ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2017

Decizia nr. 793/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 martie 2014, reclamanta SC A. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și X., anularea Hotărârii nr. 101 din 05 februarie 2014 emise de pârâtul CNCD și exonerarea de la plata amenzii aplicate prin hotărârea contestată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2.724 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2.1. Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fond, anularea hotărârii CNCD cu consecința exonerării sale de la plata amenzii.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că pentru a califica o faptă ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să fi avut drept efect restrângerea unui drept, iar dreptul să fie recunoscut de lege.

Or, în speță, fiecare dintre cei 22 de petenți au renunțat, voluntar, în fața notarului la drepturile bănești solicitate, după ce au constatat că, urmare efectuării calculelor corecte, conform legislației aplicabile nu li se cuvin acele drepturi. Reclamanții nu au fost determinați de conducerea societății să renunțe la drepturile solicitate, astfel încât nu a avut loc o restrângere a drepturilor acestora și nu au fost discriminați. De altfel, drepturile respective fuseseră deja acordate, încă din anul 2007 prin creșterea salarială.

În litigiu nu există condiția esențială pentru ca fapta să fie considerată discriminatorie, în sensul că nu a avut loc restrângerea vreunui drept al petenților, mai ales că drepturile salariale au fost acordate conform contractului colectiv de muncă.

Trebuie subliniat că deși prin Sentința civilă nr. 1.848 din 01 septembrie 2014, Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamanților, aceștia au renunțat la executarea silită a drepturilor ce rezultau din contractul colectiv de muncă și nu la drepturile deduse judecății.

Renunțarea la executarea sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța probează convingerea salariaților că drepturile pretinse fuseseră deja acordate. Mai mult, faptul că doar câțiva salariați au înțeles să stăruie în acțiunea pentru plata acelorași drepturi îi plasează pe aceștia sub incidența prevederilor referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, potrivit dispozițiilor art. 1345 C. civ.

Instanța de fond nu a avut în vedere că pentru ca o faptă să fie calificată ca discriminatorie trebuie să îndeplinească în mod cumulativ o serie de condiții:

- Să existe tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință - în cazul unor situații comparabile;

- Existența unui criteriu de discriminare potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000;

- Tratamentul diferențiat trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unui drept recunoscut de lege.

- Tratamentul diferențiat să fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

De altfel, din probele administrate în cauză reiese că fiecare dintre cei 22 de petenți care au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au primit toate drepturile bănești reprezentând sporuri, prin creșterea salarială de 200 lei. Mai mult, nu se poate pune problema unei categorii defavorizate în ceea ce-i privește pe petenți și niciunuia dintre ei nu i s-a îngrădit dreptul la muncă. Faptul că o parte dintre petenți au fost disponibilizați, ca urmare a dificultăților economice, nu înseamnă că li s-a restrâns dreptul la muncă.

În concluzie, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că are suficiente elemente concrete pentru a menține hotărârea CNCD privind discriminarea.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Înalta Curte, analizând susținerile recurentei-reclamante, constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

3.1. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prin acțiunea formulată la data de 04 martie 2014, reclamanta SC A. SA Constanța a solicitat anularea Hotărârii nr. 101 din 05 februarie 2014 emise de pârâtul CNCD și exonerarea de la plata amenzii aplicate prin hotărârea contestată, acțiune respinsă prin Sentința nr. 2.724 din 14 octombrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Susținerile reclamantei privind nemotivarea hotărârii recurate sunt neîntemeiate, întrucât instanța de fond a expus motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției în cauză, analizând argumentele părților și pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Analizând susținerile reclamantei, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. au fost invocate formal, fără a se fi arătat în ce constă, în mod concret, nemotivarea hotărârii atacate.

3.2. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile reclamantei sunt nefondate și în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Curtea de Apel București a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile legale ale O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea și că Hotărârea nr. 101 din 05 februarie 2014 pronunțată de CNCD este legală, constatând comportamentul discriminatoriu al reclamantei față de angajații săi.

În cuprinsul hotărârii menționate, CNCD a reținut cu privire la situația de fapt că societatea reclamantă a procedat la o evaluare profesională diferită a angajaților săi, raportat la atitudinea acestora referitoare la formularea unei acțiuni în pretenții în fața instanței de judecată.

Ca temei de drept s-a reținut incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora criterii de discriminare sunt cele referitoare la: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică contagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. Enumerarea din text nu este limitativă, ci exemplificativă, permițând, atât CNCD, cât și instanței de judecată să identifice orice comportament de natură să discrimineze o persoană aflată într-un anumit context social.

Petenții au fost tratați diferențiat, față de alte persoane angajate la SC A. SA, în sensul că au fost concediați, pentru că nu au dat declarație de renunțare la drepturile salariale acordate prin hotărâre judecătorească. Comportamentul angajatorului echivalează cu o discriminare directă la adresa angajaților săi, aceștia având dreptul la un tratament egal la locul de muncă.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea reclamantei că fapta săvârșită nu este prevăzută în mod expres în enumerarea din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Din moment ce s-a probat existența unui comportament al angajatorului ce dus la discriminarea petenților, indiferent pe ce criteriu, aceștia sunt îndreptățiți să utilizeze remediile prevăzute de lege pentru înlăturarea vătămării produse ca urmare a săvârșirii faptei arătate.

Fapta ce constituie discriminare a fost dovedită de petenți în fața organului administrativ-jurisdicțional care a statuat că aceasta se subsumează dispozițiilor art. 2 alin. (3) și art. 6 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, în ceea ce privește concedierea petenților pentru că nu au dat declarație de renunțare la drepturile acordate prin sentința civilă nr. 3.693 din 3 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța. Fapta menționată constituie contravenție potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a), raportat la art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, SC A. SA fiind amendată cu suma de 22.000 lei.

Instanța de fond, în mod legal a statuat că la evaluarea profesională care a stat la baza selecționării persoanelor ce urmau să fie concediate de reclamantă nu au fost aplicate criterii relevante pentru activitatea lor, ci un criteriu discriminatoriu care se subsumează dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: "care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

3.3. Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (8) și art. 486 C. proc. civ. raportate la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmează să oblige societatea recurentă la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-pârât Y. Cheltuielile de judecată au fost probate conform chitanței din 30 decembrie 2016, din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SA Constanța împotriva Sentinței nr. 2.724 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă societatea recurentă la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-pârât Y.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2017.

Procesat de GGC - ED