele au săvârșit faptele menționate în cuprinsul acestora, cu încălcarea dispozițiilor normative anterior enunțate. La aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident cauzei la situația de fapt. Astfel, conform prevederilor art. 3 alin. (2) Legea audiovizualului, "toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor." Dispozițiile din Codul audiovizualului relevante pe subiectul analizat sunt: - art. 64 alin. (1): "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință"; - art. 66 alin. (1): "În programele de știri și de dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică"; - alin. (2) "Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție se asigură, de regulă, în cadrul aceleiași emisiuni, iar în mod excepțional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitați refuză să participe sau să își precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menționat pe post; absența punctului de vedere al uneia dintre părți nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparțialității." - art. 67: "În exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigentelor de asigurare a imparțialității." Instanța de control judiciar reține că obligația de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat. Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat. Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective. Înalta Curte apreciază că este corectă opinia exprimată de judecătorul fondului în sensul că dezinformarea publicului se poate realiza atât prin prezentarea de informații nereale, cât și prin omisiune, mai precis, prin ascunderea unor informații relevante pentru un anumit subiect. Într-adevăr, din probatoriul administrat în cauza de față, rezultă în mod indubitabil faptul că informațiile furnizate publicului telespectator nu au fost corecte, deoarece nu au făcut referire la negocierile desfășurate de părți cu privire la retransmiterea posturilor prin platforma I., negocieri care nu pot fi apreciate ca fiind "detalii", după cum susțin recurentele. În concret, prin adresa nr. 1.618 din 06 februarie 2006, SC "A." SA a precizat faptul că postul de televiziune A. este, din punct de vedere comercial, liber la retransmisie; retransmisia programului A. în platformele de cabloviziune, precum și în cele de O., se poate face numai în baza acordului de retransmisie și a unui contract punctual eliberat de către SC "A." SA. Prin adresa nr. 15.573 din 15 noiembrie 2011, SC "C." SA a comunicat Consiliului Național al Audiovizualului faptul că, începând cu data de 15 noiembrie 2011, postul de televiziune F. este liber la retransmisie, fără condiționări tehnice și/sau financiare; totodată, partea a solicitat includerea postului aflat în discuție în topul stațiilor TV în vederea aplicării principiului must carry, pentru respectarea de către distribuitorii de cablu a prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Prin adresa nr. 761 din 15 decembrie 2011, SC "C." SA a comunicat intimatei SC "B." SA faptul că CNA a inclus posturile de programe F. și H. în lista ce include topul stațiilor TV în vederea aplicării principiului must carry de către distribuitorii de servicii de programe retransmise prin intermediul rețelelor de comunicații electronice. Prin adresa nr. CEO AG 58 din 28 martie 2012, SC "C." SA și SC "J." SA au propus SC "B." SA o întâlnire de negocieri pentru data de 09 aprilie 2012 și au informat intimata-intervenientă că: - doresc "să inițieze reglementarea modalității și condițiilor comerciale de retransmitere prin O. de către SC "B." SA a posturilor de televiziune aparținând K."; - doresc "ca negocierile să se concretizeze printr-un contract semnat de părți până la data de 29 aprilie 2012"; - dacă negocierile nu vor fi finalizate până la data respectivă, "începând cu data de 20 aprilie 2012 încetează de drept orice acord emis de companiile aparținând K. pentru retransmiterea prin O. de către SC "B." SA a posturilor de televiziune ale K., fără a mai fi necesară îndeplinirea niciunei formalități". În cadrul întâlnirii ce a avut loc la data de 09 aprilie 2012, SC "C." SA a transmis către intimata SC "B." SA propunerea comercială pentru retransmiterea prin satelit a posturilor de televiziune D., F., A., G. și H. Prin adresa nr. 83 din 10 aprilie 2012, SC "C." SA a comunicat intimatei SC "B." SA faptul că "propunerea noastră este de a încheia un acord comercial cu privire la retransmiterea posturilor de televiziune D., F., A., G. și H. în rețeaua O. a B., în schimbul unui