ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4359/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4359/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința comerciala nr. 11141 din 12 octombrie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comerciala, s-a admis excepția lipsei de

interes și pe cale de consecință pentru acest motiv s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta C.E.G. reprezentant al minorului B.P.G. în

contradictoriu cu pârâtă SC M. SA București, fiind obligată reclamanta la plata

sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul

București a reținut că prin acțiune s-a solicitat obligarea pârâtei la

respectarea Hotărârii Consiliului de Administrație în sensul numirii dlui G.Ș. în

funcția de director la SC M. SA, pentru a reprezenta interesele minorului B.P.G.,

în calitate de moștenitor al acționarului majoritar B.E., decedat la data de 08

august 2004, precum si obligarea pârâtei la încheierea unui contract de muncă

cu dl. G.Ș. pentru funcția de director al SC M. SA.

Excepția

lipsei de interes în formularea acțiunii invocată de către pârâtă a fost luată

în examinare, cu prioritate, în raport de dispozițiile 137 C. proc. civ.,

tribunalul reținând că, prin deciziile Consiliului de Administrație din 10

ianuarie 2005 și 22 iunie 2005 s-au luat măsuri referitoare la desfășurarea

activității SC M. SA, în interes societar, discuțiile referitoare la interesul

moștenitorului având caracter particular și fiind rezolvate prin prezența

curatorului sau a reprezentantului legal, ori în concepția Legii nr. 31/1990 se

consacră caracterul preeminent al interesului societății, în raport cu

interesele asociaților.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtă SC M. SA, criticând soluția numai cu privire la

cheltuielile de judecată.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 270 din 4 iunie 2009 a

admis apelul pârâtei SC M. SA, a schimbat în parte sentința atacată în sensul

obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 30.570 lei cheltuieli de

judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că, partea care a pierdut procesul

suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea

care a câștigat procesul determinând prin atitudinea sa în proces, aceste

cheltuieli, pârâta fiind nevoită să se apere prin toate mijloacele procedurale,

chiar dacă în unele situații cererile i-au fost respinse - cazul excepțiilor -

aceasta nu o scutește pe reclamantă de plata cheltuielilor de judecată, de

vreme ce a pierdut irevocabil procesul, fiind deci așa cum prevede textul de

lege al art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenții.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul B.P.G., întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei ca

nefondat.

Critica

adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, prin obligarea

intimatului la o sumă mai mare decât cea solicitată de apelantă prin motivele

de apel, acordând mai mult decât s-a cerut, sens în care se apreciază că s-au

încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel

nu se pot formula cereri noi, precum și faptul că majorarea pretențiilor nu

poate face obiectul niciuneia dintre excepțiile prevăzute la alin. (2) al art. 294

din același cod.

O altă critică

se referă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., având în vedere că acordarea cheltuielilor de judecată presupun o culpă

procesuală în legătură de cauzalitate cu prejudiciul, ori recurentul apreciază

că nu are culpa procesuală, ci intimata SC M. SA este cea care are culpă

procesuală, întrucât a invocat două excepții de natură a lungi procesul, prin

urmare cheltuielile realizate în acest scop au fost generate de aceasta.

Mai susține

recurentul că s-a încălcat principiul, potrivit căruia drepturile subiective

civile nu se exercită abuziv, astfel, art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede

că, instanța are posibilitatea de a micșora onorariul avocatului atunci când

acesta este exagerat de mare față de obiectul pricinii și față de munca

desfășurată de acesta.

Analizând

critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată,

urmând ca recursul reclamantului să fie admis, pentru următoarele considerente:

Prin

cererea de apel formulată, pârâta SC M. SA a solicitat schimbarea în parte a

sentinței apelate în sensul obligării intimatului-reclamant la plata sumei de

18.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar Curtea de Apel București,

prin decizia pronunțată a admis apelul pârâtei SC M. SA, a schimbat în parte

sentința atacată în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de

30.570 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a avut în vedere faptul că partea reclamantă a

pierdut procesul, întrucât cauza a fost soluționată în fond, prin respingerea

acțiunii ca fiind lipsită de interes, aceasta nemaiexercitând calea de atac a

apelului, iar culpa pentru cheltuielile de judecată, menționate în opisul aflat

la fila 88 din dosarul de apel, a fost reținută în sarcina acesteia.

În raport

de considerentele deciziei atacate și de dispozițiile art. 294 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel nu a motivat și nu a

examinat cheltuielile de judecată și din alte faze procesuale ale prezentei

cauze, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat opis, privind cheltuielile de

judecată efectuate de intimata SC M. SA, pentru a se putea aprecia asupra

soluției pronunțate de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 30.570

lei, solicitate cu ocazia dezbaterilor din apel și suma de 18.570 lei, solicită

prin motivele de apel.

În acest

context, Înalta Curte constată că nu poate exercita controlul de nelegalitate,

întrucât din înscrisul aflat în dosar la fila 88, pe care instanța de apel l-a

avut în vedere la data soluționării cauzei, nu rezultă sumele acordate cu titlu

de cheltuieli de judecată. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2)

C. proc. civ., va admite recursul reclamantului B.P.G., va casa decizia atacată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul B.P.G. împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 4 iunie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 decembrie 2010.