ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. 338/36/2009

la Curtea de Apel Constanța, petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul - C.N.C.D.,

a solicitat anularea Hotărârii nr. 800 din 04 decembrie 2008 a C.N.C.D., cu

consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 4.000

lei. Totodată, a solicitat obligarea intimatului C.N.C.D. la plata

cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că prin petiția

înregistrată la C.N.C.D. sub nr. 10355 din 04 august 2008, petenta M.D. a

solicitat constatarea unei fapte de discriminare, constând în injuriile aduse

acesteia și clienților barului său cu privire la presupusa orientare sexuală a

acestora, prin care le-a fost încălcat dreptul la demnitate personală conform art.

15 din O.G. nr. 137/2000

În urma verificării aspectelor

semnalate, membrii Colegiului Director al C.N.C.D. au constatat întemeiată

plângerea petentei și au adoptat hotărârea a cărei anulare se solicită.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare

și pe cale de excepție a invocat tardivitatea formulării plângerii, motivată de

faptul că dispozițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 republicată

coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea 554/2004, prevăd că hotărârile Colegiul

Director al C.N.C.D. pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în.

termen ele 15 zile de la comunicare. Acest termen este unul de procedură și

este definit ca fiind intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit un

anumit act de procedură.

În acest sens, arată că reclamantului G.A.

i s-a transmis copie după Hotărârea 800 din 04 decembrie 2008 în data de 19

februarie 2009 iar contestația a fost depusă la data de 11 martie 2009,

depășind termenul imperative stipulate de lege, acela de 15 zile de la

comunicare.

Prin încheierea de ședință din data de

29 aprilie 2011

Curtea a

respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de intimat, pentru

considerentele reținute în cuprinsul încheierii.

La 19 iunie 2009, 22 iunie 2009 s-au

depus la dosar cereri de intervenție în interes alăturat intimatului formulate

de N.D.M., M.D., SC C.S.C. SRL.

La data de 19 iunie 2009, s-au depus

la dosar cereri de intervenție în interes propriu formulat de M.D. și SC C.S.C.

SRL.

La data de 02 septembrie 2009 petentul

A.G. a depus la dosar note prin care a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000.

Prin încheierea de ședință din data de

23 octombrie 2009, Curtea a respins cererile de intervenție în interes propriu

formulate de M.D. și SC C.S.C. SRL. A încuviințat în principiu cererile de

intervenție în interes alăturat intimatului formulate de M.D., SC C.S.C. SRL, N.D.M.,

pentru motivele reținute în încheiere.

A dispus sesizarea Curții

Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 și a suspendat judecata cauzei pe

perioada soluționării excepției.

Prin Decizia nr. 945 din 6 iulie 2010

pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Hotărârea instanței de fond și

considerentele

Prin sentința civilă nr. 128/ CA din

27 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, plângerea

contravențională

formulată

de petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul C.N.C.D.

A admis cererile de intervenție în

interes alăturat intimatului, formulate de intervenienții M.D., N.D.M. și SC

C.S.C. SRL

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 800 din 04

decembrie 2008 emisa de Colegiul director al C.N.C.D. s-a decis că utilizarea

în public a expresiilor jignitoare și ofensatoare de către dl. A.G. cu privire

la orientarea sexuală a petentei și a clienților barului pe care aceasta îl

administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării

sexuale potrivit art. 2 alin. (4) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000 fapt pentru

care s-a dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de

4.000 lei.

În motivarea hotărârii, s-a reținut

următoarea situație de fapt:

Petenta M.D. a susținut că este

discriminată datorită faptului că barul pe care l-a deschis în localitatea

Constanța putea fi frecventat și de către clienți care au o orientare sexuală

minoritară.

La sfârșitul lunii mai 2008 petenta a

deschis un bar - club D., gay - friendly, situat pe aceeași stradă pe care

locuiește dl. A.G. După ce, la începutul lunii iunie, A.G. i-a solicitat

telefonic să închidă barul, motivul fiind orientarea sexuală a clienților,

ocazie cu care i-a adus injurii și a asigurat-o ca va face tot ce este posibil

pentru a închide barul de pe strada sa, în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008,

acesta, însoțit de 10 -12 persoane au pătruns in incinta barului, unde au adus

injurii și expresii cu caracter discriminator la adresa persoanelor cu

orientare sexuală minoritară, clienți ai barului, gonindu-i din local.

După ce s-a apelat la ajutorul

organelor de poliție și al firmei de pază, A.G. împreună cu persoanele care

l-au însoțit au ieșit în strada unde au continuat să aducă jigniri cu conotație

sexuală administratorului și clienților barului.

Potrivit declarațiilor anexate la

dosar, date de N.D., G.A. - clienți ai barului, P.T. - barman si C.C. - asociat

al petentei, A.G. s-a exprimat utilizând expresii ca: „poponar jegos”, „travestit

împuțit”, „lesbiene limbiste”, „poponari nenorociți”.

