ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. 338/36/2009 la Curtea de Apel Constanța, petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul - C.N.C.D., a solicitat anularea Hotărârii nr. 800 din 04 decembrie 2008 a C.N.C.D., cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 lei. Totodată, a solicitat obligarea intimatului C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, a arătat că prin petiția înregistrată la C.N.C.D. sub nr. 10355 din 04 august 2008, petenta M.D. a solicitat constatarea unei fapte de discriminare, constând în injuriile aduse acesteia și clienților barului său cu privire la presupusa orientare sexuală a acestora, prin care le-a fost încălcat dreptul la demnitate personală conform art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 În urma verificării aspectelor semnalate, membrii Colegiului Director al C.N.C.D. au constatat întemeiată plângerea petentei și au adoptat hotărârea a cărei anulare se solicită. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare și pe cale de excepție a invocat tardivitatea formulării plângerii, motivată de faptul că dispozițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 republicată coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea 554/2004, prevăd că hotărârile Colegiul Director al C.N.C.D. pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în. termen ele 15 zile de la comunicare. Acest termen este unul de procedură și este definit ca fiind intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit un anumit act de procedură.

În acest sens, arată că reclamantului G.A. i s-a transmis copie după Hotărârea 800 din 04 decembrie 2008 în data de 19 februarie 2009 iar contestația a fost depusă la data de 11 martie 2009, depășind termenul imperative stipulate de lege, acela de 15 zile de la comunicare. Prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2011 Curtea a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de intimat, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii. La 19 iunie 2009, 22 iunie 2009 s-au depus la dosar cereri de intervenție în interes alăturat intimatului formulate de N.D.M., M.D., SC C.S.C. SRL. La data de 19 iunie 2009, s-au depus la dosar cereri de intervenție în interes propriu formulat de M.D.

și SC C.S.C. SRL. La data de 02 septembrie 2009 petentul A.G. a depus la dosar note prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000. Prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2009, Curtea a respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de M.D. și SC C.S.C. SRL. A încuviințat în principiu cererile de intervenție în interes alăturat intimatului formulate de M.D., SC C.S.C. SRL, N.D.M., pentru motivele reținute în încheiere. A dispus sesizarea Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 și a suspendat judecata cauzei pe perioada soluționării excepției.

Prin Decizia nr. 945 din 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Hotărârea instanței de fond și considerentele Prin sentința civilă nr. 128/ CA din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul C.N.C.D. A admis cererile de intervenție în interes alăturat intimatului, formulate de intervenienții M.D., N.D.M. și SC

C.S.C. SRL

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 800 din 04 decembrie 2008 emisa de Colegiul director al C.N.C.D. s-a decis că utilizarea în public a expresiilor jignitoare și ofensatoare de către dl. A.G. cu privire la orientarea sexuală a petentei și a clienților barului pe care aceasta îl administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării sexuale potrivit art. 2 alin. (4) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000 fapt pentru care s-a dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei. În motivarea hotărârii, s-a reținut următoarea situație de fapt: Petenta M.D. a susținut că este discriminată datorită faptului că barul pe care l-a deschis în localitatea Constanța putea fi frecventat și de către clienți care au o orientare sexuală minoritară.

La sfârșitul lunii mai 2008 petenta a deschis un bar - club D., gay - friendly, situat pe aceeași stradă pe care locuiește dl. A.G. După ce, la începutul lunii iunie, A.G. i-a solicitat telefonic să închidă barul, motivul fiind orientarea sexuală a clienților, ocazie cu care i-a adus injurii și a asigurat-o ca va face tot ce este posibil pentru a închide barul de pe strada sa, în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008, acesta, însoțit de 10 -12 persoane au pătruns in incinta barului, unde au adus injurii și expresii cu caracter discriminator la adresa persoanelor cu orientare sexuală minoritară, clienți ai barului, gonindu-i din local. După ce s-a apelat la ajutorul organelor de poliție și al firmei de pază, A.G.

împreună cu persoanele care l-au însoțit au ieșit în strada unde au continuat să aducă jigniri cu conotație sexuală administratorului și clienților barului. Potrivit declarațiilor anexate la dosar, date de N.D., G.A. - clienți ai barului, P.T. - barman si C.C. - asociat al petentei, A.G. s-a exprimat utilizând expresii ca: „poponar jegos”, „travestit împuțit”, „lesbiene limbiste”, „poponari nenorociți”. Colegiul director al C.N.C.D. a reținut ca prin injuriile,ce au fost aduse petentei si clienților barului sau cu privire la orientarea sexuală le-a fost încălcat dreptul la demnitate personală, potrivit dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Referindu-se la sintagmele reținute, Colegiul director., a considerat ca aceste afirmații au un caracter denigrator și aduc atingere demnității petentei și clienților barului prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul presupusei, orientări sexuale a acestora.

