ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6409/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 8 noiembrie

2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov, să dispună suspendarea executării

deciziei de impunere din 08 februarie 2012 și a raportului de inspecție fiscală

din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Brașov, până la soluționarea

acțiunii de fond având ca obiect anularea acestor acte.

Reclamanta a motivat

cererea sa de suspendare pe îndeplinirea cerințelor legii, respectiv existența

cazului justificat - aceleași din cuprinsul cererii de chemare în judecată -

precum și paguba iminentă - poprirea conturilor societății.

În susținerea cererii,

reclamanta a arătat că a fost sancționată cu nedeductibilitatea unor cheltuieli

și a unor sume reprezentând T.V.A. deductibilă pentru simplul motiv că

furnizorii săi nu au depus declarații de T.V.A. sau nu și-au înregistrat în

contabilitate operațiunile de livrare către reclamantă.

Or, conform normelor în

vigoare (art. 11 alin. (1)

2-5

din Codul Fiscal), aceste cheltuieli

puteau fi considerate nedeductibile doar în situația în care furnizorilor li

s-ar fi anulat înscrierea în scopuri de T.V.A. sau ar fi fost declarați inactivi.

Niciuna dintre aceste premise nu se regăsesc în speță, furnizorii respectivi

fiind activi și cu înregistrările de T.V.A. valabile în momentul livrărilor

efectuate către reclamantă.

Mai mult, a arătat societatea

reclamantă, Curtea Europeană de Justiție a hotărât în cauza C - 324/2011, prin

sentința din 6 septembrie 2012, faptul că nici în eventualitatea în care

furnizorului îi este anulată înscrierea de T.V.A., autoritățile fiscale nu pot

refuza deducerea sumelor aferente achizițiilor respective, atâta timp cât

factura deține toate elementele obligatorii.

În ceea ce privește

existența unei pagube iminente, reclamanta a arătat că,

în baza deciziei de impunere din 8 februarie 2012, s-a

început împotriva reclamantei executarea silită, constând în poprirea

conturilor (începând cu data de 5 noiembrie 2012) și sechestrarea bunurilor

imobile.

Prin sentința nr. 277

din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL, în contradictoriu

cu pârâta D.G.F.P. Brașov și în consecință:

A dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 08 februarie 2012 și a raportului de

inspecție fiscală din 08 februarie 2012 emise de pârâta D.G.F.P. Brașov, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a actelor mai

sus identificate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia de

impunere din 08 februarie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Brașov,

reclamanta a fost obligată să plătească suma de 942.947 lei

constând în obligații fiscale suplimentare deoarece în urma inspecției

financiare s-a constatat că mai multe achiziții de bunuri de la diverși

furnizori nu ar fi deductibile (lipsa unui contract cu furnizorul, nedepunerea

declarațiilor fiscale de către furnizori, neînregistrarea în contabilitate a

facturilor de către furnizori.

Potrivit normelor în

materie, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlu executoriu.

Principiul

legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se

întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe

de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În considerarea celor

două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și

al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o

situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege.

În acest context

faptic și juridic, prima instanță a constatat că cele două acte au fost atacate

în contencios administrativ prin acțiunea promovată de reclamantă în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brașov și face obiectul Dosarului nr. 359/64/2012,

aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.

Pentru suspendarea

executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ două

condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

De asemenea, art. 215

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede necesitatea depunerii unei

cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Curtea de apel a

constatat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune

suspendarea actelor administrative contestate, după cum urmează:

În cauză, reclamanta

a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege și totodată a depus

cauțiunea stabilită de instanță.

Și celelalte două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 subzistă în

speță, respectiv, existența „unui caz bine justificat” și a „iminența

producerii pagubei”.

În sensul legii,

cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (astfel cum se

prevede în art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004).

A apreciat curtea de

apel că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare

vizează aspecte legate de fondul cauzei - aprecierea eronată a organului fiscal

în sensul că anumite cheltuieli nu sunt deductibile, fiind încălcate

dispozițiile art. 11 C. fisc., în cauză nu există furnizori declarați inactivi,

aspectele imputate furnizorilor neputând afecta deductibilitatea operațiunilor

pentru reclamantă - și sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ, astfel că se circumscriu noțiunii de „caz

bine justificat”, prevăzut de lege.

Curtea de apel a

constatat, de asemenea, că s-a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții

legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii

unei pagube în patrimoniul reclamantei rezultă din actele dosarului.

Astfel, a reținut

prima instanță, că din actele depuse la dosar, filele 9-13, 54-55 dosar curte,

rezultă că organul fiscal a început executarea silită împotriva reclamantei,

dispunându-se indisponibilizarea bunurilor imobile ale societății, precum și

poprirea conturilor acesteia.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

dispozițiile art. 304

1

din același cod.

Prin

cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică sentința atacată sub următoarele

aspecte:

- Instanța

de fond în analiza condiției cazului bine justificat face o analiză sumară a

modalității în care organele fiscale au stabilit obligații fiscale, analizând

practic aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu de aparența de nelegalitate. Susține

recurenta că prima instanță a reținut aparența de nelegalitate a actelor

administrativ-fiscale, fără să se raporteze la o prevedere legală sau o stare

de fapt care să justifice hotărârea luată.

- În mod

greșit, prima instanță a apreciat că simpla invocare a de către reclamantă a

faptului că punerea în executare a actului administrativ-fiscal contestat ar

produce un prejudiciu extrem de grav și imposibil de înlăturat, este suficientă

pentru a justifica îndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art.

14 alin. (1) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se

poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente.

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,

constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Aceste

condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea

unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor

de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială

serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Înalta Curte constată

că în raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor

dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă,

îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

fost corect reținută.

Verificând

considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul de primă

instanță a explicat, în mod convingător, rațiunile pentru care a apreciat că

există o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului

administrativ fiscal, precum și ansamblul circumstanțelor speței care atestă și

îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în

discuție și efectele unei executării silite asupra reclamantei

.

Constatarea Înaltei

Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea

soluției de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate

este legal și temeinic, este confirmată de Sentința nr. 111/F din data de 27

mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 359/64/2012, prin care s-a dispus anularea parțială a

deciziei de impunere a cărei suspendare a executării se solicită în prezenta

cauză.

În acest

context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de

suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii

și crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul

societății reclamante.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

dintre motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov,

împotriva Sentinței nr. 277/F din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.