Colegiul director al C.N.C.D. a

reținut ca prin injuriile,ce au fost aduse petentei si clienților barului sau

cu privire la orientarea sexuală le-a fost încălcat dreptul la demnitate

personală, potrivit dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Referindu-se la sintagmele reținute,

Colegiul director., a considerat ca aceste afirmații au un caracter denigrator

și aduc atingere demnității petentei și clienților barului prin crearea unei

atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul presupusei, orientări sexuale a

acestora.

S-a mai reținut că dreptul la libera

exprimare nu este un drept absolut, exercițiul acestuia fiind limitat prin

dispozițiile art. 30 din Constituția României.

în drept, instanța de fond a reținut

următoarele:

Potrivit dispozițiilor articolului 15

din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii

penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă

naționalist-șovină, de instigare la ură rasială, ori acel comportament care are

ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere, de

intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva

unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de

apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie

socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau

orientarea sexuală a acestuia.

A constatat prima instanță că, în

cauză, afirmațiile petentului G.A. la adresa reclamantei și a clienților

clubului făcute în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008 se încadrează în

prevederile art. 2 alin. (4) și ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Cele afirmate în public de către

petentul G.A. la adresa reclamantei și a clienților clubului nu au valoare de

simple afirmații cu caracter ofensator referitoare la orientarea sexuală a unei

persoane sau de schimb de

replici insultătoare intre vecini, ci promovează un sentiment de ofensă și

intoleranță, cu scopul vădit al creării unui cadru intimidant, ostil, ofensiv

și degradant și al restrângerii drepturilor acestora recunoscute de lege în

domeniul vieții sociale, culturale și publice.

A mai reținut instanța de fond că sunt

întrunite în cauză și condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) si (4) din O.G. nr.

137/2000.

Nu a fost reținut punctul de vedere al

petentului, potrivit căruia, nu a urmărit să discrimineze ci doar sa-i facă pe

proprietarii localului să înțeleagă că parte din clienții lor au un

comportament inacceptabil și să determine intrarea în normalitate în

comunitatea din care fac parte, întrucât acesta nu a făcut dovada că a reclamat

autorităților în drept să ia măsuri faptul ca ar fi deranjat de comportamentul

public al persoanelor ce frecventează clubul.

Referitor la contestarea de către

petent a calității sale de subiect activ al contravenției, Curtea retine ca

potrivit dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 prevederile ordonanței se

aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice publice sau private fără a fi

instituită vreo condiție pe care acestea să o îndeplinească. Faptul că textul

ordonanței nu este în totală conformitate cu textul directivei europene pe care

o transpune nu are relevanță atât timp cât, așa cum a reținut și Curtea

Constituțională în Decizia nr. 945/2010, nimic nu îl împiedică pe legiuitor să

acorde un grad mai mare de protecție în dreptul național fata de reglementarea

incidența a Uniunii Europene.

Față de soluția pronunțată asupra

plângerii contravenționale, prima instanță a admis și cererile de intervenție

în interes alăturat intimatului formulate de intervenienții M.D., N.D.M. și SC

C.S.C. SRL.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin

raportare la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile formulate,

recurentul-reclamant susține în esență următoarele:

activ al unei fapte de discriminare, deoarece nu îndeplinește o atribuție sau

funcție în vreunul dintre domeniile expres prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 137/2000

care sunt corespondentul art.

3 din Directiva Consiliului 2000/43/CE. Susține că, poziția sa în conflictul cu

M.D. a fost aceea de persoană fizică particulară, nemulțumită de atmosfera

creată în zona unde locuiește, de către clienții barului administrat de petentă

și nu o poziție oficială care să se încadreze în textul ordonanței menționat

mai sus.

În cadrul acestei critici, mai susține

recurentul că pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000,

caracterul discriminatoriu este conferit exclusiv de existența unui raport de

subordonare între cele două părți, ori a unui raport inegal de forțe,

inegalitate generată de puterea oferită subiectului activ de prerogativele

funcției sau atribuțiilor sale de serviciu.

cererea de recurs se referă la elementele constitutive ale contravenției

reținute în sarcina recurentului.

În cadrul acestei critici, se susține

că din probatoriile administrate în cauză rezultă lipsa de obiectivitate a

martorilor, precum și discrepanțe între depozițiile unuia și aceluiași martor

date în fața C.N.C.D. și, ulterior, în fața instanței de judecată.

Mai afirmă recurentul că un aspect

important pe care instanța de fond nu l-a observat în analiza cauzei privește

însăși atitudinea petentei M.A., care, deși se declară o susținătoare a

drepturilor minorităților sexuale, prin plângerea formulată la C.N.C.D. a

afirmat că s-a simțit jignită prin încadrarea acesteia la o astfel de

categorie.

Mai arată recurentul că din

considerentele hotărârii atacate nu rezultă pretinsele expresii utilizate de

reclamant, reținute de instanță ca fiind ofensatoare și de natură a aduce

atingere demnității persoanelor cărora le-au fost adresate, ori de natură a

crea o atmosferă de intimidare, degradantă și umilitoare.

În final, arată că îndeplinirea

condiției instituită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 presupunea drept

consecință a conduitei recurentului, dezavantajarea reclamantei M.D. față de

alte persoane, ceea ce evident nu se verifică în speță.