S-a mai reținut că dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, exercițiul acestuia fiind limitat prin dispozițiile art. 30 din Constituția României. în drept, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor articolului 15 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere, de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

A constatat prima instanță că, în cauză, afirmațiile petentului G.A. la adresa reclamantei și a clienților clubului făcute în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008 se încadrează în prevederile art. 2 alin. (4) și ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Cele afirmate în public de către petentul G.A. la adresa reclamantei și a clienților clubului nu au valoare de simple afirmații cu caracter ofensator referitoare la orientarea sexuală a unei persoane sau de schimb de replici insultătoare intre vecini, ci promovează un sentiment de ofensă și intoleranță, cu scopul vădit al creării unui cadru intimidant, ostil, ofensiv și degradant și al restrângerii drepturilor acestora recunoscute de lege în domeniul vieții sociale, culturale și publice.

A mai reținut instanța de fond că sunt întrunite în cauză și condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) si (4) din O.G. nr. 137/2000. Nu a fost reținut punctul de vedere al petentului, potrivit căruia, nu a urmărit să discrimineze ci doar sa-i facă pe proprietarii localului să înțeleagă că parte din clienții lor au un comportament inacceptabil și să determine intrarea în normalitate în comunitatea din care fac parte, întrucât acesta nu a făcut dovada că a reclamat autorităților în drept să ia măsuri faptul ca ar fi deranjat de comportamentul public al persoanelor ce frecventează clubul. Referitor la contestarea de către petent a calității sale de subiect activ al contravenției, Curtea retine ca potrivit dispozițiilor art. 3 din O.G.

nr. 137/2000 prevederile ordonanței se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice publice sau private fără a fi instituită vreo condiție pe care acestea să o îndeplinească. Faptul că textul ordonanței nu este în totală conformitate cu textul directivei europene pe care o transpune nu are relevanță atât timp cât, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 945/2010, nimic nu îl împiedică pe legiuitor să acorde un grad mai mare de protecție în dreptul național fata de reglementarea incidența a Uniunii Europene. Față de soluția pronunțată asupra plângerii contravenționale, prima instanță a admis și cererile de intervenție în interes alăturat intimatului formulate de intervenienții M.D., N.D.M.

și SC C.S.C. SRL. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin raportare la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține în esență următoarele: 1. Reclamantul nu poate fi subiect activ al unei fapte de discriminare, deoarece nu îndeplinește o atribuție sau funcție în vreunul dintre domeniile expres prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 137/2000 care sunt corespondentul art. 3 din Directiva Consiliului 2000/43/CE. Susține că, poziția sa în conflictul cu M.D. a fost aceea de persoană fizică particulară, nemulțumită de atmosfera creată în zona unde locuiește, de către clienții barului administrat de petentă și nu o poziție oficială care să se încadreze în textul ordonanței menționat mai sus.

În cadrul acestei critici, mai susține recurentul că pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, caracterul discriminatoriu este conferit exclusiv de existența unui raport de subordonare între cele două părți, ori a unui raport inegal de forțe, inegalitate generată de puterea oferită subiectului activ de prerogativele funcției sau atribuțiilor sale de serviciu. 2. A doua critică dezvoltată prin cererea de recurs se referă la elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina recurentului. În cadrul acestei critici, se susține că din probatoriile administrate în cauză rezultă lipsa de obiectivitate a martorilor, precum și discrepanțe între depozițiile unuia și aceluiași martor date în fața C.N.C.D.

și, ulterior, în fața instanței de judecată. Mai afirmă recurentul că un aspect important pe care instanța de fond nu l-a observat în analiza cauzei privește însăși atitudinea petentei M.A., care, deși se declară o susținătoare a drepturilor minorităților sexuale, prin plângerea formulată la C.N.C.D. a afirmat că s-a simțit jignită prin încadrarea acesteia la o astfel de categorie. Mai arată recurentul că din considerentele hotărârii atacate nu rezultă pretinsele expresii utilizate de reclamant, reținute de instanță ca fiind ofensatoare și de natură a aduce atingere demnității persoanelor cărora le-au fost adresate, ori de natură a crea o atmosferă de intimidare, degradantă și umilitoare. În final, arată că îndeplinirea condiției instituită de art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 presupunea drept consecință a conduitei recurentului, dezavantajarea reclamantei M.D. față de alte persoane, ceea ce evident nu se verifică în speță. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D., la data de 04 august 2008, petenta M.D. a susținut că este discriminată pentru faptul că barul pe care l-a deschis în localitatea Constanța putea fi frecventat și de către clienți care au orientare sexuală minoritară. A considerat petenta că aducerea de injurii de către domnul A.G.