preț de 0,6 Euro/lună/abonat O. a B. pentru anul 2012". De asemenea, SC "C." SA a reiterat faptul că dorește "ca negocierile să se concretizeze printr-un contract semnat între părți cel mai târziu la data de 20 aprilie 2012.". Prin adresa nr. 9.992 din 13 aprilie 2012, SC "B." SA a comunicat către SC "C." SA punctul său de vedere cu privire la negocierile anterioare dintre părți și a invitat reprezentanții C. la alte negocieri în data de 17 aprilie 2012, ora 11:30; totodată, intimata a reamintit că modificarea structurii de programe retransmise se poate realiza numai într-un termen de 30 de zile, termen în care trebuie obținut avizul de retransmisie modificat emis de CNA și trebuie informați abonații. Reprezentanții C. nu au participat la întâlnirea propusă pentru data de 17 aprilie 2012, însă au transmis chiar în ziua stabilită pentru întâlnire adresa nr. 90/2012 prin care au propus o nouă întâlnire pentru continuarea negocierilor la data de 18 aprilie 2012. Întâlnirea propusă de C. a avut loc la data fixată de părți, însă aceasta nu s-a putut concretiza prin încheierea unei minute. Prin adresa nr. 91 din 19 aprilie 2012, C. a comunicat intervenientei faptul că: - își menține "poziția exprimată prin scrisoarea nr. CEO AG 58 din 28 martie 2012, în sensul că în cazul în care negocierile nu sunt finalizate cu succes până la data de 20 aprilie 2012 încetează orice acord emis de companiile aparținând K. pentru retransmiterea prin O. de către SC "B." SA a posturilor de televiziune D., F., A., G. și H."; - "în situația în care SC "B." SA va retransmite fără drept posturile de televiziune menționate în rețeaua O. (...) va apela la toate măsurile legale (...) pentru protejarea drepturilor deținute de SC "C." SA". În condițiile în care recurenta SC "C." SA nu a revenit asupra datei de 20 aprilie 2012 de la care înceta orice acord de retransmisie prin O. a posturilor TV aparținând L., intervenienta a informat C. că va întrerupe, începând cu ora 0:00 a datei de 20 aprilie 2012 retransmisia prin O. a posturilor D., A. și H., respectând în acest mod voința L. în legătură cu încetarea, de la data de 20 aprilie 2012, a oricărui acord de retransmisie pentru platforma O.. Prin adresa nr. 10.364 din 19 aprilie 2012, societatea intimată a informat CNA că, în scopul de a evita orice plângeri ale C. împotriva sa, începând cu ora 0:00 a datei de 20 aprilie 2012, B. nu va mai retransmite prin O. niciunul dintre posturile de televiziune ale L. Prin adresa nr. 10.689 din 24 aprilie 2012, intimata B. a solicitat recurentei SC "C." SA să îi comunice condițiile comerciale pentru retransmisia prin sistemul O. a unui pachet distinct de programe care să conțină posturile L. și o propunere de contract în acest sens. Prin adresa nr. 101 din 25 aprilie 2012, SC "C." SA a precizat faptul că "posturile TV ale K. ar trebui să se regăsească în pachetul de bază al oricărui distribuitor de servicii prin rețele O., iar abonații nu ar trebui să suporte costuri suplimentare pentru a putea recepționa aceste programe", fără, însă, să comunice societății interveniente propunerea de contract sau condițiile comerciale. Față de negocierile purtate de părți, mai sus expuse, care nu au fost reflectate în informațiile furnizate de recurente publicului telespectator, acestea transmițând ideea că intimata nu respectă principiul must carry, reglementat de art. 82 din Legea audiovizualului, Înalta Curte apreciază că societățile recurente au încălcat: - obligația reglementată de art. 3 alin. (2) Legea audiovizualului, deoarece nu au asigurat informarea obiectivă a publicului telespectator, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor derulate, în scopul de a permite libera formare a opiniilor; - obligația prevăzută de art. 64 alin. (1) din Codul audiovizualului, în condițiile în care acestea au difuzat informații incorecte, neprezentate în mod imparțial și cu bună-credință; - obligația nominalizată în art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului, întrucât informațiile prezentate erau de interes public, iar recurentele nu au asigurat imparțialitatea, echilibrul și favorizarea liberei informării a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; - obligația instituită de art. 67 din Codul audiovizualului, deoarece prezentatorii emisiunilor de știri nu au asigurat o separare clară a opiniilor de fapte.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, din care rezultă că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va respinge recursul.