ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6409/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 8 noiembrie 2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov, să dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 08 februarie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Brașov, până la soluționarea acțiunii de fond având ca obiect anularea acestor acte. Reclamanta a motivat cererea sa de suspendare pe îndeplinirea cerințelor legii, respectiv existența cazului justificat - aceleași din cuprinsul cererii de chemare în judecată - precum și paguba iminentă - poprirea conturilor societății.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a fost sancționată cu nedeductibilitatea unor cheltuieli și a unor sume reprezentând T.V.A. deductibilă pentru simplul motiv că furnizorii săi nu au depus declarații de T.V.A. sau nu și-au înregistrat în contabilitate operațiunile de livrare către reclamantă. Or, conform normelor în vigoare (art. 11 alin. (1) 2-5 din Codul Fiscal), aceste cheltuieli puteau fi considerate nedeductibile doar în situația în care furnizorilor li s-ar fi anulat înscrierea în scopuri de T.V.A. sau ar fi fost declarați inactivi. Niciuna dintre aceste premise nu se regăsesc în speță, furnizorii respectivi fiind activi și cu înregistrările de T.V.A. valabile în momentul livrărilor efectuate către reclamantă.

Mai mult, a arătat societatea reclamantă, Curtea Europeană de Justiție a hotărât în cauza C - 324/2011, prin sentința din 6 septembrie 2012, faptul că nici în eventualitatea în care furnizorului îi este anulată înscrierea de T.V.A., autoritățile fiscale nu pot refuza deducerea sumelor aferente achizițiilor respective, atâta timp cât factura deține toate elementele obligatorii. În ceea ce privește existența unei pagube iminente, reclamanta a arătat că, în baza deciziei de impunere din 8 februarie 2012, s-a început împotriva reclamantei executarea silită, constând în poprirea conturilor (începând cu data de 5 noiembrie 2012) și sechestrarea bunurilor imobile. Prin sentința nr. 277 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C.

SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov și în consecință: A dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 08 februarie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Brașov, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a actelor mai sus identificate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia de impunere din 08 februarie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Brașov, reclamanta a fost obligată să plătească suma de 942.947 lei constând în obligații fiscale suplimentare deoarece în urma inspecției financiare s-a constatat că mai multe achiziții de bunuri de la diverși furnizori nu ar fi deductibile (lipsa unui contract cu furnizorul, nedepunerea declarațiilor fiscale de către furnizori, neînregistrarea în contabilitate a facturilor de către furnizori.

Potrivit normelor în materie, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În acest context faptic și juridic, prima instanță a constatat că cele două acte au fost atacate în contencios administrativ prin acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov și face obiectul Dosarului nr. 359/64/2012, aflat pe rolul Curții de Apel Brașov. Pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. De asemenea, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede necesitatea depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Curtea de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune suspendarea actelor administrative contestate, după cum urmează: În cauză, reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege și totodată a depus cauțiunea stabilită de instanță.

Și celelalte două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 subzistă în speță, respectiv, existența „unui caz bine justificat” și a „iminența producerii pagubei”. În sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (astfel cum se prevede în art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004).

A apreciat curtea de apel că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare vizează aspecte legate de fondul cauzei - aprecierea eronată a organului fiscal în sensul că anumite cheltuieli nu sunt deductibile, fiind încălcate dispozițiile art. 11 C. fisc., în cauză nu există furnizori declarați inactivi, aspectele imputate furnizorilor neputând afecta deductibilitatea operațiunilor pentru reclamantă - și sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, astfel că se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, prevăzut de lege. Curtea de apel a constatat, de asemenea, că s-a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei rezultă din actele dosarului.

Astfel, a reținut prima instanță, că din actele depuse la dosar, filele 9-13, 54-55 dosar curte, rezultă că organul fiscal a început executarea silită împotriva reclamantei, dispunându-se indisponibilizarea bunurilor imobile ale societății, precum și poprirea conturilor acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile art. 304 1 din același cod. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică sentința atacată sub următoarele aspecte: - Instanța de fond în analiza condiției cazului bine justificat face o analiză sumară a modalității în care organele fiscale au stabilit obligații fiscale, analizând practic aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu de aparența de nelegalitate.

Susține recurenta că prima instanță a reținut aparența de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale, fără să se raporteze la o prevedere legală sau o stare de fapt care să justifice hotărârea luată. - În mod greșit, prima instanță a apreciat că simpla invocare a de către reclamantă a faptului că punerea în executare a actului administrativ-fiscal contestat ar produce un prejudiciu extrem de grav și imposibil de înlăturat, este suficientă pentru a justifica îndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte constată că în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul de primă instanță a explicat, în mod convingător, rațiunile pentru care a apreciat că există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ fiscal, precum și ansamblul circumstanțelor speței care atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra reclamantei . Constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal și temeinic, este confirmată de Sentința nr. 111/F din data de 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 359/64/2012, prin care s-a dispus anularea parțială a deciziei de impunere a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta cauză.

În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii și crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul societății reclamante. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul dintre motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, împotriva Sentinței nr. 277/F din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.