clienților barului, legate de presupusa orientare sexuală a acestora, este discriminatorie. Prin Hotărârea nr. 800 din 4 decembrie 2008 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. s-a decis că prin utilizarea în public a expresiilor jignitoare și ofensatoare de către dl. A.G. cu privire la orientarea sexuală a petentei și a clienților barului pe care aceasta îl administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării sexuale potrivit art. 2 alin. (4) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fapt pentru care s-a dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei. 1. Prima critică a recurentului vizează lipsa calității de subiect activ al faptei de discriminare reținute în sarcina sa, prin raportare la dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 137/2000. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 137/2000: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții in ceea ce privește: a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională; b) protecția și securitatea socială; c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități; d) sistemul educațional; e) asigurarea libertății de circulație; f) asigurarea liniștii și ordinii publice; g) alte domenii ale vieții sociale.” Din interpretarea literală a textului de lege mai sus citat se desprinde concluzia că persoanele care intră sub incidența prezentei legi sunt toate persoanele fizice sau juridice, publice sau private, indiferent de atribuțiile acestora, precum și instituțiile publice cu atribuțiile enumerate la lit. a)-g).

Prin urmare, condiționarea aplicabilității prezentei ordonanțe în funcție de atribuțiile pe care legea sau alt act-normativ le reglementează se referă numai la instituții publice. A primi susținerea recurentului, ar însemna să golim de conținut textul legal menționat, care se referă atât la subiectele active ale faptei de discriminare, cât și la cele pasive, iar Curtea Constituțională prin Deciziile 646/2010 și nr. 945/2010 a stabilit că prevederile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale. Prin urmare această critică este nefondată. 2. În ceea ce privește a doua critică formulată de recursul reclamant și care se referă la elementele constitutive ale faptei de discriminare reținută în sarcina sa, înalta Curte constată netemeinicia acesteia prin raportare la ansamblul probatoriu administrata în cauză și la dispozițiile legale aplicabile speței.” Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000 prevăd că „orice. comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale”. Potrivit dispozițiilor articolului 15 din O.G.

nr. 137/2000, „constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere, de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată, reprezintă o reglementare generală a instituirii răspunderii contravenționale, iar prin art. 15 este redat conținutul contravenției.

Se susține că în speță nu sunt întrunite cerințele legale privind existența unui act de discriminare și anume elementul material constând în acțiunea de „deosebire, excludere, restricție sau preferință” și scopul ori efectul actului de discriminare reprezentat de restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unor libertăți sau drepturi politice, economice, sociale sau culturale recunoscute de lege. Afirmațiile recurentului nu au suport probator în dosar.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut că prin folosirea de către recurent a expresiilor jignitoare citate în hotărârea C.N.C.D., acesta a avut un comportament manifestat în public, nejustificat, care a dat naștere unui tratament injust și ofensator la adresa administratorului barului și a clienților acestuia . Expresiile folosite de recurentul-reclamant, care au ajuns la cunoștința opiniei publice, constituie o faptă de discriminare, pentru că reprezintă o atitudine negativă, de umilire, de atingere gravă a demnității persoanelor vizate în cauză, pe un presupus motiv al apartenenței la o minoritate sexuală. Situația expusă de recurent pentru justificarea atitudinii sale, potrivit căreia prin activitatea desfășurată barul administrat de M.D.

era tulburată liniștea publică și aducea atingere bunelor moravuri, nu poate conduce la înlăturarea caracterului discriminator al expresiilor uzitate de acesta în manifestările sale publice. Dacă recurentul s-ar fi adresat autorităților cu atribuții în apărarea liniștii și ordinii publice, tară a lua atitudine în mod direct prin referiri exprese la orientarea sexuală a clienților barului și într-o formulă clar tendențioasă, atunci ar fi putut invoca lipsa intenției de a discrimina. Or, deși exprimarea opiniilor personale în public trebuie protejate prin garantarea libertății de exprimare, totuși exercitarea drepturilor și libertăților trebuie făcută în limitele prevăzute de art. 30 alin. 6 și 7 din Constituția României și nu justifică utilizarea unui limbaj denigrant, jignitor și discriminatoriu bazat pe criteriul orientării sexuale.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, iar potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G., împotriva Sentinței civile nr. 128/ CA din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 0 mai 2012.