Considerentele și soluția instanței de

recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D.,

la data de 04 august 2008, petenta M.D. a susținut că este discriminată pentru

faptul că barul pe care l-a deschis în localitatea Constanța putea fi

frecventat și de către clienți care au orientare sexuală minoritară. A

considerat petenta că aducerea de injurii de către domnul A.G. clienților

barului, legate de presupusa orientare sexuală a acestora, este

discriminatorie.

Prin Hotărârea nr. 800 din 4 decembrie

2008 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. s-a decis că prin utilizarea în

public a expresiilor jignitoare și ofensatoare de către dl. A.G. cu privire la

orientarea sexuală a petentei și a clienților barului pe care aceasta îl

administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării

sexuale potrivit art. 2 alin. (4) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fapt pentru

care s-a dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de

4.000 lei.

vizează lipsa calității de subiect activ al faptei de discriminare reținute în

sarcina sa, prin raportare la dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 137/2000:

„Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau

juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții in

ceea ce privește:

a) condițiile de încadrare în muncă,

criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate

formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;

b) protecția și securitatea socială;

c) serviciile publice sau alte

servicii, accesul la bunuri și facilități;

d)

sistemul educațional;

e)

asigurarea libertății de circulație;

f) asigurarea liniștii și ordinii publice;

g) alte domenii ale vieții sociale.”

Din interpretarea literală a textului

de lege mai sus citat se desprinde concluzia că persoanele care intră sub

incidența prezentei legi sunt toate persoanele fizice sau juridice, publice sau

private, indiferent de atribuțiile acestora, precum și instituțiile publice cu

atribuțiile enumerate la lit. a)-g). Prin urmare, condiționarea aplicabilității

prezentei ordonanțe în funcție de atribuțiile pe care legea sau alt

act-normativ le reglementează se referă numai la instituții publice.

A primi susținerea recurentului, ar

însemna să golim de conținut textul legal menționat, care se referă atât la

subiectele active ale faptei de discriminare, cât și la cele pasive, iar Curtea

Constituțională prin Deciziile 646/2010 și nr. 945/2010 a stabilit că

prevederile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale.

Prin urmare această critică este

nefondată.

formulată de recursul reclamant și care se referă la elementele constitutive

ale faptei de discriminare reținută în sarcina sa, înalta Curte constată

netemeinicia

acesteia prin raportare la ansamblul

probatoriu administrata în cauză și la dispozițiile legale aplicabile speței.”

Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000 prevăd că „orice. comportament activ sau pasiv care, prin efectele

pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune

unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o

comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage

răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub

incidența legii penale”.

Potrivit dispozițiilor articolului 15

din O.G. nr. 137/2000, „constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub

incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter

de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială, ori acel

comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei

atmosfere, de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare

îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și

legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie,

categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul

sau orientarea sexuală a acestuia.

Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, reprezintă o reglementare generală a instituirii

răspunderii contravenționale, iar prin art. 15 este redat conținutul

contravenției.

Se susține că în speță nu sunt

întrunite cerințele legale privind existența unui act de discriminare și anume elementul

material constând în acțiunea de „deosebire, excludere, restricție sau

preferință” și scopul ori efectul actului de discriminare reprezentat de

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unor

libertăți sau drepturi politice, economice, sociale sau culturale recunoscute

de lege.

Afirmațiile recurentului nu au suport

probator în dosar.

Astfel, în mod corect, instanța de

fond a reținut că prin folosirea de către recurent a expresiilor jignitoare

citate în hotărârea C.N.C.D., acesta a avut un comportament manifestat în

public, nejustificat, care a dat naștere unui tratament injust și ofensator la

adresa administratorului barului și a clienților acestuia . Expresiile folosite

de recurentul-reclamant, care au ajuns la cunoștința opiniei publice,

constituie o faptă de discriminare, pentru că reprezintă o atitudine negativă,

de umilire, de atingere gravă a demnității persoanelor vizate în cauză, pe un

presupus motiv al apartenenței la o minoritate sexuală.

Situația expusă de recurent pentru

justificarea atitudinii sale, potrivit căreia prin activitatea desfășurată

barul administrat de M.D. era tulburată liniștea publică și aducea atingere

bunelor moravuri, nu poate conduce la înlăturarea caracterului discriminator al

expresiilor uzitate de acesta în manifestările sale publice. Dacă recurentul

s-ar fi adresat autorităților cu atribuții în apărarea liniștii și ordinii

publice, tară a lua atitudine în mod direct prin referiri exprese la orientarea

sexuală a clienților barului și într-o formulă clar tendențioasă, atunci ar fi

putut invoca lipsa intenției de a discrimina.

Or, deși exprimarea opiniilor

personale în public trebuie protejate prin garantarea libertății de exprimare,

totuși exercitarea drepturilor și libertăților trebuie făcută în limitele

prevăzute de art. 30 alin. 6 și 7 din Constituția României și nu justifică

utilizarea unui limbaj denigrant, jignitor și discriminatoriu bazat pe

criteriul orientării sexuale.

În concluzie, pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, constată că sentința instanței de fond este temeinică și

legală, iar potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.G.,

împotriva Sentinței civile nr. 128/ CA din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

3 0 mai 2012.