ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2016

Decizia nr. 303/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii și hotărârile pronunțată în primă instanță și în rejudecare;

Prin acțiunea introdusă inițial pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea Deciziei nr. 9 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă, anularea Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de aceeași pârâtă, ca fiind netemeinice și nelegale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin Decizia nr. 9 din 24 aprilie 2012 s-a respins în mod netemeinic și nelegal Contestația nr. 20830 din 29 aprilie 2012 formulată împotriva Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare pe motiv că nu s-ar fi respectat termenul limită de 30 de zile de la comunicare, fără însă a se menționa că pe confirmarea de primire din 07 februarie 2012 există semnătura de primire a unei terțe persoane și mențiunea lizibilă privind calitatea semnatarului „ bunica”.

Arată că, așa cum a arătat și prin contestație, Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 privind stabilirea răspunderii solidare i-a fost comunicată alături de somația nr. 6353 din 13 martie 2012 prin poștă (data poștei 14 martie 2012), fiind înștiințat că s-a început executarea silită în temeiul unui titlu de creanță anexat pentru o creanță fiscală de 3.690.314 lei.

Arată că, în speță, creanțele fiscale ale societății-debitoare SC C. SRL s-au născut în urma unor operațiuni efectuate sub mandatul administratorului D. din data de 28 ianuarie 2010, așa încât este totalmente abuziv atragerea în solidar a răspunderii patrimoniale a reclamantului în baza art. 27 alin. (2) lit. d) și art. 28 C. proc. fisc.

În drept au fost invocate prevederile art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, H.G. nr. 44/2004, alte acte normative.

Prin sentința civilă nr. 5002/CA din 01 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov a admis excepția prematurității petitului 2 al acțiunii, invocată din oficiu, a respins, ca nefondat, petitul 1 și, ca prematur, petitul 2 (de anulare a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012) din acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. Brașov.

În recurs, prin Decizia civilă nr. 3120/R din 12 iunie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de către recurentul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 5002/2012 a Tribunalului Brașov, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut de către instanța de control judiciar că greșit prima instanță a admis excepția prematurității și că se impunea soluționarea pe fond a contestației și analizarea aspectelor arătate de reclamant în acțiune.

Ulterior casării cu trimitere, reclamantul A. și-a precizat acțiunea (fila 55 dosar Tribunal) în sensul că a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta B. Brașov doar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la persoana reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 684/CA din 17 februarie 2014, Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată și a excepțiilor de nelegalitate formulate de reclamant în favoarea Curții de Apel Brașov.

În motivarea sentinței s-a reținut că, prin Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 s-a stabilit răspunderea solidară a mai multor persoane, printre care și reclamantul, pentru suma de 3.690.314 lei.

De asemenea, prin Decizia informativă nr. 1103 din 09 septembrie 2010 s-a stabilit obligația de plată a sumelor de 1.374.466 lei cu titlu de impozit, 1.576.970 lei cu titlu de T.V.A. precum și a unor accesorii iar prin Decizia informativă nr. 1103 din 08 octombrie 2010 obligația de plată a sumei de 1.576.970 lei. Raportul de inspecție fiscală nr. 9130 din 09 septembrie 2010 stabilește o sumă totală de 3.595.518 lei cu titlu de impozit pe profit, T.V.A. și accesorii.

Împotriva Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâtul F. a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei B. Brașov. Cererea a făcut obiectul Dosarului nr. x/62/2012, soluționat de Curtea de Apel Brașov prin sentința nr. 239/F din 17 decembrie 2013.

Curtea de Apel Brașov,secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.  3371 din 4 noiembrie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. Brașov având ca obiect anularea Deciziilor nr. 9 din 24 aprilie 2012 și nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 - emise de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în probațiune, la cererea reclamantului, a fost efectuat un Raport de Expertiză Contabilă (filele 41-61 dosar Curte) care concluzionează în sensul că pe perioada în care reclamantul A. a administrat societatea acesta trebuia să depună la E. Brașov mai multe documente - Decont de T.V.A. (300) trimestrial pentru trim. IV 2009 Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat (100) pentru trim. IV 2009, Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României de către debitoare (394) toate cu termen de depunere 25 ianuarie 2010.

A mai reținut instanța că experta contabilă nu a putut răspunde integral sau parțial la obiectivele 2 și 3 întrucât nu i-au fost puse la dispoziție actele contabile ale SC C. SRL

Așadar, în cauză a fost dovedită reaua credință a tuturor celor menționați în Decizia de atragere a răspunderii solidare cu nr. 33619 din 31 ianuarie 2012, deci inclusiv a reclamantului, deoarece acțiunea sau inacțiunea intenționată a administratorilor și asociaților debitoarei susmenționate a avut ca scop producerea efectelor prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc.

În fine, instanța a reținut că prin sentința nr. 239/F din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al aceleiași instanțe s-a reținut că reclamantul D. „nu a dovedit în nici un fel că faptele reținute în sarcina sa și a celorlalți asociați (…) nu au produs prejudiciul invocat de către fisc astfel că angajarea răspunderii solidare a acestora îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003”.

Calea de atac exercitată;

Împotriva sentinței civile nr. 20/F din 20 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod greșit în aplicarea greșita a legii este motivata sentința recurată, sub aspectul evaluării conduitei reclamantului ca fiind din categoria relei-credințe, din perspectiva prevederilor art. 27 alin. (2) lit. d) din C. proc. fisc.

Reaua credință nu poate fi constatată ca fiind expresia faptica a unor omisiuni adică a unor inacțiuni statuate a priori, atâta timp cat textul citat mai sus prevede existenta unor acțiuni constând în, citam: "au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale;"

„Reaua credința nu se prezuma, ea trebuie dovedita de către organul fiscal."

Instanța de fond a avut posibilitatea așa cum a avut-o si organul de constatare fiscala la emiterea Referatului si apoi a Deciziei de stabilire a răspunderii solidare - cu antrenarea răspunderii si a subsemnatului, sa se raporteze la existenta formei de vinovăție in conformitate cu a textul art. 27 din C. proc. fisc.

Ar fi constatat astfel ca depășind sfera prezumțiilor forțate ale organelor de constatare fiscala, forma vinovăției impusa de textul de angajare a răspunderii solidare din C. proc. fisc., este forma intenției, forma a vinovăției ce nu a fost dovedita in conduita subsemnatului, pentru ca nu a fost dovedit faptul ca as fi avut sau as fi participat la scopul (acuzat) de a produce efectele enunțate de lege.

Atât din motivările instanței cat si a organelor de constatare fiscala rezulta aspecte specifice culpei subsemnatului dar mecanismul silogismului argumentativ utilizat extrage de fiecare data scopul individual al subsemnatului sau participarea la cel comun de „a determina" „cu rea-credința" „nedeclararea sau neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale".

Apărările intimatei și procedura derulată în recurs;

B. Brașov prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului arătând că din probatoriul administrat in cauza (înscrisuri si expertiza contabila judiciara), rezultă în mod echivoc faptul ca operatorul economic nu a pus la dispoziția instanței sau a echipei de inspecție fiscala, documentele financiar contabile privind evidenta stocurilor ori a veniturilor realizate. S-a constatat ca recurentul reclamant nu a avut un comportament fiscal corespunzător calității sale de administrator si asociat al societății, respectiv nu a declarat in mod real sau deloc operațiunile economice desfășurate (in decontul de T.V.A. aferent lunii decembrie 2009, acesta a fost depus cu valoarea o atât la achiziții, cat si la vânzări). Nici necunoașterea legii nu poate fi invocată de recurentul din prezenta cauza, având in vedere ca acesta își cunoștea calitatea de administrator (sau ar fi trebuit sa o cunoască), implicit obligația de a declara toate veniturile obținute si de a achita impozitele si taxele aferente acestora.

La termenul când s-a judecat pricina recurentul a invocat „prezumția legală”a intervenirii autorității de lucru judecat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 2815/Sind a Tribunalului Brașov pronunțată în Dosar nr. x/62/2011/a1, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/R din 12 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, a fost obligat administratorul D. să suporte din averea personală parte din pasivul debitoarei, în cuantum de 3.773,62 lei, excepție pe care instanța a decis să o analizeze unind-o cu fondul cererii de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Cât privește „prezumția legală”, autoritatea lucrului judecat nu este dată, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fondul pricinii se relevă că prin Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de pârâta B. Brașov s-a dispus angajarea răspunderii solidare a persoanelor fizice (F., G., A., D.), reținându-se că acestea au determinat cu rea credință nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului de către debitoarea SC C. SRL, în sumă totală de 3.690.314 lei.

S-a reținut că persoanele susmenționate au deținut calitatea de administratori/asociați ai societății debitoare în perioada 01 aprilie 2008 09 septembrie 2010 ; aceștia nu au declarat obligațiile fiscale ale debitoarei, nu au achitat la scadență aceste obligații iar societatea a fost declarată insolvabilă (proces verbal emis de E. Brașov din 27 decembrie 2010).

În drept s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d și art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, cu completările și modificările ulterioare.

Împotriva Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 reclamantul A. a formulat contestație (act fila 8 dosar Tribunal) care a fost respinsă ca tardivă prin Decizia nr. 9 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă.

În Dosarul nr. x/62/2013 al Curții de Apel Brașov s-a analizat pe fond prin administrarea unui probatoriu ce includea și o expertiză contabilă cererea de anulare a Deciziei nr. 9 din 24 aprilie 2012 și Deciziei nr. 33619 din 31 septembrie 2012.

Or, după ce se poate observa (filele 5-15 dos. Tribunalul Brașov) contestațiile recurentului împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 a fost respinsă ca „fiind nedepusă în termen”. Acest aspect este de altfel analizat și de către Curtea de Apel Brașov în Decizia nr. 3120/R pronunțată în Dosarul nr. x/62/2012 care reținând inexistența tardivității depunerii contestației, apreciază ca se impune soluționarea pe fond a cauzei fără însă a dispune, cum se impunea din punct de vedere procesual, și anularea Deciziei nr. 9/2012.

În realitatea instanța nu putea proceda la analizarea pe fond câtă vreme Decizia nr. 9 din 24 aprilie 2012, despre care se concluzionează că fusese în mod greșit emisă prin admiterea excepției tardivității depunerii, nu a fost desființată și obligată intimata-pârâtă să analizeze pe fond contestația împotriva Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012.

Dispozițiile C. proc. fisc. în ceea ce privește soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale, impun, în art. 205, contestația ca o cale administrativă de atac obligatorie de parcurs. Câtă vreme în speță, contestația a fost soluționată conform dispozițiilor art. 207 C. proc. fisc., iar instanța curții de apel a apreciat că în mod greșit aceasta a fost soluționată prin admiterea excepției tardivității, se impune conform textelor amintite soluționarea pe fond a contestației de către organele fiscale.

În aceste condiții instanța de recurs apreciază că nu se poate trece la soluționarea pe fond a contestației pentru prima dată de către instanță, fără parcurgerea acestei proceduri obligatorii, chiar dacă atitudinea procesuală a reclamantului a fost oscilantă.

Astfel în prima întâmpinare a E. Brașov (fila 28 Dosar nr. x/52/2012 al Tribunalului Brașov) se face referire la inadmisibilitatea unei proceduri care să permită analiza pe fond a contestației pentru prima dată de către instanță.

Procedura administrativ - fiscală impune astfel soluționarea pe fond a contestației pentru prima dată de către autoritatea fiscală competentă iar ulterior recurentul-reclamant, în situația în care se va declara nemulțumit de decizia adoptată va putea să o conteste aducând argumente de fond.

Pe cale de consecință, până la momentul soluționării pe fond a contestației de către autoritatea fiscală, decizia privind stabilirea răspunderii solidare, respectiv Decizia nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 nu poate fi anulată ori modificată.

Această soluție face de prisos analiza motivelor de recurs pe fondul pricinii invocate de către recurent.

Ca parte căzută în pretenții intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către recurentă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cuantumul acestora fiind redus la 1.100 lei.

În raport de aspectele analizate, recursul apare întemeiat în conformitate cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. motiv pentru care va fi admis, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., sentința atacată să fie modificată în sensul admiterii, în parte, a acțiunii reclamantului A., a anulat Decizia nr. 9 din 24 aprilie 2012 emisă de B. Brașov și a obligării pârâtei la soluționarea pe fond a contestației. Totodată, va fi respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de aceeași pârâtă. Intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurent în cuantum de 1. 100 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 20/F din 20 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că:

Admite, în parte, acțiunea reclamantului A.

Anulează Decizia nr. 9 din 24 aprilie 2012 emisă de B. Brașov și obligă pârâta la soluționarea pe fond a contestației.

Respinge capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 33619 din 31 ianuarie 2012 emisă de aceeași pârâtă.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurent în cuantum de 1. 100 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016